• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Despre minciuni iarasi - A fost o-nsotire ce traia-n iubire

A fost o-nsoțire ce trăia-n iubire,
În pace, în ticnă ș-în mare unire.
Ei nu știa ceartă vreodată-n viață,
Ci-și da unul altui vorbe cu dulceață.
În scurt, într-atîta trăia acești bine,
Încît de poveste era la orcine.
Dracul însă, care-n casnici coada-și vîră
Și face să-nceapă-ntre ei gîră-mîră,
Să sili p-aceștia cu neîncetare
După a sa voie să-i aducă-n stare.
Întinzînd el dară cursele lui toate
Și ca să-i supuie văzînd că nu poate,
Căută o babă, auzind că ele
Îl întrec pe dînsul la drăcii și rele.
Ș-a găsit pe una, Vișana anume,
Întîia drăcoaică dracilor din lume.
Se duce la dînsa, pricina îi spune,
Că n-a fost putință pe ei a supune,
Zicînd: - Știi că este un grai de cînd vacu
„Că-și sparge cu vreme opincile dracu“;
Ia numai privește opincile mele
Că să trențuiră în mici peticele,
Și tot nu poci încă să bag între dînșii
O intrigă mică și să-mi rîz de dînșii;
Dacă dar poți face mai mult decît mine,
Arată-ți puterea, te rog, fă-mi un bine.
Ea clăti cu capul ș-între rînjitură
Își arătă colții cei pociți din gură,
Zicînd: - Ei, copile! vezi că e pricina
Că nu știi pe unde să udă găina.
Îți trebuie încă să înveți la școală,
Deși ești diavol, dar ț-e tigva goală.
O bătrînă asfel cum mă vezi pe mine
Nici la degetu-mi ăl mic nu te pui pe tine.
Zise el: - Să poate, pe vorba-ți să vede,
Dar pîn’ nu văz c-ochii, nu-mi vine a crede.
- Ei bine, dar ce-mi dai? - bătrîna întreabă -
Că, pe capul tatii, nu mă duc degeabă.
- Bucuros, - răspunde - pe loc voi fi gata
Să-ți dau o pereche papuci galbeni plată.
- Nu m-aș fi dus, - zise - dar cu aste toate,
Merg ca să vezi numai Vișana ce poate.
Deci începu baba adese să meargă
La acea femeie, cășcioara să-i spargă.
Găsi ea mijloace s-o-mprietenească,
Cu una, cu alta ca să o momească.
Și precum pescarul undița-și întinde
Și cu rîmă-nșală peștele de-l prinde,
Așa își întinse planurile sale,
Spre ea ca s-o tragă cu vorbe morale,
Pînă cînd văzu că prinse ea putere
Și are mijloace ac să bage-n muiere.
Așa-ntr-o zi-ncepe femeii să zică:
- Of, fetica mamii! cum ești frumușică,
Cum îți văz purtarea, cum te văz cinstită
Și cum ești de blîndă, cu firea ticnită,
Trăiești încai bine și cu bărbățelul,
Or ca pisicuța (gîr-mîr) cu cățelul?
Dar să nu-ți prea pese, că toate-și au leacul,
Eu am meșteșuguri să-mblînzesc pe dracul,
Să ți-l fac să fie blîndișor ca mielul
Și să-l joci cum joacă mîtă șoricelul.
- Soarta mea un prea bun bărbat îmi trimise;
Drag mi-a fost ș-îmi este, el iar mă iubește,
Și ca noi îmi pare ca alt nu trăiește.
De ceva de-l supăr, îmi crede, mă iartă,
Căci mațele în om încă tot să ceartă.
Sînt prea mulțămită cum trăiesc în viață,
Numai sănătate Sfîntul să trimeață.
- Orișicum, fetico, - îi răspunse baba -
Cînd îl vei supune, altfel merge treaba,
Că usturoi dulce și bărbat iar moale
Nu să poate-n lume, el nu poartă poale.
Cît de bun să-ți pară, tot el ciocan este,
C-așa l-e ursita bietelor neveste:
N-ai să-ți deschizi gura să-i dai vro poruncă,
Că-ndată asupra-ți ura își aruncă;
Numai a lui vorbă-n seamă să se ție,
El ca undelemnul dasupra să fie;
Să-ți fac eu un lucru, ascultă la mine,
Să trăiești cu dînsul încă și mai bine.
Îl îmbrobodești, știi, chiar ca p-o muiere,
ÎI pui în cap țestul și rabdă-n tăcere.
Tînăra aceste auzind să pleacă,
Ș-ascultați pe baba, ce-nvață să-i facă:
- Na ăst brici, - îi zice - că-i vrăjit de mine,
Și la prînz bărbatu-ți acasă cînd vine
Și cînd după-masă o vrea să se culce,
Tu du-te la dînsul cu firea-ți cea dulce,
Prefă-te că îl iei, în cap a-i ucide,
Și cînd vezi c-adoarme și ochii închide,
Atunci scoate briciul (vai ce amăgire!)
Și cruciș din păru-i taie patru fire,
Și mai către seară firele acele
Mi le vei da mie să le pui la stele;
Apoi să vezi viață, să vezi fericire,
Să vezi trai atuncea și să vezi unire!
Proasta tinerică briciul în sîn bagă,
Dorind să se facă soțului mai dragă.
Baba d-altă parte la bărbatu-i merge,
Intră-n prăvălia-i, sudoarea își șterge,
Din ochi îi clipește, îl mișcă de haină,
Să face că are să-i spuie o taină.
El vrînd iar să afle ce o să-i vorbească,
Se puse să-i spuie și ea să-i șoptească,
Zicînd: - Dragul mamii, of, ce te așteaptă!
Ce nenorocire ți s-a pus în faptă!
Soția ta astăzi, perechea-ți iubită,
O să te răpuie cu moarte cumplită:
Că ea cu un tînăr are înclinare,
Pe care-l iubește mai de mult, îmi pare,
Și el un brici dîndu-i o-nvăță, dușmanul,
Ca să-ți taie capul, asfel dîndu-i planul:
Astăzi cînd vei merge să prînzești acasă,
O să ia să-ți cate în cap, după-masă,
Și viindu-i bine mîna o să-și puie
Ca să-ți taie gîtul și să te răpuie,
Și dac-a mea vorbă necrezută-ți pare,
Prefă-te că nu știi de nici o urmare,
Ș-ei vedea cu ochii gîndul cum îi este,
Să zici bogdaproste că îți dedei veste.
Omul, cum aude, speriat peste fire,
Stă la îndoială ș-în nedomirire,
Se muncea cu gîndul, cum a lui soție
Într-atît tirană asupră-i să fie!
Și cum să-ndrăznească la o așa faptă,
Cu totu-mpotrivă și neînțeleaptă!
„Nu gîndește urma! nu gîndește răul!
Și acel ibovnic al ei, nătărăul,
Cum putu s-o-nvețe ca să mă omoare?
Nu știe că-i ocnă și spînzurătoare?
Și ea, ticăloasa, nu putea să-mi spuie,
Căci dragoste-n silă niciodată nu e.
Să-mi fi zis: eu, frate, mă duc de la tine,
Că nu ești pe gustu-mi, n-ai nimic cu mine,
Cu el să trăiască pe unde îi place;
Pesemne păcatul și ața îi trage
Amîndoi viața în nevoi să-și bage.
Ce zic nici eu nu știu, așa e, se vede,
„Vorba de rău omul prea lesne o crede.“
Deci dar mă voi duce și mă voi preface
Că nu știu nimica, să văz ce se face.“
Judecînd aceste, se duse acasă,
Ca și altă dată se puse la masă;
Mîncînd în tăcere ș-întristat cu totul,
Se dete p-o pernă, răzimîndu-și cotul,
De necaz și ciudă foc ieșea dintr-însul;
Iată și nevasta veni lîngă dînsul,
Îi aplecă însași capul pe genunche:
- Stăi să văz, - zicîndu-i - ai vreun păduche?
Așa el se lasă să vază ce-o face
Și ca cînd adoarme mijind să preface.
Ea atuncea briciul încet din sîn scoate
Ș-asupra-și pornește urgiile toate:
Că el, cum o vede, în picioare sare,
Îi ia din mîini briciul, zicînd cu strigare:
- Tirană muiere, asta-ți este dorul!
Asta-ți e credința, asta-ți e amorul!
Asta-ți e virtutea cea nelegiuită!
Asta-ți e morala cea afurisită!
Cum din cer nu cade fulger să te arză,
Să te mistuiască, tresnet să te piarză,
Cum nu să despică locul ce te ține
Și să te înghită de vie pe tine!
Fugi! Piei, nemilostivo! nu-mi sta înainte,
Nu-ncape-ndreptare, nu ascult cuvinte!
Du-te de trăiește cu cine îți place,
Dintr-această clipă pleacă d-aci, drace!
Că mi-ai voit răul, nu-ți fac răsplătire,
Bogdaproste babii, că mi-a dat de știre!
Ar fi vrut săraca să-l încredințeze,
Dar cine-i da pas ei să se-ndrepteze?
Geaba ea acuma făcea jurăminte
Că cutare babă a scos-o din minte:
Ș-a pierdut credința ca și Eva raiul,
Și pîn-aicea nu le-au mai fost traiul.
Care săvîrșire văzîndu-o dracul,
S-a speriat cu totul de baba, săracul!
Atît îi fu frică de acea bătrînă,
Încît nici papucii nu-i dete în mînă,
Ci i le întinse c-o prăjină lungă,
Ca nici răsuflarea-i la el să ajungă,
Și ca d-o aspidă să se otrăvească,
Să-l facă în lume să se pedepsească.
Iată dar minciuna ce face în lume,
D-a cării pricină istorii sînt sume.





Despre minciuni iarasi - Despre minciuni iarasi
Despre minciuni iarasi - A fost o-nsotire ce traia-n iubire
Despre minciuni iarasi - Povestea vorbii


Aceasta pagina a fost accesata de 589 ori.