Autori > Gib Mihaescu
Femeia de ciocolata - Partea 02
In spate isi inchipuie pe cei doi vorbind cu vorbe, vorbind si mai mult cu surasuri, vorbind si mai mult cu ochii. Pentru ei Negrisor nu exista. si pentru Negrisor alta Eleonora nu mai exista. Asupra punctului astuia nu mai incape intrebare. si pentru a-si dovedi ca nu mai incape vorba, Negrisor isi aminti iarasi de sari, apoi amintirea lui trecu si mai inainte ori de cate ori s-a mai incercat, atunci cu vointa, s-o insele, sa-i placa alta, de cate ori s-a fortat sa-i placa alta, cu alt suflet si mai ales cu alta culoare. A sufletului si a corpului. A sufletului acestuia prin care priveste ca printr-un amurg inaintat, ca prin misterul si poezia unui amurg inaintat. Unde, decat in povesti s-ar mai fi putut gasi aceasta lumina, adanc crepusculara, unde s-ar mai fi putut gasi un par de culoarea ciocolatei si cret si moale tot ca socolata cand se topeste in gura: un par atat de des si de carliontat, ca strans in coc deasupra parea coiful Minervei... o femeie mandra e ceva mai mult decat una frumoasa... si parul acela rasfirat, impartit cu el ca un asternut al capului, amandoua fetele invelite in parul acela, cautandu-se sub ascunzisul lui sumbru... iar bratele goale impletite in jurul gatului lui, al lui, si sanii zbatandu-se ca doua pasari prinse in aceasta imbratisare, in aceasta strivire si ochii, vagi picaturi de soare in funduri adanci de padure! Ochii aceia inchisi pe jumatate... si trupul acela de atatea ori avut in vis, intins ca o coarda, tremurand ca o coarda... cu cate alte trupuri aproape la fel n-a vrut sa se amageasca in realitate; dar intruparea vazuta in vis, corpul ghicit doar prin cutele si straveziul muselinurilor, corpul furat doar atat cat restrangerea unei maneci sau o copca neprinsa sau un tiv agatat lasau sa se fure, corpul acesta a fost mai tare...
si toata minunea totusi existand numai pentru Modreanu... Iar el, Negrisor, alunecand milimetru cu milimetru, tras de greutatea capului fierband... si mai incape indoiala? Atunci de ce a fugit, alungat de spaima ferastroaiei? De ce? De ce? Daca n-ar fi fost nimic adevarat, ar fi ras, ar fi zambit, dar nu s-ar fi dat indarat in fata nici unei spaime? De ce? De ce? inca o zi!... poate... sau doua... cine stie, daca mai venea la Eleonora...
Negrisor surase atat de sigur de sine si atat de straniu, ca daca s-ar fi vazut intr-o oglinda, orice banuiala
intr-insul s-ar fi topit rusinata...
- Nici o indoiala, nici o indoiala... De ce spaima in fata ferastroaicei si-a abisului? De ce l-a tinut din ce in ce mai mult, pe zi ce trece mai mult, incordat intr-insa pentru a-i da de-o data drumul, pentru a-l alunga deodata
ingrozit... pana intr-o zi, pana odata... cand n-avea sa-i mai dea drumul...
Dar in fata acestei reci si groaznice constatari, Negrisor se induiosa... Dumnezeu insa l-a dus departe, la ferit prin margini de oras, departe de ferastroaia cu dinti ca pumnalele, ce-l astepta ranjind in fundul prapastiei inspaimantatoare...
Duiosia se mari si mai mult, caci inchipuirea si-l arata sie insusi, zdrobit de pavaj, sfasiat de coltii de fier. Iar Modreanu si Eleonora cocotati pe privazul ferestrei: el triumfator, ea ingrozita in fata marii revelatiuni. Caci abia atunci si-ar fi dat seama ce suflet a iubit-o si cat a iubit-o sufletul acesta, prefacut pentru ea in ciosvarte de abator.
Grozavia perspectivei, fara voia lui il facu deodata sa se cutremure lung, ca cuprins de spasm. - "Doamne, mai bine ca nu s-a intamplat asa!" insa abia ii scapa aceasta multumire in lumina gandului, ca din nou se sperie, de el insusi: - Cu toate acestea as fi facut-o! mugi el in gand... Uite, uite,... vad... simt... cum as fi facut-o...
si asigurarile acestea, pe care si le facea, ii cresteau si mai mult indoiala, il goneau acum de singuratate, il impingeau spre strazile centrale, inepuizabilul izvor de lase sovaeli, sa dispara, sa se inece in murmurul profund al oceanului de oameni. si-si forta necontenit inchipuirea, incapatanandu-se sa se vada alunecand milimetru cu milimetru.
Purta atata gand curat pentru Eleonora, ca nici in tainitele gandului, era jurat sa n-o amageasca.
Dupa amiaza, domnisoara Eleonora il primi foarte devreme, in capotul ei portocaliu, cu litere turcesti. Eai striga sa intre, trantita pe sofa, picior peste picior, insa picioarele erau acoperite pana-n varful pantofilor de poala capotului, pe care genunchii stransi o intindeau s-o rupa. in schimb bratele erau de tot goale cum sta rastignita cu palmele sub cap, in valmasagul parului, raspandit pe divan si incalcit ca si hieroglifele capotului. Cu parul ei de ciocolata, cu obrazul, cu bratele ei pline, cu gatul si tot ce se vedea din nepotolitul piept, totul, totul de culoarea dulce a ciocolatei, Negrisor o privea lacom ca un copil o prajitura si chiar o simti topindu-i-se in gura cupida de antropofag. Dar imaginea aceasta care-i dilata nobilul sau simtamant pana la furia instinctului primitiv al foamei, i se paru prea grosolana si o inlatura, cu toate ca fara voia lui simtea pe cerul gurei, senzatia dulce amaruie a ciocolatei fine. Ea-i facu semn si el se aseza alaturi de dansa pe marginea canapelei; insa statea cam stanjenit astfel si dupa primul schimb de vorbe, ii ceru voie sa se lase pe blana uriase si alba cu cap de urs de la poala divanului. Ea-i incuviinta si el se intinse cat era de lung in parul moale al animalului nordic la adapost de puterea solara a ochilor ei, care de la inceput se infipsesera in privirile lui umile, cu atata putere, parca ar fi vrut sa-i strabata in toate chipurile capul, ca acele raze misterioase de laborator.
- Hm... ea inca nu-i convinsa pe deplin... si-i fu frica de dansa. Avea ceva de asasin in privirile care-i secau ochii; iar dorinta nebuna de a cunoaste totul pana la ultimul fir de mister si placerea aceea grozava a femeii de a vedea masculul sange si fasii de carne pentru ea, grozavii pe care le cetea in dosul fruntii usor bombate, il revolta contra fabricantului aceluia de ciocolata, care a putut sa vare si simtiri in fantezia dulce de cofetarie.
Ea se ridicase acum intr-un cot si-l privea surazand, ca pe-un caine urias, pe care-l rasfata pentru ca-l stia gata de moarte la cel mai mic semn; iar Negrisor se vazu reflectat in cercul mic de lumina al ochilor ei, minuscul cat o ganganie si imbracat chiar in blana dobitocului dedesubt.
Ei bine, fie! isi spuse el, in vreme ce ea il intreba deocamdata lucruri banale. Ei bine, fie!... primeste sa-i satisfaca si capriciul asta... insa inainte... inainte... o...
si-si inchipui tot trupul acela gol, intreg in fata lui.
infasurat de aceiasi culoare inchisa si mistuitoare de pe figura, sbatandu-se, tot, in frigurile patimei fara sat...
Oh... culoarea aceasta nedefinita, palidul insesizabil, apele acestea brune oare fug si se alunga pe luciul pielei ca un joc de izvoare umbrite in misterioasa pace a noptii. si-n urechi pica usor, ca un zvon de zurgalai de departe, clopotelul biblicului verset: "O, neagra sunt, dar frumoasa..."
- si cum domnule Negrisor, numai atat, numai atat... numai astfel iti petreci dumneata serile?...
- Ei bine, domnisoara, sa sfarsim cu nimicurile, cu banalitatile... stiu... stiu unde vrei sa ajungi... e inutil sa ratacim atat de departe de miezul convorbirei noastre... iti usurez sarcina... Ei bine, da... primesc targul...
- Targul?...
si rezemat intr-o mana, el intinde solemn pe cealalta in laturi si apasa cu palma deschisa in jos:
- Primesc!
Ochii ei se aprind de lumina, umerii obrajilor i se ridica iar buzele se botesc intre doua cute ce pornesc numaidecat de la radacinile nasului in jos. E atat de delicioasa cand zambeste ca Negrisor ii iarta si aceasta cruzime...
- Care targ, domnule Negrisor?... Eu n-am nimic de vanzare...
- Nici cu pretul asta, domnisoara...
- Cu pretul asta?...
- Domnisoara, dar ca sa ma chinui atata... ce am facut sa ma chinui atata...? iti spun: primesc... esti satisfacuta?... primesc, da... iarta-ma ca am intrebuintat astfel de cuvinte... comerciale, daca vreti... dar ganditiva ce dau, ce va dau... ganditi-va...
si stapanindu-si cu o miscare energica a capului, plansul care amenita sa-l podideasca, gemu infiorat:
- ...si acum... si acum...
Apoi vocea lui cobori si mai mult, stingandu-se aproape:
- ...in schimb, in schimb vreau...
Ochii ei il privesc uimiti, lung si el si-a ridicat capul si-o priveste la fel de uimit.
Deodata ochii ei licaresc intelegatori. El se cutremura... Acum se hotaraste soarta lui...
Dar ea izbucneste intr-un ras atat de sfasietor, atat de strident, ca Negrisor ramane incremenit... Cand se potoleste intr-un tarziu, ii spune printre lacrami:
- Vai nostim esti domnule Negrisor!... Ce tot vorbesti acolo?... eu nu inteleg nimic...
Apoi redevenind serioasa, adaoga mustrator:
- Astea-s copilarii... Haide, mai bine spune-mi ceva vesel... sau si mai bine, ceva frumos... care sa ma
incante... Cateodata dumneata spui lucruri atat de frumoase... dar numai cateodata... stii...
si-l ameninta cu degetul ca pe-un copil.
A, atunci il crede nebun! Atunci ea se joaca pur si simplu cu dansul. Atunci tot ce i-a spus el, toate marturisirile lui macabre, ea le-a luat drept fantezii de om cu mintea pe jumatate, sau ceea ce poate fi si mai grav, fantezii de prost gust, care-o fac sa-l priveasca si sa-l ingaduie langa dansa doar din mila si obisnuinta.
Va sa zica asta e tot ce-a putut ea ghici in sufletul lui, in tremurul atat de sincer al vocei lui? joc de teatru si declamatie de prost gust? Va sa zica ea nu crede, ca el ar fi in stare?
- Crezi ca sunt copilarii domnisoara Eleonora... N-ai putea sa-ti inchipui ca aceste copilarii ar putea sa devina realitate... Ca in orice caz nu e emfaza si nici gluma nesarata!
- Dar pentru numele lui Dumnezeu, domnule Negrisor ce ti-am facut de-mi asculti cu atata... nu stiu cum sa spun... mohoreala, cu atata vrajmasie toate vorbele mele? si-mi raspunzi asa de fara inteles la ele... de ce faci figura asta?... sigur ca nu te inteleg... Ei bine, spune dumneata atunci, ce vrei, ce vrei, ca sa inteleg... dar spune clar, raspicat...
Aha... va sa zica asta era! Vrea sa-i smulga din nou si solemn legamantul fatal, vrea sa auda din nou si limpede, pe fata, cuvintele de moarte. Negrisor se cutremura, dar culoarea gatului ei il intuneca. inchise ochii si iarasi se cutremura - de asta data dinaintea vorbelor, pe care trebuia sa le rosteasca. Parea ca se vede in penultima clipa, aplecat peste abisul fara fund....
- Ei haideti spune odata ce vrei sa inteleg? Acum cand te intreb stai si te gandesti!
Ah... femeie de ciocolata! Ei bine:
- Da domnisoara Eleonora, asa e. Adica dumneata ai inteles totul, insa numai un lucru n-ai inteles si anume: cat de sincer am fost... cand... si-ti spun si acum incodata...
- Ce?
- Ca in schimbul unei... ca in schimbul... ca sunt gata sa ma... sa mor...
El vorbea pastrand ochii inca inchisi si respira greoi.
Ea-l privi intai lung, speriata, apoi se porni iarasi pe-un ras atat de violent, ca lacrimile izbucnira brusc fortate parca de puterea acestei izbucniri. Negrisor jignit la culme, innegri asa de mult, incat se transformase el insusi intr-o statuie de ciocolata. Ea abia putea sa-l vada prin roua genelor: din pieptul zbuciumat pana la isterie, din gatul prin care se alungau hohotele fara putinta de oprire, ea abia putu sa scape, silaba cu silaba:
- Cre... deam... ca-mi... spui ca... ma... iu... iu... besti...
Se ridicase intr-un cot pe divan si se forta sa se potoleasca, apasandu-si inima cu mana. Dar abia izbutea sa taca, si rasul tasnea iarasi indata din adanc, in trambe scurte.
- Ai fa... cut... o figura... o fig...ura... atat de... izbucni sa spuna printre zbucnirile de ras.
- Cu siguranta ca ma crede nebun! conchise el. si cu toate ca sta jos, simti ca o slabiciune la glesne, o sovaiala in tot corpul, o prabusire in intunecatul abis.
Ameteala aceea! intunecarea aceea subita a luminei ghidului, ca soarele eclipsat in plina zi. Ea dura o secunda, mai multe poate. insa cand ochii lui putura iarasi sa distinga, o bucurie de speriat, se deslusea venind din adancul lor ca minusculele valuri indepartate ale unei mari in miniatura de atlas scolar. Eleonora vazu aceste valuri atomice, impingandu-se unul pe altul, spre ea, din adancul negru si indescifrabil al pupilelor si se sperie la randu-i, iar rasul ii inceta deodata.
Gura lui Negrisor se intredeschise; chiar se misca soptind de mai multe ori acelasi cuvant; ah, ameteala!
in vreme ce ochii lui framantati de viscol varsau necontenit spre dansa aceleasi valurele de stranie veselie. Ah, ameteala aceea! O recunoscu, ii mai venise odata, cand sta indoit pe cerceveaua ferestrei; cand calcula: un milimetru, inca un milimetru... si inca unul... si sangele deodata a inceput sa-i fiarba in cap, apoi n-a mai vazut, n-a mai auzit, n-a mai simtit nimic: o secunda, doua sau trei, cine stie! insa in rastimpul asta un milimetru sa mai fi alunecat si totul era gata.
Un milimetru numai l-a despartit de bordura ascutita.
Caci frana vointei, in secundele acelea nu se mai strangea repede si infricosata pe povarnisul...
- Legilor lui Newton! conchise cu voce tare Negrisor privind-o triumfator. Acum era sigur de sine... acum putea primi targul... acum, chiar din sufletul lui se risipise orice neincredere. Vointa lui putea sa-l aseze fara nici o sovaiala la cativa milimetri departare de moarte... ei bine se va aseza la trei sau chiar la doi, apoi va inchide ochii... si ameteala va veni de la sine... si restul drumului de parcurs va fi treaba ei...
- Da domnisoara Eleonora sunt gata... ti-am spus, daca el mai traia, atunci era randul meu sa incetez de a mai trai... insa ai ras; ai crezut ca astea sunt declamatii proaste... si stiu... curiozitatea a cazut picatura cu picatura, din bunele dumitale intentii a cazut acolo, in locul acela din suflet unde salasuieste indoiala: au cazut picaturile astea caustice una dupa alta si stiu acuma: este eternul si inepuizabilul amor propriu feminin care te stapaneste! Vrei sa stii, asta e... vrei sa stii, acum: va fi in stare un barbat sa faca acest gest suprem pentru mine? Ei bine domnisoara neagra, zeita a noptii, ei bine, iata iti spun eu: exista unul care-l va face... eu il voi face auzi, eu... cand vrei... acum... aici... pe loc... iti spun ca-l voi face... acum pe loc... pe loc.
si repeta de mai multe ori "pe loc", "pe loc" dibuind in sufletul lui daca mai intalneste un graunte de sovaiala. insa nu gasi nimic si-si simti sufletul incordat de hotarare...
si repeta iarasi - "cand vrei, cand vrei, cand ordoni", dibuind in sufletul ei daca intalneste un sambure de groaza, de incredere si de oprire a avantului acestuia nebun; dar nimic nu veni dintracolo, in urechile si-n sufletul lui si vocea i se incorda, de fiorul sacrificiului;
- Dar... inainte... - rasuna solemna aceasta voce - fii a mea... primesc de buna voie sa fiu sclavul Cleopatrei, cu care te aseamana atat de mult culoarea cu reflexuri nocturne ce te acopere... primesc de buna voie si eu insumi te rog... sa fii Cleopatra... iar maine in zori sau chiar asta seara daca vrei... sclavul, care a indraznit... nu va mai trai...
ii spuse toate acestea ferindu-i privirile, fixand bataia din ce in ce mai agitata a unui punct de pe gatul ei, care i se paru un ochi de izvor in amurg.
Simtea necontenit caldura punctului aceluia agitat pe buzele lui, asa ca vorbele pe care le spuse, fura egal de sonore si cursera toate, una dupa alta, duse de-un sange asa de rece cum niciodata nu se astepta sa aibe.
Insa, abia sfarsi sa le pronunte, ca o rusine groaznica il cuprinse: nu era inspaimantat catusi de putin de ce oferea, dar il infricosa indrazneala celor cerute in schimb... Domnisoara Eleonora tacea...
Atunci indrazni sa ridice cu sfiala privirea spre dansa; dat atat numai un colt, un infim colt al privirei: si fu deajuns s-o zareasca, fixandu-l cu ochi grozav de mariti pe care, se parea ca-i forteaza si mai mult sa-i mareasca, de parca ar fi vrut sa-l incapa cu totul in rotundul cuprinderii lor.
- Jur, jur... chiar asta seara, - gemu atunci Negrisor, inecat cu totul in apa lor jucausa, de diamant dracesc.
Ea staruia in tacerea ei, fixandu-l inainte, cu cercurile, acelea mari ale ochilor care cresteau parca sa-l absoarba - si el primea astfel consimtamantul.
si din nou simti prin oase si prin sale ceva rece, iar pe ochi se puse un val negru. Un crep prea straveziu ca sa nu zareasca totusi prin el, zbuciumul punctului nepotolit de pe gatul de ciocolata.
O, de ce nu-i spune ea acuma ca deunazi: ajunge cu glumele macabre! Voi fi a ta si fara o rascumparare atat de grozava!...
...A inceput iar sa se indoiasca, de i-a venit un gand asa de fara rost? Nu! Negrisor isi citeste in suflet, ca intr-o oglinda: nu va fi in stare sa dea indarat! Dar daca ea ar fi scapat cuvantul mantuirii, atunci sarmanul Negrisor, o clipa ar fi inteles, ar fi vazut si el un sens al propriei sale vieti! Pentru a ajunge la aceeasi fericire, Modreanu n-ar fi avut nevoie sa se prefaca in bucati!
El insa... O, numai pentru nedreptatea asta se induiosa acum, pentru ultima oara, nu sufletul lui pe care-l simti inainte darz si hotarat, ci trupul acesta chipes, pe care i se paru, ca-l si aude paraind...
...insa ochii femeii de ciocolata crescusera atat de nemasurat, zambetul ii devenise atat de fix si de straniu si hieroglifele de pe capot atat de incalcite, ca acum era un idol indian ce-si astepta ofranda sangeroasa. Doar punctul ce se zbatea poruncitor, pe grumaz, parea ca mai traieste in imobilitatea de statuie; iar ochii varsau efluvii negre, supranaturale...
Capul lui Negrisor se lasa moale pe piept, apoi deodata se indrepta brusc, mainile se intinsera, ii apuca umerii cu hotarare si buzele lui uscate supsera cu lacomie izvorasul neastamparat de viata, ce zvacnea sub pielita fina a gatului. Eleonora dadu drumul unui geamat usor, si nu stiai, e de placere, e de surpriza? Sarutul se continua la nesfarsit caci izvorasul era nesecat; Negrisor nu indraznea sa ridice ochii spre figura, pe care o simtea crispandu-se de durerea voluptatii. Pe el il imbata acum doar straniul lichid ce-i fierbea in pieptul zdrobit de rezistenta sanilor pietrosi si ascutiti, amintitori ai pietruitei prapastii. Era asa de cald fluidul acela care-i crescuse in piept, ca avea impresia sangelui ce a inceput sa se prelinga pe muschii strapunsi de ascutisul sanilor de idol. Cu masochic elan, Negrisor se pierdea tot mai mult in fatala inlantuire. Corpul femeiesc nu punea nici o impotrivire indraznelilor tot mai mari, ale barbatului care-l inclestase. Cand Negrisor avu curajul sa infrunte cu ochii figura zeitei, pleoapele ei cazura mari si grele si sufletul ascuns in dosul lor ii lasa astfel deplina stapanire asupra intregii statui de abanos. Mana lui se furisa atunci tremuratoare prin despicatura capotului si cei doi sani cazura, rand pe rand, prada gurei insetate... iar degetele indepartau inainte infrigurate capotul cu toate preceptele lui incalcite... Ea stranse ochii si mai tare, bratele il incolacira ca doi serpi calzi peste gat si buzele ei se miscara intr-o baiguiala fara noima.
si cineva parca batu in usa.
El facu o miscare speriata, indreptandu-se din sale, neincrezator, ca un criminal al carui auz e lovit de-o soapta indoielnica, o clipa inaintea loviturii definitive.
Ea paru ca a auzit de asemeni: deschise ochii un moment nehotarati, apoi jumatate goala se agata de gatu-i, tragandu-l din nou peste dansa: sst... nici un raspuns, or cine ar fi... sst...
Se stransera inabusit si el simti chiar degetele ei dandu-i ajutor sa inlature, ce mai ramasese din preceptele coranului peste dansa.
- Domnisoara Eleonora! se auzi de-afara...
Domnisoara Eleonora!...
si ciocanitul se porni din nou, intovarasit de aceeasi voce rugatoare si insistenta.
Ei se privira adanc in fundul ochilor si ea n-avu nici macar puterea sa-si acopere trupul gol si minunat iesind din faldurile capotului, ca dintr-un trup de delfin. Caci vocea de-afara ii spunea ceva inspaimantator si nefiresc. Lui Negrisor de asemenea toata puterea intelegerii i se concentrase in urechi. Acolo, in timpane batea cineva incontinuu si se ruga cu un glas, ce venea parca de sub pamant...
- Deschide, domnisoara Eleonora... stiu ca esti acasa... Unde mai auzise el vocea asta? Era un glas atat de cunoscut si care pana aproape in ajun rasunase in mijlocul lor!
Ea dadu atunci un tipat sfasietor si se ascunse speriata sub capotul ce-si desfasura iarasi, ca un papyrus, invataturile misterioase. Iar tipatul ei facu lumina in mintea lui ca o scanteie franta, strapungand norii de neliniste si intuneric, ce incepusera din nou sa se ingramadeasca in aceasta incapere.
- Modreanu! sopti el abia auzit dar ea facu o miscare atat de speriata de parca i-ar fi urlat cu glasul cel mai puternic, cuvantul cel mai ingrozitor.
si ciocanasul degetului de schelet porni sa loveasca din nou lemnul sonor al usei. Eleonorei i se parea chiar ca aude ghiare ca de caine sau un trup de oase repezindu-se intr-insa, cazand faramate, apoi compunandu-se iarasi in sinistra armura a mortii si aruncandu-se din nou razbunator si groaznic. Negrisor se propti sa se ridice.
- Ce faci? ii sopti ea, apucandu-l de brat si inghemuindu-se intr-insul. Ne va rapune...
El o privi cu un suras amarnic.
Cum o va rapune pe ea?... pe el, da... caci pentru el a venit, numai pentru dansul, sa-i dea branci in prapastia de asfalt. O, cel putin, de-ar fi intarziat un minut, un singur minut...
si pumnul batea sarcastic in usa.
- Vai de mine, se poate sa va speriati asa, de un prieten? se auzi de-afara.
Dar cuvantul "prieten" rasuna in urechile ei asa de infiorator, incat o unda nervoasa de friguri o cutremura violent.
- Nu-i raspunde, nu-i raspunde! soptea ea rugator...
Nu-i raspunde... Poate e de-ajuns o singura vorba de-a noastra, ca sa ramanem orbi sau sa ramanem cu gura stramba...
- il vom lasa atunci sa plece? sopti Negrisor si candelile nadejdei se aprinsera din nou in ochii lui.
- Desigur, desigur... sopti ea.
De afara vocea celui din mormant venea bocitoare si lor le parea un scancet de caine. Iar pe fata lui Negrisor rasarise lumina izbanzii. El o cotropi cu bratele lui vanjoase si o rasturna pe divanul rosu intunecat, iar buzele cautara lacome punctul neastamparat de viata care se zbatea in gatul de lebada neagra.
- El va bate intr-una la usa - si noi intr-una ne vom iubi...
Ochii ei licarira. il fixau acum lung cu un fel de simpatie, poate compatimire, in care pluteau totusi ici colo, ba pretutindeni, ca o bura fina, sclipiri poate de gluma, de sarcasm. Ei insisi, ochii acestia pareau doi ochi sfredelitori de usi si demonici.
- Doar el inca nu ne stie aici...
- El vede si prin zid.
- O, el e real...
Dar Negrisor nu indrazni sa sopteasca pana la capat groaznicul cuvant. ii fu teama chiar numai de ceea ce pronuntase; insa scrasnetul scapat isi si facuse loc in urechile inspaimantate ale Eleonorei, care inclina din cap cu neincredere deznadajduita. Sau poate cu o fugara unda de haz pe fata totusi impietrita. Poate o deznadejde care-a dat peste limitele dementei, se gandi ingrijorat Negrisor.
Dar cand buzele lui se apropiara parinteste de crestetui, surazand asigurator, ea il respinse usor, surazand de asemeni de teribila infricosare:
- Niciodata, niciodata!...
Afara, strigoiul izbea in usa si striga necontenit:
- Nu va speriati, nu te speria... Negrisor...
Negrisor... doar esti om in toata firea.
si lui Negrisor i se parea venind prin usa unde usoare, imperceptibile de ironie cu fiecare din sunetele acestea. Ochii lui se holbasera.
- De unde stie el?... de unde stie el? bolborosi ea scoasa din fire. El vede prin zid.
Negrisor o cerceta banuitor, dar acum nu mai vazu nici un alt joc de lumina pe fata ei, in afara de umbra inclestata a spaimei celei mai desavarsite. si numai nu intelegea daca intradevar frica sau bucuria revederii ii da acest delir.
- Daca vrei sa scapam de umbra asta, incerca el cu sufletul pe-o muchie de cutit, - striga-i sa se duca, striga-i ca esti a mea si numai a mea, striga-i, te rog... te rog...
- Niciodata! niciodata, ...el va fi teribil...
- Vei vedea cum se va duce... se va mistui in aer.
- Va sparge usa.
si tremurand de parca ar fi iesit dintr-o baie inghetata, ea se ridica intr-un cot si-i demonstra in soapte:
- Gandeste-te el a venit tocmai... cand eram gata sati daruiesc, ceea ce-i fagaduisem lui... pentru ziua cand a fost ucis...
Negrisor se clatina. Poate ca amanuntul asta ar fi putut sa lipseasca, dar daca i-a fost aruncat atat de crud in piept:
- Atunci?...
- Niciodata, niciodata... el va fi vesnic in mijlocul nostru... intre noi...
- Atunci?
Negrisor se ridica. in mintea lui nu mai era nici o indoiala, ca ea juca o sceneta pe care o inventase capul ei de ciocolata.
- Ea ma crede imbecil...
si cu calcatura hotarata se indrepta spre usa...
- Nu, nu! scanci ea slab, extrem de slab si mainile i se intinsera molatec si frant, ca pentru o gratie lipsita de orice nadejde.
Dar pasul inainta ferm si mana apuca decisa manerul usei. Ea se incolaci atunci pe divan, ca un sarpe in jurul sau insusi, iar ochii urmareau innebuniti de surpriza curajul lui Negrisor.
Spectrul aparu: avea o palarie de fetru moale, pusa strengareste pe-o spranceana, o uitase pe cap privind uimit la cei doi. Avea haine cadrilate de calatorie si figura parca mai arsa de soare si mai obosita.
- Precum vedeti vin din infern, spuse el - si am venit sa ma razbun pe cei ce m-au ucis si m-au ingropat.
Apoi privind pe Negrisor se porni intr-un hohot interminabil:
- Bine, Negrisor!... se poate... sa fii asa slab de inger...
Bat eu si strig de atata vreme si sa nu-mi raspundeti...
Spuneti drept, asa e ca v-am speriat?...
si ochii lui se infigeau grozav de scormonitori in sufletele lor. iar hohotele care nu se mai opreau, rasunau din ce in ce mai natural, atat de natural ca domnisoara Eleonora incepu sa rada de asemenea.
insusi Negrisor se inveseli.
si pana tarziu ei rasera cate-si trei, cu voie buna, asezati in jurul mesei din mijloc. Iar cand rasul incepea sa se ogoaie, unul dintr-insii izbucnea deodata mai tare si numaidecat ceilalti doi isi insufleteau veselia.
Radeau necontenit fara sa-si spuna o vorba; cel din urma, care atata flacara, fu Negrisor, cu toate ca in ochii lui se putea ceti o grija adanca. Sfarsi insa rasul cu o usoara incruntatura a sprancenelor, ca omul caresi aduce aminte ca s-a dat cu gluma si a uitat treaba. si se apropie grabit de fereastra larg deschisa...
Un tipat lung, sfasietor, de ferastroaica, il primi cu vesela surpriza, ca pe un prieten nemaivazut de vreme multa. Negrisor il asculta cu adanca luare aminte si i se paru ca stridenta aceasta metalica se descompune intr-o infinitate de sunete orbitor de stralucitoare ca un taciune lovit, in jocuri de scantei.
- Ma crezi, domnisoara Eleonora, ca daca mai traia el, nu mai traiam eu...
Negrisor sari ca ars de la fereastra. Cine vorbise? El privi speriat la cei doi, dar aceia cuvantau dusi in lumea povestirilor. Ei nu mai existau aici, caci ochii lor devenisera extraordinar de mari si ei se concentrasera
in intregime in ochii aceia. Ei se dadusera atat de mult unul ascultarii celuilalt, ca parca erau inlantuiti in cea mai impudica imbratisare, iar Negrisor intoarse capul scarbit...
- Spune drept, Negrisor, te-ai fi aruncat?
Cine, cine ii soptea necontenit aceeasi grozavie?
Negrisor vazu dinainte-i pe un alt Negrisor, stand in spatiu, picior peste picior deasupra prapastiei si intrebandu-l calm:
- Spune drept Negrisor, te-ai fi aruncat?
Apoi Negrisorul viziune, pastrandu-si pozitia comoda, se lasa jos spre fundul abisului si disparu in urletul masinii, care inceta pentru un moment zarva ce facea, ca sa se auda caderea catorva lemne aruncate in gramada, rasunand sonor, parca maciuci de cioban sfaramandu-se de pavaj.
Iata cascatura zidurilor, crescute parca din asfalt, deslusindu-se sub el: iata in spate strigoiul inviat, traind; iata ranjetul invartitor al ferastroaicei chemandul!
Oare ea l-a crezut atunci? Oare zambeste acum?...
Doamne! si iata acuma, el nu va mai indrazni sa se lase nici macar pana la distanta aceea formidabila de cativa milimetri, de cadere!... Asa de repede s-au intors!... si sau potrivit toate... asa de repede!... Numai ameteala... a da, ameteala... Dar unde-i ameteala aceea? Totusi numai aceea poate fi singura scapare... el se va aseza pana la o unghie departe de vartejul gravitatiei si pe urma va fi treaba ametelii...
...El incerca sa-si alunece mai mult ceva, jumatatea superioara a trupului in afara, ca atunci, cand curajul lui neasteptat il uluia pe el insusi. Dar acum vazu cu descurajare ca-si freaca degeaba pantecul de privaz; poate, cine stie, s-a oprit mai sus cativa milimetri sau poate chiar cu un centimetru intreg. Degeaba se inseala, degeaba isi socoteste cumpaneala ca pe rabojul cifrat al unui cantar de precupet. Zadarnic, zadarnic! E atat de departe de prabusire! si de ameteala nici vorba! si ei rad cu atata pofta in urma lui! Au priceput poate nehotararea? Au priceput poate extrema lui luciditate?
...si daca rad? - Ea ar trebui sa-si inchipuie ca acel care are drept sa rada e el, Negrisor; doar a stiut s-o faca sa creada... O clipa numai daca intarzia celalalt...
- si-o aminteste limpede, cand ii asculta discursul macabru; il privea lung, neancrezator, apoi numaidecat ochii i s-au inveselit si intreaga ei infatisare parea a cuiva ce incearca sa-si dea aere serioase, ascultand pe un copil. O, ea n-a crezut nimic! si acum ei rad. si ea-l vede deasupra abisului si nu-l striga. Nu-l mai striga. O, sufletul ei e cu mult mai negru decat corpul: ce minune de culoare trebuie sa aibe sufletul acela, ce reflexe de intuneric, ce jocuri de unde din Styx... asa ca in ochii grei... asa... ca acolo... in marele nepatruns... in intunerecul enorm... din care deodata tasnesc bulgari de stralucire... ca lumini de locomotiva intr-un tunel...
Numai atunci va cunoaste culoarea adevarata a acestui suflet... pe langa care ciocolata trupului e o simpla dulceata... atunci va cunoaste culoarea adevarata a totului... samburele de foc infasurat in atatea nopti spatiale... de care te apropii, te apropii... si creste, creste.... astral si demonic... stralucitor de lumina alba, pura, a adevarului...
Dar Negrisor se simte zmucind indarat, in fata acestei frumuseti uluitoare, acestei orbitoare prabusiri de foc alb... el a ferit in laturi si lumina s-a infipt din nou in scutecele negrului infiorator... o vede pierind tot mai slaba si mai galbena, printre alte lumini galbene, ca niste banale felinare dintr-o gara departata, pierduta in intunerec. O, acum se simte la distante considerabile indarat, de lumina mantuitoare, de care nu-l mai despartea decat un milimetru... S-a ridicat cu totul de pe prichici...
Dar isi imboldeste sufletul indata sa ocupe acelasi loc periculos, sa se opreasca din nou la marginea lumii. si-i da bice crude din spate, pentru a-l mana iarasi la cumpana infricosatoare de frumuseti.
...hm... sau poate a si uitat? O, asta da... asta desigur...
Ei rad cu totul de altceva acum si el... Doamne, Doamne, ce-i mai trazneste prin cap! Ea a uitat toate fantasmagoriile lui sinistre; iar acum, vazandu-l la fereastra, il crede ca-si face obiceiul. Ea a uitat, a uitat!
Cine stie de ce rad ei cu atata veselie. Poate au si uitat ca el se mai afla cu dansii, langa dansii...
Tiptil, Negrisor arunca ochii inapoi spre ei... ii credea inlantuiti, pierduti in convorbirea lor, dar ii surprinde urmarindu-l in miscarile lui. Drace, il asteptau? Eleonora cu figura contractata si fixa, cu ochii luminosi - totusi parca stapanind brusc o miscare a gurii, caci buzele inca
ii tremura desi sunt stranse exagerat. Ce cruzime!
Modreanu il priveste incruntat si vrajmas. Iar mana i-a ramas suspendata in aer, cu degetele raschirate in dreptul fruntii, ca si cand ar fi fost surprins fa-cand sau ispravind de facut un gest nepotrivit, cine stie, poate tocmai isi indrepta spre mana mangaietoare, sau poate isi flutura degetele la tampla, ca acel care vrea sa arate convorbitorului ca-n juru-le se afla un nebun.
Negrisor ii surprinde astfel si ochii lui varsa manii si dispret. si ceilalti nu-i sufera acesti ochi focosi si-i pleaca pe ai lor. si Modreanu lasa sa-i cada moale, mana invinsa, cu degetele raschirate.
A inteles acum. Pentru ei: el e nebunul! Saritul din minti! Tot ce-a facut si tot ce-a spus pana acum e zdruncinul unui creier bolnav. El, care cu cateva minute inainte fusese departe doar o clipa de adevarul de foc, din vesnica noapte interspatiala. Hm, nenorocitii!
Bine, fie! E nebunul! Dar din esenta cea rara! Neintelesul pentru puterea intelegerii unui Modreanu! Dar, pe care Eleonora il va intelege acum indata si cumplit se va cutremura in fata marei revelatiuni! Celalalt niciodata, niciodata, nu va indrazni sa faca marea nebunie!
Sarmanul Modreanu! Cum il intelege Negrisor. Cum se intelege pe el insusi, intelegandu-l. Cum se vede la randu-i, privindu-l la fel de dusmanos. Cum se aminteste primind cu bucurie condensata in lacrimi vestea mortii lui. Cum il vede, acura pe acesta repezindu-se la fereastra si ascultand infiorat, tresarind in lacrimi de bucurie la auzul bufnetului sec, ca un lemn zvarlit in gramada de mecanicul ferastroaicei! Iar domnisoara Eleonora stergandu-i lacrimile, asa cum prietenii i-au laudat lacrimile lui atunci... Sarmanul Modreanu, cum l-a privit, cand a patruns incoace, ce privire ascutita si umila, de caine deposedat de culcus, n-a infipt in sufletele lor! Cu ce ochi de groaza n-a invaluit soldurile si sanii Eleonorei, abia ascunse de unica ei pudoare, capotul cu inscriptii.
Sarmanul! Negrisor il priveste cu sincera compatimire; cu nemarginita iertare pe femeia de ciocolata. Cum? Asta a fost singura dorinta a vietii lui!
Cum, el n-a putut sa fie agitat de alte visuri, de alte idealuri? Negrisor isi deapana in minte toata viata. si nu vede decat femei, de diferite culori si marimi, insirate pe o ata ca niste papusi de zahar. incolo pustiu!
si totul se ineaca in fumul greu al unui laborator de cofetarie. in ceata tot mai deasa i se pare ca forfotesc turci murdari, cu picioarele desculte, noduroase, nespalati de saptamani, framantand cu vorbe triviale coca dulciurilor gretoase. Un dezgust nemarginit i se deseneaza pe buze: atata nehotarare, atatea lasitati, atata zbucium, sa treci pragul halvitariei acesteia, sa iesi afara in aerul liber, curat!
Ei tin ochii plecati si nu indraznesc sa-i ridice la dansul. Negrisor isi ia ramas bun de la ea, odihnindu-si putin privirile, inainte de plecare in negura definitiva,
in nuanta inchisa a pielei catifelate. Ce izvor de noapte, in pielea asta, care desigur radiaza amurgul incepator ce-i inconjoara, radiaza noaptea ce va sa vie, radiaza noaptea eterna in care va intra el, nesaturatul...
O saruta in gand pe ploapele lasate si pe punctul acela de zbucium din gat. Se mai opreste putin si asupra lui Modreanu. El sta cu ochii inca plecati, ca un vinovat. ii vine sa-l mangaie si sa-l imbarbateze. Se poate gasi vreo vina copilului care vrea sa manance singur dulciul preferat?
Pe cand el, Negrisor, este facut dintr-un alt aluat, pe cand acolo in fund este duritatea trotoarului; pe cand el poate sa auda de acum paraitul aspru de oase, desteptarea din betia asta de zahar topit. E viata, adevarata viata de-o clipa, dar adevarata... chiar daca dincolo de ea, nu mai e decat o simpla amagire si nici un adevar. Caci, insangerat, el va trai in ochii ei, poate numai aceasta clipa, dar va trai, o va avea in intregimeo clipa, ii va poseda sufletul, care pentru celalalt va ramane o taina in turnul de ciocolata. O va poseda el, insangeratul. O va avea intreaga, pana-n ultima molecula ravasita. O clipa, clipa paraitului oaselor: sinteza tuturor placerilor.
O clipa! Totul nu depinde de tot ce-a fost pana acum, ci numai de clipa asta, daca el va sti s-o domine si s-o infranga.. si razboinici, ochii lui au si pornit inainte, in fundul prapastiei. Caruta ferastroaicei s-a potolit... asteapta. Ceilalti doi asteapta tacuti, potoliti.
Inima ei trebuie sa ticae... un milimetru, doi... Ce tacere! tot orasul tace si asteapta... inca un milimetru... si inca unul... cerul parca s-a lasat in jos, jos de tot... ce frumos, ce dumnezeesc moment... cum i se umplu narile de viata, cum i se umple sufletul de viata, ca sangele de instinct sexual... acolo, in fund ea... asteapta... roata cu dinti.... inca un milimetru... iata, acum acul balantei este exact la mijloc...
isi lasa mainile si capul in jos... nici o miscare... ce betie... parca i s-ar urca sangele la cap... ba nu... cade... sau nu... e alcool... e beat... ameteala... clipa... lumina...
Momentele acelea ii vin in minte lui Negrisor cu spaima si admiratie. A izbutit sa traiasca intr-adevar, ceea ce obisnuia sa traiasca atat de des in inchipuire. A alunecat peste privaz si deodata s-a oprit. O zmucitura strasnica si s-a oprit. si nu cu un milimetru, doi, sau mai multi dincolo de punctul de cumpana al corpului.
Dimpotriva, cu un decimetru, doi sau mai multi, poate chiar un metru. Atata stie, ca privazul ii apasa si-i zdrobea genunchiul, cu toate ca dedesubt; dar mijlocul se fransese si capul si trupul, cu bratele moi, atarnau in jos ca la un Crist despironit.
Precis nu-si aduce nici el aminte cum a mai fost; caci era complet stapanit de ameteala si urechile ii vajiau.
Totusi a simtit cand a fost brusc oprit din cadere si atunci s-a desteptat. Un picior i-era strans intr-un nod teapan, iar de celalalt tragea teapan cineva...
Cand s-a pomenit inapoi, inauntru, dupa ce camera s-a invartit in juru-i de patru ori intr-o parte si de trei ori in cealalta parte, s-a dezmeticit de-abinelea. Glezna dreapta i-era sugrumata de firetul de matase al draperiei, rosu si fluid si gros cat o franghie. Nodul era facut mestesugit ca pentru unul care vrea sa se spanzure: cum se intindea putin firetul, cum se strangea latul. De celalalt picior il trasera voiniceste Modreanu si Eleonora, care, dupa ce-l readusera
inlauntru, se tavaleau de ras in jurul lui.
Legat inca de picior ca un intemnitat de-o ghiulea, Negrisor ii privea crunt. S-ar fi asteptat la ceva mai mult din partea lor: cel putin respectul cuvenit unui om care infruntase moartea. Dar Modreanu se prapadea de ras. Negrisor il intelese: el vrea sa bagatalizeze un gest asa de mare, pe care n-ar fi fost niciodata in stare sa-l faca si pe care... doar... cu care... hm... cine stie, daca si el, Negrisor... se va mai intalni. Eleonora radea si ea desigur, dar mai mult asmutita de rasul lui Modreanu. Ochii ei lacrimosi radeau chiar mai mult decat elipsa perfecta a celor doua siraguri de dinti; dar in profunzimea pupilelor Negrisor ceti o spaima muta, care-l incita peste seaman. Abia acum vazu si pieptul bombat, cum i se zbatea fricos si-i fu teama ca-n zbaterea aceasta sa nu rupa minunata piele catifelata.
Sanii pe care-i sarutase cu doua ceasuri mai inainte!
Zbuciumul acesta al lor l-a facut sa bata din palme, sa sara in sus de bucurie, sa sarute pe Modreanu care-l legase de picior si-i zadarnicise caderea, sa sarute pe Eleonora, care in fundul pupilelor ei, i se da in sfarsit muta de spaima, muta de admiratie, in fata fortei de necrezut.
insa solemnitatea momentului trebuia restabilita.
Negrisor incepu sa priveasca prin camera, clipicind din ochi si iesi, fara a emite decat sunete guturale sovaind si impleticindu-se ca un om beat.
in urma lui rasuna pana departe pe scara rasul nemaipomenit de vesel al lui Modreanu. Negrisor cobori repede treptele fugind de el, ca de o fantoma. Rase totusi in gand, amintindu-si nodul firetului, pe care Modreanu, crezand ca-l leaga in jurul piciorului lui Negrisor si-l legase in jurul propriului sau gat:
- El nu e facut sa inteleaga toate acestea cu inteligenta lui de suprafata!
Cand talpa se lasa de pe ultima treapta pe asfaltul dur, pe care trebuia sa se afle zdrobit, Negrisor se cutremura.
- De ce m-au lasat ei sa cobor singur, fara sa le fie teama ca ma arunc peste rampa scarii?
Cineva il striga: Modreanu.
Cei doi aparusera in cadrul ferestrei si-l urmareau cu hohotele lor, prin vagile cercuri tremuratoare de lumina din jurul felinarelor, care se aprindeau. Negrisor nu intoarse capul. Caci ochii i-erau furati de scheletul ferastroaicei, parasit in negura care se lasa pale, pale, ca intunecate duhuri de pasari in stol.
Era o biata caruta ca oricare altele, carpita si hodorogita. Ceva jalnic care se desprindea din mogaldeata ei. Dupa cum, jalnic isi muta acum picioarele Negrisor spre casa indepartata. Caci se lamurise:
Nemernicul o va convinge ca eu am simtit. Sau chiar, cine stie, ca am descoperit si nodul firetului in jurul piciorului cand am intors capul. Ah... Modreanu!... Negrisor a primit cu ura si dezgust anuntul de nunta si nu s-a dus. Cei doi au pornit apoi intr-o scurta calatorie, dar nici la inapoierea lor nu s-a grabit sa-i vada. Eleonora l-a chemat de mai multe ori cu biletelele ei colorate, taiate de liniile bizare, ale scrisului lunguet.
Cel dintai pe care l-a primit i-a pricinuit valmaseala adanca in suflet, dar nu s-a dus si nici n-a raspuns. Pe celalalte le-a citit cu ura si niciodata n-a raspuns. Caci in toate era politete si banalitate. si gluma. Numai gluma. Dar nici cea mai mica aluzie la grozava indrazneala, la strivitoarea ei infrangere.
Modreanu deci izbandise.
Caraghioslacul lui a fost mai tare. si a imbibat in aceasta stupida clownerie tragicul momentului aceluia, pe care numai el, Negrisor, singur si pe lumea asta, il revede atat de frumos, atat de inalt, atat de uimitor.
Singur. si lacrimi dupa lacrimi izvorasc din negrul ochilor mari.
Dar veninul teribilului nenoroc, a crescut pe incetul atat de mare, ca din ce in ce se simte mai neputincios sa-l stranga in suflet.
Atat de aproape, ii vine necurmat in minte, penultimul minut si ultimul, alunecarea, viziunea aceea clara, bunatatea extazul, ameteala tulbure si dulce: ca i se pare o mana grosolana de borfas, aceea care s-a intins sa-i rapeasca frumusetea temutei fapte si sa lase in locu-i meschinaria unei ispravi de circ. Caci Doamne, aici sta grozavia: un lucru atat de pretios: pierdut, furat, se va mai gasi el candva?... vreodata?...
Brusca zmucitura a opririi, desteptarea brusca si dezgustatoare, zgaltiala aceea intre pamantul care aspira cu imensii lui plamani si firetul care strange, trage vartos inapoi... Senzatia tariei pavajului i se isca in toti muschii, care i se strang unul intr-altul in panica, striviti de idee...
Cu neputinta. Scumpul lucru de pret, de cel mai mare pret e pierdut pentru veci...
si nimeni cui sa-i impartaseasca aceasta sfredelitoare nimicire a cugetului, aceasta oribila hotie!
Jefuit in fata ei, in ochii si-n aprobarea aceleia care singura ar fi putut sa-l izbaveasca de aceasta tortura, cu bucuria si cu recunostinta ei.
Trebuia sa vada pe Eleonora. Gandului acestuia care-l sfasia literalmente nu-i mai era cu putinta sa reziste.
Porni. Ea va trebui sa plateasca pentru celalalt; ea va trebui sa inteleaga adevarul. Va trebui! Dar, dar cum va mai patrunde adevarul, in capul mic de ciocolata, daca nici o urma dintr-insul nu se gasea acolo?
Dar nu indrazni sa intre. Suna si fugi, pierzandu-se pe lungile scari, prea cunoscute. Iesi afara si respira setos aerul strazii, cu strania simtire a celui ce se bucura, ca s-a oprit la timp, de la o fapta rea. Porni cu obisnuitu-i pas accelerat, care ar fi dat oricui impresia ca e gonit de zorul atator grele treburi, desi nu lua niciodata aceasta sprintena alura, decat cand il imboldeau ganduri straine de studiile si de ocupatiile lui practice.
Rataci mult timp astfel, aproape alergand, doar intro vreme facu un lung popas dinaintea vitraliului mare al unei tipografii, unde urmari cu atentie activitatea lucratorilor si miscarile domoale ale linotipurilor. intru tarziu se trezi in fata garii. Sosirea grabita a masinilor si a trasurilor il intriga mult, apoi mersul lor domol aliniindu-se in asteptarea trenurilor, forfota calatorilor, multicolorul vestmintelor femeiesti, al cutiilor de palarii, nichelul geamantanelor lucind prin intredeschizaturile imbracamintelor de panza verzuie. Acest interes deosebit pentru o miscare obisnuita, pe care o vazuse adesea, dar care acum il surprindea ca o noutate indescriptibila, il intrerupse privirile staruitoare ale unui agent, care i se propti de mai multe ori in fata si pe carel simti de acum inainte necontenit intr-o parte si in spate.
Altadata Negrisor ar fi continuat nespus de amuzat jocul; l-ar fi plimbat pe reprezentantul fortei publice prin toate colturile garii si prin toata gama curiozitatii sufocante, din preajma marilor descoperiri. insa acum dadu plictisit din umeri si intra in restaurant, regretand adanc, ca resortul spiritului sau poznas, renumit pe vremuri, nu mai are puterea sa se indoaie pana acolo unde rezida buna dispozitie si aplecarea spre fapta spontana, apanajul oamenilor fericiti si veseli.
O schimbare radicala se petrecuse in mecanismul sau interior: o simtea acum bine si avea chiar impresia lamurita, ca daca s-ar clatina mai cu vigoare, ar percepe, ca dintre capacele ermetice ale unui ceasornic uzat, piesa sufleteasca scapata din micile ei suruburi. Pe care, se feri prin miscari, teapene, de trup incordat s-o afle - desi o banuia pana la limpezime, - bandu-si cafeaua cu lapte intr-un chip mecanic, care aducea cu al doamnelor nobile si batrane si care starni la mesele dimprejur o vie curiozitate.
Negrisor plati cafeaua, dar nu se hotari sa-si paraseasca locul. Acum isi dadu seama ca un lucru extraordinar avea sa se petreasca, in acest restaurant.
Altfel, era cu totul inexplicabila ratacirea lui tocmai aci, desi putea s-o ia razna spre partea cealalta a orasului, - ca si aparitia subita si staruitoare a celor doi ochi de agent. De ce acesti ochi cu perechile lor metalice care se lasau pe pieptul tunicei, marcand doua jumatati de hiperbola, disparusera subit, de cum intrase in restaurant? Un raufacator putea face ispravi si intr-un restaurant de gara, tot asa de bine ca si-n salile de asteptare; el privi deci cu atentie la usa si la ferestrele care se umplusera de intunerec. si nu observa nicaieri nici o pereche de ochi metalici, care, macar aceia, s-ar fi putut vedea prin noapte, tradati de reflexele puternice ale luminei din restaurant. Dar nimic, nimic. si restaurantul se golea, pe masura plecarii trenurilor de noapte. insa Negrisor nici nu gandea macar sa se urneasca. Pentru ca, turtind mucurile de tigari repetate, in asezari simetrice, pe farfurioara cestei de cafea neagra, pe care o ceruse la urma, el incepea sa
intrevada jocul cel nou al destinului care-l adusese incoace.
in definitiv destinul, nu e chiar asa de rautacios si de stupid glumet, precum il invinuiau atatia. Negrisor mai bagase de seama, in numarul anilor sai, destui, cat sa se faca in spatiul curgerii lor o buna socoteala, ca daca mosul acesta zbanghiu si cam ticnit de batranete, caruia i-a fost dat sa domineze timpurile si crugurile omenesti, il facea sa sufere o neplacere, doua, apoi indata avea grija sa mai intoarca norocul si pe fata cealalta.Mosul trebuie sa fie sugubat si hapsan: daca nu te revolti niciodata, de renghiurile lui, e in stare sa te scoata din tatani, cu din ce in ce mai multa cerbicie; iar daca te lasi moale de tot pana la urma, iti da una in cap si termina cu dumneata. Pe cand daca te impotrivesti si-l acuzi pe fata se intampla de se supara, daca-i arunci in obraz ocari prea vrajmase. Dar daca intrebuintezi mascari simpatice, asta-l bucura ca pe orice batran si nu-ti incearca rabdarile mai mult de trei ori. Ce vrei? Traim, intr-o vreme cu mult prea departata de inceputurile ei, ca niste copii ai unor oameni trecuti si uzati. Totul e ticnit in universul, care si-a iesit putin din tatanile lui prestabilite; pe semne ca de aceea vrea Dumnezeu sa-l piarda si sa faca altul.
Dar asta e alta poveste, pe care dracul stie cine-o mai apuca. Cel care simte insa rostul lucrurilor trebuie, vrand-nevrand, sa se potriveasca lor. Daca universul e scrantit ce sa mai faca si el, Negrisor, decat sa mai comande o cafea, sa mai aseze in jurul ei, pe farfurioara, cateva mucuri de tigari, simetric si sa astepte pozna cea noua a mosului cu foarfeca. Aceea din urma, cu franghia de picior, a fost din cale afara de hazoasa, trebuie s-o recunoasca Negrisor si sa nu mai pastreze nici o suparare. Acum e ora unsprezece si jumatate. Nici un piept acoperit de ochi metalici la geam. Trebuie sa vie reversul!
Era ora 1 fara un sfert si reversul n-a mai sosit. Ultimul tren pleaca la 1 si 25. Mai sunt 40 de minute. Destul timp ca sa soseasca. Un calator obisnuit ca Modreanu, pe care profesiunea lui ratacitoare, il arunca saptamanal afara din oras, nu se cade sa vina la gara prea devreme. El e un voiajor emerit, care stie pretul si ultimul minut. Dar va trece el prin restaurant, ca holteiul practic, - dinainte de acel lung si enigmatic voiaj, - care venea aci sa-si completeze servieta cu sandviciuri si briose, ori de cate ori pornea in regulatele-i inspectii? Negrisor ar putea pune prinsoare ca da: Modreanu, nu e omul care sa marturiseasca unei femei ca Eleonora, grijile si tabieturile lui gastrice, ba chiar le-ar repudia cu strasnicie dinainte-i, pentru ca, odata ajuns pe peron sa fie instinctiv acaparat de temerea lui veche, de burghez iremediabil, daca trenul va intepeni undeva pe campie sau intre stancile colturoase ale vreunui munte pustiu?
Negrisor surade. Parcimonia si multiplele meschinarii ale lui Modreanu, pe care acest bun prieten e destul de inteligent sa si le ascunda cu grija, ba chiar nu da indarat sa le sfichiuiasca la altii, trec acum, drept pedeapsa, in tabara lui Negrisor. Ele sunt vestitorii sosirii apropiate ale celuilalt si ai trecerii lui peaci, pe sub furcile caudine ale privirilor lui Negrisor, caresi potriveste de pe acum ranjetul grabitei intrevederi.
- Tu Negrisor?
- Eu, Modreanu.
- Pleci undeva?
- Nu... raman...
si va apasa pe acest "raman". Va apasa si va ranji cat mai semnificativ cu putinta, pana ce ochii mari ai lui Modreanu se vor bulbuca de groaza pe figura firava.
Idiot! De ce aceasta satisfactie atat de ostentativa?
Dimpotriva? il va primi cu zambet nedefinit de sfinx in pustie.
- Pleci undeva?
- Nu, nu plec nicaieri.
- Dar atunci de ce ai venit? Pentru Dumnezeu de ce ai venit?
- Nu inteleg de ce te intriga asa. Poate astept pe cineva. Am si eu socotelile mele... discrete. De ce numi dai voie sa am si eu socotelile mele?...
si-l va bate pe umar, zambindu-i dulce si linistitor.
Iar ochii de cameleon se vor bulbuca atunci si mai cu putere.
- Curios, foarte curios! i-ar auzi vocea stinsa si neputincioasa.
Pentru ca Modreanu trebuie neaparat sa plece in inspectiile lui. El nu va avea niciodata curajul sa calce peste indatoririle sale, sufletul lui n-ar putea sa gaseasca niciodata o linie de legatura, o fraghie de siguranta pe care s-o arunce pe deasupra ochiurilor de apa care s-ar putea ivi in drumul vietii lui. Le-ar ocoli precaut si grabit: cu atat mai mult n-ar sta sa si le creeze singur cu voluptate or de nevoie.
Negrisor casca triumfator. E tarziu. Pendulul restaurantului a batut unu de mult si slujitorul a anuntat de cateva minute sosirea trenului. Restaurantul a inceput sa se goleasca.
Negrisor asteapta inainte calm si sigur. Deasupra bufetului enorm cu fructe, legume si ciosvarti de carnuri si maruntaie proaspete de vita si cu fundul multicolor de lichioruri, minutarul ceasornicului rotund inainteaza imperceptibil, intr-atata ca-l simti doar din cinci in cinci minute; trebuie sa te faci ca nu-l privesti ca sa-l surprinzi mergand. El insusi se apropie implacabil de ora fatala, totusi nici vis de Modreanu, iar Negrisor asteapta, chiar cand nu mai sunt decat doua minute, si se ridica numai cand clipa plecarei a fost atinsa de varful sagetii cu mers de melc.
Dar a doua zi se infiinteaza iar la aceeasi, masa, cu ornicul alb si lucios in ochi. Comanda o cafea sau un lichior si asteapta aceiasi ora nocturna calm si sigur si hotarat sa vina si-n noaptea urmatoare, daca astazi asemeni nu se va intampla nimic, si-n noptile celelalte, pana cand, in fine, minutul lui va sosi.
Atunci va petrece pe Modreanu la vagon, cu un suras fin si sarcastic pe buze - ba nu, nu-l va petrece, va ramane aci, se va acuza incurcat.
- stii, iarta-ma astept pe cineva....
si-l va petrece cu gandul, va inchide dupa el portiera cu gandul, si cu zgomot, cu zgomot greu de usa de celula, unde ai inchis pentru timpul ce-ti trebuie, pe cel, de care vrei sa te descotorosesti. Apoi va lua tiptil, drumul pe sub felinarele molcome, va inota ca o fantoma prin cercurile lor de lumina, se va opri in fata casei Eleonorei, infigurandu-se pe lungile-i picioare chiar pe locul unde urla pe vremuri ferastroaica. Astfel planuieste Negrisor, dar noptiile se scurg, una dupa alta ca si minutele de pe ornicul alb si rotund, deasupra bufetului cu sticliri de lichioruri; se scurg albe ca si bluzele chelnerilor care se misca somnorosi si inactivi in juru-i. Dar in loc sa porneasca in pas triumfator spre casa Eleonorei, dupa ce usa vagonului va cadea ca un chepeng de cavou peste cel ce va fi plecat, piciorul abia i se taraste ca si ceasornicul, ca si timpul, ca si chelnarii fara musterei, agale si fara nici o tinta, spre camera lui din strada Muzeului, care demult nu mai inseamna pentru el nici o tinta, desi isi taraste oasele intr-acolo in fiecare seara.
incetul cu incetul se convinge ca Eleonora este pierduta iremediabil: ea a inceput sa fabrice barbatului ei briose si sandviciuri de plecare. Asta e tot ce-a ramas din femeia de ciocolata, pentru care el masura cu submultipli de milimetru, distanta pana la vesnicie.
Dar dimineata, o vigoare proaspata il insfaca regulat si-i sufla in urechi acelasi comandament, infasurat in bogatele irizari sterpe ale sperantei. in seara asta va fi in sfarsit ce n-a fost pana acum.
I-ar fi usor sa se abata in treacat pe la Modreanu, sa ispiteasca pe cineva din apropiere, un vecin, o servitoare guresa, sau chiar sa patrunda la dansii. Dar atunci valurile nadejdei incapatanate se agita nelinistite si asta pe el il doare. Le asteapta sa-si recapete simetria stiuta si apoi asteapta seara calm si asigurat. Mosul cel nevazut si ticnit, l-a facut sa priceapa cu rasul lui strident intresurprins prin vuetul chicotitor al strazii, ca in curand, foarte in curand ceva, ceva se va petrece. Cu cat nerabdarea e mai mare, cu atat intamplarea asteptata va intarzia sa se arate. Dar si invers.
Abia asta seara, Negrisor isi dadu seama, ca daca Eleonora prepara intr-adevar sandviciuriie acasa, asteptarea lui aici in restaurant e de prisos si ca dimpotriva locul lui, de mult trebuia sa fie afara, pe peron. Se minuna mult ca o idee atat de simpla i-a putut veni atat de tarziu, dar nu fu deloc suparat. O idee atat de linistitoare, oricat de intarziat ar sosi, nu poate sa fie decat binevenita.
Hotari sa faca plata, cand simti deodata, ca e ceva in aer, care-i porunceste sa nu se grabeasca; desigur aceeasi misterioasa alcatuire de elemente si imprejurari care a pus zagaz pana acum intre mintea lui si o atat de simpla deductie.
Negrisor lasa ascultator sa-i cada mana, care trebuia sa dea semnal chelnarului. si antenele luminilor pornira cercetatoare prinprejur, sprintene si inaripate ca doi porumbei dintr-o corabie ratacita pe apele potopului. in sfarsit sensul acestei rataciri de 40 de zile, pe campii de apa, ai gandurilor pe care le batuse pana acum in loc si in van avea sa se descifreze.
si porumbeii se oprira prin straturile usoare ale fumului de tutun tresvit de lumina becurilor rotunde si mate pe o cununa blonda de par din mijlocul careia alti doi porumbei calatori, intindeau spre dansul acelasi drum lucios de raze. Par blond! Negrisor ridica nedumerit din umeri. Dar surasul ce-i venea acum tot mai deslusit din acel capat indepartat de sala il sageta indata cu brusca lamurire: sari...
sari blonda?... Ce dracu. Doar lui i se paruse un veritabil exemplar de cea mai bruna esenta. Probabil ca gandul la Eleonora i-a pervertit pana si cele mai comune facultati receptive, Cand se apropie insa, baga de seama ca totul nu-i decat joc de reflexe electrice si de abur de tutun. sari era o splendida femeie de ciocolata.
si Negrisor trimise un suras mosului invizibil si zarghit.
Daca el vrea necontenit astfel nici prin gand nu-i mai trecea sa-l contrazica. Drace, hotarat lucru, mosul are gust, minunat. E imbecil numai cine nu recunoaste de la prima vedere.
Cu toate astea in sari parea sa se fi petrecut o mare schimbare. Ochii ei ardeau de un lucru neobisnuit, interior, reflectand in afara doar o parte din lumina intensa de multumire deplina care domnea acolo.
Numai cand privea spre Negrisor, flacarile subtile ale simpatiei si ale regretului, tasneau cu putere spre dansul, inconjurandu-l si transfigurandu-l. Langa sari era copilul ei, pe care Negrisor il scapase odata de ceata batausa a micilor trepadusi din mahala. Copilul isi recunoscuse salvatorul pe care-l fixa cu ochi mari, extrem de calzi, pentru ca mai pe urma sa se ridice si sa se aseze pe un scaun mai apropiat de dansul. Negrisor ii mangaie buclele inelate si castanii, iar ochii lui sari se umezira:
- Unde-ai fost? il certa ea. Vezi, daca... venit iara... daca n-ai oitat repede, repede, mani astazi mergea tu...
- Mergeam eu?...
- Da, tu mergea... drago... eu asteptat la tine si plans de necaz...
Ceea ce-l surprindea mai ales pe Negrisor, era volubilitatea romaneasca a lui sari.
- Ai plans tu sari?
- Plans...
- Pentru mine?
- Pentru tine, il mustra ea cu clatiniri repetate ale capului.
Iar Negrisor privi la copilul, care-si plecase capul spre dansul si care-l considera cu ochii aceia extrem de mari, imensi, ca sa nu insemne si ei o mustrare.
- si unde am fi mers sari?...
- Mers depar... Americ...
si degetele ei cautara febril in poseta, pentru a-i infatisa rand pe rand, mai multe scrisori, unele cu aer de acte importante scrise la masina marunt, cu peceti si cu numere...
- Nagyanpa... bunik mè, continua ea... chiame...
impecat... rau superat la mine ca fugit cu tate lui - arata ea la copil... Acum impecat si bolnav... bogat, bogat... gozdag... mult milion... palota, palot... tudom? case mare... Cicago... hentesbolt... tudom?... carnati... carnati... vandut... fabrik...
- si ai plecat cu tatal copilului?...
- O, el mort... razboi... Acum pleaca prieten... venit locul tau... casatorit.
- Te-ai casatorit...
- Nem... Amerik casatorit... repede... bunic... super... daca nu casatorit. Cautat la mine bunik mult... arata ea din nou scrisorile... O... mult bogat la dansa...
Fericit, fericit...
si privi cu melancolie la Negrisor.
- Vezi, de ce nu venit?
Negrisor desfiinta in minte intentia unui suras. Ei si, daca ar mai fi venit? Oare isi inchipuia aceasta cocota cu vizite nocturne de pasi pintenati ca ar fi insotit-o peste ocean, dandu-i mana pe deasupra carnatilor aducatori de milioane ai bunicei? Haida de...
Negrisor o batu usor pe obraz in chip de mangaiere si-o imbarbata cu dezinteresare:
- Lasa sari, cel pe care l-ai ales te va face si mai fericita decat mine... Asa a vrut destinul si nu trebuie sa te impotrivesti. Asculta-ma pe mine... eu am aflat acum secretul destinului...
- Fericit? Fericit face milioane dela bunik... La tine mai mult ai fi iubit...
- si cine e domnul acela, unde e el acum? E ungur?...
- Roman... Chiame Badescu... mic si mustate... fekete... negru... Ofiter rezerv... Face la tine cunoscut cand vin... Acum predai bogaj... mult... mult bogaj...
Nem vrut statie primit atat bogaj... el vorbit sef... el... energie... Ofiter rezerv...
- Altceva nu mai e?
- Da, da... ofiter rezerv... energic...
si cu convingere deplina, sari inclina repetat din cap. Apoi isi imbie baietelul care a ramas cu ochii larg cascati la Negrisor, sa termine prajitura lasata la jumatate pe farfurioara.
Negrisor zambeste copilului al carui profil delicat aduce mult cu al lui: acesta da, va fi cu adevarat fericit. Daca energia domnului ofiter de rezerva
Badescu nu va avea grija sa spulbere totul la timp. Dar poate sunt milioane multe la mijloc si inca de dolari.
si Negrisor apropie usor pleoapele: milioane de dolari, ocean, uzina americana, zgarie nori, transatlantic... Tot cinematograful si toate romanele rasunatoare ii trecura in clipita unui vis pe dinaintea ochilor. Nu doar acestea erau conditiile sesizabile ale fericirii pamantesti; nu doar spre ele converg toate sfortarile, toate nazuintele semenilor, nu doar intracolo alearga furibunde toate trenurile zilei, nu doar pentru ele, a fost atata zbucium astazi aici in restaurantul acesta de gara?" Negrisor simti ogoindu-ise in suflet dispretul pe care-l acceptase statornic pentru aceasta navala homerica spre confort si spre saturarea simturilor a intregii suflari omenesti; si cautand ca de obicei, cand se refugia de aceasta josnica infatisare a vietei in camara gandurilor lui mirifice, a idealurilor, pentru care face sa-ti repezi capul in pavaj de la al patrulea cat, se ingrozi de golul si intunericul care-l descoperi acolo. O femeie goala ii radea cu gura si cu tot corpul, care lua ritmul desantat al hohotului, si-l chema obscen... O femeie cu trupul brun scapata tocmai din bratele lui Modreanu, asa cum sari aceasta cu trupul tot asa de brun, abia astepta sa scape din bratele vizitatorilor nocturni ca sa revina la dansul... Atat, numai atat poate el sa opuie perspectivei mirifice pe care o deschid scrisorile sarei... Dumnezeule sfant! Ce meschinarie... Pentru cine a putut sa fie la un submultiplu de milimetru de moarte! Cand dolarii pot sa-ti astearna dinaintea piciorului atatea trupuri de ciocolata, covor de sclave, intins pana la saturare si dezgust... Atunci, ce mai astepta aici, in restaurantul acesta, cadourile mosului pignit la cap?...
- Eu mult gandit la tine; relua sari, care-l fixase lung, tacuta, tot timpul acestei reflectii... si daca tu venit eu mult iubit la tine... si daca venit saptemana aste, eu nu hotarat plecat cu Badescu, eu plecat cu tine... eu gandit la aste si cautat... si daca venit ieri... eu stricat pasaport... si stricat cu Badescu...
Sari intoarse capul spre copilul care se ridicase de pe scaun:
- Ulj sepen! Emerich!
Femeia de ciocolata - Partea 01
Femeia de ciocolata - Partea 02
Femeia de ciocolata - Partea 03
Aceasta pagina a fost accesata de 712 ori.