• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 02

Mihnea Baiatu isi facea o placere nespusa sa-si inchipuie toate aceste amanunte de "scene", petrecute dupa plecarile lui "inopinate", cum le spunea cu o delicioasa nevinovatie. si-n amintirile acestea nu era rautate, ba chiar le imbraca intr-o dulce melancolie, care subzista mai mult or mai putin, dupa profunzimea ochilor si-a sentimentelor celor parasite, ca si dupa dragalasia boiului respectiv, fara de care nu putea lua viata la dinsul nici un contract de locatie, orcit de aratoasa sau de ieftina ar fi fost odaia prezentata. si astfel se facea ca uitarea neplatitelor rate trecea pe un plan cu totul si cu totul secundar, gestul lui innobilindu-se cu aceste tandre aduceri-aminte, care uneori il induiosau chiar pina ce i se umezeau ochii, tot gindindu-se la "bietele suflete lasate", cum le spunea cu drag, la privirea lor ratacita, la tremurul lor nervos, la glasul lor nesigur, cind in dimineata despartirei ii aflau lipsa. Ce putea face ? Mai presus de toate aceste duiosii era vointa lui neclintita : trebuia sa se intimple astfel, tocmai pentru a da fiinta acestor "incintatoare suveniruri", acestor "surprinzatoare meandre ale vietei" care, la drept vorbind, singure ele te fac s-o traiesti cu pofta si s-o gusti din plin.

Mai putea oare atunci amanuntul prozaic al chiriei sa aibe vreun rol in aceste dulci si miscatoare drame, pur sufletesti ? O, da, desigur : pentru biata parasita era unicul pretext sa-si clameze dezastrul inimei in fata legitimilor, preschimbati in duhovnici mingiitori: "iti spuneam eu, draga mea, sa nu te increzi in papugii de astia... Tu nu si nu, ca e si el de familie, ca parintii ii dispun, ca o fi facut si el un chef, o fi jucat vreo carte, or o fi avind vreo mazurca... dar ca la plecare, dupa examene, o sa ne achite, ca e tinar de conditie. s-apoi nu-i sunt bagajele aci ? E, acum spune-mi, rogu-te : unde-i sunt bagajele si unde i-e conditia ?"

Dar propriu-zis si pentru Mihnea meschinele conturi deschise erau, in unele cazuri, prilej de mihnire adinca ; pentru ca stupide piedici de a savura in plina amploare aceste divine duiosii, printr-o plecare la lumina zilei, printr-o predare in regula de obiect cu obiect, trezitor de atitea rascolitoare amintiri pe figura deznadajduita a celei parasite, la un moment ho-tarit si prevestit, a carei sosire ea tnca ar spera ca n-ar putea sa se intimple si pe care s-ar sili s-o preintimpine cu toata vibrarea pasiunii ei dezlantuite.

O, de mult Baiatu viseaza la fericirea asta fara seaman, pe care, durere, niciodata nu si-a putut-o plati :

"- Dar ce-au a face, socotelile, Mihnisorule ?

- A, pardon doamna, la mine e dogma..

Unsprezece ani intregi n-a avut parte sa var’a cu orhil aceasta negraita fericire, pe care nu si-a putut-o decit inchipui: un blestem parca l-a urmarit totdeauna, chiar atunci cind a avut toti banii chita in mina sa prefere, aspra si coclita lor mingiiere dulcei duiosii a "bunului ramas". Totdeauna l-a robit acest ban infect si mizerabil, care, dupa ce-l lipsea de astfel de placeri ideale, ii disparea, dintre degete in modul cel mai stupid cu putinta, la cine stie ce ghina de table sau la cine ;tie ce pocher idiot.

Ah, suflete, suflete !

Mihnea Baiatu s-a oprit la circiuma lui Tancu pentru a-si complecta provizia de tigari. Apoi se indrepta tihnit spre statia de tramvai, care, constatase cu multa satisfactie, era cu mult mai aproape de noul domiciliu decit de casa coanei Saf-tica Manguleasa din Fundatura Dorului.

Pe trotuar nu mai astepta tramvaiul decit o fata inaltuta, care-si tot stringea silueta subtire si foarte mobila intr-un pardessus de culoare deschisa. Baiatu, trecind pe linga dinsa, savirsi constiincios ritualul bucuresteanului care se respecta. O fixa deodata drept in adincul ochilor verzi si infruntatori, ii plimba pe fata dulce de copil, ii opri ca un negustor care descopere repede vitiile, pina si cele mai ascunse, ale lucrului de cumparat, asupra gitului ce facea groapa destul de adinca dedesubtul beregatii si deasupra pieptLsorului supt usor printre coaste, pe urma le cobori asupra mijlocului putin mai jos decit ar fi trebuit, in sfirsit pe ghemele subtiri, brusc arcuite in dreptul pulpelor, de parca ciorapii foarte moderni ar fi tinut strinse acolo, legate anume, doua mandarine.

"Cam slaba domnisoara"...

Fata suferi examenul obisnuit, si cu aer de nepasare, cu ochii putin plecati, dar scormonind prin tesatura genelor fazele "impresiei".

Mihnea Baiatu trecu mai inainte si se opri la citiva pasi in spatele ei ; domnisoara ramase nemiscata mai multa vreme, parind cu totul preocupata de cine stie ce giqduri, dar pivotind usor pe calciie, dinaintea ochilor de geambas care-i evaluau acum spinarea, salele si coapsele.

Cind crezu ca examenul este mai in toi, facu o intoarccre brusca, gata sa se supere pe acesti ochi inoportuni, care prea-prea intreceau orice masura.

Dar Mihnea Baiatu tocmai isi sfirsea tigarea, incordin-du-se a privi in adincul strazii daca se zareau cumva luminile tramvaiului intirziat. Nemultumita ca nu s-a intors cu o secunda mai devreme, fata incepu sa se plimbe agitata, indepar-tindu-si cu aere de printesa ofensata privirile ori de cite ori ajungea in dreptul lui.

Tramvaiul isi arata in curind ochii somnorosi si rosii si sc opri smucit, deschizindu-si violent usile automate. Baiatu facu loc domnisoarei subtiri, care urca apasat, cu capul in sus, fara sa multumeasca, de parca de cind lumea tot altii i-au deschis usile si s-au repezit sa-i faca vad dinaintea pasilor augusti.

Erau singuri in tramvai. si cu toate ca ea se asezase cu un rind inainte, pe acelas sir de banci, totusi se puteau vedea bine, in geamul din fata. Se fixau astfel incordati prin accst joc de raze rasfrinte ; de mai multe ori ea trebui sa plece ochii sub puterea, chiar reflectata, a ochilor lui.

Mihnea Baiatu era tocmai gata sa dea drum primului zim-bet, primului porumbel din corabie, sa vada daca unda instabila, a celor dintii dibuiri telepatice, a facut loc terenului solid, bun pentru aruncatul ancorei.

Dar la statia la care tocmai se oprise, tramvaiul culese de pe drum, oroare si nebunie ! pe doamna Aglaia Turcitu, pen... ba... antepenultima lui gazda, pe rabojul careia ramasesera ne- sterse sase crestaturi lunare... si, Dumnezeule al stramosilor nostri U. pe insusi domnul Atanasie Turcitu, barbatul ei, in persoana. Doamna Turcitu era o moldovanc# balaie, cu nasul in vint, si cu toate ca n-ai fi putut sa-i zici scunda, domnul Atanasie, lung si osos, mai ca o intrecea cu doua capete.

Domnul Atanasie, deschizind cu galanterie rigida usa si indicind grav doamnei banca pe care trebuia sa se aseze, nu lua seama la cele doua persoane care se mai gaseau in vagon. Dar coana Aglaia, numai ochi si fitiiala, nu se putu sa nu-i arunce in toate partile, in scurtul timp cit avu ca sa-si ocupe locul.

Mihnea Baiatu, preocupat grozav sa caute pe ce sa-si puna privirile in panica, observa - el putea cu usurinta sa-si caute de lucru ochilor sub banci, dar in acelas timp sa bage perfect de seama si ce se petrece deasupra - c-a fost vazut. si primul gind fu desigur sa se ridice si sa dispara pe platforma dinapoi, ca pasagerul care simte brusc nevoia unei tigari ; acolo, in orice caz, era un pas mai aproape de statia urmatoare unde avea sa se arunce, cu darnicie totala, noptii prietene si ocrotitoare.

Dar pina la statiunea urmatoare, ar putea sa-i vie chef si lui nenea Turcitu sa fumeze o tigare si chiar sa-l apuce de haina cihd o fi sa puna piciorul pe treapta. Iar fata asta cu claviculele iesite il priveste atit de staruitor prin geamul din fata, de parca ar fi inteles indata ca intre cele doua tabere exista o trasatura de unire, adica de discordie, si prin aer umbla semne alarmante de furtuna.

Intr-adevar, inca de la inceput, gurita doamnei Turcitu s-a apropiat de urechea uriasa a consortului, care numai la acest simplu contact a si sarit pe scaun, iar fata i s-a intors, aprinsa si congestionata, inapoi spre banca lui Baiatu. Pe urma, dupa o crunta consideratie a acestuia din urma si a pozitiei sale strategice, ochii de taur excitat cu rosu si-au recapatat directia normala si-un precipitat conciliabul a urmat atunci intre soti.

Mihnea Baiatu zimbea prin geam, invitind la calm pe domnisoara din fata, care nelinistita intorsese de citeva ori capul spre dinsul.

"Nu intelegi, ii spuneau ochii lui. O chestie de coarne, de parasire si acum de razbunare."

Tramvaiul s-a oprit la statie si Mihnea a sarit in picioare. Exact in acelasi timp toate cele trei capete dinainte s-au intors inapoi. Mihnea a suris cu o flegma cu totul neasteptata din partea unor ochi alit de negri si focosi ca ai lui, iar pasul, in loc s-o ia spre usa din fund, a luat-o apasat si sigur spre domnul Turcitu.

si Mihnea Baiatu s-a oprit cu aplomb linga fostele lui gazde, parasite clandestin la vreme de noapte, si le-a salutat cu larga si rizatoare prietenie.

- Ce meii faceti doamna si domnule Turcitu ?

si inainte ca Turcitu sa-i puna mina in piept si sa-i strige in al sau patois din suburbia Filaretului (Doamne, ce-o cauta familia asta in locuri atit de opuse domiciliului lor ! ?) : "Ba, tilharule, acuma nu mai scapi ! Am sa te dau pe mina vardis-tului, ca mi-ai fugit noaptea pe fereastra...", domnul Mihnea Baiatu s-a si aplecat cu o eleganta miscare si a sarutat mina doamnei Turcitu, sagetind-o in fundul ochilor cu una din acele priviri caro rascolesc pina in maduva oaselor si cele mai ascunse amintiri.

Apoi apucind mina domnului Turcitu i-o scutura cu pu-terp, tocmai pentru a-i invedera ca in bratul sau se gaseste la nevoie si asa ceva...

- Ce mai faci, iubite domnule Turcitu, scumpul meu concetatean ? Vai, nu voi uita niciodata clipele inaltatoare ale discutiilor noastre politice, de pe vremea cind am avut onoarea sa fiu chiriasul domniilor-voastre, apasa el tare pe cuvinte pentru a acoperi orice posibilitate de replica brutala, ca sa edifice pe domnisoara cea subtire asupra legaturilor care pot. sa existe intre o persoana ca dinsul si o familie ca aceasta de simpli burghezi.

Domnul Turcitu privea pe vorbitor cu ochii muiati, pina la fund, in cea mai turbure stupoare. Omusorul ii juca de-a lungul gitului ca ludionul in vasul lui de sticla si buzele-i tremurau...

Mihnea Baiatu zimbea insa si ochii lui fixau lunganul dina-inte-i, asa cum ochii imblanzitorului fixeaza in cusca fiara abia adusa din pustiu. Totusi frumosu-i rosu natural disparuse din obrajii cari sub lumina puternica a becurilor din vagon imprumutau vizibil culoarea galbena pamintie a cerei. Dar cuvintele lui erau raspicate si fara nici o adiere de teama.

- Ei, ce zici, coane Turcitule, ai vazut ca m-ai ramas cu deaavirsire... ai vazut ca n-au trecut trei saptamini, de cind discutam, si au si venit ai dumneavoastra la putere ? Nici nu stii ce bucurie am avut... Mihnea Baiatu era sa complecteze "...ca n-am facut nici un pari..." Dar se opri la timp, ingrozit ca era sa aduca vorba de bani, intr-un moment atit de putin priincios pentru un astfel de subiect. Nici nu stii ce bucurie am avut, ca in sfirsit te-am stiut aranjat. Cred ca acuma esti multumit...

Dar calmul tocmai revenise si intrebatului, masiv si cutremurator :

- E, as fi eu destul de multumit, neica, daca n-ar fi pe lumea asta destule lichele... glasui el incordat si categoric.

- He, ce sa-i faci, asa a fost de cind lumea, intrerupse la timp Baiatu... dar ce mi-a placut la dumneata, striga el repede, pentru a lua orice cuvint din gura adversarului, ceea ce am admirat, a fost siguranta cu care mi-ai spus : "Peste trei sapta-mini vin ai nostri, domnule !-‘ "Nu vin, nene Turcitule !..." "Vin, domnule, cind iti spun..." Parca vad si acum scena : ai batut cu pumnul in masa : "Eu cind iti spun o vorba - e vorba", ai strigat dumneata holarit, striga la rindu-i Baiatu, respirind mai in voie ca a gasit in sfirsit acest gen de vorbit, care ocoleste intrebarile si fereste de raspunsuri. si asa a fost coane Turcitule... Ma gindeam la dumneata. Omul ala e profet, nu altceva... intocmai s-a intimplat precum a zis ! si Baiatu rise cu multa pofta de potrivirea lucrurilor. Ei bine, domnule, am mai auzit eu vorbe de-astea... profetii politice... Dar asa ceva, o certitudine, o devizajare a viitorului atit de sigura intr-o vreme cind orice perspectiva era intunecata... Nene Turcitule, dar dumneata ar trebui sa faci politica de-adevarat, politica a oulrance nu asa in diletant...

Pe buzele lui Turcitu trfecu un zimbet fugar, strivit insa repede de figura aceea care se vrea necontenit colturoasa. In schimb, la fiecare cuvint neinteles de dinsa, doamna Turcitu suridea duios si privea cu reprosuri mai conciliante pe admiratorul subit al barbatului ei.

- Dealtfel, cred ca nu te-ai lasat dumneata, continua Baiatu fara preget, vazind ca zimbelul smuls cu atita truda buzelor cumplitului sau fost proprietar, uitat neachitat pe termen de sase luni, s-a stins asa de usor -, cred ca nu te-ai lasat dumneata cu una, cu doua... Probabil ca esti consilier in comisia interimara a culoareL.. Nu, nu-i asa, nene Turcitule ? Ia sa vedem, sunt si eu barem nitel, ghicitor, nitel profet, acolo... incerca el, cu o comparatie umilitoare pentru dinsul, gradul cel nou de ostilitate din tabara adversa.

- Nu, inchipuiti-va, nu l-a numit nimic, domnule Baiatu, rasari atunci argintiu glasul doamnei Turcitu.

insa lui Baiatu ii trebuia neaparat glasul dymnealui... si dindu-si seama ca joaca o carte serioasa, rasturna in partea opusa speteaza bancii, asa ca se putu aseza in voie in fata lor.

- Cum se poate ? Cum te-ai lasat dumneata, coane Turcitule...

- Cum m-am lasat sa ma calce toti netrebnicii in picioare..., mocni in sfirsit din nou mult asteptatul glas.

- Foarte rau, foarte rau, condamna prompt si cu asprime Baiatu aceasta slabiciune de neiertat. Dumneata nu trebuia sa-lasi lucrurile asa. Durrmcala trebuia sa te duci si sa bati din picior : "Ce faceti domnilor cu mine, care am fost osteanul cel mai credincios al partidului ?"...

Mihnea Baiatu sopti aceste cuvinte, din cauza afluentei de pasageri care umplusera tramvaiul la statia cea noua. Dar soapta lui avu atita fermitate intr-insa, ca vorbele-i parura indesate ecouri de trombon.

Doamna Turcitu il privi cu ochi luminati de placere si recunostinta.

- Vezi ’ spuse ea sotului sau. ti-am spus eu... Toata lumea care-ti vrea binele gindeste asa despre tine... Numai invidiosii...

- si cred ca are multi, se repezi iarasi Bafetu, vazind ca, in loc de orice raspuns, domnul Turcitu a ridicat plictisit din umeri, impingindu-si sotia usor cu cotul si strimbind in asa fel din nas ca parca aii subicct de conversatie da sa arate ca ar voi sa aibe cu Baiatu.

- Pai vezi, ti-am spus eu, izbucni repede Baiatu, ster-gindu-si sudoarea cu batista raspindiloare de placute mirosuri si care, judecind dupa priviri, pareau ca trezesc ecouri dulci in memoria doamnei Turcitu...

- ti-am spus eu, modestia te distruge pe dumneata... Muncesti pentru altii...

- Asta i-am spus-o si eu, se napusti atunci si doamna Turcitu... Iaca asa si-a pierdut timpul, se scula in viul noptii si se imbraca la moment... "Unde te duci, ma ?" "in propaganda !..." si zbughi-o... si-l mai prindeam tocmai dimineata urmatoare, daca nu lipsea cite doua, trei zile in sir... Dealtfel stii prea bine si dumneata, ca doar atunci erai la noi...

si ochii coanei Aglaia se ridicara spre tavanul vagonului plinf de-atitea amintiri. Baiatu era tocmai sa intervina pentru a indeparta conversatia si de la lipsurile de atunci cam lungi ale domnului Turcitu : "Da, cam pe atunci am plecat". Dar cuvintul "plecat" era tocmai cel mai interzis dintre toate si incurcat el strinse sprincenele, cautind cu calm aparent, in mintea incoltita, noul sirag de idei in care sa-si faca vint. Dar cocoana Aglaia relua mintuitoare :

- Toata noaptea si toata ziua lipsa... Ca si eu ma luasem de ginduri, ca femeia..j (si ochii ei clipira subtil spre Baiatu.) "Un’te duci Costica, de nu tu casa, nu tu masa ?..." "Lasa, pentru conu Jenica... sunt ostasu’ lui credincios..." si conu Jenica in sus, conu Jenica in jos... E... ce mi ti-a facut conu Jenica, pe urma cind s-a vazut cu ciolanu... Vorba domnului... (arata spre Baiatu). Nu tu, barem comisie interimara... nu tu ceva, o multumire, ca la politica.

- Da mai taci, frate, odata. Nu intelegi ca nu se putea.

- Da, nu se putea ?... Dar cu Mandicescu, cum s-a putut, riposta intepata coana Aglaia.

- Poftim Mandicescu, poftim pe cine mi-au pus, se minuna si Baiatu, care habar n-avea cine e Mandicescu. Pai bine, foane, de unde l-au mai scos si p-asta !... Adica intrucit e el mai grozav ca dumneata...

- Hm... mormai Turcitu. Ala-i d-al lui domnu Jenica...

- Dar dumneata ce esti ?...

- Eu, mai bine imi vedeam de treaba...

- Asa-i c-ai ajuns la vorba mea ?... isi roti Baiatu ochii triumfatori. Adica sa ma ierte conu Jenica (Baiatu nu stia nici chiar Jenica asta cine e) ...dar tocmai cu Mandicescu a gasit el sa Ic inlocuiasca...

- Zice ca a dat ceva parale... Adica a cheltuit din punga la alegeri.

- Pai pe punga merge, domnule ? Nu vezi, d-aia nu se mai alege nimic dc tara asta.

- Da ce, crezi c-a cheltuit ? se indoi Turcitu... Astea-s baliverne de-a lui conu Jenica...

- Pai vezi, coane Turcitule ? Asa e c-am avut dreptate sa te sfatuiesc, sa nu te iei dupa astia si sa ramii frumusel acasa... Ei si daca a cheltuit citeva tramvaie... dumneata n-ai cheltuit ?...

- Da cum nu ! se insufleti conu Turcitu, in vreme ce ochii Iui Baiatu straluceau de bucuria izbinzii... Citi sutari n-am dat pe girla... Da ma rog... n-as fi zis nimic...dar sa nu-l puna nici pe el...

- Pe Mandicescu ?

- Pai sigur...

- Pai eu ce zic ?...

Lui Baiatu ii venea sa porncasca darabana cu picioarele in podea. Cocoana Aglaia il privea cu o mare multumire. si Mihnea Baiatu recunoscu in gind ca arc toata dreptatea sa se considere mare mester in arta de a invirli dupa deget pe micii sai semeni. Acum nu-i raminea dccit sa dezvolte. Dar domnul Turcitu se si ridica :

- Trebuie sa schimbam aici, la Bratianu, explica el lui Baiatu, care se ridicase la rindu-i. Asa ca... sa venim la...

- Bine, da aci cobor si eu, se grabi Mihnea sa-i opreasca iarasi vorba cea nedorita in git... Dupa dumneavoastra, se inclina el politicos, impingindu-i cu delicateta dindarat spre usile deschise.

Jos, pe estrada, conversatia rula iarasi pe departe, intoarsa cu pricepere dc Baiatu : iar cind ochii lui iscoditori descoperira, in siragul de vagoane presarat pe dreptul bulevard, mult asteptatul "20" aratindu-si numarul luminos in departare, insoti semnalarea evenimentului dc unul din cele mai elegante si mai calduroase saluturi din cariera lui. incit domnul Turcitu, grabit si cu o stingacie de mahalagiu, care aduse o neta strimba-tura de neplacere si de dezaprobare pe buzele doamnei Turcitu, ingaima cu oarecare sfiala :

- Da mi se pare ca avem si noi o mica socoteala.

- Se face, se face, declr.ra categoric Baiatu... Urma o clipa de stinjenire pe care Baiatu vroi s-o acopere c-o recunoastere cinstita. Acolo, sase luni nu joaca cine stie ce rol... s-a intimplat... un pocher... insa domnul Turritu ii lua inainte :

- Mi se pare ca doua luni, facu el plimbind ochii intrebator de la Baiatu la sotia sa.

Atit ii marturisise mititica, gindi induiosat Baiatu. Cine stie ce-a mai fost si pe suflctelul ei, cind a trebuit sa acopere socoteala cu micile ei nascociri femeiesti...

- Da de unde... una singura, .si-aminti doamna Turcitu... plictisita inca de gafa sotului sau. Luna din urma.

- Pai parca spuneai... se incrunta usor Turcita..

- Spuneam, spuneam., am spus si eu la necaz... si privind sagalnic drept in ochii sotului ei, rise voios. Dar blana de la mantou de unde. ora sa mi-o cumpar... Costa ccva mai scump decit ti-am spus, marturisi ea imbujorata.

Ochii domnului Turcitu fulgerara scurt. Dar ea tocmai isi cerea scuze lui Mihnea ca a profitai de plecarea lui, pentru a-si pune in aplicare micile stratageme femeiesti.

- Asa suntem noi femeile, ciripi ea inveselita. in familia dumneavoastra nu se obisnuieste ?

- O, ba da, ba da..., dar cum sa nu ? i-auzi vorba, se grabi Baiatu sa confirme, usurai, pe nepusa-masa, de atita datorie, uitindu-se la coana Aglaia ca la o minune. si drept recunostinta isi reamintea cu mult drag de pielea ei alba, care se imbujora deodata pe intinderi mari la cea mai mica atingere.

Drept aceea, cind ca ii spuse ca le-ar face multa placere revenirea lui in casa la dinsii ca musafif, Baiatu, odata cu promisiunea facuta cu multa galanterie, se jura in fundul cugetului sau ca se va duce.

- stii, asla n-are nici o legatura cu mica datorie ramasa, il incuraja ea ca o burgheza de periferie caro stie unde sa puna punctul temeinic si sanatos. Poti sa ne-o platesti si mai tuv.iu... cunoastem noi... pe studentii astia... le da si lor ochii la multe, clipi ea, ingaduitoare, spre sotul ei.

Iar domnul Turcitu incheie galantom si proiector ca un politician de marca si bogatas ce se gasea :

- Sigur, sigur, ce mai incape vorba... daca e numai pentru atila !...

si-si impinse sotia ,spro treptele tramvaiului "20", caruia vagoanele sosite inainte ii cedara in sfirsit locul in statia supraincarcata.

inainte de a porni, Baiatu isi plimba instinctiv privirile prin multimea de pe estrada : subtirica cea inalta disparuse demult desigur, dar asta nu insemna ca a pierdut-o pentru totdeauna. Se urca doar amindoi la aceeasi statie ! si el simti plimbin-du-i-se impetuos prin vine cald si atitator hidromelul unei noi curiozitati. Un cap de copil pe-un corp excesiv de slab ! La drepL vorbind nu cunoscuse decit femei invoalte.

El pomi si abia atunci putu sa-si dea seama, dupa pasul parca liberat din poverile gravitatii, de imprejurarea teribila prin care trecuse ; o usurare fara de seaman ii domnea acum in suflet, o pace adinca asemeni inserarilor de pe cimpuri. Asemeni noptilor de pe front cind incetau rachetele si tunurile si luminau doar stelele si adiau doar plopii, cind natura reintra in stapinirea deplina a departarilor ei deposedate.

Mihnea Baiatu isi amintea adesea de razboi, dar atit dc indepartat, ca evenimentele zguduitoare prin care trecuse sc pareau ca i le-a povestit ori ca i le-a citit cineva, altul. Trebuia, totdeauna, mintea sa-i spuna : "Tu ai fost..."

El punea atunci aceasta indepartare neverosimila pe seama atit de multor evenimente prin care trecuse de atunci incoace si pe cale le denumea in mare dispret "civile-, dar mai ales pe nepasarea celor din juru-i, pe ocolul vadit pe care toti il faceau, virind brusc, ori de cite ori drumul vreunei amintiri, vie-unei preocupari apuca razna spre intimplarea cea grozava.

Mihnea si-o punea totdeauna dinaintea ochilor, cind imprejurarile il sileau sa treaca printr-o nevoie noua. "Am trecut eu pe-acolo ?" isi spunea el. si atunci buzele i se increteau de dispret si el pasea in viltoarc cu o siguranta care-l ducea totdeauna singura, ca bulboanele de la marginea riurilor, pe malul izbutirei.

indata ii umplea atunci sufletul satisfactia deplina si discreta ca s-a mai razbunat inca o data pe nepasarea generala pentru destul de indrazneata dar anonima lui glorie de demult.

Dar si acum, chiar dupa vulturelcle astea civilc, cum le denumea cu dispret, mai ales cind veneau atit de neastepiat. ca aceea din asta-seara, el stia mai cu seama sa prctuiarrJi simtamintul acestei paci desavirsite, coborindu-i prin frunte in inima ca o adiere dumnezeiasca.

"Iata un sentiment pe care dobitocii astia nu-l vor inteiege niciodata^, isi spune Mihnea Baiatu despicind valurile de oameni, curgind fara nici o noima intr-o parte si intr-alta, la un loc cu masinile si cu trasurile, pe strimta strada a Lipscanilor, incotro pornise in pas saltat. "Ei nu vor avea niciodata marea mea satisfactie, pentru ca toti acesti imbecili isi platesc gazdele si chiriile si nu stiu ce insemneaza poezia unei parasiri de domiciliu noaptea, pe fereastra, cind proaspata racoare, venind parca de departe, dc la hotarele cerului instelat, soseste «a le ajute, ca o complice dezinteresata.

Ei nu stiu ce inseamna eroismul !..."

Ochii lui alergau zglobii din trecatoare in trecatoare, sareau din automobile in trasuri, de pe trotuarul dimpotriva, alaturi de dinsul, orunde ii atrageau, nesimtit, culorile atit de variate ale costumelor femenine ! Ei umblau, doreau, alegeau, se dadeau in toata libertatea, si pasul lui se iutea pe masura ce putea dobindi, crescind ca un buchct pe cimpuri, alte priviri drept raspunsuri, ori cite un zimbet, ba chiar si risete fugare, pe care, cite o trecatoare in mare verva, privindu-l, le impartea subit si gentil intre dinsul si partenerul de la brat. Baiatu prindea din zbor fericit si multumitor partea ce i se cuvenea, demarcata de un anume surplus dc ton, pe care multi nu stiu sa-l desprinda, si acorda la rindu-i drumetei, cu care-si incrucisa privirea citeva clipe de inaripata tandrete, pentru a pasi mai departe, dispus ca de un pahar tare de vin, in zarva noilor surprize.

La un moment dat, pasul i se opri dinaintea cuiva, care-i astepta dirz coborirea de pe bordura trotuarului supraincarcat si-l privea cu ochi poruncitori si zvicnind in fulgere de nerabdare. Era un tinar sublocotenent, a carui uniforma, nou-nouta si foarte reglementara arata pe ostasul dc curind iesit din scoala militara. Lui Baiatu ii veni intii sa rida de atitudinea martiala a ofiterului prea proaspat si care, in furnicarul asta grabit, mai sta sa-si afirme cinul si importanta. El chiar facu o miscare de cedare, insa intepeneala si ochii din ce in ce mai scaparatori ai celuilalt il facura sa se incapatineze la rindu-i si sa-si propteasca piciorul ferm pe pozitie..

Citiva curiosi intoarsera capetele.

- Parca am fi doi tapi pe punte, glasui Baiatu prietenos si dispus din nou sa cedeze. Numai ca dirzenia ofiterului il ispitea sa vada ce ar putea sa se intimple pina la urma. Intr-adevar cuvintele lui infuriascra pe preopinent intr-atita, ineit obrajii i se umflasera ca o punga izbita cu furie de suvoiul singelui.

- Cum iti permiti... izbuti sa articuleze subtirelul sublocotenent. nehotarit sa dea asaltul definitiv impotriva unui adversar a carui structura indeajuns de solida abia mai tifziu se gindise s-o evalueze ca un prea tinar militar ce se afla si la caro eroismul porneste inaintea prozaicei ratiuni strategice.

Curiosii se strinsera...

- Domnilor" le explica Baiatu, cu risul acela linistit si sigur dc sine cu care ar fi scos din fire si pe un general, nu numai pe un june debutant in arta de a comanda si a-si impune vointa. Domnilor, domnul ofiter tine cu orice pret sa cobor eu de pe trotuar si sa-i fac loc, desi ar putea sa faca si dumnealui acelasi lucru...

Figura sublocotenentului invinetise. Prea tinar si prea sfios

- sfiala inecase cu desavirsire mica doza de impertinenta cu care blestema acum clipa cind se bagase in aceasta stupida incurcatura - nu mai putea sa ingaimeze nici un cuvint si nici nu gasea cum sa faca vreo miscare, care sa-l scoala dintr-o situatie alit de penibila, fara ca prestigiul sa-i fie prea micsorat...

- Ei, si de ce nu i-ai face, domnule ? interveni flegmatic un civil rubicond si cu privirea binevoitoare. Daca omului ii place sa dea altii in laturi dinaintea dumnealui, fa-i domnule, placcrea asta... Ce te costa, domnule... starui el cu voce din ce in ce mai crcscuta si mai impaciuitoare.

- Dumneata trebuie sa cobori, apostrpfa acum pe Baiatu, strccurindu-se in primele rinduri, un alt sublocotenent mic, dar acesta plin de inima si cu vorbe gata la raspuns. Nu vezi ca este sublocotenent, nu vezi ca uniforma iti spune de la inceput cu cine ai a face... Dinaintea armatei, toata lumea trebuie sa se dea in laturi... De-aceea am ajuns unde ne aflam ca nu mai o rospect, nu mai e nimic...

- Domnule sublocotenent, imi dati voie, interveni in discutie un alt civil, cu ochelari si cu mustacioara blonda, masurat la vorba si distant. Toata lumea se da in laturi in fata armatei, dupa cum dumneavoastra, cind veti intra in birou la mine. trebuie .sa intrati anuntat si cu cuviinta... Cind suntem pe strada, e bine insa sa dam consideratie virstei noastre...

-. Dumneavoastra nu mai tineti seama de nimic, racni peste capete o voce de cetatean indignat. Dar ce, noi nli suntem oameni...

Urmara sisiituri si dezaprobari...

- Dumneata prea avansezi...

- Pai asa e, domne... ce mai la deal, la vale, ne-am saturat...

- Ei, sa stii de la mine, domnule sublocotenent, lua si Baiatu cuvintul, foarte satisfacut! de aceasta imprejurare si cit se poate de demn. pentru ca se plictisise si vrea sa gaseasca o iesire, sa stii de la mine, tuna el ca sa intreaca galagia iscata.

Gradul dumitale eu l-am purtat, domnule, demult, domnule, cu onoare, domnule, pe front...

Un murmur dQ aprobari insoti aceasta marturisire...

- Acolo ar trebui sa fiti asa belicosi, nu pe trotuare... mugi cetateanul indignat si invizibil in gramada dc capete.

- Ar trebui sa va ginditi cind busculati lumea pe strazi, ca nu stiti cu cine aveti de-a face... rosti domnul cu mustata blonda dojenitor si impaciuitor...

Mihnea Baiatu gasi usor acum in cercul de actori si spectatori un culoar ce se despica respectuos dinainte-i, dupa ce !Acu ofiterilor o excesiv de politicoasa reverenta : "Am onoarea sa va salut !"

Ceva mai incolo, privi in urma. Grupul, departe de a sc sparge, crescuse simtitor. si devenise si mai galagios. El surise de isprava lui, "demonic", cum ii placea sa surida, dar deschise si-mai mult pasul, precaut.

Se simtea foarte bucurestean cind provoca sub cerul liber astfel de discutii publice, ce-l nedumerisera mult pe el, sfiosul de acum zece ani, cind venise incoace. Simple neintelegeri care proveneau din aproape nimic, pentru a se umfla pina la absurd $ chiar pina la interventia gardieniloir, si terminind de multe ori la sectia politieneasca. Entuziasmat atunci pentru tot ce socotea el ca este bucurestean si ca trebuie neaparat sa-i placa, indrazni de la un timp sa se amestece chiar cu oarecare ar-, doare in aceste mici conflicte de strada, incit nu o data sc in-timpla sa traga singur ponoasele unor fapte provocate de altii. Primi chiar unele citatii de chemare in judecata, dar, cu domiciliul sau etern nestabil, putu scapa cu usurinta oricarei amenzi, cu repercusiuni devastatoare asupra cuantumului pen-siunei- lunare ce continua si acum sa vie regulat din provincie.

Astfel ca in ultimul timp, bucurestean mai putin zelos, insa imbogatit de experiente, Mihnea se multumea sa-si satisfaca astfel de pasiuni de plin aer, numai provocindu-le si dis-parind cu abilitate cind pe orizontul lor apropiat incepeau sa mijeasca diversele complicatii.

Mihnea Baiatu cauta acum - si de asta venise incoace - i’n restaurant nou si foarte intesat de consumatori. Astazi, in afara de evenimentele zilei acesteia bogate in intimplari, plata acontului de chirie ii usurase mult din greutate si pentru ca se simtea chiar ca un fluture de usor si zglobiu, grija lui instinctiva era acum si mai ascutita sa nu nimereasca, in betia zborului, cine stie ce buruiana cu petale lipicioase, or cu corola dispusa in forma de vicleana cursa.

Asadar cind gasi ce cauta, nu se grabi sa intre pina nu examina din prag toti chelnarii cari ieseau in roiuri, dinspre bufetul luminos, incarcat si monumental ca o orga de mare catcdrala. Aveau toti bratele pline de farfurii si de castroane pe care le plimbau cu miscari indraznete si abilitati de prestidigitator printre sirurile de mese si printre siroaiele de consumatori, ce ieseau sau cari, abia veniti, examinau cu atentie unde ar putea sa-si gaseasca loc la mesele supraintessite.

Nu s-ar putea exagera afirmind ca Mihnea Baiatu cunostea poate mai bine de jumatate pe chelnarii din Bucuresti. Nu desigur pe nume ; caci nu avea interes sa-si exercite memoria decit asupra figurilor.

si lucrul e usor de inteles daca se stie ca Baiatu, nu o data, si-a luat masa de seara in conditiunile in care ,vrea sa si-o ia si acum. E de adaugat ca astfel de mese, platite si rasplatite cu destule emotii, facuse sa-i fie servite in numar destul de mare, mai cu seama in primii ani ai existentii lui la Bucuresti. Mai incoace insa, cind oglinda i-a soptit prieteneste ca ar fi timpul sa-si schimbe titulatura de student in aceea de doctorand, sistemul a fost in buna parte parasit. in orice caz executat cu incomparabil mai multe precautii. Ceea ce-i da lui singur sa inteleaga ca arta-i in aceasta privinta a inceput sa-si arate rinjetul sfir.sitului.

Dar in seara asta, cind totul i-a mers de minune, el simte gilgiind intr-insul, vijelioase, puterile primei tinereti. Lasa deci sa-i scape locul care se goli indata, la o masa tocmai din fundul salci supraincarcate si sonore ; insa se repezi ca un uliu, dind peste altii si chiar peste o duduie, pe care se prefacu ca n-o vede, la unul din locurile cele mai bine situate, pentru ca operatia sa-i iasa de minune.

Avantajul acestui loc era ca se gasea foarte aproape de usa. Iar alta calitate, pe care o au mesele mai apropiate de intrare, e si aceea ca de obicei se ocupa de indivizi grabiti cari n-au de gind sa-si piarda noaptea toata dinaintea halbelor de bere incontinuu reinnoite. Apoi afluenta din jurul lor e vesnic viu curgatoare, ca undele intr-una primenite ale riului cel repede la drum.

Or, intr-un astfel do riu, oricind te porti da la fund cu cea mai mare usurinta ; curentul lui grabit, mai ales cind inoti anume intr-acolo, te depune repede afara, in aerul rece si imbarbatator.

Astfel Baiatu nu se grabi deloc si minca in tihna, ca unul care, desi asezat la mesele acestea din fata, intelege sa-si petreaca noaptea in voie si sa-si faca siesta pc indelete. si pina sa sfirseasca el, toti comesenii se schimbara, intr-adevar ; afara de unul, pus parca popindau acolo.

Imbecilul nu intelegea deloc sa se urneasca ; asa ca Baiatu, vrind, nevrind, trebui sa mai comande o prajitura, o cafea, un lichior, inca o halba.

si-n gind invoca toate duhurile nevazutului ca sa-l duca odata dracului din fata lui. Daca ar plesni de apoplexie, se gindea el contemplindu-i abdomenul enorm, imprejurarea ar fi nu se poate mai binevenita. in zarva si-n ingramadeala ce s-ar produce, el s-ar gasi cu totul in elementul sau.

Sala gemea. Usa de la intrare nu mai prididea. Din suvoiul gros al noilor-veni ti, afluenti umflati se desfaccau printre liniile simetrice de mese. in aerul zadarnic premenit in vuiet de ventilatoare, domnea, definitiv stapinitor, mirosul dulceag al alcoolului, pe tron dumnezeiesc, purtat de norii de fum al atitor tigarete, trabuce si pipe de toate calibrele, din care se inalta spre tavan, domol si fara gres, ca jertfele bine primite.

De mai multe ori momentul loviturei finale se ivise ispititor. Dar domnul cel balonat nici gind sa se urneasca. si momentul era astfel necontenit pierdut.

Chelnarul soseste din nou ; poate ii va da gindul cel bun apoplecticului sa ceara plata ! Ceilalti comeseni sunt cu totul proaspeti si habar n-au de ce s-a petrecut inaintea lor. Dar porcul asta gros, cit numai bun de-a fi taiat de Craciun, si care rontaia cu atita pofta sunca semenului sau, cunostea toate fazele mesei pe care si-o oferise Baiatu. Numai faza finala n-o vazuse, cu ochii lui bleojditi peste fire, de parca ar fi ghicit ca tovarasu-i de masa n-ar dori sa fie vazuta niciodata.

Baiatul se cutremura. Daca hipopotamul nutreste intocmai aceleasi ginduri ca si dinsul ? in cazul asta, cel care raminea pe urma era pierdut !

Arunca deci o privire ingrijata spre inalta orga a bufetului. Chelnarul lor nu se vedea ; probabil era in dos la bucatarie... Asa ca. acum or niciodata ! Cu o miscare lenese isi apuca pa- laria din cuierul apropiat si si-o puse deocamdata pe ceafa, ca unul care inca nu s-a hotarit definitiv ce are sa faca. isi infipse apoi o scobitoare noua intre dinti si arunca o ultima ochire spre bufetul-orga, care, in loc de sunete, emitea cele mai voioase lumini. Niciodata un "moment" mai propice nu i se oferise lui Baiatu. A-i da si acum cu piciorul...

Talpile se proptira in mozaicul dusumelei.

Dar miscarea se opri aci neterminata. Caci ochii rosii ai... porcului se oprisera drept in ochii lui si gura, care molfaise pina acum numai la carnuri si brinzeturi conservate, molfai acum spre dinsul, mieroasa si duhnitoare :

- Domnule, ma iertati... dar eu va cunosc de undeva... De un ceas, de cind ma uit la dumneata...

"De trei ceasuri, porcule", il corecta in gind Baiatu... Dar glasul lui intona si el, la rindu-i, potrivit de dulce :

- Da, da, ne cunoastem, sa stii ca ne cunoastem... Tocmai asta ma intrebam si eu... de unde, frate... ? insa acum intelegeti..

si dupa ce arunca o ultima privire spre bufet, facu, fara nici o jena, sculindu-se, un gest elocvent, spre desert...

- Un moment numai...

Domnul cel gras incuviinta din cap cu larga intelegere si naturala toleranta, iar conmesenii ceilalti, printre care si o doamna mai in virsta, bine crescuti, parura ca n-aud, nici nu vad..

Lui Baiatu ii fu mult pina ce dadu in albia suvoiului celui mare, acum, desigur. Pe urma de la usa halei de bere si pina la tramvai...

Aici pina la primul tramvai pe care-l gasi in statie, pentru ca Caiatu nu putea sa astepte aci, atit de aproape de localul abia parasit, sosirea chiar a tramvaiului care putea sa-l duca direct acasa...

O lua drept pe-o directie acum straina, dar care altadata ii fusese familiara, pentru ca nu exista linie de tramvai in Bucuresti, la capatul careia Mihnea Baiatu sa nu fi locuit vreodata...

Facu insa numai trei statii si cobori sa astepte legatura, care sa-l indrepte pe drumul cel bun. si nu regreta calea ce-o apucase. Caci aci, in fata statiei, se nemeri sa fie sectia do politie la care tocmai se intimplase sa se rezolve conflictul stirnit de el acum citeva ceasuri pe slracta Lipscani.

Din politie ieseau : unul dintre cei doi sublocotenenti, si anume cel care aparuse pe urma, unul dintre civilii care luasera parte la discutie, si anume unul, si-aduce perfect de bine aminte, care luase cuvintul tocmai cind plecase el, in sfirsit alti doi, complet necunoscuti.

Mihnea Baiatu constata cu nespusa placere ca provocase si de data asta una lata de tot si cu adevarat bucuresteana, o rafuiala fara cauza si fara scop, la care iau parte, pe rind, toti trecatorii pe care intimplarea ii aduce la locul pricinei. Cei care au inceput-o au disparut de mult, altii vin, le iau locul, si pina ce "chestia" sa se domoleasca - de obicei cu concursul politiei - pe scena imprejurarei s-au si perindat citeva serii de actori.

"Bucurestenii", desi pareau acum impacati, totusi nu se potolisera inca din combatut. Ei restabileau de asta data contributia fiecaruia de pareri si cistigul pe care-l repurtasera unul asupra celuilalt. Aci mai raminea inca un simbure de neintelegere.

- Eu am spus de la inceput, tinea mortis sa se stie unul dintre cei complet necunoscuti : armata tarei trebuie respectata atita timp cit ea asigura respectul reciproc... Cum, n-am zis bine, domnule sublocotenent ?... Adica atunci la ce mai serveste armata ?... Ca sa te dea jos de pe trotuar ?...

- A nu, pardon..., sa auzi alta voce intrerupind vehement, dar pe care Baiatu n-o mai putu identifica, pentru ca grupul intrase in intuneric. Pardon, pardon !... mai striga vocea, apoi se cobori intr-atita ca nu se mai auzi nimic...

Cind Baiatu urca in sfirsit in vagonul intirziat, grupul, ajuns din urma, tocmai isi facea intrarea, in corpore, pe poarta cu ostrete verzi a vestitei gradini de vara : "La calul balan".

Un tinar frumos, atit de simpatic la vorba, atit de repede la fapta, plin de atita prezenta de spirit, de curaj, de vioiciune, nu se putea sa nu placa pina dincolo de margini sotilor Nisipoiu. In nu mai mult de doua luni de zile ii cuceri pe amindoi definitiv ; in primul rind desigur pe doamna, pentru care nenumaratele lui calitati lasau cu mult in urma modestele ei pretentii, pe urma pe domnul care se convinse temeinic ca

Baiatu e un baiat serios, un adevarat student, adica doctorand, ce-si va trece in curind ultimele examene pentru a iesi om serios si burduf de carte, nu simplu licentiat, ci chiar doctor in drept.

Erau insa doua chestiuni pe care el inca nu le lamurise cu domnul doctorand, "ca sa nu spuna omul - isi scu/.a domnul grefier propria sfiala - "ca prea imi iau asupra lui rolul de controlor, or de de tata".

intii, predilectia lui Baiatu, de a-i oferi la fiecare inlil-nire o simpla conferinta cu subiect juridic, il magulea intr-un mod cu totul deosebit, dar preferinta pentru subiecte penale il cam nedumerea.

"Adica sa nu stapineasca el tot asa si Civilul ?..."

si conul Nisipoiu simtea de datoria sa sa-i atraga luarea-aminte, cu delicatete, ca taria unui avocat la Civil se dovedeste - si de-acolo isi trage viata...

Pe urma il mai nedumerea o chestie si mai delicata... Adica daca domnul Baiatu e doctorand, atunci e de la sine inteles ca trebuie sa aibe diploma de licenta la buzunar. Ma rog, atunci de ce nu profeseaza ?...

in Bucuresti mai toti avocatii, precit stia, sunt licentiati... Poate s-a schimbat ceva cu legea cea noua...

ingrijat, domnul grefier ceruse lamuriri de la mai multi din avocatii care frecventau judecatoria unde lucra. Toti il asigurara : nu s-a introdus nici un doctorat obligatoriu penuu avocatii sau magistrati. S-a descutat si chestia asta, cind s-a facut legea, si poate chiar va fi tinuta in vedere la vreo viitoare modificare, dar drepturile cistigate ramin bine cistigaU...

Domnul Nisipoiu si-a croit in fel si chip interpelarea pe pe care planuise s-o adreseze junelui doctorand, pentru a fi scos din aceste nedumiriri. Dar dorind sa procedeze cu toata delicatetea, o amina pe zi ce trece, negasind momentul potrivit sa-l intrebe fara a-l jigni oarecum... Totusi dorinta de a-i deschide capul il imboldea, il rodea.

£ cunostea foarte bine pe tinerii astia, cari nu-si dau seama de timpul care trece si care nu se mai intoarce niciodata. He, daca el ar fi avut mijloace, ar fi stiut el cum sa economiseasca vremea asta, cel mai pretios dintre toate avuturile omului ! si cel mai nebagat in seama ! Cu nepasare toti il arunca, il varsa, il lasa sa se verse cu apa la cana, cind se uita robinetul deschis... Toti, in toate partile...

Adica ce asteapta baietasul asta sa-si ia doctoralul, cind se poale inscrie numai cu licenta in barou ? De-ce sa nu-si faca el anii uciniciei avocatesti odata cu doctoratul ? De ce sa nu culce doi iepuri dintr-o lovitura ?... "

Nu, hotarit, oricit s-o supara domnul Baiatu, el trebuie sa-l scuture, trebuie sa-l dezmeticeasca... si sa lase pe el... Iaca un om cinstit... Niciodata de cind l-au facut arhivar, de cind a schimbat meseria pe cont propriu, de practicant, cu aceea de lefegiu al statului, n-a luat un ban de la un impricinat... si n-a facut nimanui nici un hatir... Dar acum mai ca ar vorbi cu un impricinat, cu altul.

"Hai, omule ca-ti recomand eu unul, un avocat tinar si inimos"...

He, sa dai mult sa gasesti, in primii ani ai carierei pe unul priceput, care sa te ajute.

Domnul Nisipoiu nu se lasa deci pina nu facu intr-o buna zi, luind-o pe departe, cu delicatete, propunerea aceasta lui Baiatu.

- Ma rog, daca dumneata esti student la doctorat... dar nu te superi de ce-ti spui...

- Nu ma supar deloc, coane... raspunse Baiatu, punin-du-so in garda cu destula neliniste...

- Apoi daca dumneata esti student la doctorat, pai trebuie sa ai si licenta gata... trebuie sa fi luat licenta care va sa zica...

Baiatu mirii usor in adincul pieptului... Adica... il suspecteaza ? Ma rog, si-n definitiv ce-l priveste pe el toate astea ?... Chiria pina acum a platit-o in regula, incolo...

- Ma rog, nu trebuie sa fie cu suparare...

A fagaduit ca va fi fara suparare, acum trebuie sa stea si sa asculte calm tot ce-i va spune grefierul.

- Dar am spus, coane Nisipoiule, nu-i nici o suparare...

- Eu nu vreau sa iscodesc... n-am nici un interes... oho... dar nici un interes... se scutura conul Nisipoiu de orice interes ca de Satana... Dar numai asa, stii, ca sa ma dumiresc... si eu... ca omul, care nu a invatat carte... Asta vream sa intreb... Ca sa fii la doctorat, nu trebuie intii sa ai licenta ?...

- Fireste ca trebuie... Aha... zi, te indoiesti daca o am cumva, rise acru Baiatu. Ei bine, domnule Nisipoiu, iaca am sa ma rog de cei de la secretariatul facultatei sa mi-o imprumute si mie intr-o zi, ca sa i-o arat proprietarului meu, care nu crede ca sunt licentiat... asa am sa pun in petitie.

- Vai de mine, atunci iaca nu mai spun nimic...

- Lasa, coane Nisipoiule, acum n-o lua si dumneata asa... va cunosc eu pe dumneavoastra, oamenii astia de Drept - apasa el ironic pe cuvintul drept - pina nu scoate omul documentul din buzunar nu-l credeti... Instrumentum probatorium, facu el savant...

Domnul Nisipoiu, pe care cele doua cuvinte latinesti il aruncasera iarasi inapoi in umilinta ignorantei lui, de unde vrea sa iese, ca sa indrumeze el, nevolnicul, pe-un om de carte si cultura ca acesta, nu se lasa totusi pina nu impartasi tinarului sau chirias si prieten gindurile care-l munceau.

- Iarta-ma, coane Baiatule, eu nu vreau sa ma grozavesc... dar am vazut multi tineri magistrati cari stiau bine sa pronunte latineste, dar cind era vorba de pronuntarea ailalta, a hotarirei, suspendau sedinta si ma chemau in cabinet sa-mi ceara parerea. Am vazut si avocati tineri ca dumneata, venind cu ghiozdanul colo, parca de cind mama lui l-a facut numai avocat a fost... Se furlandisea fata de clienti de parca era un curcan printre turma de curci si... pe urma... cind deschidea dosarul, imi soptea mie la ureche sa ma intrebe daca procedura este bine indeplinita sau nu... Sa nu-ti fie cu suparare, dar poti sa ai si titlu de doctor, si inca de la Paris, si cind te-oi baga eu intr-o chichita de-ale mele, sa stii ca de te-oi invirti mai mult sa iesi, d-aia o sa te incurci mai rau...

- Ei bine, chitibuserii d-alea nu se invata la facultate, se scutura Baiatu ca de-o oroare... Dreptul e cu totul altceva, coane Nisipoiule, privi el departe, misterios.

- stiu, ofta Nisipoiu, dar asta e partea rea... Ca multi sunt cari se vira printre articole ca printre niste metereze... si te improasca de-acolo, de nu poti sa te mai misti nici intr-o parte... Apoi, cucoane, daca vrei sa fii avocat, chit ca n-o sa te tii de chichite, da asculta si sfatul meu de batrin ; de stiut trebuie sa le stii, ca sa poti sa te aperi de ele, cind ti le arunca alalalt, din partea ailalta... De ce nu vii dumneata pe la mine, sa ti le arat ? facu mustrator conul Nisipoiu. Iaca, nu mi-as bate capul cu oricare altul... Dar dumneata mi-esti drag... se cunoaste de departe ca esti om bun... eu sunt tare cunoscator, sa stii... Eu am vazut pe nevasta-mea... Aia-ti discerna pe om dintr-o mie...

Mihnea Baiatu privea drept in ochi pe grefier si pupilele lui se mareau si se deschideau rind pe rind, cu repeziciune, ca si cind ar fi vrut sa prinda in jocul lor necurmat intentiile ascunse ale lui Nisipoiu.

Raspunsul insa nu putea fi decit unul. Mihnea Baiatu cunostea acest lucru de minune : niciodata nu trebuie sa zici nu, cind ai inceput cu da, si dimpotriva... Cum o sa-l mai creada celalalt licentiat daca ar incepe sa inventeze de-acuma la greutati or la imposibilitati, ce-l opresc sa-i asculte aprioric sfatul, cind celalalt s-ar putea informa numaidecit daca astfel de inventii pripite sunt plauzibile... Deci acum <Ja pe toata linia...

- Da, da, stii ca e o idee asta, striga Baiatu, dind aprobator din cap, ca si cind ar fi auzit cea mai fericita propunere ce-i putea facc. Da..., da... este o idee, este o minunata idee ce-mi spui dumneata... Asta am auzit-o si eu spunindu-se, ca tinerii avocati si magistrati, licentiati proaspat, o cam incurca zdravan la inceput... Ma rog, de cind lumea, practica a fost una, teoria alta... Ce folos ca esti burduf de carte... nu vorbesc de mine, se intrerupse el modest, in protestarile grefierului... Dar vorba vine, oricit de burduf de carte oi fi dumneata, oricit ai sti pe dinafara toate suruburile unei masini de tren, bunaoara, daca n-ai pus niciodata mina pe vreunul din ele, cuSiguranta ca nici n-o sa stii s-o urnesti din loc, daca...

- Sau dac-o urnesti, cine stie pe unde o nimeresti cu ea daca...

- Ai mare dreptate, nene... domne.

- Nu, nu, lasa asa... vreau sa-mi zici numai asa, ca-mi esti tare simpatic...

- Ai mare dreptate, nene Nisipoiule. Iaca sa stii ca am sa incep sa viu... si pe urma, te pomenesti ca m-o tenta si inscrisul de-acum in barou...

- S-a terminat... de miine te astept... si... n-avea grija... Pina acum eu n-am recomandat la nimeni un client, facu Nisipoiu misterios... Cind m-a intrebat omul, eu totdeauna i-am spus : "Ia-ti un avocat". "Pe cine ?" m-a intrebat el. "Pe cine vrei... acolo nu m-amestec", i-am taiat-o scurt... ca la mine n-a mers niciodata, declara el, ridicindu-si deodata capul dintre umerii intre care ii placea sa-l tie infundat... Niciodata... E, la dumneata sa stii... (Aci cuvintele se tradusera in citeva miscari ale degetelor. Esti cel dintii pentru care...

- Bine, coane... si lasa ca facem noi... sopti inspirat Baiatu, gindindu-se de indata la amicul sau Grigoras Idristeanu, pe care-l gasise la rindu-i cu o vechime de doi ani in facultate, dar care acum doua veri isi luase in sfirsit licenta, dupa o activitate universitara de unsprezece ani impliniti, inscriindu-se pe loc in baroul Ilfov.

Baiatu stia bine ca Idristeanu se plingea de clienti ; daca i-ar spune si lui sa se mute prin mahalaua asta, tocmai bine ar infiinta o societate in trei. El i-ar servi pina una, alta, de secretar ; iar domnul Nisipoiu de furnizor si desigur de dirijor juridic, ca stiinta lui Idristeanu... Cistigul impartit in trei ar fi destul de rotunjor, si unde mai pui ca ar creste pe zi ce trece, mai ales ca Baiatu ar depune toate silintele ca noua asociatie sa prospere printr-o munca indirjita si ileogoiata : unul cu titlul, unul cu scrisul, unul cu invirteala.

- Am reflectat adinc la propunerea dumitale, grai el dupa o tacere. Insa eu am un prieten foarte bun, ce sa-ti spun, un frate de cruce. Suntem jurati sa nu facem nimic unul fara celalalt. De cind m-asteapta el sa ma intovarasesc cu dinsul, caci el si-a luat licenta acum un an... vreau sa spun cu un an inaintea mea... De cind imi tot bate el capul sa incepem impreuna. si de aceea, scumpe domnule Nisipoiu, daca am incepe noi in trei, eu uite, ti-o spun, sa stii ca facem treaba zdravana...

Domnul Nisipoiu a privit intii crunt in pamint, cum i-era obiceiul, apoi si-a pravalit privirile lui vinetii si grele drept in ochii lui Baatu.

- Domnule Baiatu, a luat apoi cuvintul domol si metodic... domnule Baiatu, iaca, de ce te cunosc mai mult, de atita izbutesti sa ma farmeci mai mult...

- Atunci s-a facut ! striga plin de veselie Baiatu, apucin-du-i miinile.

- Esti inimos, esti foarte inimos, il intrerupse calm grefierul, desfacindu-si mina dintre degetele lui fine pentru a i le apuca la rindu-i intre palmele grele si a i le scutura cu simpatie nesfirsita. Esti foarte inimos... si cum spun, de aia te iubesc mult, ca te vad dezinteresat si cum se zice... altruist... Ca tocmai vorbeam cu nevasta-mea, care si ea a bagat de seama acest lucru... Iaca, e foarte dezinteresat, imi spunea dumneaei... si «ista e un rau...

Baiatu facu o miscare, pe care Nisipoiu i-o stapinicu obisnuitul lui gest cu care poftea la rabdare.

...Vreau sa zic, continua el, n-ar fi chiar asa de rau sa fie cineva dezinteresat, ba chiar ar fi tare bine, ba chiar ar fi minunat de bine... daca toata lumea... Ehe... Dar atunci n-am mai fi noi grefierii, n-ati mai fi dumneavoastra doctoranzii, n-ar mai fi dumnealor magistratii si avocatii... Cum s-ar zice, toata lumea ar trai ca-n sinul lui Avram... N-ar mai fi nici judecatori, nici facultati de Drept si nici aceasta minunata stiinta a Dreptului, propunerea mea nu ar mai avea tiici un rost... Un avocat, domnule Baiatu, trebuie inainte de toate sa fie interesant... El nu trebuie sa-si insoteasca interesul lui dccit cu al unuia singur, care are mai multe fete si-l poate chema Stan, Bran. Stancu, Trancu, cum vrei dumneata, insa care, pentru el, nu poarta decit un nume : clientul. Tovaras ? Un avocat ? Tot un avocat...? N-am facut nimic... si pe urma, ce mai la deal, la vale... Am spus, mi-esti drag si de-aia ti-as da concursul meu cu placere... Dar pentru un altul, eu nu ma bag... Eu nu sunt de profesie, cum se spune, samsar de procese ; in lunga mea cariera nu s-a intimplat...

si domnul Nisipoiu taie aerul intr-o parte si-n alta cu palma intinsa.

Baiatu paru ca reflecteaza adinc la vorbele grefierului. Dar repede un suris de intelegere ii miji in coltul buzelor, care se rasfrinsera intr-un colt, pentru a lasa sa se vada albeata unui dinte...

"Al dracului, interesat grefier", il cintari Mihnea pe sub sprincene. "Cum ma ia el de frumusel, pe departe... Trebuie sa cedez, n-am ce sa fac..."

si dintele aparu iar in rasfringerea buzei. il batu binisor pe brat :

- Lasa, coane Nisipoiu, ca facem noi... La urma urmei, iaca... sa nu zici ca-mi vir toti amicii or toate cimotiile in combinatie... Nu vreau ca sa crezi asa ceva despre mine si sa-ti strici ideea ce-o ai si care, sa stii, e foarte adevarata, ca sunt un dezinteresat... Ei bine, s-o stii, asa a fost si asa este, de cind sunt pe lume... Banul la mine a fost totdeauna in rindul al doilea... oho, ba chiar al treilea, or al patrulea... Citeodata nu l-am socotit deloc... Uite, sa intrebi gazdele mele, care ma rugau sa ramin...

- De-asta cred fara sa mai intreb. ti-am spus eu si-o mai repet : noi ne pricepem la oameni... Mai cu seama nevasta-mea... .Chiar ea spunea : "Ne-a venit o bomboana de chirias..."

- Ei bine, nene Nisipoiule, spuse si mai indulcit Baiatu, clipind concesiv din ochi. si-i apuca din nou mina pe care i-o scutura cu tarie : Iaca, pentru ca sa vezi ca intr-adevar e asa precum a spus doamna, fie... oriciti asociati mi-oi lua eu... s-a ispravit ! Jumatatea dumitale sa‘ ramina intreaga... Ei, ce zici acum ?

si un ris puternic razbatu dintre dintii sanatosi. Domnul Nisipoiu parca sovai, cit era de mare, pe puternicele picioare, isi lasa ochii grei si albastri in pamint, ca scapara acum minii, in ochii lui Baiatu, inca luminosi de larga-i darnicie.

- Care jumatate, domnule ?

- Jumatate... Jumatatea cistigului... A asociatiei noastre, nene Nisipoiule... Nu intelegi... ? E simplu ! Noi doi luam jumatate... dumneata alta jumatate... cealalta... intreaga... ca si cum ai fi intovarasit doar cu mine...

- Jumatate... din cistig... care cistig, ma rog ?

- Pai... ce-o iesi de-acolo... Dumneata ne dai procesele... si...

- Ha... ha... suiera domnul Nisipoiu sau mai degraba racni... Ho, ho... Eu va dau procese si dumneata-mi dai bani... Ha, ha... Adica... hi...

si domnul Nisipoiu rise atit de amar, tintind pamintul, de parca prin hohotele acelea ar fi vrut sa expulzeze in sfortari sacadate tot veninul pe care baiatul asta perfid or nestiutor i-l aruncase in inima...

- Adica sa ma fi inselat eu atit de mult asupra dumitale ? privi el din nou in ochi pe Baiatu, care, nespus de mirat, aproape aiurit, isi pierduse pentru prima oara cumpatul si se daduse involuntar un pas inapoi... Adica sa ma fi inselat intr-atita ?... Hi... se nedumeri tot mai mult domnul Nisipoiu... Dar in sfirsit... Eu ca eu... za zicem... Dar Polixeni... Sa se fi inselat ea asa de mult asupra dumitale ?... Asta e cu neputinta...

si fu rindul lui sa faca acum doi pasi inapoi...

- Haida-de, nu se poate, racni Nisipoiu... Nu noi ne-am inselat asupra dumitale... Asa ceva nu e cu putinta... Dumneata, tinere, te-ai inselat asupra noastra, asupra mea... Asta e... Asta e ! striga el din ce in ce mai tare, vesel ca a gasit in sfirsit cheia misterului neasteptat, care-l facuse o clipa sa se indoiasca de calitatile lui indiscutabile si mai ales ale coanei Polixeni de a citi in sufletul omului. Asta e... si ti-o cred... esti tinar, esti nestiutor, esti nevinovat... si ai dreptate ! (Aici dumnealui scazu vocea cu o octava.) Toti, toti grefierii sunt pungasi... Toti fura in dreapta si-n stinga... Toti sunt intelesi cu partile si cu avo- catii... (incepu sa taie aerul cu mina intinsa orizontal.) La mine nu s-a intimplat... si nu se va intimpla... Numai asa... te pot recomanda la un client, doi, domnule Baiatu, si te sfatui la practica... dar atit... eu n-am sa-mi dau cu parerea in fata judecatorului alui tinar, cind ma cheama pentru pronuntare in camcra de chibzuirc, ca vad lucrurile asa sau altminteri, cum face de-alde domnul Vulpache cu mustatile innodate... si nici n-adaug sau sterg vreo tifra in proceduri... Eu pot numai sa-ti recomand un proces si sa-ti recomand, seara, pe ce temei sa te pui a doua zi... Asta e tot ce pot face eu, domnule Baiatu... S-o stii... Rasplata n-astept... He, he, nu te pricepi la oameni, domnule Baiatu... Asa e ca nu te pricepi ?... Ma rog, te las pe dumneata sa spui...

- Nu ma pricep, domnule Nisipoiu, ingina Mihnea, fericit ca apa l-a scos si de asta data, ca si de multe ori inainte, singura la mal...

- E, da mina colea... imi place omul modest, care recunoaste singur... Dar n-avea grija... cit vei sta aicea, si eu as dori sa fie cit mai mult, ai sa inveti dumneata sa cunosti oamenii. Eu am sa te invat... si madam Nisipoiu...

Mihnea Baiatu a batut toate cafenclelc in lung si-n lat, si pe acelea in care "micile lui lovituricum numea el mesele unde facea abstractie de plata, se petrecusera nu se mai tine minte de cite luni. Asistase din spatele unui jucator la o partida strasnica de table, apoi la un carambolaj care-l umpluse de admiratie, desi cl insusi era recunoscut ca un bun minuitor al tacului.

Pe urma isi plimbase jovialitatea si siguranta dc sine intr-un cinematograf, unde intunerecul il facu sa nimereasca linga o fiinta femeiasca atit de hida ca lui Mihnea ii fu cu neputinta sa-si inchipuie dc cc-si retrasese cotul cu atita violenta, cind cotul lui, din irezistibila obisnuinta, o atinsese la inceput, ca din intimplare, atit de domol. si cu atit mai mult il uimi acest lucru, cu cit scena din intunerec se petrecuse tocmai cind, pe pinza luminata, Vivian Gibson oferea unul dintre cele mai patimase saruturi ale ei.

Vivian Gibson era pasiunea lui... si se mira ca o artista, care putea sa intrupeze atita rafinata si serpuitoare feminitate, nu se bucura, in stima amatorilor, de prestigiul, dincolo de superlativ, pe care Baiatu i-l atribuia. Asta nu-l impiedica sa-si manifeste admiratia cu tot mai multa ardoare, oriunde i se oferea prilejul, si sa regrete tot mai rara ei aparitie pe ecran.

Filmul, pe care-l vazu acum, era extras dintr-o nuvela a lui Schnitzler si nu continea decit povestea banala a vietii unui student. El intUneste o femeie cocheta, in dancing-ul unui somp-, tuos hotel, danseaza cu dinsa, ii face curte cu succes ; barbatul-afla, are loc un duel si studentul e ucis. Atit numai ; dar amanuntele acelea simple care se perindau pe ecran si care - Baiatu o simtea cu vrajmasie -, din cauza liniei simple a subiectului, interesau destul de mediocru publicul din sala, pe el il electrizau. Ramase infipt in locul lui si la rulajul urmator ; si oricit de admirabila, oricit de parfumata si oricit de excesiv de mobila fu mica dracoaica, ce inlocui alaturi de dinsul pe morocanoasa hizenie a pamintului dintii, el ramase complect nemiscat, cu ochii voalati de bura regretului subit, cu miinile inclestate pe bratele fotoliului, cu mintea adinc intoarsa catre firul trecutului si al vietei de acum...

Asa i se scurgeau zilele. si el n-avusese parte de ceva deosebit, de o femeie cu totul si cu totul frumoasa, inteligenta, culta, nobila. De o femeie din lumea mare. O aventura stralucitoare, cu sau fara peripetii dramatice, insa cu mult parfum, cu lumina discreta, or cu clar-obscururi de interior incarcat si impunator, cu fosnete de matasa veritabila, cu vorbe alese si pline de subtile subintelesuri, cu zilnicele despartiri melancolice si teatrale, cu asteptari nerabdatoare si dominate de obsesia parfumului tainic si chemator. Una din acele femei care ti se nazar dintr-o-data pe strada, in goana masinei, or descinzind din ea in betia de lumina a vitrinei unui magazin, diafana ca insasi lumina aceea, incit te indoiesti daca luind-o in brate nu s-ar topi ca visurile frumoase si ireale.

Pina acum, ispravile lui amoroase n-au trecut de fetele si de proprietaresele de mahala, pintecoase si cu sinii dezumflati

- unele, desigur, frumoase sau pline de vrednice insusiri pe care nu le gasesti la tot pasul, dar prostute, cioplite cu toporul, caraghios de sentimentale, cu gusturi vulgare si cu dorinte mes- chine : bere cu mititei, montague russe, articole de Mosi si spirite a la Tanase drept in culmea expansiunei amoroase !...

Hotarit lucru, Mihnea Baiatu se putea declara saturat pina in git de amorul democrat. El pleca de la cinematograf intru tirziu foarte melancolic, si dupa ce intoarse plictisit capul celor citeva domnisoare, fara interes, care-i aruncara in treacat priviri binevoitoare, trecu prin fata vitrinelor luminoase ale cofetariei Capsa.

Acolo, rezemat intr-un cot de vergeaua de alama, el privi multa vreme prin geamul urias tabloul viu dinauntru. La mese se gaseau mai multe femei; toate aveau tinute drepte, miscari ordonate si grave, priviri strecurate de-a lungul genelor, iar altele de-abia perceptibile, pierdute in spatiul luminos al localului in care fumatul e interzis, de parca ar fi trait doar in lumea lor de visuri, departe de cotidianul meschin si ticalos de dincoace de geamuri.

Aci era lumea mare pentru Mihnea Baiatu.

Iata, erau si ele fardate ca toate femeile de azi ; dar cc gust in potrivirea pudrei cu culoarea parului si a ochilor - cc arta in intinderea ei pe piele. Parca erau toate, cu miscarile lor grave si incete, cu atitudinile lor de statui, capodopere muiate in smalt.

Mihnea Baiatu nu-si mai putea intoarce ochii de la adevarata feerie, pe care i-o descoperea geamul luminos, cum lupele cele mari din panopticum descopar privelisti fermecate multi-mei de gura-casca de la Mosi.

El examina ce aveau in farfurioare, considera dupa culoare cam ce lichioruri bea fiecare, se extazie dinaintea artei cu care una din ele sorbea din paharul cu apa dinainte-i, parca fara sa-l atinga cu buzele.

Pe urma, mai indraznet, examina fiecare figura. La cea dintii pe care-si opri privirile mai cu atentie baga de seama insa ca ochii, pe care luciul fardului ii aducea mai in fata, erau tesiti sub o frunte ce se retragea necontenit, pe masura privirei, fata de partea de jos a figurei, care dimpotriva inainta sub forma de bot.

- Asta e intrusa, mormai Baiatu nemultumit. E imbogatita de razboi...






Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 01
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 02
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 03
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 04
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 05
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 06
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 07
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 08
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 09
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 10
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 11
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 12
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 13


Aceasta pagina a fost accesata de 702 ori.