• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Rusoaica - Partea 02

- Si va s' zica vreti, sa ma potriviti pe mine cu femeea maritata, ca pe urma sa operati linistiti. Sa ma aveti la mana, cum s'ar zice. Bravo, destepti baeti, lasa ca. va potrivesc si eu. Sa vedeti, la ce mai Niculina o sa va trimet. Hm.

-Nasa Niculina. zi e incuscreala in regula?

- Sa traiti dom' locotenent, ii zicem asa, ca nu face sa-i zicem pe nume. ca la orice taranca. Dar daca vreti dumneavoastra la Mariuca, va ducem si la Mariuca, de, ca e cumnata cu Niculina si e vaduva. Da' nu prea face de dumneavoastra.

Pe la Mariuca am trecut toti. Da. nasa-Niculina nici n'a vrut sa se uite la dom' plotonier Garneata. A zis ca ea nu sta de vorba cu niste soldatoi si niste. vagmistri. asa-i zice ea lui dom' plotonier Garneata. cum ar fi pe ruseste.

Da' se chiama ca cu un ofiter i-ar place sa stea de vorba.

Da' e chipese dom' locotenent si e de neam bun. e cam de mirare cum a venit si cum se 'mpaca ea pe-aci. Zau, ca face de dumneavoastra.

- Te rog. te rog. restul o sa mi-l spui la post. dupa intrebarile pe care ti le voi face.

Dar de ce simtea ca mi se moaie pasul, si glasul nu mai mi-e tot asa de energic ca la inceput, lucru de care eu insumi abia imi dam seama, de aceea Marinescu desvolta mai cu pasiune amanuntele pe care le insira.

- ... e tot ca dumneavoastra de inalta. si asa negricioasa.

si subtire la pantec si calca la fel ca barbatii. umbla cu pantofi ca cucoanele. Se poarta ca la oras. Pe barbatu-sau nu l'am vazut niciodata. E plecat dinainte de a veni noi aci, ne-a spus dansa. da' degeaba s'a tot infipt domn' plotonier pe-acolo. nu prea pare sa stie de frica. Acum dom' plotonier Garneata s'a incurcat cu una tot semeata si cu pantofi.

si mai tanara ca nasa-Niculina. dar nu face pretul ei. si e de neam de-aci. Las' dom' locotenent. stim noi ce va dam.

stim noi care-i datoria noastra. inca dom' plotonier Garneata i-a si spus: - Am sa-ti aduc pe locotenentul nostru. Sa vedem atunci ce-ai sa zici?. De, a raspuns, da daca nu e frumos sa nu- l aduci.

- Ce tot spui la minciuni pe-aici! ii strigai cu prefacuta indignare, pentru ca sangele mi se incropise cu totul si parca se incleiase, paralizandu-mi miscarile. Crezi ca in felul asta ai sa ma faci sa dau indarat?. Maine trimet raportul, cum s'o lumina de ziua.

Caporalul Marinescu se opri insa in loc si-si incrucisa mainile pe piept. A trebuit fireste sa ma opresc si eu.

- Sa n'am parte de ochii mei domnule locotenent, de ce mi-e mai scump! Sa orbesc pe loc, daca n'a raspuns asa.

Uite sa mergem la post si sa chemati pe dom' plotonier Garneata si sa-l descoaseti fara ca eu sa zic o vorba. Sa-l intrebati numai atata: Garneata, ce-a zis nevasta lui Serghe Balan, cand i-ai spus ca ai sa ma duci pe mine la dansa?.

Pai, stati sa va spun tot cum a urmat, dom' locotenent.

si pe urma sa 'ntrebati si pe dom' plotonier Garneata. si daca eu am mintit o iota, sa traiti dom' locotenent - isi desfacu el mainile in laturi - puteti sa-mi faceti ce credeti. ce vreti dumneavoastra. Eu uite, plec capul si puteti sa-mi carati la palme pana maine dimineata.

Pornii, dar fara strasnicia dela inceput, si nici nu izbutii sa ordon din nou caporalului Marinescu ca sa nu mai vorbeasca. in definitiv ce importanta putea sa aibe, daca vorbea sau nu, cand pasul meu o luase iarasi, ceva mai incet, dar hotarat spre post.

- Apoi cum sa fie? a raspuns Garneata, ca atunci s'a nimerit sa fim amandoi pe-acolo. E 'nalt asa si negricios ca dumneata.

- Asa 'mi place, a raspuns ea. Da mustata are?

- N'are mustata ca e de neam boeresc. da' parul e numai inele negre.

- Sa-l aduceti, sa-l aduceti! a strigat ea atunci.

- Are ochi tot ca ai dumitale de iuti si e mladiu ca o fata mare.

- Zi tu crezi cu tot dinadinsul, ca ma incanti, hai ma dobitocule.? Vai de capul tau. Nefericita. neferi.

- Uit' dom' locotenent sa chemati pe dom' plotonier.

Eu stau afara si dumneavoastra sa vorbiti cu el. Nu sunt de fata, ca sa zici ca-i fac vreun semn ori altceva. Da de atuncea dumneaei, cand da de vreunul, ne intreaba: Cand aduceti pe domn' locotenent?.

- Haid. Mars.

- Sa nu ma misc din loc dom' locotenent. Sa n'am parte de ochii mei. De-o saptamana si mai bine de cand ne bate capul.

intrebati pe dom' plotonier. Se face ca vine pe la Mariuca, ori pe la Catinca lui dom' plotonier se duce chiar pe la a lui dom' plotonier Cebuc, ca sa ne intrebe. chipurile in gluma.

- Cand il aduceti? De ce nu l'ati adus?. Sa stiti ca daca nu-l aduceti maine, glumeste cate odata, ma duc eu la el, intr'o buna dimineata si va spun ca veniti incoacea. Sa n'am parte de ce mi-o fi mai scump, domnule locotenent.

Apoi nu indraznim sa-i spunem, ii raspundem. Nu avem destul curaj. Poate Garneata, ca el i-e mai in voe. poate dumnealui de-o indrazni, da noi. si dansa de ce ne-aude asa, ca nu indraznim sa va spunem, de-aia isi strange buzele de necaz: - I'asa de strasnic dumnealui?. I-auzi, i-auzi, ce strasnic ofiter.

Bag de seama ca pasul abia mi se mai desface, pe cand acum Marinescu a luat-o mai repejor si eu trebue sa ma tin dupa dansul. Dar el e grabit sa ajungem indata la Garneata.

- Barim de cand n'am avut de lucru si i-am spus ca sprancenele vi se imbina ca din condei, a inebunit de-a binelea. nu e seara sa nu dam de dansa.

- Marinescule, cum iti permiti sa mergi inaintea mea.

Marinescu ramane un pas in urma, dar se vede bine ca abia se mai tine pe loc de nerabdare. Iar gura lui merge inainte.

- Iaca, alalteria ailalta, sa nu mai fac un pas, domnule locotenent, daca nu m'a intrebat:

- Domnul locotenent al vostru, nu fuge cumva seara, pe undeva, pe la Tohatin?.

M'am oprit. Adica pasul mi s'a oprit. Nu mai poate inainta.

Iar inima mi-a luat-o cu adevarat in buestru. Din nepotrivirea asta, simt ca respiratia mi se inabuse, ca la un apucat de astm. Toate scenele scandaloase din Biblie si din Istorie imi dantuesc dinainte. Marinescu se zbate in loc ca un cal neastamparat intre stanoage.

- Sa ne grabim dom' locotenent, isi permite el sa opinieze.

Pana ajungem la dom' plotonier Garneata, pana-l sculam din somn, pana una, pana alta, trece bunatate de noapte.

Nu raspund. in ochii mei Niculina lui Serghe Balan, s'a inaltat dreapta si poruncitoare. N'am vazut-o niciodata, dar nu putea fi decat asa, cum sta dinainte-mi. Iar mai tarziu, cand am cunoscut-o, nu-mi amintesc sa-mi fi parut altfel, decat asa cum o vedeam acuma.

- Sau sa dau eu o goana si sa va aduc calul dom' locotenent, izbuteste din nou sa articuleze Marinescu, intimidat de tacerea mea. intr'un suflet sunt inapoi.

- Fuga mars! racnesc deodata, scos din sarite, si'n toata cariera mea de ofiter, nu stiu daca am mai vazut vreo data, o executie atat de prompta, de eleganta, mai plina de inima si de energie.

Cand am revenit din aceasta expeditie nocturna domneau la o lalta in mine o mare senzatie de usurare si un profund simtimant de desgust. Cum nu se anulau reciproc aceste doua stari sufletesti si cum puteau sa subsiste alaturi era pentru mine o mare minune. Ori cat as fi vrut sa-mi las firea in voia doar a uneia din cele doua sentimente, celalalt se juxtapunea indata. si nu mai izbuteam sa ma inteleg pe mine insumi, pe care ma apuca o dreapta si adanca indignare.

Ce dracu' mai vream?

Veneam inca in cantatul cucosilor de noapte, la pas; caporalul, si el calare, mergea alaturi si astepta, lingusitor, cu ochii piezisi si cu gura lasata intr'un colt, efuziunile mele de satisfactie. Dar astepta zadarnic. si nu-i era prea greu sa ghiceasca dece ma indaratniceam in tacere. De buna seama ca in gandul lui blestema olteneste pe Niculina Balan.

Desi mie mi se parea ca-i surprind in ochii un firicel nestatornic de amor propriu satisfacut: nasa Niculina rezistase si domnului locotenent. El era acum stafeta acestei noutati, care avea sa intinda buzele lui Garneata pana la urechi. Dar pe semne ca Marinescu, ca orice subaltern, are darul de a descalci gandurile celui de deasupra lui. Pentru ca se grabi sa rupa singur tacerea racoroasa a diminetii.

- A naibilor muiere, sa traiti dom' locotenent. Dar eu zic ca astea's farasfastacuri d'ale ei. si la urma tot. Pentru ca sa vedeti dumneavoastra. pe Garneata nici nu l'a primit vreo data inauntru, pe cand dumneavoastra iaca, ati ramas cu ea peste trei ceasuri incheiate inauntru. Pe semne c'ati luat-o mai pe boereste. ca dac'o luati de-a dreptul pe taraneste, eu zic ca era mai bine. Daca e ea cucoana, cum de-a luat tocmai pe Serghe Balan, si cum de se multumeste sa stea mai mult singura. intr'un catunas.

intr'adevar, statusem trei ceasuri incheiate in odae, singur cu Niculina, cea cu miscari serpuite si piezise. Cand am ajuns la poarta-i, casa toata era in intuneric, afara de fereastra incaperei in care m'a primit. Eu am asteptat in ulita si Marinescu a urcat scarita din curte ca sa bata in usa. A vorbit cu ea prin deschizatura usei.

- Poftiti, domnule locotenent.

Am intrat la lumina si ea a inchis indata dupa mine usa, in nasul lui Marinescu. Ne-am examinat reciproc, inaintea mea era cu adevarat o orasanca inalta si bruna cu trasaturi ferme, cu ochii puternici si mari. Pieptanatura neagra, lucioasa si linsa se impletea intr'un coc mare la ceafa. Rochia cenusie inchisa, ii ajungea pana la pulpe, iar picioarele i-erau goale in pantofi cu toc saltat. Cand sfarsi de examinat, operatie pe care stiu s'o prelungeasca, pastrand tot timpul un zambet voios, ma invita cu o satisfactie pe care nu cauta s'o ascunda.

- Poftiti, sedeti!. Am auzit ca sunteti strasnic ofiter.

Odaia era dichisita cu gust si dovedea stapani cuprinsi.

Paretele dela rasarit era un adevarat paraclis, cu candela si icoane de argint, pazit intre perdelele de borangic, alb, curat, ca intre doua aripi de inger. Dulap cu oglinda, scaune de nuc sculptat, spalator de lemn cu scrin, divan larg incarcat de placate pufoase si perini, covoare pe pareti cu plosti si ulcioare incondeiate maestru ca in incaperea unui colectionar de lucruri romanesti. Un covor de rara frumusete, acoperea intreg paretele din fund. in mijlocul lui, la loc de onoare, dedesuptul paraclisului, era portretul in negru al tarului Alexandru al II-lea, pe care locatarii il mai pastrau de sigur din batrani, de dragul ramei putin cam jupuite, dar cu multe inflorituri. Un colt intreg era ocupat de un cuptor enorm, de langa care o ferestruica mai mica de doua palme patrate si mata, dand in incaperi alaturate, ma privea staruitor si suspect.

De la inceput ferestruica aceasta imi strica toata dispozitia, ca si coltul acela cu cuptorul primitiv, care contrasta atat de violent cu restul gatit si placut al odaii. Pe cand ferestrele ce dau afara aveau perdele de panza alba cu dungi roscate, ca niste prosoape cochet incretite si stranse mai jos de mijloc, transparente de trestie si chiar brise-bise-e, ferestruica de langa soba n'avea nicio perdeluta. intr'un rand mi se paru ca clipeste.

M'apropiai de ea si bagai de seama ca nu era mata cum lampa inalta cu abat-joar de arnici colorat de pe masa din mijloc ma facuse sa cred. Dimpotriva era nestearsa de mult, si avea perdelute, dar de partea cealalta.

Nu erau stranse la mijloc ca perdelele celelalte, ci cazute, lasand sa serpuiasca printre ele o dara de intuneric profund.

Poate am mers prea repede dintr'un inceput; dar desigur nu putusem lua o cale mai ocolita, ea refuzand cu incapatanare sa-mi dea vreo deslusire asupra originei si rostului ei in aceasta nestiuta vagauna. imi raspundea in doi peri si avea chief de saga, un fel de saga ironica si provocatoare, care ma asmuti. incat lasai tonul si pusei mana in joc. Iar ea-mi primi gesturile cu chicotiri de surpriza si dibace fereli.

Cand vazu ca mi s'a taiat avantul, lua ea initiativa. Cu toate nebuniile Niculinei, fereastra aceea bizara imi atrase de mai multe ori privirile ca un magnet. Avanturile se opreau exact la cateva clipe de momentul culminant. Fara sa vrea ochii-i cadeau pe ferestruica cenusie-laptoasa, ca un ochi acoperit de albeata si cu dara neagra la mijloc. Atunci frenezia ei schimba brusc de sens, devenind de-odata o defensiva desperata. Se apara ca o fecioara atacata pe neasteptate. si pentru ca era voinica stia sa reziste. Pentru ca pe urma, cand turba-rea mea cadea infranta intr'o adevarata prostatie, Niculina sa se preschimbe, ca prin farmec intr'o cocheta sagalnica si intreprinzatoare.

Jocul acesta putu de buna seama sa dureze trei ceasuri intregi, si mai bine, dar in cuprinsul celui de al patrulea, pornii hotarat pe usa, cu toata uimirea ei si cu toate ca aceasta uimire imi paru cu totul neprevazuta. Zadarnice fura totusi protestarile si fagaduintele glasului si miscarilor ei. Zadarnice, alunecarile serpuitoare si apasate pe langa pieptul si pe sub bratul meu intins ferm spre manerul usei. Apasai si esii in salita si de aci in curte. si noaptea ma primi cu clipirea miilor de ochi si cu suflul larg si racoros, din infernul din care ieseam la suprafata. Detunatura usei, pe care Niculina o tranti in urma-mi cu indignare, nu ma intoarse; nu ma facu decat sa zambesc. Dar zgomotul scartaitor al portei, care-mi dadu drumul in ulita, ma opri sa revad - si sa ma clatin ametit de viziune - toate minunile pe care vazu-mi si pipaitu-mi le furase intr'un timp care mi se paru atat de scurt, acelui trup de hotoaica.

sovaii. Totusi imi dadeam perfect seama ca a bate din nou in usa, care se inchisese atat de zgomotos pe urma-mi, insemna infrangere totala si sangeroasa umilinta. Calcai hotarat prin praful si glodul uscat, cu urme adanci de roate, al huditei. Patru case, - parca pustii, cu largi ograzi, - mai la deal, gaseam pe Marinescu.

El imi prinse glasul, pe care-l pastram dinadins scoborat, printre trilurile de placere pe care un ras femenin le arunca la intervale repezi in intunericul dens.

- Ordonati domn' locotenent. Poftiti. invatandu-ma cu intunericul il descoperii intr'o rana, rezemandu-se intr'un cot. Langa el, pe prispa inaltuta a casei taranesti inca o forma omeneasca se desprinse din intunerec, inaltandu-se asemenea intr'o mana.

- Vin'o incoace.

Dar Marinescu nu se urni. il auzii numai:

- Sa plecam de acum domnule locotenent? E prea de vreme. Poftiti si pe-aici.

Apoi facand o brusca miscare:

- Mariuca! Mariuca! Fa n'auzi. Trezeste-te c'a venit dom' locotenent. Poftiti si-aci dom' locotenent.

inaintai. Umbra de langa Marinescu isi lasa capul in jos, apoi cand fusei aproape imi arunca ferit doi ochi mari si vinovati. Dincolo de latul prispei, pe chiar pragul tindei, o camase desfacuta vag la gat, sustinand un cap ciufulit si somnoros, se ridicase pe-un maldar de asternuturi intinse pe jos.

- Desteapta-te fa, c'a venit dom' locotenent! rasuna iar, energica, dar stransa bine, ca sa nu ajunga mai departe, vocea caporalului.

Doua brate albe si dolofane se intinsera lung intr'o parte si intr'alta, esind din largile maneci, pe care, in zaristea noaptei calde, se desemnau nelamurit altitele. Apoi capul zburlit se rasfranse spre spate, largind deschizatura camasei si impingand in ea cele doua curbe simetrice, care porneau adancindu-se sa incunjure sanii. Bratele dolofane sprijinira la ceafa capul, descoperindu-se pana'n subtiorile paroase.

Apoi mainile se desprinsera si pumnii stransi se invartira nervosi in gavanele ochilor.

- Unde e? razbatu dulceag de sub fata acoperita, vocea molateca.

Apoi ca si cum s'ar fi trezit deodata de-a binelea, inainte ca sa raspunda Marinescu, glasul ii tresari banuitor si hotarat:

- Unde a fost? Daca a fost la Niculina sa nu vie.

Era sa-i raspund:

- "Ba la Niculina am fost. Dar poti sa n'ai nicio grija."

insa Marinescu imi lua inainte:

- Ce tot Niculina, trancanesti, fa. domnul locotenent, n'auzi, acum a sosit calare. Uite calu' la poarta.

Mariuca isi libera ochii de sub pumni si cand ma vazu atat de aproape, smulse asternut de sub dansa si se inveli in el cu pudoare, iar glasul ei protesta din nou, tot la persoana a treia:

- Daca a fost la Niculina, nu vreau. Mi-e cumnata. Ce dracu? Nu suntem caini.

- Ce, esti zmintita fa naroado. Ce tot ii trancanesti cu Niculina. Desteapta-te bine.

Pe urma, caporalul Marinescu, care se ridicase si ma intampina ca un gospodar bucuros de oaspeti, imi explica de ce Mariuca si-a asternut pe jos:

- Are si pat bun si odaie buna, domn' locotenent, dar o sa va fie prea cald. e o bunghineala noaptea asta.

Apoi zmulgand de jos cu o zmucitura sigura, faptura femeiasca, de la care nu distingeam decat aceiasi ochi privind piezis si rusinat, dar atent, de langa dansul, ii striga:

- Da-te fa si tu, mai incolo. Ce tot zgaesti ochii la dumnealor. Ca esti fata mare, nu ti-e rusine.

Ei se dadura ceva mai departe, tot pe prispa, iar eu ma lasai intr'un genunchi, langa Mariuca vaduva, care-si tot ascundea fata, descoperind numai cate-un ochi, prin despi-catura presului ce si-l aruncase in cap.

- Nu-ti fie teama Mariuca, graii zugrumat, intinzand mana tremuratoare, in cuptorul de placeri de sub asternuturile aspre.

- Jura ca n'ai fost la Niculina. se apara ea hotarata.

si pentru intaia oara in viata mea, fusei nevoit sa deviu sperjur.

Coborand spre Nistru agale, imi dam seama ca propriu zis nu era chiar o abatere dela datorie, aventura dela care ma reintorceam cu Marinescu. Distanta era prea mica dela catunul pe care-l descoperisera oamenii mei si care nu figura pe harta statului major. De altfel, in Basarabia gasesti uneori, unde nu te gandesti, cateva ograzi stranse impreuna, prea putine si prea izolate de alte asezaminte omenesti, ca sa poti da locului vreuna din denumirile consacrate.

Asa ca nu tocmai acest lucru, era ceia ce ma nedumirea pe mine mai mult in aceste clipe, cand ziua se ingana inca cu noaptea. Dar ma minuna mult faptul, ca vrand sa-mi reconstitui timpul petrecut acolo nu izbuteam sa alcatuesc in memorie chipul Mariucai-vaduva. Statura i-o vedeam, miscarile i le resimteam, dar figura ei era neprecisa, ba chiar cu totul nebuloasa. Propriu zis nici nu ne vazuseram.

Poate ea pe mine, daca se bucura cumva de ochi mai patrunzatori decat ai mei. Dar slava Domnului! stiu ca am o vedere.

Biata Mariuca, semi-intunericul care domnise asuprane tot timpul ma impiedecase sa vad pe cine iubisem in noaptea asta. in schimb boiul alb al Niculinei era infipt ca un stalp de jar in creerul meu. Ori cat balsamul usurator pe care-l varsase asupra-mi cu adevarata risipa Mariuca, ar fi putut sa-mi ajunga multa vreme; mandria infranta era mai puternica de cat orice nebunie senzuala ca imaginea

Niculinei sa nu-mi revina in minti, indata ce desfaceam dintre bratele primitoare.

Ma gandeam numai daca plecarea mea darza nu trezise si'n ea tot aceiasi stare de suflet. si o vie curiozitate, imi da imbold sa doresc cat mai grabnica apropirea noptei.

Revenii in mai multe randuri si lucrurile se petrecura intocmai. Ochiul de albeata al ferestrei celei mici ma privi necontenit, cu ostilitate si plecai din ce in ce mai indarjit, ca sa-mi potolesc bataile inimei la pieptul primitor, moale ca doua maldare de carpe si destul de desvoltat al Mariucai-vaduva, pe care in cele din urma putui s'o vad odata si inauntru la lumina lampii.

Mai tarziu imi rarii escapadele, iar dela un timp incetai vizitele sterile la Niculina, or cat ma ardea amintirea lunecoaselor ei mladieri. Neisbanda si necazul sufletesc le potolii iar in carti si cum revolta sangelui aveam acum unde s'o astampar, Sfanta Biblie, cartile de Istorie si de Mitologie, nu-mi mai facura nicio impresie, ba chiar ma plictisira.

Toata vlaga lor, toata puterea lor de aprindere si de convingere se scurse ca ori ce vlaga omeneasca in spasmurile identice si mecanice, carora ma lasam cu regularitate bi ori chiar tri-saptamanala, in inlantuirea de dulce toropeala si de delicioasa dobitocie a membrelor, ce abia se estompau in negura, ale unei analfabete rurale. Toate femeile celebre ale vastei drame omenesti se redusera la elascitatea de somiera lasata a pantecului blond, pe care Mariuca mi-l punea cu atata desinvoltura la dispozitie, la placuta albeata de puf, in noapte, a sanilor ei, care, apasati fara indoiala de indelungata vreme incetasera sa mai opue orice rezistenta.

Binecuvantam pe Mariuca, pe biata vaduva sateana, care cu atat de putin ma zmulsese din incestarea de foc, a cartilor, datatoare de insomnii haine, de ambitii nesabuite si atatatoare la pacat.

Revenind intr'o dimineata dela ea, in pasul agale al lui Pafnute, descoperii in calea mea floarea de lumina a stelei diminetei. Ea urca nesimtit spre bolta, parca suflata din urma de marea respiratie a revarsatului de zori. in noptile urmatoare, ea se ivi si mai din timpul noptii la intalnire si obisnuii sa plec din ce in ce mai de vreme din asternutul cald si muced, intins pe podea pentru a esi cat mai la timp in calea acestei fecioare, pe care in sfarsit mi-o da imparatia rasaritului.

Din mijlocul alaiului de constelatii, care atunci mi-era indescifrabil, ea-mi starni desigur curiozitatea fara nume a misterului fecioriei ei divine. Picatura cu picatura, curiozitatea asta imi desmorti sufletul, ca un elixir miraculos, spre un amor cu totul nou si neasteptat. O sete de pur si ideal era acest amor, de necunoscut si de nemarginire. in ce carte noua de semne, trebuia sa-mi intrevad pe noua aleasa?.

in dimineata aceia nu trasei niciun somn zdravan, ca de obicei, ci deschisei prima carte de matematica, la care se intinse intai mana mea.

Facusem incercarile trebuincioase, pentru a-mi impaca constiinta de ofiter. inchipuii alarme subite si pornii cu Garneata in galop zanatec ca sa ajungem la post. in si mai putin de zece minute eram acolo. El stia o cararuie foarte dreapta, in pamantul asta bogat in vegetatie si colnice si cu drumuri nestatornice. Alte ori, reintorcandu-ne din catunul fara nume si fara loc pe harta, o luaram piezis, in dreapta ori stanga si puturam sa ne dam seama cum patrulele indeplinesc consemnul la ore cu totul matinale, atat de grele de controlat.

Stimularam astfel zelul soldatilor. Iar cand avuseram norocul sa strangem in pieptul cailor, un fel de cersetor nocturn, cu raspunsuri suspecte, de sub zdrentele caruia scoaseram revelatii interesante pentru justitia militara si siguranta statului, micile mele abateri dela post si oarecum dela datorie, imi aparura nu numai scuzabile, dar chiar necesare si obligatorii. Abia atunci imi dadui seama ca misteriosul catun din spatele sectorului, intra deadreptul in obladuirea si raspunderea mea, cu atat mai mult cu cat scapase pana si ochiului scormonitor al Serviciului Geografic. Astfel vizitele mele la Mariuca devenira de interes militar, largindu-mi dela sine consemnul. Ele, cu toata opinia contrarie si foarte staruitoare a lui Garneata si Cebuc, incepura a fi mentionate in rapoartele mele si felicitarile comandantilor nu intarziara sa-mi maguleasca spiritul investigator, de care dam dovada.

intr'o noapte, dinaintea pasului agale al cailor nostri urcand colnicul spre catun, o umbra inalta se desprinse de sub pletele unei salcii si doi ochi cu fosforescente de pisica se mistuira in intunerec. Auziram un ras usurel si imbietor, care se topi de-asemeni odata cu miscarea unui vestmant femeesc.

- Ma iau dupa dansa? Eu cred ca e nasa Niculina, sopti Garneata, imboldindu-si calul.

Dar ii apucai repede haturile si-l oprii scurt. si eu banuisem ca era Niculina. Dar tocmai pentru aceea: inainte, la Mariuca!

Garneata incuviinta cu larg semn de surprindere si cu lumina de admiratie in ochi. Tactica mea il intriga. Cand caii pornira, rasul usor rasuna iarasi, dar fu ca si cand nici nu l-am fi auzit si cotiram pe hudita, spre Mariuca, la pas, nepasatori.

La raita urmatoare - si desigur ca'n rastimp, Niculina ne tinuse calea in fiecare noapte - ea nu se indeparta, pana cand caii nu fura langa dansa. Se tinea dreapta, desi aveam aerul ca vrem sa trecem si ni se pare indraznet ca nu ne face loc. Ea radea intr'o doara si apuca voiniceste darlogul lui Pafnute.

- Ce doresti? ii strigai ragusit.

Dar ea izbucni in ras sonor si se mistui dupa un plop.

indrumai cu genunchii pe Pafnute intr'acolo. Ea rase iar si se mai departa inca.

- Opreste-te! ii suerai.

Iar ea radea usurel, sarea ca o caprita fermecata, oprindu-se din loc in loc sa vada dac'o urmez, apoi pornea mai departe chicotind inabusit si fagaduitor.

Cand daduram in hudita, in dreptul casei lui Serghe Balan, fu randul meu sa rad, cu rautate; intorsei brusc calul si-i dadui pinteni de trap voios spre Mariuca. O clipa ma'ntorsei numai sa vad silueta cenusie a pacalitei, dreapta ca un stalp in cadrul portei: lumina stranie a ochilor ei intunecati ma ajunse pana aci si ea nu putea sa fie atat de tare decat desigur aprinsa de ciuda, ori de ura si de razbunare. Dar eu - cunoscator vechi - stiam in ce pot sa se prefaca toate acestea.

imi alcatuiam sufletul de flacara al Niculinei in zilele si noptile cand ramaneam la post. Exercitiile de algebra si somiera laptoasa a corpului Mariucai in noapte, imi dau tot sangele rece sa intru nepasator si sigur de mine in lupta cu focul. Pe cand Niculina nu avea de unde sa afle puterea de balsam racoritor a unei stiinte abstracte. Totusi, seara, inainte de a-mi cadea ploapele, intinzandu-ma molatec in asternut, cei doi ochi de pacura ardeau ca doua candele, ori unde-mi intorceam privirile si din intunericul camarutei de scanduri suera usor un ras ademenitor.

Ma asteptam, revenind mai apoi in catunul fara nume, ca silueta nocturna a Niculinei sa nu-mi mai tae calea, dupa intamplarea din urma. Plecam cu acest gand si mi se parea atat de firesc, incat stapan pe seninatatea sufletului meu, credeam ca plutesc deasupra lui Pafnute, strategul, care acum invatase bine si acest drum, si ma ducea cu mers sigur si linistit. Cu un gat mai in urma, calul insotitorului inainta si el plecandu-si capul voios, lasandu-se dus de intelepciunea patrupedului mai matur, ca un tovaras mai tanar, care acum porneste la prima aventura.

Cu cat ne apropiam de micul catun, cu atat insa simteam in sufletul meu scurmand straturile linistei, degetul unui fior. si cu toate ca ma scuturam pentru a alunga aceasta dispozitie nevoita, totusi ochii cautau pe furis colnicul pe care aveam sa urcam si unde cativa plopi drepti si cateva salcii pletoase ascundeau intrarea acestei nestiute asezari omenesti. Privind intr'acolo iti dai mai bine seama de ce catunelul fara nume nu figura pe nicio harta: pentru ca un val incovoiat lin, aproape nesimtit de pamant tapisat cu dumbravi il ferea de orice raza laturalnica. Cand urcai pe colnicul usor ti se parea ca ai sa dai de un platou, pentru ca din partea de unde veneai puteai zari plopii paretelui din fund. Abia sus pe coama rotunda si agale iti dai seama ca platoul e scobit si ca'n fundul caldarei de lut inverzit, despartite printr'o hudita in forma de bumerang, abia se ridica dela pamant cele vreo douazeci - poate si mai putine -casute de huma varuita. Doar casa ceva mai rasarita a Niculinei, pe-o parte si alte doua pe partea cealalta ocupau latura cea scurta a bumerangului. Aci scobitura era putin mai ridicata si era de mirare cum acoperisul casei lui Balan nu se putea vedea din afara de colnicul rotund si ocrotitor.

Coliba Mariucai, era cam la mijlocul laturei celei lungi, care se infigea adanc sub peretii depresiunei, asa ca intrarea si esirea din catun era cu putinta doar la cotul bumerangului pe unde veneam noi si toata lumea, ori peste hotarele din afara ale ograzii lui Balan, pe unde batatura era lina si usor aplecata.

Facand aceste consideratii topografice, credeam ca am sa potolesc unghia scormonitoare a curiozitatii nelinistite, care crestea in mine cu cat ne apropiam de cotul bumerangului: ma va mai astepta si acuma acolo, sub pletele ultimei salcii femeia neinvinsa si chinuitoare ca un drac?

Ochii mei impunsera cu nerabdare intunericul, spre piciorul salciei cu ramurile varsate: la inceput avusei o tresarire de desnadejde pentru ca nu distingeam nimic miscator acolo, dar indata apoi o revarsare de mare satisfactie ma umplu.

Niculina era una cu trupul zgronturos al copacului. Statea lipita de salcie cu o ramura lunga in mana si cand fusei aproape pleca ochii in jos, incepand sa zmulga frunzele lunguete una dupa alta. Ochii nu se mai ridicara spre mine ademenitor si nici rasul usurel nu mai suera. Am lasat pe Marinescu sa treaca inainte, iar eu am descalecat langa ea.

Dar cand am fost alaturi, s'a zmucit suparata si a pornit; am urmarit-o, cu calul de darlog. Se tinea necontenit inainte, lasand fara raspuns intrebarile mele. Cand am ajuns la casa lui Serghie Balan, ea s'a dat in dosul portitei pe care a inchis-o, spunandu-mi ca unui necunoscut:

- Ce doresti dumneata?

Desi acele ambitiei ma intepau fara potol, totusi nu m'am aruncat pe cal si n'am dat trap indarjit, cu toate ca o toana de gand imi da sfat sa fac din nou astfel. Ci i-am raspuns posnas:

- Ma rog, aici sta domnul Serghie Balan?

- Da, aici sta, imi raspunse ea, parca plina de rautate.

si e plecat de doua saptamani, adauga de astadata, clatinand capul parca in semn de mustrare.

- Lipseste de doua saptamani? ma minunai eu glumet.

- De doua saptamani, intari ea, tinand cu o mana poarta si cu privirile pierdute prin ostrete.

- Da' pe Niculina, sotia lui o cunoasteti? o intrebai razand.

Una inalta si cu parul ca noaptea. si cu ochii negri ca pacura. de te ard tot ca pacura.

- O cunosc, imi raspunse ea, e o proasta si o rea, ca'n lipsa lui barbatu-sau sta pe la ostrete si pe la parleazuri de vorba cu striinii.

- Pai daca barbatu-sau sta cu ea numai cate trei zile, si pleaca pe cate-o luna. Nu se prea prapadeste nici el cu firea de dansa.

- Ba asta nu s'a intamplat niciodata sa stea numai trei zile, suera ea, scuturandu-si capul cu mandrie. Ca la intoarcere nu ar mai gasi-o.

Nu stiu, mi s'a parut sau Niculina si-a muscat buzele si ochii i s'au miscat in chip ciudat. Dar nu pricepeam de ce. A ras apoi cu stangace cochetarie si a schimbat repede vorba:

- Ce doriti dumneavoastra?

- Sa deschideti poarta.

- Dar dumneata n'ai mana? si chicotind de-odata se mistui in fundul curtei.

Mi-am oprit calul langa scarita, care da in pridvorul deschis.

Eram incurcat cu Pafnute. inainte, cand ma abateam pe-aci, il lasam in seama insotitorului, care se intampla. Acum priveam nehotarat spre numeroasele acareturi ale ograzei acesteia, grajd, staul, magazie, cotete, cotinete, dintre care niciunul nu-mi da impresia sa fie ocupat de titularii respectivi.

Eram gata sa strig pe Niculina ca sa-i cer parerea, cand fusei usor apucat de mana: Niculina era langa mine, si ma privea zambitoare.

Ma lasai dus de dansa: strabaturam ograda in fundul careia ea deschise o portita de scanduri. Intraram intr'un fel de gradina patrata, cu urme de razoare invadate de ierburi mari, intr'un colt cu un nuc enorm, raspandind prin frunzisul inca neconrupt de nicio pata galbena, mirosul particular si dur al puternicei lui seve. Prin ulucile dispuse orizontal, care o ingradeau, Niculina mai gasi o portita.

Esiram pe un fel de damb ce se rotunjea atat de agale, ca l'ai fi crezut camp deschis. Cativa nuci mai modesti isi ridicau ici, colo mogaldetele din faneata. Dar mai departe dambul se lasa repede si rapanos spre lunca Nistrului.

Langa un coboras mai potolit, bine ascuns de ochii celor din vale prin balarii si prabusituri de argila, o salcie enorma lasa sa-i atarne atat de jos impletitura deasa a crengilor, ca in jurul trunchiului ei scorburos se facea ca un fel de tunel.

Acolo ma indemna Niculina sa-mi leg calul: avea destula iarba de pascut sub vastul coviltir al salciei. si pe cararuia abrupta bine disimulata de tufe si maracinisuri, care facea in jos, ma sfatui sa cobor, ori de cate ori imi va spune ca trebuie sa-mi aduc calul aicea. Dar ma puse sa jur ca niciodata nu voi urca pe acolo si de scoborat deasemeni nu voi scobori pana ce nu voi avea incuviintarea ei. De jos din vale, taind campul, puteam da repede in urmele de drum - caci drumuri propriu zise in partile acestea erau cu neputinta de gasit - pe care veneam si plecam de obicei din catunul fara nume. intr'adevar, in fund de tot se distingea fasa sinuoasa si zugrumata din loc in loc a zavoaielor Nistrului: in incolacitura bizara dela mijloc era postul meu. ii lamurii aceasta Niculinei si ea inclina din cap, cunoscatoare.

ii propusei sa-i tinem de urat lui Pafnute sub minunata bolta de verdeata. Dar ea refuza sa stea atat de departe de casa.

- Poate vine Serghie, imi explica. Cum aud eu si unde sa-i spun c'am fost?.

Porniram amandoi umar la umar; eu-i petrecui bratul pe dupa sale si ea facu acelas lucru cu mine. O apropiai si-o sarutai lung, pana la inabusire, strivindu-mi pieptul in piatra pieptului ei. Dar ea izbuti sa se desprinda cu miscari moi si prevenitoare, care contrastau atat cu taria carnei ei, cu iuteala calda a sangelui ce-i batea in gat, incat mi se parea ca-l aud si mai cu seama cu mladierile ei furise si dibace dinnainte, cand imi scapa din cea mai stransa imbratisare, cu ondulari de sarpe. Acest inceput de cedare ma indarji, dar ea-mi sopti asezat sa ma potolesc si ma trase dupa ea de mana, pana'n ingraditura gradinii patrate. Ne opriram sub nucul cu miros patrunzator.

- Sa ramanem aci, imi sopti ea. Daca el vine, eu aud poarta si cand a intrat in casa, patrund si eu dupa dansul, de parca am venit din ograda. Iar dumneata o iei binisor la vale cu calul.

- Dar daca vine pe dincoace? o intrebai. si daca-i da de veste cumva Pafnute, ca sunt aci.

Ea-mi raspunde prompt, ca si cand de mult ar fi cumpanit lucrurile acestea:

- Poti sa n'ai nicio grija. numai sa nu calci cuvantul meu. C'apoi e mare. pozna. intelegi.

Mi se paru c'a vrut sa spue altceva in loc de pozna. isi increti chiar fata parca surprinsa de-un gand subit si neplacut, pe care nu-l prevazuse. Dar repede se scutura si se intinse ademenitor, cu bratele in sus, razand usurel cu rasul ei de ispita. Sanii i se ridicasera si ei si pareau ca se freaca unul de altul, in intinderea lenese si lasciva.

Dar aceste juraminte si reticente cu fereala ei de-acum de a ma duce in casa, cu grija de a-mi arata ascunzatoare pentru Pafnute si drum de scoborat in graba, se impreunara in minte-mi cu acel ciudat raspuns al ei de adineauri, ca ramasese de doua saptamani fara barbat. Atunci cand plecase el? Caci tot pe-aproape acum doua saptamani, ea ma primea la dansa, pentru a ma inebuni si a-mi rezista cu atata inversunare la insistentele mele deslantuite. Cat sta barbatu-sau la dansa, cand venea? Doar o noapte, doua.

si-atunci de ce n'ar veni tocmai pe ocolite, pe din dos, cum ar avea drept un om care-si lasa atata vreme o astfel de nevasta singura?. Mi se pare ca Niculina isi facea socoteala gresit, dar nici prin gand nu-mi trecea sa-i stric cu astfel de controverse dispozitia ei cu totul deosebita din aceasta minunata seara.

Caci acum Niculina cu mainile impreunate deasupra capului, cu bratele goale de caderea manecilor largi ale capotului ei cenusiu, cu pieptul arcuit inainte se zbatea pe loc ca intr'un fel de dans ciudat, un dans al nemiscarei, la care lua partea doar sticlisul ochilor si rasul usurel. Un dans linistit si tacut, care-mi permitea sa-i insir incantarea mea cu glas scazut si tremurat, cu bratele intinse si tremuratoare. Ea da insa indararat pas cu pas in aceiasi pozitie si ochii, rasul ei soptit vroiau sa-mi arate cat de putin se sinchiseste de trecatoarele mele juraminte. Dar ochii aceia ma fixau in noapte cu stralucirea lor neagra, si cum ma trageam in pas tarat dupa dansii, ca un adormit, simtii pofta-mi naprasnica si de atatea ori amagita, zbatandu-se zanatec ca o flacara suflata de vanturi, intr'un vartej de desnadejde si de ratacire.

Deodata Niculina vroind sa scape miscarei mele celei mai desperate, se lasa in genunchi, necontenit cu bratele intinse si impreunate deasupra capului, ca in executarea unei figuri noui din acelas dans ritual. Cand ma prabusii asupra-i nu-mi faceam desigur nicio iluzie c'o s'o prind; cunosteam doar bine dinainte cum cazutul in genunchi era unul din cele mai dibace figuri ale ei de aparare. Dar desi a avut la indemana frantura de clipita ce- i trebuia ca sa scape, - am vazut bine, perfect de bine acest lucru - Niculina in loc sa se ridice cu un vaslit de umar in laturi, cum i-era obiceiul, se intinse jos cat era de lunga si bratele se desfacura, ca sa i se impreune deasupra spinarei mele.

Atunci simtii deodata aroma patrunzatoare a nucului si'n rostogolirile care urmara vazui stelele aprinzandu-se de svacnirea lor fireasca, dar atat de puternic ca parca dantuiau ca pe fundul unei imense tamburine, pe care o agita salbatec deasupra infinitului un titan inebunit. Formele cu rezistente si flexibilitati de otel fin ale Niculinei imi dadura bucurii nemaicunoscute; in schimb, imbratisarea mea indelunga o covarsi de tot si o preschimba dintr'o caprioara salbateca, intr'o pisica nespus de calma. Iar nucul era ametitor. M'asteptam ca pana si Pafnute sa sarbatoreasca izbanda mea printr'un nechezat triumfal, din pestera lui de ramuri plangatoare.

Dar Pafnute, care simtea desigur cu mirosul lui fin, bucuria mea nemarginita, era inainte de toate un cal discret, menit unei cauze, pe care el o credea superioara si ca un militar adevarat ce se simtia, prefera sa pastreze mutenia cea mai desavarsita.

Cum stam tolanit in iarba deasa, alaturi de Niculina, sub coviltirul cu fosnet matasos al coroanei nucului, mi se parea ca suntem amandoi intr'o lectica, care se leagana in spatii astrale. si numai la aceasta imagine, intr'o clipa de ragaz a patimei rapuse, mi se intoarse gandul la prevenirile Niculinei, la juramintele, pe care ma puse sa le repet ca n'am sa scobor de cat cu ingaduinta, pe cararea din maracinisuri, la ferestruica clipitoare din odaia unde ma primise pana acum, si care mi se paru ca ma fixeaza de undeva din negura ca un ochi plin de albeata. Iubirea abia deslantuita dura inca mult si niciun pumnal neasteptat nu mi se infipse in sale, rasarand din iarba, si ridicandu-se razbunator deasupra jocului de placeri al convulsiunilor noastre. si nici in seara urmatoare si nici in toate serile care urmara caci de-acum incolo, noapte cu noapte, venii sa gust cu o lacomie fara de seaman, minunea de arome a nucului patriarhal. Iar Niculina isi arata de fiecare data recunostinta pentru imbratisarea mea indelungata si savanta prin chiote inabusite de surpriza, prin avalanse isterice de pasiune, prin tributuri tacite de supunere oarba, prin durata excesiva a despartirilor matinale, prin timbrul tremurator si stins si infricosat, cu care se interesa de ceasul intalnirei de a doua zi.

incat devenisem nespus de curios sa cunosc figura lui

Serghie Balan, de care, prin curioase asociatii de idei, putusem sa ma tem in treacat. Trei saptamani dura aceasta nebunie istovitoare si'n tot acest timp vremea fu frumoasa.

Primele frunze palite de galbenul mortei se lasara pe spinarile noastre incordate, iar din cand in cand cate-un fruct ramas, cadea pe-alaturi cu bufnet sec de amenintare. Dar nu ne pasa de nimic.

Locotenentul Iliad s'a abatut pe la mine, sa-mi spuna noutati. El mi-este vecin la nord; a fost la oras, chemat de Comandament, pentru felurite motive de serviciu. il primesc cu mare bucurie, cu peste proaspat de Nistru si cu cateva sticle de vin infundat. Privitor la peste, aflu dela el ca domnul colonel e foarte suparat pe ofiterii si trupa de pe frontiera.

Unele sectoare, a declarat domnul colonel, nu se indeletnicesc decat cu prinsul pestilor, in loc cu al spionilor si al contrabandistilor care-si fac de cap. Dar va face o inspectie inopinata - ha, ha, inspectia inopinata a domnului colonel, cu care ne ameninta in van, de cand suntem in Basarabia! - si cei cari vor fi prinsi ca au intrebuintat grenadele si munitiunile statului, pentru prinderea salailor si-a crapilor vor trage grele consecinte.

- E, ce zici de cega asta, Iliad. Asa, ca e deasupra oricarei asteptari? Daca domnul colonel ma calca dimineata, pana la pranz ii fac rost de-atatea, ca la plecare sa mai ia si cu el.

- Sunteti niste pescari! ne-a categorisit domnul colonel.

Atat, niste pescari. Dar am sa va refac eu militari.

Domnul colonel Tataranu e un personagiu foarte militaros si ursuz. Nu-i place sa fie contrazis si daca se intampla sa facem vreun haz de vorbele si de severitatea lui, nu mai incape indoiala ca asa ceva nu poate sa se petreaca decat dupa o repede privire spre usa sau chiar o scrutare fugara a ferestrelor. Aici, desi ne simtim la zeci de verste de comandament, instinctiv, cand gluma ni-i mai indrazneata, ochii ni se indreapta spre orificiile bine infundate ale incaperei.

Dumnezeule, ce-ar fi daca omul asta s'ar tine de cuvant de fiecare data, cand ne ameninta cu inspectiile.

Dar in afara de figura sumbra, a domnului colonel, cu coltul stang al buzelor gata sa se schimonoseasca intr'o fluturare de sarcasm, Iliad imi mai aduce si imagini care-mi trezesc in suflet deosebit interes.

Marusea se marita! A tinut sa intalneasca pe Iliad si sa i-o spuna expres. Nu i-a pomenit nimic de mine, dar cand Iliad a intrebat-o involuntar. "Dar Ragaiac stie?", a dat din umeri animata de-un zambet pe care el nu se pricepea sa mi-l descifreze. Numai la urma si in alta ordine de idei, l-a intrebat foarte indiferenta, daca reintorcandu-se in sectorul lui, trece fatal si printr'al meu.

- A, nu, - pot sa ma duc direct. insa daca dumneavoastra doriti, fac cu placere un ocol.

- Vai de mine, n'am niciun motiv sa doresc.

- Poate ca sa-i fac. putina durere camaradului meu. Aii, cruzimea asta ma va determina sa trec neaparat pe la el.

- Crezi ca i-ar trezi vreun sentiment o asa noutate?

Iliad ma indemna sa cred ca i-a tinut un intreg curs psihologic asupra felului meu de a fi. Miezul palavragelei era evident acesta: ca sub o aparenta de mandra, de incapatanata indiferenta, se ascunde un suflet mladios si grozav de susceptibil. Rezultatul a fost ca la urma fata i-a marturisit ca ea personal nu-i asa de grabita: parintii precipita oarecum lucrurile. Dar ea va face sa mearga astfel incat sa putem juca si noi la nunta. A auzit ca la vara, o sa fim readusi: tatal ei, respectabilul domn Arcadie Nicolaevici Cuzmin e prieten bun cu colonelul.

- si pe cine ia ma?

- Pe-un profesor. un profesor rus Vladimir Antimov.

Marusea. Simt vag prin epiderma, amintirea calda si parfumata a apropierei ei; obsesia parfumului ei favorit, pe care nu stiu cum il chiama, m'ar imbata poate si acum sub suflul acestei evocari, daca mirosul cert care ma stapaneste pana'n miezul creerului, al nucului cu salbateca aroma nu l-ar preface in nimic. Biata Marusea, ea n'a putut fi rusoaica visurilor mele cu toate ca familia ei a purces incoace din nu-mi mai amintesc ce tinut de cazaci. ii mai lipseste ceva, nu stiu unde, la suflet, la corp?. Cine dracu' poate sa spuna. Ma gandesc un moment sa-i scriu c'am auzit veselul eveniment, si-mi pare bine ca se marita. Dar stiu bine ca n'am s'o fac. Din indiferenta?!. Sau ca sa spun ca si dansa. din teama sa nu precipit lucrurile. Daca ea vrea sa astepte. Sa ma astepte. evident, fara nicio nadejde si - cu siguranta - fara nicio schimbare a imprejurarilor.

De ce sa nu ma astepte?. si dand din umeri, inchid discutia si afectez totala nepasare.

in afara de pestii din Nistru, femeile, de asemeni, nu mai lasa pe domnul colonel sa doarma. Adica femeile care trec Nistrul, printr'un sector sau altul, momind pe ofiteri.

- Nu mai admit nimic. Sunt informat. toata granita furnica de femei platite de bolsevici. Domnisorii mi le tin doua zile si mai cu seama doua nopti si pe urma le fac scapate incoace sau dincolo. daca nu le conduc chiar ei singuri o bucata de drum. incotro vreau ele, nu incotro trebue sa le conduca ei. in rapoartele dumneavoastra eu n'am vazut ca e vorba de nicio femee. iar siguranta prinde mereu. pe aici, pe la Chisinau, prin toate partile. Pe unde intra femeile astea in tara? si pe unde ies. caci s'au gasit scrisori dela ele. Ei bine, asta n'are sa mai mearga. Orice femee perchizitionata pana la piele.

- Sa traiti domne colonel, totdeauna se procedeaza astfel.

- Perchizitionata pentru gasit scrisori, dom'le. nu pentru ce cautati dumneavoastra. daca nu prezinta nimic suspect expediate imediat inapoi. daca da. aduse sub o puternica excorta.

- La Comandament.

- Evident ca la Comandament intai, locotenent Iliad.

Dumneavoastra lucrati cu Comandamentul. Noi, pe urma deferim justitiei militare. Ei bine, nicio femee. dar absolut nicio femee. Adica n'au incercat sa treaca Nistrul, de trei luni, de cand am ocupat frontiera, atatea si atatea comuniste care forfotesc pe aici?. Unde sunt?. Eu n'am vazut niciuna... Barbati cat poftesti, femei niciuna.

- Eu singur v'am trimes, domnule colonel sapte. acum trei saptamani.

- Nu vorbesc de tarance de-alea, domnule, care vin sa-si vada rudele, sau sa faca nitica contrabanda. Comuniste, spioane. asta astept eu. Cand sunt murdare si babe, gata sunteti toti unu si unu la datorie. Dar cand dama e bine.

Se face scapata. stiu tot, locotenent Iliad, vai de acela pe care-l voi prinde. Baga de seama, nu numai cariera lui va fi periclitata, dar chiar, il voi deferi Consiliului de Razboi pentru complicitate si tradare. Sunt unii cari, ametiti, de-o vrajitoare d'astea sunt in stare chiar sa nimiceasca ori sa ascunda probele suspecte. stii dumneata ce'nsemneaza asta locotenent Iliad?.

- stiu domnule colonel si tocmai de aceea sunt foarte surprins ca dumneavoastra aveti astfel de banueli asupra.

- Nu zic ca dumneata. si multi altii. Sau ca dinadins.

Dar. ametit. intelegi dumneata. femeia e lucru' dracului,

Iliade. din cele mai vechi timpuri istoria ne vorbeste de astfel de cazuri. Ba chiar Biblia, cartea cea sfanta. Am sa dau ordine severe. si am sa indesesc inspectiile inopinate.

Conchiseram, ca domnul colonel era sub impresiunea vreunei carti cetite proaspat, unui proces senzational sau vreunui film de cinematograf de curand venit in orasul in care ramasese cu cancelariile si trenul regimentar. Eu am ras cu multa pofta de aceasta toana a domnului colonel

Tataranu, a carui strasnicie si posomorata humoare o temem cu totii, dupa cum ne ingrozim de orice noua idee ii casuneaza cateodata. intelegeam de minune ca dialogul ce-l avusese cu Iliad si care trebue sa fi fost exact ca continut, nu se desfasurase tocmai in ordinea pe care mi-o prezentase el si niciunul din cuvintele rostite intre dansii, nu avusese nici dintr'o parte, nici dintr'alta vreun sens dublu ori echivoc.

Dar camaradul meu de fata avea o inradacinata inclinare de a trece un mucalit si un familiar in raporturile de patru ochi cu superiorii sai. in fond era si el un timid.

- Ar vrea sa-i trimetem pesches ceva proaspat, glumii,

imbiind pe Iliad cu culoarea de foc ce curgea din sticla cea noua. I-as trimete cu placere dragul meu. Dar unde e, unde e? Arata-mi-o. S'o mananc.

Iliad cazu prada unor ganduri adanci.

- Cum au altii noroc, Ragaiac? grai el dupa o matura gandire.

- Adica tu crezi in bazaconiile colonelului?

- Mai baiatule. el porneste dela premize destul de temeinice. Cum de da Siguranta peste ele?. Pe unde apar aceste femei? Pe unde trec?.

- Prin tarile vecine.

- si asta se poate. dar s'ar putea.

- Sa fie si cum zice colonelul. Oh, Doamne, impartaseste-ne si pe noi cu acest noroc! Dar ia spune, Iliade, cum ai proceda la un caz atare?.

- Cum sa procedez?. Conform ordinului: perchizitie pana la piele. timp, evident, de vreo doua-trei zile, dupa caz. si pe urma sub escorta la colonel. ca e baiat bun, ori ce ai zice. E el sever. Se cam intrece el uneori cu mania, dar cand il iei mai deaproape monser. stii. si mai pieptis.

O mai slabeste si dumnealui. Ambitia lui e sa nu-l iei in raspar cand sunt mai multi de fata, intelegi dumneata, ca sa nu i se stirbeasca autoritatea. Dar intre patru ochi e o gradina de om, daca stii sa-l iei, ma'ntelegi.

- Ar fi o minunata surpriza.

- Ba bine ca nu. zau ca m'am si gandit, m'am gandit mult, de cand colonelul mi-a bagat in cap, cum as proceda eu daca mi-ar cadea asa ceva in mana. Foarte simplu, intelegi, m'as face ca nu bag de seama ale trei. patru zile de. perchezitie. ha, ha, ha. intelegi, cu cine am de a face. pe urma, dupa ultima noapte, intelegi: "Madam' ti-ai inchipuit cumva ca-ti gasisei omu'. ha, ha, ha. imi pare rau madam, dar cu toata dragalasenia, intelegeti. a dumneavoastra. am onoare sa va trimet Consiliului de

Razboi.

si Iliad ma privi cu un fel de bravura vaga in ochi, pentru a nu ma lasa sa cred o cat de infima parte de clipa, ca el n'ar pune in cele din urma, datoria inainte de toate.

- Dar ale trei zile. vorba colonelului. perchezitie, nu gluma, ho, ho, ho. si pe urma: - Ce sa-i faci madam' asa e valsul vietii.

Raspunsei alene si indiferent, privind intr'alta parte.

- Nu-ti face nicio iluzie, ca nu va veni niciodata. nu va mai veni, si zambind gandurilor mele trecute complectai.

- ... rusoaica.

- Rusoaica?.

- Rusoaica gandurilor noastre. asa cum am inchipuit-o fiecare, cand am venit incoace.

- Spioana, vrei sa zici?.

- Poate ca nu va fi spioana. ah Doamne, atunci ar fi ingrozitor. Dar tot ar fi ceva...

Iliad ma privi pe furis, pe urma examina fugar si ingrijorat usa si ferestruica.

- Ar fi mai greu asa. atenuai plictisit de miscarile lui, pentru ca intr'adevar peste trei zile va trebui s'o predau mai departe.

- La urma urmei si dupa patru. Sau o saptamana, ranji el lubric.

- ... pentru ca daca ea vine cu intentiile astea, niciodata nu vei izbuti sa joci in gandul ei decat rolul unui vasilache.

si tocmai pentru ca sa nu ramai in ochii ei un biet vasilache,

- Batui cu pumnul in masa - intelegi Iliade, va trebui neaparat s'o dai pesches, peste trei zile, sau peste patru, sau peste o saptamana, colonelului.

- Pentru asta. si pentru. mi se pare, un juramant.

Pe care.

- Juramantul de a nu te lasa vreodata sa fii vasilache.

Nici in ochii altora. nici in ai tai. nici mai cu seama in ai ei. Despovarat de-odata parca de temerea de a auzi dela mine ceva subversiv, Iliad imi turna voios in pahar. Dar privirea mea vaga, fixata intr'un colt de odaie, il facu sa-si retie inca toastul porcotos pe care buzele lui erau gata sa-l framante.

- Dar nu trebue sa mergem neaparat cu gandul, la situatii de-acestea tragice, Iliade. Gandeste-te ca rusoaica n'ar fi decat o biata refugiata, gonita de spaima zilelor pe care le-a indurat. O rusoaica a vremii dinainte, din romane si din visuri. Tu nu te-ai gandit la o astfel de aparitie asa cum stai aci, la hotarul unei mari framantari omenesti?.

O femee inalta sau cum iti va fi placand, cu un pas lung si maestos, desmitand vestmintele de contrabanda in care s'a deghizat.

si taraganata, vocea mea povesti si descrise vreme indelungata intamplarea stranie, care ar putea sa survina.

Alcatui si descrise figura si silueta necunoscutei, care va aduce cu ea, in vestmintele, in miscarile, in sufletul ei o mireasma mai puternica decat toate parfumurile cunoscute, decat chiar taria amara si salbateca a nucului secular, decat ori ce alta tarie stiuta si aspirata pana la fund.

Seara veni repede. Convorbirea dupa ce dainui astfel multa vreme in ipotetic, se reintoarse la real, pastrandu-si totusi obiectul, lipicios prin natura lui. Abia acum aflai de interdictia pe care colonelui o impusese capitanului Badescu, pentru ca incepuse sa-si faca de cap cu ingaduinta dela inceput. in ultima vreme statea mai mult la oras decat la post. Pentru a-i arata ca nu se gandeste de loc sa revina, colonelul i-a luat chiar loctiitorul eventual, pe sublocotenentul Ilies, pe care la trecerea noastra pe granita i-l lasase anume.

Aceasta noua imprejurare daduse de vorba targului pe cateva bune saptamani. Barisnia Ghenea trecea pe strazi foarte absorbita de gandurile care o copleseau firesc, din cauza acestui sbucium pe loc al destinului ei - insa trecea foarte des pe strazi, plimbandu-si figura, despre care n'ai fi putut spune niciodata daca e cu totul trista ori cu totul vesela. Iliad crede ca barisnia Ghenea se simte incantata de drama muta, a carei eroina s'a pomenit deodata. Actiunile ei au crescut enorm de mult din aceasta intamplare, mai ales de cand cu interdictia pe care un svon nespus de grabit a purtat-o repede pe la urechile tuturor, din inima targului si pana la cateva verste imprejur. Cel care sufera cu adevarat de aceasta nepotrivire a soartei in afara de capitan e batranul Kersanov, om onorabil si masurat, a carui fata muta de impietrita durere i-o contempla in tacere si respect coreligio-narii sai la intrunirile dela sinagoga. Batranul se teme ca lucrurile sa nu ia cine stie ce intorsatura, care ar putea periclita cumva sanatatea ori viata fetei sale pe care o iubeste mai mult de orice pe lume; dar pentru orice ar putea sa se intample, el e pregatit sufleteste si nimic, nici cea mai tragica perspectiva nu l-ar putea determina sa se abata o iota macar dela conduita pe care nu el personal si-a impus-o, ci pe care ingerul neinduplecatului sau Domn i-o impune in fiecare seara, cand mana lui cereasca aprinde prima stea in vastitatea imparatiei celei fara de hotar.

incapatanarea lui feroce, dar cuviincioasa si demna, a atras asupra-i admiratia nu numai a evreilor varstnici, dar chiar a multor crestini, printre care, in primul rand domnul colonel Tataranu, care-l considera ca pe un vrednic pastrator al traditiei si al datinelor sfinte, punandu-le mai presus chiar de fericirea copiilor lui.

- Cu astfel, de oameni, un neam dovedeste ca nu e sortit pieirei, afirma domnul colonel, pentru care exemplele patriotice, religioase si morale sunt cea mai inalta expresie a intelepciunei omenesti. Cel mai in drept sa se patrunda de exemplul acestui batran ovrei, a mai spus domnul colonel, ar fi tocmai domnul capitan Badescu, a carui lipsa de mandrie contrasteaza asa de vehement cu atitudinea de clasica pres-tanta a unui batran onest, simplu negustor de sifoane si siropuri.

Dar tineretul amandoror confesiunilor nu impartaseste acest chip de vedere. Cu usurinta varstei el priveste cu ochi luminosi desfasurarea conflictului, cu strania placere cu care le asezi in fotoliul de teatru ca sa te delectezi de cruzimile vietii omenesti. Iar capitanul Badescu din unghiul sau de vedere, face o disociatiune, poate destul de justa, intre datoria ce-o are de indeplinit si pasiunea sa lumeasca. Singura concesie ce-o face celei din urma, din dreptul cuvenit celei dintai e - spun relele guri - ca si dupa interdictia colonelului, el tot mai incearca agilitatea picioarelor lui Volbur pe drumurile de noapte ale Basarabiei. insa nici odata zorile nu l-au mai prins la targ, iar -mai ales in acest timp din urma, - tocmai pe sectorul lui s'au facut cateva capturi extrem de interesante. Totusi tineretul celor doua confesiuni, zumzane intr'una ca intalnirile au loc cel putin odata pe saptamana, in cel mai deplin mister la prietena si confidenta Ghenei, barisnia Manea Balaban, ai carei parinti au conceptiuni mai putin intransigente asupra dreptului celor tineri la viata.

Lucrurile poposesc deocamdata la acest punct si toata lumea e in asteptarea unor noi si senzationale evenimente: toata lumea binevoitoare ca in toate targurile, vorbeste numai in soapta, iar soapta se intinde, se intinde. intr'o parte spre urechea surda a habotnicului, intr'alta spre auzul la panda al domnului colonel.

Pana noaptea tarziu, suntem departe de tot de aceste neguroase si mocnite evenimente. Rubiniul nostru se ridica la rastimpuri dese sa ia foc la lumina lampii, in cinstea rusoaicei.

Rusoaica fiecaruia nu va fi nici spioana, nici evreica, sau daca va fi evreica, va sosi singura din imparatia soarelui-rasare.

- Dar cand, cand?. Se impacienteaza intre doua inghitituri Iliad, pe care il munceste tot mai salbatec nostalgia neprevazutului.

- Asta se va intampla la iarna, Iliad, cand Nistrul va ingheta si cand totul incoace si intr'acolo va fi o mare de zapada. atunci piciorul ei, va carmi usor pe puntea ghetei, incoace. piciorul ei, Iliad. ti l-ai inchipuit tu cum poate fi piciorul acela, Iliad.

Iliad bea trei pahare unul dupa altul. insa cu articolul asta sunt aprovizionat berechet. Iar termenul care l-am pus si care nu e prea indepartat, - al inghetului - pompeaza sange aprins in vinele cele mai ascunse ale corpului sau, parca iluminat de-o naprasnica revelatie.

- Tu nu poti sa te plangi, ma maguleste el, cat n'ai cunoscut rusoaica adevarata. Marusea e visata de multi altii. Ma mir cum.

- Mmm. Marusea. dac'ai fi vazut pe Niculina.

- Niculina? dar cine-i Niculina?.

- in sfarsit, n'are importanta. Pe Marusea ti-o cedez tie Iliad. Mie lasa-mi pe rusoaica cealalta cu picior inalt si ochii oblici, care va veni infasurata in suba ei enorma din imparatia gerurilor.

si vorbesc inainte ca in prada unei halucinatii, cu glas voalat si ritmat de accentul vinului generos.

- Las'o sa inainteze prin tufisurile de chiciura ca o printesa a iernei. Sa soseasca cu spaima noptei in spate. si sa gaseasca lumina scaparii in bordeiul asta de scanduri.

S'o intampin sprinten ca un husar, Iliad, s'o ajut sa-si scoata din buleandra siberiana, liniile lungi ale trupului ei si mladierile de calareata a stepei.

Ochii lui Iliad au ramas nemasurat de cascati, spre usa.

Ca si ai mei. intru tarziu el pocneste cu pumn greu in masa:

- Sectorul meu e cel mai putin cautat de soldatii lor,

Ragaiac, ma impartaseste el. E drept ca si de refugiati. Dar un astfel de loc retras isi va cauta ea. Ai dreptate, ai mare dreptate baiatule. Nu e catusi de putin exclus ca la iarna.

A. ce vorbesti domnule. dar toata lumea asta. a vechiului regim. in fiecare an cauta iesire incoace. Se zice ca la granita poloneza. iar la noi iarna. cel mai putin expus esti iarna. Draga, dar in fiecare iarna, sunt cazuri intamplate. am auzit camarazi din batalioane.

si dogorati de focul rubiniului, in bordeiul scaldat de caldura prieteniei, ascult surazator, cum Iliad imi explica, ".Nu asa cu visuri. dar cu date certe domnule." ca fantezia mea e probabila, ba e chiar posibila. hotarat lucru, e mai mult ca sigura.

in seara care urma, ducandu-ma la Niculina, imi tot potriveam gandul cum s'o impac mai bine pentru absenta mea din ajun. Intrai putin cam stanjenit in ograda cu numeroase si inutile acareturi, urcai tiptil pe prispa ingradita si cercetai ferestrele luminate. Niculina era inauntru. Ciocanii usurel in geam. Ea veni repede la fereastra, facu semne de alarmare si de discretie si esi degraba la mine in cerdac. imi primi scuzele, cu vadita magulire, dar si cu vadita dorinta de a termina mai iute. Nu despre asa ceva era acum vorba: barbatu-sau venise. Momentan era pe la vecini, dar putea sa soseasca in orice clipa. Trebuia deci sa plec.

Peste trei zile in schimb, puteam sa revin, dar cu conditie sa ciocanesc tare in poarta, ca daca se intampla sa-mi iese el inainte, sa par ca am venit in vizita ca lumea.

- Vizita, noaptea!?

- Seara. cand mantuiti lucrul. Ce poate sa fie? Am sa-i spun ca te-am cunoscut, cand ai venit in cercetare sa descoperi pe unde-ti fug noaptea vagmistrii si soldatii. Numai ca in fata lui trebue sa ne spunem dumneavoastra.

- Foarte bine, daca e numai atat. Dar de ce n'am juca putin comedia chiar in asta seara?.

- Nu. in asta seara hotarat nu. si nici inainte de trei zile.

Hm. Noaptea asta era desigur destinata celui revenit. A, perfect. Peste o jumatate de ceas el trebue sa se intoarca, poate si mai curand. Refuzai deci categoric sa plec daca nu ma insoteste pana sub nuc. si ma aratai atata de indarjit, fusei chiar gata sa patrund in casa, ca ea trebui sa ma insoteasca si in cele din urma, vazand ca sunt hotarat sa ma tin dupa dansa oriunde, trebui sa se lase apucata si trantita in culcusul nostru de iarba.

- Nu-i pentru cine se pregateste! ii rasei in ureche, dar ea se facu ca nu m'aude. Ma opri sa ma indrept spre salcia pletoasa si cand ne despartiram la poarta, imi suera la randu-i in ureche, inainte de a se pune pe fuga in casa:

- Asta se plateste.

Hotarai sa ma intorc cand s'or implini cele trei zile fixate. si ma dadui cu furie studiilor matematice. Acest barbat, pe care-l uitasem, interveni atat de neasteptat si de stupid in rosturile mele, ca ma simtii extrem de saturat de escapadele nocturne in catunul fara nume. Viziunea cea scumpa, tesuta numai din fuiorul fara prihana al inchipuirei si starnita de iznoava de vizita lui Iliad se instapani iarasi absoluta si exclusiva in sufletul meu. Niculina nu-i putea fi cel mult decat o palida intruchipare pur fizica.

si a treia noapte izbutii sa nu ma duc; dar in noaptea urmatoare, ma avantai in sea. Niculina era o perfecta intruchipare fizica.

Lasai calul in grija lui Marinescu, care ma insotea. Batui in poarta la Niculina de mai multe ori, agasand zavozii de prin vecini, care raspunsera cu maraituri si pe urma cu latraturi.

Eram gata sa plec, pentru ca intarzierea ei ma facu s'o inchipui cu membrele amestecate intr'ale barbatului legitim, pe crivatul din odaia unde ma primise intai si avusei multumirea sa constat ca resentimentul pe care-l incercai la aceasta idee, nu era catusi de putin de gelozie, ci pur si simplu de scarba.

Murdarita de acel taranoiu salbatec si calator, fratele Mariucai-vaduva. Dumnezeule Doamne, Niculina nu trebuia sa-mi mai trezeasca nicio bucurie. Facui trei pasi inapoi si zavodul ograzii din fata dadu la mine, incercuindu-ma in reflectoarele mici si albastrui ale ochilor lui turbati si muscand stachetii portei cu albul perfect al dintilor nimicitori.

Nu stiu cum imi veni atunci in minte rasul sanatos si dantura puternica a Niculinei ca ideia madularelor amestecate ma napadi iarasi si ma toropi; nauc deschisei poarta si in curand eram dincolo de palimar. Gandul ca barbatu-sau ar fi iarasi la vecini si ca ea ar fi putut atipi, asteptandu-l, ma indemna la indrazneala. Abia acum se facu lumina la fereastra din fund.

Sunt amandoi impreuna? I-am desteptat din somn?. Nu, este inca devreme. si eri n'am putut sa viu.

Niculina imi iesi inainte. Era singura si-mi simtise pasii.

- Am batut la poarta. ii soptii.

- Bun, bun, bun, poftiti.

- Adormisei?.

Ochii ei rasera si inclina capul incuviintand, dar nu parea de loc somnoroasa.

- E la vecini?

Niculina aproba; si de data asta. O apucai de mana si-i strecurai la ureche:

- La nuc!

Niculina isi smulse bratul si-mi astupa indata gura, dar tot asa de repede isi retrase mana privind ingrozita spre poarta si prin curte. Afara se lasase destul intunerec. Energica si hotarata ea apasa ivarul usei si deschise:

- Da, poftiti va rog.






Rusoaica - Partea 01
Rusoaica - Partea 02
Rusoaica - Partea 03
Rusoaica - Partea 04
Rusoaica - Partea 05
Rusoaica - Partea 06
Rusoaica - Partea 07
Rusoaica - Partea 08
Rusoaica - Partea 09


Aceasta pagina a fost accesata de 743 ori.