• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Bratul Andromedei - Partea 04

Andrei Lazar se opri, caci Nae Inelescu nici n-avea de gind s-o ia pe acelas drum. El traversa tihnit spre bulevardul cel nou, larg si nelocuit, unde putea sa dea in voie drum vocei lui. isi tinea titianul de mijloc si amindoi - unul intr-altul - paseau domol si dragastos spre gura larga a bulevardului, ir, racoarea vie a diminetii inca innegurate de februarie :

Ninon... iata a sosit...

Primavara de iubit.

"Ninon" era numele feminin favorit lui Nae Inelescu.

Andrei Lazar si-l aminti cum il pronunta cu un patos special, cu o miscai <j nervoasa a gurii, cind cinta.

ii venea ades pe buze, caci in afara de Eminescu stia pe dinafara, in mare masura, pe Musset ; dupa cum putea sa recite pasagii apreciabile din mai toti poetii dragostei, români si francezi. Le potrivea versurile in haina cine stie carei melodii de demult sau actuale si, cind taietura nu se nemerea prea bine, nu se sfia sa schimbe accentul, intercalind mestesugit o silaba noua sau lungind ori modificind usor nota buclucasa. La nevoie, pentru parte din cunostintele sale feminine, chiar traducea direct, ajustind totdeodata, in toiul declaratiei sau al cintecului; dupa cum traducea si-n toiul mersului, dupa tactul pasului, caci si cind era singur mintea lui masura, dregea, nascocea ; iar asta in mod firesc, fara nici o sfortare, fara voie chiar, totul perfec-tionindu-se cu vremea, prin uzaj repetat si prin necontenita primenire :

Lasa-ma la sinul tau.

Sa uit orifice gind rau...

Sa simt inima-ti cum bate...

Desi ei sfirsisera de traversat si acum trebuie sa fi patruns bucata buna in bulevard, cintecul se auzea clar in pacea diminetii blinde de februarie. Andrei Lazar isi aminti ca mai deunazi aceleasi versuri sunau altfel :

Vin, o vin Ia sinul meu,

Sa uit orisice gind rau Sa ma-nalt spre alte cai

Iar si mai demult :

Sa ma inalt spre Dumnezeu^.

Probabil el facea inlocuirile avind in vedere insotitoarele sau poate gradul de extaz in care se gasea in momentul acela.

in prospetimea diminetii Lazar simti o mare placere in constatarea acestei nevoi de innoire, oricit de ieftine ar fi fost proaspetele gasiri. Era ceva din primavara care intr-adevar se simtea atit de aproape, ca parca-i miroseai rasuflarea. si era intr-un contrast atit de net cu trista-i viata de salbatec, ca acum, cind vocea lui Nae inccta sa se mai auda, se simti deodata singur si strain in largul strazii negre si se cutremura ; fara sa-si dea seama, piciorul - parca de la sine - o lua usurel inapoi.

Nu-i stapini graba, din ce in ce mai crescinda, pina ce melodia nu-i intra iarasi plin si distinct in urechi. Era o arie matinala, pe care Inelescu nu se sfia s-o zica cu sintaxiw-i personala, direct pe italieneste. (Cin limba aceasta, el mai stia vreo citeva pasagii din operele cunoscute si cele trei strofe de pe poarta Infernului lui Dante.) Pentru micul titian insa el nu putea fi, de buna seama, decit cel mai invatat si mai plin de foc baiat in-tilnit in cariera ei.

In departarile apusului, zavoaiele zaceau in umbra tkaba, spre care luna nedespuiata inca de aur se lasa domoala. Lazar o contempla melancolic in cunoscator selenografic. Se distingeau usor : Marea Seninatatii, a Linistii, a Ploilor, Oceanul Furtunilor... Ba chiar putu desprinde din bogatia stralucirii cele doua cornite de umbra, intoarse, alo Nectarului si Fecunditatii.

Astrul plutea imperturbabil in negurile inaltimilor, in care suflau cu putere prevestitorii zilei.

Iata, avea ceva cu totul deosebit luna asta netrecuta prin ochean, tronind peste lumea inca adormita, care nu stia ca vine primavara. Era ea insasi umeda de seva noua si improscatatoare, care tisnea de pretutindeni : Doamne, nu mai era .-nr/iic din luna cea moarta si stranie din cimpul obiectivului !

Lazar clatina trist din cap. Inutila lui luneta ! El o iur.^e si pe ea, ca si pe spectroscop, ca si micu-i ochean meridian, ca si pe ceasornicu-i de secunde, ca si micrometrul si toate celelalte aparate pe care le avea - o avere intreaga - doar va piir.de din zbor vreo lumina noua, o raza din misterul miscarii celei mari si fara de sfirsit de deasupra si dedesubt, de pretulincer.i si dc totdeauna.

Prometeu ! rise el de-a binelea si-si aminti deodata bustul gol al Fifitei cu cei doi sini balabaniton, ca o pasare de p/ada cu aripile cioante.

La asa Prometeu, asa vultur...

Dar risul ii ingheta, caci mintea ii aluneca deodata inapoi, la clipa acea neexplicabila si infricosetoai e, cind isi simtise miinile duse de o vointa straina spre grumazul femeii de si rada si cind, prin proprii sai ochi, ca prin doua ferestre, vazuse acolo intr-insul - de parca ar fi privit de afara - ceva crunt si hidos si teribil, Dumnezeu stie ce cumplita vedenie atavica...

Privirea i se refugie iar pe luna si, pentru a inlatura orice alta idee, se indaratnici sa distinga deasupra Marii Ploilor tre-murul de contur pe care ar trebui sa-l faca eleganta incovoie-tura din luneta a Golfului Iriselor.

Acolo, in imaginea intoarsa a refractorului, printr-un curios efect de configuratie, se pare ca pe tarmul golfului, o femeie se odihneste pe un chaise-longue... O femeie inalta, goala, cu parul pieptanat greceste ; inalta si cu par de arama ca doamna Cornoiu... ca doamna Cornoiu goala...

Cum trebuie sa fie doamna Cornoiu goala... pe-un chaise-longue... asteptind...

Ha, ha, ha... sa dai dracului toate miscarile perpetue din lume, pentru o imagine ca asta... si toate imaginile lunei si ale stelelor... ha, ha, ha... ho, ho ho. .

Ridea din toata inima, tare, exagerat dc tare, fara sa mai vada nimic altceva decit ideea lui din minte, privirile ingrozite ale lui Inelescu si ale ti(ianului. caro, opriti do aceasta veselie zgomotoasa, il asteptau nesiiind ce sa creada, cu ce cuvint sa-l intimpine...

Nu, hotarit nu, nu era nebunia ! A merge singur rizind, chiar cu hohote si gesticulind, asta nu este nebunia insasi. Ori pe cine poate sa-l podideasca din senin risul unei amintiri caF-raghioase, iar a nu baga de seama ca doi te privesc si te asteapta, a nu-i zari decit abia cind le-au strigat, dupa ce-ai trecut de dinsii, asta se poate intimpla oricind si oriunde...

Se povestesc cu nemiluita dovezi de distractie mai cumplita decit aceasta, pe seama oamenilor complect absorbiti de o idee si mai cu seama a savantilor ilustri. Pe acestea din urma, el, Lazar, le stia in numar prea mare pentru a mai sta la indoiala daca a fost nebuneasca purtarea lui din dimineata aceea...

Caci era limpede : daca se simtea cu adevarat vedenia asta despletita si cu ochi rataciti pe-aci prin preajma, se putea pune firesc intrebarea : venea ea de-abia acuma sau tocmai acuma se gindea sa-si vada de drunj ? Doamne, cind putea fi cu adevarat nebun ? Atunci cind anii cei mai frumosi ai tineretii ii petrecuse ingenuncheat linga himera de fier, din odaia mica si igrasioasa, sau acuma, cind ochii lui vad in sfirsit adevarul si se ingrozesc de trecutul halucinant, iar sufletul i se deschide la viata cea noua si cea adevarata.

Alegerile venira si se dusera.

Cete compacte de oraseni si de tarani trecura pe strazi in biziit de viori si-n tact batut cu brio in tambal. Se vocifera cu dragoste dinaintea caselor lui Cornoiu, lui Porumbacu, lui Necsulea ; fura huiduiti cei cazuti in opozitie, ca niste raufacatori si blestemati. Automobile plesnind din puternice motoare, lasate parca inadins cu esapamentele deschise, ca noua putere sa se vada si sa se auda, pornira in goana turbata spre toate fundurile judetului.

infrigurare mare domni in birouri si-n cancelarii in localuri si-n sin de familii si chiar pina si-n salile de clasa.

Iar intr-o seara Nae Inelescu intra la Lazar cinlind un mars triumfal, anuntindu-l ca peste citeva ceasuri pleaca in cea dintii a lui escapada... inspectoreasca. Numirea ii venise de trei zile. Iar azi i-a venit lui Nedan, noul director al liceului "Banul Mihai".

- Numai tu, ca un tembel ce esti. n-ai cerut nimic ! Cornoiu ti-ar fi indeplinit orice dorinta... De cind ai inceput sa vii la dinsul, tine foarte mult la tine. Haide, scutura-te, misca-te, iesi din birlogul asta in care ai inceput sa putrezesti... Cere-i ceva... sa-ti dau eu ideea ! Poftim : o bursa, sa pleci in strainatate...

Apoi, amestecind frazele cu frinturi de cintec :

- Iacata, Nedan si-a implinit toate visurile... Doua din-tr-o lovitura !... intii, directia ! Canalia, si spunea ca n-a cerut nimic... si a doua, dragul meu, stii care !

- He, he. pe ce lume traiesti tu, scumpule ?... si-a gasit femeia mult visata, femeia istorica : inalta de cinci coti si atir-nir.cl 130 kile, la bascula... A gasit-o in sfirsit si a si adus-o acasa, ca sa nu i-o ia altii... Dar stii pe cine ? Inchipuieste-ti, draga... madama hotelului de deasupra varieteului lui Sfetcu... unde am fost atuncea, de, in noaptea cind a cazut guvernul... ti-amintesti ?...

...Iata un om complect satisfacut... Ei, dar ai vazut-o ?... O ba Un Ha, draga, un bloc de carne alba si cu niste par rosu... Dar srr.iThera a dracului ; nu prea intelege ea cum vine asta cu : rima Ia belle Romaine...

Lt rcine Blanche commc un Ivs Qui chiintait a voix de sirene Bcrthe... au grand pied...

Mai ales asta ! si pe urma :

Beatrix. Allvs... ele ..

Et Jchanne ia bonne Lorraine

...cum o dezmiarda ticalosul, fara rusine, chiar in fata mea; in sfirsit intreg Villon... insa dama a simtit ca aci este lucru mare si s-a lasat greu de tot pe el, saracutul... I-a dovedit cu acte ca numele ei de origina n-a fost Ani. cum i se spunea la hotel, ci chiar Berta. Deci poftim : Berthe au grand pied in persoana... L-a zapacit dc iot... si-ntr-atita incit il si joaca putintel : femeie experimentata, ce crezi... inchipuie-ti, chiar de fata cu el, ma coplesea si pe mine cu atentiile... Insa, ma rog. inlrucit ma priveste... tu stii principiile mele... Intr-ale amicilor nu ma amestec... insa sa stii ca... (incepind sa cinte) : studiul femeii e greu...

    3 un demon cu chipul dc*...

Tc uiti la costumul meu, nu ? se intrerupse apoi numaide-cit. desi Lazar nu privea decit in gol, revazind in gind ultimele doua intilniri cu doamna Cornoiu, care avusesera loc de la caderea guvernului incoace. (La a treia, fagaduita pentru alaltaieri. ea trimesese vorba Tinutei ca nu poate veni din cauza... alegerilor.) E ? Asa e ca e strasnica taietura ?... Lasa... Ai sa mergi cu mine la croitorul asta, e fain de tot si ieftin... Dar de stofa ce zici ? adaoga el rasucind pulpana hainei, de-un fel de violaceu inchis cu picatele minuscule albastre si verzi. Ma rog, nu vorbesc de calitatea stofei pentru ca-ti marturisesc... nu ma pricep... Nu mi-a placut niciodata sa-mi asum merite pe care nu le am... Eu sunt omul esteticii. Spune, ce zici, de culoare ?

si fara a-i astepta raspunsul, se duse sa se admire in ogiinaa dulapului, impaunindu-se pe-o parte si pe alta si ex-clamind foarte ineintat :

- Cum face el, cum drege el... cum le dibaceste el... ca intotdeauna e chic...

Andrei Lazar isi amintea atitudinea din ce in ce mai fara entuziasm a Zinei, la cele doua intrevederi. Buzele lor se cautasera iarasi, desigur, dar nu cu setea de la inceput. Iar cea din urma oara se sarutasera atit de fara convingere, atit dfc fara caldura, ineit prevazuse, cu certitudine, ca la intilnirea viitoare ea va lipsi.

Dealtfel prevazuse de mult ca dracusorii infinitului, demonii lui Maxwell, se vor amesteca si aci. si nu se simtise deloc in putere sa activeze cu cit de putin lucrurile. Statea alaturi de ea intr-un fel de pasivitate idioata, pe care si-o contempla cu jale, retrospectiv. Era invadat necontenit de amintirea evenimentelor din noaptea petrecerii si, dintr-un moment intr-allul, astepta eruptia groaznica a micilor blestemati. Astepta cu inima retinuta ; vor navali ei - sau ea, Zina, ii va izgoni de tot cu saruturile ei voluntare, cu dorinta-i salbateca de a-l scoate din lumea stelelor si-a miscarilor fara popas, pe unde se ratacise orb si nating si a-l readuce la cultul ei, la cultul acestui idol magnific si exclusiv care era grozava ei frumusete. Dar Zina, de buna seama, incepea sa se razgindeasca ; nu-i trebuia credinciosi infrinti si izgoniti din alte temple...

El isi dadea seama ca, incetul cu incetul, distanta dintre ei, desi atit de apropiati, a inceput sa creasca vertiginos, si totusi nu putea face nici o miscare de impotrivire. Cine-i paralizase astfel miinile si vointa, daca nu alaiul acela infernal si pedepsitor, care nu poate sa ierte celui ce pe furis a vrut sa vada fata Domnului ?

- E... si ca sa te convingi, dragul meu, ca intr-adevar hainele astea sunt o curata inventie, iti pot impartasi ca ele au si repurtat, scumpul meu drag, primul lor succes, desi nu e mai mult decit de trei zile de cind le-am scos de la croitor. Lazare, draga Lazare, sacrul iatac al doamnei Cornoiu si chiar augustul ei pat au fost profanate... Ma rog, contez pe discretia ta...

Din gitul lui Lazar a iesit un zgomot nedeslusit si caraghios, ceva ca o ciriiala de cocos in vis. in mintea lui s-a golit totul si apoi o clipa el a avut din nou senzatia aceea brusca, infricosetoare, de clatinare generala a lucrurilor, de rostogolire universala, de asta data chiar mai precisa : i s-a parut ca tolu! s-a strimbat. ca picioarele lui Nae Inelescu, ale mesei, scaunelor, temeliile tuturor obiectelor, caselor, turnurilor, se reazima oblic de pamint, ca si cind cineva, un urias fara pereche, tinind globul sub talpa piciorului, l-ar fi izbit cu un ciocan dintr-o parte.

Miinile se ridicara, duse de aceeqsi impulsiune de atunci, din fata gitului gol al Fifitei, de asta data insa slaba, prea slaba, ca ele sa nu cada inapoi dc la mijlocul drumului, fulgerate parca de dambla...

- Dar ce ai, tie parca ti-e rau ? Andrei... Hei, mai !..

El deschise o pereche de ochi bolnavi, cu miscari grele de lumini, ca de vita pe moarte. si zimbi neputincios.

- Continua, continua... a fost numai o parere... o slabiciune de un moment... stii, stomacul... de atunci, din scara aceea...

- Lasa, ca povestea mea are sa te intremeze... pentru ca. baiete, trebuie s-o sfirsesti odata cu inactivitatea asta... mis-ca-le, agita-te, bea, leaga-te de femei pe strada... fa ceva in sTiisit... si asculta colea : Aveam vorba mai de mult cu ea... Acuma tu o stii...

- O... da...

Nae Inelescu se puse pe ris :

- Nu stii nimic, mai proslutule. si te-ai tradat ca un copil... Sst... fara nici o miscare... O iubesti, nebunule !... Iubesti himere, nenorocitule... Aia nu e femeie in carne si oase... Aia e o entitate... dar sa trecem........aveam vorba mai de mult cu ea... cu mica Esti, puiule, cu unguroaica aia delicioasa, caci eu nu umbju dupa himere, scumpul meu... Ai vazut-o pe ungu-ioaica, nu ? O stii ? Ei bine, ce a facut stapina-sa dintr-insa !... Cum spun, stiam ca Cornoiu si nevasta-sa sunt la Bucuresti... si pentru ca ea daduse drumul la toti servitorii... intelegi... am tinut ca... in iatacul ei... al doamnei... al Zinei... si chiar in patul ei., adica divanul... unde dormea singura... intelegi... Ei ce vroi, am si eu micile mele perversiuni... Dar ce sa faci cu un-guioaica ? Nu vrea in ruptul capului : Nem so bot si nem so but... Dar pe urma i-a placut si ei... Te crcd...

De acum incolo, din vorba care nu se mai sfirsea a lui Nae Inelescu, adie spre Lazar o suflare de inviorare. Rise cu pofta de glumele lui si-i admira cu sinceritate hainele. insa, pe urma, o picatura de indoiala se strinse cine .stie unde, deasupra constiintei, ramase acolo citva timp, de-abia simtita, ca o boaba de roua pe-o muche de streasina. Pe urma, cind deveni destul de grea, cazu deodata in plinul constiintei. si alte boabe se strinsera in locul ei si una dupa alta se lasara in jos, din ce in ce mai repede, plesnind vesele si rele, rupind si alungind, in cercuri de unda, pacea ce se intinsese iarasi in cugetul lui...

...daca povestea cu unguroaica nu e decit o minciuna, debitata in graba ? spre a acoperi destainuirea dintii, deviata brusc la vederea efectului ce-l produsese ?

Dar de asta data Andrei Lazar nu mai da nici un somn dc neliniste ; ci asculta cu mare luarc-amintc pe sporovoitorul care vorbea din ncc£sitatca organica dc a sc auzi si dc a fi auzit, dc a fi admirat si invidiat, poate ii va scapa, in cascada de vrute si novrute, cuvintul revelator.

Caci Nae Inclcscu parea a se invirti iarasi pe aci, pe aproape. Intr-adevar, el insira acum, cu o bizara satisfactie, tot ce se zvonea prin anume cercuri ale orasului, de curioasa vizita pe care domnul ministru Cornoiu o facuse intr-o seara fostei sale sotii, doamna Sultana soimu. Aceasta il primise foarte binevoitoare, iar puternicul ministru, incurajat, incercase asupra ci indrazneli si violente, care au produs scandal, au atras niste vccini, ce asteptau gata intr-o camera alaturata, si era cit pe-aci sa intervina si politia, daca - prinzindu-se din vreme de veste - nu s-ar fi intimplat ca la postul cel mai apropiat sa nu se mai nimereasca nici un agent, la ora acea.

Cercetarile s-au facut ceva mai tirziu. pentru ca doamna soimu nu se resemna cu nici un pret sa dea indarat. Dar se parc ca martorii ei, audiati in secret, au tradat-o in mare numar, de vreme ce din acuzatoare a devenit acuzata, faptul fiind calificat de cursa si santaj. A urmat ca de obicei: criza de nervi a doamnei, interventia insusi a lui Cornoiu. care o ierta cu demnitate si eleganta de ministru, si in sfirsit musamalizarea intregei chestiuni.

Sc sopteste totusi (tare, nimeni nu indrazneste sa mai vorbeasca) ca excelenta sa ar fi fost auzit pronuntind cuvinte ca : "Iosefina, resemnare, dominare de sine, Beauharnais, imposi- bila renuntare, trebuie sa-mi cedezi, puicuta scumpa, frumosul soare de la Austerlitz, nimic nu-mi poate rezista..." dupa care au urmat zgomote de sarut, busculari, un vas spart, tipete feminine de ajutor...

Se pare ca amanuntele astea pornesc de la un student, un vlajgan inalt, inca neidentificat definitiv de politie, care se afla la doamna soimu in seara cu pricina, indeplinind rolul de re-crutor si vataf al martorilor, dar care a disparut inainte de facerea cercetarilor.

Tot orasul le repeta in surdina si se amuza, incit domnul ministru a fost nevoit sa-si grabeasca plecarea la Bucuresti, insotit desigur de doamna sa legitima, ale carei urechi trebuiau ferite de clevetirile canaliei, pentru ca a doua zi domnul inspector Nae Inelescu, aferat si grabit, sa se si prezinte la tur-buratoarea Esti ca s-o intrebe mai intii de stapin si pe urma de buduarul stapinei...

Andrei Lazar care se trintise in latul patului,, se ridica acum pe sezut. Dar cu toate rugamintile lui, fu imposibil ca sa faca pe Nae Inelescu sa mai continue si sa mai ramiie.

- O gramada de treburi, draga mea... Inchipuie-ti, prima mea inspectie... si pentru a acoperi protestarile celuilalt, care se inviorase de-a binelea, preferind plecarea Zinei, indoielii ce incepuse sa-l turbure, Nae Inelescu isi lua palaria leganindu-se pe scurtele-i picioare si intonind cu mina in aer :

De-aici plec Ia Maxim...

C-acoIo-s mai intim...

Andrei Lazar nu se inselase prea mult, gasind scazut avin-tul doamnei Cornoiu pentru dinsul.

intr-adevar Zina, dupa ultima lor intilnire, regretase de-a binelea ca s-a grabit cu sarutatul. Nu pentru ca acum n-ar mai fi gasit simpatic si dragut ca la inceput pe micul astronom. Insa pentru ca se convingea tot mai mult - si ultima lor intilnire fusese decisiva - ca Lazar nu era acela pe care-l cautase ea. intocmai precum il zugravise domnul Cornoiu inainte, i se arata destul de limpede, suparator de limpede, acuma. Nici o ambitie nu-l imboldea, nici o teama, nici macar aceea de pasiunea care parea ca-si face tot mai mult loc intr-insul nu se arala, supuindu-i-se ingrijorat si fericit sau chiar incercind sa se zbata impolriva-i, ca flacara batuta do vint. El era perfect egal cu sine insusi si primea orice noutate, sau orice perspectiva. cu acelas zimbet, uneori riset, poate incolor, in cel mai bun caz sceptic.

Se gindea uneori ca poate vechea lui pasiune cereasca biruise pe ccfl noua, pamânteasca, si asta ii producea destula restriste doamnei Cornoiu, dar si destula indirjire ; dar se mai gindea ca poate el, dupa cele dintii sarutari, se crede intr-atit de sigur ca restul evenimentelor trebuie sa vina de la sine, fara nici o alta sfortare din parte-i, incit o dezgusta si ii taia pofta de orice noua incercare.

Fatal, autorul scrisorilor - al caror fir de citeva zile se intrcrupsesc - ii venise din nou in minte. Acolo, in scrisorile acelea, pe care ea incepu sa le reciteasca, era intr-adevar o zbatere sufleteasca si o mina care se ridica otelita spre dinsa. Un suflet care indraznea s-o strige la dinsul, cu inima pe buze, in.grozit de propria lui indrazneala. Un trup mic si umil, care-si cauta infrint stapina despota si neinduratoare. O farima de suflet, care isi cerea dreptul la voluptatea chinului si la urgia capriciilor de zeitate.

De-abia acum incepea sa-i intre deslusit in urechi vocea aceca pe care si-o inchipuia inabusita de emotie si suieratoare de dorinta, tocmai acum cind ea incetase. Cine sa fie necunoscutul asta, care invia intr-insa amintirea voluptoasa a reginelor ce-si aruncau diminetele, din turnuri, amantii in fluvii, si a fecioarelor care electrizau ostirile si cucereau cetatile cu un suris ?

La inceput banuise ca Lazar ; un alt Lazar, care singur, in fata paginii albe, putea sa fie intr-altfel decit indraznea sa i se arate. Dar mai apoi se convinsese de-a binelea ca nici nu putea fi vorba macar, si - gratie stilului lor umflat - constatarea n-o deceptionase intru nimic. Uneori o faceau chiar sa si rida ; propriu-zis, insa* ii placeau, dar socotea ca a gasit in Lazar exact ceea ce-i promiteau scrisorile.

Acum insa, cind ele incetasera, cind Lazar se arata cit mai departe de esenta lor si cind imprejurarile politice prin care trecusera, si pe care le domina cu atita barbatie si siguranta domnul Cornoiu, ii involburara singele si desteptara in ea energii nebanuite, de eleganta intriga, de augusta favoare, de blinda intervenitoare pentru iertarea celor gresiti, literatura lor ii paru fireasca si-o birui cu desavirsire.

Se dadu in intregime evenimentelor. Se feri totusi cu ma-jestate sa apara si sa raspunda la aclamatiile canaliei, ce-o cerea de asemeni, la ferestrele inecate in lumina cu rosii reflexe nestatornice a tortelor, care semana asa de bine cu atmosfera clandestinului vraf epistolar, si pentru a-si potoli nevoia de a vedea, de a auzi, de a simti direct, porni de mai multe ori cu masina, taind aproape tot judetul, la parintii ei pe cari nu-i mai vizitase de-un an, in zilele ce preccdara alegerile.

Era atit de indepartat Andrei Lazar, cu risul lui indiferent si resemnat, cu aspectul lui ingust si absent, de miscarea, de incordarea si de clamoarea asta generala, acuta si improspata-toare, ca gindul ei alerga intr-una la celalalt Lazar, ascuns si aprig, care-si provoca soarta si nu-si incrucisa bratele pe piept neputincios, cind ea incepea sa i se arate mingi ietoare si felina, sub forma ucigatorului sarut...

Unul, asemenea mic... Mic era si Nae Inelescu. L-a intrebat - la una din desele lui vizite, cit au tinut alegerile - adu-cind vorba de viitoarele lui inspectii, cum vede el, cum ii na-zare, de dincolo de geana visurilor si a nazuintelor, acea care-l va lega pe vcsnicie de persoana ei ?...

- Am vazut-o adesea, doamna ; ea este multipla si variata, are mii si mii de fete, de toate dimensiunile, formele si nuantele... oachesa, roscovana sau spelba, inalta sau scunda, durdulie sau subtirateca, clasic de frumoasa sau de-o infatisare neobisnuita, ea este de toate si doar intr-un fel nu poate sa fie...

- si anume ?

- Unica... vreau sa spui : una si aceeasi...

Uneori doamna Cornoiu fusese tentata sa creada ca "mi-cul" corespondent ar putea sa se considere astfel si-n sens alegoric. Avu deci citeva conversatii abile cu Necsulea, oratoryl cu barbuta patrata si cu verb aspru si taios. Dar nu fu chip sa obtina din raspunsurile lui decit dovada unei intuitii politice sigure, pe care i-o oferea in masura mai mare domnul Cornoiu, si sa intrevada o naprasnica ambitie de ajungere si de dominatie. In sfirsit gindul ii fugi la Nenoveanu, junele poet al Tinei. Ideea i-o intari insusi faptul ca niciodata nu-l mai intilnise la dinsa si, recunoscind in asta vointa ferma a prietenei sale, nici nu mai intrebase de el.

Facu asadar sa fie gasita de asidua micuta, complet adin-cita intre filele unui Samain voluminos si magnific imbracat :

- Dar poetul tau... intreba ea intr-o doara, intinzindu-se lasciv si abia dezlipindu-se din delicioasa lectura ; Nenoveanul tau ?... placut si interesant baiat... A mai compus ccva nou ?

Fosta doamna Nedan facu o mina atit de dureroasa, ca doamna Cornoiu regreta intrebarea ei prea brusca, primind ca un omagiu temerea ncstapinita a Tinei do-o eventuala rivala, atit de puternica.

- A disparut complet, rise jalnic de slab Tina, dupa o pauza indelunga de profunde sfortari interioare ; se zice c-ar fi pe-aci, prin oras, insa eu nu l-am vazut...

si dupa o mica tacere, in timpul careia batista lua de mai multe ori drumul nasului, iar ochii facura scurte si brusce miscari de reprimare a lacramilor, ce tot izbutira sa-i umezeasca, ea povesti cu acelasi glas stins :

- Da, draga mea, a incetat sa mai apara deodata, fara sa vesteasca, fara sa se scuze. Crezusem ca Dumnezeu stie ce telegrama urgenta l-a chemat degraba, la facultate... Mai ales ca ultima data imi vorbise de niste bani de care avea neaparata nevoie... spunea de-o datorie de onoare, de 24 ore, de impuscat... L-am imprumutat, desigur, si a doua zi, vazind ca nu mai revine, cum spunea.-mi-am inchipuit cadatoria de onoare poate sa fie vreo taxa intirziata la universitate, mi-am inchipuit c-a plecat la Bucuresti sa aranjeze lucrurile... De atunci sunt doua luni... Nu-mi ramine sa cred - scinci ea in concluzie - decit ca e inca in imposibilitate sa-mi restituie banii... si firea lui simtitoare il face sa ma ocoleasca... Altfel...

- Biata Tina, mie sa nu-mi spui nimic ?... Vai, draguta mea draga !

si-i apropie capul, rezemindu-l de sinul ei, in vreme ce gindea : "El e ! El trebuie sa fie ! Doar ea singura l-a vazut de atitea ori in timpul asta, oprindu-se drept ca un paltin la auzul claxonului cu sunet aparte si salutind-o larg, lasind sa-i fluture pe buze zimbete imprecise."

Dupa plecarea Tinutei consulta iar cu amanuntime colectia scrisorilor. Oricita bunavointa insa ar fi acordat noii sale impresii si oricite concesii ar fi facut stilului figurativ, zadarnic... nu putea fi un Nenoveanu cel care binecuvinta Dumnezeirea ca l-a nascut putin la trup : "mica insusire care putea sa-i acorde - prin inversarea fatala a rolurilor - odata cu dulcea si crunta tiranie ce-l astepta si pe care o primea senin, cu bratele deschise - rarul privilegiu al alintarii".

Doamna Cornoiu lasa deci, dezamagita, scrisorile din imini. Totusi ii placea ca ele ii dau in sfirsit de lucru. Caci simtea ciuda pe care incepea sa i-o atite, din ce in ce mai temeinic, zidul dur al nepatrunsei enigme.

Hotari sa cheme neaparat pe Tina, spre a-i ajuta la investigatii. Dar chiar in seara acelei zile, domnul Cornoiu ceru sa se taca indata cuferele ; ordonase sa i se alature vagonul la expresul de unu noaptea.

- Eu sunt de parere sa ma insotesti, Zina, i se adresa el aproape imperativ. Vor fi citeva sedinte importante ale consiliului, si cred ca voi avea nevoie sa fii linga mine... indulci el glasul... pentru ca, draga mea, cum sa spun... de la inceput... se impune... sa-mi trasez o atitudine... care sa fie a mea personala - intra el apoi la drum deschis - pentru a marca sefului intii ca nu consider miluiala portofoliul cam secundar pe care mi l-a incredintat si al doilea ca e timpul sa dea ascultare si fortelor tinere si noi, si nu numai ciurucurilor interesate care duc partidul de ripa... Cred ca acorzi ca pentru toate astea trebuie putin curaj si deci... prezenta ta... Pe urma, stii bine, mai suntem datori unele vizite...

Doamna Cornoiu isi aminti de indelungata agitatie si rumoare pe care o stirnea aparitia ei in loja, la Camera ; fie ca incepuse sau nu sedinta, pilcuri, pilcuri de priviri, din proprie initiativa sau avizate una de alta, se indreptau spre dinsa, tinindu-si civilizat rindul, pentru a-i aduce unele dupa altele omagiile de admiratie.

Scrisorile misterioase cazura pe planul al doilea si impachetatul se facu sub directa ei supraveghere.

Pina la Bucuresti, in necontenitele zvircoliri ale insomniei, avusese intr-una impresia multumitoare ca din intinsul tarii acesteia, pe care vagonul capitonat o strabatea cu o suta de kilometri pe ora, ceva, ceva se reazima acum si pe umarul ei alb si neted. si magulita de puterea acestui umar cu rotunjimi atit de misterioase in lumina veiozei albastre, ea il sarutase cu pa- siune, fascinata de atractia vietii celei noi, in care simtea ca intra acum pe de-a-ntregul.

Zgomotul infundat al rotilor ii da impresia tumulturilor indepartate, pe care le va domina cindva dintr-un iatac la fel de capitonat. Iar razele albastrii se prefaceau in dosul pleoapelor apropiate in privelisti multicolore si solemne, necontenit solemne : multimi omenesti, procesiuni, adunari, facle si prapuri.

La Bucuresti insa, in apartamentul mobilat, pe care-l inchi-riase sotul sau, frumoasele imagini zburara, una cite una, ca ultimele frunze ale crengilor de toamna. Domnul Cornoiu nu mai facu nici un apel la dinsa si amina intr-una "iesirea" lui, care avea sa framinte consiliul de ministri.

- inca nu e vremea ; in politica, tocmai ca la razboi, momentul trebuie ales cu tactul cel mai desavirsit... O secunda mai devreme e tot asa de periculoasa ca si o secunda mai tirziu...

La Camera, e drept, privirile se intoarsera pilcuri, pilcuri spre dinsa ; dar nu era in ele nimic din acea adorare muta si umila, la care ar fi avut dreptul sa se astepte. Dimpotriva, ei o priveau ca un fel de familiaritate suparatoare, ba chiar, cind erau in grup, isi comunicau impresiile cu zimbete si intelesuri. Iar un deputat cu camasa incretita peste pantalonii de aba moale, strinsi in santiuri de lac, o fixa indelung, prostit, scarpinindu-se in crestet si verificindu-si bretonul pomadat care se lasa foarte rotunjit pe fruntea ingusta, apoi mingiindu-si satisfacut mustatile cu doua degete virite sub nari ca si cind ar fi luat o priza de tabac. Ea intoarse desigur de mai multe ori capul aiurea, urmarindu-l totus, fara sa aiba aerul ca-l vede, dar el n-o slabea deloc. Rise voios ca pentru sine insusi, isi ciocni de mai multe ori calciiele de lac, militareste, in semn de nemarginita satisfactie, fara s-o piarda din ochi, si cind incepu sedinta se aseza in banca cu picioarele in afara, intorcind complect spatele tovarasului de pupitru. -

Sotul sau raspunse de pe banca ministeriala, corect si raspicat, dar destul de anost, la doua intrebari ale unui deputat din opozitie, deopotriva de anoste. Hotari sa nu mai vina la Camera.

La vizitele de rigoare pe care le facu cu domnul Cornoiu, auzi adesea pomenindu-se de "ministerele principale" si "ministerele secundare" sau de "minima importanta", de "ministrii cei mari" si "ministrii cei mici" ; in sfirsit la sotia ministrului justitiei i se servi, la masa foarte bogata in convivi politici, cu totii, in afara de sotul sau si de sotul gazdei, doar deputati si senatori, o ampla discutie in jurul desfiintarii portofoliului pe carM detinea Cornoiu.

£a surise lot timpul suveran si dispretuitor si pretinse domnului ministru, in masina, cind se reintoarceau acasa, s-o scuteasca f>e viitor de astfel de umilinte puse la cale dinainte, pe care el nu e in stare sa le prevada si sa le preintimpine ; s-o scuteasca deci de toate mesele si de toate vizitele si s-o lase sa se intoarca acasa, in orasul lor, unde o asteptau atitea treburi personale, atitea societati si comitere, pe care le conducea in suverana necontestata, ascultata si adulata, chiar pina la umilinta.

I-cra indeajuns de Bucuresti. Frumusetea ei intorcea desigur toate privirile in drumu-i. si aci ca si pretutindeni, dar pe supraincarcatele strazi era o necunoscuta : iar obisnuinta aceea % de a intoarce capul, numai la cotituri, prin fereastra masinii, la riul de oameni al trotuarului pentru a raspunde ca surprinsa saluturilor din multime - una din cele mai dc seama placcri ale ci provinciale - o facu acum sa savirseasca gafe care ii singerara sufletul multa vreme : raspunse la salutari indreptate in alte directii si dadu loc la confuzii, la ocheade si chiar la raspunsuri provocatoare de hilaritate.

Acolo pe undp era cunoscuta, era mult inconjurata de asemeni Dar prea obisnuita sa intoarca priviri si sa-si atraga admiratii, ora destul de plictisita dc toate acestea, cind nu erau dramuite de oarecare discretie si distanta. Complimentele ii zdreleau timpanele : i-cra penibil sa i se insire asa la calitati, pe care ea si le cunostea destul de bine si care sareau in ochi la toata lumea ; iar in cercurile pe care le frecventa nu inlilnise deocamdata alto mijloace de curtenire, decit aceasta intrecere intre toti numerosii inconjuratori de a-i exprima/fie fata de toata lumea, fie doar usor, la ureche, cit mai lapidar, mai brutal si mai obraznic, ceea ce prima oglinda ii dezvaluia cuviincios si destul de clar. Ca si cind secretul si meritul cuceririi sale ar fi stat in a i se da natingc certificate de frumusete, ca oricarei vinzaloare de magazin, care debuteaza in aventura ! Dar ceea ce o exaspera peste fire si-o ofensa era aerul concesiv si doctoral, mai cu seama al celor mai tineri, cind o obladuiau, dupa severul control al unui ochi rece, critic si bleg, cu recunoasterea insusirilor ce-i acordau ca o nota binevoitoare la examen. Aveau atunci de obicei o nervoasa si emfatica bitiiala de aprobare din cap, care parea ca spune : "da, da, face"... sau "daca spun eu** - insotita de fatala si satisfacuta autoexaminare si corecta:-? la exccs a propriei tinute in cea mai apropiata oglinda.

Bietul Andrei Lazar cu stelele lui duble si cu nebuloasele lui in spirala, cu straniile lui predispozitii, care nu-i alterau intru nimic totus fecioreasca-i sfiiciune si nedumerirea copilareasca din ochii mari si umezi ; cit de departe era el de toti acesti domnisori sportivi si malaieti ai epocii, cari parca n-aveau alta lozinca decit sa vorbeasca orice si oricum, nujnai mult sa fie, excesiv de mult, exasperant de mult. Un licar de izbinda incepea sa le palpite in ochi, cind socoteau ca au zdrobit orice rezistenta si se intreceau atunci pe capete sa-si lungeasca si sa-si scurteze liniile felii pentru a-i da o infatisare, cit mai mult asemanatoare, cu a unui demon dc la cinematograf.

Pina si Nae Inelescu. cit era el de vorbaret si de prompt la cintat, totus pastra o masura, stia cind sa se opreasca : in colo mu patetice si cele mai teatrale ale lui gesturi si expresii punea, pe cit ii statea mai la indemina. mai mult omenesc : iar ceea ce putea fi cabotinai in firescul sau era scuzat tocmai prin groaza vadita de mecanic si candoarea pe care ochii nu i-o dezminteau niciodata.

Iar cit despre acel anonim indaratnic din dosul teancului dc scrisori, cu strania lui sete de a se simti apasat de minunatul ei picior si de a geme oprimat sub puterea tragicei ei frumuseti, cit de singular rasuna biata lui dorinta, in forfotul acesta necurmat, in viermaria asta nesfirsita, de stapinitori ai lumei (pina si cel cu nasul mai roz si mai umed se arata gata oricind sa ia locul lui Mussolini). de forte demonice in potenta (pina si cel mai miop te impungea cu aer de hipnoti7ator, de dupa lunetele uriase, cu slabii lui ochi rosii si stinsi), de galagiosi posesori ai supremelor intelepciuni (la tot pasul Nenovoni corecti si somnorosi, ori tari de urechi de la natura sau din fudulie, acceptind cu destula greutate sau contestind, fara chip de revenire, nume si figuri chiar din cele ce trecusera de mult si temeinic pragul istorici).

in societatea asta erai obligat sa nu-ti placa nimic. Iar ea, care adoptase intr-o masura, desigur incomparabil mai putin exagerata, in propriu-i oras, aceeasi atitudine fata de tot cu ce venea in atingere sau i se aducea la cunostinta, vazind profunzimea spaimintatoare de aci a adeptilor unei astfel de conduite, se ingrozi desigur ca putuse fi dominata de-o atit de preten- tioasa stupiditate. si simti nevoia naturalului care sa nu fie vulgar, a subtilului care sa nu fie artificiu, a fanteziei libere si indraznete, care sa nu fie funambulesc si escrocherie ; _ le simti imperioase ca nevoia aerului.

Iar cetatea asta era desigur prea mare ca sa nu abunde in ea exemplare neindobitocite inca de aceeasi perspectiva unica, monotona, a autocontemplatiei. Ele trebuiau sa fie nenumarate si surprinzatoare chiar, in dorul lor de viata si de primenire, dar ele trebuiau sa dainuiasca in lumea imediat de dedesubt, pe care valurile intimplarii si ale norocului n-o aruncase inca incoace, spre tarmul biruintii rasunatoare ; sau in lumea de alaturi, mindra si retrasa, care nici macar nu visa sa rivneasca la astfel de biruinte.

Dar Zina Cornoiu avea de-acum exemplarul ei din categoria de "nebuni cu masura" sau de "nebuni in toata firea", cum isi botezase pe micii si suportabilii ei nebuni de-acasa, pentru a mai trebui sa-si caute un altul aci. Ar fi putut spune ca are la dispozitie chiar doua exemplare, sa-si aleaga, daca, acum la Bucuresti, ideea ca Andrei Lazar si autorul scrisorilor sunt una si aceeasi persoana n-ar fi staruit cu sorti din ce in ce mai multi de izbinda in convingerea ei. E drept, Andrei Lazar negase ; dar cine stie daca pricina nu era tocmai aerul ei putin cam zeflemist, de la inceput, cind ii vorbise de scrisori, ceea ce provocase poate si complecta lui descurajare din urma. Poate ca luat mai energic din scurt, cind increderea lui va fi cistigata pe de-a-n-tregul, va marturisi singur...

intr-o buna zi doamna Cornoiu pretinse hotari t sotului sau sa paraseasca Bucurestii si sa se reintoarca in provincie. Se aflau in plina vara, in plina arsita bucuresteana, cu asfaltul topit, cu aer neindestulator, cu neimpacata ploaie toropitoare de raze fierbinti, varsate din soare ca dintr-o stropitoare de foc. Parlamentul se inchisese, se aranjau vacantele ministrilor, iar domnul Cornoiu, care-si da toate silintele sa stea in Capitala pina la seria doua de concedii, ramase foarte incurcat in fata insistentelor sotiei sale.

Desi fusese informat ca doamna Sultana soimu nu facuse inca nici o miscare cu "nenorocita acea de intimplare, frate, cind eu, om ce ma gasesc, m-am lasat asa de usor atras in cursa ", totusi nu socotea inca nimerita vremea intoarcerei. Mai mult chiar, linistea asta neinteleasa nu-i prevestea nimic bun ; o crunta intrebare muncea cu spor amar pe domnul ministru : "ce astepta ca ? de ce intirzia ? Fusese intr-adevar uluita de intorsatura neasteptata a lucrurilor, in seara aceea cind din acuzatoare devenise acuzata ? Sau pindea intoarcerea sa si a Zi-nei, pentru ca lovitura sa fie data in plin ?

- Canalia ! sarpele ! spumega el, strabatind cu pas ferm si grabit camera de lucru de la un colt la altul... Am s-o joc frumusel de tot...

Cumplita sa ciuda mai provenea si din faptul ca desi daduse ordine severe ca studentul acela inalt, de la care emanau toate necuviintele - puse in circulatie pe socoteala lui - sa fie redus la tacere cit mai repede cu putinta, vestea implinirii acestei dorinti intirzfa inca. El da totul pe slabiciunea dc zel a agentilor, din cauza lipsei lui de acolo ; era deci hotarit ca la intoarcere sa-i dea pe toti afara. Dar intoarcerea asta tinea sa se intimple cit mai tirziu cu putinta, asa ca propriu-zis se invirtea intr-un mic cerc vitios, care-l facea uneori sa-si iese complect din sarite...

Astfel se vazuse nevoit sa depuna toate sfortarile ca sa intre in seria a doua a concediilor ministeriale, intentionind

- pentru a cistiga cit mai mult timp - sa plece apoi direct in Elvetia.

- Fara sa-mi vad casa ? !... Dar e neexplicabil... ii ripostase sotia sa, cind domnul ministru tocmai credea ca a imunizat-o de orice alta dorinta cu perspectiva voiajului in strainatate. Vom sta o saptamina acasa si pe urma...

- Dar n-o sa avem timp, draguta... Doar acum sunt la dispozitia tarii si azi concediile nu se mai dau cu lunile, pentru ca a trecut vremea ministrilor dc agrement...

- Vad ca ai asa... un fel dc repulsiune pentru casa, pe care n-o inteleg deloc... Eu nu pot sa plec din tara pina nu trec pe acasa... N-am decit sa plec inainte cu o saptamina si sa te astept acolo, sa ma iei...

Domnul Cornoiu o masura atent, pe sub sprincene. Sa fi inceput oare anonimele ? De buna seama, de vreme ce ca era neinduplecabila... Se gindi atunci sa intre in forfota cu pieptul inainte...

- Zina, mie nu-mi plac situatiile echivoce... Ma rog, spune lamurit : ai primit vreo scrisoare care te... care sa...

- Scrisoare ? O scrisoare ! De la... de-acolo... din... de la vreun... ha, ha... Rise fals si glacial. Ei da, am primit... si nu numai una... te asigur...

- Asadar a primit, mugi el, lovind scurt, cu pumnul inclestat, in aer...

- si cite... facu ea visatoare. Apoi, dupa ce lasa o pauza, privindu-l cu un straniu suris cum isi muncea buzele intunecat si crincen : Nu te ineinta asta, ca abunda adoratorii in juru-mi ?

Domnul Cornoiu ii arunca o privire speriata, apoi sc porni deodata pe-un ris plin si bucuros, de om caruia i-a izbutit o pacaleala...

- Iarta-ma, draga mea Zina, n-am vrut sa te jicnesc... Vream numai sa te intreb daca n-ai primit nimic de la Esti... Insa vorbind cu tine eram complect absorbit de-o preocupare... O chestie de la minister... Un raspuns care ma intereseaza mult si care nu-mi mai vine... Ah, politica asta... se scutura el ca de-o prevestire rea... Vai, Zina, dar ce ti-a mai trecut prin minte...

si din risul lui sincer si din vorbele lui si tot ce urma apoi, ea capata convingerea deplina ca un om asa de important ca dinsul, un moment n-ar putea banui ceea ce ea avusese slabiciunea sa lase cit pe-aci sa se intrevada de-a binelea.

Urca deci multumita in masina care-o astepta s-o duca la sosea. Iar el, care o tinuse tot timpul cu bataie usoara din palma pe frunte si cu "vai ce va sa zica distractia asta !* - ramas singur, se prapadi de ris c-a stiut s-o intoarca... "eurat ministerial".

Marea veselie o curma o usoara bataie in usa, urmata indata de capul servitoarei, virit prin deschizatura :

- A... ce... tu esti, Matilda ?

- Eu, domnule ministru ! A venit o cocoana...

- O cocoana, ce cocoana ?... nu primesc aici...

- I-am spus asta : zice insa c-o s-o primiti daca-i auziti numele... O chiama soi... soi... soi... da atit; Sultana soi....

- soimu... bilbii domnul Cornoiu... Si dupa o scurta si vesela cumpaneala : Ah. da... are dreptate... condu pe doamna in birou... si spune-i ca vei veni indata.

Iar ca dusi de instinct, ochii lui scormonira lacomi spre masuta de noapte, unde-si avea al doilea exemplar al telefonului.

Dupa un moment, inainte de a-si potrivi bine gura in pil-nioara, reflecta totusi precaut :

"Mofturi, si student si tot... O singura proba zdravana avea ea in mina, pe servitoarea ei, pe Marita, cu care dinsul vorbise in ajun. cind Sultana nu era acasa, spunindu-i ca va veni a doua zi. Acesteia nu i se luase depozitia la politie ; probabil vrd pastrata pentru tribunal. Iar domnul prefect al politiei pare sa nu dea nici o atentie laturei asteia. intrebarea e : domnul prefect ignoreaza cu adevarat imprejurarea sau se face ca nu baga de seama. si intr-un caz si intr-altul, domnia-sa da dovezi cam de... inaptitudine... Probabil se culca pe urechea ca doamna n-a sesizat inca justitia...

si n-a sesizat-o pentru ca, dupa cit se pare, venirea ei acuma e in legatura cu o mica tranzactie prealabila...

Deci prilejul nu trebuie scapat citusi de putin dincoace. Asa ca deocamdata are cuvintul prefectura politiei bucures-tene... «Und jetzt rach»...u

Numai ca, dindu-si de minune seama ca minusile sunt indispensabile cind vrei sa umbli cu politia Capitalei, domnul Cornoiu fu foarte dulceag la glas si nu afirma nimic. O presupunere de santaj, nimic mai mult.

- Nu trebuie anticipat, nu, domnule secretar ! In orice caz, agentii sint neces.ari si... de buna seama civili... Dorinta mea intima e sa nu fie nimic serios... incheie el.

- si a mea la fel... zbirnii de la capatul celalalt al firului.

Domnul Cornoiu isi freca miinile multumit :

"si-acum sa vedem tranzactia." Iar dupa o usoara reflectare. ..E, nu te joci tu cu mine, puica mea !" Apoi suna si dadu instructie servitoarei - daca vin doi domni sa-i introduca in odaia de linga birou :

- ...stii, in a de dincolo, unde e usa care da in birou, aia de e astupata de biblioteca... Deschizi usurel, ca sa nu se auda de alaturi... Baga bine pe urechi ce-ti spun... si pe urma vii si ma anunti : "Domnule ministru, a venit domnul Hristescu !"... atit imi zici, intelegi... nici o vorba mai mult... E.... repeta...

Peste doua minute, domnul ministru patrundea surizator si binevoitor in biroul slab luminat de-o fereastra ce da-nsprc miazanoapte si adumbrit si mai bine de grelele perdele si de mobilier greoi si incarcat. La intrarea lui, din fundul acestei umbre se desprinse o alta umbra ceva mai compacta si se apropie. Era intr-adevar Sultana. Rasfoise pina acum un album pe care-l puse repede la loc si veni cu miinile intinse si rizind cu tot siragul dintilor, violent de albi, pe fata acum grozav de inchisa. Domnul Cornoiu inca nu-si putea crede ochilor : Sultana insasi ! Iosefina !

- Canalia ! gilgii atit de strins gitlejul lui, ca doar el auzi...

si fata surizatoare se posomori. Era delicioasa. Sultana gatita asa ca pentru Bucuresti, strinsa pachet in rochia scurta si cocheta, de-un liliachiu indoielnic. Palarioara de pai albastru, cu boruri inguste, arunca pe tenul sidefiu palori de mister ; el nu o mai vazuse gatita atit de potrivit cu felul oi, de cind o stia domnisoara. si-n fata revelatiei acesteia mondene, regreta, sincer ca a mai chemat agentii. Ar fi avut tot prilejul sa trimiia servitoarea in oras si sa incerce din nou s-o biruie. Aerul ei des-chis si totusi gata de rezistenta il indirjea fara seaman.

Dar omul politic dintr-insul ii spuse ca bine a facut ce-i facut. si omul politic invinse. Apuca deci doar una din miiniie intinse strengareste si, fara sa i-o sarute, doar o scutura bai bat si sumar ; apoi o pofti sa seada... 1

Redeveni zimbitor :

- Ce va aduce la mine, doamna !

- Vai ce protocolar... Se vede ca doar la noi, acolo, pe straduta mea cea mica poti fi ceva mai natural... Cu tonul asta, e imposibil sa-ti adreseze cineva o rugaminte...

El o privi cu larg inteles. stia sa aduca bine vorba. Nemernica, si ce-ar putea-o impiedeca sa nu fie asa de incapatinata ! Orice ar putea sa i se indeplineasca. in schimb, doamna vine la tranzactii... in forma... Bine... o primeste si el tet in forma...

- O rugaminte ? ?... Bun... vom vedea... avem lot timpul... nu e nevoie sa ne grabim... ne vom intelege usor, pe indelete... daca e prea complicata vom rezuma...

Ea-l privi lung, apoi rise usor, pleeindu-si ochii in covor, cu buzele botite, parca inveselita si rusinata in acelasi timp...

- inca n-ai uitat...

- Sunt lucruri care nu se uita asa de usor... dumneata insasi n-ai putut uita sa regreti ca ai fost cindva doamna Cornoiu... E curios numai ca... ti-ai adus aminte de acest regret ceva mai tirziu... ceea ce evidentiaza indeajuns scopurile regretului...

- Scopuri, nu inteleg...

- In sfirsit; am auzit ca esti foarte bine echipata cu martori... un student inalt care...

- Tocmai pentru el venisem sa-ti vorbesc. Dar pentru ca ma ici asa... vad ca trebuie sa renunt...

- De ce, ba nu... te rog stai... si vorbeste... ia loc... asa... poftim s-auzim...

- E inutil...

- De ce... te rog, te rog foarte mult... iaca spune... sau nu... nu inca... un moment numai...

si domnul Cornoiu facu o miscare spre usa...

- Nuuu, nu iesi... ca nu mai stau, se ridica ea din nou sa plece, privindu-si ceasul de la mina... Voi veni alta data...

Domnul Cornoiu insa ii impiedica iesirea. Ce dracu au si agentii aia de nu mai sosesc ! Cu masina, de-alunci ar fi putut fi aci de multa vreme. Totusi prevazator, n-o mai pofti sa seada cu voce tare. Ii indica muteste scaunul, pazind usa cu pieptul lat.

- Zici ca vrei sa ma rogi de studentul accla... Cum il cheama ? facu el fara importanta, strimbindu-sc usor si pctre-cindu-si un deget pe dupa guler, ca si cind l-ar fi suparat butonul.

- Nenoveanu... Gicu Nenoveanu...

Nenoveanu ? Unde dracu mai auzise el de numele asta. Cu ce imprejurare ?

Nu putea sa-si aduca aminte. Dar in sfirsit, asta nu avea chiar asa de mare importanta... Important era daca venisera sau nu agentii. Desigur inca nu, pentru ca altfel l-ar fi instiintat servitoarea.

Prin urmare trebuia s-o faca sa mai zaboveasca putin cu propunerea ei, pentru ca ei sa auda totul de-a fir a par. Ea insa parea grabita... o va lasa deci sa spuna acuma ce are de spus, se va face ca primeste si cind vor veni aceia, o va face sa recapituleze...

- Nenoveanu... hm... si ce doreste amicul asta ?...

- O suplinire, o simpla suplinire, oricare ar fi aceea... aci in Bucuresti... pina-si termina cursurile...

- In Bucuresti... dar e o imposibilitate... sunt titulari c,in...

- Tocmai de aceea m-am gindit... am venit si cu... penti-i a dovedi ca se poate realiza si imposibilul... cind e adevarata bunavointa...

- Ma rog... admitem ca se va face... si in schimb...

- in schimb ? Ce schimb... nici un schimb... Am crezut c"i . intre noi... incape... fara schimb...

- Va faceti ca nu pricepeti... Ma rog, o tranzactie are d« . .i propozitii : Do ut des... Care va sa zica primul membru : imi faceti protejatul suplinitor ; al doilea : in schimb nici eu nu m.ii fac caz dc chestia...

- Caz... chestie !?...

Ea rise cu amaraciune si-l masui a dispretuitor :

- Nu ma asteptam sa te fi schimbat atila noua dumitale situatie. iti multumesc mult...

El li bara iarasi drumul... si pentru ca ca parea hotCjila sa iese, el o lua de brat si o duse din nou la scaun, fara sa-i spuna o vorba, gindindu-se ca agentii ar fi putut veni tocmai atunci...

- Nenoveanu ?... Asta era deci studentul... martorul, de care...

- Martor ?...

- Unul din martorii, din nenumaratii martori, cu cai o te prevazusesi din vreme, atunci cind... Co-ai crezut dumneata... ca ai sa-mi periclitezi situatia... Te rog numai sa spui : cine te invatase ?...

• Ea-l privi cu zimbet siret.

- Cine sa ma invete ? Foarte simplu : modul... minist* >jal si manierele la fel, cu care ai crezut ca ai sa ma convingi ca la comanda... si-apoi nu ma prevazusem cu nici un martor...

- Vrei sa zici ca erau in vizita... indivizii aia toti... ch;ar aveau si mutre de musafiri... Poate ca studentul...

- Indivizii aia mincau in bucalai ie. caci ii aveam tocmiti sa-mi munceasca .gradina... Iar studentul si inca o vecira erau in vizita... Atrasi de tipetele mele au sarit cu totii... pen<r j ca am vrut sa va dau o lectie... Ca sa stiti ca nu ma infioiati cu noul dumneavoastra grad...

- La care insa vad ca aveti gentiletea sa recurgeti prntru tinerii dumneavoastra... ca sa zic asa, prieteni...

Ea rosi si pleca ochii in jos. Apoi fara sa-l priveasca continua :

- Nu regret ce am facut... desigur insa ca daca ni ij pro- cedat cu mai mult tact, lucrurile n-ar fi ajuns pina acolo.. Ei;.m, sa stii, foarte indirjita si citeva zile m-am simtit atit de ca daca as fi putut, ti-as fi facut cel mar mare rau posibil..

- si-n consecinta te-ai dat cu opozitia...

- Nici nu stiu cine face parte din opozitia dumitale.. Tot ce stiu e ca, dupa ce mi-a trecut nccazul, am plins dealul de mult trista mea soarta. si desigur cind ma voi intoaice acasa, voi plinge si mai mult vazind ca ma socotesti fara chip de tchim-bare, asa cum ma socotesti si-mi vorbesti... asa cum imi vorbesti. Ma gindisem ca poale, atunci, m-am pripit si eu. ca n-am stiut cum sa iau lucrurile. Astazi vad insa ca nu m-am inselat.. Intre noi doi s-a dcschis o prapastie cumplita... si cu toate astea, domnule, nu uiti - ridica ea ochii plini de lacrami - ca acea pe care o tratezi ca pe o femeie de rind ti-a fost so^ic... ti-a purtat numele...

- Pe care acum mi-l moaie prin toate ciorbele... rni-l imparte pe la toti Nenovenii...

- Acum nu-ti mai poarta numele.. Am pe al roc’i . dar te rog sa crezi ca stiu sa mi-l port. Iar Nenoveanu acest :i • un biet student sarac, care are si el nevoile lui. Venise cu mama lui, pe care o cunosteam, sa ma roage ?a interviu pe linga fostul meu barbat... ajuns ministru... M-am simtit desigur magulita, macar de atita...

Domnul Cornoiu ciuli viclean urechile si zimbi ireert.

- I-am fagaduit si cind, seara, servitoarea mi-a spus ca m-ai cautat si ai sa revii a doua 7i, i-am trimes num.iidecit vorba... Iti inchipui mindria mea sufleteasca...

Domnul Cornoiu facu involuntar un pas spre d.nja, privind-o incordat si disparindu-i surisul.

- In sfirsit, continua ea, din ce in ce mai rar, rr.ai obosit si mai dramatic... domnul ministru soseste... in casa r.-.ca . Parea ca a reinviat ceva din farmecul trccutului... Putin, fcnvte putin din gloria si puterea sotului se mai resfringea si asupra mea... Cind iata domnul ministru inccpe sa ma umiloare;i cu numele de Iosefina si sa ma trateze ca pe-o cocota... Zadarnic i-am spus ?a e lume dincolo si ca sunt asteptata... mai mult »chiar, ca se aude prin peretele subtire... As, domnul ministru nu vrea :a jc.ie de lume... de martori... cum le spune dinsul. acum se mira ca erau prea multi...

- Nu se auzea prin nici un perete : i-ai strigat !

- Dupa cele ce-au urmat...

- Habar n-ar fi avut ei de cele ce se intimplau... daca nu i-ai fi postat la usi... ca sa faci jocul...

- Te inseli... si ma insulti intr-una atribuindu-mi astfel de josnicii. Mi-ai intesat mahalaua de spioni si mi-ai maltratat la politie lucratorii din gradina... Puteam sa ridic glasul ! N-am protestat. Am lasat timpul sa te faca sa-ti recunosti gresala... si tot eu am revenit : sa stergem ce-a fost... Nu pot pastra dusmanii. s-apoi, de ce n-as spune-o... Sunt femeie... am dezvoltat ca oricare alta sentimentul mindriei si al puterii... Mama studentului insusi a cautat sa ma imbune... "Cum, dumneata, fosta sotie a unui ministru, care te iubeste inca si tocmai cind iti da dovada ca te iubeste, sa te poti supara ?..." "Nu ma iubeste, doamna.!* vrea sa-si bata joc de mine... Nu vezi ? Ma trateaza ca pe cea din urma dintre femei..." Dar batrina nu mi-a dat deloc pace... "Se vede ca va iubiti amindoi, asta e adevarul, dar va e necaz ca v-ati lasat, asculta-ma pe mine ca sunt batrina... Du-te la dinsul... e rindul dumitale... prea parca l-ai dat afara atunci..." si iata, am venit... Acum dumneata ma dai afara la rindu-ii... poate ca ai dreptate... Iata, plec... Iarta-ma ca te-am deranjat... ispasesc naivitatea de-a ma fi mindrit fata de-o biata batrina suparator de insistenta... Iarta-ma...

Se scula si-si reprima cu un brusc tremurat o toana de lacrami. Dar el fu linga dinsa : ii lua miinile si i le puse pe umerii lui; apoi o strinse in brate.

- Nu Sultana... nu te gonesc... Acum esti a mea pentru totdeauna. Intr-adevar, am procedat cam brutal... Dar ma exaspera incapatinarea ta... Femeia aceea batrina a avut dreptate : noi ne iubeam, dar nu stiam cum sa ne luam... Pentru asta o sa rasplatim pe fiul ei...

O duse spre divan si se asezara. Se priveau lung si se sarutau la fel... Apoi buzele lui se ratacira pe gitu-i. se ridicara pe brata atit cit lasau minecile, carora le desfacuse nastureii.

Statura multa vreme astfel, stringindu-se si sarutindu-se, stabilind ora fixa si locul viitoarelor intilniri. Intru tirziu el ii spuse rugator :

- O simpla dorinta mai am pe care te rog. te rog... sa mi-o indeplinesti... Atit iti mai cer... in schimb iti voi face tot ce-mi vei cerc...

- Anume ? intreba ea dulce, gindindu-se cu groaza la silueta mladioasa si spetita de oboseala, tot masurind nerabdator Irotoarul, a tinarului Nenoveanu/si la frumosii lui ochi zdrobiti de atita cautare in susul strazii, de unde avea sa vina aduca-toarea vestei celei bune.

- Nu-mi vine sa spun... pentru ca... si tu... ai un med de a intelege lucrurile...

- Dar spune, dragul meu... Iti voi admite totul... poftim, ca sa nu mai fie nici o neintelegere !... glasui ea trindav si dornic, gindind inainte cu satisfactie : "ce imaginatie supla si ce simt de prevedere la dinsul... Daca nu invia pe mama-sa, moarta de mult, saraca, partida era pierduta !"...

- Eah, sa lasam... o simpla slabiciune... Renunt...

- Dar spune, dragul meu, pentru numele lpi Dumnezeu... Iata acum chiar ma supar pentru asta... niciodata n-ai avut incredere in sufletul si-n marinimia mea : numai corpul meu te-a preocupat... si asta m-a indirjit intr-atita... M-ai considerat totdeauna ca pc-un simplu stimulent... Atit si nimic mai mult... Nu te-ncontra... Mai degraba, spunc-mi, destainuieste-tc daca vrei sa-mi probezi contrariul.

- Dar sa nu rizi...

- Nu rid...

- Pai o sa-mi pretextezi ca si- asta e un motiv de comparatie sau un stimulent... desi propriu-zis o ceva cu mult mai putin prozaic ; e o simpla fantezie, o nebunie, cum vei vrea sa-i zici... dar in orice caz e ceva cu totul inofensiv... nu e nimic interesat intr-insa... nimic, decit o biata copilarie, de om in toata firea si inca ministru... Un... o... Ma mir cum poate sa te necajeasca atita...

- Bine, bine... am inteles... numai sa vedem in ce consta...

- Numai sa nu.te mai superi daca-ti spun Iosefina...

- O... asta... Bine, dragul meu... Dar te las...

- E un, un... o...

- Te rog chiar... Sa stii ca ma voi supara daca ma vei mai numi altfel, transa ea grabita. si se scula sa plece... Atunci, miinc la cinci dupa-amiaza... zici ca tot aici...

- Desigur... vino fara grije... Doamna Cornoiu vn pleca chiar astazi cu trenul de dupa-amiaza ; ea doreste mult sa plece ; trebuie sa-i fac pe plac, rise el cu inteles... Eu voi ra-mine pina la repriza doua de concedii, cum ti-am spus... Acum cred ca am tovarase de ramas... pina atunci...

- Cit vei vrea tu, dragul meu.

O strinse cu foc la pieptul lui mare...

- Scumpa mea Sultana...

- Sultana... Ma supar, sa stii...

- Iosefina...

Ea se indrepta spre oglinda, ca sa-si aranjeze toaleta, Gin-dea si acum la Nenoveanu : ..Minunat baiat... auzi ce fin miros la dinsul : decit sa facem jocul opozitiei, mai bine sa profitam de dineul, cit mai mult cu putinta... insa numai pentru numirea mea sa staruiesti... de mutarea ta nici pomeneala... ea va veni de la sine... Deocamdata numirea si pe urma am si alte rezerve..."

si 7.:mbindu-i cu mare dragoste prin oglinda, isi masura fostu-i barbat, tintindu-l cu ochi sticlosi, amenintindu-l in minte : ..Am adoptat alta tactica, scumpe Napoleon... O sa mi-le platesti pe toate..."

Se auzi o bataie in usa :

- Ei ce e ? Ah... A. ha... stai...

Dar servitoarea intra...

- Domnul Hristescu...

- A venit ?... sa astepte nitel...

- Tocmai zice ca nu mai asteapta... E de mult aici si...

- Cum... cum de mult... de ce nu m-ai anuntat... cum ti-ara spus...

- Dumnealor mi-au... dumnealui mi-a... ca nu trebuie sa va anuntam : nu e voie... asa mi-au... mi-a spus... M-a oprit, linga dumnea... lui... si acum zice ca n-au de ce...

- Hai, hai. du-te, .sa stea putin... sa astepte tot acolo... Vin numnidecit... si uite ce... pina cind vin eu, da-le cito-o visinata...

Galant si fericit, domnul Cornoiu isi conduse fosta sotie pina la poarta unde astepta de mult automobilul ministerului.

- A uite si masina... Te duci cu ea...

- O. nu, nu, se apara Sultana... ma duc pe jos... am o vizita... aci foarte aproape... citeva case...

Andrei Lazar isi aminteste uimit si nu poate prididi memoriei. Atitea s-au putut intimpla intr-un interval prea scurt de zile, ca e de necrezut. s-atit de mari evenimente : vesnicia in- sasi s-a realizat intr-un spatiu marginii de timp. De necrezut si lotusi parca a fost o legatura strinsa intre fantasticile imprejurari !

El recapituleaza lucrurile cranologic. intii doamna Cornoiu, venita singura din Bucuresti, ;.-a vestit sosirea prin doamna Nedan. S-au intilnit la Tinuta si intrevederea a fost neasteptat de inimoasa si calda. Ziua s-a purtat cu o dragalasie rara, ea, mindra, ea, puternica, ea, uluitor de frumoasa. Iar el, Lazar, s-a intrecut pe sine. Nici o sfiala, nici o stingacie : un adevarat rccord ! A fost o betie de sarutari, atit de multe, ca dupa ce s-au despartit, el parca plutea, ducindu-se spre casa.

intilnirea cea noua avea sa fie vineri, adica peste dou-i zile. si, zei nemuritori, unde credeti dumneavoastra ? La el acasa ! La el acasa, zei nemuritori ! Femeia asta inalta, subtire si alba. cu par de reflexe astrale, cu par de raze ondulate, va veni la el acasa, vineri, pe inserate. Va descinde dintr-un automobil de piata, care va trage in curte, dinaintea usii principale. Cu toate ca sta in fund, intr-o casuta izolata, totus, vineri seara cocoana proprietareasa va fi expediata de Lazar, cu prietenul sau prietena ce-si va alege, pe cheltuiala lui, la reprezentatia circului venit de curind si care face furori in piata cea mare, cu un program trecind uneori si de ora unu noaptea. Iar ea va descinde din cel mai de nepatruns mister, ca dintr-un nor de nebuloasa, pe care Lazar il si vedea pornind de pe acum din spatiile nemarginite, pentru ca vineri, adinc pe inserate, sa ajunga tocmai bine in casa in care, tot timpul serei aceleia, nu vor arde decit luminari, simple luminari de stearina, in locul becurilor violente. si micul astronom isi inchipuia de pe acum, fericit, cum vor arde luminarile acelea, in vechile sfesnice de arama, ramase doar ca podoaba pe mesele apartamentului sau mobilat, cum vor tremura ele umbre si penumbre, deasupra misterului cel mare, care atunci se va intruchipa ! in noaptea aceea de vineri, o zeita, zeita Urania, va descinde intr-o casa de muritor ! O constelatie se va desface si se va reintrupa in mitologicul personaj din care a zburat. Cassiopea sau, poate, Andromeda, cea cu nume infiorator de placut !

Asia era deopotriva, ca si cind ai fi putut sa-i desprinzi din cadrul nemarginirii, cu puterea gindului sau cu puterea vointei, sau ca si cind ai fi putut fura, din zborul universului misterul originar, miscarea nesfirsita sau focul prometeic.

O zeita se va cobori...

In drumul acesta nemaivazut dc frumos, spre casa, minunata imagine miscatoare mergea inaintea ochilor lui ca steaua magilor. Uneori se aprindea in culori mai vii ; atunci miscarile line se precipitau, se amestecau, desfasurarea se grabea si urmarile intreceau pregatirea.






Bratul Andromedei - Partea 01
Bratul Andromedei - Partea 02
Bratul Andromedei - Partea 03
Bratul Andromedei - Partea 04
Bratul Andromedei - Partea 05
Bratul Andromedei - Partea 06


Aceasta pagina a fost accesata de 692 ori.