• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Bratul Andromedei - Partea 02

- in casa mea ?...

- Credeam ca... n-ati aparut... nu v-am vazut aci, in camera...

si rosi de tot, in risul general.

Dar supliciul lui nu se sfirsise complect. Caci tocmai pe cind Cornoiu revenise in grupul avocatilor ca sa-si exprime nedumerirea ca unul din partizanii din barou, Tintorescu, nu-i de fata, deceptia puternica de la inceput a doamnei Cornoiu se risipea cu atita repeziciune, de parca fundul constiintei sale s-ar fi spart in mai multe parti deodata. Miscarile stingace ale lui Lazar si risul homeric pe care-l provocase .o dispusera, iar micul profesor ii aparu acum nespus de simpatic. Miscarile lui fusesera atit de copilaresti si atit de potrivite cu dimensiunile sale ca ea, care nu-l parasise inaa din ochi, isi simti din nou fata luminindu-i-se de ris si placere. il examina inveselita si constata ca mititelul cel nou n-avea nici fata si nici trupul ea Nae Inelescu, nici pintecul bine crescut al lui Nedan ; proportia la el era perfecta, iar aerul copilaresc pe care-l pastra continuu ii da un farmec deosebit.

Mai ales acum era tare simpatic, adapostit acolo in siguranta, intre prietenii lui buni si mici ca si dinsul, de dupa care ochii i se deschideau enormi si negri pe figura sidefie cu mici mustati brune, cautind pe furis la cel de fata si apoi - so- cotindu-se ca nu mai e observat - indreptindu-i speriosi la dinsa, pentru a-i casca ingroziti si a-i pleca de indata, cind descoperi ca ea il urmarea surizatoare. Ea veni sa se aseze linga dinsul si cind se apleca deasupra-i avu si mai mult impresia micimii lui. insa, curios, acum ii placu nespus aceasta senzatie, infaptuirea lui bruna si mai ales ochii aceia tot asa de mari ca ai ei, precum si, de buna seama, impresia de proaspat, de dichisit, de curat, pe care ti-o dau unele persoane de parca in orice moment tocmai au ispravit sa se spele si sa se gateasca, timiditatea asta excesiva si rosul de fecioara care se imbina intr-atit de putin obisnuit cu sideful obrazului, vorba borborosita in git de sfiiciune ; toate acestea trezira in doamna Cornoiu senzatii pe care ea le gasea cu satisfactie noi, dar care nu erau decit vechile ei simtaminte de grandoare, placerea aceea de dominare si de proteguire, care-si gaseau in sfirsit o forma noua de manifestare. in mintea ei, el se cuprinse indata in cadrul celor auzite despre dinsul si tabloul se complecta de la sine cu usurinta : il vazu in mijlocul aparatelor curioase cu care-si cheltuia lefurile sau cautind cu luneta misterioasele semne ale departarilor, in pacea profunda a noptii. si-l intreba de vorba, privind in ochii care se plecau necontenit, spre a se deschide iarasi spre dinsa, enormi, ca doua gauri de intuneric, stind parca s-o soarba in infinitul lor negru si misterios, cu bizarele reflexe ale firisoarelor de astri minusculi, de cometi, de cataclisme universale. Ea avu parca o tresarire usoara in fata acestor abise, dar rise si mai voioasa numaidecit apoi, cunoscind dintr-o data in privirile profunde si deschise in nemarginire, ca el, de buna seama, a si inceput s-o iubeasca.

intelegea de minune acest lucru, desi acum, in mijlocul atitei lumi, era cu neputinta sa-i scoata ceva dintre dintii mici si feminini, de-o albeata si de-o regularitate de invidiat, mai mult decit ingaimeli si monosilabe sau raspunsuri atit de incet spuse, ca urechea ei fina trebuia sa se forteze ca sa le auda. insa toata sala credea ca doamna Cornoiu se distreaza pe socoteala bietului Lazar; astfel, cind ea aduse singura sa-l serveasca, cu totii risera din nou de stingacia lui de a primi ce i se oferea si de tremurul paharului inalt si lataret de sampanie in mina, care.ameninta sa se verse si care fu dus cu o miscare speriata la gura si sorbit aproape tot dintr-o inghititura. Inelescu gasi de cuviinta sa plaseze citeva spirite, la cari multi risera ; dar doamna Cornoiu ramase serioasa, contemplind ingaduitoare figura muta si rugatoare, pe care deslusea tot mai limpede culoarea de purpur a iubirii neasteptate si profunde, o iubire amestecata cu teama parca... Doamne..: cu frica... un obraz atit de catifelat, caruia poate i-ar sta mai bine fara mustati...

Toate conversatiile din sala se intrerupsera deodata in acelasi timp, cum se intimpla uneori, tocmai cind ea il intrebase despre luneta si observatiile lui. si atunci, dupa mai multe in-gaimeli de neauzit, deveni deodata guraliv si-i declara ca luneta sa, un minunat de bun Secretan de 110, poate sa desparta duble chiar pina la o secunda de arc. intrebindu-l ce sunt acelea duble, el povesti ceva despre aceste misterioase stapine ale infinitului, de bizarele lor imperecheri de culori, de straniul efect pe care-l produc in sufletul privitorului.

- Iata pentru ce a dat Lazar atitia bani pe telescopul lui, il intrerupse iarasi Inelescu, nu tocmai in apele sale, "ca sa vada stele verzi".

- Pentru aceasta puteam sa-ti prezint eu la alegeri pe Take Rasucitu, seful agentilor mei electorali, complecta domnul prodecan Porumbacu, in risul general.

Doamna Cornoiu avu o strimbatura usoara din buze, gasind spiritul prea vulgar, fata de caldura cu care vorbise Lazfir. Dar cuvintele lui Porumbacu intoarsera iar discutia generala la alegeri, si Zina gasi ca trebuie sa iasa, dupa ce impartasi micului astronom ca ar fi curioasa sa vada si dinsa astfel dc lucruri. insa pentru ca plecase apoi atit de repede, el conchise ca numai de politete i-a facut propunerea si indata marea dispozitie se preschimba intr-o adinca mihnire, la gitidul ca poale vrusese numai sa se distreze si ca el fusese partea amuzanta a programului.

Aceasta cu atit mai mult cu cit acum nimeni nu se mai uita la dinsul si tonul discutiei generale era atit de violent ca nu se mai intelegea nimic.

intr-adevar, recunoscator, domnul Cornoiu lasa sa se inteleaga ca la viitoarele alegeri Necsulea va fi al doilea pe lista Camerei, urmind ca Porumbacu sa fie intiiul la Senat. Porumbacu conveni dumirindu-se de ce Necsulea era intr-atit de pornit, si se presimtea atit de jicnit daca Cornoiu nu va fi ministru. Ceilalti cerura sa vada cum va fi distribuit restul locurilor. Dar pentru a evita nemultumiri, contra lui, personal, Cornoiu riposta ca asupra acestora discutia ar fi prematura. Pentru ca desi sunt semne evidente de caderea guvernului si el are indicii zdrobitoare de la Bucuresti, insa pina nu va fi consultat intregul comitet judetean nu se va pronunta asupra complectarii listei.

Se rosti usor numele absentului Tintorescu; Cornoiu strimba din nas. Avocatii pretinsera indata ca ei inteleg ca grupul lor sa fie bine reprezentat in viitoarea legislatura, ocupatia lor fiind o chezasie ca se va vorbi atunci in parlament. La care Cornoiu, dupa ce arata pe Necsulea, raspunse rinjind prietenos, in aplauzele profesorilor :

- Spuneti perfect de bine reprezentati : afara de asta partidului nostru ii trebuie vorbitori de talent, care sa stie mai ales cind trebuie sa taca. Ceea ce produse oarecare rumoare in grupul din jurul lui Porumbacu.

Atunci interveni Nae Inelescu, care, putin cam contrariat si nestiind inca ce sa creada de atitudinea doamnei Cornoiu, isi arata intepat mirarea ca se pune chestia talentului pe categorii profesionale si i se paru nostim ca domnii avocati, mai ales, pretind asa de firesc ca aceasta insusire superioara e un apanagiu al lor pe care l-ar capata odata cu diploma dc licenta in drept.

- si eu am aceasta licenta, domnilor, si mai am inca una. si cu toate astea nu cred cu tot dinadinsul ca talentul e rezultatul unei simple sau mai multor patalamale, sau ca e ca o bucata de pamint pe care o cistigi prin doua ieftine chitibusuri procedurale ! Talentul, d-lor, nu se proclama, se vede.

- In orice caz la dumneata nu se vede nimic... se au^i o voce.

- si crezi ca se vede la dumneata ? rasuna alta.

- Nu sunteti in chestie...

- E timpul, domnilor, se ridica peste glasurile anonime vocea lui Nae Inelescu, ca si in partidul nostru sa se faca loc talentului.

- Atunci niciodata n-ai sa fii deputat...

- N-am pretentia...

- in partidul nostru, interveni vocea groasa a lui Porumbacu, care se apropie voluminos de micul vorbitor, totul merge la rind, domnul meu. in partidul nostru - se apleca el cu degetul intins in semne de mustrare, ca un parinte deasupra copilului - e ceva mai important decit orice talent si acest ceva a dat taria partidului nostru, cum a dat putere si tarii noastre sa reziste de veacuri contra tuturor aventurierilor ; si aceasta mare insusire a partidului nostru a fost disciplina, domnule, a fost respectul pentru cel mai batrin si pentru cel mai inainte venit, a fost ascultarea oarba fata de sef... asta s-o stii dumneata...

Un ropot tunator de aplauze intrerupse pe vorbitorul care impresionase profund si ca glas si ca continut. Nae Inelescu, care nu-si pierdea cumpatul de obicei, arunca o privire spre Cornoiu, pe care-l vazuse rizind aprobator, cind incepuse sa ia in raspar pe avocati; de asta data seful avea cea mai severa infatisare si aplauda cel mai zgomotos. Nae Inelescu se mai uita si-n grupul din fund al prietinilor sai. Dar vazu pe Nedan foarte incurcat, nestiind ce sa faca cu miinile si cu ochii, in vreme ce Andrei Lazar statea pe scaun intors pe jumatate, complect absent de aceasta atmosfera, cu ochii pierduti prin geamul intunecat, undeva, in cerul inserarii timpurii de toamna.

Nae Inelescu, pentru a nu pierde definitiv partida, astepta ca aplauzele sa inceteze. Apoi ridica si el citeva elogii abil aduse disciplinei si respectului, conveni ca acestea au fost virtutile cardinale nu numai ale partidului, dar chiar ale neamului intreg românesc, si asigura ca el personal n-are nici o pretentie, nici macar nu s-a gindit la vreun loc in parlament, cu atit mai mult cu cit e convins ca firii lui de vagabond, incapabila sa se fixeze, nici in Capitala, unde capitalismul modern si industria au anihilat orice farmec patriarhal, nici in orasul acesta, unde s-a obisnuit prea mult, nu i-ar conveni decit un post de inspector scolar (aci toata lumea conveni ca Nae Inelescu vorbeste cu toata sinceritatea) ca, pe linga dorinta vie de a duce facla datoriei asa, cum o intelege el prin colturile tarii, sa-si poata astfel satisface in acelasi timp si predilectia sufletului sau (asta tocmai ca sa le arate tuturor ca la dinsul, oricum ai lua-o, interesul material nu conteaza) pentru rataciri inopinate in orase necunoscute, cu farmec necunoscut, cu posibilitati de viata inedite si atragatoare.

- Dumneavoastra stiti ca ambitiile mele se rezuma la satisfacerea pasiunilor mele, as putea zice la satisfacerea pasiunii mele unice - pleda el mai departe cu caldura, induiosat de sine insusi, imprumutind o mina de cea mai deplina dezinteresare - aceea a sondarei necunoscutului cu toate derivatele lui, cu placerile lui lirice pe cari nu mai le numar, intilniri neasteptate, mici iubiri la inceput, niciodata neterminate etc., etc., etc... n-au nimic a face cu ambitiile dumneavoastra politice... trecind, zic, prin marca vietii, doar frolind valurile ; cu Sagajul gata oricind de plecare... dorinta asta pe care soarta nu mi-a permis s-o realizez inca si pe care mi-am amagit-o, facindu-ma profesor de geografie... zimblti, desigur... iar a inceput Nae sa-si debiteze trasnaile!... Dar asta p adevarul, scumpe domnule Necsulea, care zimbesti atit de mefistofelic ! Daca-mi dai voie sa ti-o spun, dumneata urmaresti satisfacerea scopurilor dumitale materiale, te admir pentru asta, dar da-mi voie sa ramin la preferintele mele, copilaresti, poetice, poti zice in fina d-tale jronie.-..

- Nu, domnule Nae Inelescu, intrerupse Necsulca, ma gindeam numai, cind zimbeam, ce ideal apostolat de inspector scolar vei implini dumneata cautirtd prin orase iubirea la inceput...

- A... pardon... domnul... apostol aL.. al... al ce ma rog ?... ce apostolat reprezentati dumneavoastra... in numele carei idei noi trebuie sa va promovam al doilea pe lista...

- Lasati, lasati, interveni domnul Cornoiu, al carui gind alunecase prin zigzagurile ripostelor si evoluase, o clipa, pe strada doamnei soimu, intaritat si jignit. Nu admit suparari...

- Nu se supara nimeni, domnule Cornoiu, am spus-o adineauri, disciplina inainte de toate...

- Iar eu propun sa-l punem pe domnul Inelescu, se amesteca Porumbacu, inspector la scolile de fete...

Risul care se porni nu multumi prea mult pe autorul glumei, caci atunci cind era gata s-o faca el se gindise o clipa daca n-ar fi mai bine sa nu ia pe Inelescu in zeflemea, ci sa incurajeze o mica dezbinare intre acesta si Necsulea. Dar ambitia de a trece drept usturator glumet fusese mai tare.

Dupa ce consfatuirea propriu-zisa se termina, intru tirziu, invitatii nu plecara cu totii ; cea mai mare parte ramasera pentru cina si se raspindira in largile saloane ca sa se aseze la mesele de poker sau in jurul masutelor cu lichioruri, tuica si gustari, sub privirea scrutatoare, desi cu aer de distrata indiferenta, a domnului Cornoiu. Nimeni, in afara de grupul restrins al lui Porumbacu, nu parasi casa domnului Cornoiu pina nu-si motiva amfitrionului plecarea.

Fostul profesor le primea scuzele cu clatinari aprobatoare si largi din cap, cu deosebit aer de bunavointa ; insa cind nu erau bine ticluite, numai un cunoscator desavirsit ar fi putut distinge, in ochii sai, stingeri si aprinderi subite de lumini, o oarecare miscare pe sub pielea fruntii, o apasare mai ferma a falcilor* una intr-alta. Dar totul inecat intr-un aer de atit de mare bunavointa si intelegere, ca multi nestiutori isi ingropara acum, fara sa stie, putinta realizarii sperantelor lor mai mult sau mai putin modeste.

Dupa ce petrecu astfel pe ultimul proscris, domnul Cornoiu se reintoarse frecindu-si podul palmelor si socotind in gind cu repeziciunea unui socotitor de restaurant pe prietinii cei sinceri. Le prindea numarul dintr-o vedere, ciorchini intregi de jucatori si chibiti in jurul meselor patrate si cu postav verde, sau grupuri infulecind lacom sandvisurile cu icre negre si cu sunca si poftindu-se reciproc din ochi spre paharelele sclipitoare, in care ardea, parca din vecii, culoarea rara a unui vin nemuritor.

Domnul Cornoiu era satisfacut ; numarul celor plecati cu si dupa Porumbacu era incomparabil inferior celui al ramasilor. De aceea ii imbia pe toti in jurul meselor...

- Ah, faceti-mi placerea si beti din vinul asta... imi dati voie sa ciocnesc si cu dumnealor. Sau catre cei din jurul meselor verzi: Ia sa vedem... mie unde-mi faceti loc... si pentru ca se grabeau toti sa-i faca loc : Lasati-ma colea, la senatori...

"Senatorii" erau cei batrini si cei mai cu stare dintre prezenti ; erau toti cu mult mai in virsta ca domnul Cornoiu, asa ca zimbetul lui parea ca spune tineretului : "ce sa ma fac ?... n-am incotro..."

Conversatii se impleteau in toate partile ; raspundeau ri-seto si voiosia se ridica de pretutindeni si se confunda cu lumina revarsata din belsug a uriaselor candelabre.

Doamna Cornoiu avea acum mai la indemina pe Andrei Lazar ; stateau in jurul unei masute, la care nu era loc decit numai pentru ei doi ; dintr-o parte ii invaluia, prin sir de usi largi deschise, privirea lui Nae Inelescu ; dintr-alta, acea mai piezisa si mai discreta a lui Nedan. Lazar era acum ca un scolar cuminte cu miinile pe coapse si cu ochii in jos ; din cind in cind genunchiul prindea sa i se bata intr-o cadenta re- pede, nervoasa, care nu inceta decit atunci cind baga de seama ca masuta a inceput sa se zgiltiie usor.

Doamna Cornoiu il examina intr-una, complectindu-si observatiile ; figura mica, delicata, palida, fara a fi slaba, era in-tr-adevar acea a unui copil precoce, cu fruntea exagerat de inalta, cu ochii mari, asternuti de un straniu luciu, intens, negru, nelinistitor ; parul inchis ondula usoi> la timple si cununa lui parea sa adaoge si mai mult sumbrului misterios al ochilor ; pieptul ingust si miinile fine duceau inchipuirea la un trup mic, dar plin, la brate moi de femeie. Un copil ! conchise ea definitiv ; inmanunchind aspectul lui fizic cu sfiala, care-l facea acum sa fie asa de stingaci in indrazneala ce si-o luase de a ridica ochii spre dinsa, rizind usor si inrosindu-se tot.

Ea-i raspunse cu ris plin de simpatie descoperindu-si de-a-bia siragul perfect al dintilor ; il imbie la vorba, il provoca mestesugit, dar fara efect, cu mici coijhetarii la asteptatele complimente, in legatura cu nenumaratele ei frumuseti, la care-l vedea cascind ochii lacomi, pentru a-i pleca numaidecit grabit si speriat, ca si cind ar fi vrut sa le adulmece acolo, intr-ascunsul sinei lui, si pentru a-i ridica din nou la fel de grabit si fricos, ca si cind s-ar fi temut sa nu dispara in rastimp minunata comoara. si pieptul i se umfla larg, umplindu-se de savoarea aceea femeiasca, pe care acum intiia oara o simtea dega-jindu-se asa de aproape, in cantitatea asta si-n gradul acesta inalt, imbatindu-l ca o puternica mireasma.

Adusese iarasi vorba - si ea trebuie sa cedeze - la aparatele lui astronomice, in mijlocul carora se simtea la indemina. incepu iarasi sa-i insire privelistele care ar putea fi vazute cu luneta lui, vrind s-o faca sa-si arate din nou dorinta de a veni sa le vada.

Era grozav de sigur ca o serie de duble colorate, inelul lui Saturn, un detaliu de creste lunare, calotele polare ale lui Marte, pata rosie din Jupiter, nebuloasa Andromedei si a Clinilor de Vinatoare, in sfirsit tot ce e mai "senzational" in spectacolul cerului, vor fi de ajuns ca s-o biruiasca definitiv, s-o lege in lanturile grele ale pasiunii oarbe - pe care el, amatorul amorezat de cer, le simtea atit de solide si de dulci - de luciul in noapte, al tubului de alama, despicind tainele nevazutului.

Dar toata aceasta, manevra pentru a o atrage in cursa, pe care el o credea infailibila, o conuucea cu stingacia lui obis- nuita, cu aceeasi incetineala neholarita, cu acea indeleta persuasiune, care consta din a lasa sa ti sc strecoare gindurile in mintea convorbitorului, pentru ca propunerea pe care ai vrea sa i-o faci sa-ti vie tocmai de la el.

Metoda ar fi fost desigur buna in miinile altuia ; el insa tremura ori de cite ori facea un pas inainte in dedalul inco-herent de smaltate descriptii, cu care o imbia, se ingrozea dupa ce l-a facut, o tintea cu ochii atit de fierbinti in asteptarea incuviintarilor dorite ; ca ea il descoperi indata, il vazu intreg ascuns, atit de mic si de speriat in dosul uriasei lui stratageme, ca o podidi risul. El se cutremura acum de sus pina jos si ramase cu ochii cascati, cu inima batinda sa se sparga, la acest ris sonor care adia spre el o teroare noua ce pilpiia si se inalta din adincurile subconstiintei ca neastimparul limbii de sarpe, facind sa paleasca minunatele lui stele.

Caci credea pina acum ca acolo, linga ocularul lunetei, se desparte hotarul lumii : credea ca e de ajuns ca in cercul de intuneric al obiectivului sa apara deodata cele doua picaturi, de rubin si de smarald ale Alfei din Hercule, pentru ca sa simta ca a baut din Apa Nepasarii, ca poate hoinari, mintuit cu totul de lumesc, pe surele cai ale haosului; era secretul tariei lui, pe care si-l marturisea, cu satisfactie, acolo linga ochean, in noptile profunde de vara. Credea ca a rezolvat definitiv problema necurmatei nelinisti a mistuitoarelor mirajii ; si acuma, iata, simtea ca femeia asta atit de apropiata de dinsul, cu ochii acestia atit de nepatrunsi, cu surisul atit de molesitor, cu suflul parfumat, nu va mai ramine dincoace de ocular. Caci parul acesta cu reflexe de aur pierdut in noapte nu era altul decit culoarea imbatatoare a astrilor ; il vedea de acum impletin-du-se printre constelatii, desfacindu-se din inelul lui Saturn, luminind misterios ca o chemare a haului in straniul neclintirilor indepartate cu milioane ani de lumina ale aparitiilor ne-bulare.

si o privea uimit cu ochi turburi de boala ; iar ea suridea, tronind de acum stapina pe sufletul acesta sfarimat in citeva clipe, caci desi nu vazuse niciodata steaua Alfa din Hercule si nici habar nu avea sa faca apropieri intre parul ei si culoarea astrilor, ea ghicise, fara prea multa amagire, ca inima asta deschisa de copil este de acum a ei ; se stringe, se umfla, traieste prin ea si, Doamne, va trebui sa inceteze de a mai bate la cel mai mic semn al ei.

O mila dulce o cuprinse atunci, incit abia se putu stapini sa nu-i ia capul in miini si sa-l sarute ca pe al unui copil nespus de delicios.

Iar gindind astfel ficcare, ei vorbeau inainte cu cuvinte de sarbatoare, presarate de spirite, pe cari le cautau cit mai alese in cutia de deasupra gindului, si se intelegeau de minune ; si marturiseau preferintele in arta si lectura, care, cu bunevointe reciproce, se nemereau toate sa fie aceleasi, trasau primele planuri de intilniri, deghizate deocamdata chiar in ochii lor sub felurite vizite sau drumuri, unde ar putea frecventa, impreuna, ore la care ar putea sa se vada mai de aproape sau mai de departe, si care, intimplator, se potriveau dinainte, fara ca ei sa-si dea seama si fara ca sa razbata de la unul sau de la altul vreo intentie de a le face sa coincida cit mai perfect.

Zadarnic, undeva, nevazut, intr-o camera vecina, Nae Inelescu, putin cam pacalit de gustul imbietor al vinului, daduse drum vijelios unei arii favorite din Don Pasquale cu o pasiune cu mult mai arzatoare ca de obicei.

Poate l-o fi ascultat si o fi multumit pe altii cu cintecul lui ; in orice caz, a, multumit pe dracoasa Esti, care-si facea des de lucru in camera unde cintaretul daduse friu atit de larg glasului ! iar mai pe urma privirii ce spunea multe, cind ea-si intetise intrarile, si chiar miinii care se lasa activa de la sold pe genunchiul fetei, cind se intimpla sa nu fie decit numai ei doi in odaie. si poate l-o fi mai ascultat Nedan, din camera vecina, atit cit ii permiteau profundele lui ginduri, in care cazuse cu totul, asa mic si bombat cum sta in fundul fotoliului, privind pe furis la profilul doamnei Cornoiu, la unghiul elegant ce-l facea piciorul ei prin rochie, de sub tivul careia aparea apoi in tesatura lucioasa a ciorapului de matase minunea lunguiata a pulpei si a gleznei, facindu-l sa-si vire capul in palme si sa fixeze zigzagurile parchetului oftind cu convingere : "Ea... ea este : Berthe au long pied..."

Dar cei doi ramasera pina la sfirsit straini de tot ce se petrecuse in jurul lor.

Domnul Nedan isi luase paltonul si astepta pc Lazfir sa iscaleasca in condica de prezenta. Nae Inelescu, care mai avea si ora urmatoare, se legana pe picioarele dindarat ale scaunului;

in cancelaria lunga si ingusta, in jurul mesei asemenea lungi, ca de mare consiliu, nu mai era nimeni altcineva.

Iar Nedan incheia conversatia, care se legase in recreatia dinainte :

- Ce mai, domnule, in istorie toate femeile mari au fost mari si ca fizic ; in orice caz inalte... Ma rog, ti le poti inchipui mici si cu picioarele scurte, facu el cu dispret profund amintin-du-si picioarele fostei sale sotii.

Dar Inelescu, care in recreatia anterioara il combatuse pe motiv ca nu era mai firesc ca printre atitea femei de care pomeneste istoria sa nu se fi intimplat si de cele mici, crezu ca-i poate servi si un exemplu, gasit in timpul orei intermediare :

- Dar Jeana d’Arc ? intreba el deodata, facind cu ochiul lui Lazar.

- Jeana d’Arc ? Dar o calareata grozava ca aia fatal trebuia sa fi avut picioarele lungi... Cum ar fi putut ea stapini caii uriasi ai evului mediu, cind se repezea in galop la dusmani? Pentru ca erau lupte alea, domnule !... si dumneata stii ce va sa zica un cal medieval, ce va sa zica un cal de Normandia ? Uita-te la caii primariei; numai astfel de animale pot duce pompele de fier, dupa cum in evul mediu duceau grelele armure de metal. Apoi pentru asa cai trebuia sa ai picioare nu gluma !

- Ah, care va sa zica nu era chiar de neaparata nevoie sa fie mare din toate punctele de vedere... Va sa zica pentru a fi istorica o femeie era suficient sa aibe doar picioarele lungi... Interesanta teorie si indrazneata, n-am ce zice... Zi, o fata sla-banoaga, sfioasa si religioasa ca Jeana d’Arc, daca n-avea picioarele lungi...

- Astea sunt ironii ieftine, domnul meu ; si pe urma te inseli amarnic, daca-ti inchipui ca Jeana d-Arc a fost slaba-noaga si sfioasa si... Dupa traditie a fost o fata voinica si viteaza... Poftim, Jeana d’Arc sfioasa... mai auzii si p-asta... Englezii au facut-o uscata si nevoiasa, tocmai sa reiese ca ea invingea prin vraji... Toate femeile istoriei au fost, domnule, inalte si voinice... au fost ceea ce se cheama "belles", adica frumusele, lipsite de o vointa superioara, de ambitii dominatoare, de puterea de a subjuga si conduce...

Nae Inelescu facu haz mare de aceasta deosebire de intelesuri.

- Bravo draga, ai putea sa brevetezi acest trouvaille. Desi eu te-as sfatui sa ramii la filologia ta clasica si sa te lasi de cea moderna... si de reconstituiri istorice... Pai bine, tinere, izbucni el si mai forte dupa o pauza, gindind la picioarele-i scurte; ce are a face structura sufleteasca a individului, inteligenta, curajul lui, cu structura corporala ; antropologia e martora ca nici nu poate fi vorba de ceea ce spui... Mai mult chiar, indivizii mici au jucat roluri din cele mai mari: Napoleon, stefan cel Mare, Carol cel Mare.

- Eu vorbesc de femei, domnule... si-n orice caz, chiar de-mi vei gasi dumneata vreo exceptie in istoria moderna, in mlichitate vei cauta in zadar... Toate femeile antichitatii au fost inalte si vinjoase... toate eroinele si toate imparatesele... Romanii nici nu s-ar fi uitat la fosta-madam Nedan, te asigur,

- aminti el cu rautacioasa placere de sotia sa - pe cind arheologia ne dovedeste ca numai o madam Cornoiu a putut in cursul veacurilor sa provoace inspiratia sculpturii grecesti si a tuturor artistilor antici...

Iesira, lasip.d pe Nae Inelescu furios pe sine insusi ca nu mai gasea inca un exemplu de femeie mica in decursul evurilor, care sa fi jucat un mare rol si de care sa nu mai incapa indoiala c-:i a fost mica. Dar cunostintele lui istorice se cam stersesera din memorie, iar profesorii cari veneau acum din clase se intim-plau sa fie, in ordinea intrarei : de matematici, de stiinte, de gimnastica, "de tot ce vrei, domnule, numai de istorie nici unul !**

- Da, si crezi ca va sti unul ceva ? se mingiie el la urma, hotarit sa caute singur acest lucru, neintelegind cum un om scund ca Nedan poate sustine o astfel de erezie, cind el isi da seama de minune ca adevaratul farmec, chiar pentru un om mare. e tot femeia mica (Inelescu intre timp se dusese de mai multe ori la doamna Nedan, in zilele stiute, dar Zina nu mai venise), - in iubirea adevarata si fireasca intrind si un contingent respectabil de instinct de protectie, de ocrotire ; apoi, de cind lumea, preferinta individului a fost pentru tot ce e mignon si miniatura, rarele exceptii nefiind decit porniri nefiresti si pervertite.

Nedan, iesind insa, continua sa convinga pe micul si firavul Lazar, care ascultindu-l facea urechi tot mai mari, tragin-du-se fericit si nervos de mustacioara neagra.

- ...Antichitatea nu poate concepe femeia mica ! Zeitele toate sunt creatii gigantice, cari pentru a gusta placeri muritoare cu oamenii, se string, devenind ca acestia, insa paslrind o statura apreciabila, in asa fel ca sa-si pastreze prestigiul lor dumnezeiesc si sa pastreze, asemeni amorului lor, caracterul de preferinta si de protectorat. Apoi se retrag in infinitul lor, destinzindu-se subit la proportiile lor universale, muritorul ra-minind cu farmecul gustarii infinitului, dar cu constiinta micimii lui terestre. Acesta e sensul adevarat al marei, al adevaratei iubiri, dragul meu. Sa te simti purtat ca un copil pe bratele ei imense, sa te simti tu obiect marunt, bibelou, jucarie, in mii-nile acestea, care te mingiie si care ti-au dat rara multumire ca te-au socotit vrednic de a te considera jucaria lor...

Lazar desi gusta cu savoare rationamentul lui Nedan, totusi ii acorda o oarecare aproximatie ; tocmai pentru ca-l interesa, figura lui se schimonosi in ticuri nervoase ca de obicei cind nu putea sa-si raspunda complect la indoielile lui sufletesti si intelectuale ; caci desi ar fi vrut sa fie astfel cum pleda Nedan, simtea ca argumentatiei acesteia ii mai lipsea ceva care s-o faca perfect convingatoare. Oricit de limpede parea ea privita dintr-o parte, ca profesor de matematici nu-i gasea totusi reciproca...

- si inchipuieste-ti pe domnul Nae Inelescu vroind sa fie dominatorul... voind el sa imprime vointa lui fluidului zeiesc, care sub infatisarea divina a doamnei Cornoiu, bunaoara, s-ar cobori asupra-i... e pur si simplu caraghios.

Lazar ridica din umeri. Amicul sau se indeparta, pierzin-du-se in subtilitati fara temei. De obicei in fata aberatiilor el nu prea reactiona. Ar fi fost un efort prea mare pentru dinsul sa-si ia partenerul din virful ametitor al apogeului concluziilor si sa-l duca treapta cu treapta inapoi, in subsol, spre a-i dovedi ca ipoteza pe care a luat-o de fundament e inexistenta. Totusi, de data asta, tocmai pentru ca simtea nevoia ca sustinerea asta neasteptata sa fie cit mai plauzihila, indrazni :

- Bine, bine, dar reciproca ?

- Cum reciproca ?...

- Femeia... ce faci cu femeia ? Daca si ea are preferinte idcntice pentru barbat... Adica, daca se intimpla - si ce sa se

intimple, caci asta e de obicei - daca-l vrea si ea mai inalt, mai mindru, mai barbat.

- Femeia ?... Mai inalt... Ha, ha, ha... inexcct... femeia nu-l vrea astfel ! Barbatul doar, in imbecilitatea lui, a inteles asa si» s-a intronat domnitor ; si daca a izbucnit in celelalte directii, monopolizind totul pentru sine, in amor femeia s-a razbunat, femeia il vrea jucarie in miinile ei, auzi ? Asta e... ascul-ta-ma pe mine... Exceptiile sunt exemplare slabe, supuse pie-iru...

- Dar sunt mai numeroase exceptiile decit...

- Inexact...

- De cind mergem pe strada, n-am intilnit decit femei mici...

- Sunt toate pierdute... afara numai daca or fi avind corespunzatorul pentru care sa fie mai mari... caci in definitiv ea poate avea si dlte insusiri d& superioritate decit cea fizica... dar in cazul acesta sunt incomplecte... pe cind tipul ideal e femeia inalta, femeia... ca sa zic astfel : femeia regina...

Apoi scoborind vocea, reincepu cu persiflagiul sau preferit;

- Uita-te la nevasta-mea, la fosta mea nevasta... o femeie bine, ce sa spun... aud ca-i fac multi curte... Nu ma impresioneaza deloc aceste zvonuri si nici macar vreo amintire... Nimic, absolut nimic. Parca am fi fost complect straini... Ea crede pentru ca am prins-o inselindu-ma cu un elev... care tocmai isi trecea examenul de capacitate. Se porni pe un ris zgomotos : Pentru ca, dragul meu, nu mi se potrivea... era incomplecta pentru mine... era prea mica. Ori de cite ori mi-aduc aminte de piciorusele ei scurte, destul de subtiri jos, dar ingrosindu-se prea repede pina sus, ma pufneste risul... Pe cind, inchipuie-ti, sa fi fost mare, sa fi fost stapina cu adevarat a fiintei mele ! As fi fost intransigent ; as fi ucis poate, sau as fi iertat... as fi fost ridicul... eu stiu... in orice caz n-as fi lasat cu una cu doua sa-mi scape un lucru pretios... Pe cind asa... o bagatela... o pierzi ori-cind, fara interes...

Urma o tacere, in care timp Lazar, care stiind cit e de subtire piciorul fostei doamne Nedan numai in intervalul de la glesna pina la partea cea mai umflata a pulpei, calcula mintal cam cit trebuie sa se ingroase pina in sold, avir.d in vedere si proportia in care bustul i-era dezvoltat fata de inaltimea totala. Socoteala aceasta turbura mult pe matematician. Dar il turbura si mai mult, cind in mod firesc muta calculul la doamna Cornoiu, constatind progresia intr-adevar minunata a dimensiunilor necunoscute, tinind in seama pe cele cunoscute. Lazar simti chiar puternice zguduiri in spate si figura i se crispa iar, in toate directiile, imbrincita de curioasele lui ticuri.

- Experienta vine traind, dragul meu, continua Nedan. Soarta doamnei Nedan se hotarise de cind am inceput sa prind tainicul mecanism al mitologiei, care oricit ti-ar parea o culegere de basme, e totusi o stiinta in toata regula ; e inregistrarea metodica a tuturor fluxurilor pe care intuitia omeneasca le-a captat de-a lungul timpurilor in straduinta ei de a surprinde misterul cel mare din oceanul de dincolo de vederile noastre ; acolo unde salasluieste perfectiunea si modelul. Iar oricind mintea omeneasca a socotit perfectiune si model tipul inalt si nu prea subtire, cum sa crede, ci bine implinit. Spune-mi tu o zeita, cit de mica, vreo nimfa, vreo hamadriada, vreo nereida, a fost cindva figurata in vreo arta avind dimensiunile doamnei, din nefericire, inca Nedan... Mi-aduc aminte ca, privind prin cartile mele de arheologie toate acele figuri desavirsite, aceasta doamna s-a apropiat de mine, mica si insignifianta, le-a privit cu raceala si a strimbat din nas. Pot sa-ti spun si gravura : era o splendida amazoana, reprodusa dupa un basorelief necunoscut; reproducerea era pe-o plansa. stii ce a exclamat doamna Nedan vazind-o : "Ce e cu pompierul asta draga, de te uiti la el asu..." "E o amazoana, doamna", i-am raspuns indata pentru a o corija... "nu vezi ce suplete si ce gratie !"... "Oh, gratie la a*a girafa", mi-a raspuns, crezind ca eu glumesc. A fost inutil sa mai continui... insa soarta ei se pecetluise. A mai avut si proasta inspiratie sa se mai si dezbrace ; ei bine, cind am vazut-o rotunda ca o bila de popicarie, am terminat definitiv cu dinsa. Iar peste citeva zile am surprins pe acela... si pentru ca am ajuns aci, sa elucidam si acest punct: niciodata nu voi da in afara de merit o nota unui elev, fie in minus fie in plus, asta e un lucru sfint la mine. Totus, daca n-as fi in stare sa fac acest lucru pentru nimic in lume, nici din razbunare, nici din rasplata, de data asta am facut-o... Ei da, am facut-o... o marturisesc... i-am dat magai ului mai mult cu doua puncte decit merita... i-am dat zece si i-as fi dat si mai mult daca s-ar fi putut.

Lazar se desparti grabnic de amicul sau ; atitea amanunte despre femei dadusera peste marginile incaperii lui sufletesti. Ca de obicei in astfel de imprejurari, se indrepta cu zor nespus spre marele parc de la marginea orasului, pe care-l ocoli in meii multe rinduri pe aleea marginase taiata in maracinisuri uscate si strajuita de copaci salbateci, cu totul neasemanatoare cu aleile dispuse artistic in preajma lacului din mijloc.

Aci era refugiul lui in clipele de mare enervare in crudcle momente ale infringerilor nenumarate in lupta cu propriu-i suflet, in rostogolirile napraznice din infiniturile in care se avinta fara preget, cu ajutorul nelinistitei imaginatii, al Secretanului cu obiectiv de 110 milimetri si al motorului secret pe care-l tot intocmea si-l dregea complicindu-l, din primii ani de profesorat, dupa un plan nou si indraznet, si care se indaratnicea totusi sa nu-i iese la capat.

Ocolul multiplu pe aleea neingrijita si destul de intinsa il facea in pas fortat si ea il istovea atunci la culme, il trim^tc-a acasa zdrobit ; aleea asta era pentru el biciul mai putin barbar al calugarului care-si flageleaza pornirile carnii.

De asta data insa, cu tot acest mars fortat, cu tot acest aer tare si cu toate aceste tepi de maracinis, care-i zgiriau vederile si-i sfisiau de obicei imaginile lascive din creierul incins, nu putu indeparta chipul si statura doamnei Cornoiu, care trona acum, umplindu-i tot orizontul mintei : gigantica, superba, zeita - asa cum o vedea Nedan.

Porni deci si mai departe de-a lung de strazi pustii si desfundate de mahala, qtirnind zacaminte de praf si de gunoaie, poticnindu-se in adincile hirtoape. Casele se rareau, punind intre ele-spatii tot mai mari de livezi ingradite sau de maidane triste. in curind se trezi intre case taranesti; ciini haini il latrara si el se pleca sa-i alunge cu pietre. De obicei temator de animale si mai cu seama de ciini, de asta data se purta cu adevarata vitejie. Pocni unul atit de strasnic in spinare, ca la che-lalaiala lui sarira toti dulaii locului; un taran ii veni in ajutor si haita fu pusa pe goana indata.

Atunci Lazar se vazu nevoit sa renunte si lacrami de necaz zbicira in coltul ochilor. Multumi pe taran cu bacsis bun si porni inapoi, gindind ca intimplarea putea sa se repete. In impreju- rarca asta faia importanta, isi recunoscu intreaga lui viata : o lipsa de curaj fara peroche, o timiditate dusmana si inversunata, ce parea ca stirneste singura elementele externe, care i se pun necontenit de-a curmezisul.

Vroia sa cistige spatiul larg al luncilor, avea nevoie sa rataceasca pe sub plopii inalti -si goi, pe cararile undoiate si strinse intre paretii zburliti ai Coaielor de salcii. si iata, o mina de ciini il intoarce din drum ca pe un simplu zanatec oarecare sau chiar po-o biata mita ; de cc oare Jivinele au navalit cu nemiluita asupra-i si de ce gramada de pietre aruncate in ele n-a fost in stare decit sa le intarite si mai mult ? De ce a fost de ajuns o singura piatra aruncata d-un taran in ris si-un singur chiot taranesc, ca toata haita sa se risipeasca indata ? Pentru ca el avea haine orasenesti si celalalt era in straiul cimpului, obisnuit ciinilor de tara ? Dar poftim, surtucarul asta cum inainteaza nepasator, poftim cum dulaul ala, care atrasese asupra-i toata harmalaia, se scoala din tarina miriind... pentru ca sa se retraga cu coada intre pioipare dinaintea ptisului nesovaitor si nepasator al drumetului !

Mergea acum calcind domol, nesigur, lasat in voia soartei, ca un om care se tine dupa o inmormintare. Ciinii drumului nu mai sareau asupra-i si, iata, ce dulai enormi si fiorosi, pe linga cari javrele cu latrat pitigaiat din sat pareau niste fantome. Nici nu se uitau la dinsul si-l lasau sa.treaca in voie, ca pe unul care nu le stirnea nici macar luare-aminte.

si Lazar se inchipui, umflindu-si deodata pieptul si voini-cindu-si pasul ; se inchipui dind drum mersului dirz spre un tel hotarit si statornic. Hm ! indata lighioanele pamintului s-ar arunca dinainte-i, sticlind ochi de foc si rinjind dinti subtiri de fierastrau.

si-n minte prinse sa se ingroase o dihanie absurda de fabula.

Oare unde mai vazuse, cindva, una la fel ?

Ah, in vis; acum citeva nopti : lighioana aceea de fier, cu oase ferecate, cu dinti metalici, cu membre multiple si informe, cu artioulatii fara sens. in odaia ascunsa, cu motorul nestiut de nimeni. Motorul inviase, il trintise pe podele si-l devora cu tihnit nesat.

- A, a... bonjour, domnule Lazar... in sfirsit te-am intil-nit... E-o adevarata victorie sa izbuteasca cineva sa te intil-neasca pe dumneata. Dar bine, unde te ascunzi cu atita talent, omul lui Dumnezeu ?... Un baiat asa de dragut si de simpatic ca dumneata, sa te ascunzi in felul asta de lume ! ?...

Lazar nu-si putea crede urechilor. Persoana care-i vorbea era chiar doamna Nedan, mica doamna Nedan, gatita atit de-elegant si de provocator ; iar la fiecare cuvint al ei, sinul strins prea din scurt se zbatea ca o pasare captiva si dornica de libertate. Cind ii mai adresase lui vreun cuvint doamna Nedan, neintrebata si inca asa, in plina strada, in mijlocul lumii forfotitoare ? Ba mai inainte, avusese chiar, impresia ca doamna Nedan il considera cu oarecare compatimire jicnitoare, care-l facuse s-o ocoleasca pe cit ii sta in putinta...

- De cind domnul, amicul dumitale, caruia dupa lege sunt inca obligata sa-i port numele, si-a gasit garsoniera, n-ai mai dat prin casa unde cred ca ai fost primit cu drag de toata lumea...

- M-am gindit... poate... am...

- Ah, nici nu gasesti cum sa te scuzi. Daca mi-a placut ceva la dumneata a fost sinceritatea si lipsa de prezenta de spirit, adica lipsa calitatii de a gasi prompt minciunile...

- O, nu doamna... dar vedeti... erati poate destul de necajita ca sa...

- Dar cind altcindva are omul nevoie de consolare, domnule Lazar, decit la necaz...

- Vedeti insa... situatia dumneavoastra, cum sa spun... vreau sa... abia mai bilbii Lazar, care tinea mortis sa nu se curme aceasta convorbire, atit’ de neasteptata, atit de delicioasa pentru dinsul. Aceste vorbe pe care i le rostea o femeie frumoasa si cocheta si care tocmai pentru tonul lor mustrator si sagalnic i se lasau ca un balsam in sufletu-i bicisnic !

Ea-l examina acum cu o staruinta care-l inrosi de sus pina jos si-l facu sa se refugieze cu ochii spre pamint la micile vârfuri ale pantofilor ei si la gleznele subtiri si parca goale in ciorapii deschisi si atit de transparenti ca i se paru ca-l braveaza si-l masoara si aceia, alungindu-i sufletul de pe buze.

- Ah, vrei sa spui ca... pentru ca eram in divort... s-ar fi interpretat ca... Aci tonul ei deveni deodata zeflemisitor, intr-a-tit ca daca s-ar fi putut, el s-ar fi incolacit in sine ca un melc.

- Intr-adevar, tocmai asta, tot incerca el sa ingaimeze - si acum i-era atit de rusine ca putuse sa se gindeasca acolo si ea chiar sa-i mai destainuie si ei un gind atit de josnic, si inca intr-un mod atit de lamentabil, ca il cuprinse o mare furie pe sine insusi.

- Vezi, vezi ca poti sa mergi chiar pina acolo cu gindul... Vai, timidule domnule Lazar, acum vad eu : mi se pare c-am avut de-a face cu un mare prefacut ! si amenintindu-l cochet cu degetul rise cu mare pofta ; lui i se paru rautacios si ironic.

Vroi sa lamureasca, sa indrepte, dar buzele i se miscara in sec si nici macar nu avu sunet noua lui bolboroseala. insa simti cum sufletul i se rascoala si devine mai dirz in fata situatiei. Acuma o facuse, o facuse. Cel putin sa profite pina la urma de obraznicia lui ! si cu un curaj pe care nu si-l cunostea, isi lasa ochii acum cu stiinta si vointa pe gleznele ei si chiar ii ridica mai sus pe arcul pulpelor, oprindu-i barbateste tocmai in tivul rochiei.

- Dar te rog... mai uita-te si la mine, pentru numele lui Dumnezeu...

Ridica desigur capul in sus, dar in ochii ei tot nu parveni sa se uite...

Ea chicoti usor si chicotul asta parca inciudat si strein i se infipse taios si adinc in suflet.

- Ei, haide, iata. te las... salbatecule...

Fireste pleca ! Pentru ca desigur idiotise subit de nu gasea nici un cuvint sa-i spuna... Doamne, dar i-au fugit toate vorbele din git ?... e mut ?... i s-a paralizat limba ?... si cu cca mai mare durere, de parca i-ar fi smuls ceva dintr-insul cu urnirea ei din loc, o vazu ca nu glumeste. Pleca.

- La revedere...

si cu asta i se paru ca o piatra grea s-a lasat definitiv pe mormintul sufletului sau. Doamne, dar oare viseaza ? Ea si-a intors fetisoara ovala si dulce si continua sa-i vorbeasca ! Doamne, si ce-i spune ?

- Cred ca miine dupa-masa, imi vei face placerea sa bati la usa mea... acum poti sa n-ai nici o grija de orice interpretare...

Hotarit, este un Dumnezeu, care in sfirsit si-a plecat ochii si la dinsul...

- La ce ora ?...

Ea rise iarasi cu toata inima, indepartindu-se :

- Ah, la ce ora ?... Dai- la ora la carc obisnuiesc oamenii sa vina unul la altul, omule...

Iar el ramase tintuit locului, cu ochii uluiti de gama multicolora si miscatoare a hainelor ei, cu sufletul pleostit sub povara propriilor injurii :

- Imbecil... idiot... mizantrop... o... ah...

Andrei Lazar s-a oprit in antreul cel mic, in fata usii care-l incrunta totdeauna. De asta data pe buzele lui flutura zimbetul triumfului si acea nuanta de dispretuitoare compatimire, cu care contempli oamenii si inconjururile, de cum se intimpla ca norocul sa-ti surida cit de putin.

Ba acum usa asta misterioasa il facea sa pufneasca in risul celei mai clare si mai sonore batjocuri.

infipse cheia dintr-® singura miscare in usa pe care o deschise cu un picior.

Dar inauntru era intunecime si mister. Acum insa el nu mai tremura dinaintea acestei umbre dese care-l descuraja de la inceput, de cum punea piciorul aci, in acest "templu al timpului", cum ii spunea citiva ani mai inainte cu religiozitate, mai in urma cu indurerata ironie.

Dadu drum si mai larg risului, dar se opri deodata si astepta cu frica. O clipa, teama vreunui ecou, care sa-i raspunda cu aceesisi batjocura, ii strinse parca baierile gitului. Dar risul se lipi flasc in mijlocul peretilor si odaia neumblata si intunecoasa nu-i raspunse decit cu mirosul de igrasie si de aer statut, care-i intra adinc in nari. Iar prin obscuritatea de amurg iernatic, in ochii ce se obisnuiau se desemna acum masa mare si patrata din mijloc, cu ceva prelung si umflat deasupra-i, acoperit cu musama neagra, parca un cadavru enorm pe-o masa de disectie.

Lazar crapa unul din obloane si apoi ridica acoperamintul unsuros, jupuit pe-alocuri, pe care nu-l mai ridicase de mult ; il desfacu cu grija, desprinzindu-l cu greutate de iesiturile obiectului ciudat de dedesubt, de care se lipise.

Aparu atunci o harababura de roti mari si mici, cu dinti sau infasurate in curele inguste de transmisiune, apoi scripete si spirale de tot felul, brate mici de fier sfirsite prin cite-o bomba, suruburi, ciocanase si Dumnezeu mai stie ce, totul cuprins si despartit prin patru mecanisme in forma de pistoane ; iar din mijlocul acrs^ei bizare complicatii de unelte, o roata mai mare iesea de po umerii altora mici, ingramadile una intr-alta intr-un mod cu totul neobisnuit si atit de numeroase incit cea de deasupra parea un sarbatorit dus pe brate de mul-tirrle.

Prin intunerecul care sa lasa acum de-a binelea in caderi compacte, ochiul lui cunoscator desfacu intr-o parte si-n alta a rotii principale osii lungi si subtiri, cu incheieturi umflate din loc in loc ca stranii brate de schelet, terminindu-se fiecare printr-o cvadrupla articulatie de negre degete turtite si groase.

Trebui sa mai desfaca un oblon ca fantastica plasmuiio sa inceapa de-abia acum sa semene din ce in ce mai mult cu o masina : degetele celor doua brate se imbinau cu altele la fel, com-punind noi sisteme de angrenaje complicate, curele, fusuri, bile, care coborau pe podea, incingeau masa pe dedejtfs, spre a urca tot catre arborele central pe partea cealalta.

Lazar o privea cu un fel de curiozitate vesela si ironica, de parca acum ar fi vazut-o pentru intiiasi data.

Degetele lui atinsera una din roti la intimplare, o invirti-tura usoara, si indata intreaga masina incepu sa geama din incheieturi. Miscarea se comunica dintr-o roata intr-alta pina cistiga roata cea mare de deasupra. Atunci cele doua brate se agitara in sensuri stranii si parca extatice ; fringhiile de pe Unga ziduri se intinsera, drugii de fier piriira, osiile gemura, intreaga masinarie paru o^ vreme in continua agitatie, fara ca mina sa-i mai dea vreun impuls.

El o privi atunci instinctiv, cu ochii mari si lacomi, in care se aprinsera, ca intr-o lanterna electrica, seinteile bucuriei. Insa era ceva timid in bucuria asta ; slab, care se stingea pe incetul; luind-o inaintea motorului care se stingea la fel.

Privirile lui adulmecara ingrijate spre rotile din urma, care inca mai miscau : si le urmari atent slabele convulsii, pina se potolira pentru totdeauna.

Cind totul fu sfirsit, isi imbratisa masina cu ochi ingaduitori, ca pe-o prostie simpatica, o jucarie ce i-a dominat pina dincolo de maturitate viata, cu aCaparatoarea-i absurditate.

De asta data insa nu-i mai ciocani usor membrele metalice ca un doctor grijuliu ; nu-i mai incerca incheieturile ca pina acum, dind aprobator din cap : "Da, da !..." - si spunin-du-si: "acolo trebuie facuta indreptarea ! Osia finala nu mai trebuie sa se intoarca tot in roata cea mare ; ea trebuia scoasa de acolo si pusa in legatura cu..."

Dar cu ce n-a pus-o in legatura ! si... tot degeaba...

Doamne, si nu dorea chiar miscarea vesnica ; nu mergea cu visul chiar pina acolo ! S-ar fi multumit doar cu atit : o miscare incontinua de citeva saptamini, zile sau ceasuri, fara ca pacura sau petrolul sa-i serveasca la altceva decit la unsul incheieturilor... iar ca unica forta motrice : aerul, aerul inconjurator, abundent, inepuizabil, atras mestesugit din zacamintul urias dc deasupra in complicatele pistoane ; la un cap pompe de comprimare, la celalalt voinice masini pncumatico, actionin-du-se reciproc... Aerul, omorilorul lent si sigur al oricarci miscari mecanice, el insusi suflet al masinei ! Fluidul transparent si elastic, nevazut si temut, inviorator ca apa iazului cind copiii zefirului se scalda lenesi inlr-insul, groaznic si neiertator cind invineteste de minia cumplitului uragan...

Fluidul acesta inviorator si limpede, ca si minunata idee a intrebuintarii lui ! Atit de inviorator si dc limpede ca de multe ori cind se ducea la scoala, cu gindul aprins de grozava idee, se pomenea tremurindu-i in git vreo adiere de cintcc, care la cite-un hirtop tisnea tare si clar, nota razleata si ciudata, co intorcea asupra-i privirile uimite als intilnitilor in cale. Zimbfa usor dinaintea privirilor acestora ascutite si scormonitoare si trecea.

Alteori, in nopti triste, cind afara oceanul de sticla topita incepea sa se agite salbatic si trimbe furioase de val dau iures prin fereastra sparta din pod, de alaturi i se parea ca cineva umbla prin fringhiile si curelsle masinei, ca prin niste coarde de gigantic contrabas, si-l apuca toane de spaima. I se parea ca insasi masina a inceput sa se zvircole singura, sa biziie, sa mearga de la sine, la vreun bobirnac al vintului, patruns prin cos, prin crapaturile usilor sau cine stie pe unde. Asculta infiorat si-n urechi ii patrundea tot mai mult vuietul mersului de roti. Se scula tremurind, aprindea luminarica de pe masuta, isi lua scurteica de noapte pe umeri, trecea prin antreul ingust si asculta la usa... Ah, ea mergea cu adevarat... si deschidea brusc usa ; cineva ii stingea atunci luminarea dinauntru si atunci urma tacerea cea mai deplina. El cauta infrigurat cutia cu chibrituri din buzunarul scurteicii. Scapara ; si la lumina pilpiitoare, carcasa masinei lucea nemiscata si posomorita in spatiul rece al odaii.

Dar in seri linistite, masina umbla struna sub ochii lui, singura, minute intregi, pe care le socotea cu ceasul in mina ^i cu inima umflata de bucurie. Odata chiar, dupa ce daduse de mai multe ori brinci roatei principale, ca pistoanele sa se umple de aerul de care aveau nevoie, mecanismul intreg umbla singur un sfert de ceas. Bau atunci de fericire o jumatate aproape din sipul de coniac, pe care-l avea de vreo doi ani in casa si din care nu gustase pina acum doua paharele. Se culca beat de-a binelea si multa vreme ii fosni in urechi mersul acela ondulat, lin, odihnitor, de sarpe, al sleaurilor complicate ; si adormi fericit parindu-i-se ca sarpele acela, cu dulce alunecat, s-a tirit usor, cu fosnetul lui matasos, s-a facut din ce in ce mai mic, i-a patruns prin ureche si s-a incolacit usurel si cuminte in creierul aprins de alcool...

Amintindu-si toate acestea, rise cu voiosie. Masina cu suierat de sarpe i se paru atunci ca se strinse in sine si in intunericul din nou stapin, roatele ei ii dadura impresia de gruma-zuri plecate, de ciine umilit si batut. Caci deasupra ei se aprinsese risul dracos al doamnei Nedan ; si mai de deasupra, din-tr-un ungher negru ca noaptea spatiilor, lucira deodata ca o minunata dubla, nemaidescoperita pina acum de nici un obiectiv, grozava dubla neagra a ochilor Zinei.

In urechile lui rasuna limpede glasul doamnei Nedan : "Vai, dar esti teribil... dar, omule, vino la ora cind se vine de obicei..." Ah, cit de mica era gurita aceea atit de zgomotoasa... !

Dar numaidecit apoi risul clar, cumpanit si regesc, al doamnei Cornoiu ii lua loc. "M-ai facut atit de curioasa... Tare as dori sa vad o imperechere de aceasta de safir cu rubin..."

- Oricind, doamna mea, oricind ! murmura Andrei, facind o larga plecaciune dinaintea masinei. Sunt totdeauna la dispozitia dumneavoastra... la picioarele dumneavoastra...la minunatele dumneavoastra picioare... pe care le voi saruta, doamna... pe care le voi acoperi de sarutarile mele nenumarate...

Se ridica apoi chicotind :

- si tu, mica mea... mica mea... Nedan... nu... Mavro... nu, mica mea, oh, da, Tina, mica mea Tinuta... o, n-avea nici o grija, copila mea... cu tine va merge repede de tot... vai ce repede... o, sa nu crezi, mica mea copila, ca te voi uita repede... n-am vrut sa spui; asta... nu... caci tu vei fi pendantul celeilalte... tu, zburdalnico si dracoaso... pendantul reginei... care ma va chinui, copila mea... imi va rascoli sufletul cu ochii ei atit de negri... in bratele tale eu imi voi reface ranile sufletului meu... si ea nu va sti... regina... ea nu va sti unde voi gasi apa datatoare de viata, care-mi va reface ranile si ma va aduce dinainte-i iarasi in floarea puterii si a birqintii... O, sunt grozav de puternic, copilele mele... sunt virgin de suflet si chiar de corp... Numai uitati-va la amanta mea de pina acum si spuneti daca n-am dreptate...

si izbucni in ris, apoi pocni cu piciorul, in sila, una din rotile de jos : Iata cine imi macina viata... ha, ha, ha !

suietul de sarpe al mogildetei, insotit de uruitul surd al rotilor, se porni deodata in intunecimea odaii. Dar Lazar rise si mai tare :

- Ascultati, frumoasele mele : miscarea perpetua... si iesi rizind in hohote, insotit de risul zgomotos si dracesc al Tinutei, de risul cristalin si maestos al Zinei.

- Ascultati... ascultati !...

Dinaintea usei doamnei Nedan, Andrei Lazar ezita sa ridice degetul spre butonul soneriei, trebuindu-i inca vreme pentru a-si compune o figura si o atitudine. isi trasa din nou planul intrarii si reconstitui primele cuvinte, pe care le mai modifica de citeva ori.

si-si aminti ca-si impusese punct de conduita : indrazneala neconditionata. La cel mai mic semn din partea ei ca vrea sa treaca la actul urmator, el sa fie gata cu tnina pe fringhia perdelei.

in sfirsit ; nu-l primi chiar doamna Nedan, ci o servitoare, il introdusese inta-un fel de salonas, cam intunecos, a carui mobila predominanta era un divan scund acoperit de poala larga a unei scoarte ce se ridica pe pereti pina-n tavan. Iar inauntru mai era o persoana in afara de doamna Nedan, care se ridicase sa-l intimpine. Era un domn care statea chiar pe divan ; iar linga el/oricit de inchis era tonul covorului, orb sa fi fost si tot vedeai o groapa cu pronuntata forma de corp omenesc. si doamna Nedan punea o suspect de exagerata bunavointa in oficiu-i de gazda, in timp ce ochii ii sclipeau,nerv/os si micsorati, de parca acum s-ar fi deschis la lumina.

Asa ca in fata atitor imprejurari, planul de actiune al lui Lazar se descompusese in stinse si stingace miscari si ingaimeli ce inveselira repede pe Tina si facura pe tinarul, care in sfirsit gasea de cuviinta sâ-si desire trupu-i inalt si firav de pe canapea, sa-si despice buzele intr-un suris de superioritate si ingaduinta...

- Vai, nu va cunoasteti : domnul Lazar, domnul Neno-veanu...

- Nu ma mai cunoasteti, domnule profesor ? rasuna atunci o voce cocoseasca de impuber intrat cu un pas, doi, in zona barbatiei...

- Al}, Nenoveanu, tu... dumneata esti... dar, draga, ai crescut si mai mult, de unde sa te cunosc...

si gasindu-se mai la largul lui, in fata fostului elev, se aseza cu mai mult aplomb pe un scaun, linga masa din mijlocul odaii, pe care se trezi batind repede si indesat cu virful unghii, spunind lui Nenoveanu, intdemai ca la scoala :

- Pai, sezi jos, baietas...

Baietasul desigur nu se grabi sa sada, de buna seama pentru a marca la rindu-i ci vremea baietasului si a sezutului jos trecuse. Se plimba deci prin odaie, cu miinile la spate si cascind si mai labartat surisul de la inceput.

- Ei, si cum o mai duceti, domnule profesor ?...

Andrei Lazar trecu cit ai bate din palme cu arme si bagaje in tabara lui Nedan : fapta sotiei sale fusese cu adevarat abominabila... Cu propriul lui elev, si inca un galigan atit de obraznic ! Ce trebuie sa fi fost pe sufletul bietului Nedan !... Cita dreptate n-avea desigur sa excluda dintr-un condei, din decursul grav si academic al istoriei, toate muierustile astia usurele si scurte, intr-atit de minte, cit si trup...

 - Dar vi s-a inchis scoala, tinere... e vreo molima ceva la Bucuresti, de ai venit in timpul cursurilor ?...

- Molima ? ! ?... Universitatile (si studentul apasa dur pe acest cuvint) nu se inchid pentru molima... Dumneata nu stii ? Ca la universitate : pleci cind vrei... vii cind vrei... Se vede ca ai uitat, domnule profesor, desi nu-mi face impresia ca ai parasit-o asa de mult...

- Oh, nu, se amesteca si doamna Nedan. As paria ca oricine n-ar cunoaste pe domnul Lazar dinainte si v-ar vedea pe amindoi impreuna, ar crede indata ca are de-a face cu doi colegi,.. Are o figura atit de tinereasca domnul Lazar... si niste ochi asa de mari si asa de... cum sa spun... asa de suavi, ca ai zice doi ochi... de copil...

- Ba te pomenesti ca acel altcineva, despre care spui dumneata, ar zice poate chiar ca domnul Lazar e cel mai tinar si ca eu sunt... mentorul sau... cinta iaras vocea cea cocoseasca. Ce-ai zice, domnule profesor, de o astfel de imprejurare... t Domnului Lazar ii sticlira ochii de mlnie. Cum el nu era insa prompt cu muscaturile, trebui sa se resemneze, mai ales ca surisul mustrator al doamnei Nedan catre celalalt il descuraja si mai,mult si conchise poltron, spre proprxa-i deznadejde si scirba :

- ^Ce sa zic... as fi foarte incintat... ma bucur de eterna tinerete...

Dar "eterna tinerete" ii aduse aminte de "miscarca perpetua" si de motorul lui, acoperit cu musama neagra. si la fel cu musamaua aceea neagra si veche, roasa pe alocuri, i se aseza pe suflet un val gros de intunecime si tristete.

Andrei Lazar tocmai se gindea sa plece recunoscindu-si zadarnicia sfortarilor si glorificind in gihd pe fostu-i elev. Cu un fel de pizma admirativa, il vedea cum exploateaza succesul, dupa ce-i inchisese gura si ciopirtise toata stralucita conversatie planuita, in vagi si inecate raspunsuri de politete, monosi-labe si interjectiuni. Ce vorbe de duh, cita ingenuitate in el, cit haz ! Trebui sa recunoasca totul cu necaz si dezgust. Singurul lucru care-i producea multumire, tocmai pentru ca-i displacea atit, era afectarea aceea pe care junele o adaoga glasului sau cocosesc, dindu-i un rasunet si mai caraghios. Avea un anume mod de a-si rasfringe buzele -inainte de a vorbi, punea o incetineala calculata in pronuntarea cuvintelor, dindu-le in acelasi timp o nuanta nazala si facind sa predomine peste tot un aer de risipa si nepasare, de parca si-ar fi aruncat vorbele si ideile ca un fecior de bani gata, pus pe trai, monedele de aur. si pe deasupra o atita siguranta ca aceea ce va spune va fi primit cu placere ; atita incredere in sine -ca sa-si permita a da drumul cuvintului inainte de a gindi definitiv, pentru ca apoi, impletind vorbe fara continut in spumoase divagari, sa ajunga din urma cu ideea complectata intre timp ; in sfirsit, atita aer de superioritate, cind, jonglind cu cuvint si gind, izbutea sa echilibreze totul, producind placerea cea mai de nedescris pe figura doamnei Nedan ; incit Lazar gindi, cu obida, ca a mai incercat sa reia o noua ofensiva ar fi sa piarda vremea degeaba.

"inapoi la odaia cu miros rinced de igrasie... inapoi la motorul cu scripete si curele", auzea el o voce sarcastica, trezindu-i ecouri in capul aiurit si haotic, in care predomina acuma, semi-obscura, imaginea unui cimp mohorit de infringere. si-si vazu limpede soarta de-ntotdeauna, care-l astepta : straduinta aceea inutila si sigura si implacabila nemarturisibila, ascunsa ca perversiunea avarului, de a cauta lucruri imposibile, de a nascoci ceea ce doar elevii intirziati viseaza sa nascoceasca si naivii mecanici empirici.

si uitatul musafir al amintirilor sale ii reveni deodata in minte, dupa atita amar de vreme... Era domnul Carol, mecanicul...

Doamna Nedan iesise si intirzia afara, iar Nenoveanu, va-zindu-l atit de distrat, incepu sa caute intr-un album. Asa ca domnul Carol se instala comod in mintea golita de atitea gin-duri ; aidoma cum il regasea in fiecare an in copilaria departata, la mosia unui unchi bogat deSpre mama, conducindu-i masinile agricole : un neamt voinic- si uns de pacura, cu un mare cucui negru deasupra ochiului sting.

Prinsese mare slabiciune de domnul-Carol, numai vazin-du-l cum inchide si deschide suruburile si robinetele masinilor, potofindu-le furia duduitoare sau facindu-le sa turbeze de energii, cind da drumul la abur ; si era atit de martial domnul Carol cind facea lucrurile acestea, iar in ochii lui lucea atita placere ; atita caldura si multumire punea si arata* pentru meseria lui, ca soarta elevului Lazar Andrei, tocmai nedecis daca trebuie sa ia calea liceului clasic sau real, se hotarisc !

Domnul Carol i-a aratat atunci, dupa ce l-a conjurat sa nu spuna la nimerii "secretul si idealul vietii lui" ; i-a aratat un sul de hjrtie pinzata. "Iacata aici o planul miscarii vesnice !" i-a marturisit el. "Aproape totul e construit piesa cu piesa... mai imi trebuie citeva rotite... la iarna cred ca o sa-i dau drumul... Ai sa auzi dumneata de mine din jurnale..."

in anul urmator, dorrjmil Carol i-a aratat numai modificarile pe care a trebuit sa le sufere aparatul sau. "Trebuie sa stii. i-a spus el, ca practica e una si planul e alta... Dar acum crcd c-o sa mearga struna !!" si-ntr-adevar, in anul al treilea, domnul Carol i-a marturisit din nou o taina si mai mare, ca aparatul merge, merge de minune, dar nu tine decit o singura zi... tot e ceva si asta... insa el nu se va lasa pina nu va rezolva problema definitiv...

Doamne, cu aceeasi admiratie pizmase cu care acum asculta si urmareste pe Nenoveanu asta - isi aduce perfect de bine aminte - a ascultat atunci pe domnul Carol, cind acesta, privindu-l cu superioritate, la fel de compatimitoare, cu ochiul de sub cucui, i-a destainuit ca in sfirsit masina a putut s-o duca o zi !

si aceeasi tristete de acum l-a coplesit si atunci, facindu-l sa se simta neputincios in fata bucuriilor vietii, pe care Dumnezeu le-a rezervat altora mai din belsug conformati ca dinsul.

Cum ridea atunci ochiul domnului Carol sub cucuiul cel negru ! Insa in anii urmatori - desi nu l-a mai gasit la mosia unchiului sau - n-a aflat nici din jurnale si nici de nicaieri cite zile a putut sa rupa inca motorul. Iar tristetea i s-a schimbat intr-o dispozitie cu totul noua si desigur, daca ar mai fi intilnit, ochiul rizator sub cucuiul negru, de asta data l-ar fi facut sa se intristeze la rindu-i sub stralucirea de izbinda si de superioritate a propriilor priviri.

Caci elevul Lazar Andrei invatase mecanica si vazuse in sfirsit ca piesele bietului masinist nici n-au putut sa se urneasca si se vor impiedeca intotdeauna de rezistenta celorlalte piese* ale aparatului si mai ales de aerul inconjurator. Ar fi tinut mult sa-i spuna toate acestea, numai pentru a vedea ochiul mic, stralucitor, pe fata aceea mohorita, stingindu-se de moarte in lupta controverselor mecanice, pe care i-o pregatise. Pe cind ochii lui aveau sa pastreze pentru ei lumina gasita in ochiul invins ; pentru ca tinarul elev de liceu gasise el secretul misterioasei miscari.






Bratul Andromedei - Partea 01
Bratul Andromedei - Partea 02
Bratul Andromedei - Partea 03
Bratul Andromedei - Partea 04
Bratul Andromedei - Partea 05
Bratul Andromedei - Partea 06


Aceasta pagina a fost accesata de 654 ori.