• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 05

Dar coana Polixeni nu se abate nici un milimetru dinaintea acestei urgii. Ea braveaza inainte, senina si angelica, rostindu-si calm si intelepteste nevinovatia, si numai in ochii ei intunecimea si fixitatea aceea de culoare dovedesc o incordare suprema, o siguranta rece, mult mai de temut, desigur, decit vijelia care se zbate in fata ei si pe care o va dobori in curind la picioare.

- Eu am jurat ca numai o data a fost la mine... la noi... in odaie, asta-seara, glasuieste mai departe coana Polixeni, cu fata inspirata, cu urechile larg deschise, de parca o intelepciune streina, eterica, coborita protector asupra-i, i-ar dicta aceste vorbe. Dar ce-ti inchipui dumneata ca s-a intimplat cu asta, de te uitai pe subpaturi si in toate colturile ?... Baiatul s-a purtat frumos si cuminte. A stat si a fumat o tigare... atita s-a intimplat... ca daca-si permitea altceva, ma intelegi... nu mai stia pe unde s-o nimereasca afara... toate laturile din galeata le varsam dupa dinsul. Dar poti sa te porti astfel cu un om asa de manierat ca el ?

Bratele domnului Nisipoiu au cazut in jos si ochii i s-au cascat, parca s-o inghita...

- Minti, femeie nerusinata ! mai poate el s-o infrunte, dar fara energia de la inceput...

- Nu mint, Banica, sa n-am parte de ce mi-e mai aproape pe lume, Banica... Uite-te-aicea : asta mi-e mina, asta mi-e crucea... Atita s-a intimplat, daaa... asta recunosc... nu trebuia sa-l aduc in lipsa ta inauntru... dar a venit si a ciocnit in usa. ca sa ceara un chibrit... si asta a fost vina mea... ca fara tine acolo, eu l-am poftit inauntru, si l-am poftit sa sada, Banica... Dar tu ai venit, asmutit de vrasmasii tai, Banica, incepu «a sa plinga de-a binelea, ai de zic ca ti-s prieteni, dar vreau sa te vada cu casa stricata si sa le dai leafa prin ale circiumi, nu i-ar mai rabda Maica Domnului si sfinta zi de miine ! Ai venit sa ma ocari din senin si sa ma faci pe-o aia de pe strada... de m-am speriat si am crezut c-o fi uitat baiatul pe-acolo vreo batista, ori vreo tabachera cumva, restabili ea lucrurile, calm si metodic, de te-ai napustit pe mine cu astfel de apropouri...

Domnul Banica isi virise miinile in buzunare si incepuse sa masoaie camera in lat. inghitea in sec si spumega.

- Nu se poate, femeie, hotari intr-un tirziu, dupa ce rostogoli in minte, pe toate fatetele, chipul cum se petrecuse marturisirea ei... nu se poate... ai declarat o data, nu mai poti s-o intorci...

- N-am declarat nimic, Banica, n-am declarat ca n-am avut ce sa declar...

- Ha, ha* crezi ca ma duci pe mine... un cap de muiere ca dumneata... asa crezi ? eu care sunt hirsit de anchete si judecati ? Ha, ha, ha, ha, ha... dadu dinsul, uimit si amuzat de scirba, drum risului sau amar... pe mine, femeie... crezi ca ma poti purta asa ?

- Nu te port, Banica, nu te port nicicum, ca nu spun decit dreptul sfint si adevarat... Uite, asta mi-e mina...

- Lasa madam’ ca nu ma indupleci cu juramintele dumitale, racni luminat domnul Banica. si-plesnind degetele pe codul de pe masa, ca un avocat la bara, rosti edificat : Da colea, de ce era semn tocmai la articolul 253 ? A-ha, nu intelegi ? Pai eu nu ma misc de aici cucoana pina nu aflu toata tarasenia... Haid ! inapoi in odaie !

si insfacind-o cu toata puterea de umar, o impinse, zgu-duind-o cu brutalitate pe salita, deschise larg usa "lor" si o imbrinci inauntru cu toata puterea.

- Asa... si-acum sa vedem ce zice si domnul... domnul complice. Va potriviti in vorba... au ba ? rosti el solemn si si amenintator.

si porni rizind sarcastic si infiorator, trintind usa cu atita putere si rasucind cheia pe din afara de doua ori cu atita violenta, ca toate frigurile incepura sa zgiltie pe coana Polixeni, mai ales cind gindul o purta fara voie spre acel misterios si

infricosator articol 253. Caci, obisnuit, coana Polixeni, si mai ales in aceste clipe de teribila asteptare, atribuia o forta mistica legilor, de a descoperi pe vinovati.

Auzind pasii domnului Nisipoiu prin curte si prin salita, instinctiv Baiatul purtase mina iarasi la guler ; si gasindu-l, evident, la locul lui, revenise calm la gindurile de mai inainte. Ori ce gindise acum citeva clipe ?... ah, da... tigari... Nu mai sunt tigari... trebuie sa se deranjeze putin pina la circiuma din colt. Simtea o mare nevoie de fumat, dar parca nici de pe asternutul plusat al patului nu s-ar fi ridicat. Amintirea il ducea necontenit cu un ceas mai devreme :

"Strasnica muiere, domnule... gemea din cind in cind, infricosat ca dinaintea unei mari revelatii. Mama Doamne... asa ceva nu mi-a fost dat in viata mea sa vad..." si apoi, izbucnind in explozii surde, de sincera si patetica recunostinta, de-lara solemn : "Nene Nisipoiule, acuma vad ca te iubesc cu si mai multa pasiune si te asigur ca-ti voi fi chirias credincios, cine stie cit de-acum inainte !"

Dar de ce memoria neastimparata ii readucea in singe fiorul senzatiilor tari si noi abia atipite, de aceea nevoia tutunului devenea mai imperioasa. Astfel ca Baiatu porni tocmai la timp, ca sa nu dea piept in piept pe salita cu domnul Nisipoiu. Din odaia conjugala razbatea vocea coanei Polixenia si in treacat accentul ei plingator zabovi o clipa in auzul lui Baiatu.

"Ah, face pe suferinda, mititica," isi inchipui el trimitin-du-i in gind o sarutare. Asta pentru a-si masca emotia care inca o consuma !" se felicita el fericit si plin de sine.

si usa cea mare se lasa pe urma-i acoperind zdupanitu-rile care tocmai incepusera in camera incendiata de cea mai apriga minie a lumei.

La circiuma din colt, Mihu, care era grabit sa se intoarca spre a se tolani din nou imbracat pe macatul de plus, impletin-du-si visurile cu lectura Madonei din Shleeping-car de pe masuta, gasi obloanele trase. Injurind cu toata cerbicia pu-torile de negustori, cari se culca cu gainile lasind comertul românesc pe miinile strainilor, Mihnea fu nevoit sa se aventureze in noapte tocmai spre pravalia domnului Tancu ; dar si aci il astepta o deceptie. "Intimele", "Regalele", "Specialele"* "Bucurestii1’, "Ferdinand" se terminasera ; domnul Tancu isi misca greoi falcile negge, patate de plagile sure ale urmelor de brici, spre a-si exprima regretul ca pina miine dimineata nu mai dispune decit de calitati inferioare, care, mai ales in aceste momente, nu puteau decit sa repugne fericitului doctorand. Indepartindu-se astfel din circiuma in circiuma, la o ora cind obloanele incep sa piriie si intr-o periferie in care tutunul bun' e obiect de lux, Mihnea, pe care vuietul surd al centrului nu fu in stare sa-l abata de la pofta lui indaratnica de interior, reveni aproape dupa doua ceasuri acasa si primul lucru care-l facu, patrunzind prin portita de stacheti, fu sa-si reproseze ca uitase lumina deschisa si ca face astfel paguba inutila menajului Nisipoiu. El nu vazu in umbra cotetelor, pentru ca nici nu se uita intr-acolo, pe domnul Nisipoiu - caro-dupa ce-si incuiase nevasta, tocmai sfirsise de dat o raita pe afara sa vada daca "banditul" nu pindeste pe undeva, sa-si ia bagajele tiptil, cind s-or linisti lucrurile -, si intra calcind in virful picioarelor, ca un om atent la somnul celor ce-i sunt atit de scumpi si dragi, si unul ca si celalalt; iar pentru domnul Nisipoiu, ca orice apas in exercitiul profesiunii.

Domnul grefier intra Ia Baiatu putin dupa aceea, fara sa bata la usa, dar regreta indata aceasta "omisiune* si se dezaproba mental, vehement. Asta insemana ca a calcat cu stingul, pentru ca, fie el direct in cauza, un anchetator nu trebuie sa-si piarda un moment cumpatul si recea judecata, punind cu astfel de stingacii in garda pe cel care trebuie prins, in cursa strimta a marturisirei, cu cea mai mare dibacie.

si poftim : pe scumpu-i prieten de pina ieri il gaseste - si acum, dupa doua ceasuri de hoinareala - ca si pe doamna Nisipoiu, lungit, pe pat, imbracat, cu miinile sub cap si cu ochii dusi in cine stie ce lume, in cine stie ce inchipuiri, in cine stie ce amintiri !

Dintr-un salt, Baiatu a fost in picioare si a salutat pe grefier cu magulitoare vorbe de bunavenire. si inchipuindu-si ca daca i-a facut la ora de fata onoarea sa-l astepte si sa-l viziteze, asta trebuie sa fie in strinsa legatura cu numarul tuicilor luate inainte de masa, deduse de aci ca simpatica lui gazda are gust de conversatie, evident juridica, mai ales ca de multa vreme nu se mai vazusera spre a se trata reciproc cu acest comestibil deopotriva de scump pentru aaiindoi.

- imi pare tare bine ca ai mai venitpe la mine, "nene‘‘ Nisipoiule, isi exprima el indata satisfactia, dt: asta data cu vadita sinceritate si bucurie... Pentru ca si eu am gust de nitica vorba. stii, mi-e nu stiu cum, ai>a... ii destainui el intinzin-du-se fericit... As face ceva, dar parca mi-e lene si parca-mi sta asa ca o incropeala prin oase...

Domnul Banica intelegea de minune dispozitia asta, pe care i-o descria tinarul sau chirias ; de cite ori n-o avusese si dumnealui doara, cind se desfacea din strinsorile aprige ale Polixeniei.

- In sfirsit nu stiu de ce, continua colalalt, dar simt o mare multamire in mine...

Ceea ce-l lasa de-a dreptul perplex insa era tocmai usurinta, inconstienta ori cinismul cu care acest mizerabil i-o mai si spunea !

- Poate unde ma simt atit de bine... la dumneavoastra... cu dumneavoastra...

Uluit de indrazneala, negasind cum sa inceapa, facind schime cu buzele tremurinde, care vreau zadarnic sa se transforme in cuvint, si cautindu-si necontenit o baza mai martiala pentru pozitia picioarelor, schimbind-o apoi indata cu una mai normala pentru a nu da inca de banuit, domnul grefier chiar ca ar fi facut impresia, pina si unui novice, ca intr-adevar, pe ziua de astazi, s-a intrecut mai abitir ca niciodata cu tuica de pruna a domnului Tancu.

Ceea ce dadea ragaz lui Baiatu sa-si recapituleze pe repezeala materia juridica de care mai dispunea, ca unul ce tinea mortis sa-si mentina rangul de licentiat in ochii priceputului sau proprietar. inca mai dinainte constatase ca sacul se cam ispaavise - si acuma il ademenea o chestie prea elcmetara si care i se paruse prea la putinta tuturor de-a o descoase, pentru a n-o lasa, in intretinerile lui cu Nisipoiu, decit ca pe cea din urma rezerva pentru v.remuri de complecta lipsa. ,,Chestia" era penala, deci nu tocmai pe gustul gazdei sale ; noroc ca o imprejurare dramatica, petrecuta de curind in lumea mare, si de care gazetele erau pline, ii legitimau in momentul de fata prezenta in discutia chiar a doi juristi emeriti ca dinsii, cari altfel nu si-ar pierde vremea cu romantism de acesta juridicesc.

- Ei, ce zici de intimplarea asta, coane Nisipoiu ?... Cred ca ai citit gazetele... Ia sa vedem cum te pronunti !

Dar domnul Nisipoiu intirzia sa se pronunte si pastra in privirile- lui o fixitate care nu putu sa scape ochiului atent al lui Baiatu. Fatal, miinile lui agere se infundara atunci in buzunare, in vreme ce domnul grefier, vazindu-l cum se cauta grijuliu, clatina din oap ca un procuior care a si sesizat miscarea. Ce dracu, sa fi lasat vreo urma ? As, deloc : uite batista, porttigaretul, pila de unghii si mica pudriera de metal cu oglinjoara ; toate sunt la locul lor. Atunci ce l-a apucat de-l priveste asa fara sa vorbeasca ; or e afumat pina dincolo de margine ?

- ti-am spus eu, coane Banica, penalul are farmecele Iui... Stai numai sa vezi...

si el incepu sa cuvinleze cu toata dezinvoltura, examinind totusi in minte cam ce alta urma ar mai fi putut lasa in odaie la coana Polixeni, A fumat, e drept, acolo o tigara stind dc» vorba cu dinsa, inainte ca dumneaei sa-i vie deodata cheful sa-i desfaca in anumit inteles cravata, schimbind cu desavirsire tonul si directia conversatiei incepute : dar isi aduce limpede aminte ca lucrurile luind aceasta intorsatura, la care nu se astepta, Baiatu, din vechi principiu, nu mai strivise tigara in farfurioara, ci o dusese sa o arunce direct in masina. Sa-i fi dat de banuit mirosul tutunului ? Dar domnul Nisipoiu fumeaza insusi.

- ...va sa zica... dupa ce-si paraseste barbatul si familia... este la rindu-i parasita. Atunci pretinde o ultima intilnire si trage cu revolverul... Eu iti spun sincer c-as achita-o... Cum dai voie sotului sa se razbune... (Mihnea simti cum incepe sa i se moaie vocea : "cine dracu l-a pus sa se bage tocmai in timpe-nia asta de intimplare ?").... cind isi prinde sotia in flagrant delict de adulter... to-ot... asa... da-i voie si ei (aci -simti venin-du-i curajul si rari cuvintele, apasindu-lc) sa se razbune, cind... dupa ce, amagita si scoasa din minti (vocea iar incepu sa-i scada)... e parasita cu atita lasitate... (Dar deodata ochii i se aprinsera si protesta cu o nemaipomenita energie.) E... e... e... sa se sfirseasca odata cu indrazneala acestor domnisori de industrie...

Iar in gind isi repeta intr-una : "Daca nici acum nu-si misca falcile sunt pierdut..."

Domnul Nisipoiu tresari in fata acestei izbucniri si privi si mai staruitor la convorbitorul sau ; fiindca avea chef de vorba, trebuia lasat, fireste, sa trancaneasca inainte. Doar toti acuzatii cari vorbesc mult sfirsesc prin a se incurca singuri in propriile lor cuvinte. si trebuie aratat boierasului fanfaron si obraznic, mincinos si cu licenta neluata, ca in realitate nu e nimic de capul lui pomadat si cret si ca poate fi prins in capcana mai usor decit cel mai nauc dintre derbedei.

Domnul Banica Nisipoiu, in sfirsit, rinjeste. Pentru ca lucrurile au ajuns aci, e timpul de dat cartile pe fata si de inceput ancheta propriu-zisa. si falcile lui grele se miscara pentru a-l pofti cu straniu licar in priviri sa continue :

- Da-i inainte, ce te-ai oprit asa ?... Ce e cu porcii aia de domnisori de industrie... Hai ?... domnule Baiatu...

S-a oprit si si-a schimbat brusc tonul, insfacat la timp de spiritul juridic : vehementa apartine executiei, pe cind acum se gascsc inca-n perioada de judecata. Nu avea deocamdata nici o dovada, nici o marturisire la indemina ; acum era deci tot locul intrebarilor incovoiate ca ghearele de cleste, care prind si string si nu mai lasa celui intrebat nici o putinta de miscare.

Dar, avertizat de toate aceste evidente si mai ales de cea din urma, Baiatu s-a dumirit complet asupra rostului vizitei intirziate. Cum, de unde, tipul a simtit ceva : singura scapare era deci sa-si continue vorbirea pe drumul inceput.

- Imoralitatea, domnule ! reincepu el, privind la rindu-i fix in ochii grefierului, a ajuns la culme; plutim, pot zice, intr-un ocean de pacatosenie.

Expresia ii aratase, nu o data, ca orice nor din minte si orice banuiala a celui caruia te adresezi pot fi usor spulberate cu o mina de veselie, de dezinvoltura, de nepasatoare indrazneala, cu care, legat la ochi, trebuie sa te repezi cu capul inainte, in insusi mijlocul indoielii.

- Numai necinste si tradare pretudindeni ! striga deci cu toata convingerea, regretind ca nu se afla el in partea dinspre usa. si in viata publica, ca si-n viata de familie... scuzati de accei rolul penalului este sa intervina indata, cu toata gravitatea, nu asa cum se face acuma... pentru ca trebuie sa recunosti si dumneata ca magistrat, ca indulgenta dumneavoastra, a judecatorilor, e cauza acestei stari de lucruri...

Domnul Nisipoiu clocoteste. in mintea lui se clatina tot mai violent cumpana alternativelor. Foarte bine, codul poate ca era deschis la 253 din cauza dramei din oras... dar cuvintele si purtarea Polixeniei... si licenta neluata...

si Baiatu vorbeste, vorbeste, vorbeste. E o imposibilitate sa-l iei de guler si sa incepi sa-l scuturi... Daca ar tacea cumva... o, dar parca el intelege ce-l asteapta, daca va tacea..., si vorbeste, vorbeste... E limpede ca tilharul pledeaza in propria lui drama...

- ...totul, totul e imperfect in alcatuirea noastra sociala... codurile sunt timpite... le-am copiat dupa francezi asa, s-o nimeri, nu s-o nimeri... Poftim, articolul asta... 253 (Baiatu isi flutura degetele in aer). E asa... in doi peri... imperfect, imperfect... complect imperfect...

E cu neputinta sa intrerupi un vorbitor cu pumnul. De aceea domnul Nisipoiu simte nevoia sa urle, 6a-l opreasca odata, ca sa poata. in sfirsit, da drumul interogatoriului mult dorit...

Iar Mihnea Baiatu a lasat acum chestia de principiu si a intrat in speta.

- si atunci se naste intrebarea, dezbate el cu foc inainte -- ...ea, femeia... e culpabila sau nu de gestul ei ?... Aicea trebuie sa ne oprim noi. A ucis ea cu luciditate sa-au... a fost pra-ada unei sures-cita-ari, care i-a intunecat cugetul, cind si-a dat seama de gresala ce-a facut, parasind un om cinstit, onorabil, cu situatie, pentru un altul care... n-a stiut sa-si tie cuvintul...

- Pentru-un firtingau, pentru-un pomadat, pentru o haimana si-un porc fara rusine, care nu merita decit sa-i sucesti gitul ca la pui de gaina... putu in sfirsit sa zbiere conul Nisipoiu, napustindu-se, pe aceasta poarta deschisa, inapoi, la ceea ce-l durea pe el si agitind cu violenta bratul enorm. Privirile lui cresteau amenintatoare, iar namila de trup prindea acum proportii omerice : cresteau vazind cu ochii, in lumina palida a becului, parca si el obosit de aceasta incordare. Sa raminem aci, domnisorule...

- Bun, sa raminem, accepta si celalalt, hotarit si grav... Sa ne oprim putin la faptul initial, la adulter si la parasirea barbatului... sa vedem...

- Sa vedem ! repeta Nisipoiu a carui mina si-a recapatat deocamdata directia normala. Ho, ho, incep marturisirile...

- Sa vedem care a fost atunci agentul moral...

Agentul moral ! Iata doua cuvin le care holbeaza peste fire ochii domnului Nisipoiu.

- Agentul moral ?! Hm, ce are a face aci agentul moral... agentul moral al imoralului aluia de... de... de...

- Da, agentul moral, continua Baiatu suierind din greu si stergindu-si de zor naduseala de pe frunte. Pentru ca lucrurile poate s-au petrecut si altfel, domniile Nisipoiu. inchipu-ieste-ti un biet tinar student, un biet suflet de provincial, venind deodata in clocotul acestei Capitale infernale. Baiatul se duce regulat la scoala, invata, ia an dupa an... se apropie liccnta...

- Ce licenta... Ha, ha... lasa ca stim npi... licenta, a, ha...

- Doar era arhitect... diploma de...

- Aha... ala... bine ! dar... aha... Lasa la urma, poftim, avem tot timpul !...

Baiatu furiseaza o privire iscoditoare spre codul deschis de pe masa. "Mi se pare ca am virit-o intr-insul,‘, incerca el sa-si aminteasca... "Fir-ar al dracului de scrisoare, ca nu ma invat o data sa le rup..."

Dar vocea lui face sfortari sa se mentina la calm si seninatate.

- ...viitorul baiatului incepe sa se contureze. Se gindeste sa faca putina politica. Da de-un om ca lumea...

- Saracul, bietul om, ofteaza Nisipoiu. Ah, pacatos... pacatos... suflet pacatos si slab... sa calci cu gheata capul sarpelui, nu sa-l bagi la sin...

- ...isi alege asadar un arhitect cu renume. Se angajeaza... bu-un... si toate merg bine la inceput. Dar domnul arhitect are o sotie de toata nostimada, cum se zice... (Domnul grefier tresare crunt si ciuleste urechile, aruneindu-i crincene priviri). si... tinarul invatacel... trece sfios pe linga dinsa. Nu se intilnesc decit rar. El saluta si trece inainte. Dar iaca, doamna si-a pus ochii pe tinar. (Domnul grefier si-a lasat capul uimit intr-o parte si sprincenele lui se ridica, parca sa lase tot mai multa lumina behilor, cari au descoperit ceva neasteptat in punctul din podea, unde s-au fixat.)... si in loc sa-i raspunda la salut, cautind sa treaca si ea inainte, mindra ca o nevasta de patron, sau binevoitoare, ca o doamna atenta cu cei din jurul ei - continua Baiatu cu tot mai multa ardoare, observind ca de data asta lovitura a prins -, iaca frumoasa noastra cocoana impinge lucrurile si mai departe. Ochii ei parca spun altceva tinarului, care se zapaceste de tot cind o vede. Ba chiar in treacat il mai atinge cu cotul, cind ii da mina sa o sarute stringe cu anumit interes pe a baiatului, ii raspunde la saluturile lui cu vorbe care-ti dau de gindit... Baiatul saracul, care e tinar, de, dar care, vezi dumneata, n-a glumit pina acum decit, vorba aia, ba cu o servitoare, ba se furisa noaptea la stabilimente cu tarif, intelegi dumneata, s-a fisticit de tot. O cocoana pe care o credea serioasa si, iaca, ii face toate avansurile... Ce sa faca ? intii se gindeste sa se duca la barbat si sa dea totul pe fata.. Dar cu cc dovedeste ? Cocoana va striga ca din gura de sarpe ca a fost calomniata si domnul il va da afara... Sa o respinga ? Cocoana se va razbuna, criticindu-l la barbat, injosindu-l si cerind sa-l inlature... Cunosti dumneata femeile, nene Nisipoiule... S-o ocoleasca ? Hm... asta e singurul mijloc bun, cind vrei sa pastrezi cinstea unui om care ti-a facut bine, om pe care il iubesti. si vrei cu orice pret - apasa el pe cuvinte - sa-l rcspecti... (Domnul Nisipoiu isi intoarce ochii mici, ca de arici la pinda, dar inca incruntati, spre vorbitor.)

...Ei, ti-ai gasit, continua Baiatu, cu o volubilitate cum n-a mai avut pina acum in viata lui. ti-ai gasit ! Cind vrea femeia... Te urmareste, domnule, vine dupa line... iti iese in cale cind nici cu gindul nu gindesti... ba, daca mai stai in aceeasi casa cu ea, iti intra in odaie, domnule. I-a nazarit ei pe tine si pace !... Te nimereste ba pe jumatate imbracat, ba in pat dimineata. (Tresarire violenta la domnul Nisipoiu.) Tu zici pardon ! Ea, ca nu stiu ce-a uitat... aci cind a scuturat ieri. (Nici Baiatu, nici Nisipoiu n-au bagat de seama aci ca doamna din lumea mare nu putea sa scuture camera unui secretar.) A doua zi tu incui usa... iti bate la usa. Taci. Bate mai tare. Striga. Te face sa crezi ca Dumnezeu stie ce s-a mai intimplat... Iei ceva pe tine, sumar ; deschizi... vine sa-ti dea o scrisoare, dar nu se multumeste ca ai luat scrisoarea, intra si ea... Esti incurcat... astepti sa plece... vrei sa te speli... sa te imbraci... Se face ca nu intelege... Atunci ii spui lamurit... Ma scuzati, va rog, vreau sa ma spal... A, poftim, iti raspunde, poftim, poftim, nu ma uit... fa tot ce vrei

- iti spune cu inteles - nu te jena de mine... m-am invatat atit de mult cu dumneata... Tu nu-ti vezi urechile de rosii... o privesti si nu mai intelegi nimic... si cum stai asa prostit colea, linga scaun (Baiatu arata scaunul de linga el, cu un gest firesc, pe care domnul Nisipoiu il primi cu o inclinare tot asa de fi- reasca a capului) ...cum stai asa prostit, odata te-ai si pomenit ca te-a cuprins... te zbati... ea te potopeste cu gura si se impinge in tine si te impinge (Baiatu arata spre pat) ca om esti... Mai esti atunci stapin pe tine ?... Ai uitat si de binefacator si de prieteni si de omul care ti-e mai drag si-ti vrea binele si de tot... Pe urma poti s^-ti dai cu pumnii in cap cit poftesti... daca s-a facut, s-a facut... - coboara el vocea dramatic si incepe sa scinceasca, parca ar fi un lovit de napasta, ca la Conservator - mai poti, mai ai curajul sa te duci la cel inselat si sa-i spui... Iaca asa se naste minciuna... si pe urma se stringe una peste alts... Ce sa faca acum bietul baiat ?...

' Figura domnului Nisipoiu s-a schimonosit peste masura ; are atitea cute, care se intretaie asa de dureros, ca parca ai crede o fata nefireasca, machiata, artificiala. Mintea lui de om al legilor intelege minunat si imbratiseaza toate urmarile expunerii celuilalt. Iar acela da implacabil... lovitura dupa lovitura...

- in cele din urma, isi ia lumea in cap si... sa zicem ca fuge... Adica, ce sa zicem, ca asa s-a si intimplat. Noi discutam doar cazul asta... speta... deci fuge... Ea dupa el... isi lasa si barbat si tot, nu se mai ascunde... Cind ii casuna femeiei, stii dumneata... nu mai are nici o rusine (Nisipoiu clatina capul nervos si repede ; "te pomenesti ca e in stare s-o faca si pe asia nebuna", cugeta el cu oroare, gindindu-se la risul lui Vulpache si Piscupescu). in cele din urma baiatul ridica si el glasul : E... pina aci... Acum daca lucrurile s-au dat pe fata, are si el curajul sa se ridice... Nu, nene Nisipoiule ? Pai stai, madam ! pina unde ! si acum tin-te ; lacrimi si vaiete ; ma lasi tocmai acum... el nu ma mai primeste... tu ma gonesti... si plinsete si zvircoliri pe jos... Pe urma scoate revolverul si pac !... (Amin-doi tresar la acest pac !) He, si hai acum la jurati : l-am omorit pentru ca m-a sedus... pentru ca nu mi-am mai dat seama de mine, pentru ca, vazind ca sunt mai saraca decit si-a inchipuit acest vinator de avere, m-a lungat... Iar publicul ca de obicei: saraca de ea, victima sociala etc., etc... stii dumneata, ce-ti mai spun eu.

Figura lui Nisipoiu nu se mai vede. A intrat toata in pamint, de parca el ar fi fost vinovat de toate aceste grozavii, care au decurs una dupa alta.

incit vorbitorul, dupa o mica pauza, inainta un pas, concludent, cu miinile incrucisate pe piept:

- Ei, spune si dumneata acum, coane Nisipoiule, cine e vinovatul... da si dumneata cu piatra ! striga el sfidator, apoi -complecta scoborind tonul : admitind ca esti jurat...

Dar conul Nisipoiu nici nu mai indrazneste sa-l priveasca, se ridica fara sa mai zica un cuvint si dispare, minat, spre odaia conjugala, de cumplita fierbere, sub naprasnica presiune.

Apasa teribil pe clanta, usei, care-i rezista. isi aminti ca o incuiase singur si invirti cheia inapoi cu zgomot mare ; si cind arunca violent ca un uragan canatul greu in laturi, caldura de baie a odaei il primi obscura, invaluitoare si pacifica. Doamna stinsese lampa si se culcase ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat. El intra lasind usa deschisa, dar usa reveni singura in usor, scir-tiind somnoroasa. Intunerecul nu era prea profund, pentru ca focul incins bine, din masina, tisnindu-si lumina jucatoare prin gaurile usei de tinichea, ca printr-un triplu obiectiv de cinematograf, facea sa zboare pe peretele de deasupra patului, in filfiiri misterioare, aripile de vis ale unei neintelese proiectiuni.

Ochii lui Nisipoiu cazura asupra asternutului ca doua pasari de prada : intoarsa cu fata la perete, Polixenia dormea adinc, cu suieratoare respiratie, cu largi miscari ritmice ale sinilor sub plapoma. Un moment domnul Banica statu la indoiala daca un somn atit de profund putea fi, la o ora ca asta si-n astfel de imprejurari, tot asa de sincer. Dar pentru ca nu avea la indemina nici un mijloc spre a-si stabili o convingere precisa, incepu sa calce greoi prin camera, sa izbeasca lucrurile unul de altul, sa trinteasca scaunele care-i stau in drum. De citeva ori se opri cu mina pe plapoma, gata s-o traga cu furie si sa scuture cu putere pe adormita. Dar rasufletul regulat si adinc il intimida cu desavirsire ; era intr-insul ceva strain de viata, ceva care venea din alte lumi, din profunzimi necynoscute si intunecate, care-l descurajau. E drept ca domnul Nisipoiu aflase, de pe la cabinetele de instructie, unde consilierul care-si astepta mutarea din zi in zi vrea cu orice pret sa-l ia dupa dinsul, ca uneori banuitii sunt ridicati noaptea, pe neasteptate, pentru a fi interogati inca sub puterea somnului, sleiti de odihna din ceas in ceas intrerupta, sa li se smulga astfel cuvintul mar- turisirei. Dumnealui strimbase din nas insa la auzul unor astfel de barbarii, si avusese un motiv mai mult sa regrete focoasele dar lucidele si indelung pregatitele la rece dezbateri civile, pe care avea sa le paraseasca in curind, nu atit pentru a face pe gustul domnului consilier, cit pentru a-si croi o trecere mai sigura spre grefele de tribunal si curte. Acum, ori de cite ori se indeparta de patul adormitei, domnul Nisipoiu inclina sa aprobe maniera forte si barbara, care-l dezgustase, si aceasta cu atit mai mult, cu cit bubuiturile si zdroncaniturile pe care le provoca prin odaie pareau ca inghemuiesc si mai mult pe coana Polixenia sub plapoma si-n somnul ei adinc ; cind se apropia insa de dinsa, descoperea deodata un zgomot si mai asurzitor si se indeparta grabit sa-l produca indata si pe acela. Dar coana Polixenia era lemn ; si conul grefier spumega de furie amin-tindu-si ultimile amanunte din destainuirea indirecta a lui Baiatu.

- I-auzi, domnule, racnea dinsul bufnind si rasturnind in plimbarea-i nehotarita, sa intre peste om in casa, sa-l gaseasca despuiat si, in loc sa fuga rusinata, sa-i sara de git... Nici tirfele de la bordel, ragea disperat, tintind cu fulgerile ochilor ceafa adormitei, n-ar fi fost in stare de atita murdarie... Ptiu... ce rusine... sa te respinga omul si sa dai buzna ca... ca... scroafele... Aaah... ce scirba... femeie in toata firea sa invir-testi capul unui copil..., 6a-l scoti din minti... sa nu poata omul sa invete... sa-si dea examene... li...

Ca si cind ar fi nimerit deodata un cuvint magic in aceasta avalansa oribila de ocari, conul Nisipoiu se opri subit.

- Licenta ! gemu el sufocat. Nu l-am intrebat ce e cu licenta... Nu mi-a lamurit... A, ha, ce e cu licenta, boierule, domnisorule... sa-mi raspunzi...

si fara a mai sta la cumpana, domnul grefier dadu buzna inapoi, pe usa pe care venise.

Dar fara a fi stat de asemenea la cumpana, indata ce au incetat pasii domnului Nisipoiu pe salita, Baiatu a si invirtil cheia in usa. Cu miscari precise si fulgeratoare, cu o siguranta dobindita din vechi si constante exercitii, a deschis fereastra dinspre strada si a tras geamantanul gata descataramat de dupa pat. si rind pe rind au incaput, in gura larg deschisa a burdufului elegant de piele, cartile de pe masa si de pe masuta, pardesiul, hainele si teancurile de rufe din dulap, perechile de pantofi de sub pat, articolele de toaleta de pe lavoar. Dintc-o calculata obisnuinta, nici unul din lucrurile lui nu mai era risipit in alta parte ; totul era intr-o ordine, care contribuise la timp cu inca un procent, la admiratia coanei Polixeni, pentru un tinar atit de ordonat, de curat, de ferches si de dragut. Din zbor parca si-a petrecut paltonul elegant in spinare, si-a acoperit capul cu ceapacul solemn, si-a insfacat musamaua umflata a mandolinei. Apoi geamantanul s-a lasat cel dintii de pe fereastra, binisor, pe trotuar, spre eterna-i calatorie de noapte si de mister.

Putea acum domnul Nisipoiu sa zgiltiie in voie buna usa incuiata pe dinauntru a ratacitorului sau chirias. Putea el sa bubuie in lemnul masiv pina miine dimineata si sa apostrofeze cit de provocator pe cel prea suspect de repede si de profund adormit (intocmai «a si coana Polixeni), somindu-l energic sa-i deschida.

Demult Baiatu ocolise coltul primei strazi, demult el socotise in minte ce avea de raspuns gardistului, care l-ar intilni cu intreg calabalicul in spinare, in drum spre cea dintii statie de trasuri. In noaptea asta va bate la amicul sau bun si oarecum vechi camarad de contigent universitar, Gngoras Idristeanu, pe care voise sa-l asocieze in combinatia cu domnul Nisipoiu. Pentru Grigoras, Baiatu pastra si-un graunte de admiratie, pe care nu se sfia sa-l rosteasca in fata-i cu recunoasteri si complimente ; nu era un invidios Baiatu ! Caci in acesti zece ani de cind il cunoscuse - se imprietenisera dupa un examen la Civil, la un profesor-foarte bine dispus si larg la notare, care obisnuia sa anunte bilele dupa fiecare examinare ; doar ei singuri cazusera din toata seria si, cum putura constata mai apoi. din toate seriile anului - Grigoras totusi nu se lasase cu una cu doua. El nu pregetase sa se mai prezinte, ca Baiatu, dinaintea acestor turci de examinatori; dimpotriva, le infruntase cerbicia cu incapatinare si curaj, asa ca dupa doisprezece ani (Grigoras era cu vreo doi ani mai vechi decit Mihnea) de munca indirjita si titanica, el izbutise sa obtina, an-iarna, licenta mult visata.

Gindindu-se la el, si la odaita-i cam muceda si cam saracacioasa, care nu voise sa evolueze deloc odata cu pomposul titlu al locatarului, Baiatu facea pasi mari in noapte, amagind cu gindurile povara din mina, care incepuse sa se resimta. Noaptea era uscata si geroasa, desi anul asta prima zapada nu apucase inca sa vina. Prin virfurile uscate ale copacilor, trasaturi virtoase dc carbunc pe fondul deschis al caselor scunde, trecea un susur indepartat, cu modulatii trist prevestitoare, ca-n melodramele cu sfirsit duios. Desi curentul se mentinea la inaltime, agitind doar ramurile de deasupra, Baiatu ii simtea invelisul infasurindu-l si pe dinsul in undele-i destinse si reci. El regreta, cu adevarat, temperatura molcoma pe care coana Polixeni stia s-o potriveasca cu atit talent in odaia ce parasea, din lemnele aduse cu suta de la precupetul din colt, slrimba deci din nas la gindul ca in noaptoa asta va lua loc sub plapoma frateasca a avocatului Idristeanu, intocmai poate ca si acum un an, cu paltonul pe dinsul in loc de pijama si cu caciula de biber in cap - pe picioare, care macar de pantofi trebuiau descaltate, cu covorul greu si prafuit de pe podea. Dar si mai fioroasa ii paru perspectiva usei incuiate si a asteptarei cumplite pe recele de piatra al treptelor, jucind pe cite-un picior, in tovarasia bagajelor zgribulite si blestemind cu ardoare, la fiecare nou ceas marcat in departare de sunetul metalic, si la fel de inghetat ca toata noaptea asta, al ornicelor administrative, inlirziefea sigura a amicului expulzat de frig prin subsolurile cu table si biliarde ale cafenelor din centru.

Lasind geamantanul ingreunat de drum din mina amortita, pe Baiatu il musca o clipa de inima tentatia intoarcerei. Poate ca nu fusese cazul sa plece ; poate daca va da un tircol indarat si va gasi intuneric si paee, fereastra crapata cum o lasase si cheia pe dinauntru la usa, asta ar insemna ca nimeni nu i-a observat plecarea, nimeni n-a facut controlul ferestrelor pe dinafara, nimeni nu mai are cu dinsul nimic si ca totul n-a fost decit un vis neplacut, intre un om indirjit de ciocanele do tuica si altul; ce se simtea cu musca pe caciula. Miine de dimineata totul se va' imbraca in tihna si in multumirea dinainte, convorbirea din ajun nefiind decit o simpla convorbire ca oricare alta, petrecuta intre doi cetateni ca lumea, asupra unui lucru care nu-i priveste pe nici unul personal.

si miine dimineata, dupa ce portita va scirtii in urma domnului Nisipoiu, Baiatu ar astepta in dulcea caldura a plapomei, cu inima sufocata de infrigurare, ciocanitul usor in usa, si-apoi pasii nesimtiti ai coanei Polixeni, aducindu-i, divin si nepretuit trofeu matinal, strinsoarea nemaiintilnita a intimitatii ei ucigatoare, rar nestemat pierdut de fire pe acest maidan indepartat. Fiori repezi si ramosi se infipsera in toate madularele lui Baiatu la amintirea visului dumnezeiesc - intr-atit nu-i venea sa creada c-a fost realitate - care incepuse odata cu desfacerea cravatei de catre degetele fara manichiura ale coanei Polixeni. Ce, sa nu mai aibe parte niciodata de aceasta sfinta betie, cum nu i-a mai fost dat sa guste, sa soarba, sa se absoarba intr-insa, nicicind in viata lui ?

I se pare atit de ingrozitoare accasta perspectiva, ca petrece indata bratul pe sub salele pardesiului, apuca nervos mi-nusa mandolinei si insfaca hotarit geamantanul greu ; dar odata echipat, ramine sa joace in loc, iarasi ncdecis, descurajat, scirbit de dinsul insusi, aducindu-si invinuiri grele, intretaiate de si mai grele autoinjuraturi si autoacuzari de poltronerie si idiotenie. Fugise ca un derbedeu de rind, dupa ce aruncase toata vina pe dinsa, dupa ce ridicase la paroxism furia sotului, descriindu-i felonia si putreziciunea iremediabila din sufletul sotiei. Ah, i-e scirba, i-e scirba, i-e atita scirba de sine, ca-i vine sa-si sfisie hainele si sa se zvârcoleasca pe jos, in tarina, ca apucatii din calus.

si porneste, strivit de povara remuscarei, inainte, pe drumul apucat, tot mai departe de aceea pe care o vede acum zguduita naprasnic de minia sotului, strivita, insingerata, calcata in picioare, ca o otreapa murdara, pe aceasta stapina a celui mai de pret margaritar din lume. Baiatu sare, cu imaginatia lui aprinsa, ca un liberator in ajutorul celei zdrobite, celei nepretuite, respingind bruta salbateca si inconstienta, in vreme ce pasul lui, intraripat de miscarea vie a imaginilor din minte, se indeparteaza tot mai mult de comoara pe care n-a stiut s-o descopere de la inceput.

A ajuns acum in dreptul casei Balamancelor, si nu doar ca geamantanul s-a ingreunat iara peste masura, dar amintirea Vev6i si a sindrofiei de-acum nu mai mult de doua saptamini, ii covirseste sufletul intr-atita, ca-l obliga la o noua halta. il napadeste atunci amintirea sarutului fetei pe banca de sub copacul unde s-au refugiat. Sarmana, cum i-a urmarit pina acolo, cum i-a asteptat sa-si termine lungul sarut... si de cind trebuie sa fi asteptat ! si cum s-a aratat gata sa cheme pe Veve Ia dinsa acasa, fagaduinta pe care apoi s-a ferit s-o implineasca. Ma iybea, saracuta... dar cine dracul banuia ca nevasta lui nenea Banica Nisipoiu are pusa deoparte o astfel de...

Baiatu lasa din nou bagajele jos pentru a lua rezolutii eroice. Ei bine, in asta-seara nu se va mai intoarce la Nisipoiu si nu va mai reveni niciodata sa dea ochi cu dinsul. Dar pe coana Polixenia o va intilni, fie ce-o fi sa se intimple. Chiar de miine va da tircoale pe-aci, in orele cind domnul grefier e la judecatorie. Va bate in geamlicul de-afara plin de indrazneala, o va implora sa se opreasca daca ea ii va trinti usa in nas, o va indemna sufocat si cu tremur in voce de Conservator, sa nu creada nimic, nimic din ce i-a spus barbatul ei, care vrea s-o prinda, dupa ce a incercat aceeasi metoda .si cu dinsul fara sa izbuteasca...

Dar cum va explica aceasta fuga lasa si subita ?...

Drace, o va explica ol si pe «ista intr-un chip oarecare ; o explicatie se gaseste ea oricind la indemina omului.

Dar cind apuca din nou toarta geamantanului, un rind de ferestre de la casa doamnei Balaman se deschise cu zgomot mare, in noapte. Baiatu n-avu timpul decit sa se fereasca in intunerec. in cadrul intunecat al geamului deschis vazu o umbra alba, cu bratele. intinse ca fantomele din proiectiuni; pe urma miinile cazura si apucara convulsiv prichiciul ferestrei. Un cap buhait ca de inecat aluneca atunci in afara si Baiatu reconstitui mutra plesuva a chiriasului batrin Galusescu, pe care lumina slab varsata de felinarele indepartate o descompunea hidos.

"M-a vazut !" crezu Baiatu numai un moment, caci, in momentul urmator, vazu si auzi aparitia nocturna dedindu-se la horcaitoare exercitii de respiratie, care-l infricosara. in ochii nedefiniti bine, fosforul spaimei seinteia atit de viu, ca tocmai pe trotuarul de dincolo Baiatu vazu cum duhul mortei incearca sa gituie hoteste pe batrin. Pe urma respiratia se calma pe incetul si batrinul, obosit de lupta, isi rezema capul de cerce- veaua rece. Mihnea simti cum il podideste compatimirea si-si aminti cuvintele rele ale coanei Polixenia la sindrofia Piscu- pe.stilor : ...cu batrinii e rau, poate au nevoie de o doftorie, de spiteri.. "Ba si de popa", complectase domnul Galusescu, rizind o clipa, pentru a-i ingheta apoi risul deodata, speriat de sinistra profetie.

Memoria lui Baiatu se umplu toata de expresia difza a coanei Polixenia in acele momente ; parca rostea un blestem, asa tintea cu ochii pe batnnul inteles cu ceilalti ca s-o prinda in latul zizaniei !

Si cumplitei infatisari de Nemesis i se adauga indata, in singele lui, amintirea apropiata a strinsoarei de cleste, care-l zdrobise.

"Ah, vrajitoarea!" gemu el de placere si de necaz, miine vom da iarasi ochi amindoi, nu te teme...

De peste drum ii veni pina-n adincul timpanelor un susur bizar, retinut, caruia se stradui, citeva bune minute, sa-i dea un inteles : batrinul plingea. isi lasase capul de tot pe pragul ferestrei si plingea cu sugrumate si nestapinite suspine.

Baiatu pomi atunci, mai indirjit ca niciodata, strecurin-du-se prin umbrele de ziduri si copaci... si pina la coltul apropiat il insoti intr-una plinsul nemaistapinit al batrinului, subtiratec ca un plins de copil...

Idristeanu, bunul prieten al Iui Mihnea, avea si foc in soba. Afacerile nu-i mersesera citusi de putin bine nici in ultima vreme, dar luase o rezolutie eroica : sa intre in magistratura.

I se oferise sa-si aleaga trei locuri, unde era vacant postul de stagiar : un sat din Bihor, un altul in Maramures, un al treilea in sudul Basarabiei. Ei inclina spre cel dintii pentru ca era numai la vreo 80 de kilometri de Oradea. Dar asta, numai asa ca sa fie mai aproape de-un centru important pentru a se mai aproviziona din cind in cind ca lumea. Altfel, era satul pina-n git de viata de oras si mai cu seama de oras mare. si Bucures-tiul asta ajunsese de^l scirbea pina peste urechi : nopti pierdute, burta goala, dirdiiala iarna, o fi de ajuns atita. Acuma va incepe o viata noua ! In vederea salariului de magistrat, care va purcede sa curga cu aceasta viata noua, obtinuse citeva mici credite, cu care-si platise ceva la camera, hat, mult din.urma ramasa pe veresie, si-si permisese acest lux, pe care nu-l mai mai gustase deloc in ultimii doi ani, de cind, licentiat fiind, nu se mai abatuse pe la parinti, in Oltenia : lemnele, aces'te admirabile lemne de fag, care fac un atit de voluptos clabuc de flacari in soba surprinsa de fericirea incalzitului, ca o domnisoara de mult uitata, ceruta de curind in casatorie. Esenta dc fag este desigur lemnul de foc cel mai ideal ! - era ultima opinie a lui Idristeanu si, de aceea, daca avea vreun regret ca are sa prefere Bihorul - Maramuresului, se gindea numai la acele imense paduri ale motilor, in mijlocul carora macar stiai ca nu degeri niciodata.

inlimplarile din ultima vreme ale lui Baiatu, el le asculta cu luare-aminte, dar si cu o pronuntata scliima de dispret in coltul gurei : ah ! va scapa de toate aceste mizerii ! Daca va gasi o fata de grof bogat, poate o va lua, caci i-e lehamite de schimbatul gazdelor, cu emotii, noaptea, pe fereastra, cu teama coanei proprietarese in spate, cu aceea a gardistului din colt, in fata... Dealtfel acuma nu mai e nici de gandit la asa ceva, doar va face parte din magistratura, ce dracu ! si, hotarit lucru, astfel de escapade nocturne frizeaza putin codul penal. Idris-teanu gaseste aci locul sa faca o adinca reflectie asupra nesa-buielilor vie ii de toate zilele, si mai cu seama a celei studentesti, cind, din ignoranta legilor, cel tinar se arunca legat la ochi in atitea incurcaturi grave de ale caror triste consecinte, la o adica, daca si-ar putea da seama, s-ar ingrozi. Acum lui ii repugna astfel de mici "infamii" care pentru un licentiat veritabil, si mai ales pentru unul dedicat sfintei misiuni a impar-tirei dreptatii, n-ar mai avea nici o scuza. El dezaproba categoric planul lui Baiatu de a mai incerca sa vada pe Polixeni, tinind seama de posibilitatile de pedeapsa, chiar propria mânu, de care dispune, in modul cel mai legal cu putinta, grefierul Nisipoiu, care, "crede-ma pe mine, e un mare cunoscator al legilor". Grefierii astia sunt foarte pretiosi si, in prima parte a carierei lor, tinerii magistrati sunt nevoiti 6a-i cultive cu multa luare-aminte, fara totusi a se lasa cu totul pe mina lor. "astia te duc, draga, intr-un mod surprinzator."

Sfatul prietenesc, de ramas bun, pe care Idristeanu poate sa i-l dea bunului sau amic, e acum sa se potoleasca si sa inceapa preparatul. Iata, ii pune la dispozitie camera lui - pe care o va parasi miine, poimiine, pentru ca numirea trebuie sa-i soseasca dintr-o zi pe alta, indata ce va indica judecatoria aleasa - deci pina dupa perioada examenelor, de care poate sa se ocupe asadar in liniste.

- Chiar pina-n martie ai achitat-o ?... s-a interesat cu mare surprindere Baiatu.

La care celalalt a raspuns, pe cit de laconic, pe atit de categoric :

- Am spus o data. Sunt doar magistrat acum !

Dar Baiatu s-a dat citiva pasi indarat, contemplindu-l cu bratele incrucisate :

- Ei, cum dracu, lasa astia dreptatea oamenilor pe miinile tale, ma ticalosule ? N-ai fugit tu noaptea cu chiria ne-platita, n-ai sterpelit-o din restaurante dupa ce te ghiftuiai bine si vedeai ca se indeparteaza chelnerul, n-ai trisat la carti, banditule ? ti-aduci aminte ca ai mineat si ceva bataie pentru asta isprava ; nu esti tu ala care ma invatai cum trebuie sa tiu zarurile in mina ca sa iasa dubla dorita cind le arunci ? nu esti tu ala care de cite ori ieseci din cafenele te alegeai cu cite o umbrela sau un baston... c-o palarie noua... si odata chiar c-un pardessus ?... Uite-o aicea, o vezi ?... si Baiatu ina-inta cu pasi sigur spre un baston de piele cu miner mare si intors, atirnat in cui. Nu e asta ultima ta achizitie, umbrela-baston, care se nimerise linga pardessus-ul tau, in cuierul salei de biliarde de la Boulevard ?... si apucindu-l pe Idristeanu de umar, il impinse dinaintea oglinzii celei mari a dulapului :

- Ia uite pe ce Arsene Lupin, gentilom si pungas, a incaput tragedia motilor din Maramures ! arata el in oglinda spre imaginea proaspatului magistrat, strinsa in pardessus fumuriu, pe talie, cu gambeta inobservabil lustruita de perie, cu pantofi de lac, la virfuri patrate...

Idristeanu surise calm si batu pe umar prieteneste pe vechiul sau amic...

- De ce ma insulti in propria mea casa, pe care ti-o si daruiesc pe doua luni intregi, vezi cit esti de meschin si ingrat ?... Mai intii ma acuzi pe nedrept de eleganta... uite, par-dessus-ul meu e cu talia sus, pe ckTd aproape de trei ani se poarta cu ea jos... iar cit despre aventurile trecutului, sa varsam o lacrima peste ele... in orice caz, am tras de-acolo multa experienta, care va fi extrem de folositoare bihorenilor mei. Dar sa revenim la tine, neispravitule ! De ce intorci vorba ?

As vrea sa vad licenta dumitale. caro ti-ar sterge dintr-un condei toate nemerniciile si escrocheriile, cum mi le-a sters mie...

- Pardon, nici o escrocherie...

- Nu esti dumneata cel care mi-a explicat mecanismul parasirei domiciliului noaptea ?...

- Daaa... recunosc... doar atit...

- Atit ? Nu esti dumneata cel care mi-a sugerat geniala idee a marghilomanului cu dichis, cu care, pina sa-l explice bucatarului, chelnerul iti lasa ragazul nccesar ca s-o stergi boiereste, grav, si fara nici un semn de graba ? Parca te vad cum porneai ca un curcan, cind imi dadeai lectii... si aplicatii pe teren... cind ma asezai la alte mese ca sa vad cum lucrezi. Nu tc-am scapat eu, pezevenghiule, atunci, la "Carul cu bere", cind te simtise chelnarii si i-am auzit cum se sfatuiau sa nu te scape din ochi, de am plecat dupa tine la closet, sa-ti dau gologani, ca altfel dormeai la politie ? Raspunde aici ce te intreb, picpoketule ! si acum, dupa ce m-ai impins pe calea pierzaniei, arunci cu piatra in mine, quoque tu Brute ?

- Daa... exact, recunosc... astea eu te-am invatat. Iar dumneata, drept multumire, m-ai pus complice la pocherul in trei, cu semne din picior pe sub masa. Nu poti nega ca, inainte dc a ma duce la mesele tale de carti, nu eram novice in chestia asta !... Iar cit priveste sterpelitul umbrelelor, niciodata nu mi-am ingaduit o murdarie ca asta... .ti-aduci aminte, cind ma indemnai : ,.Ia-o, ma, si tu p-asta, ca e de matase si nu te vede nimeni..." Dar pina acolo n-am mers... Am tras chiulul la niste restauratori speculanti si imbuibati de franci, am facut deci opera sociala, am mai pacalit p-ici pe colo, din invatatura ta, niste cartofori si niste vitiosi, care nu meritau alta soarta, deci opera morala ; ca sa sterpelesc umbrelele de matase ale unor bieti oameni nevoiasi si cinstiti, la asta nu m-as fi pretat pentru nimic in lume...

- Pentru ca ti-era frica...

- Frica, mie ?...

- Pai nu ma admirai tu pentru curajul meu, mai licheaua dracului... Nu esti tu, care, cind ieseam de la filmele cu detectivi, ma stringeai de brat si-mi spuneai : "Ma, tu ai adevarata stofa in tine".

- imi bateam joc de tine, mai nataraule, si tu nu-mi remarcai finetea. Evident, te-am admirat si te admir si acum, esti o mare lichea, de-o calitate superioara, recunosc. I-auzi, cu ce seninatate pretinde el sa fie magistrat... Dar in sfirsit, du-tc dracului... tocmai am nevoie de-o camera ca asta pentru Polixenica mea. Insa, caraghiosule, nici prin gind nu-mi trece sa-ti fiu recunoscator... O s-o trcc si p-asta in contul avansului pe care ti l-am facut atunci... ti-aduci aminte, cind mi-ai pierdut toti banii cu aia doi, .pe care credeai ca-i duci. Dar te-au dus ei pe tine... Ne-au lucrat clasic... Asa pocheristi mai inteleg si eu... aia stiau sa minuiasca piciorul pe sub masa, nu ca tine, imbecilule, care-ti pierdusesi pina si cumpatul, de parca-erai gata sa si plingi...

- Idiot esti, ma... eu rideam atuncea, tipule, ca erau banii tai... Dar mi se pare ca ma tii cam de mult cu avansul ala... eu cred ca ti l-am platit si rasplatit de vreo douazeci de ori pina acum, cu tiriita. Dar asa am fost eu... n-am trecut la catastif, ca nu-s fecior de negustor...

- Esti fecior de perceptor, pramatie, si mi se pare ca e anul, de cind imi spuneai ca tat-tau si-a ispravit de ridicat doua case...

- si are sa mai ridice, tipule... imi pare rau ca nu invir-teste afacerile in tirgusorul ala, unde e tat-tau negustor, sa ia vreo cincizeci de piei dupa el...

- Gangsteri ordinari...

- A, te rog... pina la parinti... Parintii sunt sfinti, ies din discutie...

- Vedea-v-as jupuiti de vii, toata familia, ca pe sfintii ai adevarati din calendar... tu mi-ai pus cartile in mina...

Lui Mihnea ii producea o satisfactie curioasa aceasta recunoastere tacita, pe care Idristeanu o adaptase cu o marca vadita de superioritate, ca el il dusese la primul pocher in trei. De fapt, Baiatu, care stia orice joc de carti inca din clasa a doua secundara, aflase de adevaratul rost lucrativ al masluitului de la un concetatean putin mai in virsta, Dumitru Bo-bescu, fost ofiter de administratie in timpul razboiului, pus in urmarire pentru deturnari si acum dezertor inrolat in legiunea straina din Alger. Tot Dumitru Bobescu, care la inceputul cursului secundar era cu doi ani inaintea lui Baiatu, pentru ca la sfirsitul lui sa fie cu doi ani in urma, era cel care-l initiase

in arta de a trage chelnarii pe sfoara si a abandona proprietarii pe fereastra. Baiatu nu adaogaso de la el, pentru cfci din urma, decit capitolul de importanta mediocra pentru dascalul sau, al seducerei cucoanelor acestora legitime si nelegitime, investite cu tinerea cheiei si cu dreptul de a incasa chiria. Baiatu era un liric si un romantic, orice s-ar spune : insasi mandolina lui era o marturie. Dar nu lipsit de intrepiditate. Astfel, la primul pocher pe care-l incerca pe cont propriu, in camera lui, fara stirea lui Bobcscu, si care se intimpla sa fie in trei, el pierdu ca un idiot tot tainul de arginti, venit recent de-acasa, pe-o luna, cu toate semnele "invizibile" pe care prietenul si invatatorul sau le facuse pe dosul cartilor. Ramas astfel ca pasarile cerului in-tr-un oras mare si zgomotos ca Bucurestii, Baiatu i)u descuraja ca oricare alt fiu al provinciei, ratacit in aceasta cetate de per-ditie. Dimpotriva, el isi aminti, e drept, cu destul necaz, dar si cu mare admiratie, cum mizerabilii de parteneri ii intele-sesera tot alfabetul clandestin al cartilor, acceptindu-le astfel fara nici o protestare, ci numai cu semne mutesti intre dinsii, pe cari intuitia profunda a lui Baiatu le extinse si dedesubtul mesei, unde picioarele celor doi ,,bucuresteni" puteau comunica in voie. El nu blestema deci Capitala si nici nu-i jura razbunare, ci dimpotriva, ca un oltean adevarat .si fecior de negustor, o iubi si mai mult, caci ii dezvaluia atitea palpitante mistere si ,.lovituri" - si, impacat cu sine. alerga la Bobescu sa-i impartaseasca marea descoperire a pocherului in trei.

- Ma, doi smecheri, ma, dati dracului, doi bucuresteni, stii d-aia sadea... ma, de-o finete si de-o inteligenta rara... si de-un fler, ma... incepu el cu sincera admiratie.

- Idiotule ! Cum n-ai inteles de la inceput ca asta e o sinistra pungasie. Trebuie sa-ti fiu dadaca pentru toate fleacurile ? Devia ta nu putea intelege si de la sine lucruri atit de elementare. si-acuma imi vii aci curatat complect... Haid, iesi afara... Nu-ti imprumut nici un gologan de cinci; Sa-ti maninci piinca cu sudoarea fruntei tale, inventind la marghilomane cu dichis.

si pentru a-l cali la viata, Bobescu, intr-adevar, nu-i dete nici un gologan toata luna, ceea ce pentru Baiatu fu o adevarata catastrofa sufleteasca. Pentru ca era infinit mai usor sa aplici metoda marghilomanului cu dichis in restaurante, asa numai de amorul artei, cind te simteai cu gologani in buzunar, decit lefter cuc. La orice surprindere, erai pus la adapost de neplaceri : "A, pardon, vream sa dau un telefon, dar pentru ca esti grabit, haid, fa plata !" si, imbufnat ca ai putut fi banuit de-o atit de ignobila infamie, nu dai, evident, nici un bacsis, ca sa se invete pe viitor aceste canalii de chelnari cum trebuie sa se poarte cu oamenii cari nici in timpul mesei nu mai prididesc de afaceri. Pe cind, lipsit de orice suport moral in fundul buzunarelor, operatia marghilomanului era un veritabil calvar, curata masa cu noduri.

Mult timp mai apoi, Baiatu cunoscuse pe Idristeanu. De care, atras de o afinitate instinctiva, se alatura din ce in ce mai mult, mai ales dupa ce Bobescu izbuti in sfirsit sa-si ia in particular liceul si sa intre in scoala militara. Cu toate astea o rezerva reciproca prezida la inccputul cimentarei acestei lungi amicitii ; amindoi prietenii parura inca multa vreme ca mai au ceva sa-si spuna pe deasupra destainuirilor de tot felul ce-si facusera.

- inca nu ma intelegi pe de-a-ntregul, aveau ei obiceiul sa-si graiasca. O, ho ! mai ai .cite ceva de invatat de la mine si cred ca ai sa-mi fii recunoscator toata viata !

Dar cu cit se aratau mai misteriosi, fata de ceea ce i-ar putea face recunoscatori unul celuilalt, cu atit se ingradeau si mai mult in mutism si teama de a nu strica o amicitie plina de atitea nadejdi fagaduitoare. Pina cind, la o reprezentatie de cinematograf, in care eroii principali se intimplasera sa fie un temut trisor american dinaintea razboiului de secesiune si rivalul sau in amor, care-l demasca in cele din urma, Idristeanu, cu coada ochiului infipta in expYesia figurei amicului sau, nu-si putu retine dispretul pentru aceasta prea obisnuita intorsatura a evenimentelor de pe ecran. Mihnea Baiatu se. grabi atunci sa-l aprobe si, parasind sala, Idristeanu ii impartasi tocmai ceea ce lui Baiatu ii juca pe buze : organizarea unui pocher in trei. si pentru ca Idristeanu luase aer de initiator, Baiatu sta gata sa-l intrerupa cu un hohot formidabil, insotit de-un ghiont prietenesc : "Cui ii vinzi tu castraveti, bibicule ?" Insa tot aminind aceasta explozie de ironie, care avea sa incurce zdravan pe amicul plin de stiinta si de aere, Mihnea gasi ca e mai picant pentru dinsul sa pastreze inca atitudinea aceasta de ageamiu. Chiar mai tirziu, cind Idristeanu incasa citiva ghionti zdraveni de la un fost tovaras de prada, pe care-l atrasese, mintindu-l ca a gasit un ageamiu, si-l traduse in avantajul lui Baiatu, printr-o dubla manevra extrem de abila si, evident grea. prefacutul novice se complacu sa-si pastreze candoarea.

De aceca, acum, la rascrucea vietei, Baiatu putu sa aduca orice repros voi celui ce-i infectase viata cu "veninul liisajului". Simtea o placere, pe care nici el nu si-o explica bine, sa joace rol de victima, si chiar tinu sa repete ca, in toate aventurile lui, el a pus romantism si poezie, ca propriu-zis, nu s-a pretat la nici o escrocherie ori pungasie calificata si ca aportul pe caro l-a adus el in societatea’ cu Idristeanu, adica parasirea pe neplatite a gazdelor si chiulul tras chelnarilor in restaurante, nu-s decit scuzabile si simpatice aventuri studentesti, codificate ca atare si ridicate la rangul de inerente poezii, de nemuritorul roman La vie de boheme al deliciosului Murger, adoptate si practicate pe-o scara intinsa, cu o regularitate de ritual, de mai toti studentii nostri in trecere prin Paris si mai cu seama de cite-un mare poet, tot pe atit de ilustru in analele gazdelor pariziene, pe cit e de celebrat in analele literelor românesti.

- Iata cu ce nobile si distinse obiceiuri tc-am haiazit eu, scumpe amice, in schimbul trisajului cu care mi-ai otravit sufletul si-n schimbul furtisagului de prin cuierele cafenelelor, cu care, slava Domnului, nu ai putut sa ma conrupi, scumpe domnule magistrat. Ramin deci cu sufletul pur in urma nefastei d-tale traiectorii pe linga viata mea si fericit ca am scapat de orice posibilitate de complicitate, pe viitor, la pocherul in trei. De miine ma dedic eternei mele chemari, aventura de dragoste, pe care o ridica si o purifica indrazneala si pericolul, pentru care un las ca dumneata nu poate sa aiba dccit cuvinte de dezaprobare si cumintenie poltrona. Du-te deci de vezi de umbrelele si cuierele motilor, iar cit priveste darnicia, pe care mi-o faci cu odaia dumitale, astept nerabdator sa-mi trimeti, din prima leafa, acoperirea totala, deducind chiria de fata, a banilor pe cari ti i-am avansat si pe cari acum, ca magistrat, aj. putea sa-i socotesti mai in conformitate cu regulele aritmeticei.

Autoinduiosat deci, cu sinceritate si buna-credinta, de curatenia lui sufleteasca si de legitimitatea poetica a actelor sale obisnuite, Mihnea Baiatu intreprinse chiar de a doua zi o serie de tircoale pe linga casa doamnei Nisipoiu... Dar pe coana Polixeni n-o zari nici macar in coridor ; iar la geamlic nu gasi inca

1 De fapt: Scenes de la vie de boheme. suficient curaj sa bata. Reintors acasa, gasi pe Idristeanu in culmea fericirei si in febrilitatea impachetarii : primise numirea. Veni deci la timp ca sa salveze, din gura, incapatoare, de cufar al amicului sau, Codul penal de Papadopol si Pastion, pc care proaspatul magistrat, din nebagare de seama, evident, il amestecase printre cartile sale. Pe urma fu nevoit sa asiste pina la sfirsit la aceasta fericita impachetare, pentru ca astfel de confuzii sa nu se mai repete.

in zilele urmatoare, Mihnea deveni de-o activitate fara pereche : imparti tircoalele de pe linga Fundatura (in Fundatura propriu-zis nu se aventura decit cu infinite piecautiuni. caci la caz de pericol i s-ar fi barat complet iesirea spre strada - si aci rezida nenorocul lui de a nu zari chipul aceleia spre care amintirea cea mai dulce ii da neragazuile ghesuri) cu adevaratele expeditii ce facu intru cautarea lui Baiatu Mih.. scumpul sau salvator. Vacanta Craciunului batea la usa si el trebuia sa aibe ultimele asigurari, din partea acestui tir.ar um-blaret, ca in februarie examenul, va fi trecut fara doar si poate. In trei rinduri, la trei ore deosebite, cerceta acasa la dinsul. dar fu cu neputinta sa dea cu ochii de ochelarii imensi pe figura de scafandru a omonimului sau. Deci noi griji asaltara pe Baiatu, care vazu ca nici in astfel de conditii nu poti lua licenta fara emotii si neplaceri. Fu nevoit deci sa lase deocamdata tircoalele de la gura Fundaturei, pina nu va da dc fugarul asta neastimparat. Nu-l mai vazuse de multa vreme si ideea ca poate s-a razgindit cumva sa mai isi ia acum licenta, or si mai grav, ca din cauza activitatii lui nationaliste, nu va mai fi citit de mult nici o iota, ii scazu obisnuitul lui optimism entuziast, pina la groaza si disperare. O, trebuie sa-l gaseasca neaparat si sa-l scuture zdravan pe acest nepasator si ignorant de propriile lui interese !

si astfel se intimpla ca Mihnea Baiatul calca din nou pragul Universitatii. il calca propriu-zis, pentru ca el nu mai patrunsese prin coridoare si prin sali de la ultima tentativa de examen, care avusese loc acum trei ani, si nici nu simtise curiozitatea sa vada cum ii sta Universitatei acum, capite si innoite. Se multumise, in acest interval, sa patrunda, pentru a-si plati taxele si a se salva de exmatriculare, cu cele mai fanteziste certificate medicale, doar in aula cladirei celei vechi, unde se aflau pietrele arheologice si secretariatul de la Drept. Ceea ce-l izbi de asta data, in chipul cel mai placut cu putinta, fu imbulzeala aceea de bilci din coridoare si numarul considerabil de fete, care nici macar nu suferea comparatii cu acel al vremurilor patriarhale de dinainte de razboi. Toaletele cele mai varii, de la paltonul soios si cvasibarbatesc al studioasei suburbane or de provincie noua, nepudrate si neinduplecate dinaintea desertaciunei atitor gateli, si pina la domnisoara de familie, cu blanuri si bijuterii, retinura pe Baiatu, ca pe-un fiu risipitor revenit la sinul parintesc, o jumatate de zi in locasul celei mai inalte intelepciuni. Sala cursului de franceza era exclusiv femenina ; la seminarul de estetica literara se distra ca la teatru : aplauze, risete, dezaprobari, fluieraturi, la care lua si el parte cu draga inima, dupa cum vedea ca procedeaza majoritatea. La Drept, nimeri un curs la un profesor pe care nu-l mai vazuse niciodata, dar al carui nume, strigat de studentii ce-i anuntau venirea, imbulzind u-se spre locuri, ii era cunoscut din auzite. Dorea chiar de mult sa-l cunoasca : asista deci la o turuiala lenese, adormita si absenta, a unei masti negre si falcoase, care se adresa tavanului si ferestrelor, in vreme ce de pretutindeni, in sala tixita, zbirnaiau replicile conversatiilor, intretaiate din cind in cind de risete infundate si de miorlaituri.

Baiatu reveni si-a doua zi, amuzat de spectacol si hotarit sa intrerupa escapadele in Fundatura pina va da ochi cu brai-leanul. il cautase iar acasa, il asteptase noaptea in fata portii, il asteptase dimineata, il asteptase dupa-amiaza ceasuri intregi; dar, cum naibelor se intimpla, Baiatu Mih. "tocmai atunci" apucase sa plece.

- Cu nitel daca veneati inainte, il gaseati ! il consola gazda lui, o durdulie scurta si rosita zdravan peste rosul sanatos si dur pe care i-l mai daruise, pe deasupra, Dumnezeu, fara nici o economie.

Mihnea ii lasa vorba ca il va vizita a doua zi la o ora anume. Dar a doua zi, durdulia rosie si inrosita il anunta cu regret ca domnul chirias nu mai daduse din ajun pe-acasa.

- Asta se intimpla foarte des, il informa ea. Uneori lipseste cite trei si chiar patru zile. $i nu spune niciodata unde s-a dus. Dar noi am aflat ca porneste tocmai in Moldova si ia drumurile in picioare, strabatind satele si vestind lumea ca se va intimpla nu stiu ce, si ca la alegeri sa voteze, chipurile, cu dinsii. Asta mi-a spus-o al meu, care de cind lumea a fost cu liberarii si ca liberarii ii lasa sa faca asa pina-si termina scolile, ca pe urma ii inhata ei cu arcanul... Odata a lipsit si-o sapta-mina...

Mihnea simti senzatia tragica a golului, a pustiului fara margini, a lipsei de reazim. Noroc ca se mai aria dinainte-i aceasta durdulie, care era departe de a prezenta nurii Polixe-niei, dar care era totusi o proprietareasa. isi continua vizitele din ce in ce mai dezolat si mai infricosat de vacanta nesigura care se apropia. si ea-l primi din ce in ce mai familiara si mai dispusa la vorba si parca nu tocmai asa plina de regret ca Mihnea nu-si gaseste, in sfirsit, pe mult cautatu-i amic ratacitor, incit el se gindi, pe buna dreptate, daca aceasta femeie nu-l inseala anume cu vorba, ca sa-l aduca tot mai des incoace. Astfel ca, intr-o buna zi, cind ea-I intreba daca mai vrea sa mai lase inca vreun find pribeagului amic, imbiindu-l iarasi in camera acestuia, el o rostogoli ca pe-o minge in patul nedesfacut de multa vreme. si jocul aces'.a mai dura sl-n zilele urmatoare - dar Mih.. plecatul sa cutreiere satele Moldovei pentru a propovadui cuvintul adevarului si indreptarea lumei, tot nu se ivi. Primele zapezi trecatoare ale inceputului de iarna gasira astfel pe Baiatu intr-o stare- cumplita de dezolare. Niciodata, in ajunul unei vacante, nu se simtise inca &?a covirsit de tristete. si amaraciunea ii punea o doza buna de lasitate in miscari. Astfel dibuirile pe care le mai incarca pe linga gura Fundatu-rei fura atit de descurajate si de blegi, dc lipsite de orice initiativa, ca trebui sa se intoarca distrus spre mingea rosie, care-l astepta vibrind in odaia haimanalei de Mih., cu toate ca incepuse sa-l dezguste.

Dar culmea tristetei i-o pricinui acea figura palida de fecioara, cu ochii pierduti in cine stie ce ginduri streine de tot ce e in jur, pe care o intilni intr-o dimineata pe coridoarele inca goale ale Universitatii. Se opri in loc si-o urmari cu sufletul apasat ca de un bloc de piatra, pina ce coti coltul coridorului.






Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 01
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 02
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 03
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 04
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 05
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 06
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 07
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 08
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 09
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 10
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 11
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 12
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 13


Aceasta pagina a fost accesata de 654 ori.