• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Rusoaica - Partea 06

- Insa - gasii locul sa lovesc cu cruzime - atunci la despartire, in loc de lacrami si juraminte ori alte tragice prostii mai bine-i spuneai atata: - Asteapta in tufisul asta, peste doua ceasuri viu sa te iau.

Cu barda daca i-as fi despicat capul si sangele, putinul sange care-i revenise astazi, nu ar fi disparut asa de repede din obraji, culoarea mortaciunilor nu l'ar fi acoperit atat de prompt. Mainile i s'au desfacut spre spate, au bajbait, au apucat dunga patului ca pe-un razim tarandu-si trupul intr'acolo, de-andaratelea, ca un paralitic.

Pe urma, dupa ce m'a privit multa vreme nauc, s'a izbit cu palma peste ochi. Eu flueram usor o frantura de cantec popular, cu capul proptit in brat, lovindu-mi piciorul zgomotos pe sub masa. El tremura, da sa se scoale si nu izbuteste.

Dar repeta sfortarea. Reuseste sa se ridice si reuseste sa articuleze:

- Dar tu spui singur, ca toata nadejdea ei e sa se intoarca.

- Nistrul e mare.

A doua maciuca e si mai puternica. Dar efectele ei se vad mai tarziu.

- Vrei sa zici c'ar putea sa nimereasca la tine?. Ochii-i ma tintesc scanteetor.

Fluer si batai din picior, ca lovit de zminteala.

- Sectorul meu n'are sase chilometri si Nistrul are peste o mie.

L'am lasat cu capul in perina, suerandu-si furia si obida intr'o cumplita respirare. si-am dat frau lui Pafnute, grabit sa ascult astazi raportul lui Garneata. Pentru care simt cum ma invalueste ca pacla grea, care incepe sa se lase in pale dure si compacte, o subita simpatie. E un facut doara.

Cand e el de serviciu, totdeauna imi numara si cateva femei.

Am sa-i fac un raport.

Doar dupa putin drum si abia daca se mai vede la trei lungimi de cal! Asta parca ar fi noaptea marei sperante.

Da, da, in noaptea asta numarul patrulelor trebueste neaparat indoit.

Noptile - de cand stiu de existenta Valiei, nu mai m'am dus la Niculina - ma zbucium cumplit sub arsita viziunilor in somn si aevea. Valia e pentru mine inca in stare de nebuloasa. ii pot infiripa un sold, un brat, mana ei lunguiata pentru infaptuirea careia e deajuns sa ma uit la mana mea.

Picioarele lungi de-asemenea nu-s greu de reconstituit si nici sanii ca doua mingii de tenis, in saculetul strans de retea. Gesturile de asemeni: zvacnelile arcusului, culesul paduchilor, care a ramas in ordinea intimelor ceremonii.

Fluturarea parului si culoarea lui o vad; incalceala lui si plimbarile matasoase pe care le face pe gatul gol. Ochii ii vad de minune; ii surprind fixandu-ma nu numai cu o privire de placere, de satisfactie, ca pe Iliad, dar plini pana'n fund de mirare, largi la exces, ca intr'o marturisire de surprindere, de adoratie. Am certitudinea ca aceasta ar fi fost privirea ei pentru mine.

Dar fata imi scapa. Pot s'o compun din bucati: buzele i le stiu, fruntea, sprancenele, obrajii, surasul, barbia, alunita, nasucul, Doamne! sunt atat de multe ca pana la urma nu izbutesc sa le asez una langa alta. Cand am desavarsit fragmentul unei tample, imbinarea sprancenelor, sau vre-o bucata de profil, alcatuirea se naruie in partea cealalta. in totalitate, figura ei e vesnic estompata pentru mine; un val inselator o acopere. Izbutesc sa-l dau la o parte pe-alocuri dar niciodata de tot. Fata Valiei e o inchegare sacra. Cel care ar descoperi-o dintr'o data, ar cadea fulgerat: Iliad a si fost redus la starea de cadavru.

Eu totusi am credinta ca n'as fi avut aceiasi soarta. Chiar daca din cunoscute scrupule n'as fi sfatuit-o sa astepte prin tufisurile malului dimpotriva, ea tot ar fi revenit. Chiar asa si ar fi fost o altfel de despartire. Ea singura ar fi lasat semn sa se intoarca la punctul de unde a fost izgonita. M'ar fi desteptat in toiul noptii cu lovituri in geam si ar fi intrat in uimirea sentinelelor, razatoare si incapatanata: "sunt eu, nu mai incerca sa ma alungi, cel mult poti sa alungi sufletul din mine cu armele soldatilor tai, dar pe mine, nu incerca".

Dar lui Iliad n'ar putea sa i se intample niciodata aceasta fericire, cum nu i s'a intamplat. Ha, ha, ha, aici doar nu e la mijloc jocul norocului, care-si alege atat de stupid, favoritii!.

insiruiri de imagini in toate chipurile, se incruciseaza prin capul meu, ca vanturile la raspantii. in toate domneste ea, peste toate stapaneste ca. O simt alaturi de mine dimineata cand ma scol si cand mainile mele, singura realitate din ea, pipaie in gol aeriene forme. O vad pe-un scaun, la lumina lampei, ca o mare pata bronzata, carpind atenta un ciorap, caci paduchii s'au sfarsit. Mananc cu forma ei la masa si cand ordonanta ese, indrasnesc chiar sa rostesc pentru ea cate-un cuvant tare. in gand i-am scornit toate numele de dismerdare care se pot trage si se pot combina cu cuvantul Valia. Cu naluca ei alaturi construesc milioane de ipostaze: gesturi neasteptate si blande la oricare din miscarile mele, chiar lipsite de eleganta, raspunsuri cu totul neprevazute la ritualul banal al galanteriilor, ingenuitate, virgina de orice intentie, in expresia cotidiana a noutatei launtrice. incheg astfel in necurmata elaborare sute de situatii idilice or dramatice, pe care se proecteaza umbre sinistre din afara, figura de buldog pietrificat a domnului colonel, ochii jucausi ai lui Garneata si ai celorlalti subalterni urmarindu-mi cu prefacut desinteres miscarile de disimulare, chipul tragic si sumbru al Niculinei, dinaintea infatisarei de candoare si mandrie senina, care cauta azil.

Seara, imaginile sunt extrem de lascive: scoaterea treptata si divina a piciorului din teaca lunga a ciorapului, baile parului, incalzitul la gura sobei, oboselile dulci ale iubirilor momentan saturate, o gramada de familiaritati, care ma turbura si ma tortureaza pana la neurastenie. Nopti intregi de insomnie ma lasa in urma staruind indaratnic la compu-nerea unei singure imagini, la alegerea amanuntului, celui mai just, celui mai firesc al inchipuitei noastre vieti intime.

Totul e cercetat indelung, judecat bine, ales dupa o profunda chibzuire, de parc'as fi un pictor meticulos care vrea sa tina cont de efectele cele mai subtile, pana la limita vederii; mai des ma vad in genunchi, cu ochii pierduti in amurgul care se lasa pe clinul lent si inegurat de sub pantec in vreme ce bustu-i se framanta de spasmele rasului. Pozitiile bustului, cu toate frangerile lui le posed bine in ochi; stau mult sa reflectez situatia aceasta. Un picior trebue sa stea in urma, in vreme ce celalalt e fandat cu barbatie. Partea de sus a corpului e aplecata pe spate, varful sanilor cata spre tavan, mainile i se intalnesc in dosul capului, figura astfel ramane in umbra, in care, firesc n'o mai pot descifra. Felul acesta e cel mai potrivit cu ceia ce pot sa stiu despre dansa; e cel mai odihnitor, caci nu ma chinue atat de cumplit cu ideea groaznica de a nu o putea cunoaste atat cat trebue, atat cat e. si cum - ma cutremur - eu nu voi sti, Dumnezeule, niciodata, poate.

De teama asta sfredelitoare vreau sa scap intotdeauna; ea-mi ingaure noptile ca un burghiu mecanic, ea infige in adancul lor negru fitiluri de dinamita, le aprinde cu o apasare de buton si narue asupra-mi intr'o zguduire formidabila, fulminata de lungi si subtiri dare de sange, greutati de cataclism, masse enorme si intunecate, fierbinte de lava si rece acru si puturos de smarcuri subterane. Frica imensa ca n'o voi vedea-o poate niciodata.

Dar trebue sa ma scol, sa ma trag de sub aceasta formidabila daramatura si mijlocul e rationamentul limpede si sanatos, ca un fir subtire de izvor, care pica si se prelinge real si racoritor, mai dispare poate dupa-o piatra sau printre marunte ierburi inselatoare, dar ii gasesti indata urma si mergi cu el fericit spre paraul mantuirei: ea trebue sa dibue acum un nou loc de trecere. Nu l-a gasit inca, dar il va afla.

Cu vioara ei isi va fi gasit un adapost prin satele din apropiere; tot acolo va gasi si contrabandistul care o va trece, acum fara bagaje, deci sigur. si pe unde va putea sa treaca?

Prea departe nu va cauta sa se duca: va incerca un vad ceva mai jos de intinderea pe care o atribue aproximativ plutonului lui Iliad. Sau ceva mai sus. Ah, acest "sus" nu-mi convine de loc. dar eu gasesc indata zeci de explicatii, care sa-mi dea intarire de a crede ca va prefera tot pe "mai jos": mai jos e latitudinea Chisinaului, mai jos, se apropie de Tiraspol, unde ar putea sa-si reimprospateze cu minunea de sub brat vestmintele si posibilitatile, pentru noua incercare.

Mai jos e si Odesa. mai jos e mai la sud si omul infrigurat cauta tot mai spre.

Dar subtirele izvor cu apa de clestar, creste de-odata si se ramifica surprinzator. Mai jos. poate fi si mai jos de sectorul meu, iar mai sus Nistrul e mai subtire, dincolo de el vine Polonia, pe unde poate ca ea spera sa nu intalneasca aceiasi strictete. Nu, trebue sa-mi dovedesc ca ea nu poate alege mai sus, sau mai jos de sectorul meu; dar pentru asta trebue sa patrund printr'un maracinis de argumente, care ma sfasie, ma sangereaza pana la os, ma chinue mai rau ca naruirea enorma a visurilor lascive si seci din care credeam ca insfarsit scapasem.

Mi-e sete de mantuire; vreau sa stiu, cum poate fi pe-acolo, vreau sa am oglinda tuturor cararuilor pe care le poate strabate pasul ei maestos, pe care le va bate piciorul ei lung, divinul ei picior. O daca ar fi aci Serghe Balan, el mi-ar fi dat cu adevarat oglinda, el insusi ar fi fost oglinda malului rusesc. dar Serghe e dus de mine in inchisoare. ha, ha.

Ha, ha. groaznica ironie. Dar Niculina, ramane Niculina, sarpele asta ale carui mladieri mi-ar mai potoli arsita atator imagini taioase ca razele din namiezele aprige de vara. Ea trebue sa cunoasca tinuturile de dincolo. si ea trebue sa stie pe omul care-mi trebue. nu se poate ca Serghe sa nu mai fi avut tovarasi.

Doamne, ce lumina: ma voi uita bine, nu voi vedea prin odaile acelea - in incaperea cu ferestruica albicioasa si suspecta -oarecare bagaje. un geamantan, o patura, o valiza usoara?. oarecare. O, gand navalnic ca Volburul capitanului Badescu, nu te mai mananca odata lupii.?

Slabeste-ma cu prostiile astea. de cand e arestat doara

Serghe.

in noaptea care urma ma abatui la Niculina. O gasii intr'o stare de slabiciune extrema. Abia se mai misca in pat, gemea ritmic si respira adanc si suerator. ii cercetai fruntea, dar n'avea nicio temperatura, iar ochii priveau limpezi si drept.

O dulceata nesfarsita, o multumire adanca se ceteau in luminile lor. Mainile ei se intinsera cu greu, zdrobite, spre mana mea, pe care mi-o tinura strans, tragand-o spre pieptu-i, cu miscari incete, producatoare de noi gemete, de neretinute suspine.

La intrebarile mele, Niculina imi arata invariabil desertul.

intelesei c'ar fi vorba de-o durere subita la stomah, vre-o criza interna sau vre-o intoxicare strasnica, pe care insa a biruit-o de vreme ce temperatura nu mai subsista. Ba inca fruntea si tamplele i-erau complect reci. Nu ma pricepeam ce sa-i recomand si ma invarteam prin odae nemultumit ca nu-i pot fi de niciun ajutor. Ea-mi vorbea stins si-mi facea semne ca trebue sa ma linistesc. intelegeam din tot ce vrea sa-mi spuna, ca aceia ce fusese mai grav se petrecuse; acum totul va fi spre bine, asa ca nu mai e nicio nevoe sa ma muncesc cu gandurile, cum as putea sa-i fiu in ajutor.

Privirea ei insa imi multumea cu atata elocventa, pentru bunavointa ce-i aratam, ca insumi ma felicitai pentru avanturile mele de samarinean. Dar observand-o mai bine, bagai de seama ca ea inota intr'o stare de fericire aproape inconstienta, ca un betiv semi-adormit sau un inghititor de stupefiante. Atribuiam aceasta dispozitie organismului oprimat, care-si relua pe indelete libertatea si puterea de munca, asa cum se intampla convalescentilor, si-mi improspatam o veche constatare, ca trebue sa-ti mai aduca

Dumnezeu cate-o boala din cand in cand sau o acuta neplacere fizica, pentru a pretui ca o fericire fara margini, bucuria de a deveni sanatos.

Toata noaptea statui la capataiul Niculinei, caci imi facea bine sa simt in podul palmei atingerea unui trup adevarat; ea-mi multumi de mai multe ori cu vocea ei stinsa si necontenit cu ochii ei recunoscatori. Din cand in cand pieptul i se umfla peste fire, rasufla adanc si par'ca atunci se pregatea sa-mi spuna ceva. Ma aplecam asupra-i strangandu-i amandoua mainile in palma mea, dar ochii ei fugeau deodata de sub ochii mei si

incremeniti intr'o directie ferita, zambeau acolo, scaldati in fericire, unui gand sau unei amintiri, pe care mi-era cu neputinta s'o sesizez; desigur infocatei sale nazuinte, drace, asa cum eu insumi aveam una la fel.

in noaptea urmatoare Niculina fu incomparabil mai sanatoasa, intru atat chiar incat sa ma accepte alaturi de dansa. Nu-mi cam dadu cine stie ce deslusiri de cum vin drumurile si potecile pe pamantul strain - era limpede ca nu le cunostea nici ea - dar tinu par'ca anume, cu toate gemetele, pe care le smulgeau miscarile mai brusce, sa ma impartaseasca pana si cu mangaerile supreme ale corpului ei si acestei buna-vointi neasteptate, eu raspunsei cu un avant barbar de chinuitoare, de sadica voluptate. Ochii ei ma invaluiau totusi, in navala durerilor, intr'o bruma de ras strein de puterea intelegerei mele, strein par'ca de placerea noastra, si - mi se pare? oarecum salbatec si dusman.

in noaptea a treia Niculina era ca si sanatoasa: unele apasari pe corpul ei aduceau in masura redusa ecoul durerilor de eri; dar dispozitia ei sufleteasca era incantatoare si ma ameti cu ea, atragandu-ne ca intr'un vartej desordonat de patima infuriata.

De acum incolo - m'am hotarat - trebue sa viu noapte cu noapte la Niculina. Ascunzisurile atat de calde ale corpului ei de aspra savoare, pe care trebue sa marturisesc acum, dupa o scurta absenta, nu le mai intalnisem intr'o cariera amoroasa destul de consumata si de variata ca a mea, ma nauceau complect si-mi porunceau dedeparte chiar in timpul zilei, cand, mai ales, leganat pe oblancul lui Pafnute, sfaramam omatul inghetat sub copitele lui feruite, caci continuam sa ratacesc printre trestiile inghetate si aliniate ca niste naiuri enorme, implantate in zapada de faunii disparuti ai verei, - cu ochii pierduti in fumuriul depar-tarilor rusesti sau in violaceul misterios de sub palcurile de salcii sau dintre nemiscatele tufisuri.

Ca statura ei de brad, cu figura ei de gazda hoteasca, vestita in frumusete peste sapte vai, moldovanca asta daca ar fi descins de peste Nistru intr'o buna noapte cu o caciula brumarie in cap, cu o suba oraseneasca, cu botforii de cauciuc ar fi insemnat pentru mine coborarea arhanghelului mangaietor. Dar am gasit-o aci si e moldovanca. ea n'are in mana o cutie de vioara si semetul ei piept minunat, e insasi cutia extrem de intinselor coarde, care se infioara sub degetele mele pentru un altul, care se zbat pentru un altul si dau pentru el numai, nemaiauzitele lor sunete.

Am convins-o deci sa ma astepte macar in splendidul costum national rusesc pe care i l-am descoperit in dulapul ei cu oglinzi si care o transpune direct in mijlocul unui pitoresc secol trecut. Izbutesc astfel sa fac dintr'ansa altceva decat ma obisnuisem sa gasesc.

Dar mi-e deajuns ca sa aud primul fluerat al naiurilor de trestii de pe marginea de dincoace a fluviului inghetat si sa raspunda cu o nesfarsita durere naiurile de dincolo, ca dorul cel aprig sa se intoarca sfasietor. Nostalgia necunoscutului, a ceia ce n'a mai fost, a noului. ea se incheaga necontenit, curios, din cantecul de-demult, necontenit acelas al trestiilor aliniate ca soldatii dupa inaltime.

inainte de a ma abate cu carnea inghimpata pana la ultima margine a putintelor de tot veninul visurilor candide si sfasietor de lubrice, pe care mi-l aduce stransa si mis-terioasa perspectiva a tarmului dimpotriva alerg in galop la Niculina, refugiindu-ma cu un suspin de usurare la sanul ei primitor. Dar dimineata, cand plec si cand ceata nu si-a ridicat panzele intinse, de pe cioturile copacilor morti, Pafnute trebue sa ma conduca iarasi dealungul raului, chilometri incoace, chilometri incolo. Patrulele cu care ma intalnesc, privesc cu respectoasa admiratie acest zel neobisnuit, le ascult la toate raportul si le pun atatea, atatea intrebari, ca oamenii se privesc cu neliniste, ca in ajunul unor evenimente ce se anunta grave. Ce poate sa fie!. De ce domnul locotenent tine sa asiste la trierea tuturor randurilor de refugiati si de ce, atat de dese ori si singur cerceteaza malul dusman, de par'ca vrea sa-i invete toate incretiturile si toate tufisurile pe dinafara?

intr'o dimineata ca aceasta, nechezatului lui Pafnute, ii raspunse din ceata un alt nechezat. Doua fantome intregi de cai si calareti se apropie cu sunet natural de copita, dand la o parte draperiile albicioase; am impresia ca patrund in cuprinsul unei oglinzi a carei inselatoare suprafata s'a dat insfarsit in laturi, ingaduindu-mi intrarea in misterul inchi-puitelor si simetricelor ei alcatuiri. Ma trezesc nas in nas cu locotenentul Iliad.

- Esti imprudent, ma mustra el amenintator. Puteam sa te iau drept altcineva. aici e sectorul meu.

- Te inseli amarnic. te sfatuesc sa inveti mai bine cum se ceteste pe harta.

La dusmania privirei lui raspund cu privire de dusmanie.

La niciunul cuvantul glumet, care sa intoarca aceasta scena penibila intr'o incercare de saga, nu se iveste pe buze.

Caii de sub noi se alarmeaza; un fasait si o ruptura de creanga uscata aproape: privirile ni se intorc alaturi. Urechi ascutite si doua puncte fosforice; un lup ogarjit ne primeste cu ras alb de nehotarare. Un picior ii sta ridicat, gata de fuga, dar partea din urma a trupului subtiratec, par'ca s'ar lasa, pe sezut, sa stea sa ne priveasca.

intoarcem ochii plictisiti, pentru a ni-i incrucisa de otel prin spatiul propriei noastre uri.

Cand am ocolit spre drumul fiecaruia, vedenia cu ras de foame salbateca, ratacita pe linia batuta a patrulelor, disparuse. insa pana la complecta lui anihilare si unuia si altuia ne-a razbatut dusmanos in urechi, zgomotul de potcoava al calului advers.

Asa dar, aceiasi ura pe care incercam s'o oprim fara folos evoluase intr'ansul, din momentul plecarei mele pripite, aproape navalnice, fara nicio compatimire, fara un cuvant de buna revedere. Ce spun? O ura mai feroce decat a mea, ca nu putuse avea asupra-i nici macar in primul moment al revederei o putere de stapanire! Acum ma simteam usor si vesel. Toata meschinaria invidiei retrospective, a geloziei fara corp precis care s'o motiveze, imi aparu acum limpede si legitima. Tot avantul interesat si exclusiv pe care incercam sa-l depun si inca nu stiam cum, pentru aflarea aceleia pe care norocul vrusese s'o duca bunului meu prieten, mi se paru acum cu rost si cu sorti de izbutire. Aveam insfarsit deslegarea urei si-a actiunilor pe fata.

Patrulele alergau acum ca zmintite pe intinderea sectorului si navoadele lor mi-aduceau aproape ceas cu ceas recolta bogata. Alte ori as fi ridicat mainile in sus cu disperare: unde-si inchipue ratacitii astia ca e loc aci pentru atata lume!

si i-as fi expediat chiar la moment, fara a mai sta nici de perchizitie care nu ajungea la niciun rezultat, nici de interogarile prin talmaci care, nu erau decat o pierdere de vreme. Perchezitii numai pentru cei cari stiau cu adevarat moldoveneste, or care dovedeau temeinic ca aveau rude in tara, trecerea fiindu-le prin urmare libera. Ceilalti toti - si acestia implineau numarul cel mare - inapoi, nazat! inapoi la raiul rosu! Noi vrem sa ramanem cu iadul nostru, si n'avem nevoe de nicio raza din cerul lor.

Cam asa faceam intotdeauna cand era imbulzeala mare de musterii de acestia dubiosi; ghiata lui Dumnezeu, ma ajuta sa indeplinesc manevra cat ai bate din palme, dupa ce - pentru a evita vre-o incercare de recidiva, - lucru care se petrecuse adesea - talmaciul tinea o scurta cuvantare, compusa mai de mult, de mine in romaneste, in care, pe langa o mare pedeapsa nemaipomenita cu care-i amenintam, le mai dam dintr'un rest de umanitate piezisa speranta invioratoare ca la Polonezii si la popoarele nordice, dupa ultimele noastre cunostiinte, conditiunile de trecere erau incomparabil mai usoare decat cele care noua ni se impusese sa le pretindem.

Acum aceasta mangaere dublata de-un fel de stratagema mi se paru puerila, barbara si lipsita de orice eficacitate; oamenii acestia se aruncau in cumpana norocului cu ultima lor putere de nadejde. Era tot atat de fireasca din partea lor, aceasta incercare a necunoscutului, dupa cum era natural din partea noastra sa le atinem calea, si sa-i respingem; era o intrecere, nimic decat o simpla intrecere, un joc de copii ca ori care altul. multi din ei puteau sa izbuteasca, dupa cum multora, oamenii mei izbuteau sa le bareze drumul. Atat si nimic mai mult, un simplu joc. Cine nu nimerea pe aici, putea sa incerce mai sus, or mai jos. Dar a le lua nadejdea acestei izbutiri, deschizandu-le perspective atat de indepartate ca echivalau cu prabusirea totala a celor din urma mijiri de noroc: era o cruzime gratuita si inutila; a traversa un rau inghetat si-un front de cateva sute de metri in adancime, cutreerat doar la rastimpuri de patrule, nu era tot una cu a lua in piept hotarul tot dealungul, mii de verste spre miaza noapte, batute si paralel si transversal de propriile lor patrule mai rare, dar mai periculoase ca ale noastre, pentru cei ce vreau sa fuga.

Fara sa-mi dau seama, oprii pe talmaci sa mai desvolte scurta cuvantare; basarabeanul inalt, cu barba revarsata pe piept ca a sfintilor din icoane, dadu din umeri indiferent.

Dar mi se paru cu tot intunericul, sau poate tocmai din cauza lui, ca pe figura-i de patriarh trece umbra unui zbor de pasare straina.

- Crezi ca' ei ne asculta? cautai sa ma explic. Pierdem vremea de geaba.

si cu toate ca nu-mi displacea sa lamuresc oamenilor mei

- Dar numai dupa executare, - rostul ordinelor, ce le dadusem, de asta data explicatia mea mi se paru stangace si poltrona.

Pornii in pas alert sa traversez batatura pichetului dela un colt la altul. Facusem asa dar, primul pas, contra indatoririlor mele? Hm. Deocamdata, atata lucru nu putea fi nimic desigur. Dar ceia ce avea sa urmeze, pentru ce avea sa urmeze. Sunt cu adevarat un.

Pasul imi creste nervos. Or cat ma straduesc, nu pot sa-mi apar mai vinovat decat de-o zbughire noaptea spre iatacul Niculinei. O femeie frumoasa, o artista, nu stiu daca mare sau mica, un suflet totusi, un vis. un vis mai vechi si mai scump. o femee aleasa, facuta scapata, cum scapa cu sutele si cu miile atatea mutre de rand, un minut mai tarziu dupa trecerea patrulei prin intunecatul zavoi.

Haida de! cand chiar domnul colonel a spus ca nu e o periculoasa. Nimic grav in toata povestea asta, dar absolut nimic. Cum, pentru atata strasnicie cu cata ne-am armat sufletul nostru, nu putem oare sa ne ingaduim prilejul de a ne aminti ca avem o inima: al unei singure, al unei inofensive gratii? in vechime sclavii aveau toate libertatile, intr'o singura zi. Ah, pilda rea, mintile firave ale soldatilor, cat despre asta, nicio grija! Observarea scrupuloasa a celor mai marunte legaturi si consecinte. Atat. si nicio complicitate. Nici macar a lui Garneata?. Nu, nimic.

Nici a talmaciului? El, care poate spune orice in ruseasca lui cat de tare, insa neauzit de nimeni in tot detasamentul.

Decat de refugiati. Agitarea unei naframe de nadejde in sufletul hamesit de nevoia evadarei spre viata a acestei turme salbatecite, care busneste intr'una ca dintr'o imensa padure incendiata?. Nu, nimic. niciun talmaci. nicio complicitate. Numai cu mine singur.

si totusi, el le-ar putea grai domol in graiul lor tihnit, taranesc, acestor vagabonzi, ca o poveste dedemult, de cand lumea, de cand bat necontenit acest pamant copitele sotniilor cazacesti si de cand parjolul tataresc alunga dintr'o parte intr'alta a raului, convoaiele mohorate ale bejaniilor: de-o fata ratacitoare, ce s'ar putea usor cunoaste dupa o cutie de vioara.

Aduc pe talmaci in odaita mea si-l cinstesc cu un pahar de vin; dar vorba mantuitoare nu-si poate gasi drum prin falcile inclestate. El isi netezeste mustatile si barba uriasa, cand pune paharul pe masa; si pare tare multumit de aceasta atentie deosebita. El nu-i ostean; e doar platit cu o sambrie modesta si cu drept la cazan si imbracaminte; el nu-i ostean propriu zis si as putea vorbi cu el in voe, orice mi-ar trasni prin gand. ii mai torn un pahar si inca mai multe, dar nu izbutesc sa-l intreb, decat de locurile lui si de familia lui, la care el imi raspunse ceva foarte trist, nespus de trist; eu nu aud nimic, caci gandul imi zboara nu tocmai departe, dar oricum nu e cu mine, nu mai e cu mine. Iar povestea lui trebue sa fie grozav de trista, o vad bine din expresia fetei lui, din clatinarile repetate ale capului, o aud din oftarile lui si simt cum ma apasa toata tristetea omeneasca.

il las sa plece si nu-i spun nimic. Ma minunez eu insumi cat sunt de tare. Sunt nespus de tare si trist.

Ies dupa el si tai batatura in pas gimnastic ca un leu in cusca. Din cand in cand, prin fata mea trece cate cineva, Garneata ori Cebuc, ori vre-un gradat. si eu trec inainte si ma grabesc vrednic in aceasta invartire pe loc. Nimic.

Niciun ajutor. Atat de sigur intre atatia oameni.

Ma inalt pe colnicul usor si-mi las ochii biruiti, umiliti, in besna cea mare de dincolo. Stau mult asa si abia intru tarziu, simt in spatele meu antene streine, prezente, care ma dibue.

Ma intorc brusc. Garneata si Cebuc stau la distanta apreciabila, dar e limpede ca ei asteapta ceva dela mine.

Nu aveau de comunicat nimic urgent, de sigur, caci ar fi facut-o pana acuma, dar voiau totusi sa-mi vorbeasca. Le fac semn sa se apropie.

- Ei, haideti, ce doriti? spuneti.

- Vreati sa ma intrebati ceva?

- Unde va vedeam. cam.

- ... Cam. nilinistit. si va tot uitati intr'acolo.

- Ei si daca ma uit intr'acolo. ce va priveste pe voi?.

- Se pregateste oare ceva, domnule locotenent? intreba cu glas de taina Garneata.

- Ce sa se pregateasca?.

- Cine stie. poate. cu bolsevicii astia. cum si-au pus ei gand sa puna jos toata lumea. Poate ca s'a primit ceva, vre-un ordin.

- Nu vorbiti prostii.

si rad tare si voios, ca sa le arat ca nici nu poate fi vorba de asa ceva.

- Eu ma gandeam ca. unde tot va vedeam umbland de-colo. pana colo.

- Ho, ho, ce idee. nu Garneata. umblu. umblu pentruca. intelegi. pentru ca. nu-mi ies niste socoteli.

Din cartile mele. Am dat de unele grele ale dracului.

si scuip plictisit intr'o parte, in privirea de respect a plutonierului, care se minuneaza tot, ca, fara a fi silit de nimeni, mai gasesc si timp, pentru lucruri care dau atata batae de cap.

- Da. eu stiu de ce va uitati asa cate odata peste rau, domnule locotenent, isi pipai mustata lui neagra, clipind siret din ochi Cebuc. Mai ales ziua.

- De ce ma uit?.

- He, he. daca imi dadeati mai multa luare aminte.

- Luare aminte?. Ce luare aminte?

El nu se grabi sa-mi raspunda. Apoi rase iar tihnit, cu inteles, spunand doar atat:

- spioana.

- Spioana?.

- I-am spus eu lui Garneata. se vede c'ati primit vre-un ordin. vre-o instiintare.

- Nu inteleg. de ce spioana vorbesti? N'am primit niciun ordin si nicio comunicare, nu inteleg ce vrei sa spui.

- Nu v'amintiti. in seara aia. omul ala din Ardeal.

- Nu-mi amintesc. omul. a da. acela din Ardeal.

Ei, ce e cu el?.

- Care i-ati dat drumu. in seara cand v'ati intors dela domnul locotenent Iliad. Cand v'ati dus dumneavoastra intai la dansu'. Era Garneata de serviciu. iar eu stam aicea si-i prijoneam pe rusi. s'a fost si ardeleanul asta.

- Da mi-aduc aminte. Am si vorbit cu el mi se pare.

Eram si eu nitel dispus atunci.

- Pai da. L'ati batut pe umar si ati spus: "asta e roman din Ardeal". Ca incepuse el sa va spuna de spioni, c'au impanzit tot malu' alalalt. Da atunci dumneavoastra i-ati spus: "Ia mai taci si tu cu spionii tai, ma; sunt plictisit de spioni si de prosti d'astia". Iar el atunci a inceput sa povesteasca de unde e si cum a ramas la rusi din razboi, tocmai in Siberia si cum a scapat incoace.

Mi-aduceam perfect de bine aminte: era un taran ardelean, prizonier de razboi, oprit de-un soviet siberian la munca fortata de mina. ii dadusem drumul chiar fara excorta.

- Ei da, mi-amintesc. da n'a fost vorba de nicio spioana.

- Pai, ne povestise noua inainte. Spunea c'a vazut-o chiar in seara aia, cand el da tarcoale sa treaca incoace. A vazut-o de departe si s'a speriat de ea. S'a ascuns in tufis ca avea caciula alba si cisme negre, adicatelea se chiama ca ea avea asa - si el a crezut ca e soldat. Ea se uita cu bagare de seama incoa si 'ncolo. Dar nu se apropia de ghiata ca sa treaca, macar ca nu era nici tipenie de om. Da ea pe semne nu vrea sa treaca. Pe urma a luat-o repede la picior inauntru, in tara ruseasca. Dar asta e principalu. ca avea ceva in mana. ceva negru. un aparat de fotografiat.

Adica spioana. ca el auzise de-asa ceva, de cand era in razboi. Pe urma dupa ce s'a indepartat s'a mai oprit odata si s'a uitat indarat, da' ardeleanul, abia dupa ce nu s'a mai vazut, s'a strecurat incoace.

- Un aparat fotografic?

- Da. fotografic. d'ale mari. o cutie lunga si neagra.

- O cutie lun. Fotografia cu ea?

- Nu; se vede ca ispravise. Ca si eu l-am intrebat, zicea ca-l

tinea in mana de-o torta. Al dracului ardelean, toate le-a bagat de seama.

Tot sangele mi-a navalit in cap; il simt cum busneste din toate partile si cum se izbeste cu furie de talaz, in tamplele mele.

- Pe la ce punct a trecut ardeleanul?

- Pe cat spunea el si pe cum il prinsesera ca la un chilometru mai jos de aci.

Dar Cebuc nu stie sa-mi mai dea si alte deslusiri.

si contrariat de vestile incomplecte, contrariat de tumult- oasa-mi curiozitate neretinuta, rau disimulata, pornesc in ras stupid, fals, galben, care pentru ei vrea sa insemne nesinchiseala, dar care pentru mine e tipat de rastriste, de durere, de nebunie.

- Mie tot imi juca pe limba sa va spun, complecta Cebuc agale: "A vazut el o spioana dom' locotenent, cu aparat de pozat in mana. Da' prea ne-ati taiat-o dintr'odata: - "Ia mai taceti cu prostiile astea". si am tacut.

La un chilometru mai jos. Hm, dibuia asa dar un sector nou; si ezita sa nu nimereasca tot la Iliad!. Hm! si daca nimeria? Putea foarte bine sa-si inchipue ca nu era inspectie tot timpul si ca tot Iliad putea sa-i fie cel mai de folos. Dar ea il evita. Despartirea aceea in noapte pe tarmul pustiu si inzapezit, printre fantasmele tufisurilor, rascolise mandria rusoaicei. Se mai gandeste cineva la mandrie cand lupta; sa iese la viata? Sau increderea in Iliad se risipise? Oare sa nu fi vazut cat il stapanea? E cu putinta, o femee sa nu-si dea seama de acest lucru? Poate il cauta tot pe el, cerceta unde sa-i fie sectorul, dealungul raului atat de sucit de meandre, ca, daca nu-i cunosti bine cotitura cu cotitura la cea dintai abatere ai ratacit? Nu pot sa vad decat astfel lucrurile, pentru ca revelatia lui Cebuc, intarziata din propria mea vina m'a descurajat cu desavarsire. Hm, zgarcitul meu noroc nici aici nu vrea sa ma ajute!

Ideea asta ma indispune grozav si pe deasupra, mai vine si Iliad sa-mi bata la usa. Cu toata displacerea vadita pe care nu stiu cum s'o mai ascund, cand mi se anunta aceasta vizita, rece ca si frigul care-mi intra odata cu ea in odae; bag de seama dupa o jumatate de ceas ca trebue sa binecuvantez cerul, care mi-a adus-o.

- Ea trebue sa se intoarca, sa incerce sa treaca iarasi, venea din prea mari departari, ca sa renunte asa usor, striga el, desbracandu-se, fara a fi poftit. si daca n'a revenit inca, e ca a avut imprudenta sa se indeparteze prea mult si acuma nu-mi mai nimereste sectorul. Nu intelegi? E limpede! urla el scos din fire de sarcasmul care-mi invalue fata. Nu intelegi? Daca i-era sa treaca prin alta parte, ar fi trecut pana acum. asa la intamplare, unde-o nimeri sa iese. Dar va veni, caci tot de mine e sigura. Se va gandi ca n'o se fie inspectie tot timpul si ca daca n'am avut prezenta de spirit sa-i spun ca-i astept reintoarcerea, nu era greu de banuit din plansul meu acest lucru. Ea va veni, intelegi. ea poate a luat ca o tarie a mea, ca un punct de onoare; pentru un ofiter, ca sa n'o sfatuesc sa revina, cand superiorul meu o izgonea. Dar amintindu-si noptile noastre, zilele noastre, dragostea noastra, avantul cu care am inceput despaduchiatul, intelegi, cand ea se astepta la dispretul meu; cand isi va aminti atatea lucruri pe care tu n'ai de unde sa le stii, va veni auzi, va veni, auzi va veni, cu incapatanarea aceia ruseasca despre care mi-ai vorbit, de a infrange din nou acolo unde a fost invinsa, de a se reintrona acolo, unde a fost izgonita. Asa trebue sa fie precum imi povesteai de mult. mi-aduc aminte bine unele lucruri si-mi spun: ea trebue sa vie, Ragaiac avea dreptate. ea trebue sa ma caute.

il ascult zdrobit pentru ca simt cat de multa dreptate are. Dar mai e ceva care ma tine solid pe picioarele mele; mai sunt tocmai cuvintele lui Cebuc, care acum sar ca spiridusii in gandul meu si-mi aduc un vantisor de incredere. Ha, ha, imaginatia mie cu mult mai bogata de cat a acestui camarad natarau, pe care tot eu l-am zdruncinat din imbecilitatea vechilor lui rutine si a reduselor lui aspiratii. Mi se pare ceva extrem de grandios, de epic ceiace am de gand sa fac. O multime intreaga de exaltati arsi de mirosul scaparei mult visate, vor cauta pe fata, singura care va putea sa deschida poarta celui ce va gasi-o, spre pamantul acesta ferecat, pentru ei un ideal atat de considerabil. si viziunea asta numai, se desvolta atat de mult in mine, ca surasul meu de ingaduinta si de compatimire, cu care consider pe convorbitor, e cu neputinta, sa scape acestuia.

- Dar se poate intampla, ca ea sa fie capturata in limitele sectorului tau.

- ti-am mai spus si ti-o repet: sectorul meu are doar.

- Sectorul meu are sapte si al tau inca sase chilometri...

Treisprezece chilometri in total.

Iliad se intrerupsese ca sa scoata harta din patasca ei transparenta. Mi-o intinde pe masa si degetul lui alearga nervos peste chilometrii tescuiti pe hartie.

- Vezi, imi spune el, batand cu varful degetului intr'un punct insemnat cu rosu. asta e satul unde a poposit ea, gazduita de-un culac batran, de unde a adus si paduchii.

ii zice Dubosani. il vezi. Bani avea cu ea, bani rusesti, bani romanesti, bani streini. Numai bagajele i se furase.

Banii i-au fost adusi colonelului care-a poruncit sa i se restitue. deci gazda la culac era asigurata. Acuma priveste aici. in sus si'n jos, in dreptul intregei intinderi a sectoarelor noastre nu mai e alt sat atat de apropiat.

- Dar daca a nimerit totusi in alta parte.

- A revenit cu siguranta aci. sunt atat de sigur ca nu ma insel de lucrul asta, cum sunt sigur ca nu ma insel ca te vad. Aici e punctul pe unde a trecut in sectorul meu si unde a surprins'o caporalul Potroc. Am anchetat pas cu pas drumul ei. Mai sus ori mai jos de aceste sectoare, cum vezi, e cu neputinta. insa, poftim. e foarte cu putinta sa nimereasca la tine. intelegi.

- Sigur ca inteleg. E chiar de mirare ca a trecut la tine, cand satul pe care mi-l arati e cu doi chilometri mai jos de limita sudica a sectorului tau. izbucnesc cu dusmanie, ciocnind violent cu degetul. si e probabil ca fata a trecut pe la mine, dar s'a ratacit si-a luat-o spre nord, pentru ca s'o nimereasca magarul ala de Potroc. il stiu, e o mare lichea, l'am avut si eu.

si-mi ascund capul in maini covarsit de aceasta ultima noutate. Va sa zica ea a gazduit in Dubosani. Ce mai e nevoe de harta. Acum imi dau seama de totul de minune.

stiu pe unde a venit.

- Bine, reia dupa o tacere Iliad, domol. Poate sa fie asa cum spui. Foarte bine. Asa a fost norocul meu. insa spune-mi prietene. Daca va nimeri din nou la tine.

Glasul ii tremura, mainile ii tremura, in ochi ii tremura boabe de lacrami.

- Prietene, repeta el apasand pe cuvant, cercand sa ma fixeze prin roua ochilor.

- Va nimeri, vezi bine ca va nimeri. Pentru ca la mine, probabil din cauza satului aceluia, trag fugarii intr'un numar inzecit cat la tine. Ia uite cat de departe sunt satele rusesti din dreptul tau. S'ar putea spune ca la tine nu se abat decat cei ce rasbat prin sectorul meu si din cauza serpuirei fluviului si a conformatiei terenului, o iau spre nord, crezand ca merg spre apus.

- Exact, exact, ai perfecta dreptate. dar ia spune-mi.

- Am, sa stii ca am! strig cu o imensa satisfactie. Dupa cum ai si tu ca va veni.

si fericit peste masura il intreb daca e dispus sa bea ceva vin.

- Vom bea mai tarziu, raspunse el cu o infinita tristete.

Acuma insa, spune-mi prietene, daca ea va fi prinsa de patrulele tale, oare. oare. - aci inghiti in sec ca sa-si recapete vocea pierduta subit - oare dupa cele ce ti-am povestit. ai fi in stare s'o retii. pentru tine.

Nu-l priveam in fata, dar il vedeam, ii vedeam tot chipul cu trasaturile osciland intre milogeala si ura; il vedeam prin frunte.

- Daca va nimeri la mine. imi voi face datoria.

- Vei trece-o inapoi? gemu el stins, impleticindu-si pasii pe care instinctiv ii face indarat. Plec ochii si mai jos si articulez abia intru tarziu, ridicandu-mi privirea pe indelete:

- Depinde.

Duiosia disparu ca prin farmec.

Nu cred ca Vlad-tepes sa se fi incruntat mai teribil dinaintea unui semen omenesc ca Iliad acuma dinaintea mea. si totusi ochii par'ca i se lichefiaza.

- Va sa zica.

- E simplu, daca observ ca fata e intr'adevar o mare artista as putea sa trec peste consemn, eah. un caz, acolo, sa inchid ochii. si sa-i deschid bariera.

- in schimbul?

- in schimbul. arcusului ei fermecat.

- Va sa zica in niciun caz n'ai retine-o.

- Nu fac astfel de imprudente. colonelul acum o stie.

Iliad isi propteste capul in palme si-si acopere ochii in maini. Dupa un rastimp:

- Bine. era de asteptat. un om de onoare n'ar fi putut proceda decat asa.

- Mda.

-?.

- Dar daca eu te-as ruga anume, in virtutea nu numai a camaraderiei, dar a prieteniei noastre. ca sa ma anunti si pe mine. prietene bun.

- Se vede ca vrei sa ma bagi in bucluc.

-?.

- Fireste. daca e s'o fac scapata, trebue procedat repe-de. De ce sa periclitez viata fetei. si cariera mea. si cariera ta. Trei. trei nenorociri ar urma dintr'o simpla imprudenta - rad fericit ca pot sa previn aceste dezastre.

El s'a ridicat in picioare si ma strapunge de sus pana jos nu cu ura si dispretul, pe care tine sa mi le arate, ci cu mila pe care mi-o inspira.

- iti promit un singur lucru, Iliad.

Tresarire vehementa; atentie incordata de luptator in garda.

- iti promit dragul meu, sa intreb pe dudue: - Vreti sa chem si pe Iliad.

- imi promiti tu asta?.

- Da, insa dupa ce-i voi da toate asigurarile, ca. in orice caz, ori care i-ar fi raspunsul. asculta bine ce spun, ori care i-ar fi raspunsul. ca drumul ei e liber. si daca ea va consimti, te voi chema.

- imi dai cuvantul tau?

- il ai.

Nenorocitul se repede la mine, ma ridica in brate, ma strange la piept. Ceasuri intregi se intinde acum masa noastra.

- si spui ca avea soldul sus?.

- Ha, ha, pe onoarea mea iti spun. dar fara sa-i comprime bustul, ma parole d'honneur. salele se strangeau spre mijloc intr'o linie atat de lina. aidoma cum o descriai tu, in bordeiul asta, ti-aduci aminte? Par'ca ai fi fost profet, asa ma minunam cand le vedeam cum se potrivesc toate, cu ce-mi povesteai tu. Dar ce sa-i faci? A nimerit la mine.

Asa e draga. valsul vietii.

Numai fata Valiei, mi-era cu neputinta, cu neputinta s'o vad in intregime, desi ii stiam acuma marimea ochilor, clinul nasului, linia barbiei, obrajii, fruntea, sprancenele, genele, alunita din coltul buzei. desi-i stiam tot ce se putea sti despre ea.

- Dar in afara de muzica, si'n afara de trecutul ei, nu-ti spunea ea altceva Iliad, ceva despre gandurile ei, despre modul cum vede lucrurile dimprejur. cum intelege bunaoara imprejurarile astea.

- Filosofie, vrei sa zici?. intreba Iliad dupa ce inghiti ultima dusca. He, he, cam avea ea chef. dar cum incepea ii astupam gura cu un sarut mai tare decat Dostoiewsky.

Nu mai avea ce sa mai zica. Ce vrei, mon cher, asta era arma mea! Se cam mira ea ca eu nu cetisem nimic de Dostoiewsky.

Ha, ha, ha, da o razbeam cu ale mele. Par'ca la dragoste astepti pe Dostoiewsky? La drept vorbind, cetisem eu ceva: o poveste cu un pom de Craciun, care-mi inspirase si-o poezie; i-am spus eu.

- si nu-i spuneai, ca aici, aproape, foarte aproape, ai un prieten, care a cetit pe Dostoiewsky tot, tot, poate mai mult decat a cetit ea. care asteapta norocul sa-i desprinda chiar din paginile lui Dostoiewsky sau ale lui Tolstoi si sa-i aduca o Avdotia Alexandrowna, o. Anna Ka.

- Pai ce, eram idiot?. Ma, mare prost trebue sa ma crezi tu pe mine.

Iliad redevenea pe nesimtite, cel vechi, cel stiut.

Iar intre timp, cu grija de ale mele, eu esiam din cand in cand in batatura, alunecam pe zapada, zglobiu ca un copil si radeam cu pofta. Convocasem statul meu major: plutonieri, sergenti, talmaci, dintre caporali doar pe Marinescu, in odaia lui Garneata.

- imi pare grozav de rau, Cebuc, ca am lasat sa ne scape de-o saptamana si mai bine, chestia de care mi-ai spus, cuvantez cu infocare. Zici ca avea o cutie neagra in mana?

Asa trebue sa fie precum ai zis, precum a banuit ardeleanul: Spioana! Asta nu e un lucru, asa, fara insemnatate. Trebue sa fim cu ochii in patru, intelegeti. Zilnic primesc ordine si comunicari de-a dreptul dela domnul colonel: fiti cu atentie la spioni si mai cu seama la femei, la spioane! Cum le prindeti la comandament!

Ei bine baieti, femeia asta trebue sa ne pice in mana, cu aparatul ei cu tot. Trebue s'o supunem la o strasnica perchezitie, trebue sa punem mana pe toate documentele si fotografiile ce le-ar purta asupra ei. insa cum am putea s'o prindem, cand noi nu putem sa trecem dincolo?. si uite de-aia v'am chemat la sfat, pentru ca trebue sa fim toti intelesi. Acuma, va las iarasi nitel singuri, ca am musafir pe Iliad. Dar pana ma intorc, voi sa va si oranduiti in gand planurile voastre. Sa vedem ce ziceti fiecare si pe urma vom alege pe cel mai bun.

- Domnul locotenent Iliad, are cunostinta despre spioana asta, domnule locotenent? intreba Garneata.

- Nu Garneata. si nici nu-i spun. Cand pot sa fac ceva si singur, de ce sa mai incurc si pe altii in itele mele, ca sa se laude pe urma ca ei au descoperit totul. Merci!.

Un murmur de aprobari imi intampina aceste vorbe. ii lasai deci sa cugete si sa se sfatuiasca, iar eu alergai la locotenentul Iliad, care se pregatea sa plece. Cand revenii, oamenii mei nu ajunsesera inca la un liman mai consistent.

Sa trimetem un soldat deghizat si smecher? - o astfel de propunere trebuia dela inceput aruncata deoparte: chiar daca intreprinderea izbutea, colonelul s'ar fi suparat grozav.

Iar daca nu izbutea sau lua cine stie ce intorsatura, raspunderea noastra ar fi fost periculos de grava. Sa tocmim vre-un basarabean, caruia sa-i inlesnim trecerea si sa-i ajutam revenirea - ideea asta a lui Garneata era cea mai buna, dar de unde gasesti basarabean in pustietatea asta si inca dispus la astfel de aventuri? in catunul fara nume nu vazusem nici urma de barbat tanar, iar Tohatinul era departe. Ne gandiram la acei doi flacaiasi, pe care-i intrebuintam la vaslit, vara, cand transportam refugiatii cu luntrea, dar ei plecasera din cauza inghetului si aveau sa revina la primavara. Am fi putut totusi sa le dam de veste; unul locuia in Tohatin si altul ceva mai departe.

- N'as dori sa punem romani de-ai nostri pe drumuri, de pe care nu stiu daca se mai intorci, luai in cele din urma cuvantul. Pentru ca o spioana de-astea, e de obicei o femee grozav de cruda si de periculoasa, afirmai cu convingere.

Ar fi in stare sa-l dea pe omuletul nostru pe mana bolsevicilor, ca sa-l friga de viu. insa eu m'am gandit la asta: ascultati si voi sa vedeti si daca n'o fi buna, om gasi alta.

Tot ne trec noua prin mana atatia refugiati, ce ne costa sa fagaduim azil si trecere libera, fara nicio formalitate si suparare, aceluia care o va aduce-o.

Aprobarile tuturor pornira din toate partile.

- ... de ce talmaciul sa nu le spuna la toti, ca-l va bate fericirea pe-al care-o sti si-o izbuti s'o hotarasca sa treaca prin sectorul nostru.

Talmaciul incuviinta miscand in sus si'n jos barba lui de patriarh.

- Dar nu trebue sa ne scape cumva, ca noi stim ca e spioana. suerai, scoborand vocea si privind cu inteles pe fiecare din convorbitori. Nu, nu. pentru ca in gramada zdrentarosilor astora nu stii totdeauna cu cine ai de-aface, ori cat am scotoci noi trentele lor cu paduchi. Dar eu m'am gandit asa: pentru ca de obicei spioanele astea sunt alese anume pe-o spranceana, - facui cu ochiul strengareste si toate mutrele imi raspunsera cu ranjete jignitoare; - sa spunem ca multi fugari ne-au povestit de-o fata frumoasa

- S'o nimeri nu s'o nimeri, dar voi stiti, toate femeile cred cand le spui ca sunt frumoase.

- De-asta asa e, rase unul, si toti rasera la fel, iar talmaciul incuviinta intelepteste din barba.

- ... ca toti fugarii, - nu numai unul, intelegeti - ne-au povestit de-o fata tanara, care da tarcoale sa treaca incoace si n'are curajul - ce zici Cebuc, ma adresai indata acestuia, caci zambetul si privirea lui staruitoare, nu-mi placeau de loc.

- Bun, bun, domnule locotenent, raspunse el admirativ, e strasnic adusa. ca doar atatea carti cate aveti in bordeiul dumneavoastra, au stiut ele cum sa va lumineze.

- Ma, pai daca e asa cum a spus ardeleanul, ea tre sa aibe gazda pe-aci prin apropiere, prin Dubosani, ori prin alt sat din imprejurimi. si multi din musterii nostri poate or fi si vazut-o. Eu asa cred ca e bine sa-i spuna ca s'o poata ademeni. ca intr'atata am auzit de ea ca m'am indragostit de dansa. Ei, ce ziceti. baeti. intelegeti cam cum vine surubul?.

- intelegem. sa traiti, se amestecara indata glasurile tuturor si cu totii schimbara intre dansii priviri luminoase de aprobare.

Dar pentru a accentua si mai sigur caracterul ostasesc al intentiilor mele, gasii ca e cu totul nimerit sa interviu brusc cu o autorectificare:

- Nu. nu baeti. indragostit nu merge. he, he, nu sunt asa de gasculite, femei d'astea pe care le recruteaza birourile de spionaj. sunt date dracului de destepte.

indragostit nu merge. trebue gasit altceva.

Am facut o pauza mai mare, in care timp am tot privit prin colturi, muncindu-mi figura in semn de meditatie adanca.

- A iaca, gasesc dupa o vreme. Sa zicem bunaoara asa, ca domnul locotenent s'a induiosat mult ca o biata fata ca ea s'a sfiit sa treaca incoace, cand trec atatea haimanale.

C'am auzit, ca dupa infatisare ar fi de neam bun si ca sunt mare dusman al bolsevicilor, ca sunt si basarabean si dupa mama rus; si am si eu rude ramase in Rusia, pe care le astept. Ca am auzit de urgia celor de acum, fata de nobilii rusi si mai cu seama fata de femeile nobile - si cu toate ca e porunca hotarata si grea sa nu scape nimeni incoace, totusi eu inchid ochii si pe toti ii las sa treaca, doar, doar, s'or nimeri si rudele mele.

Nu stiu daca o spioana adevarata ar fi putut primi cu atata usurinta astfel de discursuri, insa statul meu major, spre deosebita-mi satisfactie, se arata nespus de incredintat ca siretlicul va esi de minune.

- Tot domnul locotenent sireacul. ma lingusi admirativ, dupa obiceiul lui, Garneata.

Iar Marinescu, intru onoarea mea isi dispuse in chip de veselie, albusurile vinetii ale ochilor stersi. Batui pe umar pe talmaci:

- Nu, lasa, am sa-ti scriu eu pe-o hartie ce trebue sa le spui, pe scurt, stii. poti sa le mai adaogi pe deasupra, ca sa-i lamuresti si dumneata. insa ceia ce-ti voi scrie eu, aia trebue sa le-o spui pe dinafara, cuvant cu cuvant. pentru ca avem de-aface cu o femee strasnica si nu trebue sa gresim cu o iota. Ba inca poti sa le adaogi ca despre propunerea asta niciunul din moscalii si vagmistrii mei nu stie nimic.

Ca doar eu si cu dumneata stim aci ruseste, dar eu nu pot sa ma adresez lor pe ruseste, ca sa nu dau de banuit la soldati. intelegi domnule.

- inteleees. intelees, asigura basarabeanul cu vocea lui domoala si cantatoare. Iar gradatii se minunara din nou zgomotos si linguselnic de dibacia mea.

Prima incercare a hotararei noastre fu pusa in aplicare chiar in seara care urma.

Talmaciul explica streinilor de ce nu putem sa-i primim.

Oamenii ascultara lamuririle cu indiferenta; odata ce erau respinsi, ce-i mai priveau pe ei motivele si oarecum scuzele noastre pentru aceasta lipsa de ospitalitate? Dar cand barba lunga a talmaciului incepu sa se miste pentru a pomeni de fata cu "o cutie neagra in mana", ochii pleostiti de indobitocire se aprinsera; felinarul meu se plimba victorios pe colectia aceasta de mutre sinistre, adumbrite de cele mai bizare forme de cusme

si sepci. insa, cand povestea se termina ochii se ascunsera repede in umbra cozoroacelor si in potloagele care curgeau din caciuli.

- Ei, primiti baeti? strigai atunci inimos si pusei pe talmaci sa repete in ruseste, cu acelas ton sprinten, plin de inviorare si trezitor de nadejdi.

Dar nimeni nu raspunse; ba chiar unele capete se dadura plictisite intr'o parte. Talmaciul se porni sa faca preciziuni si sa acorde garantii; insa, daca n'ar fi fost soldatii din juru-le, oamenii aceia s'ar fi risipit cu siguranta, fara sa asculte. Cand talmaciul repeta intrebarea, nimeni nu raspunse. Ba da, primiram indata cateva ranjete de caini rebegiti. Mai mult decat sa-i dam inapoi peste rau, ce le mai puteam face? si daca asta era totul, puteau cel putin sa-mi raspunda cu batjocura rasului lor tacut.

Ma izbeam de aceste mutre negre si soioase ca de indiferenta alba a campului rusesc. in cuprinsul imensitatei ninse, printre aceste aratari zdrentuite, printre acesti ochi de fiara, printre aceste danturi de lup, Valia se silea sa apuce talazul prielnic, care s'o arunce pe tarmul salvarei. Ea avea de parcurs doar cele cateva leghe din urma ale unui salbatec si pustiu continent. si totusi limanul ajungerei era barat cu valuri de rau, cu cerc de fier si foc; doar intr'un singur loc o luminita palpaia si pentru dansa, ca acele faruri abia zarite, pentru ratacitii marilor infuriate. Dar cum va putea sa ajunga pana la urechiusea ei fina de muzicanta, soapta usoara, ca unda de zefir; ca aci aproape, intr'un loc anume, o luminita a scaparei palpae numai si numai pentru dansa.

O, ho, cu neputiinta sa lasam lucrurile aicea. Haide; haide, curaj. inca un pas, inca unul. si cu ultimile sfortari ale naufragiatului ce vrea sa prinda tarmul ascuns de noapte si departare, ma reped cu umar de fier in bancul de indiferenta si prostare. Mi-aud glasul ferm lovind cu sonoritate masiva de ciocan si ma incurajez de el, intarindu-l. incep un viu si sever interogator. Vocea mea impune si ochii-mi domineaza. ii descos in bloc, apoi pe fiecare in parte: asupra drumului strabatut, asupra situatiei geografice a malului dincontra, asupra ultimilor localitati in care poposisera.

Veniam in sfarsit cu vorba la Valia; cate unul incepea atunci sa se desmorteasca. A, par'ca vazuse el ceva. a da, da. o barisna inalta. si cu. in mana. o cutie. da, da, da. Ah, iata unul, care-mi paruse cel mai recalcitrant dintre toti, imi insira acum o poveste intreaga. E vadit lucru insa ca fata ratacitoare s'a iscat in mintea lor abia in clipa de fata.

Dar rau cusutele lor minciuni ma invioreaza, ma umplu de viata ca repetatele galeti de apa pe cel ce si-a pierdut simtirea; imi da prisos larg de energie, ca sa le insuflu adanc, pe deasupra barbei de profet a talmaciului, ambitia faptei si dorul aprig al scaparei.

- Ei vedeti, unii ati si vazut-o. prin Dubosani sau prin alt sat prin care ati trecut. cel care mi-o va aduce-o.

si talmaciul trebue sa precizeze iarasi dupa dictarea mea, ca vreau s'o scap pentruca este o dusmana a rosiilor, o alba, - si trebue sa atraga deasemenea atentia asupra pozitiei pichetului meu, pentru ca trecerea sa nu se incerce in vre-un loc gresit, unde alti comandanti, poate, nu vor sa stie nici de albe, nici de rosii.

Tarziu in noapte, imi dau seama ca am gresit cu nefericitul cuvant: alba. Caci suggestiile mele, prin gura acestor indivizi nesiguri, puteau ajunge la urechile unei adevarate autoritati bolsevice. Chiar maine, discursul ce i-am scris talmaciului, trebue potrivit din nou, cu multa, cu foarte multa prevedere.

in grupul aliniat pe doua randuri al refugiatilor, la intrebarea lui Garneata: "Care din voi e moldovean?" nimeni nu se misca. La a doua intrebare: "Care din voi stie moldoveneste?" se desprinse unul singur. La intrebarea talmaciului, pe ruseste: "Care are rude in Basarabia?" iarasi nicio miscare.

Oamenii fusesera prinsi pe inoptat si urmau sa fie trimisi inapoi tot in noaptea asta, in cel dintai moment prielnic.

Cel care pasise inaintea grupului era inalt de statura; la reflexul promoroacei figura lui imprumuta sensuri imprecise, inconsistente, schimbatoare. il cuprinsei in conul de lumina al felinarului meu electric, de buzunar. Un chip taiat de linii dure si multe, nesimetrice; ochii mici sub smocuri aspre de sprancene. Sub nasul gros de formatul si culoarea unei patlagele vinete, individul era span, dar de-o parte si de alta a narilor, alte doua smocuri tepoase si rare, incalecau colturile buzelor. Falcile deasemenea i-erau golase dar in varful barbiei si dedesubtul ei se sburleau ca niste ace infipte in perinuta, aceleasi tepi aspre si rari. Caciula de oaie, suba caramizie, si botforii din picioare erau ferfenita.

- Tu zici ca stii moldoveneste, dar nu esti moldovean.

Esti ovrei?

- H. h.

- Esti jidan? trebuii sa ma corectez, pentru ca in Basarabia cuvantul "evreu" pare, daca nu necunoscut, in orice caz foarte curios fiilor lui Israel, de conditie joasa.

- Niet.

- stii moldoveneste or nu stii? imi inasprii vocea agasat.

- D'apai ca graesc.

- Cum te chiama?

- Ilia.

- Ei, si-atat?

- Atat. Pentru un suflet al lui Dumnezeu un nume e deajuns. Ca si sei de au mai multe tot un noroc au pe lume; douazeci de-o avea, si tot le-o schimba sa se ascunda, foamea si moartea tot ii nimereste.

- Ce spui ma?. Faci pe cugetatorul ai? Esti rus atunci?

- Suflet al lui Dumnezeu.

- Lasa pe Dumnezeu, raspunde ce te intreb; esti rus?

- Oi fi si rus.

- Cum oi fi, ba? esti sau nu esti, raspunde repede ca n'am timp de ghicitorile tele.

- Eu p'an aste locuri m'am nascut.

- Aci sau dincolo?

- Pe aici, pe dincolo.

- Zi te-ai nascut pe rand.

- al intunecat o mai sti cum m'am nascut, Lumina voastra. da' eu nu-mi mai aduc aminte ca pe vremea aia eram si mai prost ca acum.

- Vad ca vorbesti limpede ca moldovenii adevarati, de ce n'ai iesit din capul locului, cand am intrebat cine-i moldovan. Ori nu-ti place sa-ti spuna ca ai cap de bou.

- D'apoi cum nu mi-o place, ca si boul e mai frumos la cap ca mine. Nu va suparati luminatia voastra, oi fi si moldovan.

- Cum oi fi mai? esti sau nu esti? Ce-a fost tata tau.

- Om o fi fost si el, ca vad ca n'am iesit nici manz. nici vitel. si tare rau imi pare de-asta. Ca mai cu bucurie si mai omeneste s'ar fi uitat oamenii la mine. Da eu la fata nu l'am vazut ca sa-i graesc si lui asa o bucurie.

- Da maica-ta nu l-a vazut?.

- Daca s'or fi desfatat noaptea prin iarba, cum era sa-l vada si ea iracan? Ca la drum lung pe campie, omul unde vede om se opreste sa'nopteze si uneori se nimereste sa fie la o lalta si-o fumee or doua. Iar dupa hodina, o porneste iar din viul noptei, care incotro il trage soarta lui.

- Da maica-ta ce era?

- Era si ea buna femee. ca atat cat am fost impreuna nu m'a lasat din sudalmi si batae. Da se chiama ca nu m'a aruncat pe drum.

- Bine, bine, dar ea ce era? moldovanca, rusoaica.

- Poate-o fi fost de amandoua felurile, ca daca era cu rusii graia ruseste, da cu moldovenii, moldoveneste.

- Da cu tine cum graia?

- Cand mai asa, cand mai asa. cum nimeria si ea.

- Da voi in ce sat stati, rusesc sau.

- Pe unde ne-apuca iarna, ca vara toata nu stam locului. pan' intr'o zi. eram flacaoas pe-atunci si ne-o prins intr'un targ si ne-o inchis, da nu laolalta. D'atunci n'am mai stiut unul de selalant.

- si pan'atunci n'ai avut si tu curiositatea, cum sa spun, nu te-o indemnat si pe tine sufletul s'o intrebi: Da tu ce esti mama, moldovanca, rusca?

- Iaca, sa ma iertati inaltimea voastra, numai aiasta nu mi-a dat in gandul ista prost al meu s'o intreb.

- Auzi, Garneata, ce glasueste asta. L'ai cautat bine prin buzunare?

La raspunsul acestuia, ca i-a dat o atentie speciala, ma adresai iaras individului fara natie:

- Vezi ma ciolovec, daca apucai sa-ti spuna maica-ta ca esti moldovean, ramaneai aici. Dar asa, o s'o iei la drum indarat ca si astia, care ne inteleg ca pe pasari.

- Sa traiti ani multi si fericiti luminatia voastra. Asa sa faceti cum graeste intelepciunea mariilor voastre. si eu tot multumit oi ramane, ca si acolo ca si aicea e tot pe pamantul lui Dumnezeu.

- Eu am auzit ca pe-acolo nu mai e pamantul lui Dumnezeu.

- D'apai s'ai de zic asa marite Doamne, tot ai lui Dumnezeu sunt si ei si tot lui o sa-i raspunda la dreapta judecata.

Omul se dadu lihnit indarat sa-si ocupe locul printre ceilalti. il oprii. Ramanea sa mai ma gandesc ce e de facut cu dansul.

Urmara lamuririle talmaciului si propunerea salvatoare.

Dar aceleasi mutre impasibile, aceiasi ochi indobitociti sau improscand o clipa mici sticlisuri de ura si dispret, desigur, pentru barinul puternic si fara griji, care incearca sa le exploateze nenorocul ca sa-si inlesneasca aventurile si sa-si potoleasca aleanurile. Pe niciunul, de data asta interventia mea n'avu darul sa-l atate macar la minciuna; dadeau raspunsuri atat de brutal negative, ca ma intristara cu desavarsire si-mi epuizara repede stocul de ademenitoare intrebari.

ii parasii cu limpede constiinta a zadarniciei bietei mele nebunii de a pretinde sa scot din imensitatea marei, inelul de pret aruncat de-un orb. As fi vrut sa oftez adanc de obida si totusi, nici macar atat nu puteam, tinut de rau de atatia ochi prieteni ori dusmani cari ma tinteau ca niste guri de arme pe-un condamnat. Reintram in bordei si ma aruncam, cat eram de lung in pat, strivindu-mi ochii cu apasarea pumnilor stransi si prefacandu-i in mii de scantei colorate, ca pe niste taciuni izbiti de cleste. Atat mai dainuia in acele momente in abizul negru din mine; aceste bizare stelute de kaleidoscop in artistica si neincetata combinare; s'apoi din necuprinsele departari ale infinitului prins sub pumni, din nou, nepotolita nadejde incepea sa tresalte.

Ma ridicai cu priviri turburi in amurgul tot mai pronuntat al odaitei: si din umbrele colturilor rasarira aceleasi cozoroace de sepci soioase si aceiasi ochi fosforescenti, fixandu-ma din barbi or de sub caciuli. Numai ca acum ma priveau cu alta lumina, iar in gandul meu speranta se reabilita cu desavarsire, cand se umplea de mantuitoarea imagine: vre-unul din acesti vagabonzi incrucisind intamplator drumul cu ea: fata'n fata cu realitatea, cu neputinta ca sufletul vagabondului sa nu se limpezeasca, gandul rasplatei sa nu-i incolteasca sigur si staruitor.

- Sa traiti, stralucirea voastra, - imi tae calea Ilia, cand iesii iar in batatura. Da' pe mine m'au lasat singur afara si tare mai ma impunge vantul prin frunzisul asta de carpe, care abi' de se mai tine pe oasele mele.

- A. da. duceti-l si pe el. Dar tu n'ai sa treci inapoi noaptea asta. Am sa telefonez la comandament, sa vedem ce e de facut si cu tine..! te oprim sau te expediem.

- Sa traiasca marirea voastra, da daca eu v'as multami de buna voire si v'as ura de sanalale, sa ma lasati sa ma intorn cu netrebnicii ailalti, inapoi, la rasarit.

- D. da.? asa?. a, bun. Renunti de buna voe, cum s'ar zice. Hei, Garneata, apropie-te aicea. Ia vezi, ce e cu stimabilul asta. zice ca s'ar intoarce peste rau.

- Sa traiti, inaltimea voastra, si dumneata gaspadin hauptcapitan se indreapta el catre Garneata - si sa ma iertati, da iaca, vedeti, aiasta e toata mostenirea care mi-a ramas de la al de m'a facut la popas de noapte: cand aud de telefona si de camandament sa m'apuce asa. cum sa mai graesc. mariile voastre ziceti ca teama, dar eu zic ca rusine mare, pentru ce sa mai stricati asa lucruri scumpe si sa suparati asa inaltimi luminate cu un pacatos si calic ca mine. i-o fi scarba si tealifonului asela sa cante pentru asa otreapa si gunoi.

- il auzi Garueata. Auzi ce pehlivan vagabond, ia mai scutura-i putin efectele, bucatica cu bucatica.

insa Garneata clatina din cap fara insufletire:

- Ce sa-l mai scuturam degeaba domnule locotenent, ca prin gauri i se vede si pielea. Nu l'am rascolit eu destul adineaorea p'asta mai bine ca pe toti, ca nici mie nu-mi placeau de loc tepile alea de arici; da va asigur, in afara de paduchi, nu mai are niciun secret.

Conul de lumina al lampei de buzunar umple iar fata schimonosita de linii dure ca a contaminatilor de lepra.

Ochii, cu adevarat de arici, nu aveau nicio expresie, dar mizeria asta omeneasca, nu putea inspira cu adevarat decat mila.

- Bine, esti slobod sa treci cu ceilalti. Pasol.

Dar Ilia nu se misca. Sentinela se apropie, dar el face un pas sfiit spre mine, in vreme ce gura i se intinde, intr'o parte si intr'alta sub tepile aspre, despartind complect in doua figura-i hidoasa.

- Sa traiti! isi rasuceste el umerii, aplecandu-se si rasturnand capul intr'o parte, ca sa-mi vorbeasca de jos in sus, ca si cand ar fi simtit ca-i necuviincios din parte-i sa fim potriviti la statura - daca mi-i iertat sa intreb. Oare pe mine cu ce m'ati rasplati dac'oi afla colea la Dubosani sau pe unde mi-o mai cutreera prin sura asta de cap sa mai ratacesc, pe barisna cu cutie neagra in mana. si oi face-o sa vie la inaltimea voastra.

- Am spus. ai oricand drum slobod pela mine.

Ilia se scarpina in cap, parand ca tot cumpaneste, dar se vedea bine ca e nemultumit.

- Trecere sloboda. poate capatam si de asteptam aicea pana maine.

Iluminat in gand ca de-o isbucnire rosie de incendiu, il apucai de mana si-l trasei brutal, intr'o parte.

- Spune, cat pretinzi?

- Ce sa fac, luminatia voastra?

- Cat ceri, cati bani ceri?






Rusoaica - Partea 01
Rusoaica - Partea 02
Rusoaica - Partea 03
Rusoaica - Partea 04
Rusoaica - Partea 05
Rusoaica - Partea 06
Rusoaica - Partea 07
Rusoaica - Partea 08
Rusoaica - Partea 09


Aceasta pagina a fost accesata de 653 ori.