Autori > Anne Brontë


Capitolul 17 - Marturisiri



Capitolul 17

Marturisiri


Cum am de gand sa fac marturisiri, recunosc ca ajunsesem sa acord mai multa atentie vesmintelor decat le acordasem vreodata in viata mea. Ceea ce nu spune mult, fiindca in privinta aceasta fusesem putin neglijenta. Pe de alta parte nu era ceva iesit fin comun sa ma admin in oglinda pret de doua minute, desi ceea ce vedeam nu-mi aducea nici cea mai mica alinare.

Nu descopeream nici urma de frumusete in trasaturile acelea pronuntate, in obrajii palizi si firavi si in parul acela brunet, foarte comun. Poate ca fruntea trada ceva bogatie a mintii, poate ca ochii caprui inchis erau expresivi. Si ce daca? Poate niste sprancene joase si o pereche de ochi negri si mari ar fi de preferat. Sa doresti frumusete e o neghiobie. Oamenii intelepti nu si-o doresc niciodata, nici la ei insisi, nici la altii. Daca esti cultivat in spirit si daca ai sufletul deschis, nu-i pasa nimanui de infatisare. Asa eram invatati in copilarie. Si astfel ii invatasem si noi pe copii astazi. Ceea ce este drept si cum se cuvine, fara indoiala. Dar oare viata dovedeste ca aceste afirmatii sunt niste adevaruri?

Prin natura noastra, suntem inclinati sa iubim ceea ce ne face placere. Si oare ce ne face mai multa placere decat un chip frumos, cel putin atunci cand n-avem cunostinta ca omul cu pricina sa fi facut vreun rau?






Capitolul 01 - Casa parohiala
Capitolul 02 - Primele lectii in arta educarii copiilor
Capitolul 03 - Alte cateva lectii
Capitolul 04 - Bunica
Capitolul 05 - Unchiul
Capitolul 06 - Din nou in casa parohiala
Capitolul 07 - Horton Lodge
Capitolul 08 - Iesirea din lume
Capitolul 09 - Balul
Capitolul 10 - Biserica
Capitolul 11 - Satenii
Capitolul 12 - Ploaia
Capitolul 13 - Primulele
Capitolul 14 - Parohul
Capitolul 15 - Plimbarea
Capitolul 16 - Substituirea
Capitolul 17 - Marturisiri
Capitolul 18 - Bucurie si doliu
Capitolul 19 - Scrisoarea
Capitolul 20 - Ramas bun
Capitolul 21 - Pensionul
Capitolul 22 - Vizita
Capitolul 23 - Parcul
Capitolul 24 - Nisipurile
Capitolul 25 - Sfarsit


Aceasta pagina a fost accesata de 993 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio