• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Rusoaica - Partea 01

Cand mi s-a dat ordin sa trec cu detasamentul de paza pe Nistru, am salutat cu multa bucurie aceasta noutate si m'am bucurat cu atat mai mult, cu cat vedeam mutra plouata a camarazilor mei de batalion: adio vinul bun, fetele vesele si viata asta cu sindrofii, cu baluri, cu intalnairi furise, de orasel basarabean, care, la urma urmei, oricat de mic, oricat de stramt si de noroios o fi, e totusi un orasel.

Pentru mine ordinul venea tocmai la timp. intr'o buna dimineata, zorile ma gasira langa o lunga masa, pe care cartile o ocolisera de mii de ori in goana celui mai accelerat chemin de fer pe care l-am vazut vreodata in proaspata, dar mult incercata mea cariera de jucator de carti. Aveam dinainte-mi exact suma de lei douazeci, cu care incepusem pontajul. in timpul noptei suma asta crescuse fantastic, scazuse brusc ca un termometru sub napraznicia crivatului siberian, se ridicase iarasi, imi imbrancise inima in aceleasi subite si sufocante oscilatii, pe care le facea norocul zanatec venind spre mine si parasindu-ma, atat de nenumarate ori, intr'un atat de restrans timp!

Hartiuta albastra de dinainte-mi atat de lipsita de valoare in vremurile astea tot atat de bune si tot atat de rele, ca oricare altele, ma desgusta cu desavarsire. Un semn pe care i-l facusem cu creionul inainte de a o arunca in iuresul jocului, dintr'o curioasa obisnuinta, imi starni un zambet de sila pe buzele uscate de fumul tigaretelor si de vinul vapsit cu astringente boieli sangerii; aveam in fata chiar hartia cu care pornisem cu douasprezece ore inainte, in cautarea unui noroc factice.

Cu un gest teatral o aruncai dinaintea noului bancher si fara sa mai astept care-i este soarta, plecai cu un aer de inspirat, strangandu-mi umerii infiorati de placutul venin al varfurilor de ace, pe care le infig in sangele molesit noptile pierdute. insa inainte de a ma duce la cazarma, ma indreptai spre posta; si acolo, pe pupitrul scalciat, in praful starnit de maturoiul omului de serviciu, am compus o vasta comanda catre una din cele mai mari librarii din Bucuresti. Am cerut numai carti serioase, mai mult de stiinta: Istorie, Filosofie, Chimie, Fizica, Matematica, Sfanta Scriptura, Koranul, Iliada si o gramada de texte latinesti si grecesti, cu doua enorme dictionare: atat cat sa-mi ajunga pe doi ani de zile, ca sa ma satur de cetit si de invatat. De altfel nu eram la prima mea hotarare de a inlocui cartile lui Grimaud cu carti propriu zise: dar pana acum nu facusem decat mici incercari. Comandam cateva romane si cateva volume de versuri si cu asta credeam ca am sfarsit-o cu noptile pierdute. Chemam in ajutor litera-tura sa ma scape de setea de viata! Acum insa, judecand dupa dimensiunile comandei si dupa gravitatea obiectului ei, nu-mi mai ramanea nicio indoiala, ca aceeace intreprindeam, era din cale afara de serios.

si ca o dovada ca insusi Destinul se asocia cu mine, ca sa-mi arate ca sunt menit unei cai cu totul alta decat celei pe care apucasem, facu astfel incat, dupa cateva zile, cartile sa soseasca in acelas ceas cu ordinul de plecare pe Nistru.

in primele momente ma gandeam nici sa nu-mi iau ramas bun dela Marusea. Un om hotarat s'o rupa cu totul de ceilalti, deci si de prietena lui intima, trebue sa porneasca in pas gimnastic si nici macar sa nu se mai uite inapoi. Dar reversul gandului imi spunea: un om hotarat trebuie sa revada pana in momentul clipei finale tot, de ceia ce are sa se desparta si daca inima lui nu-i va da niciun branci inapoi el va porni senin, mandru, constient de taria lui.

Am chemat deci pe Marusea - la ea nu ma mai duceam de loc dupa cele petrecute - si dansa s'a grabit sa vina intr'o stare de neliniste si de tristete, care mi-a dat imediat constiinta superioritatii mele. Mandria numai o impiedeca sa izbucneasca in plans; dar daca o clipa sprancenele ei incordate de incapata-narea-i ruseasca, si-ar fi destins arcurile stranse la maximum, vedeam bine ca lacramile i-ar fi inundat fata potop. M'a induiosat mult aceasta slabiciune omeneasca, ce se vedea tot mai clar pe masura sfortarei, pe care biata fata o facea ca s'o ascunda. Ori cum, era pentru mine toata aceasta zbuciumare!

si pentru ca ea nu rasfrangea asupra-mi decat bucuria de a ma sti atat de adanc infipt in sufletul ei, fara ca sufletul meu din parte-i sa poata fi retinut acolo de nicio catuse, induiosarea mea avea intr'ansa ceva parintesc, ceiace o indarjea pe ea si mai mult si-i prefacea inima in bucati sangerande, zvarenind la picioarele mele.

O, sfanta fericire, de a putea fi tocmai prin seninatatea si constiinta libertatei tale depline, chinuitorul unei palpairi de viata, pe care ai ingenunchiat-o, ai subjugat-o si o oprimi! O compatimesti pentru ca o oprimi si o oprimi si mai cu tarie, pentru a simti pana la maximum de intensitate dulceata milei.

O pipaiam sub vraja acestui sentiment divin si-i striveam sanii apasand-o sub pieptii bine vatuiti ai vestonului meu. ii sarutam parul cu sclipiri portocalii, care, seara, sub lumina becurilor se aprindea indata de acel straniu si minunat rosu aprins. ii sarutam nasucul ei obraznic si-i simteam pe genunchi caldura coapselor pline, ii mangaiam alene fluerele picioarelor subtiri, singurele de care aveam regretul ca nu sunt ceva, ceva inca mai lungi... Ca sa fie pentru mine rusoaica intreaga.

Sa asemene, sa se apropie de rusoaica intreaga din gandurile mele. Dar pentru asta, hm. Mi se pare ca si iubirea care-o mistue ar fi putut sa se arate altfel, nu stiu cum.

Dupa spita tatalui, si dupa spita mamei, Marusea era rusoaica sadea. si totusi pentru mine ea nu era decat o basarabeanca.

Pe cand, rusoaica pe care o asteptam, rusoaica din visurile mele. Doamne, ce distanta.

Sectorul meu fu hotarat, cu totul izolat, destul de departe si in dreapta si in stanga si in spate de sate ori locuinte omenesti; nici macar in fata, dincolo, peste fluviul cu mers molcom, in vasta imparatie a misterului, nu se zarea, oricat puteai cuprinde cu ochii vreun acoperis.

- Aci, mi-am spus cu toata increderea, aci voi deveni alt om. Fii slavita sfanta singuratate!

si pentru a-mi stimula multumirea, amintirea imi alerga necontenit si acuma la ofiterii, tovarasi de petreceri, de cari tocmai ma despartisem. Ei cascau si se intindeau dinainte, antrenandu-se pentru lungul repaos fortat la care fusesera condamnati. La ultima masa, luata la popota impreuna, ei studiasera harta statului major, cu atata luare aminte si pricepere, de parca a doua zi ar fi fost chemati la o mare intrecere strategica. De fapt, nu faceau decat socoteala distantelor dela punctul fiecaruia de comanda, pana in satul cel mai apropiat.

Nevoia de a se sti aproape de lume, de oameni, era frenetica pentru aceste fiinte: oceanul singuratatii, caruia eu asteptam sa ma dau cu atata pofta, pe ei ii ingrozia, ii ametia. ii ascultam cu aerul de superioritate al celui ce stie gasi tocmai in motivul temerei celorlalti, piedestalul tariei sale.

- Fratilor, eu sunt doar la doi chilometri de Tohatin...

- Ba eu chiar in Vadul-lui-Voda. Voi ati vazut vreodata

Vadul-lui-Voda?... Putem zice ca e un targ curat.

Dintre noi toti, unul singur nu-si gasia niciun fel de impa- care in revelatiile mangaietoare ale hartei. Pe el departarea de acest orasel, pe care aveam sa-l parasim cu totii il durea intr'atata, incat nici chiar apropierea de Chisinau, daca ar fi fost cu putinta, de Bucuresti sau de Paris, nu l-ar fi putut tamadui. El se plimba ingandurat printre noi, cu mainile in buzunarele pantalonilor. Parea ca asculta exclamatiile de surpriza ale cetitorilor hartei, zambea pentru fiecare in parte si zambea deasemeni cand rasul era general, dar nu mai trebuia sa ne spuna nimeni atunci ca gandul lui era cu totul absent de noi si de vorbele noastre.

- E gata, domnule capitan! striga din cadrul usei, teapan ca o alcatuire mecanica, ordonanta, salutand cu miscari caden- tate de articulatii, pocnindu-si calcaiele, invartindu-se in loc, si pornind in pas elastic.

Capitanul il urma fara miscari cadentate, desi tot asa de masinal. Ne ingramadiram cu totii la fereastra, ca sa vedem pe capitan apropiindu-se de strasnicul Volbur, calul cel negru, pe care incercase fara izbanda sa-l cumpere si comandantul corpului. Volbur isi primi stapanul cu un nechezat de prietenie si cu miscari sprintene si nervoase, alungand ape negre pe gatul si pe crupa plusata.

- Toata nadejdea lui Badescu, a ramas iar in Volburul lui!

Exprima cineva tare gandul care dainuia in mintea tuturor.

- in patru ceasuri, pe vreme buna cred ca-l aduce inapoi calul asta, de-acolo de unde i-a dat colonelul sector. isi dadu cu parerea un altul.

- Ati vazut, intreba al treilea, ca sectorul lui a fost hotarat anume cel mai aproape de aici?

- Colonelul inchide ochii si aproba ca el sa mai vie din cand in cand. i-a dat si loctiitor.

Cu totii spuneam cate-un cuvant sau chiar ne dam o pa- rere intreaga despre capitanul Badescu si sectorul sau, dar in inchipuirea tuturor domnia atunci Ghenea Kersanova, numele sub care camaradul nostru ne prezentase pe amica lui, fiica unui evreu bogat Kersanov Weiss, fabricant de lichioruri si ape gazoase. Ghenea Kersanova, pe numele semit Golda, n'avea nimic auriu in persoana ei. inalta si bruna, de-un brun galbui si asiatic, cu ochii largi, negru verzui, gura de minuscule proportii, cu parul negru-castaniu rasucit odata pentru totdeauna de sumbrul ei Dumnezeu, in inele, pe care niciun mester coafor n'avea sa le mai realizeze vreodata, Ghenea Kersanova nu era chiar o frumusete. Micul ei nas putin gatuit spre varful care cauta in sus si o dispozitie spre ras a pometilor stricau, sau poate, Doamne, agravau printr'un aer strengaresc foarte simpatic de altminteri, accentul tragic al sprancenelor imbinate pe ochii fara fund si privelistea stranie a rotocoalelor de par matasoase si schimbatoare sub incidentele luminei

- Ca fumul de tigare al unei divinitati negre, - din impletiturile lenese ale caruia aparea figura cea cu doua masti. Chipul enigmaticului nepatruns si al veseliei cotidiane in acelas timp.

Avea piciorul inalt, poate prea plin dar arcuit prelung si maestru si toata silueta ei dura si vibranta se bucura - pe cat ingadu-ia sa se intrevada decoltajul si bratele goale - de acea culoare, de acel brun tot asa de neobicinuit ca si figura aceia de Thalie contopindu-se cu trasaturile sumbre ale Melpomnei.

Privind din acest unghi de vedere cu totii intelegeam pasiunea mistuitoare a capitanului Badescu, dar se mai soptea de-o anume viata pe care barisnia Ghenea o depanase la Iasi, la Cluj si la Bucuresti, incercand anual cate-o facultate si intorcandu-se dupa trei ani de viata studenteasca intensa, fara nicio diploma, fara niciun examen, fara macar atestarea unei frecvente. in toata aceasta vreme fusese vazuta in companii dubioase, in locuri si la timpuri banuelnice; se pronuntau nume, dintre care unele venind firesc si foarte repetat in diverse evenimente mai mult ori mai putin vagi, ce se desprindeau din aceasta perioada obscura a biografiei ei; ba chiar pentru un destul de lung rastimp i se da ca domiciliu, garsoniera unui ziarist cu renume mai restrans, care, dupa aceea, se abatuse de mai multe ori incoace, pentru a-si domoli in cele din urma, definitiv, zelul nostalgic, sub temperatura glaciala a intransigentei batranului bogat si habotnic.

Aceiasi atmosfera polara intampina si pe capitanul Badescu din partea parintilor fetei; dar acestuia, militar din cap pana'n picioare, in loc sa-i inghete zelul, i-l atata la maximum. Capitanul Badescu era dispus la orice nebunie; domnisoara

Ghenea era majora si ar fi putut in cele din urma sa accepte cu prilejul unuia din concediile ofiterului, o escapada, care poate ar fi fortat punerea la punct a lucrurilor. Dar fata nu vrea sa auda asa ceva; mai mult, ea daduse sa se inteleaga ca batranul Kersanov ar fi ramas intransigent chiar daca Badescu ar fi acceptat pana si extrema nebunie, unica de sigur, de care, poate nici capitanul n'ar fi vrut sa auda: escapada la templu.

Multi credeau ca domnisoara Ghenea raspandise acest zvon tocmai pentru a arunca in cumpana si gravitatatea unicului motiv, care ar fi constrans pe oricare altul sa bata invins in retragere, ceeace ar fi dovedit ca dansa nu raspundea iubirei profunde si incapatanate a ofiterului, decat cu un savant joc de cochetarie, pe care stia perfect sa-l conduca si care o amuza. Altii, dimpotriva, stiau precis, ca domnisoara Ghenea refuzase mai multe partide, dintre care una din cele mai ispititoare, toate pe placul tatalui ei; se mai aflase apoi de lacrami, de scene violente, de blesteme, de interventia rabinului, de intreaga, in sfarsit prea cunoscuta, gama a acestei stravechi si intr'una noui drame de iubire.

Evenimentele acestea, cu multiplele lor variante, care trezeau din somnolenta cotidiana, societatea targului basarabean, se plimbau vii acum, vazute ca prin ocularii de perspective diverse, in gandul camarazilor stransi la fereastra, ca sa admire, chipurile, exercitiile equestre ale strasnicului calaret Badescu, propriu zis ca sa-i urmareasca mai atent crispatiile fetei prabusite, adancimea melancoliei ce i-o revarsau ochii, miscarile fortate si mecanice in care se intrevedea silnicia si desgustul. Se dusese capitanul Badescu! s'ar fi auzit rasunand din cugetul tuturor, daca mintile le-ar fi devenit sonore. El, marele glumet si curtezan, marele gimnast si ochitor fara pereche, marele chefliu si infocat maestru al spadei! Silintele lui de a se tine in sea tot ca inainte, parca ne faceau rau. Uitand pe nesimtite cum trebuia sa se tie, capul greu se lasa deodata ca o ghiulea de plumb spre coama lui Volbur, tragand dupa el trupul de brad dinainte, acum desirat ca o armonica. si totusi omul asta domnia inca printre noi; multe din glumele lui rautacioase, ba chiar sangeroase, nu mai rasunau sub tavanul popotei sau la intrunirile de joc. Dar acum nimeni n'ar fi indraznit sa spuna vreo istorisire cu evrei, in fata acestui pana acum, inepuizabil sac de anecdote, al caror erou principal era fiul lui Israel. Cuvantul "jidan" disparuse din pronuntarea noastra, si se vorbea de Kol-Nidre, de Iom-Kipur, de Purim ori de Sarbatoarea Custilor, cu aceeasi cuviinta cu care s'ar vorbi de Vinerea Mare, de inviere, de Craciun, ori de inaltare; mai mult chiar, se intampla adesea ca vreunul din aceste cuvinte din urma ori toate la un loc sa fie amestecate printre obisnuitele injuraturi ofiteresti, dar a fi amestecat printre ocari cuvintele sacre dintai era tot una cu o provocare directa la adresa lui Badescu - victima bigotismului fervent, al carui respect il impunea.

Astfel de metamorfoze omenesti pentru intaia oara vedeam in viata mea; daca acesta e amorul, imi spuneam, atunci e sinistru! Notiunea lui pentru mine era legata neaparat de cantec si de amfora cu vin. Ceiace vedeam era pur si simplu o deviare bolnavicioasa, o particularitate cu totul izolata. Dar fata de aceasta prapastie ascunsa, care intamplator mi se deschisese dinainte-mi, eu simteam cu atat mai puternic aerul de inaltimi al libertatii, umplandu-mi pana in fund plamanii.

Eram cel mai liber dintre toti acestia: nu numai ca nu ma speria singuratatea, dar o doream acum cu aceiasi pasiune cu care dorea capitanul nostru pe Ghenea lui. Iar la dansul, sarmanul, ma uitam cu o infinita mila.

Cum ma uit si acum, la imaginea lui, inca proaspata si vie, ocupand ea singura cea mai mare parte, din noianul de amintiri, pe care-l rostogolesc fericit, ca un copil un namete de zapada, in aceasta sfanta si solemna singuratate.

Detasamentul mi-era intins pe-o buna distanta; oamenii faceau cu schimbul. Cand parte din ei plecau in patrulare, ceilalti ramaneau in jurul meu, formand rezerva, de care as fi avut nevoe la vreo imprejurare neplacuta.

Ca si mine, - in afara de vreo doi, trei gradati, cari lasasera amintiri in oraselul deabia parasit, - ceilalti, cei marunti, soldatii, pareau foarte multumiti de situatia cea noua. Mai intai scapau de instructie sau aproape scapau. Al doilea, aci in pustietatea asta de vai usoare si colnice presarate de cochete manunchiuri de arbori, cu fluviul plin de racoare si de salcii la cateva sute de pasi, cu cerul larg si nesfarsit deasupra, cu mirosul de iarba si de camp, ce napadea de pretutindeni, narile lor avide se deschideau larg si ochii lor de tarani se aprindeau de betia naturei. ii vedeam mai darzi si mai sprinteni, mai veseli si mai firesti, noua lor menire parea ca-i intriga si chiar ii asmute; vorbeau acum cu ton raspicat, ca acei cari au pe umerii lor o insemnata datorie si-si iau noul rost foarte in serios.

Cand erau strigati sa se aseze in linie, se repezeau agitand cu usurinta armele, pe care pana aci le manuiau cu greutate si cu piloasa resemnare, de parca ar fi cantarit sute de kilograme.

Se aliniau acum grabnic si tranteau din calcae, chiar mai mult decat ar fi trebuit, nerabdatori parca sa fie pusi la ispravi mai mari. Din toate gesturile lor se vedea limpede un prisos de energie, pe care nu stiau cum sa-l cheltuiasca mai cu spor, cu buna voe, cu netarmurita placere. Atunci, pentru a-i inebuni cu desavarsire, i-am asemuit cu niste voinici de pe malul Oltului porniti proaspat dupa haiducie, iar eu m'am intitulat capitanul lor; gluma pe care ei au primit-o ca niste veritabili haiduci, cu zgomot mare, cu chiote de vitejie, cu capele aruncate in inaltime.

Dar impresia asta de haiducie, ma stapanea si pe mine cu adevarat, mai ales cand gradatul de serviciu, se prezenta in odaia mea de scanduri, sapata intr'un musuroi de pamant, tapetata cu ziare ilustrate si impodobita cu rafturi de carti, ca sa ma anunte, pocnind din tocuri, ca la punctul cutare mai sus, sau mai jos, pe apa fluviului, a fost prins un grup de bolsevici, incercand sa treaca pe furis pe teritoriul nostru.

La inceput ordonam ca prinsii sa fie adusi in fata mea. De obicei "bolsevicii" erau niste bieti zdrentarosi, cu fata supta de mizerie, cu ochii aprinsi de frigurile fricei si oboselei celei mai crunte; cine stie ce distante enorme strabatusera acesti nenorociti, pe furis, cine stie cata arta istovitoare de nervi ca orice arta, intrebuintasera pentru a se strecura pe dinaintea politiei celei mai banuitoare si mai iscoditoare din lume.

Ajungerea pe limanul romanesc era pentru ei suprema fericire, termenul tuturor suferintelor; pe tarmul celalalt, pe care abia il parasisera, vedeau inca spectrul foamei si al mizeriei, privind in urma lor livid si neputincios, cu desperarea celui caruia i-a scapat o buna prada din ghiara.

Dinaintea-mi ei pareau acum mai linistiti si mai siguri; translatorul imi raporta calm si indiferent, omagiile si efuziunile lor de simpatie la adresa tarei si mai cu seama a mea.

Dupa ce sfarseau, le raspundeam si eu, adulmecand ca un veritabil capitan de haiduci, aspectele fizionomice pe care le produceau pe fetele lor cuvintele mele. Le raspundeam clar si mestesugit, cu aceleasi fraze slefuite, pana la perfectiune, de deasa lor intrebuintare.

ii lamuream ca legile romanesti interziceau si reprimau trecerea clandestina a frontierelor, le aratam apoi maximum de pedeapsa pe care o atrag contraventiunile la legea pasapoartelor, daca nu e vorba de vreo complicatie cu pedepsele altor legi mai drastice, pentru mosafirul trimis dinadins sau adus de ganduri necurate.

La auzul acestor cuvinte, chipul lor parasea si cele mai neinsemnate urme de neliniste, se colora cu pigmentii celei mai neasteptate fericiri si - dand din umeri pentru capitolul complicatiilor - intregul grup nu-si putea retine un murmur de satisfactie luand act de maximum de pedeapsa ce i-l rezerva legea pasapoartelor.

Venea atunci un moment de larga destindere si de multumire neretinuta, care se materializa prin cate-o interjectie sau prin cate-o impresie fugara, pe care bietii oameni si le schimbau reciproc la ureche. Urma apoi asteptata si exagerat de severa corectare a tinutei, prin care ei voiau sa-mi arate ca n'au uitat ca se gasesc in fata mea si se grabesc sa-mi acorde respectul dus chiar pana la umilinta, ce cu drept mi se cuvine.

Reluam atunci cuvantul, fixandu-i de astadata cu si mai mare luare aminte, in vreme ce translatorul si subalternii mei din preajma, tuseau grabit si-si verificau distanta dintre picioare, pentru a-si asigura un echilibru cat mai stabil si mai comod in urmarirea partei a doua si celei mai amuzante, din spectacolul ce li se oferea zilnic si gratuit, intr'una acelas, dar totdeauna variat, prin felurimea personagiilor si tempera-mentelor care jucau acelas rol dureros.

Reluam deci cuvantul si le aduceam la cunostinta tot asa de calm si lipsit de afectare ca pana acum, ca ei nu erau cei dintai refugiati din Rusia, cari faceau cinste solului romanesc sa-l considere ca azil si sa-l onoreze cu efuziunile lor de dragoste si cu prezenta lor pretioasa. Dimpotriva, numarul celor care apucasera sa vina inainte era atat de mare, incat inchisorile romanesti nu mai puteau face fata aplicarilor legei pasapoartelor oricat de restrans ar fi fost termenul pedepselor -pentru ca toti noii veniti sa poata face comparatie intre cele doua regimuri, comunist si burghez, incepand cu partea cea mai grea a vietei; asa cum reintorsii la viata de apoi, trebuie sa faca in prealabil un mic stagiu in bine incalzitele purgatorii ceresti.

Dar, nemai posedand mijloace de corectiune si de sanctionare a vinovatilor si avand adanc inradacinata in traditia lui milostenia crestina, Statul nostru se gaseste fata de nouii veniti in imposibilitate de a-si incarca bugetul cu noi inchisori, asa ca-i iarta de vina lor grava de a fi trecut frontiera clandestin si fara nicio formalitate (mare miscare de entuziasm in auditor) si-i invita politicos sa se intoarca pe unde au venit.

Aci urmau obisnuitele exclamatii de surpriza, de nedu- merire, obisnuitele rugaminti catre translator de a repeta ultimele cuvinte, ori de a controla, consultandu-ma din nou, daca nu cumva a transmis gresit, neauzind bine poate.

Translatorul insa, la fel cu sentinelele se desfata cu ranjet discret si cu falsa duiosie, le impartasea ca audienta a luat sfarsit si aratandu-le grelele tomuri deschise pe masa, le da sa inteleaga ca e timpul sa fiu lasat in pace. Dar tocmai acest lucru erau departe sa-l inteleaga bietii oameni, asa ca soldatii trebuiau sa-i ia usor in piept pentru a-i face sa evacueze.

La inceput soarta refugiatilor ma induiosa. Ma intrebam daca aceste reprezentatii pe care le dadeam ostenilor mei nu frizau oarecum ridicolul si mai cu seama cruzimea. Dar inainte ca sa ma hotarasc sa le pun capat, gasii la un intins de mana ideea care mi le scuza. Daca i-as fi trecut doar in revizie si fara sa le dau nicio explicatie i-as fi somat apoi s'o ia indarat peste apa ar fi fost oare mai bland ori mai civilizat?

Pe cand asa, dupa sarcasmul inevitabil al micilor spectacole aproape cotidiane, aveam grija ca trecerea inapoi a Nistrului sa fie facuta in cele mai bune conditiuni de siguranta pentru ei; astfel lucrul nu se intampla decat spre dimineata, sau la ore, cand dupa semnele si informatiile ce aveam, pe malul celalalt al raului, nu se gasea picior de granicer rus, - asa ca pana'n faptul zilei sa aibe toata vremea sa se indeparteze de frontiera intr'atata, cat sa nu trezeasca vreo banuiala propriilor lor autoritati.

Mai pe urma insa, nici nu mai vream sa stiu de ei, atata ma indignau noutatile ce le aflam despre acesti indivizi, cari cereau azil cu lacrami in ochi si cu smerite juraminte de credinta pentru a incepe sa unelteasca si sa se intruneasca in pivnitele oraselor vecine in conjuratii secrete. Vestea desco-peririi unor recente comploturi, la cari in cea mai mare masu-ra, luasera parte tocmai mosafiri de acestia indoelnici, intrati in tara prin sectoare de frontiera aflate sub autoritatea unor comandanti mai putin severi decat ai mei, ma facu sa ma desinteresez aproape complect de dansii si sa-i las pe mana soldatilor. Mie mi se raporta doar numarul celor prinsi si toata grija pe care o aveam deacum inainte, era ca la pornire, sa vad daca numarul imbarcatilor era tocmai acel ce mi se raportase. Iar singurele cuvinte, pe care le adresam refugia- tilor inainte de plecare erau doar sa-i intreb daca in afara de obiectele suspecte ce li se confiscase la perchezitie, li se oprise cumva bani ori lucruri de valoare, ce le-ar fi avut asupra lor. Pe urma plictisit si zorit ma refugiam in mijlocul cartilor mele si ceasuri intregi nu mai vream sa mai stiu de nimeni si de nimic.

Aveam si eu un cal, cu care plecam in inspectie pe linia sectorului de paza. Cand ma avantam in sea, ma gandeam la Volbur al capitanului Badescu si ma pufnea rasul. Pentru ca Pafnute, calul meu, destul de dospit si el, nu facea nicio miscare, cand il apucam de gat si-mi infigeam botul cismei in scara. Pafnute, pleca supus capul si cu siguranta, daca ar fi fost cu putinta, s'ar fi lasat si pe vine ca sa-mi inlesneasca ascensiunea pe spinarea lui larga. Pafnute ma jignea cu atitudinea lui docila. Parca ar fi fost un bunic, care primea fara nicio impotrivire, sa se joace cu nepotii de-a calul.

Pafnute era calul sectorului. El isi cunostea bine meseria si ma ducea domol pe sub colnice, ferit de vederile malului dimpotriva, ca si cand si-ar fi dat seama perfect ca in slujba pe care o indeplineam amandoi, discretia este una din cerintele de capetenie. Cu Pafnute nici nu-ti trebuia calauza, chiar la prima vizita facuta posturilor. Daca lasai fraul in voia botului sau intelept si amical, Pafnute te ducea prin viroage atat de ascunse, isi croia drum prin tufisuri cu cararui intortochiate, atat de bine stiute de copita lui, ca ramaneai sedus, de priceperea acestui animal, a carui bunavointa de la inceput ma revoltase. Pafnute era croit pentru mica strategie; poate ca avansat in misiunea lui cotidiana s'ar fi dovedit si in strategia de linii mari un bun conducator de generali. in orice caz, era un cal care nu-si gresise cariera.

Adesea esiam de sub dantelaria complicata a terenului si'n fata mi se deschidea atunci larga perspectiva a imparatiei tacerei. Uneori pe malul vastului imperiu privirea imi dadea de-o sentinela cu capel tuguiat, ca un corn in crestet. Soldatul rosu sta si visa si el ca si intinderea fara margini din spate-i.

tineam in loc pe Pafnute care se resemna sa-si curete crupele de muste plesnindu-le din plin cu pamatuful cozii, iar eu ma complaceam sa fixez soldatul rezemat in arma, care nu ma vedea. Ca si cand as fi pandit sa descifrez in atitudinea si in miscarile pe care le va face intai, misterul adanc ce pazea; iar nemiscarea aceia, intinsa pana dincolo de rabdarea-mi obisnuita si ochii aceia pierduti in nicaeri, imi mareau si mai mult nedumerirea.

Cravasam atunci cu putere un vlastar tanar de salcie si plesnetul scurt ca de explozie de arma, sarea deodata raul ca sa scuture pe somnolent din visuri. Surprinsul schita atunci in zigzaguri de fulger gestul firesc al revenirei. Se trezea la realitate, ochii ii inviau, pumnii strangeau convulsiv arma in pozitie de aparare. Sa apere ce? Neantul propriilor ganduri sau golul nesfarsit din spate-i?

Era randul meu acum sa nu mai dau niciun semn de viata. in schimb granicerul rosu devenea tot mai nervos cu cat se prelungea tacerea. Ochii lui strapungeau zadarnic frunzisul inselator al malului dincoace. Se agita pe marginea imensului gol ca umbra pusa de Dumnezeu la vamile vaz-duhului. Izbucneam atunci fara sa ma arat, intr'un hohot zgomotos si sarcastic, intr'un hohot atat de voios si de posnas, ca umbra cu corn in frunte redevenea deodata, un biet om, un biet flacau, parca surprins intr'o postura nepotrivita, rusinat si zapacit. in fata eternului si nestapanitului ras, pana si'n ochii lui, zambitori acum si parca cerand ingaduinta,

- Umflatul gol se prabusea deodata la nivelul sterp al nimicniciei totale. Ma podidea atunci si mai navalnica veselia, la amintirea propriei mele amagiri, care o clipa ma facuse sa disting un gol umflat, de altul desumflat asa cum intrecutul cu bautura despica in doua o nalucire unica.

Am iesit la iveala si am fost salutat cu un ras si mai puternic decat al meu din partea cealalta. Rasul amandorora crestea din sine insusi si a tinut multa vreme. N'a fost insotit de niciun cuvant tot timpul, de niciun alt gest afara de acela pe care-l face omul din cap si din gat cand baga de seama ca s'a speriat degeaba sau s'a straduit din greu pentru nimic.

Pafnute s'a asociat la veselia noastra, cu cateva nechezaturi prelungi, el, atat de masurat in expansiunile lui sufletesti.

si catava vreme si-a permis chiar sa ma tie pe creste, in vaz liber, departe de frunzisul viroagelor. L'am batut pe gat domol: calul e cal, chiar cand e serios si strateg ca Pafnute. El se increde in ras si'n prietenie. si pulpele mele i'au indreptat din nou, intelepteste pe drumul cel ferit, pe care el stie sa mearga asa de bine.

Granicerii, cari s'au dat pe undeva la odihna, cum ma simt, incep sa ciuleasca urechile si sa scruteze cu privirea incruntata in toate partile, aratandu-si zelul. Se fac ca nu-mi cunosc pasul calului si cu toate ca tacanitul potcoavelor le-a intrat de mult in auz, ei sar ca impinsi de un resort, cu declansare intarziata si striga scrasnit: "Cine-i? Stai!" Pe urma, cand ma vad, fata li se lumineaza cu stangace surpriza, liniste si prietenie. Nu era ceiace crezuse! Cateodata insa vreunul e intr'atat de pierdut in ganduri, de buna seama in amintirile lui de peste Olt, ca abia cand simte aburul cald al calului pe ceafa, tresare:

- Bine ma nefericitule, ii strig atunci, cum ai sa-mi prinzi tu bolsevici, cand dormi de-a'n picioare. O sa te fure ei pe tine si abia peste Nistru, o sa bagi de seama.

Marlanul se scarpina in cap, - pe fata cu un ras care arata ca n'are pasare.

- Care? raspunde el, patruns de sine. Poate mort m'or duce acolo. Dar eu v'am auzit si stiam ca sunteti dumneavoastra. D'aia nu m'am intors.

- Da' de ce ai ramas aci si nu circuli? Unde ti-e insoti- torul?

- E si el pe-aci, pe-aproape. Am mirosit ceva si ne-am pus la panda.

Cu toate raspunsurile lor prompte, pe "visatori" ii tineam deobicei prin preajma pichetului. Spre flancurile sectorului dam drumul doar la cei cu urechea fina si cu pas de copoi, ale caror raite prin posturile apropiate si printre patrule, nu mai conteniau. Noaptea mai ales tot locul era batut, iar schimburile obisnuite plecau la ore si pentru intervale de timp, diferind cu totul dela o noapte la alta si chiar dela un schimb la altul. Astfel navoadele mele prinsera la inceput cea mai bogata recolta pe tot batalionul. Primii felicitari. Pe urma incetul cu incetul vanatul se imputina, desi, nici acum vamuitorii de oameni nu s'ar fi putut lauda ca mi-au dejucat sistemul de baza, surprinzand vreo regularitate ori perio-dicitate in miscarile patrulelor. Recolta se imputina, pentru ca sectorul devenise periculos.

Eu nu avusesem decat sa imprim aceste miscari plutoanelor mele: cei doi plutonieri le prinsera si acum ei manevrau de minune. Eu nu serveam decat ca un simplu regulator, o supapa de siguranta, care intra in actiune numai cand lucrurile amenintau sa se incurce. Ma multumeam sa supraveghez plecarile si sosirile, incat imi ramanea un timp incalculabil pentru cartile mele.

Mai ales plutonierul Garneata imi era de pretios ajutor.

Era socotit de toti aghiotantul meu si mana mea dreapta.

Dealtminteri, pe el il lasam sa-mi tina locul, desi era mai tanar, decat plutonierul celalalt, Cebuc, om vrednic si acela, dar care, cand striga "traiti!" sau asculta vreun ordin nu-si proptea ca Garneata ochii drept in ochii mei.

Pe cand Garneata; era gandul si sufletul meu, desbracat de toate clasele de scoala si de toate teancurile de carti, din coliba de scanduri a "comandamentului" cum era denumita de refugiatii de peste fluviu. (Soldatii ii spuneau pur si simplu: bordeiul domnului locotenent). Ma vedeam in Garneata, cum as fi fost daca as fi ramas plugar si m'as fi reangajat.

Amandoi eram bruni - negriciosi, subtirateci si inalti.

El era si mai inalt decat mine, dar eu mai subtiratec si mai mladios decat el. Amandoi aveam fetele lunguiete, dar aveam satisfactia sa constat ca trasaturile lui erau mai plate si ochii, la fel de negri, mai putin mobili. El mai isi lasa uneori cate-o musca de mustata sub fiecare nara, apoi parul lui negru lucios era mai gros si lins. Pe cand al meu, poate cu o nuanta mai castanie era fin si unduios.

Cebuc era mai scurt si mai legat. La figura era alb, dar parul i-era si mai negru decat al nostru. isi lasa mustata ceva mai scurta decat buza de sus si-i placea s'o inspice usor in doua carlige drepte si ascutite. Garneata ii demonstra adesea ca "nu se mai poarta asa", si ca trebuie s'o taie mai din scurt, dar Cebuc nici nu vrea sa auda. El tinea de buna seama mult la carligele lui care scoasera din tatani o vadana din targul pe care-l parasisem. Femeia isi pusese toalele mai de pret intr'un car si pornise dupa plutonier, hotarata sa stea cu el, in bordei, pe granita, fie ce-o fi. Cu greu a fost convinsa sa se aciuieze in catunul cel mai apropiat de sectorul nostru, - mi s'a spus Tohatinul - dar la destui chilometri si acela.

Nu stiu cum se strecura Cebuc pana acolo, pentruca ori cate straduinti depuneam nu puteam sa-l gasesc vreo data in neregula. intr'o noapte numai, mi s'a parut o amazona in stil rural, busnind dintr'o viroaga. Am strigat, am somat si am tras. Dar patrulele si echipa mobila atrasa indata de semnalele mele si de sgomotul detunaturei n'au gasit nimic pe-o raza destul de intinsa. Mi s'a parut totusi ca soldatii sopacaesc ceva si privesc cu inteles la Cebuc, care foarte ingrijat la inceput si foarte zelos la aceasta cercetare nocturna s'a intors sa-mi dea raportul negativ intr'o dispozitie si cu un exces de vorbe care n'au putut sa-mi scape. Am avut atunci toate motivele sa cred, ca n'a fost vorba nici de o refugiata de pe Nistru incoace, nici de vreuna care vrea sa treaca dincolo. Cebuc inclina sa creada intr'o nalucire desi il con-trariau unele urme proaspete de copita si sfaramaturile de pamant, pe locul de unde se ivise aratarea. Iar Gherascu tiganul, inalt, cu fata coaja de castana, ciugulita zdravan de semnele varsatului, isi da cu parerea, primita cu severa cautatura de Cebuc, ca trebuie sa fie neaparat un "spion" in vestmant femeesc.

intelegeam si strambam usor din buze. in definitiv daca era vorba numai de vadana lui Cebuc, chiar daca soldatii stiau si ascundeau, mare lucru nu putea fi. Ramanea numai ca eu sa nu inteleg nici odata acest lucru. De altfel ori de cate ori mai pornii noaptea din bordei pentru inspectii inopinate, fantomatica amazona nu-mi mai iesi inainte.

Amintirea ei ma facea insa sa-mi scape din cand in cand cate-un suras. Pentru un om de simplitatea plutonerului Cebuc, o astfel de imprejurare putea sa-l puna in proprii lui ochi, intr'o postura interesanta. Deasemeni in ochii subalternilor, cari de buna seama il admirau, nu atat pentru aventura in sine, cat pentru darul lui de a scoate pana intr'atata o femee - probabil o gospodina de treaba - din minti. As fi fost curios sa stiu cam ce pareri avea Garneata, in chestiune. insa nu-mi dam osteneala sa fac aluzie; faptul, ca el, care-mi soptea totul la ureche, intarzia sa-mi mai dea si aceasta noutate, ma lamurea deplin. Fiind cu neputinta sa nu fi aflat nimic si cunoscand bine la ce limita se opreste spiritul lui de camaraderie fata de Cebuc, nu ramanea de cat sa fiu incredintat ca Garneata nu-i tocmai incantat de marele succes al camaradului sau. Cu atat mai mult, cu cat isi amintea ca mai inainte, mie-mi placea sa subliniez vrednicia ostenilor mei si pe frontul sentimental. Chiar si acum, daca am fi fost ceva, ceva, mai departe de acest rau si de misiunea pentru care fusesem adusi pe malul lui, n'as fi intarziat sa bat pe umar pe Cebuc si sa-l incredintez:

- Degeaba te mai ascunzi baete. stiu tot, ei bravo, imi placi. esti un adevarat ostean.

I-as fi vorbit, desigur, cu graiul celui care e constient c'a avut la activ ispravi de aceiasi natura, in proportie directa cu gradul pe care-l poarta. Recunosti aptitudinile cuiva, intru atat, intrucat iti dai seama sau crezi ca la tine aceleasi aptitudini se gasesc intr'o masura in cel mai rau caz egala.

Dar acum, intru cat ma privea, nu mai putea fi nici vorba de asa ceva. Pasul meu trecuse hotarat pragul desgustului pentru astfel de nimicuri, cum din inaltimea mea sufleteasca aveam dreptul sa le privesc, si tot excesul sufletesc pe care as fi putut sa-l intrebuintez in afara, se concentrase asupra cartilor mele si in deosebi asupra matematicei.

imi placea s'o denumesc la singular, ca pe o persoana anume. Era Ghenea Kersanova a mea si eram magulit peste fire, numai incercand sa fac o comparatie intre aceste doua inlantuitoare de spirit. Iubirea mea era vasta ca infinitul, hotarul ei trecand nemasurat chiar dincolo de nenumaratele jaloane de aur, pe care noaptea le infigea in departarile ei din trilioane in trilioane de chilometri si mai departe. Pe cand iubirea sarmanului capitan Badescu se izbea la fiecare intoarcere de paretele de granit al unei pesteri intunecoase, intortochiate si fara iesire, marginite din scurt de intoleranta religioasa a unui batran iudeu, fabricant de sifoane.

Rosteam ca ori ce amant cuvinte de delir ca: axa icsilor si axa igrecilor, integrala indefinita, somatiune, ecuatie diferentiala, iar pe masura ce aceasta amanta invaluita in atatea simboluri indescifrabile si formule, ma lasa sa-i descopar cate-un nou mister al frumusetei ei - asa cum o femee in carne si'n oase si-ar lasa rand pe rand, cu zgarcenie la iveala, maestatea unui umar de marmora sau dulceata infinita, a unui varf roz de san, -pe aceiasi masura curiozitatea sfasietoare ma facea sa balbai numele tot altor farmece ascunse si sa ma pierd cu totul in acest simtimant ametitor. Ma trezeam pronuntand cu voce tare, chiar numai pentru cadenta lor vorbe cu totul fara de inteles pentru cineva care m'ar fi auzit, ca: "Philosophiae naturalis principia mathemati-ca", ori "Analiysis per aequationes numero terminorum infinitas" sau alte titluri newtoniene, kepleriene ori copernicane, gasite prin introducerile istorice ale tratatelor mele si care-mi placeau indeosebi pentru sonoritatea lor latina.

Dar nimeni nu putea sa ma auda pentru ca nu le rosteam decat in stricta intimitate. Pentru ostasi eram tot domnul locotenent, care vorbea limba tuturor locotenentilor de pe lume. Astfel ii strigam soldatului care trebuia sa-mi execute un ordin urgent:., Haid, te-ai topit?" sau "Aeroplan sa te faci!" si asteptam ca orice locotenent din lume ca soldatul sa plesneasca calcaiele bocancilor si sa racneasca convins:

"M'am topit, sa traiti!" sau "Aeroplan, sa traiti!"; iar daca numi placea miscarea, racnetul, ori daca dobitocul casca ochii in sus sa vada despre ce aeroplan ar putea fi vorba atunci, ca si cand nu m'ar fi asteptat in odaia mea de scanduri capitolul virgin al Integratiei prin seri, il chemam indarat si-l puneam sa repete, sau il dam pe mana lui Garneata sa-i arate cum poate deveni un om aeroplan.

in odaia mea inotam insa in plin infinit si prin paienjenisul de curbe si emotii priveam inapoi in amintirile si relatiile mele cu lumea cu o superioritate grandomana, care ma umplea de mine. Pe Marusea abia o mai vedeam, iar chipul de tragica veselie al Ghenei Kersanov, ma facea sa zambesc cu mila.

Nici domnul general guvernator al Basarabiei, nu se afla, desigur, pe o pozitie atat de inalta, cu un orizont atat de vast ca acela pe care mi-l deschisese mie, modest locotenent, calculul infinitesimal, pe malul inecat in tacere si uitare al Nistrului batran. Ascetismul matematic in care ma complaceam era mai pur decat ori care altul desigur. El se intalnea poate numai cu necesitatea religioasa inalta a solitarului credincios retras pentru a gasi in linistea deplina a intelepciunei pure, in afara de orice contigenta lumeasca si mai cu seama sufleteasca, pe Cel de dincolo de orice limita. Dar era cu totul deasupra ascetismului barbar, a celui ce vrea sa defineasca figura inceputului si Marelui Tot, din vechile carti lumesti si din precumpanirea unei stari de lancezeala spirituala asupra tentatiilor inadins provocate ale carnei.

La inceput si eu credeam ca frumusetea clasica si masurata a poemelor homerice imi vor pune balsamul pacei pe sufletul meu ars. Dar era o crunta gresala, zeii greci incepura sa frecventeze visurile mele. Bratele albe ale Junonei nu odata se intinsera molatec in adancul turburatelor mele vise, incrucisandu-se la ceafa si facand sa se ridice intr'o voluptoasa rasuflare, un bust turburator din scoala lui Fidias. Nu odata parul cret al blondei Venere, ii infasura goliciunea ei divina punand capat lacomiei ochilor mei, asmutiti in nefiinta. Dar cine nu ma vizita in noptile acelea, de adanca tacere, pe malul singuratec al fluviului cu capricioase meandre si cu lascive convulsii! Frumoasa Elena si Penelope; zana Calipso si demonica Circe, frumoasa andromaca si pasiunea mea deosebita, virginala zeita Pallas, ale carei trasaturi de severa si grava mandrie, al carei profil ideal, sub coiful de razboinica, imi placea sa le vad in vartejul fantasmagoriilor stupide ce ma framantau ca pe un nevrednic solitar, contractate de spasmurile sur-prizei primului amor -sacrilegiu.

Dar si ziua, in namiaza mare de vara, avusei viziuni antice.

Nu-mi fu dat oare odata, in ratacirile mele prin zavoaiele si colnicele sectorului sa intrezaresc prin tufarisuri picioarele goale ale salbaticei Diana? Un fior ma strapunsese si ma tintuise in loc, pentru ca nu mai era acum un vis, ci aevea, realitatea goala. Era Diana, linia perfecta a pulpelor ei celebre, genunchii ei usor adusi in afara, gata ori cand sa fuga si fusta ei sumeasa deasupra lor, ca in cunoscutele gravuri din textele clasice, mai apreciate de tinerii scolari decat textele insisi.

M'am apropiat de neasteptata aratare cu pasi nesimtiti de pisica salbateca ca sa-i descopar fata, interzisa sub grav blestem oricarui muritor de rand. Diana era o tigancuse ru-mena din partea locului, care venise cu caprele la pasune.

Dela ea aflai ca ma departasem mult de Nistru si nu-mi fu de mirare, de vreme ce se intampla pentru intaia oara sa las acasa pe credinciosul meu topograf cavalin, Pafnute.

Diana cea oachese, ma impartasi apoi rand pe rand, la umbra salciilor, cu farmecele ei divine, care, dupa atatea mii de ani, cu toata tineretea ei cruda, erau departe de a mai fi feciorelnice.

si cand dupa scapatat de soare pornii usor si scapat de viziuni antice, spre bordeiul meu, pe care-l gasii cu ajutorul stelelor, ca'n vremurile patriarhale, cainii lui Acteon nu mai ma ajunsera din urma, nici nu-mi sarira in coaste din umbra desisurilor si nici in noptile ce urmara, nu mai ma sfasiara cu dintii lor, datatori de friguri lascive, ca pe nefericitul lor stapan.

Dupa un timp, pornii, de asta data cu Pafnute, iarasi in cautarea Dianei. Dar, n'o mai gasii. Nu mai gasii nici locul, unde ea fusese atat de darnica cu mine. Asta ma nacaji mult. Pafnute parea ca-mi spune: Vezi, daca ma luai cu tine, acum stiam unde sa te duc! Hotarat lucru nu aveam niciun talent la topografia aplicata pe teren. Pafnute, cel fara grai, mi-era superior din acest punct de vedere si asta fara ca'n viata lui sa fi vazut vreo plansa sau sa fi desemnat vreun crochiu.

Ma dusei si'n zilele urmatoare dupa umbra trecutului.

Locul bucuriei trecatoare mi se paru ca-l gasesc, dar descoperii altul si mai asemanator. Pafnute, care intelegea dupa modul cum il opream, gandurile si starea mea sufleteasca, izbucnea la fiecare luminis, care ma intriga, in nechezaturi sarcastice.

Renuntai la tigancusa. Poate ca facea parte din vreo laie poposita in imprejurimi si lasandu-se dupa voia caprelor, se razletise de carute. Poate chiar ma asteptase si'n zilele urmatoare - pana cand laia va fi inhamat de drum spre alte orizonturi.

intr'alta zi, razbind la luminis mai larg, vazui in zare profilul de cetate al unei manastiri. Poate manastire de maici, ma gandii si poate caprele pe care le pazea Diana erau ale manastirei. Cateva zile dadui si pe-aci tarcoale, dar in zadar.

Cum sa nu-ti vina sa crezi ca avusesem de-a face intr'adevar cu o zeita preschimbata in pazitoare de capre si care nu se coboara de doua ori pentru acelasi muritor. N'aveam deci decat sa povestesc celor ce-mi impartaseau soarta, aceasta stranie intamplare si iata-ma asezand fundamentul unei noui mitologii: nu-ti trebue pentru asta decat un fluviu cu meandre bizare si cu bogatie de tufisuri si zavoaie.

Dar poemele homerice au un sfarsit; am deschis atunci Biblia spre mantuirea sufletului meu. Seninatatea spiritului nu se afla in carti - fie ele chiar clasice - pline de aventuri romantice si pline de toate pasiunile omenesti, dela cele mai curate, pana la cele mai meschine si mai scandaloase!

Pe cand Biblia, mi-am spus.

Dar n'am apucat sa trec din Cartea Facerii in Exod, ca

- Dupa cateva zile de ratacire prin pustiu, in impozanta caravana, calcand, in aerul libertatii mari si tinuturi, - m'am incurcat de tot in acel maracinis de legiuiri, impartiri si ierarhizari, care parca e pus anume in acest loc al Vechiului Testament, ca sa-ti dea cu adevarat impresia pustiului, a umblatului in desert dupa miragii sociale si programe himerice si - evident a cascatului.

Ajuns in pamantul fagaduintei am adus la randu-mi prinosul meu de recunostinta Tatalui Ceresc, ca am trecut in sfarsit cu bine de Numeri si Deuteronom. Dar iata caravana, acum legiuita, impartita, ierarhizata si incartiruita, s'a apucat sa se dedea la o serie de maceluri, samavolnicii si sacrilegii atat de crude si de respingatoare asupra bastinasilor invadati, incat Sfanta Carte a lasat cu mult in urma grozaviile incununate cel putin de poezie ale batranului orb din Elada. Iar mantuirea sufletului in aceasta sinistra revarsare de sange, de maruntae si de mate, mi-am gasit-o desigur, daca se poate spune, in acele grozavii mai putin grozave, tocmai pentru ca intervenea acolo un trup fie chiar tradator si o mana, fie chiar ucigasa, de femee.

Erau pasagiile, catre care fatal filele se intorceau dela sine, chiar daca ochii se odihneau acum in racoarea sufleteasca a Sfintelor Evanghelii, ascultau sfaturile si amenintarile Sfantului Pavel sau se ingrozeau de sinistrele fagaduinti ale Apocalipsului. De altfel pasagiile Iudithei si ale Dalilei erau insemnate odata pentru totdeauna cu rosu, astfel ca erau usor de gasit; iar pasagiile alaturate castigau printr'un fel de contagiune a curiozitatii, care desi mai fusese saturata odata in aceleasi locuri, parea ca ar mai avea ceva nou de inghitit, daca ar reveni.

Captivat cu desavarsire de aceasta parte a Cartei Sfinte, sentimentele cele mai stranii imi venira. Era curios cum istorisiri atat de sacre, putura sa ma schimbe atat de curand, dintr'un om linistit si fara pacate prea mari, intr'un monstru.

Cam pe vremea asta suggerai oamenilor mei ca ei trebue sa se considere ca niste haiduci, stapani al colnicelor si-ai aerului liber, iar pe mine sa ma considere seful lor si judecatorul celor ce le pica in mana. Fantezie desigur destul de periculoasa, ea putand degenera in cine stie ce urmari, la niste suflete atat de simple ca ale lor. Tot atunci incepui sa privesc mai cu luare aminte la prizonierele din grupurile de refugiati, vanate de dansii. Din fericire recolta feminina a voinicilor mei era foarte saraca, iar rarele exemplare te descurajau dela prima vedere.

Asa ca Sfantul si Vechiul Testament nu reusi sa ma duca in ispita multa vreme, chiar dupa ce trecui prin mai multe incercari.

imi placea adesea sa ma asez pe undeva pe malul fluviului si sa urmaresc jocul lenes al valurilor minuscule. Din drepturile astea, arar se vedea dincolo albul incandescent in soare, al vreunei case la cine stie ce departari. Afara de patrulele rare, extrem de rare, cu chivare tuguiate, parea ca nimic nu mai insufleteste peisagiul adormit ca'n basme. si tocmai din peisagiul acesta incremenit, la un semn magic al destinului, avea sa se intrupeze ea, Rusoaica.

Tactica mea stransa imputinase repede loturile de refugiati.

Chiar pana intr'atata ca uneori treceau zile intregi fara ca nimic sa-mi mai tulbure lecturile. si totusi asteptam. Ceteam sfanta carte si asteptam: ea va veni, imi spuneam: "Ea va veni"

- ma intarea in credinta mea si sfanta carte.

Cand Garneata venea sa-mi raporteze ca navoadele au fost grele in noaptea abia trecuta, inima imi tresarea. Esiam. Dar in locul ei, al fetei gandurilor mele, gaseam cateva figuri schimonosite de mizerie, pe care abia de le destingeai din ceata zdrentarosilor masculini.

"inapoi! La noapte, inapoi!" asa era ordinul.

si ma refugiam in odaia mea, cautand pasagiile preferate, desi le stiam pe dinafara. Iar timpul trecea iarasi. Ea totusi trebuia sa vie. Ganditi-va. Sa stai pe malul unui fluviu care desparte doua tari. Dincoace domneste pacea si ordinea.

Dincolo groaza si haosul. taranii astia, cari mi se perindasera pana acum pe dinainte sau negustorasii evrei, nu erau desigur cei mai loviti de tragica domnie. Pe cand ea, rusoaica, aceea pe care o asteptam eu, ea nu va mai putea sa reziste multa vreme. Ea avea sa caute repede sa dea de campul larg si potolit al pacii de dincoace, de care avea nevoe frumusetea si sufletul ei. Ea trebue sa vie.

De ce ma adanceam mai mult in lecturile mele, de aceia ma incredintam tot mai mult ca ea va veni. Sufletul ei bizar si salbatec de cazaca, dornic de libertati de stepa, de galopuri salbatice in inimi omenesti, de harnojeli viclene cu varful de migdala al ochilor oblici si strapungatori ca un hamger tataresc, n'avea sa mai suporte multa vreme spatiul strans ingradit si constrangerea mecanica la care era supusa.

Iarna trebuia sa vina odata, ma gandeam. Atunci va sosi ea. Alunecand pe vadul de ghiata lucioasa, printre tufisurile de chiciura, in cadrul iernatic, in care poate sa-i stea bine unei rusoaice. Acum trebuie luntre si lopata, trebuie intelegere cu mijlocitor, lacom si tradator. Dar iarna ea va ghici drumul scaparei, il va descoperi singura si va alege sectorul meu, pentru ca incoace e cel mai ferit de locuinte omenesti si - cum se vede - cel mai apreciat de fugari. si pentru a o vedea mai bine imprumutam fetei mult asteptate, cand trasaturile Avdotiei Alexandrovna, sora lui Rascolnicoff, cand ale Zinei, ori Dariei din Posedatii, ale Natasei din Razboi si Pace, ale Annei Filipovna din Idiotul, ale Ecaterinei Ivanowna, ori Grusencai din Fratii Karamazov; sau ale Soniei, din Crima si Pedeapsa, pe care imprejurarile de acum din tara ei o scuzau mai mult decat orice pledorie dostoiewskiana. Apoi ma gandeam la copilele enigmatice din Andreew si din intreaga literatura rusa, fascinate de efectele sociale ale nitroglicerinei, ca fluturii de lumina lampii. O subtirica studenta anarchista asi fi vrut sa se izbeasca de usa mea, cu toata puterea corpului plapand, speriata de realitatea idealului ei social. insa daca ar fi fost ca intamplarea sa se implineasca intocmai, intocmai dupa gandu-mi, eu visam o subtire cazaca palida, cantand si acompaniindu-se din ghitara, asa ca intr'una din micile povestiri vanatoresti ale lui Turghenieff.

La iarna va veni. Soldatii o vor aduce capitanului de haiduci.

si pentru a-mi intari acum si mai mult aceasta impresie, simtii nevoia literaturei de aventuri si miracol. Cum insa nu luasem cu mine romane si numai carti serioase, gasii ce cautam cu nemiluita, in Sfanta Biblie in traducerea lui Tacit (teribil de framantatoare, aceasta sinteza in stil sobru si majestos, de nelegiuiri si magarii!) in Tit-Liviu si'n Herodot, in Lavisse, Michelet, Maspero, Charles Diehl, Iorga, Saint-Simon, Droysen, Suetoniu, Valerius Maximus, Diodor Sicului, Salustiu si Machiavelli, atatea carti de Istorie, pe care le comandasem din auzite si fara niciun sistem, preferand din fiecare anecdoticul in deosebi picant si aventurier si din toate, tot ce era in legatura cu Versailles, Roma antica si medievala, cele doua Grecii stravechi si cu deliciosul Bizant.

Din toata aceasta mare si adevarata poveste a omenirei, desprindeam, ca toata lumea care a cetit istoria, un singur invatamant: indrazneste orice si vei putea, daca nu te va ucide vreo clipa de ezitare. si apoi orice miselie izbutita, va fi un act de eroism.

Esiam deci sub marele cer plumburiu al inceputului de toamna continentala si cu mainile in buzunarele pantalonilor sfidam intregul rasarit. in fond toata grozavia, pentru care ma alimentam cu un curaj atat de universal, nu consta decat in aceia, ca daca ar fi venit rusoaica lui Turghenieff, a lui Dostoiewschi, a lui Tolstoi, a lui Kuprin, ori Andreew, as fi infrant pentru intaia oara consemnul si n'as mai fi trimis-o inapoi, intunericului din care a sosit. Nu cred ca pentru atata lucru s'ar fi facut gaura in cer sau ca ar fi fost amenintare sa se schimbe din nou harta Europei. De fapt consemnul nu era chiar asa categoric. in loc sa trimiti inapoi pe cei ce-ti veniau pe nepusa masa, puteai foarte bine sa-i dai pe mana comandamentelor succesive pentru a le incheia actele de dare in judecata. Ordinele nu aratau decat ca "pe cat se poate" nepoftitii sa fie intorsi. Iara daca vorbeau bine moldoveneste, sau daca ar fi dovedit ca au rude sau proprietati dincoace, atunci nu ramanea decat sa fie judecati potrivit legei pasapoartelor. Dar dovezile nu se puteau aduce pe malul Nistrului.

Cuvantul "dovedit" era inlocuit deci fatal, cu cel de "sustinut".

Autoritatile dinapoi n'aveau decat sa-i expedieze iar din treapta in treapta, pana la noi, dupa ce se convingeau cu cine au de a face.

Rastalmacind necontenit toate dispozitiile primite in privinta mosafirilor de peste hotar, cautam de-acum argumentul cu care sa salvez pe mult asteptata mea prietena. "Vreau s'o iau de sotie! era cam ieftin putin. si pe urma daca n'o luam? Hm!."

Dar sa ramana pe argumente! Ochii ei sa fie frumosi, ca argumentele tasnesc numaidecat dintr'ansii cu nemiluita ca stropii dintr'o fantana artesiana.

insa zilele treceau si Nistrul nu mai arunca nimic la mal.

Nici chiar plevusca buna de dat pe garla; insa, care sa-mi aduca ploconul fara pereche al continuei asigurari ca marea intamplare este ori cand posibila.

Dar nimic, nimic. imi venia sa regret masurile prea stranse pe care le luasem. Hm, puteam oare sa dau inapoi? Puteam sa-mi felicit soldatii de strasnicia lor si sa conced drept multumire ca acum pot s'o lase mai usor? Revedeam incurcat toate rezultatele acestei schimbari, pana la cele mai indoelnice, si ma refugiam zanatec si nehotarat dela unul la celalalt.

Toamna imbufnata si rece dela inceput se preschimbase intr'o fata tanara si zambitoare ca o primavara. Zapada si inghetul de buna seama se inghemuisera la sfarsitul secolului, soarele luase drumul inapoi spre eterna fericire a emisferului nostru si spre panica pinguinilor de la polul sud. Aceasta intamplare mi-a dat prima dorinta de a-mi redeschide cartile de matematici. Dar eram atat de patruns si inlantuit de istorie sacra si profana, ca seara cand esiam sa reconstitui constelatiile, prima stea aparuta la orizont imi amintea deodata de Patriarhi si de Profeti, de Templu si de Regi, de Biblie si de Asirologie, de lumea veche si de lumea medievala, de evenimente cutremuratoare si de barbariile acum lucide, ale celui de-abia iesit din caverne. Din infinit si din nepatruns, cadeam iarasi ca pisica pe propriile-i picioare, in omenesc.

Ma plimbam din ce in ce mai alert in noaptea cu sufluri de boare, care parca alergau de departe sa ma vada, cum se adunau tot mai multe, stelele cerului sa deschida ochii mirati la mine. Umblam in pas accelerat pe-o poteca, pe care o croise in dosul pichetului, piciorul meu prin iarba si acela era sfantul loc respectat de toata lumea, locul unde se plimba domnul locotenent. in inchipuirea atatata de marsul voluntar, ma vedeam luand parte la evenimente trecute sau rascolind imprejurari noi, in care ma trezeam sambure de nebuloasa.

Ma complaceam sa ma vad in mijlocul intamplarilor de demult, sa naufragiez cu plutonul meu, uneori chiar singur, dar bine echipat, pe coasta unui continent necunoscut, in care istoria a ajuns doar la piramide, la calul troian, la Nerone, sau chiar foarte aproape la caderea Constantinopolului. Apaream in momentul cel mai tragic si hotarator, si puneam mitraliera in bataie. Cu detasamentul meu si cu o mitraliera puneam in respect toate hoardele Asiei si schimbam fata lumei. Dela sine inteles, ca urma apoi recunostiinta imparatului, iar bratele molatece ale imparatesei desfaceau rotunjimi ametitoare din finele tesaturi bizantine impreunandu-se in chip de multumire catre Domnul si ochii i se ridicau spre cer otravind de tumultul dorintelor toti ochii cari urmareau plini de respect si cuviosie aceasta pioasa miscare.

Ma transportam cu plutonul si cu mitraliera mea imaginara, de cea mai recenta perfectiune, in toate colturile obscure ale Istoriei, rezolvand cele mai cumplite conflicte si nenorociri, cu spirit de dreptate si'n interesul civilizatiei. Pentru umilul meu suflet atat de modest, dupa savarsirea unor atat de epocale fapte ma multumeam fireste, ca tot omul singuratec cu recunostinta femeilor timpului. Ceiace pentru despotii ajunsi la ananghie, pe care-i ajutam atat de pe neasteptate, insemna nespus de putin lucru.

Cand ma trezeam din aceste visuri duse pe doua picioare, in nervoasa strabatere dela un cap la altul a unei biete potecute, dinaintea mea se desfacea deodata in negura amurgului, imparatia cea vasta. in intunecimea crescanda vedeam rasturnandu-se toata istoria, plamadindu-se poate in noi tipare sau scrumindu-se toata intr'o combustiune generala ascunsa si lenta, fara macar splendoarea incendiului definitiv.

Un nou ev mediu, cu toate grozaviile si nedreptatile lui fatale, se ascundea pana in departari uimitoare sub perdelele negre ale noptei care, asemeni luminei, venea tot dela rasarit. si priveam intr'acolo nauc, din mijlocul minusculului meu detasament imaginar, care era tot una cu cel real si de langa mica mea mitraliera, care ar fi savarsit atatea minuni in celalalt ev mediu, de demult.

Iar stelele mijeau in inaltimile nebanuite, ca sa marcheze si mai mult aceasta biata neputinta, aceasta marginire depasita imaginar, acest gol care se umfla pana dincolo de orice limita, fara ca sa umple nimic. Nu-mi ramanea atunci decat staruinta in aceiasi nimicnicie fara rost si fara Dumnezeu, populata de-a surda de noi imagini, de noi sfortari ale inchipuirei, in care sceneta lubrica avea rol precumpanitor.

Din acest maracinis sfasietor in care ma vara tot mai adanc gandul, nedomolit stapanitor si imparat al nalucilor, ca pe un biet naravit amator de singuratate si de lecturi suculente, ma scoase intr'un rand, caporalul magazioner Marinescu.

Parasind intr'o seara potecuta plimbarii mele obisnuite si luand-o rasna prin tufisuri, ma oprii langa o dumbrava cu fosnet misterios. Mi s'a parut ca aud o voce, un grai spunand ceva tare, apoi tacand deodata, ca si cand asi fi fost observat.

Am scos revolverul, am tras binisor piedica deoparte, si n'am mai facut niciun pas. Din dumbrava de plopi sunetul veni iarasi. Era un ras de hururez. Am vrut sa pornesc mai departe, cand in spatele meu se auzi lamurit o calcatura de bocanc pe poteca. Pentru un om imbibat de Biblie, de Mitologie si Istorie medievala ca mine, n'a fost greu sa cred un moment ca zgomotul pasului meu a pornit-o inaintea pasului insusi.

Mai ales ca huhurezul rase a treia oara sinistru si scurt.

Pentru un ofiter insa, care comanda un detasament pe Nistru, cauza acestui zgomot regulat putea sa fie si pasul altui individ, strain de detasament, pentru ca pana la aceasta distanta de fluviu, vreun soldat de-al meu, nu vedeam ce avea de cautat, cu pas atat de linistit. Ma intorsei usor si indreptai teava scurta spre umbra care inainta.

- Stai.

- Cine esti tu ma? mi se raspunsese in cea mai perfecta olteneasca si umbra isi misca mainile spre sale.

Dar amenintarea mea ca trag, o facu sa incremeneasca asa cum se gasea cu torsul si cu mainile rasucite intr'o postura nefireasca, de papuse stricata.

- Sa traiti domnule locotenent.

- Tu esti Marinescule?

- Eu sa traiti.

- Da? si unde mi-ai plecat la ora asta, parasind postul.

Raspunde baiete. in loc de raspuns caporalul Marinescu, dupa ce-si recapatase o pozite convenabila si se apropie, isi stramba spre mine fata lui mica, spana si balana intr'un ras las si tamp, care cauta ingaduinta si prietenie.

- Unde te duceai? ridicai atunci tonul pentru ca sa pui capat acestui inceput de familiaritate. Raspunde imediat.

Caporalul Marinescu strangea in mana pulpana vestonului, inghitea in sec privind in jos si ridica spre mine acelas ras stupid de asta data diluat de spaima din ochii holbati si rotunzi, pe care la lumina ii stiam albastri si stersi

- Nu raspunzi? Bine, asta o s'o cercetam noi la post.

Stanga imprejur si inapoi.

- Domnule locotenent, izbuti in cele din urma sa articuleze Marinescu. Poftiti si dumneavoastra cu mine.

- Cum?! indrasnesti.

- si n'o sa va paie rau domnule locotenent.

- Unde sa merg? il intrebai ragusit.

Marinescu ranji cu mai multa incredere. Dar nu-mi raspunse de-a dreptul. Ci intai ma asigura ca nu-i departe acolo, ca pot sa n'am nicio grija, ca inainte de a se face ziua suntem inapoi, ca el are intelegere cu toate cele trei schimburi din noaptea asta sa traga, care s'o nimeri, trei focuri in aer dac'o veni cumva vreo inspectie si ca intelegerea o stie si Garneata si Cebuc, care pleaca si ei, cu randul, in fiecare noapte cate unul. Asa ca daca o uita plantonul sa traga cele trei focuri, or Garneata, ori Cebuc, vor face ei sa se traga.

- Iar de-acolo se aude domn' locotenent si ziua, da' noaptea: haue toate vaile. C'am incercat noi. Iar daca se intampla cu adevarat ceva cu bolsevicii, atunci tot incep sa traga toti din toate partile, asa ca intr'un ceas de pas alergator suntem aci.

- Bun. Va sa zica asta-mi faceti, dumneavoastra. va sa zica gradatii mei. parasesc postul noaptea cu randul si au intelegere secreta intre ei. Tu stii ce insemneaza asta, baete?. Tu stii ca noi suntem in zona de stare de asediu?

Tu ai fost vreodata pe la Consiliul de Razboi? Tu stii ce va sa zica Codul justitiei militare.

- stiu dom' locotenent c'am invatat la tiurie. Dar eu si cu dom' plutonier Garneata si cu dom' plutonier Cebuc ne-am gandit de mult sa va spunem si dumneavoastra. insa nici unuia nu-i venia curajul. inca dom' plutonier Garneata zicea: Bietu dom' locotenent, trebuie sa-i spunem si dumnealui, ca prea se prajeste cu cartile alea. Eu zic sa-i dam pe Niculina lui Serghie Balan, ca e ca bradul si e si cucoana.

Ca e de alt neam. si cand s'o nimeri sa se intoarca Serghe sa-l ducem la Mariuca... asta e vaduva. Ca dumneavoastra dom' locotenent ati merge totdeauna cu unul din noi. care si cand vreti, ca noi stim seama.

- Bine baeti. Acum am aflat ce vream sa aflu. De mult banuiam eu, d'aia tot dam tarcoale pe-aici. E. Maine sa stiti ca va fac formele.

- Mai bine hai cu mine dom' locotenent, ca n'o sa fie nimic nici noaptea asta. si daca va temeti, dau eu o fuga acum intr'un suflet si va aduc calul. Cand ati auzi focurile intr'un sfert de ora sunteti inapoi.

- Mai bine uite ce zic eu: da o fuga inapoi si ramai acolo.

si sa nu te misti din post ca pun plantoanele sa traga. Haid.

La post fuga mars!. si o luai inainte hotarat, spre post fara sa bag de seama ca Marinescu nici nu incepuse sa execute ordinul. Venea la cativa pasi in urma mea si-l simteam inaintand in sila.

- Vas' zica d'astia imi fac scumpii mei gradati, in timpul noptei. cand toata lumea trebue sa incremeneasca la datorie.

- Pai care-i de serviciu ramane dom' locotenent. Iar

Garneata si Cebuc, cand se duc, se duc calare. Numai eu, ca magazioner, m'am gandit ca ce sa mai iau gloaba cu mine.

- Bine, bine, las' ca vorbim noi. La Niculina lui Serghe Balan. iar cand vine barbatu-sau la Mariuca vaduva. Va s' zica necinstiti femeile maritate, in lipsa barbatilor.

- Nu domnu locotenent, la nasa-Niculina v'am duce pe dumneavoastra. ca e de neam de targoveti. Eu ma intalnesc cu o fata si domnu' plutonier Garneata tot cu o fata. iar domn' plutonier Cebuc are pe-a dumnealui, s'a luat dupa dansul din targ, cum stiti. intai se mutase la

Tohatin si venea uneori ea calare pana pe-aci prin imprejurimi. Dar de cand am descoperit catunul asta, am si facut intelegerea.






Rusoaica - Partea 01
Rusoaica - Partea 02
Rusoaica - Partea 03
Rusoaica - Partea 04
Rusoaica - Partea 05
Rusoaica - Partea 06
Rusoaica - Partea 07
Rusoaica - Partea 08
Rusoaica - Partea 09


Aceasta pagina a fost accesata de 876 ori.