Autori > Ion Agarbiceanu


Salcami in floare




in fiecare primavara, Petrişor şi Ancuţa mureau de teama ca s-au uscat salcamii peste iarna. Toţi pomii din gradina lor infloreau, inverzeau, numai salcamii inalţau braţe negre in vazduh. Pareau o aratare urata şi de spaima. Cireşii, prunii, vişinii, merii, perii se impodobeau cu puzderia de flori albe ori trandafirii şi, cand batea vantul dinspre gradina, mireasma lor umplea ograda, numai salcamii, la bataia vantului, nu faceau decat sa-şi scuture pastaile uscate, care nu cazusera peste iarna.

in toata dimineaţa, cand ieşeau in curte, copiii se apropiau de salcami şi, cand vedeau intaii muguri şi intaiele frunzuliţe, chiuiau de bucurie şi alergau sa spuna in casa vestea cea marei

Langa gardul deasupra caruia strajuiesc de-a lungul salcamii este o laviţa innegrita de ploi, de vanturi şi de soare, pe care a facut-o tatal celor doi copii, badicul Ionaş, sa stea la umbra in caldurile mari, de vara. Petrişor şi Ancuţa şed aici insa de indata ce infloresc cei dintai ciorchini albi.

Ciorchinii, ca de struguri, cei mai mulţi inca verzi, atarna deşi, plecand crengile salcamilor. Puţine albine zboara insa pe la cei infloriţi. Din zi in zi infloresc mai mulţi struguri albi, si intr-o buna dimineaţa copiii nu se mai aud unul pe altul de zumzetul albinelor. Toate florile erau batucite de ele, iar printre flori şi frunze zburau roiuri.

Cantecul lor ii imbata pe copii cu dulceaţa, ca şi aroma tare a florilor de salcam, şi ei, de la o vreme, se simţeau ameţiţi, nu mai priveau in sus, in salcami, ci şedeau pe laviţa cu mainile in poala, cu un zambet larg pe faţa.

Salcamii inalţi, cu toate crengile plecate de greutatea florilor, pareau nişte candelabre uriaşe cu atatea lumini caţi struguri albi aveau, şi in ei se ţesea zborul şi zumzetul necurmat al muştelor de aur, ca un imn de slava a unor fiinţe aeriene, nevazute. Mireasma florilor albe parea a unei tamai nespus de fina, care nu mai incapea in coroana salcamilor, ci se varsa şi umple lumea intreagai
Pe uliţa lor nu mai erau alţi salcami. Cat ce infloreau cei din curtea lui Ionaş, se strecurau in curte copii din vecini sa vada şi ei minunea. Unii mai marişori, alţii numai cat ulcelele aduşi de mana de ceilalţi, se gramadeau pe laviţa, in jurul ei.Copiii sug din flori şi privesc in salcami.

Cum se ţes albinele, cum se grabesc de pe o floare pe alta, cum intra in cate una, de aproape nu se mai vad, cum raman mai mult sau mai puţin nemişcate dupa cata dulceaţa afla.
- Mai Niculiţa, zice de la o vreme Petrişor, catre un copil din vecini care avea stupi. Mai Niculiţa, tata-tau de ce nu pune salcami in curte?
- Åžtiu eu? Ar putea sa puna. De ce intrebi?
- Pentru ca şi albinele voastre vin la salcamii noştri. Niculiţa, baiat mai marişor, zambi.
- Le cunoÅŸti?
- Nu le cunosc, dar de buna seama vin, ca vi-e stupina aproape.
- Pai, daca poţi, opreşte-le sa nu mai vina. Eu nu le pot opri. Petrişor ramase zapacit. Nu inţelegea cum i-a venit sa-i puna o asemenea intrebare lui Niculiţa, şi acum ii era ciuda pe sine insuşii

Cand ramanea singur, baiatul ridica fruntea la salcami ÅŸi incepea a recita niÅŸte versuri pe care i le-a spus mai de mult bunica:

Harnicile lucratoare
Cat ce iasa sfantul soare
Åži se uita pe razoare
Åži pe luncile in floare,
Prind sa zboare
Poposind din floare-n floarei
Lasa-n coşniţi cupe pline,
Auritele albine
Grabnice ÅŸi darnice,
Dupa miere fug mereu
MuÅŸtele lui Dumnezeui
Le ÅŸtiu versul numai eu!




Salcami in floare


Aceasta pagina a fost accesata de 2228 ori.