• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Bratul Andromedei - Partea 06

Zina isi aduse aminte de imaginea ei intreaga in marile oglinzi... si surise... si sub zimbetul acesta imperial si triun-fator, incuviinta subtilei sale imaginatii feminine sa inainteze... Zimbea necontenit la fiecare pas... si incuviinta... Era Maria Luiza... iar Iosefina trebuia neaparat, cum trebuie un soclu mindrei statui...

La primul prilej o va invita pc doamna soimu...

Usa fu zguduita cu putere din afara. Pe urma incuietoa-rea se lasa singura si usa fu deschisa. Era domnul conductor. De buna scama pindise zadarnic si acum pierduse rabdarea.

- Biletul dumneavoastra ?

ii prezinta biletul.

- Mda... facu dumnealui examinindu-l. Dar se vedea bine ca nu e multumit cu atit. Se inlimpla insa atunci o brusca in-eetinare a goanei trenului, roatele scirtiira dureros in noapte patinind si locomotiva se opri imbrincind vagoanele inapoi.

- Dar asta ce dracu o mai fi ! mormai domnul sef, dind biletul Zinei si desprinzindu-si felinarasul de la piept. Apoi iesi grabnic.

Zina privi afara. Deasupra, intunerecul domnea greoi si nemarginit. Asternute pe jos, luminile ferestrelor, regulat distantate, se infigeau in cimpul saracacios, ca niste dinti lati, rari, uriasi si galbejiti... Pe marginea taluzului, tuleie prafuite de buruieni se incordau nelinistite sub suflarea larga, calma, din adinc de Somn, a noptii.

Ce-ar fi daca s-ar intimpla s-o gaseasca acasa chiar... in noaptea asta... De buna seama el e prea precaut sa faca una ca asta... Cel mult seara, o intilnire undeva, la o gradina de noapte... iar ziua... domiciliul ei trebuie sa-i fie doar cunoscut... poate chiar il finanteaza.

si daca, totusi... E nespus de interesant... Ce ar face... Cum ar proceda intr-o astfel de imprejurare ? O, foarte simplu... ar intra in camera ei de-a dreptul, somnoroasa si intinzindu-se lasciv ; el ar schimba priviri ingrozite si complice cu servitoarea... Ar trimite servitoarea... si l-ar ruga si pe domnul s-o lase, surizindu-i, vaietindu-se de crunta oboseala... O, ar fi nespus de interesanta mutra lui, de pe care spaima ar fugi pe incetul, lasind doar ochii cascati, in fata staturii ei goale, orbitor de albe si molatece...

In vremea asta, de-afara, ar razbate poate vuiete de usi, zvonuri de zgomote surde si precipitate, pe care el le-ar acoperi cu ridicari de voce, cu insirarea grabita a tuturor noutatilor vrute si nevrute... stingaci, brutal si stupid, in fata ochilor ei rugatori si a miscarilor ei grozav de obosite...

Doamne, ar fi inlr-adevar frumos... O, dar el e prea precaut sa-i rezerve aceasta placere...

S-a intors brusc, caci usa s-a deschis iarasi : Andrei Lazar i...El ezita inca in pragul acela, in vagonul complect gol al trenului care s-a oprit in plin cimp... Figura aceea incordata... si ochii aceia cari... Nu, ochii aceia nu scapara nimic... ei sunt rugatori si tristi... si mari... si frumosi...

Nu inainteaza desigur, cacji il tine in respect mina ei care a si apucat minerul semnalului de alarma... si privirile care-l impung ingrozite si holarite...

Dar de ce, de ce ochii lui sunt rugatori... de ce el nu spune nimic... de ce beregata i se misca intr-una parca pregatindu-sc sa ingaimeze ceva, fara sa izbuteasca...

- Doamna, te rog... va rog... bilbiic el... de ce ?... numai atit... atit as vrea... sa stiu... bilbiie el incoherent de-acolo, din usa...

si pare ca asteapta un singur cuvint al ei, o singura incuviintare a pleoapelor, a genelor...

Dar ea nu indrazneste sa i-o dea. Ea stie privirea asta rugatoare... de nebun... nestatornica... din dosul careia pindeste o alta... Doamne... teribila... ah... nebunii au stratagemele lor...

Ochii lui se topesc acum in lacrami si buzele bolborosesc cuvinte fara sens. Dar nimic n-o poate induiosa pe dinsa, caci o idee cumplita i-a insfacat acum mintile : daca semnalul do alarma nu functioneaza in timpul opririi ? Ea nu ar avea de unde sa stie precis lucrul asta... insa el, el care e... care a fost om de stiinta... daca in creierul lui acum gol... ar putea sa nasca aceeasi idee si ea sa fie un adevar...

Doamne, in vagonul asta gol... in cimpul pustiu...

Ah, el a inceput sa zimbeasca...

Un tipat nemaipomenit i-a pornit din git, de la sine, ina-inte de a mai fi putut sa-si dea scama de ceva.

...si cu toata greutatea corpului ei s-a pravalit spre nebunul mic din usa, imbrincindu-l cu toata furia in laturi...

Izbindu-se, in bezmetica goana, de paretii de lemn, de strapontinele culoarului, s-a oprit, de-abia mai putind sa rabde zbuciumul inimii, in vagonul vecin, in dosul usii pe care o trintise cu zgomot fara seaman, invirtindu-i, sfirsita de suflet, drugul salvator...

insa in dreapta si-n stinga stau larg cascate in noapte celelalte usi... Doamne... si daca Inelescu... si daca ceilalti pasageri vor fi coborit... cu totii, cu totii.

...Nu... nu... de ce ? absurd... e cu neputinta..

Domnisoara invoalata si blonda de linga dinsul (se recomandase Agepsina Paunescu) tocmai se lasa in voia atipelii, cind Nae Inelescu ii asternu prevenitor pe picioare pardesiul, pe care-l trasese grabnic din retea.

Era un trenchcoat olive (cum face el, cum drege el, unde le gaseste el !) de cea mai englezeasca largime, ca jumatate dintr-insul sa mai ramina si pentru genunchii proprietarului, in astfel de imprejurari.

Fata tresari simtind miscarile stofei, dar vazind despre ce este vorba multumi vag si se lasa din nou prada senzatiei delicioase, ce-i atragea capul spre dura perna dspartitoare a banchetei. I se parea ca somnul insusi sta chiar in perna aceea ca un tarm baltat si ademenitor, spre care capul ei, leganat molcom de tren, tindea si era usor respins, din ce in ce mai usor, mai putin, nespus de putin, ca micile epave purtate de jocul spumelor la mal.

Adormise de-a binelea desigur cind nehotarita inca, in mijlocul raspintici de alei, pe care visul i le deschidea in toate partile, simti lasindu-se deasupra-i o mina delicata si ocrotitoare. Cine putea fi tovarasul neprevazut ? inca nu-l vedea; inca nu lua chip si tarie, dar de buna seama nu putea fi alta decit mina cea alba, pe care o vazuse de atitea ori ridieindu-se patetic, in timpul nenumaratelor sale cintece, a tovarasului de drum, a acestui tinar, mic si vesel domn inspector scolar.

Are o atingere usoara si catifelata mina asta prieteneasca si in urma-i lasa o dira de calde infiorari ; atit de domol de calda in dulcea toropeala ! Dar nebunescul joc al jerbelor de spuma a prins iarasi in subitele-i talazuri micile epave... si somnul da ici, colo luminis vietii. Iar mina ocrotitoare se ga- se>>te acum just deasupra genunchiului : ceva, ceva mai jus do marginea lungului ciorap.

Domnisoara Paunoscu se simte acum treaza do-a binclca, dar indrazneala rfe nedoscris a micului inspector 6 dezarmeaza complect ; de aceca nici nu-i vine sa dcschida ochii, insa pum-nisorul strins a alergat zorit intru intimpinarea uzurpatoarei. si rezistenta a inceput dirza si disperata. Un scurt armistitiu, apoi colo doua dusmane s-au inclestat una intr-alta sub trenchcoat-ul olive, ca doi tauri minusculi caro s-au luat in coarne po rotundul genunchiului.

Deodata domnisoara Paunescu se ingrozeste cumplit : isi da seama ca nu mai poate deschide ochii... Ah, ba nu ! Doamne, unde i-era capul ! Ochii ii deschisese, intr-adevar, insa nu putea vedea deloc, pentru ca domnul inspector avusese grija din vreme sa intoaica butonul luminii. Dar de buna scama a trebuit sa se iveasca aceasta neinsemnata uluiala a mintii somnoroase ca mina agresorului sa poata inlatura inversunatul obstacol ; instantaneu insa, dreapta fetei a sarit in ajutorul slingii si echilibrul a fost repede restabilit. Ba chiar mina domnului inspector a batut in retragere.

Fugara si falsa biruinta !

Pentru ca si domnul inspcctor avea doua miini. si savanta experienta ! Astfel, in vreme ce expulzata se lasa de asta data candida pe parul matasos si abundent, trecu pe nesimtite la grumaz si chiar se rotunji pe-un umar, alunecind domol, rezerva se abatu po neasteptate asupra genunchiului ramas fara aparare

Fata se framinta amarnic sub necunoscuta cernere a ineditelor senzatii. Apoi deodata se smuci ca dintr-o toropeala de moarto, se ridica tremurind toata si se abatu clatinindu-se spre usa : surprinsa, buimaca, infricosata.

Nae Inelescu surise demonic in intuneric. Programul se implinea punct cu punct. Calm, se ridica Ia rindu-i si chiar isi lua tacticos si palaria. Iesi. Ea se oprise in coridor in dreptul unei ferestre deschise si aspira cu capul pe spate, cu pieptul atit de agitat, aerul noptii ca parca ar fi baut cu lacomie dintr-o ciutura nevazuta.

Necontenit stapin pe miscarile sale, demonul cel pitic se apropie de dinsa fara nici o precipitare. Se pleca adinc.

- in fata frumusetii, signora, ma inchin !

- Ah, domnule... dar nici aici... abia putu sa mai articuleze fata printre grabitele suieraturi ate rasuflarii:

si doua palme sonore plesnira pe obrajii cu trasaturi cuceritoare.

Domnisoara Paunoscu disparu inainte ca Inelescu sa-si adune ideile. Insa stupoarea il parasi nu mult dupa aceea, cind sim;i o usoara, o discreta atingere pe haina. si se intoarse din-Ir-o smucituia, crezi nd intr-o minune.

Era doar conductorul, care se oprise linga dinsul •

- Din Costesti cin’ s-a mai urcat... La Pitesti cine ramine ?

Numai cind trenul il zgiltii zdravan, pentru a so opri pe* neasteptate, isi recapata cu adevarat buna lui dispozitie obisnuita. Caci coborind in cimp, aerul rece ii sopti parca in urechi cu Umeda lui tarie :

..Prostule, trebuia sa-i apuci miinile care» te-au lovit... si sa le saruti..."

Apuca atunci rampa de alama a scarii, gata s-o ia inapoi Dar isi dadu seama repede ca farmecul gestului sta tocmai in promptitudinea lui. si dind de necaz un energic ghiont in aer, renunta sirsi aprinse o tigare.

- Eah, n-are nici o importanta !

Gresala mare a fost ca n-a inceput cu bruna. Oehii aceleia glasuiau altfel parca ! In oiice caz a ramas cu o invatatura. Cind intimplarea se va repeta, acum stie ce are de facut !

si tragind prelung din tigare, incepu sa legumeasca, in inchipuire, perspectiva rara care-l astepta. Sultana, Sultana soi-mu ! Rara si nepretuita comoara de arta, lucrata numai in bronz...

Doamne, cum nu s-a gindit mai de mult la femeia asta, care a"respins pina si pe fostu-i barbat...

si rezemat de vergeaua de alama, tragind adinc din tigara. Nai inelescu isi amintea conversatia aceea delicioasa din mica .ti intima lui cancelarie de inspector, in vreme ce inserarea de septembrie venea tot mai plina prin fereastra larg deschisa...

..- ...m-am mirat si eu ca domnul ministru tine atit la ra-poitul acela... Detasarile se fac fara nici un raport... insa probabil a vrut sa epateze pe colegul do la instructie cu protejata lui... cinta vocea cea dulce.

- Cind ai cu cine epata, do ce n-ai face ?...

- Ei, tocmai, domnule inspector, tocmai vream sa va spun : oi avea si eu poate unele merite in invatamint... dai- raportul dumneavoastra a fost cu totul do neasteptat... vai ! si de aceea jn-am si gindit sa viu sa va multumesc... Doamne, alil dc frumos, atit.de binevoitor...

- Binevoitor ? Nu, doamna... Daca-mi dati voie sa va spun. ei bine, v-o marturisesc ! Cind domnul ministru m-a in--sarcinat sa-t fac... am regretat mult ca primul prinos, ca sa-i zic a$a, public, al admiratiei mele pentru dumneavoastra trebuia sa-l exprim intr-un biet raport functionaresc... Ce vreti. . M-am supus... de#i in zilele acelea, avindu-va necontenit in minle, ma simteam inspirai nu pentru un rapoit, dar pentru o poema.

Iata cu adevarat o carte jucata bine, reflecta cu admiratie pentru sine insusi Nae Inelescu. Pentru ca daca o cit de mica stingacie lasa Sa se intrevada cacealmaua si Cornoiu era avertizat de excesul de zel al subalternului, romantica lui situatie sub noul guvern n-ar mai fi fost poate multa vreme de invidiat.

Pe cind asa... Pe cind. pornind cu un vint atit de bine ales si vislind cu brat voinic, cum stii tu sa vislesti, Naita. conversatia inceputi spre ce •taimuri infloriti n-a ajuns, adine lii*7.iu, in inserare...

Ce.despartire-lenta si fagaduitoare, ce miini iarasi si iarasi sarutate, ce gropita delicioasa sub colul de bronz cald. ce protestari bogate in indemnuri, citi fiori risipiti cu lasciva alene si-n cele din urma, fermecatul, minunatul, divinul :

- Parfumului 7 bis. Daca se intimpla de nu sunt acasa, lasa vorba cind revii...

(Caci Sultana soimu gasise cu placuta surprindere in flecarul asta mic si sentimental, caruia pina acum nu-i acordai** nici o seama, un bun ajutor pentru schimbarea rezervatului si foarte calculatului Gicu si, cine stie. Doamne ! - poale un regulator pentru pasiunea ci, care parea s-o fi luat prea, prea repede razna.)

Sultana ! Sultana ! Miine, copila, nu mai departe* decit miine, mina a carei dulce mingiiere o cunosti va bate patrunsa de emotie in strada Parfumului 7. si daca nu miine, poimiine, nu mai departe decit poimiine, buzele aslea arse de sete si izgonite fara mila, in noaptea asta, de la izvor, sc* vor ridica tremuratoare, copila, pe gropita ta de sub cot...

si ca si cind n-ar fi mincat palme de cind lumea, Nae Ine-lescu sari sprinten treptele de lemn.

Dar sus il astepta o si mai stranie surpriza. O femeie inalta, eleganta si extrem de agitata se napustea spre dinsut din capatul celalalt al coridorului :

"Ei bine, frate, si asta vrea sa ma bata ?" glasui el in gind.# eu oarecarc sfiala. Pentru ca in clipa care venea, sa ramina incremenit : "...Dumnezeule, dar asta e... este Zina... o doamna Cornoiu... iata, nici o inselare... doamna ministru...

Da, este ea. L-a apucat de mina si-l zguduie cu toata puterea...

- Ah, pe dumneata te cautam...

- Pe mine ? Asta e buna... Cum asa, doamna ?... poate... o neintelegere...

Femeia nu-i putea raspunde nimic. il tinea strins de brat si rasufla ca si cealalta, adinc si precipitat, cu mina pe ridica-tura sinilor...

"Pe sinul acela al ei, Doamne", ofta tocmai in adincul sufletului Nae Inelescu, cu ochii zgiiti de cea mai cumplita uimire.

- ...Nu, scumpa doamna... un sacrificiu in nici un caz...

si Nae Inelescu, din ce in ce mai stapin pe sine, simtea cum

ii crestea navalnic elocventa in compartimentul acesta mai incapator, mai cochet, mai impodobit, de clasa I-a, fara pete uscate pe plusul de-un rosu somptuos al banchetei, si inundat do-o lumina mai limpede si mai calda parca, ea insasi o lumina mai de clasa I-a. Crestea vazind cu ochii, odata cu timpul acesta delicios pierdut in noaptea cimpului pustiu, tot mai indrazneata, mai vicleana, mai saltareata, impletindu-se pe nesimtite in jurul acestei minuni femeiesti, cum rar chiar dalta lui Dumnezeu poato sa mai nimereasca.

Ea insasi il incuraja cu privirile ei umede, cu intreaga bunavoie a expresiei sale, liberata din cosmarurile cumplite din care el o smulsese.

Iar Inelescu continua sa debiteze Sntr-una tot co-i venea din minte, domol, fara nici o sfortare, ca unul ce-si stia izvorul nesecat. il pindea numai curgerea lina, pina cind cine stie cine de-acolo, din straturile nepatrunse ale dedesubturilor gindului. ii va trimite prin spuma banalitatilor ideea cea grozava, lovitura, cacealmaua...

- ...Nu-mi aduc aminte sa fi spus vreodata ca am preferinte pentru femeia mare sau pentru femeia mica... eu am pre-fe^pte pentru femeia..., femeia in sine... se intelege deci femeia frumoasa... Voi da asadar totdeauna, fara reticente si fara regret, dintr-un elan spontan si sincer, Cezarului ce-i al Cezarului...

...Eh si cum as pulra sa regret, doamna, se ridica el deodata simtind ca vina decisiva a erupt in sfirsit, cum as regreta o biata blondina nostima, cum ii spuneti dumneavoastra, o biata fetiscana simpatica si novice, gata sa-si intrerupa drumul, sa ramina cu mine la Pitesti, unde am primit insarcinarea unei inspectii inopinate (Nat* Inelescu n-avea in caderea postului sau Pitestii si nici vreo misiune speciala nu primise in privinta acestui oras. El continua totusi cu accentul celei mai desavirsito sinceritati). . pentru ca ii fagaduisem, in schimb, ca peste doua zile va conta po ajutorul meu, intr-o afacere ce-o are pe la ministerul nostru... E conducatoarea unei gradini de copii. O, doamna, >n-aveti idee cit de simpatice, cit de dragute sunt in candoarea lor sufleteasca aceste biete blonde, pe care necesitatea le trimite neinduplecata spre clocotul Capitalei.

insa Zina Cornoiu ramasese pe ginduri :

- Va sa zica dumneata cobori la Pitesti ?...

- O, nu mai cobfir. desigur, acum nu mai cobor... Va voi insoti la Bucuresti, orice-ar fi sa se intimple cu misiunea mea eare e de natura cea mai urgenta... si orice ar putea gindi...

- Vai, dorr.nuN Inelescu, n-as dori ca din cauza mea... insa cred ca trimetind chiar miine pe sotul meu la Instructie.

- Nu, doamna. *i nici nu doresc aceasta... Eu nu inteleg decit sacrificii!! duse pina la capat... si apoi de ce nu v-as spu-ni-o : m-ar tortura groaznic gindul ca as putea fi iertat de o pc-deapsa, sau ca n-as putea indura pina La capat o pedeapsa, cc mi-ar fi fost data pentru dumneavoastra... Pe cind, dimpotriva, as fi cel mai fericit, daca as putea indura totul in cea mai deplina discretie, stiut numai de acea pentru care sufar...

Doamna Cornoiu il examina cu un suris fugitiv. Era aidoma el, asa cum il lasase deoparte, de cind in scena intervenise Lazar... Dar, Doamne, din pacate era si asta atit de mic...

- Dezastrul cel mare, scumpa doamna, se hazarda el la acest zimbet, departe de mine, este insa al micutei blonde, car< se convertise inti -atit la perspectiva minunata a raminerii intr-un miez de noapte inti-un oras necunoscut, cu un neasteptat prieten... Q, doamna, nu cunoasteti poezia neprevazutului, a misterului noului intiinit, a imprejurarii straine de drumul ce ti-ai croit, imprejurari- de care toata lumea se ingrozeste si fuge, dar pe care eu o caut anume... Eah. dar ce insemneaza toate astea, oricit ar fi de frumoase, cind piciorul care le calca $i le risipeste este minunea sculpturala...

- Nu ti-ar fi mai bine, domnule Inelescu, sa ma mut si eu in compartimentul fetelor si sa-mi continui cu ele drumul la Bucuresti... in cazul asta ai putea sa te opresti la Pitesti pentru inspectia dumitale... iar cit priveste de blonda dumitale amica iti promit c-o voi lua la mine si ti-o voi pastra intacta pina poimiine, cind...

Nae Inelescu simti podeaua clatinindu-i-se sub picioare de parca s-ar fi cutremurat pamintul. si el care crezuse ca nu mai era decit un pas pina la fericirea suprema !

- Nu, doamna, dintr-un dublu si foarte puternic motiv Mai intii, nu v-as lasa pentru nimic in lume in tovarasia a doua fete slabe, cind va da tircoale un individ atit de periculos. Caci din descriptiile dumneavoastra, am inteles ca avem de-a face sau cu un borfas care va stie si a mirosit o lovitura superba sau, ceea ce e si mai probabil, dar cu atit mai periculos, cu vreun exaltat politic, cu vreun functionaras expulzat, care cloceste de mult o razbunare teribila. O, exaltati d-astia, stapiniti de idei fixe, nu se sfiesc desigur sa ridice chiar brouwig-ul... proclama groaznic, privind-o atit de fix ca doamna Cornoiu isi simti carnea tremurind... O, nu va voi lasa pentru nimic in lume, doamna, chiar daca mi-ati da si ordin... Voi merge injainte si voi face orisice ca sa va apar...

Doamna Cornoiu incrunta usor sprincencle si ramase cu privirea pierduta in gol. Tocmai pentru ca un moment nu i-ar fi trecut inainte prin gind ideea browing-ului, posibilitatea existentei lui in miinile unui nebun, care-i da asalturi desperate si fara nadejde, crescu ca o obsesie in mintea zdruncinata de .spaima.

Nae Inelescu observa atunci cu usurinta ca brotinn<7-ul lui a nimerit direct in tinta si, perfect convins, dupa vaga ei poveste, ca individul care o speriase nu putea fi decit un simplu borfas de trenuri, speriat el insusi de spaima ce-i cauzase, si care, vazind-o acum insotita, va renunta la orice atac, continua barbatos $i viclean, hotarit sa speculeze pina la urma extrem de favorabila imprejurare :

- Eah, orice ar fi sa se intimple, sa asteptam cu seninatate... rosti el eroic, intarind cuvintul cu un gest energic al miinii. Pericolul mi-a placut intotdeauna... prin definitie el face parte inerenta din predilectiile mele pentru vagabondaj si neprevazut... Dc aceea, sa trecem cu nepasare, doamna, la tema cealalta mai putin grava - pentru dumneavoastra, caci pentru mine aceea e do adevarata gravitate - la tema blondinei, pe care am lasat-o in vagonul vecin... si admitoti si dumneavoastra ca mine, ca mica domnisoara - mica e un fel de a vorbi, de fapt e destul de zdravana - mi-a acordat doar cu destula darnicie posibilitatea sa ma conving !... rise el sonor si comunicativ spre a-i arata ca voieste prin toate mijloacele s-o indeparteze de la negrele ginduri, in care socotea ca a cufundat-o definitiv : admiteti si dumneavoastra, zic, ca draguta nu va mai avea nici o atractie la Bucuresti. Intr-un oras cu atitea femei fru moase, mica noastra conducatoare do gradina de copii, va straluci ca o biata luminare inlr-o plina zi cu soare... Savoarea, miezul aventurii cu dinsa. il forma tocmai Pitestiul, tocmai orasul asta acum adincit in noapte... in care va trebui sa ne oprim si noi...

- Vn trebui sa...»

- Se va opri trenul... vream sa spun. Oh, nu credeti ca •m-ati molipsit cu teama dumneavoastra, ca sa ajung sa bat in retragere si sa va sfatuiesc sa intrerupeti calatoria pentru a evita pe nebunul acela... Mda, el desigur asteapta vreun mo-.ment mai pe-aproape de Bucuresti... cind tot trenul, acum bine intirziat, va fi dormind dus... I-am juca yn strasnic renghi., intr-adevar... Dar spre a va arata ca nu ma infior de primul nebun intilnit si ca pentru dumneavoastra as merge si-n iad. acum n-as mai cobori la Pitesti.., sa stiu ca ar intrebuinta si dinamita. Insa ca sa lasam ideile astea sumbre. Drefer sa-mi dati voie sa mai fac iarasi putina parada de sacrificiul pe care vechiul si izgonitul dumneavoastra adorator il face pentru dumneavoastra... o, nu-mi luati in nume do rau aceasta... e mai bine* sa-mi ascultati flecaiiile mele, decit sa ne lasam prada unor sugestii, care pot creste din nimic...

Inchipuiti-va, zic... necunoscutul oraselor astora intilnile in drum... o birja somnoroasa in dosul garii... strazi pustii si intunecate... un fluierat do gardist care doarme de-a-npicioare.. o cetate a somnului si a noptii, in care rataceste totusi mai vie ca oricind aventura... Ah, poezie a orasului necunoscut si neprevazut in itinerariu... eu n-am cunoscut o poezie mai grozava decit a ta...

El continua sa balmajeasca, inventiv si insinuant. Iar Zina sc zbatea indaratnic sa-si inchipuie ce s-ar intimpla daca Lazar, care numai exaltat politic nu era, ar vedea-o singura cu Ine-lescu : s-ar calma oare pe loc sau ratacirea ii va intuneca mintile si mai rau... el. innebunind, odata cu venirea ei la dinsul..

- ...Cot la cot, in strimta trasurica, inginindu-i, in cald falset, in pavilionul urechiusci :

Come e gentile La noite mezzo Aprile...

Desi acum suntem in octombrie... Dar in sufletele noastre or fi aprilie...

si deodata inchizind ochii si clalinindu-si figura, Inelescu incepu serenada favorita din Don Pasqualc... Ea-l asculta uimita si inveselita de intreaga amintire a intilniri’or de la Tina Cintecul ii facca bine, caci alunga, ca o binecuvintare, cruntele perspective ce nu vroiau s-o slabeasca... Hotarit lucru... cin-lecul asta i se arata ca viata insasi, atit de placuta, cu toate micile ei neajunsuri... Totul, gindea ca,in vreme ce cintecul din ce in ce maijjutcrnic si mai generos o ridica si mai mult in aceste ginduri... totul e s-o primesti asa cum ti se ofera... sa n-o indirjesti tot alegind iara rezultat mostrele ce-ti prezinta, ca Intr-un magazin de mode.

si Nae Inelescu, necontenit cu ochii incluzi, pentru a nu mai vedea nici o piedica, se abatu infrigurat la picioarele ei. care se lasara, strinse, fara nici cea mai neinsemnata impotrivire.. Trenul dadu primele semne ca poate in sfirsil sa mearga

Lazar coborisc in noapte. El vazuse prin ferestrele luminate intilnirea Zinei cu Inelescu si venirea amindumra in compartimentul ci. Atunci se asezase pe treapta vagonului cu coatele pe genunchi, cu capui in miini. Prin urmare, ea il evedea cu tot dinadinsul nebun... de buna scama tot as fel il va crede si batrinul profesor de la facultate, spre caro se ducea acum sa-i arate desemnurile masinei, .sa-i prezinte calculele facute si refacute, dupa care motorul ar trebui sa mearga neintrerupt, si mai ales sa-i spuna strania poveste a pornirii neasteptate si a opririi aceleia neexplicabile, care cu adevarat i-a clintit mintea din loc. Caci adevarata nebunie, cumplit de chinuitoare, a fost de-abia dupa aceea ; ea era o intrebare ca un burghiu de foc, care ii sfredelea necontenit creierul, hacuind pina in fund moalea lui materie. Sa fi fost doar vedenia unui ochi impaienjenit de groaznica boala sau rotile s-au invirtit cu adevarat ?

O, cite nopti de insomnie, cite nopti de durere, petrecute .singur cu propria-i spaima, ascultind prin perina roaderea necurmata din minte-i a soareeului celei mai teribile indoieli ?

De la ore, venea intins acasa avind impresia ca e adus din urma si tras dinainte de lancea scaparatoare si de legaturile de lumina ale unei noi si biruitoare idei. Masina era pusa la punct dupa conceptia cea noua ; citeva clipe de infrigurata asteptare dupa ce ii da drumul : dar rotile ramineau neinduplecate in rigiditatea lor de fier, iar intiiele rostogoliri si oscilari terminate, crucile se iveau dure si chinuitoare intre cercurile negre. Piese intregi scoase rind pe rind sau inlocuite cu alte dimensiuni mai mari sau mai mici, suruburi slabite, incheieturi modificate, sisteme de angrenaje simplificate, cele mai logice si mai ingenioa^ modificari - zadarnic, toate nu erau de nici o nadejde ; inicn dracusori, surprinsi intr-o clipa de neatentie, sc fortificasera zdravan in complicata reduta. Acuma era doar cu neputinta jvi nu crezi in existenta lor. Caci era de neinteles altfel ca aparatul asta sa mearga doua zile si doua nopti in sir si apoi sa se opreasca deodata si sa refuze orice miscare... Sau nebunie sa fi fost... bine... dar cum nu se mai intoarce nebunia asta salvatoare, sa-l ia iarasi in virtejul ci dumnezeiesc, sa-l duca in departatee sfere...

Cu neputinta ! Dracusorii lui Maxwell... cealalta nebunie, stau acum straja nemiscata, ca valul cel de nepatruns sa nu mai fie ridicat de pe marele si eternul mister...

si totusi... doua zile intregi si doua nopti intregi, secretul nesfirsitului s-a plimbat in necurmata intoarcere sub ochii lui de muritor. A fost sau nu a fost ?...

Pale de vint nocturn i-aduceau in urechi lovituri de ciocan si zgomot de voci. Reparau masina. Privi lung intr-acolo, caci trenul se oprise la o incovoielura a sinelor si luminile de la locomotiva erau mult apropiate de intuneric. Glasurile de oameni se auzeau cit se poate de aproape, desi nu se distingeau decit cuvinte razlete.

Andrei Lazar se scula si pomi spre masina. Reparatia aceea febrila si zgomotoasa de roti si pistoane ii paru deodata ceva familiar si-l atrase ca o putere de magnet. Dar cind ajunse acolo, constata cu strasnica surpriza si uimire ca alta fusese ascunsa cauza a subitei si imperioasei vreri care-l impinsese incoace, sa vada si pe altii straduindu-se sa dea viata si nerv unor butuci de fier si unor lucruri inerte si grosolane - sa-i vada reusind si sa primeasca in urechi chiotul izbinzii, pe care zadarnic il asteptase sa tisneasca in gitlejul lui secat !...

Nu... micii demoni - caci acum ii vedea pretutindeni - il adusesera aici ca sa-i arate o figura foarte cunoscuta, o mutra galbena si impietrita, cu un cucui negru si groaznic deasupru ochiului, o fata vesteda si crunta, peste care lumina flacarilor de carbid plimba jucause si neverosimile aparente. Era domnul Carol, cel de demult...

Din umbra deasa, unde se oprise, Andrei Lazar surise tacut ocestei iasme de sulf si carbune, care, in mijlocul fochistilor cu flanele murdare si unsuroase, parea iesit de-a dreptul din pe*-. tera lui Vulcan ; avea impresia ca are in fata aparitia propriului sau destin. Doamne, daca omul acesta nu i-ar fi rasarit tocmai la cotitura cea mai periculoasa a vietii in cale, i-ar mai fi macinat oare restul zilelor masina aceea imposibila, pe care acest demon roscat si cu cucui negru in frunte i-a pus-o viclean in drum ?...

Ciocanele loveau dur si sonor in fier, domnul Carol i^i imboldea ajutoarele cu glume ; din cind in cind raspundea lu intrebarile sefului de tren, care-i urmarea lucrul, calm si atent, cu miinile la spate.

Noaptea era ciudata ; o luminiscenta neexplicabila, acum, inca destul de departe de rasaritul zorilor, o umplea parca pi* dedesubt; poate orasul mare de aproape, poate cine stie ce incendiu apropiat si nevazut desemna cu aspru carbune pi* rondul cenusiu rarele mogildete ale cimpiei. Stelele primelor marimi parca se dezbobocisera cu totul in noaptea norului lac-teu, punctau lamurit figurile constelatiilor.

Cu o ultima lovitura de ciocan, domnul Carol sfirsi operatia ; suruburile erau din nou intarite, iar cel care cazuse - se pare - pe drum, fusese inlocuit cu mestesug de dinsul; iar acum isi privea opera cu mindrie si asigura ca e chiar mai bine ca la inceput. Ramasese doar treaba ungalorilor cu urcioa-rele lor de pacura, cu git lung si incovoiat.

Domnul Carol lidica de jos festila de carbid, cu marea ei flacara libera si nestatornica, si-o proiecta asupra asistentilor, parca pentru a culege admiratia tuturor.

- Daca nu iolunjeam la moment alta piesa, ramineam in cimp pina miine dimineata.

Lumina flacarii neastimparate imbraca din toate partile pe Lazar ; masinistul contracta sprincenele si cucuiul negru se facu una cu ochiul sting ; apoi deodata cucuiul se ridica si ochiul dedesubt se aprinse mare si rotund.

- He... domnu Andrei... Apoi dupa o mica ezitare : Nu esti, cumva, dumneata...

- Eu, chiar eu, sunt, domnule Carol...

- Va sa zica tot e adevarat ca muntele cu munte...

- Ba e foarte adevarat, domnule Carol... imi pare tare bino ca te-am intilnit si inca tocmai acum... Va sa zica ai trecut la calea ferata ?...

si sc apropie brusc de urechea lui, in vreme ce ceilalti curiosi se indreptau acum la vagoane : Dar masina... marina dumitale ?...

- Masina mea ? lat-o ! arata el cu un gest larg locomotiva.

- Masina dumitale care a mers singura o zi : perpeluum mobile ?...

Domnul Carol il privi cu multa placere la aducerea acestei amintiri, apoi izbucni in risul lui solid si racnitor :

- Vezi ca lot ti-aduci aminte de mine... Eah, fleacuri... dc-ale tineretii....

- Cum, te-ai lasat dc ea ? Dar parca spuneai c-ai facut-o sa mearga o zi intreaga... sau cam asa ceva...

Risul racnitor se auzi din nou si mai puternic si mai plin de voiosie, ca al unui om scapat de cine stie ce groaza, de care acum isi aminteste cu multumirea celui calit in zbucium.

- S-a invirtit... S-a invirtit in capul meu... Mi-a mlncat si lighioana aia citiva ani, da nu s-a invirtit nici atit ! si-si petrecu degetul cel mare pe taiusul dintilor. Acum mi se pare c-a pus-o nevasta-mea la closti...

Facu o pauza, apoi rise iarasi :

- Iata masina, incuviinta el cu admiratie, batind cu palma sasiul larg al locomotivei... Forta aburului sau a exploziilor... Nu a desemnelor sau a inchipuirii... adica nimic... aer, vid, cum s-ar zice... Ha, ha, ha...

si pentru ca ungatorii sfirsisera, iar controlorul se pregatea sa sune, grabi sa incheie :

- Eah, nebunii de tinerete... Bine ca am scapat si cfp pacostea asta... Crezi ca ma ofticase ? Ajunsesem chiar sa mi se para ca se irivirteste de-a binelea... o auzeam hiriind... Doamne fereste ! si-si facu larg semnul crucii. Biata nevasta-mea m-a scapat de pocinog... m-a dus chiar la doctor. Rasufla adinc si suierator, apoi conchise : He, he, astea nu-s lucruri de noi... pentru astea : oameni, nu gluma...

Cornul conducatorului mugi prelung si muzical in noapte Lazar trebui sa grabeasca, ca sa-si prinda vagonul ; nici n-avu timp sa-l intrebe de adresa. Dar acum nu mai avea nici o nevoie : aflase ce trebuia !

Se simtea grozav de multumit. si-n unirea care-l zgudui a trenului, simti o satisfactie si mai mare, de parca s-ar fi urnit sa mearga pentru totdeauna propria lui masina.

Va sa zica fusese o simpla poveste tot ce-i insirase domnul Carol despre biata lui inventie. Toata iuvhtcala ei, de o v.i sau cine stie cit, se intimplase doar in capul sarmanului mccanic ! Era deci tocmai cum se gindise Lazar, mai tirziu, ori de cite ori isi aducea- aminte de cucuiul posomorit al con-ducatqpului masinelor de treierat. Neinteleasa, eterna miscare sa iese tocmai de sub acest cucui dizgratios, de care-ti fereai instinctiv vederea, doar ce-o ridicai asupra-i ?

Dar acum nu mai incapea nici o indoiala ca masina cealalta, a Iui, se invirtise cu adevarat. Memoria lui o revedea dc* .ista data atit de limpede si atit de aproape in necurmata intoarcere a rotilor, si cu atitea amanuntimi, ca miscarea parca t.-ar fi produs din nou, dinainte-i ca un lucrul real. Nu, nu a fost o simpla inselare a simturilor, si nici cei doi, pe care i-a adus sa le-o arate, nu i-au raspuns afirmativ, doar sa-i fie in voie, ca unui nebun... isi aminteste doar perfect de bine : s-apoi din doi oameni normali, atit de deosebiti din toate punctele de vedere, desigur ca s-ar fi gasit unul ca sa-l scoata de sub penibila obsesie.

Nu... nu... dar insusi faptul ca-si analizeaza si pune in cumpana toate aceste lucruri, cu atita- luciditate, e dovada cea mai de nezguduit ca n-a putut si nici nu poate fi vorba de nebunie, ce zic : de parere, de amagire, de o simpla impresie, ceva mai de lunga durata...

O, ar fi atit do usor sa convie, ca domnul Carol, ca totul n-a fost decit o zapaceala a mintii ? Pentru asta, el, sarmanul, a avut nevoie de un doctor - pe cind, Doamne, poate fi vorba de asa ceva la Lazar ? E atit de usor sa spuie : "Simple copilarii !" si gata... ar fi omul cel mai normal din lume... O, daca ar fi cu adevarat nebunie cea care-l incerca astfel, poti scapa de ea numai cu un cuvint ?...

Iata, se va duce din nou la Zina... Noroc ca ea a adus pe Inelescu la dinsa : prezenta aceluia o va face sa nu-si mai piarda cumpatul, doar ce-l va vedea ivindu-se intre perdelele cabinei. Va vorbi cu totii calm si intelept pina la Bucuresti...

Oh, cit e de usor sa fii in toata firea ! Nu l-ar mai chinui atunci nici o masina sit nici un dracusor. Ar fi liber, liber de toate, si ar contempla cu admiratie si nesat bratele pline ale doamnei Corpoiu. ii va urmari, pina cit ii va permite piedica rochiei, linia piciorului si-si va lasa inchipuirea in propria ei voie ca sa banuiasca ascunsele ei comori, de care, Doamne, a fost doar cu o clipa departe} pentru a fi pe veci ale lui...

Ar fi omul sanatos si firesc, bucuros si rasfatat, amantul colei mai frumoase femei. Va fi de ajuns sa spuna : "Crede ce vrei de masina aceea, insa totul n-a fost decit un joc, o nebunie daca vrei, un simplu episod de teatru, inscenat de mine, in care-mi luam pentru totdeauna adio de la visul sterp si stupid pe care vream sa-l sfarim acolo in fata ochilor tai, pentru a te introna pe tine, viata cea noua si reala si cu adevarat frumoasa, stapina exclusiva..."

Oh, ar putea sa rida ca domnul Carol de invirtirea aceea : ,.Ma crezi ca si incepuse sa se invirteasca in capul meu ?... Ba chiar am adus si oameni si ei mi-au confirmat ca se invirteste, adica mi-au confirmat ca sunt nebun... Doamne, cind te instrainezi de viata cu adevarat frumoasa ca tine...

Trenul s-a oprit de citeva minute in Pitesti; probabil din cauza intirzierii mari nu va zabovi mult ci se va grabi sa mai cistige din timpul pierdut. Lazar si-a facut socotelile : indata co trenul va porni, va intra la Zina si la Inelescu... si le va povesti intlmplarea nostima cu mecanicul inzdravenit si miracolul cu intoarcerea la viata... Asta insa ceva mai tirziu, dupa ce va schimba cu dinsii citeva serii de banalitati, pentru a-i asigura ca totul e firesc si normal.

El sta pe scara vagonului si priveste peronul gol, luminat searbad, de noapte... Iata, o pereche intirziata s-a coborit, cu bagaje in miini, si so grabeste spic iesne . Se vede ca somnul ii Surprinsese si s-au trezit tocmai la timp, ca trenul sa nu-i duca mai departe... Ea e strasnic de invirvorita, inalta si parca ar merge cocosata de somn ; iar el e mic si cocosat de asemeni, desigur tot de crunta oboseala, caci valizele din miini n-ar parea asa do grele.

Ei merg cu spatele spre dinsul, caci iesirea a ramas tocmai departe de vagonul asta, tras dincolo de statie... Citiva soldati, desigur surprinsi si aceia de somn, abia acum scoboara din vagoanele de linga locomotiva... Se striga pe nume si calca aspru pietrisul cu bocancii lor greoi : dinaintea lui Lazar, au dat de fintina si se opresc sa se spele...

Dincolo de fintina pare sa fie o gradinita cu arbusti mici si parca zgribuliti de noapie si de toamna... iar mai departe, un colt din orasul adormit, presarat de rari le felinare.

Din dosul parerii de gradinita, doua lumini fixe s-au clintit deodata ; npoi se opresc. Se aud voci inabusite... se misca ia-iasi... si pornesc ocolintj, ca sa dispara brusc, dupa putin.

Vreo birje, gindeste Lazar, al carei stapin a adormit aci in dosul garii si pe care cei doi pasageri l-au trezit. si ocolul dublu al luminilor ii persista in ochi ca un lucru familiar si placut, iar subita lor disparitie ii smulge ceva in suflet ; simte, inexplicabil, o tristete amara si adinca.

si-i inchipuie pe cei doi calatori sub cosul ingust al trasurii, izbiti de aerul rece al noptii ; ei poate motaie, dar isi simt carnea dulce a bi atelor prin vestminte ca o fagaduinta molesitoare si apropiata...

Cit de ascunse si de dulci si de multe placeri ale cotidianului, care pentru el stau zavorite ermetic ; pe care )e-a ocolit, le-a dispretuit, amagit prosteste de tainele irealizabilului...

El ride cu rasfaturi de copil, la gindul ca viata este la doua, trei, vagoane de dinsul si oricind poate pacta cu ea... Doar un singur chiot de ris mai e pina acolo si o exclamatie : "totul a fost o iluzie si o nebunie stupida !"

si totusi, acum mai bine ca oricind isi da scama ca masina s-a invirtit in realitate si nu in capul lui... Un singur lucru numai ramine... ca aceste doua notiuni se exclud : de o parte masina etern invirtitoare ; de alta viata cea mare, cea ademenitoare...

si el ride ca un copil rasfatat intre cele doua ademeniri...

Trasura cu coviltir scund it revine in minte cu cele doua persoane, un barbat scund - asa ea ci - o femeie inalta - asa ca doamna Cornoiu....

Intr-adevar bratul asta al cumpcnci esti- foarte potrivit cu propria-i imprejurare... iti vino sa crezi ca si aci, in viata do jos, micii dracusori le potrivesc pe toate.

Un barbat scund si o fomeio inalta... miinile lor s-au inlantuit nerabdatoare inca, desi foarte; putin ii mai desparte dc imprejurarea fericita... Ah, imprejurarea aceea... Andrei Lazar simte o gelozie surda si neexplicabila, un rau intens si fara rost, la fel ca atunci eind cele doua lumini de felinare au disparut..., inchipuirea lui staruie sa urmareasca pe cei doi, iar el o lasa in voie cu sadica voluptate, desi simte cum singele ii fierbe la focul ciudei... Trasura s-a oprit si cei doi coboara... intii sare mititelul, ocoleste ; apoi mina ei lunga, bratul lung si dulce iese de sub coviltir... O casa scunda si simpatica ii asteapta... ferestrele oarbe parca au tresarit gala sa se descatuseze din somnul noptii...

si piciorul lung se intinde spre pamint...

Un sot si o sotie, obisnuiti unul cu altul !... Ah, nu... povestea trebuie sa fie ceva mai saltareata... in atingerile scoboririi, cei doi - de curind fagaduiti - sorb intens fiorul marelui necunoscut, care e gata sa se dezvaluie... Marele necunoscut, care nu sta numai in masinile imposibile... Betia secretului dezvaluit... voluptatea eternei noutati...

Cei doi s-au oprit in fata unui locas strein, ei doar s-au abatut din drum in orasul asta... necunoscut pentru ei... tocmai ca sa guste marele necunoscut... si ei sunt... trebuie sa fie... sunt...

De cind zbura trenul pe cimpiile negre, printre dimburile fantomatice, cu stranii forme de arbori !...

Zadarnic Andrei Lazar cutreiera ca luat din minti coridoarele vagoanelor, zadarnic cotrobaieste compartimentele, in-virtind comutatoarele, zornaind si trintind usile, trezind sau facind sa vorbeasca in somn truditii calatori...

Cuibul e gol..

El s-a pomenit tocmai dincolo, in capul celalalt al trenului, unde s-a mutat masina la Pitesti, pe platforma deschisa a primului vagon. Dar racoarea goanei turbate, in noaptea rece de toamna, nu poate alunga imaginea zeiasca, imaginea alba, de marmura antica, evocata atit de des de Nedan in halucinatiile lui... O statuie clasica, intr-o camera de hotel provincial... imbaiata de buze muritoare... de pitic infiei bintat de rutul cel mai josnic...

...O, Nae Inelescu, flecarul si curtezanul de profesie... laudarosul... nici un pic de ideal in nemernicia asta... nici un cutremur in fata marelui necunoscut... A mintit-o, a necinstit-o... Ah, poate ea inca rezista, poate bratul ei lung si gol il tine inca la distanta pe aventurierul meschin demascat !... Dar imaginea nu rezista... bratul se fringe sub apasarea buzelor aprinse...

In sufletul lui Lazar clocotea un cazan de smoala. Narile lui cautau aerul pur al inaltimilor, ochii i se indreapta ca la un liman spre minunatul brat ceresc intins deasupra vecii-lor...

In noaptea cu luministe ciudata, ’ doar tintele stelelor mari puncteaza cbnstelatiile. Din trupul rombic al Pegasului, An-dromeda se lasa intr-o parte, intinsa, cu un brat ocrotitor. E bratul unei alte Andromede a inchipuirii lui, ocupind o considerabila regiune cereasca, cu capul pierdut in aureola lactee, cu trup si membre alcatuite din constelatiile invecinate.

Dar tot ce este mai mindru, mai majestos in aceasta intruchipare de stele, e tocmai acel brat minunat si rotund, intins spre septentrion, in extremitatea careia el stie minunea de safir a Secundci din Gama, ca un inel nestemat in degetul mic...

Privelistea aceasta, care-l imbata adesea, acum e mai grozava decit orisicind. Bumbii de diamant se intreunesc in Unii de foc si aparitia ccreasca e toata de stranie maretie si stralucire. Ce pot face contra acestei lumini toate statuiele antice ratacite in camere de hotel, toate hohotelele grosolane ale unor bieti mecanici vulgari si imbecili ?

O, si acest brat molatec si cald de atita dulce lumina, din cit e tesut si totusi necontenit intins, in veci neinfrint, ara-tind intr-una acelas neinteles septentrion, aceeasi neobosita osie a rostogolului luminilor... Acelasi necunoscut a tot si a toate...

Lazar pleca ochii orbiti de maretie... Dedesubt ride necurmat din umbra un lunecus agitat de roata, apoi luciul intins pina la nesfirsit de sina... si-n urechi se varsa ropotul de metal al naprasnicei invirtiri...

El priveste inapoi pe drumul pe caro a vtnl pina acum in viata si o vede toata pina-n fundul zarilor copilariei, doai dintr-o ochire. El se intoarce apoi fi priveste inainte, pe drumul ce se deschide...

Nimic, nici un sens... O neostoiata si vana dibuire intr-un codru profund de neintelesuri... Do cit colea, foarte aproape, - un batrin profesor cu plete albe si rascolite, cu ochelarii incalecati pe virful nasului :

"Imposibil, Lazare, a fost o pai ere, dragul meu. E nici mult legendar decit stiintific in cele ce-mi vorbesti. De ce nu-ti ceri tu mai bine un concediu ?..."

s-apoi necurmat aceeasi odaie mohorita, cu o masina care refuza sa se intoarca... desi s-a intors, desi a mers... a mers doar atita, cit sa-i arate ca dincolo totusi de imposibilul din . ochelarii astia incalecati pe virful nasului, ca dincolo totusi de spaima nebuneasca din ochii aceia frumosi, caro se contracta acum sub spasmuri intr-un fund de hotel, se inalta si stapineste ceva haotic si infricosator de frumusete, ceva atil de orbitor si de dulce, atit de limpede, de blind si de bun. atit de lamurit si transparent, incit sa vezi pina la sfirsit si pina-n fundul lucrurilor, al sufletelor si-al intregului neinteles.

si toata minunea asta de nedesrris aci, aproape, foarte aproape ; colo, sub vagonul vccin unde palpita intr-una, zglobie ca un dracusor, pata acea de luciu de pe lunecusul roatei, care vine intr-una nedomolita si neclintita, sigura si de nc-inlaturat ca un destin...

O singura parere de rau pentru ochii aceia atit de mari si atit de negri de cari se vor bucura citi altii ! Cum pot atita mindrete de ochi sa nu vada decit asa de putin si ata de mic...

s-apoi o singura si-o ultima privire spre bratul care sla-pineste naprasnic de departe inaltul si arata necurmat spre carele lumii, ce se invirtesc intr-una din amurg pina-n zori.

Ce poate, ce trebuie sa fie acolo ?...

Naprasnic de aproape, sub luclal rizator al roatei care vine intr-una...

Aici... jos...


(1930)




Bratul Andromedei - Partea 01
Bratul Andromedei - Partea 02
Bratul Andromedei - Partea 03
Bratul Andromedei - Partea 04
Bratul Andromedei - Partea 05
Bratul Andromedei - Partea 06


Aceasta pagina a fost accesata de 747 ori.