• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 03

Pe nasul vecinei acesteia descoperi o alunita care, de asemeni - intirziind privirea -, se prefacea in neg destul de caraghios, judecind dupa locul prea avansat pe care era situat.

Baiatu nu descuraja.

Examenul lui trecu mai departe. si se dovedi un expert examinator. Nimic nu scapa neobservat de la aceste femei, care sa nu fi meritat cel putin nemultumire, daca nu chiar dezgust. Picioare groase, ori chiar prea subtiri, dar otova si unele si altele, fara nici o unda de pulpa, fara nici o noima.

solduri prea revarsate - si defectul acela suparator de obisnuit al mai tuturor frumoaselor bucurestene ; sezutul prea jos fata de lungimea trupului.

Era atit de frecvent defectul asta, si aici, ca pretutindeni, ca Baiatu, care principial nu avea predilectii pentru anume statura, culoare si forma, cauta printre ele nerabdator pe cele de statura mijlocie, la care potriveala constructiei stabilea un raport mai placut ochiului intre diferitele dimensiuni.

Dar iata - acolo in fund - privirile lui descoperira ceea ce cauta. Iata acolo o adevarata marmora, care nu face decit sa surida, vag si necontenit egal, intreceri de cuvinte dintre cei de la o masa cu dinsa.

si ei sunt bine, desigur, ca doi tovarasi facuti pentru dinsa, dar profilul ci e fara pereche. si iata, pe sub masa, lungile si elegantele ei picioare. Iata, genunchiul sus, coapsa care se dezvolta pe incetul, si nu brusc, intr-o sunca dizgratioasa, ca la toate celelalte de la mesele dimprejur.

"Se mai gaseste, se mai gaseste", isi spuse pentru sine Baiatu extrem de multumit, de parca ar fi descoperit, intr-un fund uitat de buzunar, cine stie ce surpriza pretioasa si asiguratoare.

Simti cum dispozitia il invada din toate partile, ca suvoaiele de apa, cind patrund tisnitoare in pintecul spart al corabiei.

Dar idealul pe care il gasise, in sfirsit, se ridica deodata - si cei doi cavaleri insotitori de asemenea.

"Nu e nimic, o voi urma ! isi declara hotarit Baiatu, enorm de incintat ca, ridicata, constatarile lui se adevereau cu desa-virsire. O voi urma pina in pinzele albe..." si ce mers elegant, ce destindere nobila a piciorului care inainteaza !...

Baiatu isi scutura bustul, verificind printr-un gest automat prinsoarea hainelor si daca pantalonii se tin bine in bretele. Asta era la el gestul care insotea obisnuit hotaririle momentane, ori intrarile in actiune.

Cind fu aproape de usa, figura cea distinsa intilni privirea mutului adorator prin limpezimea geamului. Ea vorbea ceva, incepuse in sfirsit ea sa vorbeasca. si continua a grai, inaintind, celor ce-o urmau, in vreme ce privirea ei considera din treacat pe privitorul cu ochi de fosfor.

Baiatu fu in culmea fericirei. Ochii cei mari si minunati nu se intoarsera brusc, vazindu-l cum o examineaza atit de staruitor ; dimpotriva, ei parura ca accepta cu placere omagiul acestei examinari focoase.

De aceea chiar, cind iesi, ea spuse tare, privindu-l dintr-o parte, ca sa auda si Baiatu dorinta ei cea noua :

- Nu, stiti ce ? Am gasit... De aci mergem la "Leul si cir-natul". Am un gust sa trag ceva la masea... si sa-mi cinte Oaie porcarii...

Dar daca Baiatu nu gasi nici acum pe acea femeie din lumea mare, catre care convergeau visurile lui cele mai ascunse si mai ideale, nu descuraja totusi, cit de putin.

Trebuie sa mai fie aici, in Bucurestii astia de dupa razboi, ceea ce isi amintea el, demult, acum zece ani, daca nu si mai bine, ca vazuse pe aceeasi Cale a Victoriei, in numeroasa si admirabila parada...

Trebuie sa mai fie undeva exemplare rare si uitate de furia aceasta subita a epocei devastatoare... El va cauta, trebuie sa mai existe !...

Ah, vremurile acelea, Doamne cit e de atunci cind facea pentru intiia oara coada la ghiseul secretariatului facultatei, cu actele chita si cu argintul sunator pentru taxa de inscriere in mina...

si pentru a nu stiu cita oara in viata lui, el facu aceeasi strinsa legatura intre inscrierea indepartata la facultate si cocoanele, si high-life-ul din vremurile acelea... Toate astea trebuie sa mai existe, dar pentru a ajunge acolo, trebuie intii rezolvata atit de amar de vreme nerezolvata chestiune a examenelor. Cum poti sa patrunzi acolo fara cuvenita diploma de licenta ?...

si ca tot romanul, Baiatu vazu si acum tot asa de limpede ca si atunci necesitatea diplomei...

Licenta, avocat, bani, saloane, toate trecura pe dinaintea ochilor destinzindu-se ca verigile rosii ale unui sarpe de foc...

si o nevoie subita si imperioasa il apuca, inexplicabil, de glasul domnului Nisipoiu, umilul sau proprietar, care de buna seama habar n-are de Vivian Gibson, de femeile din lumea mare, de viata stralucitoare si zgomotoasa, dar care - asa ceva s-ar fi asteptat Mihnea in viata lui - iti da atita pofta de invatatura.

Chiar a doua zi, dis-de-dimineata, Mihnea deschise voiniceste cartile de Drept. Dar si acum, ca si in alte dati - caci Baiatu le mai luase in piept de citeva ori pentru efemere rastimpuri - dirzenia lui il duse fatal la o zdrobitoare gresala de tactica.

Intr-adevar, el se repezi de-a dreptul la reduta cea mai grea, la acel bloc de piatra, atit de inexpugnabil la prima vedere, care se cheama Dreptul roman.

Dar Dreptul roman nu e chiar un vrajmas atit de rigid cu cei ce vor sa-si incalce domeniile. Dimpotriva, e nu se poate mai viclean.

Te primeste binevoitor cu un istoric al dezvoltarei lui, din cele mai simpatice ; te poarta apoi prin capitolul patetic al starilor civile.

Aci Baia,tu avu prilejul sa-si aminteasca de citeva romane si nuvele celebre care-i procurasera multa placere la cetire, pe vremea liceului, cind cinematograful nu era atit de in fioare. Apoi ii aduse aminte de cele citeva filme de mai tirziu, care reprezentau aceleasi povesti sau alte intimplari din aceeasi vreme.

Numai ca acum el baga de seama ca toate aceste lucruri i se prezinta intr-un chip mai comprimat si mai ordonat, intr-un astfel de chip, ca el simti lumina asupra unor amanunte ce atunci i-au ramas obscure sau de neinteles. Baiatu simti pentru prima oara in viata lui palpitindu-i in suflet interesul stiintific. si fu extrem de entuziasmat.

Astepta pe domnul Nisipoiu la poarta si-i facu o dare de seama cit se poate de amanuntita asupra tuturor celor aflate. Magulit la culme de atentie si mai cu seama de niste noutati atit de extraordinare precum capitis deminutio, maxima, media si minima, conul Nisipoiu il pofti la masa.

Aci, Baiatu trebuia sa se mentie insa numai in domeniul celei mai mari dintre cele trei deminutio, pentru ca aceasta in-duiosa nespus pe doamna Nisipoiu, intii prin subiect in sine, al doilea, desigur, pentru ca astfel de lumini inalte le afla de la un baiat atit de dragut si de bine ca tinarul ei chirias. Se jura ca are sa mearga si ea la cinematograf, pentru ca Baiatu avu desigur grija sa-si impauneze dezvoltarea cu toate istorioarele ce stia in legatura, cind o mai vedea ca se anunta filme din viata celor vechi, pe care pina acum le ocolise, "ma mir singura de ce ?".

Cit pentru domnul Nisipoiu, chestia robiei trecu pe-un plan inferior ; isi cam facuse el idee, inca dinainte, de ce putea fi vorba.

- insa, intelegi dumneata, astfel de lucruri incurcate si frumoase n-au totusi nici o legatura cu imprejurarile si legile de astazi.

Baiatu se simti obligat sa protesteze in numele drepturilor omului, cistigate cu atita truda, acum nu mai mult de un secol, si de frica discutia sa n-o ia spre Civil, contra acestei nepasari fata de durerile trecutului, din care s-a plamadit viata libera de astazi.

- Cred ca iti convine dumitale astazi, iarta-ma ca-ti vorbesc asa, scumpe coane Nisipoiu, dar nu trebuie niciodata, conchise el sententios, sa uitam cit au luptat pentru noi stramosii nostri.

Evident, fu aci locul pentru Baiatu ca sa faca o dramatica incursie in domeniul Revolutiei Franceze, cu care prilej pitorescul expunerei si imaginatia libera depasira mult culoarea prea mata a istoriei. Frazele revolutiei le amesteca cu fara prea mult scrupul stiintific, cum dealtfel se si cuvenea cu un eveniment ca acesta lipsit de gradatie, intocmai ca o piesa care ar culmina la inceput si s-ar termina cu expunerea. El croi o cu totul alta revolutie franceza, in care luarea Bastiliei nu mai fu un punct dc plecare, ci de ajungere, si in care Charlotte Corday nu ucidea un tiran revolutionar, ci pe aristocratul Marat, deghizat in iacobin.

- Cum ii mai turuie gura, se infiora cu glas tare coana Polixenia, scuturind capul cu admiratie si tintindu-l provocator.

Iar domnul Nisipoiu, ca un om al justitiei ce era, trebui sa constate cu dreptate :

- Care va sa zica dumneata nu te pricepi numai in de-ale Dreptului, ci si in istorie, precum vad... Apai va sa zica n-a cheltuit degeaba banii cu dumneata tatal dumitale... si tragin-du-l usor de brat : insa, uite ce... la Drept sa stii ca n-ajung numai teoriile... Dar lasa ca am sa fac eu nitica practica cu dum- neata. si de nu i-oi bate pe toti aia... cum esti asa bun de gura... Apoi, frecindu-si miinile, satisfacut : in sfirsit, am gasit si eu chiriasul care-mi trebuia...

Pe urma domnul Nisipoiu raminea pe ginduri si ochii lui cautau melancolici un unghi al bagdadiei, in vreme ce pe sub masa piciorul doamnei se agita nerabdator.

Multa vreme domnul Nisipoiu ramase astfel, in vreme ce Baiatu raspundea cu dibacie la intrebarile cu doua taisuri ale doamnei Nisipoiu. Apoi domnul grefier ofta prelung, clatinind din cap cu tristete :

- Of, Doamne, multe lucruri frumoase mai sunt de aflat pe lumea asta... legea ma-sei de viata... e, da ce sa-i faci, daca n-am avut si eu parte de ele... si ochii lui invaluiau atunci nu cu invidie pe Baiatu, ci cu adevarata dragoste si indatorinta... si nici nu m-a invrednicit Dumnezeu cu un baiat asa ca dumneata, ca sa-mi pun toate nadejdile intr-insul... si sa-i deschid lui ochii spre aceste comori ale pamintului...

Aci urechile lui Nisipoiu se ciuleau parca de aceeasi nerabdare, de care se agita pe sub masa piciorul sotiei sale. Parea ca asteapta un raspuns, un cuvint, dar apoi indata isi lua seama ca acest cuvint nu putea fi spus tocmai de acela care astepla mai degraba sa i se spuna.

si atunci simtea topindu-i-se acest cuvint in git, neavind putere sa prinda aripa si sa zboare inainte :

- insa te voi socoti ca pe copilul meu... si te voi face eu, asa cum mi-ar fi placut sa fiu eu insumi... legea ma-sei de viata... de mult visam, barem sa gasesc unu...

Dar chiar fara sa-I pronunte, si fura de ajuns toate Celelalte efuziuni de simpatie ale proprietarului sau, ca Mihnea sa se hotarasca serios sa evite de-acum inainte pe domnul Nisipoiu. Mai intii lucrul se impunea de la sine, tocmai pentru a dovedi doamnei Nisipoiu ca el nu vrea sa profite de ciudata simpatie a lui nenea Banica pentru dinsul, ca sa se afle prea des in calea invitatiilor lui la masa. Pe urma chiar aceste dovezi de sinceritate a unui sentiment atit de neobisnuit din partea sotului incurca socotelile noului venit in privinta sotiei__Lui Mihnea ii placea doamna Nisipoiu ; si ascunzisurile ei il intrigau. in orice caz, judecind dupa exterior, avea impresia ca aceasta femeie ar fi fost unul din trofeele cele mai de pret in galeria lui atit de populata de gazde simpatice. Insa, hotarit lucru, domnul grefier il incurca cu desavirsire ; niciodata in destul de lunga lui cariera de chirias sentimental, Baiatu nu mai daduse de un sot care sa se napusteasca la dinsul cu bratele atit de deschise. Dimpotriva, pina acum el cauta sa capete increderea si chiar simpatia barbatilor pe a caror frunte se amuza, apoi, sa sadeasca podoabe cornoase de varii si cit mai complicate forme.

Or dragostea neasteptata a celui de-acum ii turbura tot singele rece ; Baiatu era el insusi un sentimental, si orice marca de dragoste dezinteresata i s-ar fi aratat, ori din ce parte ar fi venit, il coplesea cu desavirsire si-l facea incapabil oarecum sa raspunda cu vreo nemernicie. Dar domnul Nisipoiu la rindu-i nu era chiar omul care, odata pasionat de vreo idee ori de vreun sentiment, sa lase lucrurile in pana. El continua asadar sa dea tircoale prin curte, facindu-si de lucru gospodareste si aruneind ochiri furise spre usa chiriasului sau. Astfel ca intr-o seara, domnul Nisipoiu il prinse in sfirsit si-l aduse iar la masa. Vorba aceea, pe nepusa-masa, pentru ca coana Polixeni se supara chiar dc-a binelea de aceasta invitatie neasteptata.

- Mai intii nu m-am preparat cu nimic... protesta ea, insa domnul Baiatu va fi asa de bun sa ne scuze...

- Facem noi, facem noj... impaca lucrurile domnul Nisipoiu.

Intr-adevar, de masa eia usor de facut ceva pentru un invitat mai mult, caci coana Polixeni daduse oricind dovada ca are provizii destule la camara. insa ceea ce n-o potrivea pe ea indeosebi - si asta se vedea din miscarea necontenita si involuntara pe care o facea cu mina spre git, parca sa-l acopere, si din nervozitatea cu care cauta la oglinda, de unde nu-maidecit ce-si intilnea imaginea, intorcea ochii amarita si intunecata - era de buna seama faptul ca, nefiind anuntata din vreme, n-avusese si n-avea timp suficient sa se arate asa cum trebuia sa se prezinte in fata unui oaspe ca frumosul Mihnea.

Ea se refugie intr-o odaie alaturata, unde isi potrivi pieptanatura in graba si-si smaltui cu pudra obrajii asudati, apoi veni surizatoare si mai bine dispusa, ca pricina cea mai grea si poate esentiala a intregului acest necaz fusese in parte inlaturata.

Pe urma pregati o gramada de bunatati, din nimicuri, cu pricepere de gospodina, de parca de cine stie cita vreme fusese orinduit sa aibe loc asta-seara aceasta masa.

Mihnea Baiatu minca fara pofta aceea a lui, cu atit mai grozava, cu cit stia ca va pacali mai zdravan pe chelnerul ce-l servea. De asta data simtea, precum se asteptase chiar de la inceput, o usoara melancolie impinzindu-i sufletul si buna lui dispozitie, obisnuita. Domnul Nisipoiu asta intrecea orice masura ; ‘prea era din cale-afara de nevinovat, ca tinarul sau amic sa aiba si de data asta multumirea ca rasplateste un bine cu o magarie. De aceea, Mihnea Baiatu curma in cele din urma asaltul de priviri languroase ale doamnei Nisipoiu si hotari sa se dedice numai domnului, printr-o ampla dizertatie asupra necesitatii categorice a Dreptului roman in invatamintul superior.

Insa pe domnul Nisipoiu, in momentul asta, nu-l interesau citusi de putin chestiunile pedagogice, chiar daca erau in legatura cu Dreptul. in asta-seara domnul Nisipoiu era predispus la sentimentalism.

Drept care cobori in pivnita, ca sa scoata, dintr-un loc anume, niste sticle anume, ascunse de dinsul mai demult. Pe urma, ruga pe Baiatu ca sa-si aduca mandolina, cu care isi aminti ca-l vazuse in gradinita, cind s-au intilnit intiia oara.

- Nu te scuza, o lua inainte Nisipoiu. stiu ca ocupatiile to impiedica s-o dascalesti ca un artist adevarat... altfel i-ai mai fi zis asa, citeodata... Dar barem sa auzim si noi tremurat de struna...

Baiatu surise siret. si pina sa se intoarca Nisipoiu din pivnita, el avu timp sa-si aduca si sa-si acordeze basica de lemn biziitoare. il primi cu un mars triumfal, care surprinse si incinta atit de mult pe domnul grefier, cu aceasta noua revelatie, incit il facu sa ridice una din sticle in sus, ca securea lui Mihai Viteazu, si sa strabata de mai multe ori bucataria dintr-un perete intr-altul, in pas de defilare.

Se lasa cu ziafet mare.

Coardele mandolinei batura adinc in noapte. Dc mai multe ori domnul Nisipoiu trebui sa coboare scarile beciului si sa aduca, odata cu proviziile noi, miros umed de nisip si mucigai. Iar in toate rastimpurile de lipsa ale dumisale, Mihnea Baiatu trebui sa-si plece gitul pe gitul si pe pintecele mandolinei, dc parca s-ar fi amuzat sa-i simta mai de aproape rezonanta in- terioara, numai ca sa evite arsita tropicala cu care-l stropeau privirile lacome ale coanei Polixeni.

intr-un rind domnul Nisipoiu isi aduse aminte de cintecul vechi al primilor lui fiori de dragoste, cind incepuse sa dea tircoale casei coanei Polixeni.

Frunzulita foi de fag...

Mindro, te-am catat cu drag...

Toata vara prin zavoi

Doar om da ochi amindoi...

Se inaltara atunci in noapte, odata cu sunetele mandolinei, trei voci diferite, ingrosate si pitigaiate, aducind intr-un glas, din apusuri departate, amintirea trecutului defunct, aducind inaintea a trei perechi de ochi luminati, fragede, ca in zilele insorite de demult, doua tinereti si o copilarie...

Berze vin, berze se duc

Eu de doru-ti ma usuc.

Mihnea Baiatu vazu cu suflet larg deschis, cit bolta cea mare de afara, cum ochii lacramosi ai domnului Nisipoiu cau-tara la ochii lacramosi ai doamnei Nisipoiu. si el, Mihnea Baiatu, ridica atunci pahar plin pentru viata de familie, pentru caminele cinstite, unde cei izbiti de valurile grele ale vietei fara rost gasesc un loc de popas, o adiere de bunatate si un indemn de "raminere", de "asezare". (Placerea cea mare a lui Baiatu era sa pozeze in romantic, batut de crunte valuri, si pe care il urmareste pretutindeni blestemul de a nu se mai putea fixa. Dar acum un tihnit accent de sineeritate invaluia cuvintele sale.)

Astfel zise si se aseza.

Iar drept raspuns, amindoua miinile domnului Nisipoiu ii apucara mina, pe deasupra mesei, si amindoua picioarele doamnei Nisipoiu ii apucara strins piciorul, pe dedesubt.

Hotarirea cea apriga a lui Baiatu de a da o cumplita iama prin toate cursurile celor trei ani de Drept, pe care, dupa prima zi rodnica in rezultate, o amina pentru cea dintii luni care avea sa vie, si de aci la zi intii cel nou, care se apropia, nu dura, dupa acest termen fatal, decit vreo doua-trei zile. Ceea ce, evi- dent, tot era un progres fata de celelalte ale sale vitejii asemanatoare din trecut.

Chiar de indata ce trecu de capitolul robiei si dadu de forme juridice mai putin emotionante si mai bogate in detalii, in exceptii si in teorii istorico-juridice care se bateau cap in cap, ori care pareau sa n-aiba nici un punct de legatura intre ele, ceea ce e si mai ingrozitor pentru o minte traita in libertate si hranita cu idei proprii, oricit de indraznete, Baiatu incepu sa se simta iarasi plictisit si surmenat. Cind aborda capitolul tutelei, starea lui sufleteasca se cobori pina la zero absolut.

inchise cartea, o arunca si, intins pe pat, inchise ochii pentru a-si revizui astfel puterile si dispozitia sufleteasca. si constata ca acestea au iesit amarnic zdrobite de stinca dura si neclintita a acestui idiot, stupid, caraghios si inutil studiu care se numeste Dreptul roman, cel cu care facea furori in fata domnului Nisipoiu.

si incepu sa se imbrace zorit, desi era de dimineata. Tot timpul cit ii tinu facerea toaletei, se ironiza cu cruzime :

"I-auzi, cauti pe Vivian in Legis Actio per manus injectio-nem. Rahat... Astea-s cuvinte sa sperii pe-un Nisipoiu, imbecilul..."

Regretele venira si ele la rindu-le - caci mai avea o punga pusa bine si cu de acestea - si sub covirsitoarea lor navala, Baiatu trebui sa se trinteasca in pat, pe jumatate imbracat, cu camasa de noapte deasupra pantalonilor, cu periuta de gura in mina si cu spuma de pasta uscata pe dinti si pe buze.

Cine dracu m-a pus sa urmez porcaria asta de Drept ?... cind toata lumea ma felicita de talentul meu dramatic. Cind toti ma indemnau spre Conservator...

Pe urma, in aceeasi pozitie, Baiatu reintocmi, pina spre prinz, viata care ar fi dus-o urmind doar Conservatorul...

E, ar fi facut pe figurantul, ici, colo, pina se invirtea de intrat la Teatrul National. Doar n-avea el pe-atunci protectia lui Belcot ? Sigur, in acest timp, domnul stefan Baiatu, bogatul negustor de vinuri, nici n-ar fi vrut sa auda de el.

si cu toate astea, iata, si-l amintea pe domnul stefan, con-templindu-l uneori, dupa ce la spectacolul de liceeni, din oraselul natal, Mihnea repurtase succesele cele mai grozave :

- De, baiete, ce sa-ti spun, mi-a placut... ai jucat frumos... hm... ai avea tu nitel talent... Iar dupa o pauza do gindire pro- funda, in care timp isi scarpina barbuta neagra-surie, pe obrazul slab, il vedea dind din cap, convins : si ai, ma, nu gluma... Ma gindesc cum au jucat ceilalti si-mi zic : Ba ai baiete cu caru...

Parea nespus de magulit in amorul propriu parintesc. Iar Mihnea dadea plictisit din umeri. stia el lucrurile astea, nu mai era nevoie sa i le spuna domnul stefan. si fara sa raspunda, chipurile strimba din nas, privind intr-alt cotlon al odaii, ca si cind ar fi asteptat sa se schimbe subiectul asta dc vorba, care era doar de la sine inteles. incepea sa-l... ameteasca.

Dar atunci intervenea coana Ecaterina, voinica si grasa, incercind sa domine cu cuvintul ei cristalin si autoritar pe sotul plapind la trup si cu idei atit de ruginite :

- Atunci de ce nu-l lasi sa faca Conservatorul ? Coana Ecaterina era femeie care nu se lasa invinsa de prejudecati. Ea demult bagase de seama zvicnetul cel nou al pulsului lumei... Adica, vrei sa-mi spui dumneata, demonstra ea incapatinatului ei sot, ca un Nottara bunaoara clstiga mai putin ca oricare din clantaii de la judecatoria noastra, cu licenta in buzunar... si pe urma vaza... De-un Nottara stie toata lumea...

Dar pe domnul stefan era greu sa-l scoti din ale lui. De buna seama, nici dinsul nu s-a indoit propriu-zis vreodata de talentul fiului sau, ba iaca, se incredinta tot mai adinc de el cu orice nou spectacol dat in vacante de baietii intorsi de la scoli. insa dumnealui vroia cu orice chip sa-si vada baiatul avocat.

- Un avocat ce e, decit un actor ? raspundea dumnealui invariabil coanei Ecaterina... N-are decit sa-si dezvolte talentul la bara... si-asa, cum il vad, ii prevad mare viitor... Iar banii se-nghesuie zdravan in buzunar... si cit priveste renumele (caci renumele si la unul si la altul venea in rindul al doilea)... cit priveste renumele, sa ma ierti dumneata, dar n-oi fi vrind sa zici ca un Take Ionescu se bucura de mai putin renume si are un nume mai putin onorabil decit Nottara al dumitale... Ce, parca-i zic eu sa vie sa faca avocatura in tirgul asta pacatos?...

Discutia urma astfel intre cei doi soti pina tirziu in noapte, iar Mihnea nu contribuia la ea decit cu semnele de plictiseala si nerabdare pe care le facea indeajuns de vadit, fara a se grabi totusi s-o curme cu energie. Din cind in cind, strimbind din nas rizgiiat, mai lasa sa-i scape cite-un : "Ia mai lasati-ma in pace, ca mi-e somn", dar cu vocea pe jumatate si cu urechea lacoma, ciulita pe sub plapoma.

Numai cind conversatia inceta de la sine si domnul stefan incepea sa motaie, in vreme ce coana Ecaterina lua cartile de dat de pe masuta, sa treaca in odaie la dumneaei, numai atunci rasarea si Mihnea din patul lui :

- Dar n-ati mai sfirsit, frate odata ?... Lasa, nu va ingrijiti de mine... Am sa fac si pe unul si pe celalalt... Parca daca urmezi Dreptul nu poti sa faci si Conservatorul ?... Parca fruntea mea e atit de ingusta incit sa nu incapa sub ea si doua stiinte dintr-odata...

La aceste vorbe, tata si mama schimbau intre ei priviri de incuviintare si admiratie. si toata lumea pleca multumita sa se culce.

Dupa ce-a terminat liceul, Baiatu s-a inscris, precum s-a legatuit, si la Drept si la Conservator. Le-a urmat cu asiduitate pe amindoua primul trimestru, pe urma cursurile de la Drept au fost uitate. Pe Baiatu il preocupa mult vina dramatica. Se ducea foarte ades la teatru si se amesteca, pina chiar si neintrebat, in discutiile privitoare la jocul artistilor. isi da totdeauna parerea in competent si nu arare ochii incepeau sa-i straluceasca de dirze intentii eroice si belicoase cind parerile nu i se impartaseau.

Dar la examenul de fine de an a constatat ca nu pregatise nici o bucata ca lumea. Ori el tinea cu orice pret sa-si epateze profesorul, care-i facuse oarecare greutati toamna trecuta, la examenul de admitere. Fusesera nevoie chiar de unele interventii in fata carora examinatorul, artist cu renume la Teatru National (pentru doamna si domnul Baiatu un invidios, desigur; pentru Mihnea, un inapoiat, neintelegator al artei "moderne"), trebuise sa se plece. Dar se razbunase si el, amintindu-i-o lui Baiatu in fiecare ora, cu vocea lui de bas, care imprumuta atita naturalete rolurilor pe care le interpreta la teatru :

- He, he, baiete, aicea nu merge pe politica, aicea merge pe talentul sacru...

O sa-i arate el, Baiatu, ce insemneaza acela talent sacru...

Dar la toate temele, domnul profesor ramine nemultumit...

- E si chestie de interpretare, domnule profesor...

- Ce interpretare, domnule, dumneata sa interpretezi cum spun eu...

Baiatu il privea cu un aer de noblete, palmuita, de persecutat, de neinteles, dar tinind capul cu semetie rezistenta si subversiva ; il rotea compatimitor peste capetele celelalte care se tirau in voia tuturor capriciilor arierate ale domnului profesor, dovedind astfel o lipsa complecta de personalitate.

He, de cite ori nu incercase si el sa asculte, sa se lase in voia micilor erezii dramatice ale domnului profesor!

- Fa-i, mai, pe gustul lui, il imbarbatase domnul Stefan. Pina te vezi scapat...

De acord era si Mihnea Baiatu. in schimb, personalitatea lui, "acel ceva, tata, ascuns in suflet" nu ceda, nu se lasa invins, chiar impotriva concesiei pe care Baiatu ar fi fost dispus s-o faca domnului profesor.

- si ast, tata, ast ceva de care-ti spui, se cheama focul sacru, de care tot imi cinta dumnealui... Focul sacru care a facut pe atitia sa ramiie incapatinati in credinta lor, chiar cu riscul de a fi arsi pe rug...

- Bine, bine, spunea domnul Stefan, ca un biet negustor ce se gasea... Dar vezi ca acum nu mai merge... Ca ala nu te arde pe rug... te arde la examen... Mai... fa-i pe voie...

Mihnea Baiatu intorcea capul de la un tata atit de neintelegator spre doamna Baiatu, care oricind sta gata sa-i ia apararea...

Cind anul trecu, domnul Stefan incepu din nou cu vocea lui uscata si monotona :

- Bine, Mihneo, cu Conservatorul inteleg, ai dreptate, personalitatea, focul ala... Dar cu Dreptul ?...

- Ah... Dreptul, facu Mihnea cu cel mai adinc dispret. Dreptul asta daca n-ar fi...

insa domnul Stefan nu capatase in rastimp nici un motiv de desconsiderare pentru aceasta stiinta. Ba, dimpotriva, stima lui pentru ea crescuse, in urma unor noi si repetate reflexii. Asa ca in anii ce urmara, Mihnea fu nevoit sa povesteasca, in scrisori patetice, emotiile prin care trecuse la examenul ce "tocmai dase" si de al carui rezultat "e mai mult ca sigur" - cultivind in acelasi timp amicitia reporterilor celor tineri de la gazetele, ca atunci cind publica pumele reusitilor la examenul respectiv, sa-l treaca si pe dinsul la locul cuvenit in alfabet.

Astfel pentru primii doi ani domnul Stefan lua cunostinta chiar din ziare ca fiul sau avea cel putin "examenele de baza" si ca "a scapat de Roman", asa ineit "e ca si licentiat".

Noroc ca abia acum gazetele gasira sa se dezbare de vechiul obicei de a insira dupa fiecare sesiune numele studentilor cari izbuteau sa treaca primele examene ; de-acum nu le mai interesara decit listele de licentiati. Ceea ce pentru unul ca Baiatu, "gata cu examenele de baza", n-ar mai fi avut nici o insemnatate daca, odata cu aceasta reforma, redactiile n-ar fi adoptat si stupida masura de a nu publica decit liste autorizate de secretariatele facultatilor, cu sigilii in regula si alcatuite cu toata atentia, astfel ca sa nu mai existe putinta de strecurare.

In fata acestei imprejurari, reporterii cei tineri pe cari Mihnea ii trata cu deosebita condescendenta, stropita de cele mai multe ori cu halbe spumoase de bere, isi declinara acum orice putere asupra secretarilor de redactie. Asa ca nefericitul student trebui sa constate cu mihnire ca in ziua de astazi cu presa nu mai e de facut nimic. Lacoma si venala, asa, deodata, ea nu se mai lasa sedusa cu un pahar, doua, de bere. Mijloacele lui nu-i permiteau s-o satisfaca pe aceeasi scara intinsa, pe care auzise ca se pun acum la calc lucraturi si suruburi, in misterul cabinetelor tapetate cu bumbac si despartite cu triple usi de restul muritorilor, cum isi inchipuia el ca trebuie sa fie acele inaccesibile secretariate de redactie.

Era deci amenintat sa ramina in ochii domnului Stefan fara licenta ; de aceea si el declarase razboi de unul singur unei astfel de prese vindute si imorale, facind-o cum ii venea la gura ori de cite ori se ivea prilejul.

Cu toate astea, tot presa saraca avea sa-l scoata intimpla-tor din incurcatura, acum cind domnul Stefan incepuse sa-si cam piarda rabdarea.

- Bine, Mihule, ziceai ca doar sa te vezi scapat de Roman, ca al treilea e un joc... si cind colo, de doi ani... nu mai misti deloc...

Dar Mihnea misca plictisit din miini si din buze :

- Lasa, domne... am eu si alte planuri... n-am stat de licenta dumitale... Ei uite, am s-o dau si p-asta... sa ma scap si de fleacul asta.

De toate ar fi putut sa-l banuiasca domnul steian pe Mihnea, dar numai de nesinceritate nu. Uite, cind nu face treaba, recunoaste singur. Cind vrea s-o faca insa, nu glumea, jurnalele de demult stau marturie. De aceea dumnealui gasea mai nimerit sa-l ia cu binisorul.

- O dai acum, in toamna, Mihule ?...

- Nu, raspunse categoric Mihu... Credeam ca ne-am inteles asupra acestui punct.

- Da-o, Mihule... ia-ti inima in dinti odata...

- Nu, pentru ca n-am preparat-o complect... Eu nu pot sa ma prezint la examen cu cartile necitite...

Ce sa mai zica domnul Stefan in fata acestei sinceritati...

- Atunci cind o dai, Mihule ?

- In februarie ! Nu ti-am mai spus ?

- O dai in februarie ?

- Ai cuvintul meu...

si Mihnea, serios si grav, cu fata intoarsa in directia contrara, intindea dintr-o parte mina tatalui sau, asa cum vazuse la Camera ca fac ministrii cind coboara in pauze de pe banca lor printre deputati.

Intr-adevar, Mihnea era doctorand numai pentru familia Tisipoiu si pentru toate familiile gazdelor sale. Pentru domnul Stefan Baiatu, Mihu nu era decit student in preajma licentii.

- N-am nevoie sa te pacalesc, tata. Eu nu vreau sa-ti toc banii la Bucuresti prin frauda.

Dar pentru ca sa nu-l duca ispita intr-acolo, domnul Stefan ii adusese aminte toata vara de fagaduiala. Mihnea intorcea totdeauna capul plictisit si nu mai zicea nimic. La el doar vorba era vorba.

Numai cind fu gata sa plece spre Bucuresti, la inceputul toamnei, Mihnea fu nevoit sa paraseasca putin mutismul lui fudul si elocvent.

Caci cu hirtiile albastre in mina tremuratoare, domnul Stefan il fixa prin ochelarii incalecati pe virful nasului.

- Va sa zica Mihule, in fevruarie.

- Domnule, grai Mihu solemn... Eu cind dau, nu numai ca dau, dar si iau... Asa mi-era usor sa ma prezint la examene... dar eu nu ma prezint, pina nu sunt sigur. si, dupa o pauza semnificativa, adaugase : Asa se dau loviturile... Cind esti sigur de succes, nu cu miinile pe jumatate goale...

- Ai dreptate, Mihule, il aprobase domnul Stefan... Licenta e si ea ceva mai grea... ti-a trebuit si tie nitel studiu mai mult...

Dupa ce s-a vazut cu banii in buzunar, Mihu a rinjit :

- Ei, nu-i asa, domnule ! N-am dat-o pentru simplul motiv ca n-am preparat-o... Daca o preparam o luam, sa stii dumneata... Eu nu sunt timpit sa prepar un examen doi ani... Mai ales pe al treilea, care n-are Roman.

Domnul Stefan il privea uimit pe deasupra ochelarilor, cu gura cascata, neintelegator :

- Cum Mihule, va sa zica marturisesti ca n-ai invatat nimic asti doi ani...

- Da, marturisesc ca am avut altceva mai important... ti-am mai spus.

- Cum, mi-ai mai spus ?... Pai nici la Conservator n-ai dat...

- Lasa Conservatorul... Sa ma vad cu licenta si pe urma ii iau eu in piept si pe domnii aia... Insa ti-am spus... am facut si alte studii, pentru cultura mea generala... Asta nu conteaza la d-ta ? Pentru ca la drept vorbind, tata, dumneata stii bine ca Dreptul nu-l urmez decit ca sa-ti fac dumitale placere.

- Cum Mihule, sa-mi faci mie placere...

- Cum ? Adica te dai in laturi ?... Din cauza dumitale il urmez... Ca avocatii in sus, ca Take Ionescu in jos... Eu, daca as fi fost lasat de capul meu, sa ascult de chemarea sufletului meu, de focul meu sacru, daca parintele, acest tiran al vointei copilaresti, n-ar exista, vreau sa zic, nu s-ar amesteca... si-ar lasa copilul liber, sa-si urmeze singur cariera... ca-n Suedia si-n Norvegia... da, da... si-n Franta, si-n Germania si-n Spania si-n toate tarile din lume civilizate... da, da... atunci copilul s-ar duce dupa indemnul sufletului si al chemarei sale... De ce vrei dumneata, domnule, sa ma faci avocat cu orice pret, cind eu poate n-am chemarea pentru asa ceva ? De ce ?... Iaca, daca nu te amestecai dumneata, eu n-as fi urmat Dreptul... Eu as fi urmat Literele care sunt cu mult mai aproape de sufletul meu, mai potrivite cu aptitudinile mele... De-atunci eram doctor, nu licentiat...

- Cum, Mihule ! izbucni domnul Stefan indignat. Pina acum imi dai zor cu Conservatorul... ca Dreptul te stinjeneste la Conservator, ca nu stiu ce... Acum de unde imi mai scosesi si Literele ?...

- Literele, domnule, Literele si Conservatorul, nici ca se poate o apropiere mai ideala, mai potrivita... Literele... Artele, istoria, literatura... Ce m-ai dat pe mine la Drept, domnule ? facea Mihu, deschizindu-si larg bratele in semn de inepuizabila nedomirire... Dreptul imi trebuia mie ? Dar, in sfirsit, mi-am zis... Sa-l fac... Am fagaduit, il fac... La mine vorba e vorba...

Insa te rog sa ma lasi in apele mele... Mai aveam un examen... Nu l-am dat... Am avut gust sa mai rasuflu si eu... Sa mai citesc si eu altele, sa mai audiez si alte cursuri... Acum m-am odihnit. in fevruarie il dau... o dau... licenta... si ti-o aduc pesches... Am zis, o fac... Dar atit si nimic altceva... Te rog ca un fiu iubitor ce-ti sunt sa nu ma mai bati la cap...

Domnul Stefan respira usurat. Va sa zica tot o da... El zimbi deci linistit, apoi se induiose :

- Bine, Mihule, nu zic nimic. Asteptam ca multumirile sa ne vie de la tine, fara sa te mai indemnam... Ca uite si noi pentru tine muncim...

- Mihule, Mihule, se amesteca si coana Caterina, care pina acum tacuse si isi privise, nu uimita ca domnul Stefan, dar plina de admiratie, odrasla -, Mihule nu trebuie sa te superi, poate ca ai dreptate, poate ca si Literele se potriveau cu temperamentul tau pasionat si cu imaginatia ta... Dar ma uitam acum, cind discutai cu tat-tau. Nu ti-e rusine sa-ti fie ? E, cum zici tu, ma, ca nu esti facut pentru Drept ? iti turuia gura, ma... si-o intorceai si-o aduceai... Parca te vedeam intr-o toga cu minecile largi si facind cu pumnul la procuror : D-lor, art. cutare spune asa si asa... si asa... Mihule !

Mihu isi stilci, dintr-o miscare brusca a capului, expresia de multumire care-i mijise pe buze...

- E, si ce te faceai cu Literile tele, Mihule ? intreba iar, asa intr-o doara, domnul Stefan...

- Cum ce ma faceam ? Profesor de... de... si chiar de...

- Profesor... profesor..'. Lasa-ma cu profesorii dumitale, domnule... Eu o tin la a mea : Cine e insemnat in tara asta, domnule ? Avocatii... Asta e... Numai de ei vorbeste toata lumea... Sa ma slabesti cu profesorasii dumitale cu pingelele rupte si cu bonurile neachitate la mine la casa.

Mihnea insa il fulgera cu o singura privire, facindu-l sa-i incremeneasca cuvintul pe buze. si cind tacere se facu, el arunca deodata lovitura de gratie...

- Hm... Iorga... e avocat, hai ?... De el nu se-aude in tara asta ?

si porni lasind iarasi pe domnul Stefan cu gura cascata...

Numai coana Ecaterina nu-si pierdu cumpatul. Ea dadu din cap, admirativa, spre domnul Stefan...

- Greu, greu sa-i stai impotriva la discutii, declara dumneaei...

- si mai zice ca nu i-am nimerit talentul, facu domnul Stefan, reprimindu-si fericirea si ocolind grabit printre mobile sa-si caute palaria, pentru ca intirziase mult de la pivnita.

in toamna aceasta, Mihnea Baiatu plecase la Bucuresti cu ingrijorarea in suflet. Cuvintul era cuvint si trebuia sa fie implinit, ca domnul Stefan, in februarie viitor, sa. nu taie dintr-o data frumusica renta lunara ce-i trimetea atit de regulat si pe care Baiatu stia s-o cheltuiasca aproape in intregime pe lucruri placute, scutind-o de cele mai multe ori de impozitul plicticos al chiriei si uneori chiar de al mesei...

Grija lui Mihnea nu era desigur ca, acum toamna, sa dea examenul al doilea, pentru ca la februarie sa fie gata de examenul al treilea, deci gata de licenta. Mihnea Baiatu nu putea sa se prezinte in toamna aceasta la examenul II, din sfintul motiv ca pina acum nu trecuse nici examenul I. Iar cit despre examenul I, nu putea de asemenea fi vorba, pentru ca mai intii nu stia aproape nimic (sau cu exceptia firimiturilor culese cam de prin toti anii, cu care putea sa intretina din cind in cind pe domnul Nisipoiu, cu desavirsire nimic) si-n rindul al doilea, pentru ca si daca l-ar fi dat si l-ar fi trecut pe deasupra, mai era la mijloc examenul al II-lea, asa ca in februarie tot n-ar fi putut lua licenta, singura pe care, pentru tatal sau, mai ramase s-o mai ia si pe care o astepta cu atit nesat domnul Stefan.

Dealtminteri nici Mihnea Baiatu nu credea in imposibil sau in supranatural. Asa ca ingrijorarea lui se indrepta pe-un tarim cu totul si cu totul altul decit s-ar fi putut crede...

ingrijorarea lui se indrepta asupra unei persoane, unui ti-nar, unui student, un baiat cu adevarat eminent si care luase primele doua examene cu elogii.

Iar interesul pe care Mihnea Baiatu il purta acestui june eminent isi avea obirsia in faptul, nu tocmai prea neobisnuit, ca acela purta acelasi nume ca si dinsul. Propriu-zis un nume foarte asemanator. il chema Baiatu Mihail, insa pe liste si in cataloage, Mihnea Baiatu observase ca era trecut, ca si dinsul, de multe ori, Baiatu Mih.

Constatarea o facuse intimplator acum un an de zile, cind, fara sa-si dea seama de ce, pasii il dusesera spre Universitate ; vazuse fierbere mare la intrarea din fata statuei lui Mihai Viteazu si intrase si el in sala blocurilor arheologice de piatra, unde se afiseaza rezultatele examenelor de la Drept.

Pe strada se lasase una din acele calduri bucurestene - era prin iunie - care fac asfaltul mobil sub picior, si el isi aminti involuntar si cu placere de racoarea cea mare a salei cu pietre funerare, cu fragmente de statui si de blocuri incarcate cu inscriptii antice si basoreliefuri.

Intra. Dupa cite putu descoperi din glumele si risetele grupului numeros de studenti dinauntru, tocmai se asteptau rezultatele anului I. Ale anului al doilea chiar fusesera afisate cu putin inainte.

Baiatu privi imboldit de mustrare la acesti baieti atit de tineri fata de dinsul. Ei tot asteptau ceva, aveau o speranta, pe cind el... si regreta cu sinceritate, ca de-atita amar de vreme nu s-a mai inscris la examene. Poate cadea, dar poate reusea. Totul depindea de noroc. O strigau in gura mare acesti galagiosi cari-si povestea'u toti deodata emotiile incercate de curind :

- Da sa ma vezi pe mine la Roman - striga cu glas pitigaiat unul cu capul cit un pumn, sub o palarie tare. Pe-al dinaintea mea l-a intrebat despre transmissiones... Ma credeti, ma.baieti, ca nici acum nu stiu ce-o mai fi cu transmissiones alea... Mi se pare ca e pe la Bunuri...

Un hohot de ris general izbucni drept raspuns :

- Habar n-ai, ma...

- Se face, da-l dracului...

- E la Succesiuni, puiule...

Baiatu zimbi ca un nedreptatit. N-avea ideea ce puteau fi acele transmissiones, dar cel putin stie cu precizie ca se vorbea de ele in cursul de Succesiuni. Parca si vede, la mijlocul fasciculei trase la sapirograf : Transmissiones...

- si, ma, culmea, continua studentul cu capul cit un pumn, ala dinaintea mea, chinez, fratilor, tot ca mine... Ce sa va mai spun, eram fiert... imi si facusem testamentul... Cind colo, ce sa vezi ca ma intreaba ?... Ce este mancipatio... Or asta era specialitatea mea... Ei bine, fratilor, i-am turuit ca apa... si nimic nu mai m-a intrebat altceva...

- ti-a dat alba, dadu convins din cap un coleg care fusese martor ocular...

Risetele si veselia nu rasunau deloc ciudat deasupra acestor pietre care fusesera martore la atitea veselii si mai cu seama la atitea dureri defuncte. Mihnea Baiatu se refugiase in mijlocul lor de crunta ironie a norocului, contemplindu-le elegiac si cutezator. Gindul lui, pentru a se scutura de obsesia acestui cap cit pumnul, care fusese intrebat tocmai de mancipatio - "specialitatea lui" - se dusese acum, tocmai in ziua aceea, cind dalta artistului le-a infratit cu soarta omului, dindu-le ultima cioplitura. O fi fost poate tot o zi calda ca aceasta, cu acelasi soare de iunie varsind flacari si melancolie...

Dar de atunci cite alte zile nu le-a atins usor cu aripa lor luminoasa sau intunecata in drumul fara popas al timpului ! Baiatu isi aminti chiar si de-un vers horatian, invatat prin liceu, care predispunea la aceleasi reflectii : incepea cu Eheu ! si continua cu un nume de om la vocativ... Cum dracului ii zicea omului aluia, frate draga ?...

Eheu ! sopti el de mai multe ori inclinind a jale din cap ; o dispozitie melancolica paru ca-i umple atunci sufletul si Baiatu intelese acum limpede ca nu nevoia de racoare il adusese aicea, ci tocmai presentimentul acestei dulci tristeti, care se degaja din batrinele pietroaie spre a-l mustra cu blindete pentru nepasarea lui fata de galopul fara friu al timpului.

si pentru a-si da parca mai bine seama pina la ce adincimi poate ajunge acest galop, care pe el il lasase in urma mai mult dc o decenie, Mihnea plasa cu imaginatia lui supla toti acesti bolovani intr-aceeasi cetate daco-romana, pe care si-o inchipui mica, asemeni orasului sau natal, raspindindu-i prin for, pe uliti, prin case si la cimitir. ii inchipui apoi pe vremea navalirilor, inlr-o cetoasa zi de toamna, pe urma ii zari sparti si ingropati pe jumatate, pe vremea voievodatelor.

Dar predispus acum la reverie exclusiv antica, gindurile il dusera iarasi inapoi in vremurile lui Traian. Baiatu revedea aceste vremi in felul sau desigur. Dindu-si palaria de pai gros pe ceafa, el isi reconstitui in minte o ulita sarmisegetuzana, cu un miles gloriosus dezarmat, luind-o agale printre garduri, la lumina pala a lunei, pentru ca la un loc anume sa fluiere cu inteles. Numaidecit apoi, o autohtona zglobie, cu ochi de drac si picioarele goale, apare la ostrete. si eterna conversatie, printre gard incepe... iar femeia tuturor secolilor, fascinata de luciul bumbilor de bronz, intinde mina cochet spre podoaba ostaseasca.

"Ma, frumoasa a fost viata in toate timpurile !" cugeta el, de asta data agasat de zgomotul irespectuos, fata de niste re- licve atit de pretioase, pe care-l faceau studentii. Dar pentru ca tot viata era ceea ce-i destainuiau pietrele moarte, el se afunda si mai adinc printre cararuile dintre blocuri, observind cu atentie desemnurile (la inscriptii nu se mai uita, fiindca era inutil) si oftind iarasi : "Eheu... eheu... cum dracului il chema pe ala..." si pentru ca "ala" nu binevoia sa-i apara deloc in minte, substitui versului antic, o cugetare proprie : "Viata trece, pietrele ramin..."

Acum, de dupa enormele pietroaie dispuse simetric, el privi ca printre crucile unui cimitir tineretea zglobie si nepa-satoare "de astazi", al carei huiet venea acum atenuat si parca de o falsa rezonanta. I se parea ca priveste din departarea a doua mii de ani si se cutremura in fata acestei perspective, a carei ameteala de prapastie o cunoaste si o cauta, cu pasiune indaratnica de alpinist, doar savantul solitar.

"Ma, frumoasa e si stiinta !" rosti Baiatu convertit deplin la studiu si oferind, solemn si cu larghetea lui obisnuita, pe altarul acestei religii, care e atit de severa in- alegerea adeptilor, odata cu dispretul cuvenit acestor zgomotosi fii ai norocului, cite sase ore pe zi de studiu drastic si in special de studiu antic. Istorie veche inainte de Drept roman pentru ca acesta sa-i para pe urma floare la ureche. Va incepe chiar de mline lecturile istorice ale lui Paul Guiraud, pe care le pastreaza virgine din liceu : apoi, odata edificat asupra vietei vechi, va ataca direct pe Momsen - si, paralel, cursul lui Longinescu, care nu i se va mai parea de-acuma imposibil. isi propuse chiar sa rcin-ceapa toti autorii latini din liceu si chiar sa-si cumpere - ceca ce ar fi fost maximum de sacrificiu pentru acest novice convertit, care de cind avea banii de studiu pe mina, nu mai stia ce e aceea curs ori volum propriu - o carte cu exercitii elementare de elena.

Praf il va face pe Longinescu, cind, la orice intrebare a acestuia, raspunsul va fi o formula latina :

"Eheu, eheu... eheu... fugaces... aha, aha... Postume... Postume... asta e, ma, fir-ar al dracului Eheu, fugaces, Postume ! Postume !... anni... anni...

Mai departe nu mai merse... stia ca e ceva cu anni... dar atit. in orice caz, reconstituirea atit cit o facuse era intr-adevar un cistig pretios.

Multumi pietrei pe care se asezase si care, odata cu trezirea memoriei, ii mai lansa prin sezut tot mai vii curenti de frig in trup. Se ridica sa plece, dar isi simti picioarele amortite. Raceala pietrelor il cotropise bine si Baiatu avu deodata senzatia mormintului rece si pustiu. Dar nici acest avertisment de proba nu fu in stare sa-l clinteasca din hotarirea nestramutata ce luase si din adorarea zeitei careia acum i se juruise definitiv, isi batu zdravan coapsele si pulpele si se indrepta cu pas apasat spre contemporaneitatea care acum crescuse, si era din ce in ce mai zgomotoasa si mai vie, in jurul afisarului, temut si inca misterios.

Privi cu dispretuitoare compatimire la fetele acestea tinere, care, sub masca unei exuberante factice, ascundeau grija dezastrului si a prabusireL isi croi drum printre ei, impingindu-i usor cu cotul si cu superioritatea noii hotariri si a versului restabilit : "Eheu, fugaces, Postume, Postume... anni..." si se opri dinaintea listelor anului al doilea, cautind locul unde, nu dupa mult, numele lui va straluci incarcat de bile albe.

Litera B : Baleanu, Balusescu... mai sus : Badea... Badin... mai jos... Baiatu Mih.

inchise ochii uluiti ca de-o aprindere subita, solara, pentru a-i deschide iarasi neincrezatori si a-i reinchide literalmente orbiti.

Acolo era numele lui.

Baiatu Mih. Mih si un punct... Poate Mihail sau poate cine stie cum, poate tocmai Mihnea, si alaturi, voi zei si zeite ai in-tregei antichitati !... designatia : elogii.

Atit si nimic mai mult : elogii !

Asta chiar ca era un miracol zeiesc !

Baiatu Mih. ! Cine Dumnezeu o mai fi si tipu asta ! Vai, simpatic, dulce baiat ! Care va sa zica, daca acum in iunie el ia examenul al doilea, la anul, tot in iunie, va lua pe al treilea. si inca in ce conditii ! Asa ca in iunie viitor, ziarele cele mai mari si mai intransigente cu listele absolventilor universitari vor publica in lista licentiatilor in Drept pe Baiatu Mih. cu elogii. Ah, nu... bilele nu se pun la gazeta, altfel ar fi pericol de congestie cerebrala pentru domnul Stefan... dar in orice caz, la anul, isi va vedea visul cu ochii: baiatul lui va fi licentiat !

Mihnea Baiatu era sa strige un ura formidabil, sa rasune toata sala asta, cu toate secolile dintr-insa, acumulate pe in-tinsele-i margini. si ca si cind de cind lumea n-ar fi simtit fiorul lor adinc si mustrator, el pleca atit de sigur ca viitorul lui s-a rezolvat in sfarsit si dus de atata fericire, ca unul din studentii care-si asteptau inca soarta, si care tocmai ii facea loc, il intreba, aratindu-i listele :

- Este ?

Drept raspuns, Baiatul intinse si el degetul intr-acolo, rostind clar si apasat :

- La litera B. Baiatu Mih. Toate albe cu elogii.

si pleca in tacerea generala si respectuoasa ce se lasase La pietre nici nu nu se mai uita.

"Baiatule Mih... Cine-oi fi tu, dragule, scumpule... Minca-te-ar tata, de baiat dulce... Unde esti tu acum. puiule, sa te pup cu sete pe amindoi obrajii tai... dulci si dolofani.

In zilele acclca atit dc calduroasc de iunie bucurestcan. Mihnea Baiatu alerga de dimineata pina seara dupa omonimul sau. Cerceta toato cantinele, toate caminurile, ii lua urma si porni dupa ea prin mahalalele indepartate, dar trebui sa-si intrerupa repede cercetarile, care Doamne pazeste, puteau sa-l duca pe negindite prin cine stie ce strazi unde-si avusese si el domiciliul vreodata si unde puteau sa-i iasa in cale atitea dezagreabile surprize.

Dar din tot ce putuse afla, Mihnea stabilise ca Baiatu Mih. era din Braila, unde probabil si plecase imediat dupa examene, ca in afara de Drept mai urma si Literele, t>i inca Litere nu gluma ; filologia clasica, istoria si filosofia, ca ora un student eminent, infocat luptator nationalist, niciodata in urma cu examenele.

Cele mai multe din aceste informatii, Mihnea le afla do la un concetatean si coleg al omonimului sau, si vazu ca lucrul este cit se poate de serios : daca un coleg si inca un concetatean da astfel de referinte, nu mai incape indoiala ca la anul, in iunie, Baiatu Mih., de la Braila, va fi cu licenta in buzunar.

- Va sa zica, la anul, credeti ca Braila va numara inca un avocat in plus si chiar din cei mai eminenti ?... intreba Baiatu in culmea fericirei pe convorbitorul sau.

Dar convorbitorul, inainte de a raspunde, arunca lui Mihnea o privire atit de intrebatoare, incit acesta se «rabi sa se desparta, inainte ca privirea sa se transforme in intrebare pro- priu-zisa. si pentru a evita orice explicatii, el se recomanda luindu-si ziua buna :

- Vasilescu, doctorand...

Toamna urmatoare, Mihnea putea sa dea in sfirsit ochi cu salvatorul sau, asupra caruia ii atrasera atentia chemarile unui grup galagios pe salile Universitatii. Era un vlajgan inalt si slab, cu miscari de miop, cu oasele atit de iesite prin pielea obrazului, ca parca dinainte-i privirile luau puteri de raze roentgen, deslusindu-i clar configuratia hircei. Un craniu cu ochelari. Mihnea isi inchipui cum tebuie sa-i iese coastele prin pielea trunchiului si se infricosa.

- Doamne, de nu s-ar curata pina la examen.

Baiatu Mih. se vede ca-si terminase ce avea de lucru pe la Universitate, pentru ca pornise spre iesire, cu pasii tepeni, largi si parca fara directie. Mihnea era oarecum deceptionat. Nici o distinctie in el, nici o eleganta. Noroc ca nu era jerpelit, altfel ar fi fost cu neputinta de umblat cu el pe strada. Lasa ca si asa...

"Hm, se cruci Mihnea Baiatu, cum dracu le-a fost dat tot la tonti de astia sa nu se sperie de-atitea cursuri cit a mai lasat Dumnezeu. si inca de la patru facultati !‘‘

Mihnea Baiatu il urmarea de aproape, zabovind insa, sa ajunga in strazi ceva mai dosnice ca sa-l acosteze, faurind in-tr-una in minte fraza de introducere, care sa para cit mai putin insolita ciudatului omonim. Amurgul dospea cu spor, intinzind chenare tot mai compacte in jurul acoperisurilor. intunecimea crescinda incuraja pe Mihnea ; in schimb Baiatu celalalt bagase de seama ca e urmarit si intorsese in doua rinduri capul, cu ingrijorare.

Pe urma iutise pasul.

insa Mihnea, ca sa nu-l sperie, lasase pe al lui domol.

La un colt de strada, Baiatul Mih. disparu deodata. Atunci Mihnea se repezi.

Tocmai bine ajunse sa-l vada disparind dupa al doilea colt, nu dupa ce arunca in urma-i, prin roatele uriase ale ochelarilor, privirea lui de miop.

Mihnea Baiatu se avinta elastic ca o pantera.

Erau acum intr-un cartier tacut si neumblat... Era tocmai locul dorit.

Mihnea Baiatu coti la rindu-i coltul al doilea, dar atunci desiratura osoasa a celuilalt se destinse din umbra si i se interpuse in cale.

- Mult ai sa mai ma urmaresti, domnule !

- Mi se pare ca am onoarea cu domnul Baiatu Mih., eminentul student de la Drept, filologie clasica, filosofie si istorie.

- Da... si ce poftesti dumneata ?

- imi dati voie, glasui Mihnea mieros si monden, scotin-du-si palaria lui cea tare. imi dati voie : Vasilescu, doctorand in Drept.

- Da, foarte incintat, raspunse celalalt sec, fara sa-i ia mina, ceea ce facu pe Baiatu sa se felicite c-a avut inspiratia sa nu-l interpeleze pe strazile mai umblate.

- Numele meu vad ca-l stiti. Acum va rog sa-mi spuneti ce doriti de la mine ?

- O ! Nimic... drept sa va spun... decit sa va cunosc.

- Cum, domnule, te tii dupa mine de doua ceasuri ca sa-mi spui ca tii numai sa ma cunosti ? Poftim, m-am oprit. Ce ? lasa el glasul deodata. Credeai ca mi-e frica.

si-si incrucisa in semn de sfidarea bratele pe piept.

- Vai de mine, domnule Baiatu, replica Mihnea cu efuziune. Se poate sa va inchipuiti asa ceva ? Dar drept ce ma luati ?

- Atunci de ce te tii, domnule, dupa mine ? izbucni celalalt si mai iritat.

- Dar pentru simpla placere de a face cunostinta unui student asa de eminent.

- Aha... mergi... asta puteai s-o faci direct la Universitate, insa domnul Vasilescu, nu ?... doctorand, nu ?... dorea sa cunoasca... nu-i asa... si umila mea locuinta, nu-i asa ?... inainte de a cunoaste pe umilul ei chirias. Apoi, domnule, poti sa le spui celor cari te-au trimes... nu-i asa... ca puteau sa gaseasca un altul mai bun. stiu, mi-a spus colegul meu Dascalescu, nu-i asa... ca mi-ai facut onoarea sa te interesezi de mine din iunie... Mergi... insa, acuma, puteai sa ai atita prevedere, sa-ti gasesti macar alt nume... Tot Vasilescu, Vasilescu, doctorand, trebuie sa recunosti, e imprudent... Te demasti cu o usurinta, nu-i asa... cam ieftina...

Baiatu abia se stapini sa nu faca un pas inapoi, de stupoare.

"De unde poate sti imbecilul asta ca ma cheama altfel ?"

- Vezi, vezi ca te-am demascat, urla deodata Baiatu Mih. trumfator, prinz!ndu-i miscarea. Ho. ho ! va sa zica aVi ajuns acum sa urmariti lumea... Sa dati atacuri nocturne... urla Baiatu Mih.. cit il lua gura, dinaintea lui Mihnea Baiatu, care se uita ingrijorat in juru-i si pentru prima oara binecuvinta spiritul de economie al Prefocturei de politie la recrutarea agentilor.

..Asta mi-ar mai trebui... sa-mi ceara semnalmentele si sa vada nebunu c-a avut dreptate... Sa se afle la politii' pricina acestei urmariri... si domnul slefan sa citeasca in gazele, in loc dc stiri din Capitala : un caz nostim... Intr-adevar, tare nostim..."

- Te rog, te rog sa nu le misti ! urla inainte Baialu Mih. Dar ce. nu este politie aici ?... Aha, politia vine numai cind pornim noi... nu-i asa... numai contra noastra... dar pe ei... aha... le pomenesti ca esti chiar de la politie dumneata...

Abia acum Mihnea Baialu isi aminti ca asta-vara, colegul de la Braila al acestui nebun il informase ca stimabilul e si infocat luptator nationalist...

- Stai, domnule, pentru numele lui Dumnezeu, nu mai tipa asa... am sa-ti explic indata.

- Nici o explicatie, domnule... Ma rog, atita sa-mi spui, esti de la politie... sau esti trimis din partea lojilor.

- Care loji, domnule ?

- Aha... le faci neznai... Hrubele iudeomasonice. amice... Loja Marelui Orient... sau alelalle toate, smechere...

Baialu rasufla usurat, nu alit ca se dumirise acum do-a bi-nelea, dar pentru ca Baialu Mih, scoborise insfirsit glasul.

- Fii serios, domne, si lasa-ma in pace cu hrubele dumitale...

- Cc sa le las, ce sa te las... aha... nu pleci de-aici pina nu vine politia...

Vocea exaltatului incepuse iar sa crcasca amenintatoare..

,.M-a luat dracu, isi zise Mihnea, nemaigasind vreo poarta de iesire. S-a dus dracului licenta la iunio viilor...

Daca as fugi, gindi el aruneind priviri disperate in juru-i. cataligele astuia m-ar ajunge din doua sarituri... Sa-l pocnesc o data, treaba se-nci:rca si mai rau... gazetele o sa zbirniie..."

si nemaigasind nimic altceva, nefericitul Mihnea duse instinctiv mina la frunte. Se inchina involuntar.

- Doamne, Maica Domnului ! Vezi-ti de treaba, domnule, ce te-a apucat ?... Asculta aicea sa te lamuresc...

si so inchina pentru a doua oara...

Cind ridica ochii spre inaltul si desiralul sau omonim, acesta il privea inca uimit prin cascaturile ochelarilor, care aveau aceleasi dimensiuni ca si gura-i de asemenea larg cascata si rotunda... Crucea fusese semnul minluilor.

- Adica nu esti mason ?...

- Da nu sunt. domnule, si lasa-ma in pace cu masonii dumitale... Sunt om ca toti oamenii, oltean, crestin ortodox si intrucil priveste francmasoneria...

Aci Mihnea Baiatu complecta cu o serie de argumente ste-reotipe si profund românesti dovada afirmatiunei sale, argumente atit de drastice, ca nu mai fu nevoie de nici un adaos.

Baiatu Mih, ii intinse mina frateste, tocmai cind gardistul aparea dupa colt ?i arunca o privire indelunga si intrebatoare, in adincul strazei, celor doi indivizi, cari pornira cu pas domol si prietenesc.

Pentru a cistiga definitiv pe noul sau prieten, Mihnea a intrebuintat metoda clasica : o serie de mese, platite la timp potrivit de distantat pe toata durata anului, astfel ca focul sacru al amicitici sa fie intretinut cu spor si prisosinta pina-n iunie' viitor. Asa, baiatul domnului Stefan avu prilejul sa devie si nationalist, caci celalalt Baiatu nu-l lasa deloc cu teoriile lui politice.

Ii marturisise ca sunt omonimi, si chiar in legatura cu aceasta potriveala de nume explica Mihnea prietenia subita care-l cuprinsese deodata, auzind ca poate fi un Baiatu atit do eminent student, atit de muncitor si de dornic de a cuprinde cu mintea atitea stiinte deodata. Ii declara si lui ca e doctorand la Dropt, insa deocamdata nu s-a hotarit inca nici sa intre in magistratura, nici sa se inscrie la barou, nici sa-si dea examenele la doctoral.

- intelegi, am lasat un spatiu cam adinc intre licenta si doctorat... Nu vrea,u sa spun c-am uitat lotul si ca mi-e greu sa reincep... Eu n-am dat examenele asa cum ti le-ai da dumneata, eu m-am multumit sa citesc de mintuiala citeva saptamini inaintea fiecarei sesiuni... Asa ca si cind m-am trezit licentiat, mult mai mult decit la inceput tot nu stiam. si nu ma prea prapadesc eu cu firea pentru alila... Dreptul este experienta... Citeva luni dc practica la tribunal si mai cu seama prie- tenia cu un grefier te invata de cincizeci de ori mai mult decit sapte doctorale Ia facultate. Totusi as fi vrut sa nu incep fara doctorat... insa nu pot sa citesc... Nu meii pot... Sunt blazat... stii, mie mi-a placut mai mult viata decit... intelegi... si de aceea aveam nevoie de stimulent, vream sa vad baieti tineri inva-tind cu pofta, sa-mi faca si mie pofta. Asa, ca o amintire, intelegi, m-am pomenit atunci la usa sccretariatului de la Drept, in fata listelor. Acolo ti-am vazut numele identic cu al meu. Am vazut : elogii. M-am. informat de dumneata. intimplarea a facut sa gasesc, tocmai pe prietenul si concetateanul acela al dumitale, Dascalescu. intelegi... nu mi-a venit sa-i spun ca sunt Baiatu... era prea complicat ca sa fi stat cu el atunci de poveste si sa-i lamuresc cele ce-ti spun acum dumitale.

si astfel prietenia lor merse pe indelete pina in mult asteptatul iunie ; Mihnea punea atita pret pe seriozitatea si dragostea de invatatura a celuilalt, incit sconta la sigur sa-i vada, si desigur sa-si vada, numele. publicat printre licentiatii cei proaspeti ai astui an.

Avea de gind sa se prezinte de indata atunci domnului Stefan cu marea surpriza, pe care o tinea in adinca tacere, cu unica lui diploma : Ziarul.

"Ce zici, boier Stefane ? Asa e ca nu te-am pacalit ? Asa e ca nu ti-am mincat banii de pomana prin Bucuresti ?

Odata cu zilele calduroase de examene, Mihnea se abatu deci pe la facultate. intilni pe Baiatu Mih. coborind scarile, cite patru trepte deodata, cu cataligele lui.

- Cum stam cu examenele, boier Baiatule ?

- Uite chiar acum putui scapa de unu.

- si...

- Am iesit peste rind sa m-asculte. Ma duc rrpede la intrunirea de protestare... stii, iau cuvintul... trebuie sa fi inceput, adio.

si fara a-i mai lua mina, din citeva sarituri disparu pe usa cea mare.

Mihnea Maiatu scobori linistit si se duse sa bea un sprit. Un moment se gindi sa scrie acasa domnului Stefan, ca s-a infipt in sfirsit si la ultimul examen de licenta si ca merge bine.

Emotiile prin care ar trece cu adevarat iubitul sau parinte, in asteptarea rezultatului, ar contribui de buna seama cu un procent respectabil la felicitarea finala si pecuniara. Dar spiriitul de scena birui in sufletul acestui artist incepator si nein- teles : venirea acasa dimineata, odata cu ziarele care aveau sa anunte vestea cea mare, si raspunsul, negru pe alb, dat invariabilei si melancolicei intrebari de intimpinare a tatalui : "Iar n-ai facut nimic, Mihnea ?" - domnul Stefan si cocoana Ecaterina desfaceau ziarele abia dupa-masa, cind se tolaneau pentru siesta pe canapelele din salon - ii paru, chiar din punctul de vedere al profitului, un procedeu tactic si mai de pret.

si accasta splendida inspiratie fu cu adevarat spre norocul lui Mihnea, caci ducindu-se peste citeva zile la Universitate sa vada rezultatele, ramase ingrozit si crezu ca-i vine rau. Baiatu Mih, nu era printre cei trecuti. Cum, adica pierduse si el examenul ? Cum, un baiat ca dinsul, care a trecut numai cu bile albe, pina acum, si cu elogii ? Dar asta era nemaipomenit.

Pe urma isi aminti graba cu care o pornise, atunci cind il intilnise la intrunire.

"Asa e... politica distruge in tara noastra si pe cele mai valoroase forte. Ce ma faceam cu acum, daca-i scriam domnului Stefan ?" '

si Mihnea Baiatu porni descurajat si trist, ca unul care personal ar fi cazut la examen. Mai mult chiar, ca unul care si-a pierdut definitiv posibilitatea de a se mai vedea cu o diploma universitara. Caci daca nebunului de ambitios ii vine cheful sa renunte la Drept, dupa aceasta teribila infringere pentru dinsul ! si ochii lui Mihnea ratacira turburi printre grelele pietre funerare. Ba inca se si inchipui in fund de mormint, cu pieptul apasat de greutatea tuturor la un loc.

Abia cind ii mai trecu aceasta covirsitoare uluiala, care la o virsta ceva mai inaintata i-a fost fatala, Mihnea putu sa-si dea seama ca nu vazuse chiar deloc numele omonimului sau pe lista. Or, fie ca ar fi cazut, fie ca numai s-ar fi retras din examen, numele, in orice caz, ar trebui sa figureze acolo...

Iar putin mai tirziu intilni pe Baiatu Mih. in culmea fericirei. Luase absolventa cu izbinda mare, la Litere, la patru specialitati. Mihnea trebui sa-l felicite si sa se bucure din tot sufletul. Chiar ii oferi si o masa, in decursul careia il intreba, asa, ca intr-o doara :

- Ei, acum, la toamna, vine rindul Dreptului.

- Nuuu...

- Cum, te lasi de Drept ? striga ingrozit Mihnea, plesnind cu servetul in farfurii. Dar ce faci, domnule ? Dumneata iti dai cu piciorul la viitor.

- Da nu-mi dau deloc.

- Pai crezi ca cu Literele dumitale ai sa faci treaba in viata ? Paci ce faci dumneata cu Liteiele. domnule ? Dreptul, domnule ! Toti oamenii mari ai tarei au fost si sunt avocati... Uite, Take Ionescu, Titulescu... i... Iuliu Maniu... V... V...

- Cu toate astea, la toamna, trebuie sa sfirsesc cu Literele. Tiebuie sa-mi dau toate licentele. Dreptul la iarna.

- Asaa ? ! rasufla usurat Mihnea.

Dar un pic de indoiala tot il musca de inima.

- Bine, da ai sa poti da dumneata atitea licente la toamna... ca sa poti fi sigur ca la iarna ramii numai cu Dreptul.

- Hi... mirii drept raspuns Baiatu Mih. si intoarse capul intr-o parte, oarecum jignii ca prietenul lui nu-l cunoaste. La iarna am luat licenta in Drept, declara el solemn, intrebuintind, pentru a arata cit e de sigur, trecutul in locul viitorului, si intinse mina lui Mihnea, in semn de legamint... Se poate sa las ou Dreptul, domnule !... se intreba el cu tonul care arata de la sine cit de absurda putea fi chiar numai aceasta banuiala.






Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 01
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 02
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 03
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 04
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 05
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 06
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 07
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 08
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 09
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 10
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 11
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 12
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 13


Aceasta pagina a fost accesata de 735 ori.