• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 19 - Domnia lui Dumitrasco Cantemiru-voevoda, in anul 7219

Capitolul 19
Domnia lui Dumitrasco Cantemiru-voevoda, in anul 7219


După ce au sosit Dumitrașco-vodă în Iași, după obiceiu a tree dzi au boierit boierimea. Pus-au pre Nicolai Costân vellogofă t, pre Lupul Costache vornic mari de Țara de Gios, pre Ioan Sturdze vornic de Țara de Sus, pre Antiohie Jora hatman, pre un grecŭ, anume Spraioti Dracumana, vel-postelnic și pe mine, Ioan Neculce, vel-spatar, pe Gheorghiță vel-păharnic, pre Dabije vel-ban, pre Catargiul vel-visternic, pre Sandul Sturdze vel-stolnic, pre Costantin Costache vel-comis. Aceștie era boierii lui Dumitrașco-vodă întâiu. Iar mai de credință și mai ales toate trebile domniei era după mine, vel-spatar.
Și atunce dintâiu era boierii can grijiți de numeli lui Dumitrașco-vodă din tinirețe, cându era bezaidè, la domnia frăține-său, lui Antiohie-vodă. Că era atunce nerăbdătoriu și mânios, zlobiv la beție, și-i ieșisă numele de omŭ rău. Iar acmu, viind cu domnia, nu știu, să-ș piiardă numele cel rău: au doar mai la vârstă venisă, au doar chivernisisă viiața lui, unde nu era pace? Că așè să arăta de bun și de blând! Tuturor ușe deșchisă și nemărețŭ, de voroviè cu toți copiii.
Atunce au scos pre țară 2 civerturi, banii steagului. Și de cum era soma la Neculai-vodă, au mai scădzut pe țară la un civertu, câte 3000 de galbeni. Așijdere și mazâlilor li-au scădzut tot pre giumătate și mai bine dăjdile. Și li-au făcut și carte cu giurământuri, să nu dè desetină boierii, după cum n-au dat mai nainte boierii. Că să făcus-obiceiu de la Mihai-vodă, de da desetină boierii. Și el apoi i-au iertat.
Deci boierii, vădzând așè milă și nemărire, începusă toți a să lipi și a-l lăuda. Era omu învățat. Numai la giudecăți nu prè putè lua sama bine, poate-fi trăind mult la Țarigrad în streinătate. Lăcomie nu avè mare, lucrurile lui poftiè să fie lăudate.
Atunce avè mare supărare și cheltuială, fiind pacea stricată cu oastea lui voievoda Chiovschii și cu cea șfedzască. O ierna și o grijiè de zaharà, lemnu la Tighine pentru tocmitul cetății. Deci de la Brăila căra țara pâine la Tighine. Așijdere și lemnu căra den țară la Dunăre, de făcè pod mereu la Cartari. Vești din Țara Leșască și de la moscali în tot ceasul cerca de le trimitè la Poartă. Deci era prè în val și în mare supărare. Căci el venisă de curund, și lucrurile toate neașădzate și lipsite. Și siliè ca să plinească poruncile Porții toate, și-i era prè cu greu, că era țara stricată mai de-nainte vreme.
Începutu-s-au atunce și omor în vite, cât nu mai biruiè oamenii să le despoaie. De pâine încă era lipsă, că nu rodis-într-acel an.
Boierii carii avusese greutate la Neculai-vodă sta tot vârtos cătră Dumitrașco-vodă, ca să pârască pre Neculai-vodă la Poartă pentru răutatea ce le făcusă. Dar Dumitrașco-vodă nu priimiè nicidecum, nici să potriviè și nu le da voie, ce ținè legătura ce făcusă cu Niculai-vodă, când s-au împreunat la Gălați. Iar Neculai-vodă, după ce-au agiunsu la Poartă, au călcat giurământul. Și cum au mărsu la veziriul, au și pârât pre Dumitrașcovodă, dzicând că el, când au mărsu în țară, au găsit mai bine de giumătate boierii haini la moscali și prindzindu-i i-au închis. Iar Dumitrașco-vodă, cum au luat domnia, au și răpedzit de olac înainte și i-au slobodzit pe toți. Și-ncă pre care era mai mare hain l-au pus căimăcan. Ce veziriul nemic în samă nu-i ținè vorbile lui.
Atunce, dacă au înțeles Dumitrașco-vodă de acea vorbă bună de prieteșugŭ ce-au grăit Neculai-vodă cătră viziriul, au și chemat pre boierii ce-l îndemna să-l pârască pre Niculai-vodă și li-au spus de Neculai-vodă cum ține prieteșugul. Și îndată i-au gătit pre o samă și i-au triimis la Poartă. Și sosind boierii la Poartă, ș-au păscut prilejul și, când au ieșit împăratul la geami, ei ș-au aprinsu rogojine în capŭ și au dat ardzaun la împăratul, jăluind ce li-au făcut Niculai-vodă. Iar împăratul, vădzând atâta jalobă, au și trimis să aducă pre Niculai-vodă, să-i taie capul. Numai, nărocirea lui, s-au tâmplat un prietin de i-au dat știre, și s-au ascunsu de au scăpat de pieire, că l-ar fi tăiat. Socotiți, fraților, acmu! De vreme că cei mare nu-ș ținŭ giurământul, ce încă-ș aduc pieire, dar cei proști cum l-or ținè ?
Dumitrașco-vodă pe taină să gătiè să prindză pre Brâncovanulvodă, precum îi poroncisă Poarta. Și trimisese și iscoade la munteni, de vădzusă toate lucrurile lui cum stau. Și ș-au făcut Dumitrașco-vodă vro cinci, șese steaguri de lefecii și 2 steaguri de lipcani și câțiva ficiori de boieri grijiți, îi ținè gata în Iași. Și făcusă cuvânt că va să margă în sus, cu podghiaz la moscali, ca să nu priceapă muntenii. Și aștepta din ceas în ceas să-i vie omul cel cu fermanul de la împărăție, să să și pornească la Brâncovanul, să-l prindză. Venitu-i-au și de la hanul ferman, numai să încalece, să-l prindză. Ce pre fermanul hanului nu cutedza să margă, să-l prindză. Ce au mai scris la Poartă că el este gata, și hanul încă i-au scris să purceadză. Ce să știe și de la împărăție: purcede au ba? Ce de la Poartă i-au venit răspunsu să mai aștepte, că, când a fi vreme, i-a face el știre. Că aștepta veziriul să plinească cele 500 pungi de bani Brâncovanul, ce le cerus-împrumutu, cum s-au pomenit mai sus.
Atunce, dac-au înghețat apele după Boboteadză, au purcesŭ hanul în pradă pre apa Donului, în Țara Moschicească, în sus pre la Harcov. Dar la galioanele moschicești n-au putut agiunge, să le aprindză, precum s-au apucat cătră împăratul turcescu. Nici spre Chiov de acolo n-au putut merge, că au dat de oști moschicești. Și s-au întorsu la Crâm cu multu plean.
Soltanul den Bugeag și cu voievoda Chiovschii, de la Binder, cu oastea lui, au trecut Nistrul și au purces prin Ucraina în sus, tot prădând și stricând pănă la Nemirov și pănă la Fastuv, aproape de Chiov. Iar moscalii ce era pre margine de strajă, dac-au simțit, s-au tras toți de s-au strânsu în Podolia, spre Iaslovăț, la Buceci, unde le era gheneralii lor, și aștepta să le vie ucaz de la Petreburhu, de la împăratul moschicescu, să vadă ce vor face. Atunce Adamŭ Sineavschii hatmanul i-au mustrat pe gheneralii moschicești, anume Vonconschi, Ianășŭ și Vejbah, și li-au dzis așè: "Ce oameni sunteți voi de așteptați ucaz, și neprietinii pradă și strică țara?" Și îndată i-au pornit asupra tătarâlor și a lui voievoda. Și li-au dat și hatmanul un rămentar, cu vro 30 de steaguri leșești, și moscali încă era ca vro 10.000. Și cum s-au pornit asupra soltanului și a lui voievoda, n-au stătut sultanul cu voievoda să să bată cu temeiu, și s-au întorsu înapoi la Bugeag, fără cât numai câte o strajă unde și unde de să loviè.
Iară după ce s-au întorsu hanul și Calga sultan din ceambuluri, au scris la Poartă de toate ce-au lucrat. Așijdere au scris și pașa de Tighine. Dar veziriul nu i-au credzut, ce au trimis pre taină un ciohodar de olac la Dumitrașco-vodă, de l-au întrebat anume cum au umblat hanul și sultanul. Și au scris Dumitrașco-vodă de toate, cum le-u fost, de rând. Scris-au veziriul cu scârbă la pașa de Tighine, dzicând că beiul de Moldova este un ghiaur și știe toate ce să facŭ la Moscu și la leși, de le scrie tot adevărat la Poartă, "iar tu ești, vedzi doamne, busurman și nu știi nemic!" La atâta credință și laudă ave Dumitrașco-vodă la Poartă, cât apoi pașa Tighinei tot la dânsul trimitè de lua vești, de scrie la Poartă. Dar Dumitrașco-vodă încă să purta bine, că i le trimitè peste cinci, șese dzile, după ce scriè el la Poartă, pentru ca să sosască întăi de la dânsul veștile, apoi de la pașa.
Dumitrașco-vodă, vădzând că de la Poartă îl zăbăvăscu cu răspunsul pentru Brâncovanul, au început a gândi că doar au prinsu veste și ș-au tocmit lucrul. Și știindu-l pre Brâncovanul mare neprieten, și de i s-a tâmpla vro mazilie n-ar fi bine de dânsul, și vădzând că atunce trăgè toată creștinătatea bucuria și nădejdea creștinilor, adec-a moscalilor, au început și el a să agiunge cu creștinii și a-i înștiința de la Poartă. Și așè cu meșterșug au scris la Poartă, ca să-i dè voie să facă a să agiunge cu moscalii și ce-ar vedè și ar înțelege, de toate să facă știre Porții. Deci veziriul, gândind că va hi drept Porții, datu-i-au și acè voie.
Apoi Dumitrașco-vodă, luându-și acea voie de la Poartă, și mai fără sâială au început a să agiunge cu moscalii. Și să tâmplasă de avè la Poartă și un capechihai, anume Iano, prè mare telpizu. Și poate-fi că-ș știè și mai nainte voroava, că cu meșterșugul acelui capichihai lua cărți de la solul moschicescu, ce era închis în Edicula, și le trimitè la Dumitrașcovodă, și Dumitrașco-vodă le trimitè la împăratul Moscului. Deci cu acest felŭ de credință și slujbă au cădzut Dumitrașcovodă în mare cinste și dragoste la Petru Alexieviciŭ, împăratul Moscului. Că altul nime nu cutedza a face acele slujbe, că era solul în mare pază.
Pe acee vreme muntenii nu știè pentru slujbele ce face Dumitrașco-vodă, nici din boierii moldoveni, și scriè muntenii rău de Dumitrașco-vodă la moscali. Iară Moscalul, vădzându slujbele ce-i făcè, nicicum nu-i credè.
Așijdere pre acee vreme, fiind mitropolit țărâi, părintele Ghedeon și cu Antiohie Jora hatman și cu alți boieri mari încă scrie de rău pentru Dumitrașco-vodă la moscali, să nu-l creadză, că el este ca și unu turcu și ține cu turcii. Dar ei au 10.000 de oaste gata și zaharà, și să trimiță împăratul 15.000 de oaste, să lovască podul despre Dunăre, să-l strice și să bată tot Bugeagul. Iar împăratul, vădzind slujbele lui Dumitrașco-vodă, nici de unele nu-i asculta.
Împăratul Moscului, vădzându că tătarâi au prădat în țărâli lui, chiematu-ș-au toți sfetnicii lui, de au stătut la sfat, ce vor face. Deci unii sfătuiè să margă cu toată puterea la Crâm și să lasă o samă de oaste la Chiov de apărare, de-a merge cineva asupra Chiovului. Unii sfătuiè să margă pre Nipru pănă la Vozia și să-ș ducă zahara pe apa Niprului, și de la Vozia să iè Dunărea în sus, la Cetatea Albă, să cuprindă Dunărea. Unii sfătuiè să margă pre Nistru la Tighine.
Dar împăratul n-au priimit sfatul nemărui și au dzis că la Crâm a lăsa oaste împotriva Voziei, iar altă oaste la Tighine nu-i bine, așè îndată, să margă să o iè, că ș-a-și răni oastea și apoi cu temeiul turcilor nu s-a putè bate. Ce pe Tighine a lăsa-o în urmă și va merge drept la pod, împotriva veziriului, să-l bată, că apoi lesne va fi a lua pre urmă Tighinea. "Că zaharà ne va scoate Brâncovanul-vodă, că așè să adeverește, și ne-a ieși înainte cu 30.000 de oaste. Și este să mai iasă cu Brâncovanul 20.000 de oaste sirbi, și leșii încă or să ne dè 30.000 oaste, și din Moldova iar scriu boierii că sunt gata 10.000 de oaste". Și are și el ca treidzăci, patrudzăci de mii de oaste. "Și ne agiunge atâta oaste". Și așè, cu aceste nădejdi, ș-au pornit greimea oștii în gios de la Râga.
Dumitrașco-vodă, dacă au simțit pre Antiohi Jora hatmanul că-l pârește la Moscu, l-au mazilit și m-au pus pre mine, pe Ioan Niculce spătariul, hatman în locul lui Antiohie.
Dumitrașco-vodă, chemându-și boierii, au întrebat sfat, dzicând că moscalii să pogoară asupra țărâi, ce or face, ca să vadză cine ce ar dzice. Dar el să le spuie adevărul că este agiunsu cu moscalii, nu spunè. Deci boierii nu-l credè pe Dumitrașco-vodă, gândiè că ține cu turcii. Deci așè, unii dzicè să să dè în gios spre Fălcii, și doamna să o trimiță pre Oituz. Alțâi dzicè să trimiță spre Bârlad, alții spre Focșani, păn’ să vor bate turcii cu moscalii, și care parte a birui cu acee să ție. Și au rămas să trimiță pe doamna cu giupânesele la Oituz, iar boierii cu vodă spre Fălcii. Și cum s-au tocmit acestu lucru, au și început a-și răschira casăle lor, cine cum putè, și ales unii a să agiunge cu moscalii, precum s-au pomenit.
Dumitrașco-vodă au trimis-au sol la moscali pre Luca visternicul, dzicând că-l trimite iscoadă, și au scris și la turci, făcându-le știre. Deci Luca visternicul au găsit pre împăratul Moscului aproape, în Țara Leșască, la Iaroslav, și așè au așădzat cu împăratul de-u făcut legătura.
Țara Moldovii cu Nistrul să-i fie hotarul, și cu Bugeacul și cu toate cetățile tot a Moldovii să fie. Numai deodată prin cetăți să aședze moscalii oșteni, păn’ s-a întemeiè țara, iar apoi să lipsască oastea moschicească. Bir să nu dè țara nici un ban, pre domnu să nu-l mazilească împăratul păn’ la moarte, și pre urmă fiii lui, pre care ș-or alege țara. Neamul lui să nu iasă din domnie. Numai când s-ar haini sau când ș-ar lepăda legea, atunce acela să lipsască, și să puie din frații lui.
Pre boieri să nu-i mazilească domnul din boierie păn’ la moarte, sau cu mare vină să-i scoată. Vama Ocnii și altor târguri să fie venitul domnilor, iar altă dare să nu fie. Mazilii și mănăstirile să-și stăpânească ocinele și vecinii săi, să-ș iè desetină și goștină de oi și de mascuri și de stupi despre moșiile sale. 10.000 de oaste să fie tot gata în țară, și împărăția să le dè lefe din visteria împărătească, din stoliță. Din moscali să nu s-amestece la boieriile Moldovii, nici să s-însoare în țară, nici moșii să cumpere. Domnul pre boieri să nu fie volnic a-i pierde, orice greșală ar face, fără sfatul tuturor și fără iscălitura mitropolitului. Cătră aceste i-au dat și titŭ de domnie, să să scrie mai de cinste și mai sus, după cum să scriu domnii acmu, iar titul așè-i era: "săninatul domn al Țărâi Moldovii samoderjețu (sângur stăpânitor) și colegat (prietin) Țărâi Moschicești", iar nu robŭ supus. Care acestu nume este puțin oarece mai de gios decât al unui craiu, care să cheamă lătinește acestu nume sărenis, iar slovenește să cheamă predsfeliișe, iar leșește eșniosfințunii. Așè ca să să scrie domnii Moldovii. Așijdere nicidecum pace cu turcul să nu facă, iar de s-ar tâmpla să facă pace, să rămâie Moldova iar suptu stăpânia turcească, să aibă împăratul moschicesc a da lui Dumitrașco-vodă 2 părechi de curți în stoliță și moșii pentru moșiile din Moldova și cheltuială pre dzi, în toată viiața lui, lui și oamenilor lui să nu-i lipsască. Și de nu i-ar plăcè acolo și s-ar trage într-altă țară creștinească, volnic să fie a merge, și altele multe ca aceste. Și pre aceste ponturi au giurat tare împărăția Moscului și au și iscălit mai gios și i l-au trimis pe Luca visternicul. Și au scris lui Dumitrașcovodă să să gătedze și să-i iasă întru întimpinarea oștii moschiceș ti la Nistru. Iară de n-a ieși la Nistru și a aștepta pănă s-a bate cu turcii și i-a birui, atunce, ori să închine, ori nu să mai închine, că atunce mulți domni s-or afla. Că scrisesă Dumitrașcovodă pre Luca de-i făcusă știre că oaste turcească este multă, 400.000, și pușci 400, tot tunuri mari, și tătărâme multă, și pâine în țară nu-i. Nici atunce, la o vreme ca acee, nu pot oamenii să care de tătarî, că-i robescu, și oamenii fug la păduri. Și el nu poate să s-închine așè îndată, că-s tătarâi aproape și i-or robi țara. Dar împăratul Moscului au răspunsu Lucăi că cu tătarâi s-au agiunsu, n-or robi, nici or putè, și oaste are multă, nu să miară de turci. Și pre zaharà de pâne și de vite a da bani, n-a lua în dar, că și la Brâncovanul-vodă au trimis bani, și are nădejde că-i va scoate zaharà de agiunsu. Și așè, cu această tocmală, s-au întorsu Luca visternicul la Dumitrașco-vodă, aducând lui vodă de la împăratul daruri un leftu cu diamanturi, cavalerie, pecete împărătească și câțiva soboli.
Dumitrașco-vodă sta atunce în cumpănă, cum ar nemeri să hie mai bine. Că să să de în gios, să temè în gios să nu-l pârască cineva, să-l apuce turcii să-l mazilească. Să să ducă înaintea moscalilor la Nistru, că acmu sosisă Șeremet la Nistru, iar să temè, că sau a putè să scape păn’ la Nistru de țară, sau ba. Așijdere și pentru țară să temè să nu o prade tătarâi. Ce sta și să mira cum va face. Ce au socotit și au scos tuiurile și corturile afară din Iași spre Balica, ca să mai chivernisască lucrul ceva înainte, să vadă oamenii că purcede în gios, la oaste, înaintea veziriului. Căci Șeremet fertu-marșalâc agiunsese cu o samă de oaste moschicească la Nistru, și socotiè Dumitrașco-vodă că va merge Șeremet degrabă în gios, de va agiunge în Bugeac, și va începe a să lovi cu tătarâi, și el să va mai zăbovi a să găti la Ieși, să rămâie în urmă, ca să vadă cum a merge tabăra lui Șeremet.
Avè grijă și de turcii balgii ce era în Iași trăitori, vădzând că moscalii au intrat în țară și Dumitrașco-vodă nu mai purcede în gios, să nu priceapă că-i hain. Și au socotit Dumitrașco-vodă și au scris o carte la pașa de Tighine, precum moscalii au trecut Nistrul în țară pre la Soroca, și turcii balgii tot șed în Iași, și le spune să să rădice din Iași, să să ducă în gios, și ei nu vor să să ducă. Și poate pentru dânșâi, înțelegând moscalii că sunt în Iași, să nu sloboadză podghiaz, să-i strâce și pe dânșii și târgul. Ce să trimiță măria sa pașa un agă a lui să-i rădice din Iași, ca să nu facă vro belè țărâi și târgului.
Deci pașa au făcut răspunsu lui Dumitrașco-vodă că încă tot nu este vreme să trimiță să-i rădice, iar când a ști el vremea acee, a trimite de i-a rădica. Și lui încă-i va scrie atunce, de a veni cu oastea lui la Tighine. Acestu răspunsu au venit lui Dumitrașco-vodă de la pașe pre amiiadzădzi, iar după aceea, dac-au trecut vro trei, patru ceasuri, într-acè dzi au sosit o carte de la Mogâlde sardariul, precum au vădzut un turcu mare cu vro 30 oameni viind de olac la Iași, și pe alți turci purcedzând iar cu vro 300 de oameni, și au purcesu din Tighine în sus: "Nu știu, la Ieși mărgu, au aiure". Și cetind cartea de la sardariul, n-au trecut un ceas, au și nemerit un slujitoriu de la capitanul ce era pus de strajă la Prut, dând veste lui Dumitrașco-vodă, precum un turcu cu vo 30 de oameni vine de la Tighine de olac, și l-au lăsat trecând Prutulŭ. Iar pe urmă au sosât și însuși capitanul Timoftei, ce era de strajă, dzicând că au venit cu acel depreună păn’ la Aaron-vodă, și acolo în câmpu au descălecat să mâie. Și i-au audzit acel capitan vorovind ei înde ei, dzicând: "Să ne mânecăm dimineață să-i prindem pe toți". Și n-au înțeles bine pre cine să prindă, și viind înainte au spus lui Dumitrașco-vodă, și audzind vodă, au dzis că vine cu mazilia.
Atunce Dumitrașco-vodă, audzind și vădzind acele și vădzând că-l chiiamă pașa la Tighine, s-au temut că-i vine mazilia, prepuind că l-ar fi pârât Iordachi Ruset vornicul la pașa Tighinei că este hain. Pentru că Iordache îl știè pe vodă că s-au agiuns cu moscalii, și dzicè vodă: "Nu este altu lucru, făr’ decât numai Iordache m-au pârât la pașa de Tighine".
Și îndată au și trimis de au făcut spaimă în târgu, să să păzască cum că vine un podghiaz moschicesc să lovască târgul. Deci s-au făcut mare spaimă noaptea în balgii și în tot târgul, și fugiè care cum putè, de s-au umplut toată țara de spaimă. Și ș-au pornit și doamna-ș la Cetățuie, iar vodă au încălecat de au purces înaintea acelui agă cu 30 de turci: de a vedè că or să-l mazilească, să-i taie pre toți. Deci mărgându și aflându-i dormind pre câmpu dencolo de Aron-vodă, au năvălit de i-au prinsu pre toți și au început a-i lega. Atunce au găsit la aga și cărțile pașii ce scriè să rădice pe balgii să-i ducă la Tighine, iar nu de mazilie. Deci cetind Dumitrașco-vodă cărțile, fiind lună, s-au căit ce-au făcut și, poroncind să-i sloboadză și să li dè înapoi ce le-ar fi luat, au și început a-i mustra, cu ce treabă mân ei pre câmpu noaptea, la o vreme ca aceasta, fiind lucru de nepace, și nu i-au făcut lui știre. Și el s-au gândit că este pod ghiaz moschicescu. Și i-au trimis la Ieși cu un om a lui, de le-au dat gazdă. Iar Dumitrașco-vodă s-au zăbovit toată noaptea, făcându-s-a cerca podghiaz, și a doa dzi iar au venit la Ieși. Deci atunce, la prinsoarea acelor turci, s-au tâmplat de-au pierit unŭ turcu de moldoveni. Deci vodă au stătut cu acel agă de au împăcat lucrul pentru acel turcu și pentru acele ce dzicè turcii că le mai lipsăscu, atunce noaptea, când i-au prinsu. Și i-au dat acelui agă Dumitrașco-vodă o mie de lei, dzicând și turcul aga că a lui vină este, căci au mas pre câmpu. Și făcându-i vodă răspunsu la pașe, s-au dus la Tighine. Scris-au Dumitrașco-vodă și la Poartă pentru aceasta, cum s-au tâmplat primejdia de au pierit un turcu, mâindu la câmpu, și el s-au gândit că doară este podghiaz moschicescu. Și i-au vinit răspunsu de la Poartă să fie fără de grije, că n-are nici o vină, măcar și pre toți de i-ar fi tăiat, că au fost vina lor, pentru ce au vrut să mâie noaptea pre câmpu la vreme de nepace. Iară dupre acee Dumitrașco-vodă s-au mutat în Cetățuie de șidè. Iar slujitorii ce avè șidè la corturi, unde sunt acum curțile domnești la Frumoasa. Țara să bejenisă dintr-acè spaimă ce să făcusă. Boierimea mai toți fugisă de pre lângă dânsul, de-l lăsasă sângur, socotind unii că să va mazili din pricina turcilor. Alții socotiè că or vini moscalii și or luoa țara, și n-a mai fi Dumitrașco-vodă domnu stăpân. Bucatele să scumpisă în Iași, că nu aducè nime nici de o parte, fiind bejenii. Zlotașii fugiè cu banii și la vistierie nu aducè, în nedejdea moscalilor. Slujitorii numai ce rămăsese vro cinci, șese steaguri de lefecii și siimenii din curte. Iară alți slujitori de țară, cine cum putusă, să dusese și nu mai viniè nice la o slujbă. Și feliuri de feliuri de spaime umbla.
Socotit-au atunce Dumitrașco-vodă să-ș pornească doamna de la Cetățuie pre Oituz cu Iordachi Rusăt vornicul, împreună cu giupânesili, iar vodă cu boierii și cu acei puțini slujitori să purceadă în gios spre Huși, să zăbăvască acolo, pănă or agiunge moscalii la Bugeac de s-or bate cu turcii, să vadză cum să va alege. Și au ales o sută de siimeni cu doi bulucbași mai de credință, de i-au giurat și le-au dat lefe și i-au suit în Cetățuie să purceadă cu doamna, să fie de paza ei. Iar celoralalți siimeni ce rămăsese la corturi nu le-au dat lefe bani gata, neavând de unde, ce i-au orânduit la zlotași, la țară, să margă să-ș strângă lefele, și de la corturi să margă la curtea domnească, să fie de treaba curții. Și a doa dzi vrè să-ș pornească doamna, și apoi să purceadză și el în gios spre Huși. Iar siimenii acei de la corturi, vădzind că nu le-au dat și lor lefe bani gata, n-au vrut să margă în curte, ce au luat steagurile și au purces din șes la Cetățuie cu zorbà, ca să-ș ceară lefele. Iar Dumitrașco-vodă, vădzindu-i că vin, au pus de-au închis porțile Cetățuii și au vrut să le stè împotrivă cu siimenii cei ce-i giurasă. Și mai avè și vro 60 oameni aduși cu dânsul din Țarigrad, și au răpedzit și la lefecii să încalece. Atunce seimenii cei cu zorbà, au venit păn’ la poarta Cetățuii și, vădzând c-au închis porțile și nu-i lasă să între în mănăstire și le stau cei dinlontru împotrivă și lefeciii încalecă, n-au vrut să s-apuce de gâlceavă și au început a grăi cu binișor și a să ruga să le dè și lor lefe. Atunce Dumitrașcovodă să spăriesă și au prinsu pre bulucbașii lor înlontru și i-au ucis cu buzduganul, și încă pre unul l-au lovit cu sabia, dar n-au murit. Și așè s-au potolit acea gâlceavă, și s-au dus la strajă, în curte, unde era orânduiți.
Șeremet, din Soroca de la Nistru, nu să mai pogorâè în gios, să margă la pod la Dunăre, unde-l orânduisă, că să temè, că avè oaste puțină, ce prè cătinel să trăge pre Nistru în gios.
Dumitrașco-vodă, vădzând aceste lucruri, că au rămas mai sângur și-ș caută cineș chivernisala lui, și bani de cheltuială n-avè mai mult de 10 pungi, de toți banii lui, că nu avusese vreme să strângă, nici era lacom precum mai sus s-au scris, schimbat-au socoteala într-alt chipŭ. Să nu mai margă în gios la turci, temându-să să nu-l mazilească, și a fi greu de dânsul, dzicând că toți fug și-ș caută chivernisala sa și a caselor sale. Ce el încă-ș va căuta chivernisala lui, și vădzând și pre seimeni cum s-au burzuluit, nu s-au mai încredzut să să despartă de doamnă-ș și să o dè în laturi, ce pre taină au trimis pre Pricopii capitanul și pre Dimitrie aga, slugile lui credzute, la Șeremet, la Movilău, scriind ca să-i trimiță în grabă vro 4 000 de moscali aice în Iași, să-i fie aret, să nu-l apuce turcii să-l mazilească.
Dacă au simțit Șeremet, tare s-au bucurat și-ndat-au ales pre Croput bragadiriul, cu 3 000 de moscali, și pre Chighieciu, cu un polc de moldoveni, ca vro 500 de moldoveni, ce slujiè la moscali, și i-au pornit înainte la Ieși. Deci agiungându Cropot bragadiriul la Prut, au răpedzit înainte, dând știre lui Dumitrașco-vodă ca să trimiță să grijască poduri la Zagarance, să treacă.
Atunce au sosit ferman de la veziriul la Dumitrașco-vodă, să încalece să margă să prindză pre Brâncovanul-vodă. Și au scris cărți și la soltanul de Bugeag, să dè lui Dumitrașco-vodă oricâți tătarî i-ar trebui. Atunce am știutŭ și eu c-au fostu scris să vie moscalii, că eu tot gândièmŭ că om purcede în gios spre Huși, precum sfătuisem. Iar dac-am înțăles c-au sosit moscalii, mult m-am mirat și am dzis lui vodă să scrie, să să întoarcă moscalii înapoi, și să mergem, precum scrie veziriul, să prindem pre Brâncovanul, și să să lasă de moscali, că poate să-i bată turcii, și tătarâi or robi țara. Puiu pre Dumnedzeu martur că așè i-am dzis, și tare am stătut, că doar l-oi întoarce, și n-am putut. Și încă cu mânie mi-au răspunsu dzicând că "voi toți vă chivernisiți, că să rămâneți la creștini, și numai eu sângur pentru voi să rămâiu la păgâni; că v-am vădzut eu credința, că ați fugit toți, și eu am rămas sângur; pentru țară, n-or prăda-o tătarâi, că moscalii acmu sosescu, și eu știu prè bine că n-or bate turcii pre moscali". Deci vădzând și eu că mi-au răspunsu așè cu scârbă, m-am temut a mai râspunde, să nu cumva cad în vro primejdie a vieții. Măcar că mulți dzic că eu l-am îndemnat să să închine la moscali, dar grăiescu cu năpaste și ca niște oameni ce nu pricep și nu știu. Că atunce era toți creștinii bucuroși moscalilor, nu numai eu, că scriè alții mai nainte de chiema pre moscali, mai nainte de Dumitrașco-vodă: muntenii, sârbii, moldovenii, cu câți ani mai nainte! Numai pizmașii zavistnici scorniè asupra mè ocară, și oamenii cei proști și neprieteni și cei nepricepuți credè așa. Dar eu taina stăpânului, căruia i-amŭ mâncat pita, n-am putut-o descoperi, uitându-mă la Sfânta Scriptură, ce au dzis îngerul cătră Tovie dzicând: "Taina împăratului să acoperi, iar faptele lui Dumnedzeu la arătare să le mărturisești". Ce și eu n-am vrut să mă facu al doile Iudă sau să-l viclenescu, să fugŭ de la dânsul. Că de-aș fi făcut așè, ce laud-aș fi dobândit? Ce numai osândă de la Dumnedzeu și ocară de la oameni. Iar eu aceste răbdându-le cu dreptate, din toate nevoile am scăpat, care le-am tras pre strâmbătate în 9 ani. Ce întru aceste ce mi s-au întâmplat m-am lăsat tot în nădejdea lui Dumnedzeu, păn’ m-au scos, precum mărturisește David prorocul, psalom 39: "Răbdându am așteptat pre Domnul, și mi-au luat aminte, și au ascultat ruga mè, și m-au scos din groapa patimilor și din tina cea adâncă, și au pus pre piatră picioarele mele", i proci.
Chiematu-ș-au atunce Dumitrașco-vodă boierii săi, câți mai rămăsese lângă dânsul, numai așè, sprinteni, anume pre Nicolai Costân vel-logofăt, pe Ioan Sturdze vornicul și pre Iordachi Rusăt vornicul și pe Ilie Catargiul vel-visternic, și le-u spus precum au chiemat pre moscali, și au venit de trec Prutul la Zagarance. Atunce toți boierii audzind, s-au bucurat și au răspunsu cu bucurie cătră vodă și au dzis: "Bine ai făcut, măria ta, că noi ne temèm că te-i duce la turci, și așè avèm gând că, de te-om vedè că mergi la turci, te-om părăsi și ne-om duce de ne-om închina la moscali". Și le părè bine. Numai Iordachi Ruset vornicul au dzis atunce: "Te-i can grăbit, măria ta, cu chiematul moscalilor. Să fii mai îngăduit, măria ta, păn’ li s-ar fi vădzut puterea, cum l-è merge". Răspuns-au Dumitrașco-vodă, dzicând: "Nu mai era vreme a mă mai chivernisi, temându-mă ca să nu mă apuce turcii. Că iată și din dumneavoastră m-ați părăsit o samă și nu sunteți într-un cuvânt și într-o credință cu mine".
Atunce au și încălecat Dumitrașco-vodă și au purcesu înaintea moscalilor, la Prut. Și s-au împreunat cu Cropot bragadir și au venit cu dânsul în gios, pre Jijie, păn’ l-au trecut Jijia și Bahluiul. Și l-au lăsat pre Bahluiu, din gios de Iași, la Podul lui Bâtcă, și acolo ș-au pus obuzul, dându-i conac de toate ce i-au trebuit lui și oștii. Și luându-și Dumitrașco-vodă 2 capitani, cu 2 steaguri de draguni, s-au întorsu desară la Cetățuie, unde-i era doamna. Iar pre mine, Ioan Niculce hatmanul, păn-au umblat vodă la Prut, m-au lăsat de paza doamnei la Cetățuie, ca să nu lovască niscaiva turci pre doamna în urma lui. Iar a doa dzi venit-au și Cropot bragadiriu numai cu un steagŭ de draguni la Ieși. Și l-au cinstit Dumitrașco-vodă și l-au dăruit, și au umblat prin curțile domnești și prin toate mănăstirile de le-au vădzut, și desară iar s-au întorsu la obuzul său, la Podul lui Bâtcă.
Atunce moldovenii, cum au vădzut moscalii, precum sunt învățați la jacuri, când văd câte un lucru burzuluit, au și purcesŭ, unii cu poroncă, alții și fără poroncă, a tăiè pre turci și a-i robi, unii în Iași, alții printr-alte târguri, unde și-i afla, prin toată țara. Și-i jăcuiè de bani, de odoară, de cai, de boarfe, de boi, de oi, de miere, de ceară și de toate ce găsiè. Iar băcăliile sta vărsate pre uliță, de era sătui și copiii. Strafide, smochine, alune era destule pre la toate babele. Iar pre care turci nu-i tăiè, îi ducè, cu pieile, de-i da robi domniei. Iar pre unii să tâmpla de-i ascundè prietenii, care scăpa păn’ la prieteni. Carei mai pre urmă de mare folos au fost turcii acelor prieteni ce-i ascunsese.
Nezăbovind vreme, au și venit Șeremet la Țoțora cu obuzul lui, ca vro 15.000 oaste. Că n-au cutedzat să margă drept la pod la Dunăre, cum îl învățas-împăratul, căci că avè oaste puțină. Veziriul turcescu încă sosisă la Dunăre și să temè a trece în ceasta parte, audzind că vin mulțime de moscali. Ce sta și el de cee parte.
Iară după ce au înțeles veziriul că s-au hainit Dumitrașco-vodă, îndată au prinsu pe capichihaia lui Dumitrașco-vodă, pe Iano, și i-au tăiet capul. Așijdere și împăratul turcescu, înțelegând la Țarigrad, au și prinsu pre Antiohie-vodă și l-au închis. Și era să-l taie. Numai norocirea lui au fost c-au mărturisit caimacamul cătră împăratul cum Antiohie-vodă cu o lună mai nainte i-au spus lui că frate-său este hain, nu umblă bine, și el n-au credzut, gândind că-l pârește pre pizmă. Și așè spuind împăratului caimacamul, l-au iertat și l-au slobodzit din Edicula.
Iară Șeremet, când au fostu venit de la Nistru la Țoțora, au fost venit pre la Orheiu. Și s-au rădicat toți orheienii, sorocenii și lăpușnenii, de-au venit cu dânsul păn-au trecut Prutul. Și țărănimea cu bejeniile s-au dus toată în Cârligătură iară slujitorimea au rămas toată la Dumitrașco-vodă, în oaste.
Apoi Dumitrașco-vodă ș-a mutat doamna în curți la Ieși și i-au lăsat un polcu de moscali de pază ei. Iar el, cu slujitorii câți avè la Țoțora, s-au dus și ș-au așădzat oastea lui dincoace de Prut și cu moscalii lui Cropot bragadir. Și s-au sculat cu boierii lui, care s-au dzis mai sus, și au trecut Prutul la Țoțora, de s-au împreunat cu Șeremet, unde era obuzul lui. Și i-au făcut Șeremet cinste mare lui Dumitrașco-vodă și boierilor săi. Și au dăruit Dumitrașco-vodă lui Șeremet un cal foarte frumos, așijdere și Șeremet lui Dumitrașco-vodă au dăruit 2 părechi de soboli și boierilor câte o bucată de ladan de cele bune, câte de doao haine.
Dumitrașco-vodă au sfătuit cu Șeremet să scrie o carte în limbă turcească la sultanul, ca să să închine și el, cu tot Bugeacul, că, neînchinându-să, pe urmă n-a fi bine de dânșii. Și au pus Șeremet un copil a lui ce știè scrii bine turcește, iar Dumitrașco-vodă au dzis că n-a putè copilul scriè cu dăscălie, fiind tânăr. Însă au dzis să scrie întăi pre o țidulă de hârtie mică vro doao rânduri, să vadză cum scrie. Iar acel copil, fiind telpiz bun, au scris pre o țidulă așè, că "nu este mai mare blăstămat în lume decât omul cela ce are o fărâmă de pâine în mână și o leapădă pe acee și cearcă să afle alta mai mare". Și au dat la Dumitrașco-vodă. Iar Dumitrașco-vodă cetind, au dzis copilului: "Hai ghidi cahpol!" Și n-au mai spus lui Șeremet ce-au scris copilul, fiindu-i rușine, numai ce-au dzis c-a putè scrie. Și l-au pus de-u scris cartea și au triimis-o la soltanul, iar soltanul n-au dat nici un răspunsu pre acea carte. Și s-au întorsu Dumitrașco-vodă la conacul lui preste Prut.
Venisă cu Șeremet depreună și un menistru a împăratului, anume Simion Savva Rogojinschii, neguțitor de feliul lui, de la Rogojia, despre partea turcească. Și cădzusă boieriu mare, de cinste și de sfat, la împărăția Moscului, că știè multe limbi. Și-i dedesă împărăția mulți bani, să-i fie de purtat grijă la cheltuiala oștii. Atunce au dat el lui Dumitrașco-vodă 100 pungi, bani, să facă oaste de moldoveni, păn’ la 10.000, sau și mai bine. Și de i-or mai trebui, să-i mai dè bani. Și să dè de tot polcovnicul câte 100 ruble, de rocmistru câte 30 și de chihai, șe de stegariu câte 10, și de tot tovarășul, de unul, câte 5 ruble. Și acești bani să le fie dintăiu de cheltuială, iar apoi, dacă s-or așădza, să le dè lefe. Și i-au mai dat vro 30 pungi bani să trimiță în țară, să cumpere vite câte 4 lei vita, să le fie de treaba oștii.
Așijdere i-au mai dat și câteva cărți împărătești, scrisă la toată boierimea și slujitorimea, toți să încalece, să vie la oaste cu plată, iar care n-a veni va rămâne podan și lipsit din moșiile sale. Țăranii să aibă a aduce bucate, fără frică, să le dè bani.
Deci Dumitrașco-vodă îndat-au răpedzit la țară, făcându-le știre tuturor. Deci boierii mazili au și început a veni de prin bejenii la oaste. Foarte prè puțini n-au venit. Și au trimis, cu cărțile, și bani la cine au socotit, să cumpere vite.
Așijdere și slujitorii, dac-au audzit, au și început a vini toți de toate părțile și a să scrie la steaguri. Și audzind de leafă, nu numai slujitorii să scriè, ce și ciobotarii, croitorii, blănarii, cârșmarii. Slugile boierești lăsa pre boierii săi și alerga de să scrie la steaguri. Oaste de strânsură, din târgu, mai mulți fără arme decât cu arme. Să făcusă păn’ la 17 polcovnici și 170 rocmistri cu steaguri în cincispredzece dzile. Numai steagurile încă tot nu apucas-a să plini bine, câte 100 oameni la steag, neavând cându să plinească.
Atunce Șeremet zăbovind la Țoțora, așteptând împărăția să vie cu toată greimea, lovit-au tătarâi în vro doao, trei rânduri straja lui Șeremet, fără veste, de o strica și apuca câte o herghelie, doao de a oștii moschicești și să da iar înapoi. Să can hărățiè câte puțină cu oastea moschicească cea sprintină, iar cu temeiul nu vrè să să bată.
Peste Prut, de ceasta parte, nu cutedza să treacă la moldoveni, că să făcusă veste că sunt moldoveni 30.000. Și știind pre moldoveni că sunt sprinteni la războiu, nu cutedza să le facă vrun vicleșug. Nici în țară pe de altă parte nu vrè să intre, ce numai pre de cee parte, cât putè, zăhăiè pre moscali.
Atunce era un boieriu, anume Lupul Costache, fiiu lui Gavriliță, și era dator lui Dumitrașco-vodă den goștină cu 3.000 de galbeni. Și-i mai dedese și 800 de galbeni să cumpere pâine de la Bârlad, că să să afle la vreme de trebuință, ori la care parte i-ar trebui. Iar el, audzind de Dumitrașco-vodă că s-au închinat la moscali, au strânsu câteva rude a lui și ș-au făcut tabără la mănăstire la Bursuci și s-au închis cu câteva gloate acolo. Și la Dumitrașco-vodă nu mergè, nici bani sau pâine nu trimitè. Și scriè cărți la Șeremet de-ș făcè obraz, adică vești de la turci, și pe Dumitrașco-vodă, în loc de laudă, îl clevetiè cătră Șeremet.
La turci scriè cu altu obraz, că sunt moscali puțini și-i o oaste flămândă. Ce să treacă veziriul Dunărea fără grijă, că-i va bate pre moscali. Iar Șeremet și cu Dumitrașco-vodă, audzind de acele spurcate fapte a Lupului, că scrie la turci și face piedecă și altor pementeni să nu vie la moscali, au trimis pre un polcovnic, anume Chigheciu, cu vro 300 de moldoveni și un căpitan cu vro 200 de draguni să-l prindză, să-l aducă la dânșii. Iar el vădzându-i, s-au făcut bolnav, și el și giupâneasa lui, și au început a-i cinsti și a-i dărui pre acei trimiși. Și s-au rugat și au trimis niște frați ai lui mai mici și pre un ficior a lui de trupŭ, dzicând că, de-i va mai trece, a ieși înaintea oștii la Fălcii, cu oastea ce-a putè strânge și cu zaharà. Și așè credzându-l, l-au lăsat și, luând pre frați și pe ficiorul lui, i-au dus la Șeremet. Care lăsare a Lupului de mare stricăciune au fost moscalilor, că el tare au îndemnat pre turci să treacă Dunărea, că să temè veziriul să treacă. Pentru care slujbă de grabă au luat plată de acel veziriu, precum înainte să va scrie. Că cine face, faci-i-să.
Împăratul Moscului atunce să zăbovisă la Iaroslav, la o nuntă leșască, și poftind și dând bani leșilor, ca să-i dè 30.000 de oaste agiutor. Și i-au adeverit leșii că i-or da și au dzis să purceadză înainte, cu oastea lui, că ai lor or purcede dreptu pre Prut și i-or agiunge. Și au gătit leșii oaste și au pornit-o păn’ la marginea lor, la Snetin. Și de la Snetin n-au vrut să mai treacă în cesta hotar încoace. Și acolo au stătut, așteptând vreme păn’ s-or bate moscalii cu turcii, și de-or birui moscalii, să să pogoare și ei în gios. Și lăsasă împăratul și pe Dolhoruchi, cel mai mare frate, cu 12.000 de moscali, să vie cu leșii, precum i să făgăduisă. Și pre adeverința lor au purcesŭ împăratul în gios, pre Nistru, pănă la Soroca. Ș-au agiunsu temeiul oștii sale, pedestrimea, adusă tocma de la Râga degrabă, ostenită și flămândă. Și au trecut Nistrul pre la Soroca și au lăsat acolo o samă ce era bolnavi și leșinați, iar cu cei ce era mai tare au vinit dreptu preste câmpu la Prut, la Zagarance.
Iară de acolo s-au pornit în gios pre Prutŭ, spre oastea lui Șeremet, și de acolo au trecutŭ Prutul și au venitŭ marele Petru, împărat al Moscului, dreptu în târgul Iașului, împreună cu împărăteasa lui, în curțile domnești. Iară caimacamii, împreună cu alți boieri și orășeni bătrâni mai de cinste și mitropolitul cu tot clirosul, i-au ieșit cu toții înainte, afară din Iași, și frumos tâmpinându-i, l-au priimit cu toată inima. Și i s-au închinat ca unui împărat creștin, dând laudă lui Dumnedzeu, ca doar îi va cerceta cu mila sa și-i va scoate de suptu giugul robiei turcilor.
Împăratul moschicescu mai avè un obuz mare de oaste, strânsă la Azac, ca să margă să bată Crâmul. Și era la acel obuz 20.000 de calmâși și 20.000 de donți și 15.000 căzaci din olatul Harcovului și 5.000 căzaci ce le dzic eiți, ce trăiesc preste Don, și 20.000 de moscali, care să facŭ preste tot 80.000. Și le era cap pre această oasteî Apracsin cneajul, gubernatul de Azac. Și au venit atunce carte la împăratul de la Apracsin, precum au lovit pe tătărâmea ce-i dzic cubani, carei trăiescu preste Don, și au robit 10.000 copii, ca de 12 ani și mai gios, iar pre alții, ce era mai mare sau mai mici, i-au pus tot suptu sabie. Și acmu este gata să purceadză să intre în Crâm. Ce împăratul i-au făcut răspunsu lui Apracsin înapoi, să nu să grăbască a intra în Crâm, păn’ s-a bate întăi el cu veziriul, și apoi îi va face știre să intre în Crâm.
Mai avè împăratul și altu obuz, strânsu la Ceahrin, din gios de Chiov, de iasta parte pre Nipru, 15.000 de moscali și 30.000 de căzaci, carei să țin de hătmănia căzăcească. Și era cap acelui obuz Dumitru Galenici, cneajul și gubernatul de Chiov, și cu Scoropațschii, hatman căzăcescu. Și era orânduiți să iè pre Nipru în gios, să lovască Vozia. Iar când au sosit împăratul la Soroca, au scris lui Dumitru Galenici să răpadă 4000 saci de pâine cu căruță din Chiov, să dè oștii cei bolnave de la Soroca, și să răpadă o samă de căruță și aice în Iași, după dânsul, înțelegând că nu-i pâine în Moldova. Deci trimițând Galenici câteva tabere de căruță cu pâine după împăratul, o samă de căruță s-au poprit la Soroca, iar o samă au venit la Ieș mai târdziu, iar pre o tabără de căruțe au lovit-o tătarâi la Bălțile Căinariului și i-au făcut mici fărâme, de n-au scăpat un omŭ.
Mai avut-au împăratul și altu obuz de oaste, lăsat în sus, despre partea hraniții șvedzești. Și era cu dânsul cneajul Alexandru Daniilovici Menjic fercu-marșalâc și cu Bon ghenarariul, cu 18.000 de călărime aleasă și 20.000 de pedestrime și câteva mii de sasi de a lui Avgust, craiul leșescu, de sta acolo împotriva șfedzilor, fiind rămași în țara lor de la craiul, osebi de altă oaste ce mai avè pre Mare Balticum, de umbla cu galioane, bătându-să cu șfedzii.
Această oaste ce scrie mai sus au avut-o moscalii, și fără socoteală au împărțit-o și au rășchirat-o într-atâte părți. În nădejdea voroavelor streini, a muntenilor, a leșilor, a sârbilor, a moldovenilor, au venit împăratul fără oaste, negrijit, să să bată cu veziriul și cu poiedea oștii turcești și tătărești, într-un mijloc de câmpu pustiiu. Și așè, în nădejdea streinilor, era să-ș piiardză moscalii împărăția creștinească. Că împăratul aice mai mult de 30.000 oaste moscali, cu a lui Șeremet cu tot, nu avè. Și mai era și vro 8.000 căzaci, polcul lui Medhoroțschii polcovnicul. Că numai pre acesta l-au luat cu sine, iar pre aceilalți polcovnici nu i-au credzut și i-au lăsat pre Nipru, la Ceahrin, cu hatmanul lor. Și era și 1.000 de donți și vro 6.000 de moldoveni, cu cei ce slujiè mai nainte la moscali. De toată oastea ca 50.000. Și avè și 52 pușci. Și cât și era oaste, mai mult era bolnavă, flămândă și obosită. Iar turcii era cu veziriul 400.000, fără poiedia tătarâlor, și ave 400 de pușci. Oaste grijită și hrănită bine, fiind în țara lor.
Atunce Șeremet și cu Dumitrașco-vodă, din Braniște, de la Țoțora, dac-au oblicit că-i împăratul în Iași, au lăsat oastea și au mărsu la împărat de s-au împreunat. Atunce au umblat pren toate mănăstirile împăratul de le-u vădzut, și din toate i-au mai plăcut mănăstirea Golâe, dzicând că are 3 feliuri de meșterșuguri: leșesc, grecesc și moschicesc. Și mult lăuda împăratul lucrurile, chipul și toate obiciele moldovenilor, și încă și dobitoacele acestui pământ, dzicând că-s frumoasă.
Dumitrașco-vodă au făcut împărăției masă frumoasă în curțile domnești, în casa cè mare cu cinii. Iar când au fost să șadză împăratul la masă, n-au vrut să șadză în capul mesei, ce-au șădzut în scaon lângă masă, iar în capul mesei au pus pe
Dumitrașco-vodă și după dânsul pe Galoftin Gavriil Ivanovici, apoi pre alți ghenarari mai gios, anume Dolhoruchi cel mijlociu, Mihai Galicen cel mic, Sava Rogojenschii, menistru, Șefer, menistru, adecă visternic, Rentu, ghenarar, Vejbah, Toma spatar, că atunce fugisă din Țara Muntenească, și ficiorul lui Șeremet. Iar Șeremet n-au șădzut la masă, că îndată s-au întorsu la obuz cu alții din bragadiri și polcovnici. Să ospăta și să veseliè prè frumos cu vin de Cotnar și lăuda vinul foarte. Și încă mai bine le plăcè vinul cel cu pelin, și mult să mira cum spre partea lor nu să face vin cu pelin așè bun.
După ce s-au sculat de la masă, au venit și boierii țărâi de s-au împreunat cu împăratul, și le-u dires împăratul cu mâna lui tuturor câte un păhar de vin. Împărăteasa și cu doamna și cu giupânesele ce să tâmplas-în Iași încă ședè la masă în casa cea mică de să cinstiè.
Iară împăratul era om mare, mai înalt mai decât toți oamenii, iar nu gros, rătund la față și can smad, oacheș, și can arunca câteodată din cap, fluturând. Și nu cu mărire și fală, ca alți monarhi, ce umbla fiecum, prost la haine, și numai cu doao, trei slugi, de-i era de grija trebilor. Și umbla pre gios, fără alaiu, ca un om prost.
Iară atâta dragoste arăta împăratul cătră Dumitrașco-vodă, unde vădzusă că s-au închinat de bună voia lui, că să tindè cu amândoao mânule și cuprindè pre Dumitrașco-vodă de grumadzi și-l săruta pe față, pe cap și pe ochi, ca un părinte pre un fiiu al său. Aceasta era, când s-au împreunat în casa cea mică.
Atunce Iordache Ruset vornicul și cu o samă de rude ale sale, cu Dumitrașco Racoviță hatmanul și cu Savin Zmucilă banul au început a agiunge cu clevete asupra lui Dumitrașco-vodă, cum că nu este bine să fie domnu vecinic, pre neam, în Moldova, ce este bine să să schimbe după cum va pofti țara, adecă precum este și acmu, domniile de la turci. Deci împăratul, oblicind de această poftă a lor, au învățat pre Goloftin și pre Rogojenschii de-au chiemat pre toți boierii țărâi la gazda lor, în casăle Dediului spatariul, lângă curțile domnești. Și au început a spune Goloftin cuvântul împăratului cătră boierii Moldovii, cum marele împărat silește să scoată această țară din robie, de suptu mâna păgânilor, și nu-i trebuie nemică de la dânsa să iè, ce-i voia să-ș facă pomană, fiind creștinii mâncați de păgâni. Și domniile să nu să schimbe într-însa, să să facă cheltuială ca la păgâni. Și alte multe cuvinte de adeverință, cu milă, ca aceste. Și audzind boierii aceste cuvinte, toți s-au închinat și au mulțămit, iar Iordache Ruset cu ceata lui, precum mai sus s-au dzis, iar au început a striga că nu-i bine să fie tot de un neamŭ domnu, ce să să schimbe. Deci o samă de boieri ținè în partea lui Dumitrașco-vodă și dzicè că nu-i bine să să schimbe domnii, ce să fie pre neamŭ, să iasă zavistia și cheltuiala din țară, iar Iordache tot striga că este bine să să schimbe. Și să priciè ei înde ei înaintea lui Goloftin și nu socotiè că este lucru cu rușine. Atunce le-u răspunsu Goloftin că într-altu chipu nu să poate. Și au ieșit boierii cu acestu răspunsu și s-au dus pre la gazdele sali. Atunce au priceput Goloftin pre boierii Moldovei ce feliu de oameni pizmătari sunt și cum nu să iubăscu.
Sculatu-s-au Savin Zmucilă banul, carele era învoit cu Iordache Ruset, și s-au dus la Dumitrașco-vodă și la împăratul și au spus toată taina lui Iordache. Deci împăratul s-au mâniet și au făcut surgun pre Iordache la Soroca, iar pre Savin Zmucilă l-au făcut Dumitrașco-vodă postelnic mare. Și după ce s-au întorsu moscaslii la țară-ș, au luat și pe Iordache de l-au dus la Chiov. Și au fost la închisoare 2 ani și poate-fi acolo ar fi murit, de nu l-ar hi slobodzit moscalii. Numai au avut noroc și parte de Brâncovanul-vodă, că-i era cuscru și au stătut tare pentru dânsul la Poartă. Și s-au agiunsu cu chihaia veziriului, de-u poroncit solilor moschicești, carii era atunce la Poartă, anume feciorul lui Șeremet, și au scris feciorul lui Șeremet la tată-său, la Chiov, și cu această mijlocire l-au slobodzit moscalii de la închisoare din Chiov. Și giupâneasa lui, tâmplându-să de-u fost fugit în Țara Ungurească, și acolo au murit împreună cu o fiică a sa, încă era logodită. Căutați, fraților, acmu, cum nu trece osinda pre sluga cee ce să rădică asupra stăpânu-său. Că Dumitrașco-vodă mare bine îi făcusă lui Iordache, și l-au scos de la închisoarea lui Neculai-vodă, din beciu, de unde poate ar fi pierit, iar Dumitrașco-vodă, înainte trimițând, l-au slobodzit și l-au pus căimăcan. Și apoi ș-au dat și o nepoată de soră după unŭ fecior a lui, anume Costantin, și l-au pus și păharnic mare, fiind încă copil, nu de vârstă la boierie. Ce-i lucru de mirat pentru Iordache, ce nu-i agiunge, de să pune împotriva lui Dumitrașco-vodă. Nu dzic nemic, numai socotesc doar de era și cu învățătura Brâncovanului-vodă, având Brâncovanul pizmă veche pre Dumitrașco-vodă, de când luasă pre fata lui Șărbanvodă Dumitrașco-vodă, din Țara Ungurească. Că făcusă muntenii legătură să nu-ș de fetele după Cantemirești. Sau doară gândiè Iordache că iară a aduce pre Mihai-vodă din Țarigrad, de l-a face domnu aice în țară, să fie iară el alfa și omega, după cum era mai nainte, de stăpâniè domnii de la turci. Au cine-l știe ce gândiè.
Împărăția Turcului, înțelegând de moscali că vin mulțime multă tare, s-au îngrijit că să va rădica toată creștinătatea de toate părțile asupra lui. Și au și trimis de olac de-au chiemat pre sfinția sa presfințitul kyr Hrysantu, patriiarhul Ierusalimului, și i-au dzis ca să scrie o carte la Brâncovanul-vodă, domnul muntenescu, știind împăratul că avè prieteșug patriiarhul cu Brâncovanul-vodă, și Brâncovanul iar avè prieteșug vechiu cu moscalii. Și să scrie Brâncovanul și să trimiță un om a lui la moscali, să facă pace, și va lăsa turcul hotar moscalului Dunărea. Și pre acè voroavă au trimis Brâncovanul-vodă pre Machidon comisul aice în Iași, la împăratul Moscului, pre socoteala Turcului. Ce n-au priimit nicidecum împăratul moschicesc să facă pace, neștiitoriu gândul omului la ce-l aduce, stând vârtos Toma spătar și cu Dumitrașco-vodă să nu facă pace, mai mult în pizma Brâncovanului-vodă.





Letopisetul Tarii Moldovei - O sama de cuvinte
Letopisetul Tarii Moldovei - Predoslavie
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 01 - Domnia Dabijiii-voda
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 02 - Domnia Ducai-voda celu Batran, leat 7174
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 03 - Domnia lui Iliescu-voda, ficiorul lui Alexandru-voda
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 04 - Domnia a doa a Ducai-voda celui Batran
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 05 - Domnia lui Stefan Petriceicu-voda
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 06 - Domnia lui Dumitrasco-voda Catacozino, leat 7182
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 07 - Domnia lui Anton-voda Rusat vleato 7184
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 08 - Domnia Ducai-voda celui Batran a tria in tara Moldovei
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 09 - Domnia a doa a lui Petriceico-voda de la Iasi
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 10 - Domnia a doa a lui Dumitrasco-voda Cantcozino la velet 7192
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 11 - Domnia lui Constantin Cantemir-voevoda in anul 7193, iunie 10
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 12 - Domnia lui Constantin san Ducai-voda celui Batran, leat 7199, mart 17
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 13 - Domnia lui Antiohi-voda san Cantemir-voda leat 7204
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 14 - Domnia a doo a lui Constantin Duca-voda leat 7209 saptemvrie 14
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 15 - Domnia intaiu a lui Mihai Racovat-voda leat 7211
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 16 - Domnia a doa a lui Antiohi-voda, san Cantemir, leat 7213
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 17 - Domnia a doa a lui Mihai-voda, la velet 7215
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 18 - Domnia intaiu a lui Neculaiu-voda Mavrocordat, feciorul lui Alecsandru Exaparat, vleato 7218
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 19 - Domnia lui Dumitrasco Cantemiru-voevoda, in anul 7219
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 19 - Domnia lui Dumitrasco Cantemiru-voevoda, in anul 7219 (continuare)
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 19 - Domnia lui Dumitrasco Cantemiru-voevoda, in anul 7219 (continuare)
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 20 - A doa domnie a lui Neculai-voevoda Mavrocordatu, ficior al lui Alecsandru-voda Icsaporito, vleat 7220
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 21 - A treia domnie a lui Mihai Racovita-voievoda, leat 7224
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 22 - Domnia lui Grigorie-voda, nepot de fiiu lui Grigorasco-voda, domnul Muntenescu, stranepot Ghicai-voda ce-au fost la noi, valeat 7234
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 23 - Domnia lui Constantin-voda, fiiul lui Neculai-voda Mavrocordat, vleato 7241, mai 7
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 24 - A doa domnie a lui Gligorii Ghica-voda, valeat 7244, dechemvrie 15
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 24 - A doa domnie a lui Gligorii Ghica-voda, valeat 7244, dechemvrie 15 (continuare)
Letopisetul Tarii Moldovei - Capitolul 25 - A doa domnie a lui Constantin-voda Neculai, la valeat 7250 octomvrii 1


Aceasta pagina a fost accesata de 810 ori.