• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 06

Se lua dupa dinsa, dar n-o mai gasi, in largul spatiu pe care intersectia salilor o facea cu capatul scarii si unde studentii aveau obiceiul sa se astepte. Coborise oare, urcase la alt etaj, sau intrase intr-una din numeroasele sali de curs ale caror usi dau tocmai aci ? Altadata Baiatu ar fi facut sa plesneasca aceste usi cu toata puterea in cadrele lor si ar fi examinat la moment cu ochiul lui vulturesc tot continutul incaperilpr. intr-o clipita apoi, s-ar fi repezit in strada si-ar fi ghicit mersul elegant al fetei, dintr-o suta de mersuri, daca parasise cumva Universitatea. Acum insa ramasese imobil si paralizat, incapabil de orice noua vointa de miscare. Acea curioasa paliditate si acea stranie privire ! Acel mers strain de orice apropiere, ca spre un tel ascuns si insesizabil oricarui alt ochi, si totusi atit dc sigur si de ferm !

Dar pe Mihnea l-a intrigat tocmai aceasta privire prea absenta, care a trecut pe linga dinsul si in care, el a vazut bine, n-a incaput. El care era atit de obisnuit sa i se arunce priviri in orice minut, nesolicitate chiar dc ochii lui, dar numai pentru marimea si pentru negrul lucios al ochilor, pentru parul lui cret ca fuiorul, pentru pielea subtire si dulce, de culoarea cafelei cu lapte a obrazului, pentru privirea lui cutezatoare, franca si impunatoare, care cauta drept in miezul ochilor streini. Cu fetele de la Universitate se multumea doar cu atita : acest rapt de priviri pe care-l savirsea cu duiumul, numai dintr-o raita pe coridoare, in tinuta lui de dandy si cu'palaria lui tare, al carei soi usor de sub boruri era anulat de pozitia ei putin pe-o parte si foarte vag strengareste, astfel ca nu poti descoperi dintr-o singura ochire pe smecher de elegantul grav si serios. Dar incolo simtea un fel de teama la apropierea acestor domnisoare, pe care i se parea ca mai deaproape n-ar fi putut sa le uimeasca cu nimic, cum vrea el. Asa, cind mai da prin familii de cite o domnisoara Veve, de la stiinte, or mai cu seama de la Medicina, si mai era si vreun pian salvator pe-aproape, Baiatu nu se sfia sa deschida batalia, calm si hotarit. Fetele de la Drept, asemeni nu-l intimidau prea mult, caci, in afara de o incercare de intreccre a cunostintelor juridice, ceea ce ar fi fost desigur pedant si plictisitor din parle-le, inclinarea lor spre material si util n-avea desigur nici o piedica sa-i intinda spiritului practic, de oltean dirz si fecior de abili 'negustori. Dar il nelinisteau studentele cursurilor de literaturi si mai cu seama cele de la Filosofie, in genere, toate acele care se pareau lui ca, in afara do diploma tii dc avantagn in viatii, mai caula un rosl sufletului propriu, un sens vietii acesteia, ba chiar lumii intregi si infinite. He. asistase si el, nu-i vorba, la prelegerile lui Negulcscu dinainte dc razboi, pentru ca se aduna aci tot ce studentimea femeijina prezenta mai de elita pe vremea aceea. Auzise astfel, involuntar, termeni careul impresionara adine, pentru ca tocmai se vorbea dc Kant. si pe care-i repetase chiar, profund miscat, in l'ata oglinzii, inlr-o conversatie inchipuita cu una din fetele acelea dragute si dulci .si foarte gatite dealtminteri . aprioric, intindere fenomenala, ratiune pura, das Ding an sich, scepticismul lui David Hume, tiparele timpului si spatiului, formele sensibilitatii, transcendenta, imanentii, si alte expresii, care-i pareau extrem de misterioase .si pe care le rostogolea in verbozitalea-i facila, mecanic si indigest, intr-un soi de mono-lrtg-discutie foarte viu si fara sir, dar asortat de-o pedanta mimica de rigoare. Totusi, asemeni Dreptului iorrlan, Mihnea Baiatu nu parveni niciodata sa duca pina la capat capitolul privitor la Kant din Istoria filozofiei lui Alfred Fouillee, pe care o descoperise la un anticar, unde pornise in investigatie anume. Pentru a se edifica, trebui sa o ia mai de jos, de la Hume, al carui nume ii facu o rara placere cind il descoperi in carte, cu capitol aparte. Aci lucrurile i se parura mai clare, dar Rimti inca nevoia s-o ia si mai dinainte. Deci porni sa ia toata filosofia in piept, de la brahmani si de la Zoroastru, ceea ce il plictisi cu desavirsire, sari repede la greci, il fermeca in chip deosebit Heraclit, dar pe urma incurcindu-se in maracinisul scolilor, renunta. Totusi, multa vreme umili pe Dumitru Bobescu, carQ, desi mai virstnic, inota inca indaratnic in apele liceului particular, cu expresii ca : nirvana, renuntare absoluta ; cele patru adevaruri sublime ; Sakya-Muni ; Trimurti ; Kapila, Gotamasi Patandjali ; Bhagavard Gita, la care mai adauga si expresiile gasite in capitolul Kant, si rise de el cu afectata ingaduinta, cind intrcbindu-l : "cine a fost Ahriman ?'1... obtinu raspunsul ca a fost un poet grec.

Mihnea Baiatu se bucura de o memorie supla si plastica, dai- avea nevoie de o solida complectare a cunostintelor elementare si mai cu seama de o reviziune a celor pe care memoria i le inregistrase fara discernaminl. Dar o intoarcere prin locuri umblate nu-l jignea atita, cit il plictisea de moarte ; si, cu increderea nemarginita pe care i-o daduse unele izbuliri, reali- zatc de facilitatea spiritului sau, el toi nadajduia ca va gasi odata si odata momentul prielnic, cind va ajunge dintr-un salt acolo unde altii trebuie sa ajunga dupa suisuri grele si cotituri ucigatoare.

Totusi, simtind singur fragilitatea bietei sale cruste intelectuale, stia sa vibreze la moment, piezis, cind era prins in vreun colt. De satisfactia baietilor cari l-ar fi rapus in vreo discutie carturareasca ii pasa prea putin ; apoi cu barbatii era usor de intors conversatia in domenii in care se simtea atotstiutor si puternic. Dar fetele acestea frumoase, carora le smulgea zimbetele din ochi si de pe buze, ca florile de pe cimp, il tineau la distanta tocmai cu dorinta vadita de apropiere ce o cetea in privirile lor. Aparenta de gravitate si aerul vag de maturitate, care puneau un accent deosebit figurei si tinutei lui mult simpatice, ar fi eclatat desigur in mii de cioburi si-n faramituri, la aceste apropieri temute. De aceea, o vizita pe la Universitate era, pentru Baiatu, nou prilej de mustrari amare pentru trecutul lui si de hotariri eroice, care il copleseau cu atit mai mult de mihnire, cu cit erau mai grele si mai categorice si deci sc Investmintau in egala masura de anticipat si legitim scepticism.

Dar mersul acela subtil si totusi materializat, ce trecu prin viata lui spre o tinta atit de vadit straina bietei sale vieti

- care-i aparu cu atit mai meschina si mai vulgara, mai goala de orice sens -, il cutremura intr-atila, ineit ii paraliza orice miscare de a se arunca inainte, a cauta, a cerceta cu ardoare, a gasi si a birui in sfirsit, de data asta - desigur de departe - mindria, indiferenta ochilor streini pentru el, concentrati spre ceva tainic si familiar, dar iarasi atit de in afara de dinsul, ca o jale amarnica il coplesea pina la lacrimi. Aiurii si fascinat intr-adevar, Mihnea Baiatu simti, cu o putere fara de seaman, remuscarea si ciuda ca si-a pierdut alil de subit, poale pentru intiia oara in viata lui, vointa si spontaneitatea miscarilor, ca nu a traversat de mai multe ori directia insesizabili a privirilor intunecate, ca nu le-a violentat misterul imaginilor departate, ca nu s-a impus acolo cu aerul lui pseudo-boieresc si elegant, cu privirea lui electrizata o clipa, pentru a lasa sa se intrezareasca posibilitatea unor bogate strafunduri ; pentru ca mai apoi, cu miscari de severa corectare, sa acopere totul in valul nepasarei (aidoma ca al fetei) si sa dispara pe indelete dar si- gur, astru misterios, plecind pentru totdeauna cu comoara lui de indescifrabile si torluratoare curiozitati.

Acesta era doar jocul lui in fata exemplarelor femeiesti aristocrate si superbe, care i se pareau ca scapa din jungla cartilor .si-a gindurilor. pentru a arunca uneori priviri,'mirate .si neintelegatoare, asupra tarimurilor de dincoace, unde colcaie viata adevarata, cum ii spunea Baiatu, si unde el se simtea cu adevarat maestru si stapin.

Aparitia de-o clipa nu ^e mai inchega din neant.

si eovi1-5.it de tristete fara pereche, Mihnea Baiatu parasi girbov salile Universitatii

Zilele carc urmara pina la vacanta In petrecu inotind ea intr-un lac de amaraciuni, purtat incoa si incolo de undele agitate de impulsii straine ca un biet inecai, pe care-l poate impinge si da de-o parte chiar trecerea unei broaste. Se simtea dezarticulat, aneantizal. De Baialu Mih. nu mai putea sa intrebe, caci amintirea durduliei lui de gazde, careia nu-i stia macar nici numele, ii intorcea sufletul pe dos. insasi imbratisarea ramasa in singe si in carne a Polixeniei ii aparu acum fada si vulgara, iar la Universitate se simtea atit de umilii sa mai intre, curios ! tocmai pentru ca o noua inlilnire cu acea fantoma, iesita in cale-i din nepatruns si perfectiune, il umilea dinainte si-l ingrijora peste fire. Mihnea Baialu simtea de acum ca de asta data nu va mai rezista ispitei, nu numai de a-i bara privirile si de a i so impune ochilor ; atit n-ar fi fost nimic pentru el, dar indata, la acest simplu joc. un suvoi va veni de undeva cu o furie de nedescris, ii va despica puterea de slapinire ca picioarele de pamint si-l va purta in voie spre dinsa ca pe-un pai smuls de vijelie. El nu se indoia ca fata va accepta, chiar de la al treilea asalt, cel mult, pe intrus ; dar teama necunoscutului il framinta acum cu o putere cumplita .si neinduplecata. Caci idwa unei respingeri dispretuitoare din partea acestui chip, pentru el aproape transcendental, ar fi echivalat de buna seama cu o alungare in infernul adevarat, din sala judecatii de apoi. cu biciuiri de trasnete si cu sabii de foc pe spinare. Avea presentimentul ca pe dinainte-i trecuse unul din acele exem- plarc, despre caro numai in cai-ti se spune - el nu vazuse pina acum niciodata vreunul -, cc traiesc intr-atit in lumea tot a cartilor, incit, atunci cind le vezi in viata de toate zilele, parca ar fi descins din paginile cine stie carui autor de literatura, ba rhiar si mai firav, de literatura profunda, filosofica. Cum se va infatisa el dinaintea acestor ochi, care vor trebui sa fie intorci din profunzimile tintei lor inaccesibile ?... Cu introducerea cursului de Drept penal al lui Tanoviceanu, cu maneipatio, cu art. 253 din Codul penal si cu pospaiul fragil al ecourilor ramase in urechi dc pe la cursurile antebelice de economie politica, de istoria filosofici, de estetica literara, de la cursul domnului Radulescu-Motru si acel al domnului Charles Drouhet. unde in zilele de vara il atrageau, in racoroasa Universitate veche, zumzetul dulce de domnisoare si multicolorul freamat al bluzelor fine si cvasitransparonte ?

imboldit si hacuit de aceste amare si fara raspuns leflexii. Mihnea Baiatu petrecu cea mai cu noduri vacanta de la inceputul existentei sale. Ramase desigur acelasi neobosit dansator al balurilor de iarna din micul sau orasel, caruia tineretul, revenit de pe la cele mai varii scoli, ii da, cu adevarat, vestmint de sarbatoare si junete ; dar ii ramase necontenit, in cursul celor doua saptamini dc iarna molcoma si mlastinoasa, infipta ca un piron in inima, ideea infringerci prime si a darimarei oricarei increderi in curajul si-n rostul vietii lui.

si parca fu un facut : peste aceasta acra si cenusie dispozitie, mai cazu, colac peste pupaza, banatul si amenintarile domnului stefan, pe care mohoreala elegantului sau fiu le facu sa creasca, precum drojdia de bere. cozonacii de Craciun :

- Mihule, ma simt dator sa-ti spun, pentru a nu mai fi nici un malanantandiu intre noi (domnul stefan, care nu absolvise cu succes decit o clasa secundai a, se simtea obligat totusi sa intrebuinteze in conversatia sa unele expresii frantuzesti ori chiar nemtesti, curente, pe care le pronunta, desigur, in felul sau). Acum mai fac ultima inceicare. Daca gazetele nu mai pomenesc nici de data asta numele dumitale la licentiati

- ca pe vorbe nu ma incred - te priveste. Eu nu-ti mai trimet decit banii de drum, ca sa te intorci acaaa si sa-mi dai ajutor la pivnita. Vrei tu sa ramii pe urma la Bucuresti ?... fa cum crezi... eu unul nu mai pot cheltui... sa fim intelesi, Mihule, ca sa nu fie nici o suparare la mijloc. Ca mi-o fi do-ajuns zece, unspce ani, de cind robesc de dimineata pina seara ca sa-ti tragi dum- ncnla chiulhanurile la Bucuresti... do am ajuns de risul lumii, ca toti ma-ntrcaba prip oras si la club... ca par exemplu : Ghcorghita, caro mi-a strigat ieri in toata cafeneaua lui Ru-dolf, dupa ce ai plecat tu de la biliard : "da abâ, ba stefane, fi-tau asta al tau, cind isi mai termina, ba, scoala ?" "Apai, iama asta, in februarie isi da licenta, am raspuns, bazat pe vorbele tale... or nu i-am raspuns bine ? intreba repede domnul stefan, apropiindu-si brusc fruntea si /giindu-si scrutator ochii in figura fiului sau.

si vazind ca acesta si-i incrunta pe ai sai si-i da in laluri, domnul stefan, galben-pamintiu de la natura, se invineti si mai rau si toata figura lui slaba se umfla ca o caracatita la atac, destinzind brusc, pe intregu-i cuprins placid, scamele vinisoarelor sclerozate. Minuta lui de domnisoara batrina isi infipse tremuratoare degetele in barbuta surie si buzele incepura sa-i tremure...

- Pai asa no-a fost vorba, Mihule... Pai daca e asa. m-ai mintit .si m-ai escrocat...

Mihu facu un gest de plictisoala si fara sa raspunda iesi in antreu. El singur isi condamna aceasta atitudine stupida si oarecum ofensatoare, cind pentru domnul stefan, citeva vorbe de asigurare, glasuite la timp si cu :>plomb. ar fi fost de ajuns sa-l cistige ca pe-o inima de fecioara nestiutoare.

Dar Mihnoa simtea cu dezesperare ca un resort se rupsese inlauntrul lui. Siguranta ii disparuse si un presentiment de dezastru si rastriste se incapatina sa-i invaluie creierul, ca intr-un nor de vapori de cloroform. Nu stiu cine-i sufla acolo, in ureche, cu ris sui si rautacios, ca Baiatu Mih. si-a intors gindurile, ca, saturat de atitea licente si covirsil de doctoratele de la Litere, ca si de activitatea sa de propagandist national, renuntase la ultima licenta, aruneind gindul de-a o ma^ da, cu nepasarea celui ce-ar gasi vestejita floarea pusa in ajun la ureche. si considerabila disproportie dintre insemnatatea ce-o avea pentru omonimul sau aceasta licenta si intre grozava importanta ce Mihnea era nevoit sa dea figurarei unui nume pe-o lista de rezultate la examene, il strivea intr-atita, ca parca. intr-o clipa de ratacire suprema, ii venea prin gind o vintoasa de nebunie : sa ia cartile si sa inceapa a se pregati pe cont propriu. Dar ce sa pregateasca ? Anul intii ? Sa afle domnul stefan ca pina acum n-a dat nici un examen si ca timp de unsprezece ani l-a mintit cu nerusinare ? Dar tirgul asta lot, cind va afla - si mai ales acea gura de petece si acel nesecat zeflemist, care e nea Gheorghita, atoateobservatorul si dramuilorul ?...

Iar desperarea lui Mihnea e cu atit mai marc, cu cit simte necontenit in urma-i, ca o eterna remuscare, prezeta galbena-pamintie, cu semnele arteriosclerozei razvratite la radacinile nasului, a tatalui sau.

- Va s-zica, Mihule, m-ai pacalit... Va s-zica si toamna asta mi-ai mincat degeaba munculita. Ei bine. daca e asa... si daca a ramas pe-un examen cum spui... poti sa-l mai prepari •si-;Kuisa... Frecventa o ajunge ea, trei ani in sir doar pentru examenul asta...

De ce ? De ce nu poate sa-i raspunda, cind raspunsul ii sta aninat pe buze doar de-o codita putreda da fruct copt ? Raspunsurile lui grozave si sigure, care erau in stare sa inlature cei mai opac nor de indoiala, doar cu un zimbet ca o raza victorioasa de soare ? Cc dracu l-a gasit de i s-a inclestat gura ast-fol ?... Dc unde si pina unde presentimentul asla negru, ca in februarie ce vine, tocmai cind, dupa o tactica asidua si sustinuta, ar izbuti in sfirsit sa atraga privirile si zimbclul fetei palide si necunoscute, el va trebui sa dispara misterios si fatal, nu ca un astru care totusi avea sa revina la intervale precise, ci doar ca unul care avea sa straluceasca efemer si fad, numai o clipa, pentru a dispare definitiv in negura de veci ?...

- Sau poate, Mihule, tu n-ai dat nici macar examenele celelalte si m-ai mintit intotdeauna, continua sa rasune ca o cobe glasul constiintei parintesti. Poate ca.. cine stie cum, m-ai luat din minti si m-ai...

- Cum, domnule, o sa minta gazetele... inteleg eu, dar gazetele ?... n-ai vazut negru pe alb in jurnal ?... si nu in unui... ca sa zici... ce sa zici ?... vreau sa spun nu in unul... dar in toate, domnule... in celc mai mari si mai serioase...

A fost dc ajuns ca limba lui sa se desdesteze pentru a rosti doar acestc cuvinte, ca pe urma vraja sa dispara, lanturile farmecelor sa cada. Mihnea isi revenise. Putea el sa lase un cit de infim pic de banat domnului stefan asupra celor consfintite prin insasi grava seriozitate a tiparului ? Doamne fereste ! Instinctul conservarei reveni si-l stapini cu putere. In citeva vorbe bune si iutite, toate banuielile domnului stefan zburara ca un stol de pasari negre si nelinistitoare. La timp, mai interveni apoi si coana Ecaterina, ca sa restabileasca pacea deplina, cu ramura de maslin a increderei ei oarbe in darurile fiului sau unic si’ iubit.

- inteleg eu, Mihule, prea tc ameteste cu neincrederea si cu intrebarile lui. Dar iarta-l si pe el, crede-i cit munceste si cum trebuie sa fie in tot momentul cu ochii in patru la hotii aia de baieti din pivnita si din depozit. si lasa, Mihule, vino tu cu rezultatul scris in gazeta, ca pina acum, si o sa fim fericiti... Pe urma sa-ti aduci diploma s-o sarbatorim aci cu totii, sa invitam pe mama si pe baieti (baietii erau fratii ei, numerosii unchi ai lui Mihnea) si sa-i tragem un chef, ma, sa dirdiie lirgul, cu boier Gheorghita cu tot... si pe urma sa mai stai si lu cu noi aici, sa te mai odihnesti...

- Eu sa ma odihnesc ? sari Mihnea ca din gura dc vizuina. Doamne pazeste... Abia astept sa-mi dea aia diploma si am si prezentat-o Ia doctoral... Nuuu- Doamne pazeste ! Pai de ce sa pierd cu anul asta cind la doctorat se recunoaste frecventii si pentru ai do-au aminat examenul in februarie ? E tinjp de inttrziat acum ? Mai ales la mine, care de, vorba dumneavoastra, recunosc ca am cam intirziat ceya...

Cum sa nu recapeti toata siguranta in fata acestei francheti V

- Dai' doctoratul iti permite. Mihule. sa faci si putina avocatura intre timp ? continua glasul uscat ca de hoceag al domnului stefan.

- Evident ! replica imediat Mihnea. O sa-mi caut imediat un maestru, am sa ma duc chiar la Micescu... ori la Rosenthal... in sfirsit, am sa incerc eu la unu tot de scama asta. E drept ca astia nu-ti platesc... ca au cite douazeci pe linga dinsii... Ba chiar ar trebui sa le platim noi, secretarii... Dar lasati-ma, am ambitiile' mele... Vrea sa ma arunc de-a dreptul la mare... Or tot, or nimic... Are vi intir/ieiea mea un mic rost, daca nu va supai ati...

si cum rcdcscinsc in Bucurcsti, Mihnea dadu indata cu ochii de Baialu Mih.

- Unde-ui fost, domnule, pacatele mele ? privi el CU teama ochelarii do scafandru, de lumina carora atirna acuma, ca de un pai, soarta victei lui, Te-am cautat zi de zi pe-acasa si n-am dat dc dumneata un calendar intreg de saptamini...

Buzele lui Mih. se rasfrinsera pina la urechi si Mihnea avu dreptul sa se intrebe cu bun cuvint, dinaintea acestei infatisari buburosate si natingi, daca atita putere de memorie .si inteligenta merita sa-si gaseasca salasul sub acesti ochi de {{isca, mariti caricatural de ochelari, si sub aceasta carapace de cosuri, de linibare in smoc, dc cicatrice si de gropite.

Din raspunsurile lui Mih., Mihnea se asigura numaidccit Examenul se va da fara nici c» clinlire. Ba chiar, pentru a revedea cum trebuie toata materia, Baiatu Mih. .1 hotarit sa suspende toate escapadele propagandistice.

- Dealtfel si vremea asta pacatoasa...

- Dar chiar si de sc schimba viemea, cu cred c-a sosit Iimpui sa-ti vezi si dc interesele dumitale 1 rosti putin caro categoric Mihnea, inca infricosat de orice pandalie i-ar mai trece prin cap scumpului sau omonim.

Dar acesta il privi atit de straniu atunci, i.icil Mihnea intelese c-a mers prea departe cu accentul dojenitor al sfaturilor si-al prieteniei sale. Socoti prin urmare nimerit sa mai dea oa-recari lamuriri complimentare asupra interesului ce-l poarta acestui tinar care se joaca cu cartea si cu liccntele : vechile argumente cu stimulentul la invatat si cu potriveala numelui se c.-im tocisera si trebuiau ascutite din nou. Mai ales ca Baiatu Mih. se interesa inveselit :

- Va sa zica, m-ai cautat de citeva ori pe-acasa. M-a instiintat si gazda mea, careia, in treacat vorbind, sc pare ca i-ai lasat o puternica impresie ! clipi Mih. atit de siret din ochi, ca Mihnea se simti obligat sa-i ofere un dejun.

- Nu stiu, relua el cuvinlul la masa, nu stiu daca dum-neajta sesizezi cum trebuie acest sentiment, aceasta predispozitie a mea sufleteasca, incepu el sa-si motiveze din nou atitudincle... Un moment se gindi sa-i dea pe fata, raspicat, intregul adevar, dar ochii aceia verzui deschis jucau prea nesigur si prea mobil sub sticla ochelarilor. Va intelege oare el, acest bucher, acest tipicar, hazul jocului sau, pontajul pe aceasta potrivire de nume ? Sau va interpreta totul cu dispretul inerent acestor rozatori de tomuri pentru toti cei ce si-au inchinat viata vietei si fericirei imediate ? Eu nu m-am prapadit cu firea dupa studiu, glasui el molcom, pentru a acumula in treacat pretexte si idei, in^a mi-au placul cei plini de voinVa. si de dragoste dc caile. I-am admirai, i-am incurajat... asa putin, cu vorba si cu sufletul, cil mi-cra in pulere. in loc sa fiu gelos pentru ca vedeam la ei tocmai cc-mi lipsea mie, i-am admirat, i-am cautat, i-am iubii. Poale ti se pare o curiozitate, o bizarerii.», acest caracter al meu... nici eu nu pot sa mi-l explic. Probabil m-am molipsit de la un batrin grefier, care mi-a fosl gazda multa vreme. Era un om grozav dc inteligenl... si unicul 1 lui regret pe lume era ca nu invatase carte... nu pentru a parveni, a fi cineva, ca era destul de bogat, avea case de zestre, avere... dar numai pentru dorinta dc a fi stiut. M-a impresionat mult omul acela. Nu ma invidia deloc ca mijloacele pc care mi le puneau la dispozitie parintii ma duceau, de-a dreptul si fara nici o balaie dc cap, acolo unde el n-arj^ putut ajunge. Caci el incepuse de jos. din nimic..., din umilinta..., din maturator al judecatoriei. si nu numai ca nu ma ura... dar ma indemna sa invat..., ma certa pentru nepasarea mea, si cele citeva examene pe care le-am luat si eu acolo, la Drept, modest. cu multe bile rosii si putine albe. acest putin de tot. fata dc chipul stralucii cum iti iei dumneata examenele, lui i le datoresc...

- Hm, curios om mai esti. domnule Baialu. facu Baiatu

Mih.

- Asa e ca sunt curios ? rise sec Mihnea, nestiind unde vrea sa ajunga amicul sau, care devora cu o pofta sincera si copioasa.

- Esti curios, explica ci printre inghitituri, ca dumitale ti se pare curios, ca... mie mi s-ar putea parea curios cele ce mi le-ai spus pina acum si ca dai atita extensiune explicatiilor de care le servesti, pentru n-mi dovedi de ce te-ai tinut dupa mine... desi ai vazut la rezultat ca eu pot si fara sfaturi sa obtin succese la invatatura, totusi te-ai grabit sa ma daruiesti cu indemnurile si sfaturile dumitale.

Mihnea se framinta. retinut, pe scaun. Dar Baiatu Mih. continua cu seninatate, aproape «trigind, curn il lua pe ol gura :

- Lasa, coane Mihnea, la o parte toate lamuririle dumitale. Cum a fost, cum n-a fost, n-are nici o importanta. E, ti-am cazut cu tronc, alil si nimic mai mult. T(^-am vazut acum : esti baiat bun si de viata... si nu esti francmason. Acestea sunt calitatile dumitale.

    In od. do baza : micul

Apoi facind din ochi, lasindu-si pleoapa cit o aripa de liliac sub ochelarii prea maritori - si batindu-l pe picior :

- si poate oi mai fi si om politic sau prieten de oameni politici, care ar voi sa-si mai primeneasca partidul, hai, ce zici ? rise el cu mare pofta, ca omul care a asteptat si a stiut in cele din urma sa bata tocmai acolo unde trebuie.

- Vai, ma crezi ? Poti sa ma crezi astfel ? protesta Mihnea, dar nu cu vehementa si nici chiar cu suparare, caci ideea convorbitorului sau ii facu deodata lumina in minte. Iaca un pretext destul de interesant pe care i-l servea tocmai cel caruia trebuia servit ! Fara a-l lasa sa-l creada cu tot dinadinsul, nu trebuia in orice caz combatut cu strasnicie. Baiatu Mih. trebuia sa ramina cu aceasta indoiala vaga.

si Mihnea Baiatu izbuti de minune sa lase tot timpul fri-iele numai atit cit era nevoie. insa Baiatu Mih. sc arata nestramutat :

- Pentru nimic in lume, declara el lui Mihnea, nu mi-as calca vreuna din credintele mele. si acum, si cind voi termina universitatea... si cind voi fi batrin... A venit vremea cind omul nostru trebuie sa-si dea in sfirsit seama de ceea ce se numeste pastrarea unui caracter.

Totusi demonul curiozitatei il ispitea uneori: Ia asculta coane Mihneo, fii sincer, da-o dracului, la un pahar de vin, acolo... Ia-n asculta... Care din ei te-o trimes incoace ?

Dar Mihnea protesta atunci cu surisul sau dulce, care putea sa fie tot atita o afirmare, pe cit vrea sa para ca neaga.

- Mare politician esti, nene Mihnea... si Baiatu Mih. chicotea : Ia asculta... si ce mi-ar da ei mie ? Ia fa-mi placerea si-i intreaba, stii... tare sunt curios sa vad cam cum ma categorisesc dumnealor. Vreau sa spun, ce dau ei pe mine.

Mihnea Baiatu impinse atunci saga usor :

- Cu un loc de deputat te-ai multumi...

- Sa vedem... in ce partid ? sopti Baiatu Mih., ramas citeva clipe pe ginduri, desi pe figura ii plutea inca aerul glumei si al ingaduintei.

Dar, deodata, se scutura cu toata seriozitatea, ca de Satana, $i lovi cu talpa in pamint :

- Scumpe nene Mihnea... ministru sa ma faca si nu primesc... poti sa le-o spui. Eu am depus un juramint de credinta. Uite-te, te rog, la mine ! zgiltiia el pe Mihnea. Ma iei unul din accia care si-ar putea calca juramintele ?

Mihnea Baiatu suridca ingrijorai.

- Lasa, coane Baiatule, vad ou cite parale faci. Nu-i nevoie... te cunosc acum... Nu esti dumneata de vinzare... dar nici eu nu stau pe linga dumneata sa te cumpar. Crede-ma ca Ir iubesc altfel., te iubesc cu toata sinceritatea... A fost doar o gluma... Iti jur ca o gluma...

- Ce ? esti gata sa si juri acum ? Hh... juraminte de...

si Mihnea paru ca citeste pe fata lui o vaga, o fugara deceptie. Era limpede ca baiatul nu si-ar fi calcat juramintul. cum spunea ; dar era limpede iarasi ca i-ar fi placut si putina curie sa i se faca.

- Poatoti inchipui ca n-am banuit indata ca esti pus de liberali ! il intrerupese Mih. din aceste consideratii. Cunosc, cunosc... fac colectie de licentiati magna cum laude !... Lasa. nene Mihneo, nu te mai ascunde dupa deget, tc-am ghicii dupa... juramint. Ha, ha, ha...

Linistit acum despre partea lui Mih., Mihnea cercet in tihna si-n amanuntime coridoarele si salile Universitatii. Chipul fetei palide i se parea ca ia nastere dupa fiecare colt de coridor, sau adesea i se nazarea silueta ei si demersul [sic], in multimea studentilor care-l depaseau. Grabea atunci piciorul pentru a constata cu dezamagire ca inaintasa era altcineva. In acest timp, inchipuirea lui incorona pe fata cu cele mai mari merite si cu cele mai alese insusiri. Uneori o socotea bogata si de familie princiara, dai' conven^'a pe incetul ca ar putea fi si cu citeva trepte mai jos. si-o inchipuia, de asemenea, o studenta buna, mai mult o poola si o visatoare' decit o studenta eminenta, dar un suflet ai datoriei, facind haz, insa induiosin-du-se de situatia lui universitara, mustrindu-l si indemnin-du-l la invatatura apriga, fara preget. O ! alaturi de ea, Mihnea se vedea parcurgind, ca un ostean biruitor, toate redutele mai mult or mai putin inalte de cursuri si dc volume. Vedea dreptul roman cedind in sfirsit, plesnind ca sub apasarea unui berbec de arama si prabusindu-se la picioarele invingatorului ca o cetate darimala. Caci un inger sta si veghea pentru norocul luptatorului. Examene veneau dupa examene si glasul lui Mihnea facea minuni de vitejie. Aranjamentele lui cu certificatele medicale ii pastrau prerogativele frecventei pentru toti anii facultatei, astfel ca in trei sferturi de an el s-ar fi vazut posesor la propriu al mult nazuitei licente.

Niciodata in sufletul Iui Mihnea n-a mai domnit atita seninatate, atita speranta si atit farmec linistitor ca acum. I se parea intregul tumult al vietei lui de pina astazi ca o rana adinca, pe care degete de zina pusese balsamul lor alinator. si vrajit de aparitia care-i adusese aceasta senzatie de tihna, pe care n-o mai simtise de demult, din copilaria departata, si abia mai tirziu la razboi, cind ordinul armistitiului cutreierase tran-sciele si vizuinele de fiara ale adaposturilor, el dibui ca un adormit in acest zumzet si-n aceasta curgere necurmata de tinerete, pentru a gasi pe aceea care numai de departe si avusese pentru el acest dar mintuitor.

si... oroare si nebunie ! in peregrinarile aceste ale lui in caro visul lua la tot pasul forme consistente de realitate, pentru a sc spulbera apoi numaidecit, insa si mai intarit, si mai despot, si mai poruncitor, Mihnea Baiatu dcscoperi, iesind din pietrele arheologice si indreptindu-se spre usa secretariatului de la Drept, pe bunul amic si sfatuitor de pe vremuri, concetatean si initiator de viata studenteasca (el, care nu era student), Dumitru Bobescu, aidoma cum se despartisera cu ani in urma. blond ca oaia si alb ca un copil, cu buza de jos putin iesita si putin lasata, cu ochii vineti si cu risul acela gros, adinc si sacadat, de chefliu satisfacut si vulgar. Cu ochiul acum atit de atent, Mihnea fu cel dintii care-l zari si nu-si putu crede ochilor : cum, de unde, prin ce straniu joc al hazardului, abia scapat de Idristeanu, ii iesea inainte acest vechi tovaras de mizerie si de nemernicie, tocmai acum, cind. cu fiecare nou pas in viitor, se simtea tot mai aproape de ingerul norocului sau. isi' surprinse involuntar piciorul cercind sa dea singur indarat, sa cirmeasca brusc spre scarile inalte si incovoiate care inva-luiau spatiul salei incarcata de granit, ca doua aripi de sfinx pazitor. Dar ochii cei vineti ii si paralizase miscarile si Mihnea vazu doua miini inaltindu-se si agitindu-se in aer, pline de fericire si de dezastru :

- Mihnea, Mihule, copilul meu drag si scump !

Se lasa imbratisat de brate moi si totusi dirze si voluntare, se simti sarutat cu buze calde si plescaitoare, invaluit de atita efuziune, de prietenie si sinceritate, ca se simti fara voie induiosat si cucerit.

- Dumitre, tu aici ?... aici la Universitate ?...

- Aici, ma... da spun drept ca nu ma asteptam... sa te mai gasesc si pe tine... zau, cind te-am vazut, parca mi s-a parut ca suntem inapoi cu zece ani... zece ani, ma ! stii tu cit inseamna la o viata ? Dar asta imi place de tine, Mihule, ca nu i-ai bagat de seama. Ai pus piciorul in loc si i-ai lasat sa treaca. si asa, m-ai asteptat si pe mine. Te gindeai tu ca o sa ne mai vedem vreodata... si inca aicea, ma... ?

si Dumitru Bobescu, care la fiecare trei cuvinte lasa sa-i scape cile-o trimba de ris, de asta data dadu drum larg si sonor hohotelor lui vulgare s.i sacadate. il pupa iarasi pe Mih-r.ca, pe care ironia celor zece ani pierduti nu-l intrista citusi de putin, pentru ca-si aminti indata ca, fara acest sacrificiu, el ar fi patruns in viata blazat si dezgustat, fara nici un inger si fara nici un tel divin, asemenea lui Idristeanu.

inveselit de aceasta idee, saruta la rindu-i pe Dumitru, dar tresari deodata cind o silueta inaltuta de domnisoara i se nazari din umbi a blocurilor ancestrale. Nu era desigur cine se astepta, dar urmarind saritul elegant de antilopa, din doua in doua trepte, pe scarile incovoiate, se cutremura de sus pina joc auzind reflexa brutala a celui de linga el

- Ma, ce da dame au natiadit si pe-aici. E de trai, Mihule ! Acum o sa-i zicem noi adevarata viata studenteasca.

si risul gros si greoi termina }n puncte de suspensie, nefiresc si vulgar pentru aceasta sala cu morminte, gindul spurcat al amicului.

- Parca auzisem c-ai plecat in Africa, schimba repede Mihu conversatia.

- Ei^a singurul loc unde puteam sa fug fara pericol de extradare. M-am angajat in Legiunea straina si-acolo n-au mai avut ce sa-mi faca. Pen’ ca tu stii ca ma condamnasera la cinci ani de inchisoare si la reforma. Dar eu o si stersesem... am avut noroc ca nu eram singur in incurcatura... era si maiorul meu si colonelul, care de, s-a intimplat om cu legaturi multe... a !... a fost poveste mare cu depozitul de la Tincabesti ! noroc ca nu m-a luat pe mine gura pe dinainte de-acolo, din strainatate, ca ar fi fost o ciulama de judecati si de reformari... ce, ba... ascul-ta-ma pe mine, toti si-au infipt miinile pina-n coate acolo. Eu, mai practic, am sters-o la vreme. Proces, zgomot ; pe mine m-au condamnat si pe maior... da maiorul nu s-a lasat si a facut recurs. Ai mari au lot sucit-o, au tot lungit-o... maiorul era insa hotarit sa dea cartile pe fata : ori toti, or nici unul... Pastrase niste fituici, al dracului. stii, biletele... lucruri maruntele, dovezi sigure. S-a judccal procesul din nou si am fost achitati de orice penalitate. La mine era insa mai greu, ca dezertasem. Lc-am scris insa maiorului si colonelului : nu ma lasati asa ca fac git. in sfirsit, de urmarire am scapat cu niste certificate medicale si alte smecherii, o harababura de nu mai stiai sa-i dai de capat... dar partea proasta e ca nu mai vor sa ma reactiveze... pentru ca, intelegi tu, chestia mea nu-i tocmai, tocmai lbnpede ca izvorul... si-apoi certificatele au trebu't sa arate o boala incurabila... intelegi... in urma cu... altfel cum pleci asa inainte dc judecata, daca te simti nevinovat. si asa mi-a fost si mie usor sa e dau cite certificate or vrea... desi... fie vorba intre noi..., am fost totdeauna la curent cu... Dar in sfirsit, domnu colonel mi-a dat toate nadejdile... pina una alta, m-am inscris si eu la Drept... intelegi, eu licenta e altfel... vad si ei ca... inteiegi... si, la urma urmei, daca ma lasa pe dinafara, eu scandal nu mai am de gind sa fac... asta o pricep si ei prea bine... asa ca tot mi-am aranjat o cariera. Intru intii in magistratura... ce... de. ce rizi ?... al dracului... ho, ca n-am de gind sa-mi putrezeasca oasele acolo... ca pe urma sa vezi ce mai avocatura ii astern. Asta le-am spus-o si lor : domnilor, lasati-ma sa-mi dau ou demisia, dar pentru asta trebuie sa ma reintegrati in drepturile mele. Ei nu : mai bine asa cum te-am potrivit, reformat pentru motive de boala incurabila.

Dumitra Bobescu se arata de-o volubilitate fara pereche ; se vedea limpede bucuria nemarginita ce i-o produsese intilni-rea prietenului si concetateanului sau : la rastimpuri dese isi intrerupea povestea, facea un pas inapoi sau punea amindoua miinile pe umerii lui Mihnea, il zguduia usor si-l apropia la pieptu-i cu vorbo de dragoste :

- Mihule... nu-mi vine sa-mi cred ochilor ca esti tu... ma scumpule, ma dragule, ma iubitule... sa vezi ce viata avem sa mai ducem noi... asti trei ani... or tu, puiule, te pomenesti ca esti gata sa dai pe-al treilea... nu esti ca mine ageamiu de anul intii...

si numai rostind aceste dotfa cuvinte, "anul intii ochii lui Dumitru exultau de fcricire si buzele lui plescaiau de placere.

- Sa le vezi iar aci... cu ai tai. Rudele mele imi si facusera de petrecanie. Dealtmintrclea, nici eu nu mai trageam nici o nadejde. Gindeste-le : Legiunea straina... marsuri fortate vara, adica acolo e totdeauna vara, prin nisip... atacuri pe neasteptate, har(uiala intr-una cu triburile robele... nu stiu cum moa-so-sa, tocmai acum le venisera dracii. in sfirsit, Mihule, ce sa-ti mai spun, imi si vedeam oasele putrezind colo, la umbra unui zgribulit de palmier, in care bale vintul cu nisip. D-apoi si-n orasele lor, pe sub toata zidaria aceea, de parca riizbalcai lot prin pivniji si prin tuneluri, parca sunt cirtite si parca umbli intr-una prinlr-un cuptor incins... cit toate zilele de mare... Ah, cind m-am revazut aici... si cum ? ca si de-acolo am fugit... eram doar angajat pe cinci ani si aia nu mai vreau sa stie... Aaa, pai sa-ti povestesc fuga mea din Alger, in timpul unui transport., adevarat film, Mihule... eu am trait, ba, nu gluma. si acuma cind adulmec aerul usla dc Bucurosii - si Dumitru inspira de citeva ori, adinc si zgomotos, aerul muced al sa lei incarcate do pietre - parca tot ma cred intr-un vis, Mihule, cind ma desteptam noaptea in somn, in calduri si naduseli, de parca aveam 40 de grad'.-... si-mi venea sa pling nu altceva. Iar acuma parca am nimerii in raiul lui Dumnezeu : anul intii, magislrat, avocat, student,1®Mihu cel drag... acolo te^iitasem. Mihule... zau ca nu-mi mai venea sa ma gindesc la nimeni si la nimic. Mi so sfirsea inima, doar ca apuca cea mai mica amintire sa-si faca loc in cap.

Fu acum rindul lui Mihnea sa-si imbratiseze, tandru, pc amicul sau. Toata aceasta spovedanie, sincera si duioasa, il facuse sa vada in Dumitru un alt om ; ohiar regreta si se mustra amar cu, 7arindu-l inlii, putuse sa ezite o clipa si sa nu-si lase sufletul sa se bucure in voie de neasteptata revedere. Dumitru era acum un alt om ; asa cum se simtea .si el, Mihu, un altul.

- si eu m-am pocait, Dumitre.

- Te-ai pocait ?

- M-am transformat complect, Dumitre... dar stii, complect, de sus pina jos ! dadu el convins din cap.

- ti-ai dat examenele, cumva ?

- As... examenele crezi ca transforma pe om ? Amorul, Dumitre... intelegi... da stii, allfel de amor... l-am intilnit tot aici pe scarile facultatei,..

- Ei Iaci ! Bravo ma, te pomenesti ca le insori cu ea. E frumoasa, barim ?

Mihu mugi ceva, un sunet interjrctional, caro putea tine loc de cel mai superlativ raspuns.

- Zestre are ?

Mihu dadu din umeri. Tn definitiv, asia il interesa pe el acum...

- Atuncea e frumoasa rau. Cum e ? bruna ? blonda ?

Mihu isi flutura degetele raschirate in aer, in somn ca in privinta asta n-ar sti tocmai cum sa se pronunte.

- Asa, satena, cum s-ar zice, deduse Dumitru Bravo, ma.

- E palida la figura, incuviinta Baiatu.

- .satena si palida... bun... bun 1 Mica, durdulie. inaltuta, subtirica ?

- inaltuta...

- si zi, numai zestrea nu le-a interesat ? Sa vedem daca domnul stefan o sa fie de acceasi parere. Bravo, ma Mihule. iata-tc fiert ca un miel cu bors. Sa-mi faci si mie cunostinta cu ea. Dar ia spune-mi, cum o cheama ?

Mihu pleosti ochii mari si privi uimit la bunul sau prieten.

- Cum o cheama, ma ?

Se gindi sa-i spuna un nume la intimplaro, dar indata socoti ca lucrul e prea de seama pentru viata lui, ca sa recurga la astfel de meschine stratageme.

- Zau ca nu stiu...

Un ris zguduitor tabari atunci asupra-i, din pieptul larg al lui Dumitru, il improsca drept in boi si-l palmui cu strasnicie.

- Fir-ai al dracului ! se linisti abia-abia Dumitru, mus-trindu-l glumet, cu aer de pacalit. si eu care credeam ca e ceva serios. Luasesi intr-adevar un aer de cotoi calugarit... ca ma gindeam cu groaza : l-am pierdut si p-asta !

Mihnea asculta cu adinca uimire cuvintele prietenului sau. intr-adevar, nici dinsul nu-si dadu seama, pentru o clipa, cum ajunsese sa rosteasca, in chip atit de sigur si solemn, vorbo grele, care pareau ca-l leaga oarecum. Nu se astepta ca ascunsele lui simtiminte sa fi atins chiar acest nivel, pentru ca niciodata nu le daduse grai sau prilej de afirmare raspicata. Dar ceea ce-l uimea si mai covirsitor si probabil il facea sa ia o mutra atit de caraghioasa, pentru a amuza fara limita pe prietenul sau, era cu el insusi nu mai avea limpede fixata in minte figura ace-leia pentru care se trezise graind astfel de grave cuvinte.

si. fara sa-si don scama cum, se pomeni dostamuind lui DumiUu incilceala curioaselor ginduii, care-i impleteau acum crcierul, si cu fiecare parca arunca o^ucata noua do lemn in focul cu vii palalai al bucuriei celuilalt.

- Ia uite saracii in ce hal l-a adus singuratate» si pustiul. Am bagat eu de seama, Mihule, chiar de la inceput, ca tu esli ceva, ceva intr-o ureche... Ai predispozitii spre actorie... Dealtfel mi se pare ca te-ai si inscris la Conservator... Dar nu ma asteptam, ma, sa iei tu. om ce te gasesti, teatrul drept fond al vietei. Fugi de-aci, nefericitule, cu caraghioslâcuri do felul asta ‘ si, cind ma gindesc, iarta-ma ca-ti spun asa ceva, dar e sprt-folosul tau..., cind ma gindesc ce toapa mi-o mai fi si dulcineea ta... adica toapa, nu, so corecta el, vazind contractia dureroasa de pc fata lui Mihnea, dar cine sl ie ce gisculita. E... sa mi-o arati mie ! si in zece minute ti-am si facut cunostinta cu ea. . si sa vezi, dama... daca n-o fi ca toate celelalte, iti dau voie sa-mi dai doua palme, chiar acolo in fata ci...

Doua palme si poate mai multe i-ar fi trasnit Mihu, chiar cu mult mai inainte ca bunul prieten Dumitru sa fi convenit la de bunavoia lor primire, in caz cind ar fi pierdui prinsoarea Dar sensul practic al sufletului lui oltenesc, trezit subit de celalalt conjudetean, ii tempera orice avint, punindu-i necontenil in balanta neantul contravaloarei vagi si nesigure, obtinute in schimbul stricarei unei atit de reale si do sanatoase prietenii.

O singura data. fugar si imprecis, figura ci ii dainuise pe dinaintea ochilor ; nestatornic mai plutea si acuma, dar cu fiecare noua zi, cu fiecare noua asemuire, cu tot o alta figura pe scari, pe coridoare si prin sali, ii si picurase in suflet acidul corosiv al lemerei ca poate nici nu ar mai recunoaste-o vreodata. Poate a mai trecut pe linga ol, intr-o alta lumina, cu o alta palarie, sub un alt palton... Poate a fost o musafira pe-aci... vreuna car< a terminat si s-a abatut in treacat pe la secretariat, o vizitatoare care-si cauta o prietena buna, sotia vreunui profesor...

Pentru intiia oara Mihnea nu mai atribuie calitatea aceasta de "sotie" unei necunoscute, caro i-a placut, cu satisfactia si sentimentul de usurare do pina acum ; pentru intiia oara el simte o strimtorare neplacuta a pieptului si a respiratiei la acest gind...

Dar Dumitru Bobescu este aci, aproape, ca sa-l scuture dt toate aceste simptome din ce in ce mai alarmante de boala lunga, din cc in ce mai copilaresti cu cil cclalalt cuvlnleaza robust si practic si sc inveseleste :

- Ia asculta, ba tipule. Principalul e ca noi trebuie sa ne facem avocati si sa cistigam parale... Femei, cite poftesti, la toate drumurile.. de toate culorile si inaltimile... Paralele... e principalul... Asa ca, ia spune aici, cum stai cu examenele, ai dat macar vreunul pina acum ?

Mihnea ar fi gata sa-si intoarca pe dos sacul sufletului, aruneind dinaintea acestui prieten cu ris sanatos si care-l desteapta din ameteala si-l intoarce la dreapta si sfinta realitate, tot ce s-ar gasi pe fundul lui. Dar isi aminteste la timp ca Dumitru i-e concetatean... si ca gura lui de petece, de dragul unui haz la o masa de pocher, nu se sfiesle sa tradeze si cele mai sfinte amicitii. Astfel ca trebuie sa-i raspunda si lui sec si plictisit, ca si domnului stefan, cind vrea a dovedi cu un gest sau cu doua cuvinte ca lucrul se intelege dc la sine, pentru a mai sta de amanunte complimentare si inutile :

- Prepar acum pe-al treilea...

- Al treilea ? deschise pina la urechi Dumitru gura lui larga, facind trei pasi indarat... Al treilea ? !... Pai tu esti un om superior, ma Mihule... Atunci, trebuie sa ma dau pe linga tine ca un caporal pe linga un sublocotenent.,.

Fara sa vrea, Mihnea simti o vaga si suparatoare multumire, pentru acest omagiu pe care nu-l merita. inainte vreme, de buna seama, cind primea laude si felicitari pentru inchipuite ispravi ale sal<4 Mihnea se sinchisea prea putin sau le primea cu sincera emfaza si cu un fir de ironie pe buze pentru pacalit ; iata, acum simtea un fel de stinjenire, care-i displacea si-l plictisea... Hotarit ludru, se stricase ceva acolo, inlauntru...

- si cum, ba, chiar il prepari... in regula... serios ?

- II dau acum, in iarna, ridica el din umeri, vadit enervat, ca si clnd un inoportun, s-ar fi gasit sa-l puna la tortura unui interogatoriu privitor la un doliu in familie sau la cine stie ce chinuitoare destainuiri.

- Bravo, Mihule, am sa viu sa te audiez...

Mihnea pali deodata si ochii ii clipira izbiti parca de-o lumina prea subita. Totusi rise calm :

- Asta n-ai s-o faci... pentru ca... intelegi...

- Te intimidezi... ? ! Fir-ai al dracului de chirias pe daiboj si de spaima a chelnarilor... Acuma te rosesti ca fetele de pension... uita-te la el... aventurierul calugarit...

- si totusi, ala e examen, Dumilie...

- Hm... da... trebui sa convina Dumitru,, ammtindu-si ca lucrul asta o intr-adevar mai grav dccii un simplu pocjier in trei, ori o plecare din col mai somptuos restaurant, chiar indata dupa comanda marghilomanului cu dichis... Ai di optate. daj am sa fac asa incit tu sa nici nu primii do veste tâ sunt in sala...

- Ba mai bine ai face sa-t i astimperi curiozitatea si dorul de a da raportul la cunoscuti, consultind listele do inscrieri si pe urma pe cele cu rezultate... De ce!e dintii iti garante/, ca mii vo.- cuprinde si pe mine. glumi Mihnea intr-o doara, pindind pi fata amicului sa nu se iste cumva vreun banat, dai do cele din urma... adica or sa ma cuprinda si aceU a, dar sa vedem cu ce calificat ie...

Dumitru primi gluma cu risul lui obisnuit si lara nici un simbure de indoiala in ochii laplosi ; la o potrivue de nume, ca aceea caro avea sa-l dea pe Mihu lice ntiat gata domnului stefan, chiar ca nici capul lui, caro fusese cintarul tuturor escrocheriilor fine si ingenioase, cu care-si cultivase prietenii si-si pusese deoparte "micile lui economii", gasite intacte, la loc sigur, cind cu intoarcerea din Alger, nu putea sa se gind casca : in schimb, in capul lui Mihnea, cuvintul rostit de el insusi "ca-lificatie” produsese ravagii si dezastru, caci se gindea cu groaza la mutra pe care o va face Dumitru, cind in dreptul numelui Baiatu Mih., va putea ceti. /ufocat do surpriza si neintelegere, designata grava si stupefianta : elogii - la toate mi eriile.

insanatosit de risul biruitor si de cuvintanle practice ale iui Dumitru,' Mihnea reincepu chiar de a doua zi eseapadelc pe linga casa domnului Nisipoiu. Despre intimplarea cu acestia ii povestise el ccva bunului sau prieten, si Dumitru facuse un ha/ titanic la auzul discutiei juridice din noaptea do pomina. Totusi acest fost voluntar al legiunei africane nu gasea povestea terminata, pina ce Mihnea nu regasea po Polixeni, pentru a afla din gura ei, prin ce imprejurare aflaso sau incepuse sa banuie domnul Nisipoiu, chiar in seara cu pricina, despre necredinta sotiei sale. Ce anume uitase Mihnea in odaia lor, de nu mai isi aducea nici el aminte ? Dumitru era de parere ca astfel dc ama- nunte folositoare nu trebuiesc neglijale, pentru a servi de invataminte la incercarile viitoare.

Pe urma hazul era ca Mihnea sa viziteze si de acum inainte casa grefierului, daca insusirile misterioase ale coanei Polixenia meritau cu adevarat astfel de riscuri. In orice caz, intr-o imprejurarc ca asta, reala si sigura, povata lui prieteneasca era sa nu dea nici un pas indarat, aventura fiind intr-adevar interesanta si plina de neprevazut. si, in orice caz, bogata in roade gustoase si caro se pot culege imediat, deci lipsita complect de visaturi lesinate si de alic boJesnite ale gindului, pe care Dumitru le rezuma cu dispret intr-un cuvint fiziologic si vulgar, referindu-se, desigur, la aprinderea ilogica si inutila a lui Mihnea pentru o fata nccunoscula.

in cadrul iernatic si plumburiu, Mihnea gasi imprejurimile Fundalurei mai zgribulite si mai saracacioase : reprezentau cu, adevarat o bucata rupta din peisagiul oraselului sau provincial'. Strazile erau pustii si piciorul lui calca activ pe ghetusurile crestate de topor si asternule cu cenusa, dinaintea gospodariilor. Mihnea batu toate strazile din jur, trecu prin fata casei Balamancelor si privi cu oarecare sfiala la fereastra camerci lui Galusescu ; idooa caraghioasa ca acesta ar putea sa deschida . iarasi fereastra, raslindu-se spre dinsul, intr-un acces de tusa, il facu sa accelereze mersul si chiar sa se uite dc citeva ori indarat. in ziua accasla si-n zilele celelalte se aventura si in Fundatura, dar intreaga mahala era parca nelocuita si, impre-| una cu cenusa de pe troloarc, cerul de lesie ii imprumuta infatisarea unui tinut stropit de lava si de alte vulcanice amenintari. Rar scirtiia cite-o poarta, atit de dureros, ca parca ascutea si mai mult dintii puiului de ger din vazduh. Dar nu se vedea nimeni, ineit Mihnea simti vag un inceput de temere superstitioasa, ceea ce produse hazul fara margini al lui Dumitru, seara, la masa de la cantina.

Hazul asta il incuraja si-l expedia iarasi, in dimineata urmatoare, pe ulitele pustii si fermecate ; dar diminetele vraja era intrerupta de oarecare animatie : gospodari cu treburi, ol-leni innegrifi de carbuni racnindu-si marfa cu tipete lungi, cin-fatoare si indescifrabile, hodorosli cu piine si cu sifoane, aventuri feline oii ciocniri violente de avanposturi ciinesti. insa nici vis de Polixenia ; drept care Dumitru era nemultumit de timpul pierdut al amicului sau, pe care-l califica de poltron si condamnai fâra apoi Ia amorasuri dc facultate, ceea ce pentru el insemna o cadere iremediabila in mintea copilariei. Mihnea nu se putea reabilita din aceasta desperata stare de lucruri decit prinlr-o intrare categorica si decisiva in domiciliul grefierului, in prima zi cind il va vedea pe acesta infipt in scaunul lui oficial, linga judecator. Dar numai de judecatorie nu vroia Mihu sa auda, Ia orele cind ar fi stiut pe domnul Nisipoiu ocupat acolo...

insa zilele atit de sarace la inceput in evenimente insemnate, se imbogatira deodata, intr-o buna dimineata. intr-adevar, vroind sa traverseze gura Fundaturei, Mihnea observa cu stupoare matahala de trup a domnului Nisipoiu inaintind incoace. Mihnea iuti la moment pasul, trecind repede inainte, ca si cind n-ar fi observat nimic. Dar la primul colt, la care coti pe strada Piscupestilor, observa cu groaza ca domnul Nisipoiu se tinea cu o alura identic de grabita dupa dinsul. Profitind de faptul ca a facut coltul, Mihnea aproape ca-si transforma mersul grabit in fuga sanatoasa. Cind - oroare si trei mii de draci ! -. vazu iesind din curtea Piscupestilor pe Vulpache, traversind strada si oprindu-se putin pe trotoarul pe care inainta zoritul doctorand, pentru a examina mai cu luare-aminte aceasta silueta oarecum cunoscuta, care inainta spre dinsul atit de vertiginos. Probabil ca domnul Vulpache observa si silueta no. 2, care de buna seama ocolise si ea coltul si inainta in mars fortat dupa cel ce se vazu acum prins ca intr-o capcana intre aceste doua fapturi imense si rizatoare. !Propriu-zis Mihnea nu stia daca in urma-i domnul Nisipoiu isi manifesta satisfactia cu mare veselie, dar de amuzamentul de pe fata lui Vulpache nu mai incapea nici o indoiala. si nici o trasura, nici un taxi, aparind deodata prin aceste paragini ca o salvatoare interventie zeiasca, sosita ca-n vechile epopei, ori ca-n romanele zguduitoare, tocmai in clipa decisiva ! Nimic, nimic ; unica speranta nu raminea decit o brusca schimbare de traiectorie pe trotoarul celalalt, ceea ce ar fi imprumutat un colorit din cele mai lase si mai meschine intimplarei, fara a aduce nici un folos practic in schimb ; pentru ca Vulpache avea la dispozitie incomparabil mai mult timp sa-i bareze drumul, ori si eum ar fi ocolit. Ca sa incerce o deviare in vreo curte vecina, urmarea ar fi fost eclatarea cine stie carui scandal, care s-ar fi terminat poate cu politie si procese verbale ; un moment Mihnea Baiatu nu fu parasit de limpedea intelegere a acestui lapt elementar, ca se gaseste in preajma Fundaturoi sapte Fin-lini, unde cea mai mica scinteie putea da nastere ia incendii de proportii incalculabile. Deci fara a-si ogoi mersul initial, in-jurind numai in gind imbecila-i scapare din vedctv, ca azi era zi de dumineca (imprejurare de care, ca un idiot, cum se califica, abia acum la ananghie isi adusese aminte), lui Mihnea nu-i ra-minea decit sa calculeze in scurtul interval ce-l mai despartea de teribilu-i obstacol, masliniu si mustacios, si care-l intrecea asemeni cu un cap, in ce anume parte a falcilor sa-i plaseze upercutul introductiv, pentru a-l urma, cit ai clipi dm ochi, de citeva directe fulgeratoare si-o stinga circulara, pregatindu-si astfel salvarea in pasul cel mai alergator cu putinta, dupa un swing final, aplicat cu toata nadejdea...

Dar domnul Vulpache il primea cu ris de bunavointa si cu manifestare - dracu mai stie daca era prefacuta ! - do surpriza vesela si fericita.

- Ce mai faci, coane Baiatule ? il intimpina el dc' departe, intinzind amindoua miinile cu prietenie si paralizind in Mihnea orice instinct bdicos. Ne-ai uitat cu desavirsire !...

Apoi, privind peste capul lui Mihnea, al carui pas batu de citeva ori nehotarit in loc, ca un cal naravas si nerabdator, domnul Vulpache inclina capul de mai multe ori, inveselit peste masura.

- Intaleg, intaleg, facu el... vrea sa-ti plateasca o mica datorie...

si izbucni intr-un ris atit de zgomotos, ca Baiatu simti cum i se muta inima dintr-o parte intr-alta ; sari pe loc, judecind redusa la citiva pasi distanta care-l mai despartea de inimicul principal, cind - binecuvintati fiti voi trei sute de sfinti parinti din Niceea ! - tocmai putu vedea cu Nespusa fericire cum domnul Nisipoiu disparu intunecat intr-una din curtile asezate in eale-i, poate chiar in aceea in care Mihnea gindise o clipa sa se refugieze...

- stiam eu ca nu vine, continua sa ridâ asigurator, cu intreg apreciabilu-i volum pectoral, conu Vulpache. Se jena de mine... s-apoi tot el se facea de risul mahalalei... D-apoi ca ce crezi dumneata ?... parca nu sc stie aci, din Fundatura si pina la Tancu la pravalie, cine mi-e coana Polixenia... ce sa-i faci ?... asa se intimpla cind te bucuri la nevasta tinara si nurlie... Cin-te pune sa-si aduci tineri ferchesi in casa ?... Cit o fi ei dc seriosi si fugiti anume incoa, ca sa aibe liniile si sa-si vada de carie... degeaba... cind o incepe coana Polixeni sa-si dea ochii pesle cap ce sa faca si bietul baiat ? Om e si el... si tinar... ii clocoteste singele ca-n oala, la foc...

si conu Vulpache ridea cu pofta mare, stringind, in semn de admiratie si felicitare, miinile amicului sau. il invita pe la madam Baluman - era asa de nostim, si potrivit cu intorsatura de acum a lucrurilor, cum Vulpache nu-l poftea la dinsul acasa, ci la Balamance - care cu toate ca dupa plecarea mortaciunei de Galusescu (l-a si suflat pe unchias Nisipoaia, cum ma vezi si te vad ?) s-a jurat ca "nu mai primeste; pentru unul ca ol, ca Baiatu, chiar ca ar fi gata sa treaca peste o mie si una do considerente si sa-l primeasca cu drag, pregatindu-i o odaie cu adevarat gigea.

- Aloa-s femei de gust, domnule, pUse marturie domnul Vulpache pentru ele, cu hotarila convingere. Le-ai lasat o impresie adinca, si domnisoara Veve pot spune c-a ramas cu desa-virsire fermecata, atesta inca dumnealui, privind scormonitor pe Baiatu. Cit priveste de diferite neplaceri, care crezi ca le-ai avea in mahalaua noastra, nu li teme de nimic. Mai suntem si noi pc-aci ! asigura proiector bine inchegatul domn Vulpache.

Imaginea lui Veve umplu lui M^inea toata lumina ochilor. El declara c-ar fi dispus sa faca o vizita doamnei Balaman, iar Vulpache il si inhata cu dinsul "pentru a te prezenta chiar acum cucoanelor. Astepta cu el o jumatate de ora in ,.salon" pina "cucoanele- se gatira. Afla atunci diferite noutati privitoare la viata mahalalei, printre care si noutatea trecerei domnului Nisipoiu la tribunal.

- Ca sa vezi ce va s-zica protectia. Toata ziua cu plocoane pe la consilier. Eu zic ca l-a atins.cu ceva miscatori, scobori Vulpache vocea, desi nu mai erau decit ei doi in camera... s-apoi Polixeni, daca nu si-o fi virit si aci coada... Pai cum explici dumneata atita dragoste si atita interes din partea unui consilier, domnule Mihnea ? se minuna domnul Vulpache incrucisindu-si manile pe piept... Dar taci ca ne-am scapat de el... Cu doua lucruri bune ne-am ales si noi, dupa plecarea lui : cum spun, ca am scapat de el... una la mina... al doilea, ca Piscupescu a fost avansat si i-a luat locul... Acum sunt numai eu cu el... arhivar a fost facut unul Marin, lot baiat de-ai nostri... Domnim...

Aparitia cocoanelor schimba cursul conversatiei. Veve era decoltata si spoita intr-atita in onoarea musafirului ales, ci

Mihnea sc simti magulit. Pianul fu indata pus in misiuie si aperitivele, afumaturi proaspete din porcul Craciunului recent, incepura sa soseasca, stropite din belsug de vinul pe caro eonul Vulpache il comanda anume de la Tancu ("din ala specialu, al lui dom Vulpache", asa sa zici ! recomandase el servitoarei).

- ti-am spus eu, strecura conu Vulpache la urechea lui Baiatu... cind dupa un ceas de aperitive il vazu complet "ci$-ligat'cauzei": asta-i altfel de familie... nu â la Nisipoiu.

Fara a mai lua avizul lui Bobescu, Mihnea se prezenta chiar in dupa-amiza aceea proprietarului sau, ca sa-l incuno^tiinteze ca renunta la drepturile cedate de Idristeanu asupra camerei, pe care o libereaza chiar acuma, desi e platita pina-n martie.

- Pina ciiind ? se minuna tot proprietarul lui Idristeanu. un batrinel scurt gros si astmatic. Nu. domnule draga, camera nu e platita de la 1 decembrie, si domnul judecator mi-a lasat vorba ca o achiti dumneata la sfirsitul trimestrului.

- A da ? asa a lasat vorba domnul judecator ? Bun, atunci ramine in socoteala mea... Numai ca o sa adasti dumneata citeva zile pina-i scriu... insa daca e vorba s-o achit, rise inveselit Mihnea, atunci fireste... nu ma mai gindesc s-o liberez deeit tot la sfirsitul trimestrului.

- Cum doriti ! raspunse astmaticul, linistit c| lucrul e asa de simplu.

Dar Mihnea o libera chiar in noaptea aceea, poposind provizoriu la Dumitru.

Chiar din prima zi, sarutarile furise si patimase incepura sub acoperamintul doamnei Balaman ; toate colturile se umplura de fluidul subtil al amorului. Mihnea nu se astepta ehiar deloc la o fericire atit de prompta si facila. Iar surprinzele veneau cu repeziciuni ametitoare. A treia zi, mai bine-zis a treia seara, cind doamna Balaman era plecata prin vecini, Mihnea bau pina la fund cupa fericirilor, pe care tinara si subtirea sa prietena i-o oferi, nu fara solemne juraminte ca el este cel dintii ales al norocului, desi toate evidentele dovedeau inca o data, in chip peremptoriu, ca juramintele femeiesti nu pot face nici un fel de crcdinta.

Dar. asta insemna prea putin lucru pentru un june calit si lipsit de prejudecati ca Mihnea Baiatu : Veve era o copila fer- mecatoare Tineretea, fragezimea ei erau calitati cari puteau contrabalansa apreciabil misterele carnale ale coanei. Polixeni; dar ccea ce facea sa creasca, pina aproape de nori, vraja acestei noi si neasteptate fericiri pentru Mihnea era calitatea ei universitara. Veve era o intelectuala, o studenta ! O studenta inscrisa in regula la secretariatul facultatei ! Una din acele fete zglobii si cu ochii rizatori, putin ironici, dc care se fringeau privirile lui, pe coridoarele Universitatei. La stiinte era Veve, nu la Litere ori la temuta Filosofie, dar in sfirsit... nici una din cuceririle de pina acum ale lui Baiatu n-ar fi putut prezenta un atestat ceva mai mare de patru clase primare. (Madam Turcitu pretindea ca are trei clase de pension, dar negru pe alb Mihnea nu vazuse nimitf.) Pe cind Veve, iaca, avea cartea de studenta in dulcea ei poseta. E drept ca anul inscrierei/era cam cu patru unitati mai mic decil actualul, si e drept, asemeni, ea recunostea singura, ca n-avea pina acum, la activ decit doua examene partiale ; dar in schimb poseda o carte de studenta. Parca el, Mihnea, era mai breaz ! Acum insa, umar linga umar, si Inima linga inima, ei vor putea duce pina la ultima reduta asaltul singeros al licentei.

De buna seama Mihnea isi facu astfel de planuri in intimitatea gindului sau ; penjru noile lui gazde, deocamdata raminea tot doctorandul. si cind domnul Vulpache ii insira clevetirile lui Nisipoiu, printre care cea mai de scama era desigur povestea cu scrisoarea gasita in carte (pentru domnul Vulpache, nu raminea decit o simpla poveste), Baiatu, Baietelul, cum il poreclise atit de sagalnic Veve, declara cu sinceritatea-i care i-era in obicei si care uimi asistenta, asa cum uimise in atitea i induri cu ea pe cei de-acasa. ca domnul Nisipoiu - rezerve facind asupra proastei maniere de a umbla prin scrisori streine - avea totusi dreptate. intr-adevar, ultimul an, licenta propriu-zisa n-o daduse inca si se inscrisese la ea pentru sesiunea de februarie ; Veve n-avea decit sa consulte listele de inscrieri care se vor afisa in curind. O conjura insa sa nu caute a asista la examene, pentru ca indata ce-i va simti prezenta, totul ar fi pierdut : se intimideaza grozav cind cunoscuti de-aproape vin sa-l asiste. In schimb cind se stie singur printre straini, capata un curaj fara pereche si nu e exclus ca si examenul acesta sa-l ia in con-ditiuni stralucite. Era o mica meteahna sufleteasca aceasta, pe care Veve o intelese de minune si de care chiar conu Vulpache auzise Do aceea oi hntarira ca Veve sa nici nu dea pe-acolo. nici chiar sa cerceteze listele ; ce clracu. erau doar oameni cu totii si oamenii sc cred pe cuvint ! In definitiv, e usor de vazut, pe urma, daca a luat cineva un examen sau nu...

- Da, se publica in ziare, domnule-Vulpache ; rezultatele ultimului an de licenta se dau totdeauna la gazeta...

- Dar chiar sa nici nu-l iei, domnule Mihnea. Doamne fereste, sa nu vorbcsc inlr-un ceas rau, chiar sa nu-l ici... o sâ-l treci la vara, poftim... Ai ajuns dumneata la al treilea...

Mihnea puse totusi pe Veve, intr-n na din pasionatele lor inlantuiri, sa-i jure pe fericirea ci ca, in afara de liste, nu va mai calca pc la examenele de la Drept cit vor tine ('le : far Veve jura solemn, privind-l drept in miezul ochilor, de parca .si-ar fi vazut fericirea pc care jura, acolo (si gindcai, in acelasi timp. ca ea fara nimeni dc-ai ei in sala si se incurca intr-alila, de produce hilaritate in atmosfera lugubra a examenului, dar sa mai stie ca are in spate pc madam Balaman. ori mustata erincena a domnului Vulpache). Pentru ea era nu se poate mai naturala staruinta iubitului ei; cit despre domnul Vulpache. acesta zim-bca atoateintelegator pe sub mustata si soptise ceva si doamnei Balaman. I-auzi, natingul de Nisipoiu, sa pretinda el ca baitasul asta timid i-a scos ditamai cocoana dospita ca Polixeni, cu ochi de drac impiclitat, din minti.

- Ai sa vezi ca are sa fie bine de tot. Mito...

- Sa te auda Dumnezeu si Maica Domnului, Milrulo, ofta madam Balaman, inchinindu-se... Fala se cam codeste de, e si ea fata, saracuta...






Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 01
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 02
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 03
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 04
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 05
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 06
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 07
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 08
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 09
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 10
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 11
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 12
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 13


Aceasta pagina a fost accesata de 747 ori.