• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Donna Alba - Volumul II - Partea 03

- Incepi, asadar, sa revii si asta ma bucura, desi inca tot pe departe si cu toate ca ma ameninti in chip atat de nedelicat. Eu, cu mult mai delicat ca dumneata, pentru ca printul tot print ramane, tin sa te previn, inainte de a mai aduce vorba de gardieni si de oficii, ca sunt cu madam Matilda si contesa Irma, pe care le-am lasat la bufet. Ele sunt doua femei onora... vreau sa spun, doua bune martore, cu care se poate dovedi usor, inaintea oricarui oficiu, ca o anumita persoana a locuit in anume loc sub nume fals si-apoi a fugit intr-o buna noapte, dupa ce s-a introdus intrebuintand chei false in camerele altora si... cum sa zic... sustragandu-le obiecte...

- Vasazica asta-i cazul dumneavoastra. Trebuia sa incepeti cu asta, domnule. Asta are intr-adevar aer de afacere judiciara, care ma poate interesa. Numai ca pentru a vedea daca aveti castig de cauza, trebuie sa-mi raspundeti la oarecare chestiuni. Dar inainte de orice trebuie sa va atrag atentia ca obiectul acestui jaf, pentru a va putea plange de el, trebuie sa fie bine determinat, nu poti acuza pe cineva ca te-a pradat de aerul din camera, de un ziar vechi si fara importanta, de vreo scrisoare care nu-ti apartinea sau de vreun obiect cu care dobandeai vreun castig ilicit... in al doilea rand, iarasi trebuie sa va atrag atentia ca daca afirmati lucruri care nu sunt adevarate (ceea ce in drept se traduce cu afirmatii care nu pot fi dovedite serios), spre defaimarea cuiva, sunteti grav amenintat de rigorile legii. Articolul respectiv din codul penal, adica cel care se refera la calomnii si injurii, prevede pedepse care se ridica chiar foarte aproape de aceea ce s-ar fi acordat faptasului, in cazul cand s-ar fi facut cu adevarat vinovat de ceea ce-l acuzati dumneavoastra. Iar, ca sa termin, imi fac datoria de a va mai atrage luarea-aminte ca la acordarea unor astfel de pedepse se are in vedere in primul rand onorabilitatea persoanelor ce sunt acuzate, in raport cu onorabilitatea persoanelor care acuza si a celor care servesc de marturie... Cum vedeti, lucrul e nespus de delicat si riscant... in rezumat deci: trebuiesc dovezi sigure si martori de perfecta onorabilitate, singurii cu care se poate ataca onorabilitatea unui om, in sfarsit, un obiect al delictului precis, bine determinat si licit... si acum sa le luam pe rand: ce obiecte spuneti ca va lipsesc?

Printul Preda ma privea poznas si sigur de sine; parea dispus sa se preteze jocului, ceea ce ma cam incurca iarasi oarecum, evident fara a-l lasa prin nimic sa banuiasca intru cat era precara tantosenia ce-i aratam.

- Scrisori de valoare si o fotografie, raspunse el razand.

- Perfect. Va erau adresate personal?

- Nu. insa erau adresate fratelui meu, al carui mostenitor direct si legal sunt...

- In ce consta prejudiciul banesc sau moral ce rezulta pentru dumneavoastra din sustragerea acestor scrisori? Erau de afaceri? Contineau dispozitii de ordin civilo-comercial? Cuprindeau destainuiri care vizau exclusiv onorabiliatea familiei dvs.

- Intereseaza asta?

- in drept, numai asta... daca nu exista prejudiciu, nu exista fapt... si subliniez: prejudiciul dvs. personal: pentru prejudiciul fie material, fie moral al altei persoane, trebuie sa introduceti plangere numai cu mandat expres si legalizat din parte-i....

Printul stranse buzele si mesteca in gol catva vreme.

- Mi-a cauzat un prejudiciu de ordin sufletesc...

- Nu inteleg, ati spus doar ca aceste scrisori nu va erau adresate personal. Dar, in sfarsit, totul e posibil... Numai ca trebuie dovedit. Dovedita paguba, dovedit obiectul delictului. Asadar: le-a mai vazut cineva? vreau sa zic stia cineva de existenta acestor scrisori? Nu. Cu ce dovediti atunci ca ele existau, ca in ele se cuprindea ce spuneti, ca acest cuprins va produce intr-adevar o paguba personala si, cum spuneti morala...?

- Toate acestea le stie numai cel care le-a sfeterisit, ranji el.

- Dar daca el nu marturiseste de bunavoie? il intrebai cu tot interesul, ca si cand as fi descusut pe oricare client strain. Fiind invinuit nu poate fi tras nici macar la juramant, in penal...

- insa au cunostinta martorii de o fotografie....

- Va apartinea? Va era dedicata personal?

- O aveam mostenire...

- Era a unui membru din familia dumneavoastra...

- Era o amintire scumpa... toti stiu ca ea a disparut o data cu persoana care...

- A vazut cineva pe persoana aceea ridicand-o din perete sau a intalnit-o pe coridor plecand cu ea?...

- Asta nu, dar... coincidenta...

- E o buna prezumtie intr-adevar. insa: ati gasit si au vazut martorii ca ati gasit usile descuiate, lucrurile ravasite...

- Nu. Usile erau incuiate si lucrurile la locul lor... Interogatorul urma astfel vertiginos intru avantajul meu total, si totusi printul Preda nu parea deloc nelinistit de sperantele ce-i luam rand pe rand. Dimpotriva, eu singur eram cel care singur eram o surda neliniste in fata acestui ranjet calm, batjocoritor, suspect. Acest nenorocit, distrus acum complet, nu consimtea sa sucombe definitiv, reducandu-se, dupa obiceiul lui, in urma marilor lovituri, la starea de mumie. Sau poate lovitura suprema ce-i aplicasem ii clintise putin mintea din loc?

- Individul care a fugit, a plecat cumva cu chiria neplatita? Pe timpul cat a stat acolo s-a dedat la vreo fapta infamanta? Ati gasit vreo urma de-a lui in apartamentul dumneavoastra, sau macar pe coridor, in apropierea usii dvs.?

- Nimic, nimic din toate acestea... sunt insa curios sa aud cum va explica el, un om atat de onorabil ca dansul, ca a putut locui atata vreme intr-o mansarda ocupata de indivizi cu reputatie indoielnica...

- O, domnul meu nu se poate provoca o astfel de explicatie pe calea justitiei... Sunt curiozitati in viata omului...

Poate vrea sa se refugieze de cineva inoportun, stiu eu, o amanta, sau cine stie cine, sa simuleze astfel plecarea in provincie, sau vrea sa-si aiba la dispozitie vreo odaie de rendez-vous...

- Cand nu e insurat si are un apartament luxos...

- De ce sa intram in astfel de amanunte... nu e insurat, dar poate ca are legaturi destul de puternice, pentru a fi constrans sa evite a fi vazut in anumite conditiuni. Poti sa pui in miscare justitia pentru a-ti satisface o astfel de curiozitate care nu te intereseaza direct, nici pe dumneata, nici societatea, nici morala publica? Poate-i placea o cocota nostima, descendenta decazuta de conti, sa zicem, unguri... insa nu dorea ca o astfel de femeie sa patrunda in apartamentul lui, in care intra altfel de lume, si la un moment dat putea sa intre o persoana a carei privire trebuia ferita de astfel de privelisti si-a carei prezenta trebuia scutita de eventuale contacte, de orice fel...

- O, mergi, domnule avocat, imi intinse de asta data printul Preda mana, pe care i-o luai si i-o stransei cu efuziune...

Figura lui era extrem de radioasa, infricosator de radioasa. si nu mai contenea cu multumirile.

- Sunteti, intr-adevar, un mare avocat... Ma rog, ce va datorez pentru consultatie?

Protestai cu largi gesturi care trebuiau sa traduca totala dezinteresare.

- Vai, nimic... de vreme ce nu putem face nimic... nu obisnuiesc sa iau onorarii de la oameni pe care-mi dau seama ca nu-i pot servi deplin. Mie-mi place sa castig procesele... dragul meu domn...

Radeam cu stanjenita voie buna de benignu-mi joc ironic de cuvinte, din ce in ce mai nesigur de succesul meu, pentru ca printul Preda radea cu si mai multa buna voie, cu si mai larga satisfactie decat mine.

- Totusi, mi-ati dat un sfat pe care sunt nevoit sa-l pretuiesc nespus, domnule... vreau sa spun, maestre, scumpe maestre, glasui el dulce si perfid. intr-adevar, m-ati scapat dintr-un iminent pericol... si pentru asta trebuie sa va fiu recunoscator. Drace, ce m-as fi facut daca ma incurcam in afacerea asta atat de putin serioasa si cu niste martore de profesie atat de putin onorabila in fata unor instante atat de grave si serioase ca acele din acest palat. in schimb, insa, m-ati lasat sa intrevad adevaratul rost al lucrurilor si, implicit, ca un mester avocat ce sunteti, instanta la care trebuie de acum sa apelez. Pentru ca, scumpe domnule avocat, m-ati facut sa ghicesc persoana care, obisnuind sa vie in apartamentul dvs., trebuia crutata de privelisti neasteptate ori contacte pe care pretindeti ca totusi aveati din cand in cand placerea sa le cautati aiurea. Eu, mai mult ca oricare, nu trebuie sa aflu nici o contradictie in astfel de afirmatii; de multe ori in lipsa idealului si in dorul lui teribil ai nevoie sa recurgi la evadari si surogate... Absente mai indelungate, suparari care trec... Toate bune, toate bune. Totusi, daca m-ati lasat sa intrevad cu o infailibila claritate persoana in chestiune, care precum stiti si mie mi-a fost si-mi este inca nespus de scumpa, cu toata departarea de mine, ce pare sa fi crescut si mai mult cu aceste intamplari, in schimb pretextul pe care mi-l serviti pentru a-mi explica prezenta dumneavoastra in vecinatatea locuintei mele odioase, desi, cum am spus, pentru mine cat se poate de bine venit, imi permit sa-l gasesc mai putin plauzibil. Va rog sa ma scuzati, dar ce vreti? Nu-l gasesc, nu-l vad... Insa coroborand pretiosul indiciu ce indirect ati binevoit a-mi darui, si pe care-l retin fara nici o reticenta, pot sa-mi alcatuiesc si singur convingerile de care mai am nevoie. si asa totul se lumineaza in fata mea ca ziua: prin urmare chiar persoana de care mi-ati pomenit...

- Eu nu v-am pomenit de nici o persoana... conversatia dvs. a trecut iar in domeniul indescifrabilului.

- Persoana pe care mi-ati sugerat-o, vreau sa spun, ei bine, ea e aceea care v-a determinat sa incercati aventura, care v-a reusit de minune si pentru care va felicit...

- N-aveti de ce, domnule! Ca sa va fac placere primesc si felicitarile dvs. Sunteti, intr-adevar, nespus de nostim; dar ma mir de ce nu ma felicitati si pentru trecerea Atlanticului, in avion, pentru descoperirea Polului Nord, pentru primul zbor cu racheta in luna...

- Zborul savarsit de dumneavoastra este pentru modesta mea persoana tot asa de pretios si admirabil ca si ispravile de care-mi vorbiti. Dar, reintorcandu-ne la ce ne intereseaza, tin sa va exprim din nou miile si viile mele multumiri pentru informatiile si sugestiile ce mi-ati dat; asadar, ca sa rezum, intocmai ca dumneavoastra adineauri: instanta suprema la care trebuie sa ma adresez este si ramane sotul doamnei... de ce ai tresarit? intinse el mana cu latul palmei raschirat spre pieptul meu... nu trebuie sa tresari...

- ti s-a parut...

- Nu trebuie sa tresari, pentru ca, nobil cum sunt, te asigur ca la instanta suprema nu voi recurge decat dupa ce voi trece prin fata celei a doua instante: doamna, deoarece la prima instanta, care esti dumneata, vad ca nu pot face nimic.

- Fa cum doresti, domnule, eu nu inteleg nimic din ce spui, insa iti atrag atentia ca daca incerci sa faci intrigi ori insinuari intre mine si altcineva, din motive pe care deocamdata nu vreau sa le examinez, vei risca mult. Te rog sa nu uiti aceste cuvinte ale mele si seriozitatea cu care ti le spun.

El imi trimise, drept orice raspuns, un sarut cu varful aratatorului. si-mi spuse numai, zambitor si galant:

- Pe curand!

Dupa plecarea printului Preda am ramas cu impresia limpede ca el trebuie sa mai aiba ceva la mana, o fotografie pe care eu n-o stiam, vreo scrisoare pe care o pusese deoparte. Gestul lui nobil, la care se hotarase definitiv, trebuia captusit cu o rezerva de siguranta; in caz cand efectele lui n-ar fi fost tocmai cele dorite de dansul, mai ramanea astfel in sertar o scrisoare sau mai multe, care sa repuna lucrurile in starea dinainte sau sa forteze pe recalcitranta a reflecta mai adanc cum trebuie rasplatite gesturile mari. in privinta asta sufletul meu se bucura in adancul lui: el n-ar fi putut ajunge pana la o atare meschinarie. Dar o satisfactie morala, atat de benigna, nu insemna nimic fata de dezamagirea considerabila in care ma cufunda aceasta teribila banuiala, aproape evidenta. Asadar, toata munca mea, toate oboselile mele si toate sacrificiile de timp, de liniste si de seriozitate au fost zadarnicite; ma vedeam aidoma ca-n dimineata care urmase citirii dosarului Ypsilantilor. O singura scrisoare in mainile lui anula toata valoarea comorii pe care o dobandisem cu atata indrazneala si truda: eram consternat.

Dar care scrisoare si-o putuse oare opri pentru zile negre? De buna seama, cea mai periculoasa din toate, pe cea din urma. O astfel de scrisoare tocmai ar fi putut lipsi, cu toata importanta ei decisiva, fara a isca nedumeriri, dintr-o colectie ca aceasta; a fost doar scrisoarea ultimelor momente de incordare, de infrigurare, de pregatire la lupta: era cat se poate de firesc donna Alba sa-si inchipuie ca adresantul n-a mai stat s-o aseze linistit in cutiuta de straveche arta, langa celelalte. O fi pus-o intr-alta parte, cine stie unde; dar pentru ca n-a mai fost gasita, de buna seama ca s-a pierdut; nu mai era nici o nevoie sa-si bata capul cu lipsa ei. Canalia de print, pe care-l compatimeam! I-am dejucat evident intentia, dar ce folos, e tare, e inca tare, grozav de tare.

Unde-o va fi tinand-o? ma muncesc sa-mi inchipui. Tot in sertarul birouasului subred? Haida-de... n-ar mai face el o greseala ca asta! Cu siguranta c-o tine cu dansul, o poarta cu dansul, de buna seama in portefeuille. Drace, a-l intalni undeva, a-l atrage undeva, bunaoara in gradinuta intalnirilor lui cu donna Alba... cu un pumn bine aplicat l-ai putea dobori fara remuscare. si pe urma perchizitionat ca la politie...

si toate astea repede, cat se poate de repede, pana nu da de veste ceva donnei Alba. Oare e cu putinta sa fi ajuns ceva la urechea ei? Maestrul e inca aici, peste cateva zile pleaca iar la mosie. insa ramane telefonul; el ii va cere din nou intalnirea care a ramas in suspensie. Dar, pentru ca nu are ce sa-i mai dea in schimb... In orice caz, nu pot sa cred c-a chemat-o asa de repede la negocierea singurei scrisori pe care o mai are. De altfel, reiesea limpede asta din atitudinea lui si din sensul conversatiei noastre. Totusi nu e exclus s-o avertizeze acum, dupa aceasta convorbire. El a plecat cu convingerea ca am lucrat din indemnul donnei Alba; asadar, ii va ranji in palnia aparatului, rugand-o in bataie de joc sa nu se bucure prea mult, caci ce e principal se gaseste in mana lui. O va felicita, evident, cum m-a felicitat si pe mine, pentru ideea ce-a avut si mai cu seama pentru instrumentul ce si-a ales... si donna Alba va fi pusa astfel in curent cu formidabila mea aventura... O, daca ar fi asa... si nu poate sa nu fie asa... cum ar putea sa fie altfel? Nu pot pricepe cum? Sa recapitulam iarasi: el are convingerea ca am fost in serviciul ei, mai mult decat atata, drace, ca sunt amantul ei. Ce-ar mai putea altceva atunci sa-i mai ranjeasca in palnia telefonului, spuneti, decat asta?... si-atunci, donna Alba, fatal, trebuie sa-mi ceara concursul mai departe, fatal, trebuie sa ma proclame confidentul ei, agentul ei... pentru dobandirea acestei ultime scrisori... cu adevarat agentul ei de afaceri secrete... sau, daca epava asta eminesciana nu vrea de bunavoie... piratul ei, o, piratul ei, al donnei Alba!

Ah, trebuie sa ne gandim de pe acuma, sa fim gata atunci cand ni s-o adresa dulcele ei glas, sa ne gandim la chipul cum i-am putea juca festa decazutului ordinar si santagist. in orice caz, va avea de-a face atunci cu mine si de asta data direct, pe fata... si de asta data investit cu puterea ei... ca de puterea unei zeite.

ii voi frange si oasele, daca nu e ascultator si nu-si cunoaste interesul lui si-al bietei lui fete, a carei intretinere la pension, de altminteri, intentionasem chiar mai inainte de ridicarea scrisorilor s-o continui. Dar acum denaturatul asta parca si-a uitat de tot de fata lui...

Dumnezeule, care va fi primul cuvant al donnei Alba, cum va cauta intai spre mine, cand ma va intreba cum am procedat? Va face evident la inceput pe indignata... poate va fi chiar de-a binelea, necunoscand intentiile mele... Dar acum bate in sfarsit la usa momentul in care le va afla.

Pentru intaia oara cand intalnesc dupa aceea pe donna Alba, fata ei e impietrita de ura si dispret. snapanul o pusese de buna seama in curent cu totul. Dar maestrul era aci; astfel ca donna Alba inca nu putea sa-mi vorbeasca. Dar asteptam cu sange rece puternica izbucnire a maniei, care se acumula astfel zi de zi, si ma leganam in tesatura de raze a urmarii acestei izbucniri, dupa ce voi lua si eu cuvantul. Scrisorile n-aveam sa le prezint decat dupa ce le voi fi completat. Pentru ca descoperisem intr-adevar lipsa nu numai a celei din urma, cum banuisem, dar si a celeilalte, deopotriva de periculoase, care se termina cu sinistra politete: "A dumneavoastra tradatoare, Alba Ypsilant". Poate mai pastrase si altele, de lipsa carora insa nu aveam cum sa-mi dau seama. Mizerabilul de print!

Cu siguranta ca-si pusese rezerva la pastrare chiar in momentele acelea de zbucium al putredei lui constiinte, cu care izbutise sa ma amageasca si pe mine.

Mana, pe care obisnuia s-o puna teatral pe inima, nu se ridica decat ca sa pipaie prin stofa hartia, care-l asigura ca puterea lui nu scadea cu nimic. si in chipul asta cat ar fi putut creste el totusi in ochii domnitei Alba, Doamne, poate chiar in inima ei!

Dar nu m-am odihnit deloc in noptile din urma. in primele doua m-am zvarcolit muncit de ganduri sterpe in perna dogoritoare de fierbinteala zadarniciei si neputintei. Am cantarit si am masurat in schimb tot ce ar fi fost cu putinta de facut, astfel ca ideea cea noua mi-a cazut, cu cel de-al doilea revarsat al zorilor, ca un fruct coapt. Altceva, absolut nimic altceva, nu mai ramanea sa fie ales!

Deci in a treia noapte, am pandit langa usa de jos a mansardei, deghizat de negura, si cand contesa Irma s-a inchegat din intuneric am oprit-o cu un "pst!" discret, ca al oricarui client banal. Ea s-a apropiat, si va puteti inchipui figura-i cand m-a vazut. Era ceva mai mult decat culoarea surprizei, in ochii si-n trasaturile ei, era spaima, spaima desavarsita. Aflase ca jefuisem pe print de fotografie si de niste lucruri de mare valoare. stia de asemeni - si de hatarul trecutului avu gentiletea sa ma avertizeze - ca printul indata ce va pune gheara pe mine ma va si da pe mana politiei; de altfel, plangere impotriva-mi a si introdus la comisariat si procuror.

- Vasazica, Irma, n-ai fost cu el acum trei zile la Palatul de justitie...?

- Cand te-a reclamat acolo?

- Cand s-a intalnit cu mine...

- S-a intalnit cu tine acolo si nu arestat?... Eu nu fost niciodata cu el undeva...

- Cum putea el sa ma aresteze pe mine, Irma, acest nenorocit decazut? Eu puteam sa-l arestez pe el... Uita-te, te rog, la mine si alege intre noi...

Eram acum in fata ei si cu portul, si cu aerul, avocatul si nu agentul comercial. Izbutii s-o conving - nu fara oarecare greutate totusi - sa ma urmeze la mine acasa; ea se infricosa desigur ca o voi conduce in cine stie ce hruba, in cine stie ce subsol misterios, astfel ca atunci cand oprii prima masina in treacat, ea refuza sa se urce. imi spuse ca va alege ea masina cu care ma va insoti, si pentru asta a trebuit sa facem drumul pana la statia cea mai apropiata. Cand imi vazu apartamentul, rase si ea de temerile ei, dar imi explica: "Eu frate cinstite, nu-mi place sa am amante un apas..." Pe urma mai sari de gat, dar eu o desprinsei binisor de pe mine si o asezai frumos pe fotoliul de piele din fata biroului.

- intai lucrurile serioase, Irma. Pe urma ne vom strange si in brate cat vei dori.

si-i povestii, aducandu-i un nou val de uimire in fata, ca in parte printul Preda avea dreptate. il jefuisem, dar de ce? De o fotografie si de niste scrisori care apartineau unei doamne ce-o cunosc. Cu aceste scrisori, pe care pe vremuri doamna le trimisese unui frate al lui, banditul o exploata pe femeie. O teroriza la tot momentul ca o denunta barbatului si o storcea in mod neomenos de bani. intamplarea a facut ca eu sa fiu secretarul barbatului ei; ea si-a pus atunci nadejdea in mine si m-a rugat sa-i vin in ajutor.

- Este amanta ta... se nu minte...

- Nu, Irma, nu e amanta mea. Daca as fi cunoscut-o acum 15-20 de ani, cand s-a petrecut povestea cu scrisorile, poate ca da. Dar acum e o femeie gata sa implineasca cincizeci de ani. Pentru printul Preda e tocmai potrivita; mi se pare ca el a iubit-o pe-atunci, dar ea a preferat pe fratele lui. Poate c-o mai iubeste, dar asta nu-l impiedica s-o speculeze ca ultimul precupet. El ar vrea s-o si aduca la dansul, dar ea stie ca duce prea mare nevoie de bani si nu-i raspunde la chemari; iar el n-are ce face, trebuie sa se multumeasca numai cu banii. insa situatia pentru ea e intolerabila; ea-si iubeste prea mult barbatul si vrea sa se descotoroseasca definitiv de acest alcoolic. I-a oferit o suma globala, o data pentru totdeauna, dar el a refuzat-o... prefera s-o aiba necontenit la mana si s-o exploateze; afara de asta, se stie slab si cheltuitor si se teme sa aiba la un moment dat prea multi bani la buzunar. s-apoi, cum ti-am spus, el tot n-a pierdut nadejdea de-a o avea. De aceea ea mi-a destainuit totul sl mi-a cerut ajutorul. I l-am fagaduit si, cum stii, am facut ceva.

- Nu inteleg cum ai putute sa te ofere asa usor si sa pierzi atata vreme pentru o femeie care nu intereseaza pe tine.

- Foarte bine pui chestia, Irma. imi place de tine ca esti o femeie cu judecata sanatoasa si realista. De aceea m-am gandit sa recurg la ajutorul tau si sa te fac tovarasa.

- Tovarase?

- Asculta aici... Femeia, doamna asta de care-ti vorbesc, pentru toate serviciile mele mi-a platit. Mi-a platit toate cheltuielile si castigul meu net a fost de 100.000 lei. Dar sa vezi ceva: mizerabilul de print, fara sa presimta ca eu vreau sa-i apuc scrisorile, probabil insa cu mult mai inainte de a ma cunoaste, de teama vreunui furt ori a unui incendiu, poarta totdeauna cu dansul o parte din ele. Doua, trei, nu stiu nici eu cate si nu-si aduce aminte nici doamna. E sigura insa ca i-au ramas in orice caz doua si anume cele mai importante: cele pe care le-a trimis in urma de tot. De altfel, cand m-am intalnit cu printul la Palatul de justitie, unde eu ma duc ca avocat si nu ca apas ca dansul, el mi-a ras in fata, spunandu-mi ca toata munca mea a fost degeaba. Astfel, el a recunoscut ca o are inca la mana. Ei bine, Irma, doamna care m-a angajat imi da inca 100.000 lei daca-i aduc si aceste ultime scrisori. Probabil ca el le tine in acelasi loc pe toate; eu cred ca le are in portefeuille, sau poate le-a cusut in haina, ori in vesta... Asculta aici - ii pusei mana pe umar - daca tu mi le aduci ai de la mine 50.000 lei; fara nici o discutie. tie ti-e foarte usor sa ma ajuti, avand in vedere desele invitatii nocturne ce-ti face... ori le-a incetat?... ma grabii s-o intreb ingrijorat.

- O, ce vorbeste, chiar azi noapte certat la el ca tot timpul scoale din somn....

- Sa n-ai nici a grija ca ti s-ar putea intampla ceva, cum nu mi s-a intamplat nici mie. Scrisorile nu-i sunt adresate, asa ca si daca te-ar banui, n-ar putea sa te reclame. Numai sa nu te surprinda asupra faptului, atunci te-ar putea usor invinui c-ai vrut sa-i iei altceva.

Doua ceasuri am dascalit pe Irma cum trebuie sa procedeze ca printul sa nu banuiasca nimic. Fu vorba aci si de droguri pentru starnirea somnului, de care Irma era aprovizionata pentru uzul sau personal. ii descrisei scrisorile, ii aratai una de proba, pentru a i se intipari bine in ochi formatul si patina timpului. O invatai sa incerce si stofa paltonului ori a pardesiului, precum si a vechiturilor pe care printul le poarta mai rar; de asemeni nu uitai nici fundul palariilor, micile buzunare ale vestei, porte-monnaie-ul, captuseala ghetelor si orice la prima vedere i-ar parea impropriu pentru a servi de ascunzatoare. O sfatuii, daca perchezitiile hainelor dau rezultat negativ, sa nu intreprinda nimic pana nu se consulta din nou cu mine; cu acel prilej aveam sa stabilim pe unde mai trebuie cautat; iar pentru cazul cand orice speranta va fi epuizata, incercaram sa reconstituim cum ar trebui sa uzeze de farmecele ei pentru a-l trage mai usor de limba. Pana atunci, nici un cuvant despre mine, numai, evident, cand ma aduce el in vorba; si-n acest caz ea trebuie sa ma injure cu convingere, insa nu cu prea multa exagerare, ca sa nu dea si astfel de banuit.

- Da mana colea, Irma, ca vei executa cuvant cu cuvant, punct cu punct, tot ce ti-am spus, fara nici o greseala.

Irma mi se arunca in brate:

- Lase, stiu eu ca tu nu vei da nici un lei la mine, dar am sa te servesc cu cea mai mare bunavointe... Numai se nu afla pe urma ca tu iubeste la dame aceea...

- Nu, Irma, te inseli. Uite, partea ta o iau la mine din primul stoc ce am primit; uite, o pun in buzunar s-o am la mine; si cum pui mana pe scrisori, cum imi telefonezi la numerele ce ti-am indicat... Poti sa-mi dai intalnire oriunde crezi tu de cuviinta pentru a face schimbul... sa nu zici ca te aduc aici la mine sa-ti iau si scrisorile si sa-ti opresc si banii. Poti sa vii chiar la Palatul de justitie, daca vrei... dar acolo nu ma gasesti decat dupa-amiaza; daca ma anunti din vreme, te pot astepta acolo cu banii in sala cea mare a pasilor pierduti...

Evident, Irma imi pastra aproape intreaga iubire pe care mi-o aratase la inceput. Dar si pachetul de bancnote pe care il introdusei in portfeuille inaintea ei era prea gros, ca ea sa nu ia o atitudine serioasa si sa clatine de cateva ori capul afirmativ, in semn de darza hotarare.

- Bine, imi spune ea. Afacerile sunt afacerile si amor este amor, ca sa nu amestecam una pe alta ca se zice ca n-am se ocup serios de ce fegheduit. Dar in noapte aste vreau sa ramana la tine...

Fara indoiala ca are si ea dreptate. Poate imi mai aduc aminte sau imi trezeste prin cap ceva nou...

Evenimentele care s-au precipitat apoi nu mi-au dezmintit decat in parte prevederile. Donna Alba a intrat in biroul meu la doua zile dupa plecarea maestrului. Asta s-a intamplat intr-o dupa-amiaza, caci veneam acum intr-adins si dupa-amiezele, indata ce terminam lucrul la Palat, fie pentru a primi vizita ei nerabdator asteptata, fie de a intercepta pe aceea a printului Preda, in cazul cand, pentru a fi aparata de cine

stie ce neplacere, ea l-ar fi convins sa vina fara grija, pentru a-i expune mai pe larg imprejurarile disparitiei scrisorilor sau pentru a trata cumpararea celor lipsa.

Donna Alba nu mai pastra in atitudinea ei nici ironia binevoitoare, uneori sarcastica si rece, care-a urmat convorbirii noastre de la teatru, nici aspra si net dusmanoasa figura de la urma, dupa probabila conversatie la telefon avuta cu printul Preda. Ea parea acum senina si tinea chiar sa se stravada adanca ei liniste interioara, care vrea sa-mi arate ca orice-ar putea sa se intample, pe ea n-o infricoseaza, nici macar n-o impresioneaza. Iar pentru a comunica cu mine a adoptat acum aerul cel mai indepartat, cel mai strain, cu care tratezi o afacere oarecare cu un om de care nu te desparte nimic altceva decat o taraba de negot, asa cum ne despartea pe noi in aceste clipe marele birou al domnului Georges Radu serban.

- Domnule, mi-a grait ea pe cat a izbutit mai simplu si mai concis, am fost informata ca sunteti in posesiunea unor scrisori care nu va privesc catusi de putin si pe care le-am adresat mai demult unui prieten, astazi defunct. Cum mi s-a afirmat ca le-ati obtinut abuzand de buna-credinta a fratelui celui caruia le adresasem, chiar in preziua momentului cand acesta se convinsese ca e cuviincios sa mi le predea de bunavoie, am inteles acum ca pentru a le putea dobandi trebuie sa intru in negocieri cu dumneavoastra. Am venit deci sa va ascult conditiunile.

Era acum momentul meu. Aspirai adanc aerul parfumat de prezenta ei si ma rezemai in mainile proptite solid de dunga biroului.

- Doamna, incepui cu glas ferm si rar, care-mi rasuna placut in propriile mele urechi, ma pregateam tocmai sa va vorbesc de aceste scrisori si asteptam momentul priincios. Pentru ca ma intrebati dumneavoastra intai asupra lor, cu atat mai bine. Va rog, insa, inainte de toate, sa-mi permiteti sa va destainuiesc cum a ajuns la cunostinta mea existenta acestor scrisori si ce m-a determinat sa incerc prin sfortari uneori destul de dificile sa intru in posesiunea lor...

Buza ei de jos se rasfranse delicios, desi cu scopul de a-mi invedera ca intentia mea de a lungi vorba o plictiseste. Dar cuvintele care urmara fura pentru mine atat de stupefiante ca ramasei interzis, aproape paralizat, bune minute intregi care urmara:

- Domnule, mi-e cu neputinta sa prelungesc aceasta convorbire. Mobilul si explicatiile dvs. ma lasa complet indiferenta. Va spun numai atat: doresc sa obtin aceste scrisori si vreau sa cunosc pretul lor de rascumparare. Suma va rog s-o indicati pe o bucata de hartie fara nici un adaos si sa mi-o inmanati prin valet. Daca va temeti de vreo complicatie, ceea ce e natural pentru un om care se indeletniceste cu operatii de asemenea natura, puteti sa mi-o comunicati pur si simplu prin telefon.

si atat. Donna Alba iesi cu acelasi pas ferm cu care intrase, cu capul ridicat si cu aer de nepasare, ca si cand n-ar fi facut altceva decat sa dea unele dispozitiuni gradinarului ei. in usa, numai adauga:

- Daca incercati sa-mi explicati in scris ceea ce am gasit ca e inutil sa-mi explicati acum verbal, va incunostintez ca voi trimite exercitiul.

Nu primesc decat nota de plata, cu indicatia stricta a sumei, care, va asigur, daca nu e irealizabila, va va fi achitata imediat.

si cand putui balbai primul cuvant, "doamna", usa reveni dupa cea disparuta, in usorii ei. Vasazica nimic, nici o cale de comunicat, de lamurit, de dezvinovatit, cu aceasta femeie! si lucrul era cu totul firesc, daca ea lua cu atata usurinta de buna afirmatia printului Preda ca sustragerea s-a efectuat tocmai cand el hotarase sa faca gestul cavaleresc; intrucat interventia mea, romantica mea interventie, despre care ea luase cunostinta astfel in direct, putea sa mai fie interpretata drept o cumplita fapta, admirabila, savarsita intru multumirea si bucuria ei? Dar cum nu-si putea pune o femeie ca dansa intrebarea asta tot atat de fireasca: cum hotararea aceasta subita a printului a venit atat de tarziu, si anume, tocmai dupa ce hotul de scrisori de-acum a intrat in joc? Cum trebuie sa fi miorlait in palnia aparatului printul Preda, ce accent a pus cuvintelor lui de-a izbutit s-o convinga in afara de orice judecata dreapta, de-a izbutit sa-i smulga aceasta condamnare arbitrara, fara cercetare si apel, ca-n vremurile stramosilor ei? Ce-a putut el sa-i povesteasca din marele meu joc, cum l-a deformat acest joc, cat a sfasiat el din aventura mea, de a izbutit sa stranga, in loc de lumina si interes, in sufletul ei, intuneric si dispret iremediabil? Cu (...) banditul, cu ce stapanire de sina, de a reusit intai sa se convinga ca ea nu e amestecata cu nimic in fapta mea, pentru a ma simti singur si a ma putea apoi preface. (...)

Dar mai e o poarta prin care pot sa trec pentru a-mi stabili dreptatea ce mi se cuvine. Mai e printul Raoul, pe care trebuie sa-l vad neaparat asta-seara, caruia trebuie sa-i vorbesc neaparat asta-seara, sa-i povestesc tot, tot...

Printul Raoul a plecat insa demult in strainatate. si-a luat catelul lui si a plecat, renuntand definitiv la cautarea diamantelor, renuntand la pasiunile lui, la totul. Eu insa nu pot sa renunt. si, iata, mi-a venit acum o idee noua, mare, simpla, atat de simpla ca ziua aceasta. E tocmai ceea ce asteapta donna Alba si e tocmai ceea ce ma invinuiesc de azi-dimineata; de cand imi fac lenta toaleta, ca nu mi-a venit in minte s-o vestesc in toiul cuvantului ei. S-o intrerup artagos si badaran pentru a i-o spune. Dar poate e mai bine ca nu se asteapta la nimic. Numai ca totul trebuie facut cat mai repede ca putinta, cat mai repede, chiar asta-seara, nu mai tarziu. in loc de orice biletel, cu orice suma, donna Alba va primi asta-seara cutia intreaga cu scrisori. Fara nimic, nici o explicatie, nici o litera de a mea. Drace, e atat de simplu si atat de clar, ca toata dimineata din juru-mi, care la inceput mi s-a parut pacloasa si grea, acum s-a limpezit si e delicioasa. Aerul nu ma mai apasa ca de aseara si pana acum, nu mai ma sufoca si, iata, particip si eu din toata inima la larma ciripitoare a brabetilor din crengile ce ajung pana la fereastra mea, ale plopului din ograda vecina. Clopotelul telefonului mi se pare el insusi un sirag de note in plus la clinchetul pe care-l face sporovaiala vrabiilor. Ridic receptorul: e de necrezut! Irma imi povesteste ceva senzational si dramatic: a vazut scrisorile, printul le pastra chiar in portefeuille, sunt doua, de formatul, marimea si cu scrisul celor ce i-am aratat. Din nefericire, printul a balbait ceva in somn tocmai cand ea se pregatea sa le vare in buzunarul pijamalei; si s-a intors cu fata spre dansa, continuand sa doarma. Ea insa avea impresia ca se preface; or, daca s-ar fi pus pe fuga, cu siguranta ca el ar fi ajuns-o din doua salturi si totul ar fi fost zadarnicit. Pe cand asa, s-a gandit ca e mai bine sa le vare linistita inapoi in portefeuille si sa i-l aduca langa dansul pe masuta. Printul atunci s-a desteptat de-a binelea (cu siguranta ca s-a prefacut ca se desteapta) si s-a intins cu zgomot.

- Ce s-a intamplat? a facut el buimac.

- Uite, ti-am vazut portfeuille-ul jos si ti l-am ridicat. Daca nu bagam de seama, putea sa-ti ramana acolo, sub scaun, dimineata, si sa pleci fara el in oras... desi nu era mare paguba. M-am uitat prin el, nici o lescaie, nenorocitule. Numai scrisori de la femei.

Printul nu s-a tulburat deloc de imprejurarea aceasta cum ar fi trebuit sa faca, intr-un caz la fel, orice om care s-ar fi desteptat cu adevarat, din somn profund, in momentul acela, si si-ar fi vazut portefeuille-ul cu un continut atat de pretios in maini straine. S-a multumit sa ranjeasca, iar Irma a fost la randu-i multumita de marturisirea ei sincera ca i-a cotrobait pe dinauntru, lucru pe care el cu siguranta ca-l vazuse cu coada ochiului. Mai ramanea de stiut daca el fusese treaz si-n clipa cand ea-l scosese din buzunar. Judecand dupa geamatul si miscarile lui, el se trezise ceva mai tarziu, si anume in clipa cand gemuse si cand ea concomitent varase scrisorile

inapoi. A simtit prin somnu-i iepuresc ca nu e langa dansul si a cascat ochii; fiind spre dimineata, a putut-o vedea la haine. Daca ea a calculat bine aceste clipe, calmul ei a fost salvator, ca si inspiratia de a nu ascunde ca s-a uitat inauntru si de a-l zeflemisi nepasatoare pentru continut. Pe urma nici o intrebare, nici o aluzie mai mult, nimic, nimic. Irma se purtase intr-adevar ca un mare maestru. Ramanea insa in teribila indoiala clipa cand a putut el cu adevarat sa-si dea seama de ce se petrece in juru-i. Daca momentul acesta a avut loc cu cateva secunde mai inainte, totul e pierdut; daca, dimpotriva, s-a petrecut cu o iota de timp dupa ce i-a cotrobait in buzunar, scrisorile vor fi si la noapte la locul lor si de asta data Irma va intrebuinta o doza ceva mai puternica de prafuri de adormit.

O sfatuii totusi sa nu caute sa-i iasa inainte in asta-noapte si sa-si pastreze si de-acum inainte acelasi sange rece. Daca va veni el singur, bine, sa-l urmeze, nu insa pana nu-l va fi coplesit de mofturi si refuzuri, intai categoric si apoi pe jumatate. Daca nu, sa astepte, o noapte, doua, trei...

Ramanea, asadar, sa astept eu insumi la fel si de aceea amanai trimiterea scrisorilor donnei Alba.

Dar ce asteptare! Printul imi dadu tarcoale pe la Palat si ma saluta cu cea mai franca bunavointa si prietenie. si pentru ca-i raspunsei zambitor, desi ceremonios, ma ruga sa-i acord, intr-un colt mai retras, rastimpul cat mi-ar comunica numai doua vorbe. Bineinteles ca-l urmai foarte curios. si el imi grai astfel:

- Te-as pofti cu placere la un paharel de lichior, dupa procese, dar mi-e frica sa nu prelungim sedinta la carciuma, si n-as mai vrea, pentru nimic in lume, sa ma intorc noaptea singur cu dumneata acasa!

si-n timp ce eu ridicai din umeri in semn ca nu pricep nimic, el se indeparta trimitandu-mi saluturi si facand haz zgomotos.

Ma munceam insa cu gandul infrigurat: vrea sa-mi arate oare ca a simtit intelegerea mea cu Irma?

De doua ori imi mai telefona Irma, dar fara a-mi da nici o interesanta veste noua. Prima oara, printul se uitase cam chioras la sticla cu liqueur, din care ea vroise sa-l trateze si ea daduse atunci singura pe gat paharelul ce-i oferise lui (ea era obisnuita cu aceste prafuri), spunandu-i:

- Da adica pentru ce eu se tratez la tine... Tu se cumpere liqueur si se dai la mine.

Se iubise cu el toata noaptea, fara nici un folos si fara sa priveasca macar in treacat spre haina lui, intinsa pe speteaza scaunului; dar bagase de seama cum ii urmarea orice miscare a ochilor.

A doua oara, ea-l respinsese de-a binelea, si Irma imi cerea parerea daca nu procedase bine. Ma grabii s-o felicit si sa-i recomand iarasi si iarasi pastrarea celui mai desavarsit calm si tact.

Dar, la doua zile dupa intoarcerea maestrului, fui brusc desteptat din somn de trambitarile salbatice ale soneriei: Irma sosise in persoana sa-mi aduca in zorii zilei vestea cea mare si trofeul. Printul Preda batuse la usa ei si-o rugase sa-i toarne un liqueur, ea-l refuzase, blestemandu-l ca i-a stricat somnul, si refuzase de asemeni sa-l urmeze. Fara banii inainte, il instiinta categoric, nu mai face nici o miscare. El si-a scos portefeuille-ul, dar ea i-a dat peste el, facandu-l sa zboare pana la usa...

- Fugi cu saracia asta de-aci, i-a strigat... si carabaneste-te si tu.

El l-a ridicat demn si a scos dintr-insul o bancnota de 500 lei, pe care i-a purtat-o pe la nas.

- Asta e pentru tine, i-a raspuns. Dar ea a putut vedea dunga celor doua plicuri iesind dintr-una din despartiturile uzate ale pungii latarete de piele.

- Adu banii, i-a pretins ea... si dupa ce s-a vazut cu hartia in mana:

- Asta e in contul datoriilor! i-a strigat. Sa poftesti cand vei face rost si de rest.

Dar la rugamintile lui a consimtit, s-a prefacut ca ascunde banii in dosul paravanului unde-si avea dichisurile intime si de-acolo si-a strecurat sub maneca pachetelul cu praf pregatit mai dinainte. Cand au ajuns in camera printului, si-a adus aminte ca si-a uitat cheia in usa. A trimis pe print s-o ia. I-a turnat atunci praful in paharul cu apa. in timpul noptii insa printul s-a ridicat, a luat paharul, a varsat apa in chiuveta si l-a umplut din nou la robinet cu apa proaspata. Atunci contesa Irma a luat o hotarare nastrusnica, a uzat fara pic de intrerupere de toata arta ei pentru a obosi pe print pana la extrema limita. Pe urma i-a declarat ca ea singura se simte extrem de obosita si nu mai are putere sa se miste pana la camera ei. El insa s-a oferit ranjind s-o conduca; ea i s-a aruncat atunci in spinare, petrecandu-i bratele pe dupa gat, si cerandu-i s-o duca astfel. "Daca ma duci asa, i-a fagaduit, pana la mine, acolo iti voi arata un fel de iubire pe care nu o arat decat la amantii mei de inima!"

El a purtat-o atunci asa, cu toate ca in coridor era acum lumina plina. A incuiat numai usa de la apartament si si-a varat cheia in buzunarul pijamalei. Haina ii ramasese incuiata inauntru. Drept rasplata ea l-a oprit la dansa, aratandu-i intr-adevar inca o noua curiozitate din arta ei complexa de curtezana, strangandu-l cu pasiune brusc reinnoita si declarandu-i ca-l iubeste, pentru ca s-a convins in sfarsit ca el e nobil cu adevarat. Cum el tragea in sfarsit sa atipeasca, ea il scutura necontenit din somn, hotarata sa nu-i dea pace. ii propusese sa-i faca o cafea ca sa-i alunge somnul; el consimti si ea putu in sfarsit sa-i verse o data cu romul si ceva din praful miraculos.

- Zece cafele iti dau, printule, si tot nu te las sa dormi... ii tipa indarjita in ureche, scuturandu-l zdravan. Vreau sa vad cat esti tu in stare sa rezisti, acuma cand te-am facut amantul meu de inima. Daca inchizi cumva ochii, niciodata, sa stii, niciodata sa nu te mai prind la usa mea...

Dar, dupa a treia cafea, printul era distrus. Irma l-a mai miscat cu toata puterea si l-a inghiontit in coaste si, cand s-a convins ca era intr-adevar insensibil ca un bustean, i-a luat cheia din pijama, apoi a intrat in apartamentul lui si a ridicat scrisorile. I-a examinat bine portefeuille-ul, toate buzunarele si captuseala hainei, sa vada daca nu mai ascunsese vreuna pe undeva. Pana si cele doua despartiri ale portmoneului ma asigura ca le-a cercetat potrivit instructiunilor mele, pentru ca sa-mi dea amanuntul ca n-a gasit acolo decat doi poli. A revenit in camera ei dupa ce a incuiat bine la print (si la dus si la intors coridorul era pustiu) si a pus cheia la loc in pijama; apoi s-a imbracat sumar si a alergat la mine. tine sa se reintoarca pana nu se desteapta printul si era aproape sigura ca-l va regasi tot asa cum il lasase. De taria prafurilor ei nu s-a indoit niciodata; atat cat i-a dat lui, si pe dansa, care s-a obisnuit cu ele, ar fi dat-o gata si ar fi tintuit-o la pat cateva ceasuri. Cand a venit incoa de asemenea n-a vazut-o nimeni; daca acelasi lucru se va intampla si la intoarcere, cu atat mai bine. Daca nu, n-au decat s-o vada; va aduce cu sine o gramada de pachetele si legaturele de ridichi si ceapa verde, ca sa se vada c-a fost la piata.

Biata fata! in timpul cat mai povestea am examinat scrisorile: erau intr-adevar cele doua, asadar, cele mai grave dintre toate, ceea ce ma indrituia sa fiu sigur acum ca printul nu mai avea nimic ascuns; daca s-ar mai fi gandit iarasi la vreo rezerva a rezervelor pe care sa le fi ingropat cu grija cine stie unde, nu si-ar fi putut alege alta intr-acest scop. inmanai pachetul cu bani Irmei si ea ma privi cu recunostinta drept in ochi, dar si cu sfiiciunea celui ce, primind o recompensa materiala, isi da seama ca poarta cealalta a sufletului s-a inchis. Totusi, asa livida de eroicul ei exces, manjita de izbucnirile perverse ale printului Preda, sleita de puteri si de incordare, am atras-a spre pieptul meu si am sarutat-o pe frunte. Sarmana contesa decazuta Irma! Cu josnica ei arta scapase din mare cumpana pe frumoasa principesa Alba Ypsilant, ale carei pleoape roze despart inca la ora asta lumea de basm a visurilor princiare de grija zilei nesigure ce mijeste din neant.

Ramas singur, mi-am dat numaidecat seama ca noua mea izbanda va putea sa aiba si urmari nelinistitoare. Prezenta domnului Georges Radu serban aci, in Bucuresti, intr-o zi ca asta, ma stanjenea destul, ma punea in mare nesiguranta. Dupa-masa aveam un proces greu, care nu putea sa se termine desigur astazi. Trebuia sa conving pe maestru sa participe singur la dezbateri, iar eu sa pot ramane la birou, pretextand studierea unei alte afaceri grele, care avea sa intre in discutie peste doua zile. Domnul Georges Radu serban, caruia-i aratai intentia mea, dupa sfarsitul consultatiilor nu-mi gasi rea ideea, mai ales ca-i stiui sublinia unele nedumeriri in privinta chestiunilor de studiat, care-l intereseaza si pe dansul. Revenii astfel dupa-amiaza destul de devreme, nu fara a ma simti gatuit de o suparatoare emotie, la gandul ca in timpul pranzului s-ar fi putut intampla ceva. Putui sa ma linistesc repede in aceasta privinta, dar pericolul nu era deloc exclus, atata timp cat printul Georges intarzia acasa; imi persista tenace in miezul capului presimtirea ca desperatul acela, deposedat de ultimele lui surse de santaj si ne-banuind intentiunile mele in privinta existentei lui si ce facusem pentru o fata, ar putea navali dintr-un moment intr-altul si povesti maestrului intr-un acces de furie tot ce s-a intamplat; pretextele invocate pentru a-mi legitima ramanerea la birou tocmai bine n-ar fi lipsit sa intareasca intrucatva, in convingerea stapanului casei cu sumbra fatada, spusele acum fara reazem ale aventurierului.

si iata, acum, pentru prima oara, dupa atata amar de ani, sumbra fatada a palatului printului Georges imi reapare in ochi cu toate amanuntele lui indoliate, cu tot aspectul lui funebru de la inceput. Obisnuinta cotidiana ii stersese aceasta posomorata infatisare, iar prezenta perpetua a donnei Alba ii estompase dungile severe ale negrului, ii destinsese arcurile grele ale boltilor, ii umpluse matul geamurilor cu irizari de sperante. Dar, astazi, pasind spre el, mi-era cu neputinta sa inabus impresia ca ma indrept spre un cavou, si-mi amintii pasii, retraii toate emotiile primei mele aventuri, in casa stapanei zilelor si noptilor mele. inauntrul biroului care-mi devenise atat de familiar, aspectul exterior al palatului se intregea in teribila impresie ce ma stapanea, cu oranduirea rece, desi somptuoasa, a mobilierului. Dar imi dadeam bine seama ca indata ce masina cu domnul Georges Radu serban va porni, toate aceste obsesii vor disparea ca iasmele de noapte la primele suflari ale zorilor; procesul avea sa-l tie mult si bine la Palat, iar nenorocitul de print Preda, odata liberat de prima criza a maniei, avea sa redevina lucid, sa ma caute in sala pasilor pierduti sau acasa si sa incerce, in urma sugestiei ce aveam sa-i dau chiar astazi, oarecare tratative ce-i puteau fi folositoare, si-n care, cu deplina sinceritate, eram dispus sa ma angajez.

Dar prin telefon maestrul aflase ca procesul nu era printre cele dintai pe condica si mai zabovea. Eu deschisesem larg dosarul de poimaine (aveam in arhiva noastra dosarul fiecarei afaceri, alcatuit din copiile exacte ale tuturor pieselor din dosarul respectiv de la Palat; un om meticulos si ordonat ca printul Georges nu putuse sa nu organizeze astfel serviciul nostru, pentru care angajasem special, la fiecare sectie, cate unul din dactilografii practicanti in cancelariile instantelor) si-l cercetam cu mare interes, dar avusesem grija sa ma asez astfel ca sa pot observa prin larga si inalta fereastra din dreptu-mi toata miscarea strazii in fata marelui portal.

Raspundeam tocmai la unele intrebari ale printului, care cauta un autor trebuincios prin cristalele rafturilor lacuite, pe care se insirau in ordine alfabetica volumele legate in piele neagra, cand vazui pe printul Preda aparand in dreptul grilajului, cu ochii extrem de mariti pe fata-i supta si mumificata, cu parul iesind dezordonat de sub gambeta-i de forma perimata.

imi simtii bratele incordandu-se involuntar si apucand dunga mesei de lucru; printul Georges imi explica acum de ce-i era necesar autorul vechi pe care-l cauta. Printul Preda privi din mers in dreapta si-n stanga sa; apoi ridica ochii de pe portal tocmai inspre fereastra noastra, dar nu coti sa intre pe poarta si dupa putin disparu in partea cealalta a strazii. A vazut masina! gandii; de buna seama ca ii tine calea afara s-o opreasca sau isi vede de drum inainte, sa astepte pe maestru la Palatul de justitie. Totusi, trecerea asta repede prin fata casei maestrului parca ma mai linisti: daca e manat de-o furie irezistibila, imi zisei, ar fi intrat dintr-o data inauntru si nu s-ar fi sfiit de o masina pusa de-a curmezisul maniei lui.

in orice caz, daca e dispus sa intinda planuri, e posibil ca va incepe iarasi discutia intai cu mine sau cu donna Alba. Dar asta e ora cand el stie bine ca atat maestrul cat si secretarul sau se gasesc la Palatul de justitie. Am inteles atunci: amicul vrea sa aiba o intrevedere hotaratoare cu donna Alba. Hotaratoare, pentru ca n-a mai chemat-o la telefon. Vrea, probabil, s-o ameninte, sa-i arate starea lui de desperare, s-o faca sa inteleaga ca si fara nici o proba in buzunar, el tot va dezlantui scandalul... Adica intocmai cum ma gandisem la inceput; nu poate sa fie altfel, ma linistesc din ce in ce mai mult; nenorocitul, care visa dragoste romantica si cavalereasca, se vede acum lipsit de totul, pana si cu viata fetei lui periclitata.

Totusi, cand maestrul parasi casa, simtii din nou suparatoarea apasare a carotidei. Urmarii cu atentia incordata a timpanelor masina, ocolind dincolo de poarta si claxonand. Claxonand oare pe printul Preda, care va fi ridicat, dincolo de grilaj, bratele in sus, s-o opreasca? Nu. Acceleratia masinii cat timp mai e in dreptul grilajului creste in mod normal, astfel ca deocamdata nu se petrece nimic deosebit. Dar cand automobilul a disparut, auzul meu isi intinde zadarnic antenele in departare; ce poti sa auzi dintr-o casa cu ziduri de cetate ca asta, chiar pe-o strada atat de putin umblata. Dar daca nu aud nimic, in schimb, iata, pot vedea pe fereastra pe printul Preda, care intra ca o tempesta... Perfect, perfect, presupunerile mele incep sa se adevereasca. Poftim, printule, poftim!

E oprit la usa jos. Ies in sala de asteptare, ca sa tai drumul feciorului.

- Ce s-a intamplat?

- Un domn intreaba de doamna printesa.

- A...

Atat, un "a!" indiferent, si ma retrag. Dar am grija sa las usa cu inchidere ermetica si captusita cu perne indesate in piele neagra putin crapata, nimica toata, un milimetru, o fractiune de milimetru, atat cat sa nu se poata vedea de la inceput ca nu e inchisa. Aud astfel perfect sosirea printului Preda si glasul feciorului: "Doamna printesa va roaga sa asteptati aci". Pe urma liniste. Nu vad nimic, dar imi inchipui figura ravasita a printului decazut, in mijlocul salii somptuoase, care-l impresoara sfidatoare si severa, cu toata puterea de evocare a propriului sau trecut. si-n mijlocul acestei mustrari tacute, dar incordate, inteleg bine starea sufletului acestui nenorocit care se pregateste tocmai sa joace ultimul lui rol desperat si respingator.

in sfarsit, o usa care se deschide energic si apoi glasul categoric al donnei Alba:

- Domnule, dar eu v-am interzis sa ma cautati aicea. Credeam ca in ultima noastra convorbire la telefon ne intelesesem. Daca dumneavoastra socotiti ca ma puteti intimida cu suplimente de indrazneala, va inselati. Va rog sa parasiti imediat...

- Pardon, doamna, un moment numai, si voi executa intocmai porunca dumneavoastra... Tocmai asta tineam sa stiu, daca invoiala noastra subzista si dupa ultima isprava a agentului dumneavoastra, caci regret infinit, doamna, dar nu mai pot sa cred ca el lucreaza din proprie initiativa. Doream mult sa aflati insa ca nici de data asta succesul lui n-a fost definitiv. O fi gasit el si celelalte doua scrisori, dar vream sa va spun ca n-a avut imaginatie sau ca isteata sa complice n-a avut nici o imaginatie, sa mearga cu investigatiile putin, putin mai departe... mai alaturi. Asta ca sa punem lucrurile la punct... o data pentru totdeauna... A cautat in portefeuille, dar nu i-a dat in gand sa se uite si in acest porte-monnaie, ce-i drept nu prea potrivit pentru dimensiunile unei scrisori... nu l-a batut capul c-o scrisoare ar putea fi chitita in patru, tocmai anume ca sa intre intr-un porte-monnaie in care nu da la toata lumea in gand sa-si vare ochiul... mai ales cand il vede asa, scuzati, uzat si ponosit, adica tocmai pentru aceea...

Donna Alba il intrerupse si nu-mi scapa accentul de uimire din glasul ei:

- Dar, domnule, spuneati deunazi ca tocmai aveati de gand sa-mi aduceti aceste scrisori din imbold personal si fara nici o conditie, cand vi s-au sustras toate.

- Din nebagare de seama mai ramasesera doua pe fundul cutiei.

- Ati spus ca vi s-au luat cu cutie cu tot, o cutie foarte pretioasa, de la fratele dumneavoastra... veche opera de arta a unui necunoscut maestru italian din secolul al XV-lea...

- Va sa zica, va opriseti deja unele rezerve, in momentul cand v-ati luat hotararea sa savarsiti marele act spontan... Foarte elegant, n-am ce zice...

Era ca un fel de bucurie batjocoritoare in vorbele donnei Alba, nu numai ironia amara a celui ce-si vede astfel soarta alunecand din mana in mana, rupta in doua de doi hulpavi care trag de ea dezmetic intr-o parte si intr-alta. Descopeream prea mult curaj la aceasta femeie, in clipe atat de hotaratoare, in care se juca norocul ei; punea ea oare aci ultimele resurse de mandrie si sfidare, ca orice biata existenta care se vede incoltita din toate partile si se incapataneaza sa expire demn si vitejeste, asa cum a trait? Sau poate bucuria asta neretinuta tasnea din subita intelegere a curateniei gandurilor mele in aceasta obscura imprejurare, din care nemernicu-mi rival se detasa in sfarsit in odioasa-i realitate, din intuitia vie pe care snapanul insusi i-o descoperise ca un aliat considerabil si nepretuit vegheaza credincios asupra-i, oricate necugetate jigniri i-a adus pentru dezinteresatu-i ajutor.

- Dumneavoastra de ce nu m-ati crezut pe cuvant ca v-am dat totul, riposta dupa un timp printul Preda, poate ca va aduceam si rezervele de care-mi reprosati... Puteam sa am la randu-mi incredere ca va veti tine de cuvant... in privinta... ofrandei... ce-mi acordati pentru sarmana... mea fiica...? insa, precum vedeti, trebuie sa va tineti de cuvant... o mica dovada trebuie sa ramana chiar intre oamenii cei mai de cuvant, rase ironic printul Preda.

in momentul acela deschisei brusc usa, facand zgomot cu manerul ei ca sa se creada c-o desprind chiar din stransoarea metalicului ei pervaz. Apoi ma prefacui ca vreau sa ma retrag cu discretie, dinaintea neasteptatelor prezente, cand printul Preda ma apostrofa vitejeste:

- Mi se pare c-ai auzit ceva... De altfel, nu e mare lucru, stiam de mult ca ascultatul la usi e una din marile dumitale calitati. Dar chiar daca n-ai auzit nimic si daca doamna printesa iti reproseaza c-ai uitat sa cauti sau ai uitat sa pui sa se caute si-n acest modest porte-monnaie, te sfatuiesc sa nu mai incerci... daca n-ai avut putina imaginatie la timpul sau, degeaba! Acum poti sa rascolesti tot Bucurestiul, si nu vei mai da de nimic... te asigur...

si printul Preda scutura in aer jerpelita lui punga, pe care Irma tocmai o controlase, dupa sfatu-mi, "la timpul sau", cum spunea dansul. Nu-mi putui retine un zambet, un zambet de triumf. si numaidecat apoi nevoia de-a vorbi, de a ma fali cu faptele mele ma podidi ca un suvoi de sange. si mai cu seama nevoia de-a asigura gandul limpezit al donnei Alba ca nu se mai gaseste nici cu un fir de par in puterea acestui individ periculos.

- Domnule, eu nu stiu despre ce fapte si despre ce reprosuri vorbesti dumneata; mi-ai mai povestit ceva in felul asta la Palatul de justitie, dar n-am inteles nimic. insa daca te-a jefuit cineva de scrisorile de cate vorbesti si pe care, pe cat inteleg, le detineai in mod nedrept si imoral (apasai asupra acestor cuvinte, pentru ca donna Alba sa observe ca, intocmai cum scumpa ei minte a intrevazut in sfarsit, lucrurile s-au schimbat acum) si daca la prima data sustragerea de care vorbesti n-a reusit deplin, apoi la a doua incercare fii sigur ca n-a mai ramas nimic necotrobait. ti-o afirm cu competenta celui pe care profesiunea l-a pus uneori in contact cu autorii unor astfel de ispravi ca si cu urmaritorii lor. Dar dovada cea mai evidenta, cea mai eclatanta, a afirmatiei mele e tocmai hazardata si lipsita de tact prezenta a dumitale aci in momentul acesta, ca si limbajul speriat si inconvenabil ce intrebuintezi... dumneata, care, din stralucirea de odinioara, ramasesei cel putin cu un fel mai deosebit de a vorbi, de a te prezenta si de a proceda...

Doream sa glasuiesc astfel mai departe, dar donna Alba ma amuti cu o privire mai dispretuitoare decat cea cu care ascultase pe print. Vorbi acum ea, adresandu-se celuilalt:

- Domnule, mi-e indiferent daca mai aveti sau nu din scrisorile acelea, tin sa va aduc insa, la cunostinta, o data pentru totdeauna, ca nu din cauza lor v-am acordat pensiunea stiuta, pe care-o veti primi si de-acum inainte dumneavoastra si fiica dumneavoastra. Iar ca ultim cuvant, va instiintez ca daca va veti mai permite sa calcati aicea, ea vi se va taia in mod automat si definitiv... si orice noua tentativa a dvs. de a mai ma plictisi va fi repimata in consecinta.

si pleca fara sa-mi mai acorde nici macar o privire, oricat de rea si de batjocoritoare.

Printul Preda era extrem de radios; apoi, redevenind grav, se apropie de mine, apucandu-ma familiar de-un nasture al hainei.

- Pentru ce mi-ai facut asta?

- Pentru ca eram sigur ca iesi mai onorabil astfel din procesele dumitale de constiinta. Iata ce arati, figura singura spune cat te simti de multumit acum. si daca doamna nu-ti pomenea deloc de cele ce ti-a pomenit acum la urma, fii sigur ca eu imi luam asupra-mi soarta dumitale si a fiicei dumitale. inca te pot vesti ca am si expediat scolii rata pe ultimul semestru pentru fiica dumitale...

si pipaind cu mintea ca pe-un gand de pret surpriza donnei Alba, cand i se va raspunde de la pension ca pensia fetei lui Buzescu a fost achitata pana la sfarsitul anului, impinsei amical pe print spre usa:

- Acum la revedere, bunule tovaras de petrecere, grabeste-te, sa nu-ti periclitezi din nou soarta, abia asigurata, cu sosirea unei persoane care nu cred ca s-ar bucura deloc sa te gaseasca aci, chiar daca i-ai pretexta ca ai venit sa ma consulti intr-o chestiune personala, cum imi inchipui ca promptul d-tale spirit de apropos s-ar grabi sa-i spuna...

Printul insa imi paru nelinistit chiar dinainte de a-i aminti aceasta neplacuta perspectiva...

- Bine, omule, isi dadu el necazul pe fata, ai trimis si dumneata banii la pension fara sa ma intrebi, ca si printesa

Ypsilant...

Dadu sa mai spuna ceva, se mai incrunta o data, facu apoi un "Bine!" de multumire si ma lasa. Nu stiu ce ma facu sa mi se nazareasca atunci deodata ca acest mincinos si escroc fara pereche nici n-are vreun copil...

Planuisem sa dau cutia cu scrisori donnei Alba - si o data cu ea dezlegarea sufletului ei, ca si dezlegarea sufletului meu de banuiala nedreapta ce inca imi pastra pana la protivnica dovada - in ziua care avea sa urmeze primei plecari, vag anuntata, a maestrului. Dar o vizita curioasa in studiul nostru, primita mai inainte ca d. Georges Radu serban sa-si stabileasca data precisa a calatoriei, schimba hotararea mea cu desavarsire. Persoana care determina aceasta schimbare era un basarabean mare si zdravan, un proprietar bogat din Chisinau, d. Petrow, senator, si sotul dansatoarei Olga Petrow-na, a carei arta si frumusete le admirasem acum patru ani la restaurantul denumit la "Rusi". Cazul nou-venitului nu era lipsit de interes; inainte de razboi, domnul Petrow, care avusese, mare avere la Odesa si avea inca la Chisinau, cunoscuse si luase in casatorie pe-o fata de balet, Olga, care deveni astfel d-na Olga Petrowna si inca baroneasa, pentru ca sub tari domnul Petrow era recunoscut ca drept purtator al acestui titlu aristocratic. De iubire prea mare, inainte de a pleca la razboi, el chiar ii daruise in plina proprietate o casa pe care tocmai o cumparase la Chisinau. Revolutia insa izbucni si domnul Petrow nu mai stiu de sotia sa; el izbuti totusi sa ajunga in Basarabia si vroi sa reintre in posesiunea averii din Romania si implicit si a casei daruita sotiei, una din cele mai importante din oras si care intrecea prin valoare restul proprietatilor redobandite. Aci insa intalni pe doamna Petrow, care, venita mai din vreme, facuse si ea demersuri sa reintre in posesiunea casei si reusise in cele din urma mai mult gratie talentului si a frumusetii ei decat a actelor, care erau oarecum in neregula. Domnul Petrow se bucura foarte vazandu-si sotia si reincepu cu dansa traiul de odinioara, dar peste putin observa cu groaza ca femeia nu prea se arata tocmai asa de bucuroasa de sosirea lui. Cel dintai conflict serios dintre dansii izbucni din cauza angajamentelor ei artistice. Domnul Petrow convenise in cele din urma ca ea sa execute contractele incheiate in regula cu impresarii, pana la sosirea lui, dar nu-i mai ingadui sa se angajeze din nou, mai ales ca majoritatea erau incheiate pentru Bucuresti si pentru alte orase indepartate din vechiul Regat si Ardeal. Femeia se prefacu ca accepta, dar el baga dupa catva timp de seama ca angajamentele vechi se inmultesc mereu si nu mai dau nadejde c-o sa se sfarseasca. Cearta mare, amenintari cu despartirea de-o parte si de alta, pana cand rusoaica ii facu intr-o buna zi somatie sa paraseasca in cateva saptamani cladirea. Ea petrecu aceste saptamani dand reprezentatii si, cand reveni la Chisinau, incerca, nici mai mult, nici mai putin, sa-l expulzeze cu portareii.

(Cand expunerea ajunse la acest punct, ea fu intrerupta prin ridicarea brusca de pe scaun a maestrului, a carui fata era extrem de contractata, oricat isi dadea silinta sa-si recapete calmul lui obisnuit. Eu nu-l mai vazusem pana acum intr-o astfel de surescitare, asa ca-l privii cu mare uimire. El imi facu semn, despicand negrul mustatilor de al barbii cu albul eclatant al rasului lui retinut, ca nu e nimic si invita pe basarabean sa continue.)

Domnul Petrow, indignat la culme de aceasta impertinenta, cu toate ca-si iubea sotia nu cu mult mai putin ca la inceput (straniu ras amar iesi din gatlejul maestrului), contesta imediat executia si porni proces greu cu articole si jurisprudente rusesti si basarabene de anularea donatiei, complicata prin acte ocolite (era vorba propriu-zis de-un act de cumparare facut pe numele ei), proces care trecu in fata instantelor Chisinaului, apoi se mula la Bucuresti, unde fu intrerupt, prin rugamintea ei de a fi iertata. Domnul Petrow era insa (sau se facea) neinduplecat, pentru ca si el ii trimisese mai demult mesagii de impacare (ranjet de dispret la maestru), insa ea nici nu voise sa auda; si abia acum, la urma, vazand ca angajamentele au scazut, si ca numar si ca stralucire, si ca pana si restaurantul de noapte rusesc, unde-si gasise adapost in ultimii ani, era amenintat de faliment, se gandise sa revina la dansul, mai ales ca pierduse si speranta castigarii procesului, pe care nu mai avea nici mijloace sa-l continue. Procesul ajunsese, asadar, acum in fata Curtii de apel din Bucuresti, unde tot ea izbutise sa-l stramute pentru motive de suspiciune legitima (d. Petrow era convins ca mai mult pentru motivul slabiciunii pe care o au pana si batranii magistrati romani in fata frumusetii femeiesti); se gasea in ultima faza, si prea adanc jignitul sot era gata sa-l redeschida, pentru a termina definitiv cu el (la prima instanta il castigase). Cum insa sotia sa dispunea inca in mod copios de capitolul frumusetii, d. Petrow nu stia la ce avocati se mai putea astepta tocmai acum sa aiba impotriva; mai mult chiar, se temea si de ai sai, insa auzind de faima si "seriozitatea" maestrului, crezuse ca lucrul cel mai bun e sa recurga la dansul.

- Sunteti avocatul care stiti sa duceti procesele pe drumul cel mai scurt spre rezolvat, pentru ca niciodata nu cochetati cu adversarul, oricine ar fi el, complimenta el cu diplomatica... sinceritate pe maestru, drept incheiere, ca un vrednic basarabean ce nu trebuie niciodata sa uite cuvantul bun de la urma si care trebuie sa dea lucrurile pe sleau.






Donna Alba - Volumul I - Partea 01
Donna Alba - Volumul I - Partea 02
Donna Alba - Volumul I - Partea 03
Donna Alba - Volumul I - Partea 04
Donna Alba - Volumul I - Partea 05
Donna Alba - Volumul I - Partea 06
Donna Alba - Volumul I - Partea 07
Donna Alba - Volumul II - Partea 01
Donna Alba - Volumul II - Partea 02
Donna Alba - Volumul II - Partea 03
Donna Alba - Volumul II - Partea 04
Donna Alba - Volumul II - Partea 05
Donna Alba - Volumul II - Partea 06
Donna Alba - Volumul II - Partea 07


Aceasta pagina a fost accesata de 661 ori.