• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 08

- M-ati intrebat daca dreptul de mostenire al vaduvei sarace este drept de creanta...

- IIi, hi, hi... nu cred ca te-am intrebat asa...

- Ba da, domnule profesor, asta a fost intrebarea mea...

- Pai daca e drept de mostenire, cum poate sa fie, domnule, drept de creanta... sau invers ?... Cum puteam eu sa pun astfel de intrebari ?... Cum poti sa-mi atribui mie astfel de gugumanii, care privesc exclusiv pe autor... Hi, hi, hi...

- Ah, nu, domnule profesor, dumneavoastra mi-ati pus intrebarea bine, minunat de bine. Ce este cu dreptul de mostenire al vaduvei sarace... asa m-ati intrebat...

- Ia gindeste-te bine, nu ti-am spus cumva, ce este cu partea ce se cuvine vaduvei sarace ?

' - Ba da, domnule profesor, exact asa ! se cutremura tot de admiratie Marinescu Petre. Da, intr-adevar, minunat de bine a fost pusa intrebarea... si eu v-am raspuns ca in cursul dumneavoastra, ca dupa unii autori e un drept de creanta... Nu am raspuns cum trebuie, domnule profesor ?

- Daca ai raspuns cum scrie in curs, cu siguranta ca ai incasat o bila buna... hi. hi, hi !

- Dar dvs. nu va amintiti ce anume bila ?

- Esti prea exigent, domnule Petrescu.

- Marinescu.

- Marinoscu... hi, hi, hi, la o suta de studenti sa tii minte bilele... e greu, e foarte greu, domnule Martinescu...

- Marinescu Petre... Dar aveti catalogul in buzunar...

Domnul profesor gaseste ca nu trebuie sa mai raspunda acestuia. in schimb raspunde celui din stinga cu placere, pina cind convorbirea ajunge iarasi la cuvintul fatal : catalog. Atunci primpsic convcisatia cu un al treilea, care mai abil il intreaba ce impiosie i-a facut seria din seara asta...

- Interesanta...

- V-a satisfacut mai mult decit seriile anterioare ?

- Fiecare sere aduce caracteristica ei. Fiecare serie e interesanta in felul ei...

- Dar asa, in chip deosebit ?

Domnul profesor gaseste necontenit raspunsuri binevoitoare si neutre. Conversatia insasi pare sa-l amuze nespus Mai ales e placut surprins cind Mihnea Baialu, care s-a facut in cele din urma auzit, i-a impartasit ca scrie la un temut coti- dian : il felicita, ascunzindu-si cu palma un lung cascat si-i ureaza toate sansele. Se minuneaza exagerat cind Mihnea il intreaba tocmai de prima serie, si-l intreaba la rindu-i, foarte serios, spre hazul compact si curtenitor al cclorlalti studenti, daca, cu tot dinadinsul, il crede posesorul unei memorii atit de fenomenale ? si cind Mihnea ii reaminteste si el ca memoria poate fi ajutata de catalogul din buzunar, domnul profesor se fisticeste iarasi, ca o fecioara sedentara si obeza dinaintea careia animata convorbire a lunecat dincolo de o anumita masura.

Mihnea revine acasa la o ora profund tirzie, dupa ce a ratacit inutil prin nocturne si zgomotoase localuri, caci dispozitia n-a putut sa si-o recapete. La ultimul colt de strada i s-a parut ca vede lumina in odaia de primire a doamnei Balaman ; dar e atit de plictisit de tot ce s-a intimplat in noaptea «ista, ca nu da nici o insemnatate amanuntului. Abia cind aude scirtiind in usori portita pe care o impinge, tresare si priveste, ingrozit de perspectiva vreunei sindrofii prelungite, fereastra dc deasupra-i. Dar respira usurat : fusese prooabi! doar lumina felinarului de strada, ce se reflecta puternic in geamul cu storul lasat. Cind vroi sa deschida usa antrcului, observa apoi ca. broasca nu cedeaza ; forta cheia, dar broasca rezista inainte. Totusi, zgiltiind si mai plictisit, si mai enervat, usa se deschide singura : o uitasera descuiata. Mihnea o incuie pe dinauntru, taind antreiasul, dadu in camera lui. ii fu sila sa se dezbrace, ii fu sila de patul care-l astepta cu cearceaf intins, cu perne pline, parca umplute din proaspat, cu palpoma impaturita in lung, la parete. Stinse lumina si se asrza linga soba al cafei foc, probabil atitat nu de multa vreme, arunca prin deschizaturile usulitei lumini jucause pe pareti.

Mihnea se infunda linga soba, intr-un fotoliu larg si batrinesc, incapabil sa-si scoata paltonul si palaria. Prin perdeaua de pinza, tesuta in casa, care acoperea geamul usei dinspre salita - usa care da in antreu era din lemn plin - atentia lui Mihnea fu atrasa de o lumina tremuratoare : "cineva trece prin salita cu luminarea !" a gindit alunei, firesc, Baiatu si intoarse capul si de-acolo, caci totul il plictisea acum.

Dar cum pozitia fotoliului ii readuse fatal privirea intr-acolo, baga de seama ca flacara, strecurata vag prin tesatura perdelei, tremura acum pe loc.

"E Veve !" banui indata Baiatu. Probabil a simtit miscare aci si s-a oprit in drum. si tinuta sumara a lui Veve, care-i napadi indata imaginatia, il indemna spre usa, sa descuie : o imbratisare muta, calda si zbuciumata, barbara, in momentele acestea de delasare adinca si fara raza de nadejede, i-ar fi facut bine, ar fi suflat vint de viata prin membrele obosite. Singele biciui cu putere nervii lui Mihnea, dar tot nu-i aduse taria asteaptata, care sa-l impinga ca pe un fulg de pe fotoliu. Gin-dul ca atit ii va mai ramine din vasla dar banala lui aventura bucuresteana, imbratisarile cu Veve, cind nazuintele lui se indreptasera acum in urma spre un vis atit de frumos, veni automat sa-i paralizeze orice dorinta. Dar mai veni atunci, pe deasupra, semnalul convenit, ciocanitura usoara cu dosul unghiei in geam : o, daca Veve ar fi ramas nemiscata, tragind cu urechea si lasind sa patrunda inauntru doar inchipuirea trupului ei firav, infasurat in vestminte, pc care le-ai smulge numai dintr-o smucire si tremurind de pasiune ca flacara aceea nestatornica din mina, de buna seama ca in cele din urma in Mihnea tot dorinta ar fi fost mai tare ; insa sunetul asta obisnuit, care-i aminti de obisnuinta atitor senzatii trezite, si, prin nimic rechematoare, il facu sa se indese si mai bine in somiera lasata.

Ciocanitul se repeta la citeva intervale, pe urma auzul asmutit al lui Mihnea distinse pasul infundat al papucilor de pisla si zgomotul usei care desparte antreul dc salita. Poate ca in clipa asta Mihnea ar fi regretat din nou ca n-a lasat-o sa intre, daca un amanunt curios nu i s-ar fi oprit in ureche : judecind dupa zgomot, fata a deschis in antreu usa salonului si nu pe cea mai apropiata, a odaii in care dormea cu mama-sa si unde locuise Galusescu. Dar lucrul n-avea desigur mare importanta, dat fiind ca si salonul corespundea cu odaia lor de dormit : totusi ocolul era oarecum neobisnuit. Mihnea smuci infuriat din umeri, ca si cind l-ar fi piscat arzator o musca veninoasa ; acuma, de astfel de ginduri se lasa el dus ?

si pentru ca nu simtea nici umbra de somn, intinzindu-i-se spre gene, aduse in intreg cadrul mintei imaginea cea scumpa. Apoi inchise ochii, sa nu mai vada nici lumina sobei, pentru a aprinde de culori si mai vii lumina dinauntru a inchipuirei. Astfel, nemiscat si necontenit treaz, linga soba, el auzi zgomot retinut de usi si soapte. Apoi usa antreului din afara si pas voinic care se indeparteaza. si iarasi soapte si usi, si pe urma din nou tacere profunda si definitiva.

I s-a parut, sau in soapte a distins accentul aspru si poruncilor al lui Vulpache ? La inceput nici nu s-a indoit de asta si a putut sa-si explice astfel de ce Veve a intrat sa doarma in salon, ba inca de ce l-a asteptat pina la ora «ista ! Dar daca intr-adevar Vulpache a fost cel care a plecat, ce insemnau soaptele din urma, care nu puteau sa se petreaca decit intre mama si fiica ! Oare fiica petrecea la usa pe cel care paraseste noapt-tea tirziu dormitorul mamei ! Sau a avut loc, in astaseara aci, cum banuise la inceput, o mica sindrofie ? Dar cum venea asta, sindrofie pe intuneric, atit de tirziu in noapte si cu Veve rein-torcindu-se din fundul coridorului si ciocanind insistent sa poposeasca si la el ?

intrebindu-se tot astfel, Mihnea ar fi ajuns desigur sa destrame fir cu fir itele conjuratiei, dar imaginea cea scumpa, dominanta si exclusiva, il facu sa arunce departe de dinsul, ca netrebnice si nedemne, pentru clipele minunatei reverii, astfel de intrebari sordide.

A doua zi, la Universitate, convorbirea cu un student, care-si da si el anul al treilea, in serie cu Mih., a mai ridicat putin moralul lui Mihnea. Convorbitorul de citeva minute, al carui nume trecuse in neant de cum fusese vag rostit, in chip de cunostinta, era nestramutat convins nu numai de obtinerea bilei de trecere, dar de obtinerea bilei celei mai bune de catre Baiatu Mih. la profesorul cu aspect si nonsalanta de bivol, care "asa e el, dar sub aerul acesta de indiferenta si tembelism, asculta cu nespusa luare-aminte si stie aprecia cu multa intelegere si obiectivitate".

- Asadar dumneavoastra socotiti ca varul meu mi-a indeplinit in sfirsit fierbintea mea dorinta de a-l inscrie avocat in baroul de Braila, chiar primavara asta ? intreba fericit si inca neincrezator Mihnea, regretind ca nu ascultase mai bine si nu retinuse numele scump al acestui june aducator de ingereasca bunavestire...

- Desigur, desigur ; cu toate ca astazi ar mai fi un examen, insa despre varul dumneavoastra nu mai poate ramine nici o indoiala...

- Cum, dumneavoastra ati mai ramas cu un obiect nedat, cind la anii ceilalti s-au pus si rezultatele ? !

- Da... profesorul a fost retinut de niste procese in provincie... dar a fost mai bine asa, caei am avut destul timp sa revedem materia... intelegi, o materie din cale^afara de anosta si stupida...

- si seria varu-meu cicd intra la supliciu ?

- Chiar acum la unsprezece.

Mihnea s-a si postat in ultima banca a amfiteatrului. Mih. il vazu si veni la dinsul.

- Sper ca n-ai sa te mai apuci la harta cu profesorul pentru mine, se ruga el putin ironic, ceea ce produse multa placere si seninatate in inima lui Mihnea.

si primi cu placere restul zeflemelelor celuilalt, fericit ca toata temerea si toata amaraciunea din zilele trecute au fost de prisos. si cu domnisoara zvelta si mladie care intra acum pe usa, rizatoare si prietenoasa, impartasind toata sala cu minunatele ei ochiri, pe care le implinta si in Mihnea cu coada de pumnal a ochilor amigdalati, el vazu revenindu-i fericirea in care disperase si risul celalalt, invizibil, dar intr-una prezent si stapinitor, mai bun si mai subtil, mai rezervat si mai de sus, decit cel care i se da acuma tot.

Intra un profesor mic si grabit, prea mic si totus aplecat inca, parca sub povara stiintei, desigur in stare de grea presiune sub o frunte atit de ingusta. Mihnea, care crezuse intii ca are de-a face cu un student, de mai matura virsta, considera pe nou-venit cu aplombul tuturor zeflemelelor pe care le inghitise de la Mih.

Se facu tacere si o serie lunga fu chemata pe scaunele din fata. intrebari cu raspuns si fara raspuns incepura sa curga de la un capat la altul al lungei serii. Una din acestea, spre marea uimire a lui Baiatu, desi capata acelas raspuns de la intreaga serie, nemultumi profund pe profesor.

- Scrie chiar in textul dumneavoastra at>a... indrazni sa i'ngaimeze unul, in tragica tacere pe care o lasase ultimele cuvinte ale domnului profesor.

Dar domnul profesor, mic cit un titirez, racni la vlajganul care indraznise :

- Ei bine, domnule, nu scrie asa, te rog sa crezi ca nu scrie asa...

Totusi de linga Mihnea cineva murmura, citind de pe o carticica de dimensiunile unui regulament C.F.R. :

- Uite, domnule, asa scrie... cum zic baietii... ce tot spune el !...

Dar profesorul infuriat trecu la loc intreaga serie, pro-testind inainte infricosetor. Numele celor ce alcatuiau seria urmatoare fura strigate cu vehementa si indirjire. Mihnea se facu galben cind auzi numele lui Baiatu Mih. : inima i se contracta pina la sufocare si gura i se casca, parca unui spin^urat.

Dar respiratia ii deveni mai comoda, cind prima intrebare noua se referi la un amanunt din istorie, pe care evident Mihr.ea nu-l cunostea, dar caie, oricum, apartinea unui domeniu inteligibl si elegant. Raspunsurile alunecau cu grija si Surde din gitlejurile gituite. Mihnea era multumit literalmente de modul cum se prezenta noua serie. Dar la o proaspata intrebare, concernind o dinastie din Italia sudica, raspunsul primului din serie nemultumi din nou pe profesorul cel mic.

- Valois, raspunse studentul.

Dar profesorul facu automat semn spre ?1 doilea. Tacere profunda. Al treilea : tacere. Al patrulea : tacere. Al cincilea repeta foarte nedumerit raspunsul celui dintii. Al saselea, al saptelea : tacere. Mihnea isi simti iarasi omusorul stringin-du-se. intrebarea aluneca acum cu iuteala spre Mih. Dincolo de acesta, domnisoara cea mladie isi ondula sinii si pintecul in miscari de nerabdare si buzele ii jucau nervoase spre profesor. Mihnea recunoscu psihologia celui ce stie si care e fericit de ignoranta inaintasilor din serie. Pina la ea, intrebarea avea sa treaca pe la Baiatu Mih., care astepta delasat si bleg si parca neatent. Mihnea se simti dizolvindu-se in toata apa ce-i alcatuia compozitia sa chimica si care incepu sa se reverse in unde invizibile prin toti porii deschisi.

- Baialu Mih...

- Bourbon... Din familia Bourbon.

Caierul intrebarilor reveni la cel dintii. Domnisoara se lasase la rindu-i lichefiata pe scaun, iar Mihnea triumfa. Dar acum urma o serie intreaga de intrebari la fel, ce-si gaseau raspunsul de-abia la Baiatu Mih., spre nervozitatea dezolata a domnisoarei, care trebuia sa fi cetit bine intr-adevar si care se agita intr-atita pe scaun si-si musca buzele atit de nesta-pinit, incit la un moment dat raspunsul ii scapa ei de pe buze, cind intrebarea ajunsese exact la Mih.

- Dumneata sa-mi raspunzi cind te-oi intreba eu, ii striga sec profesorul. Nu-ti consider acest raspuns.

intrebarea cea noua se reintoarse iarasi la capul seriei. Se vedea bine ca examinatorul vroia sa aibe inca un raspuns si de la cei care tacusera mile de la un timp. Dar acum, judecind dupa tonul ei solemn si transant, incercarea parea sa fie ultima si definitiva.

Profesorul nu fu multumit de primul raspuns. Se adresa plictisit urmatorului : "Dumneata !".

si acest "dumneata11 trecu iarasi ca o avanlansa prin intreaga serie. Mihnea simti o puternica lovitura in cap, cind Mih. raspunse la fel cu ceilalti. Instinctiv ochii lui se indreptara spre domnisoara care trebuia sa fie triumfatoare : dar domnisoara isi incovrigase superba ei silueta, de parca si-o virise intr-o cochilie de melc.

- Ei, poftim, domnisoara, ajunse la dinsa domnul profesor.

- Asa scrie in cartea dumneavoastra, domnule profesor... cum.au spus domnii...

Domnul profesor se infurie iarasi :

- Ei bine, domnisoara, nu scrie asa in carte, te rog sa crezi ca nu scrie asa in carte, dar te rog sa crezi...

si pentru ca toata seria se sfirsea cu domnisoara, o trecu intreaga la loc.

- Domnule, se infipse dreapta domnisoara, dar pe mine nu m-ati interogat.

Micul profesor, de al carui nume Mihnea auzise de unsprezece ani, dar pe care acum il vedea pentru inliiasi data, . ridica din umeri, sec si plictisit, notind repede in catalog. Mih. se sculase, lung si miop, si fara sa se urneasca din loc incepu sa vorbeasca tare si raspicat. Profesorul nota furios.

Apoi deodata se opri, fixa pe Mih., asculta un moment, inclina din cap si declara :

- Multumesc !

Dar Mih. continua imperturbabil.

- Multumesc ! racni domnul profesor si batu cu pumnul in masa. Va rog, la loc...

si fara sa mai asculte pe Mih. care plecase in banca, vorbind inainte, ii inchise cuvintul chemind seria urmatoare.

Din locul lui, Mihnea isi blestema soarta si arunca trasnete prin ochi inamicului mic de pe catedra, pe care l-ar fi facut knok-aut chiar din primul upercut. Domnisoara nefericita se agita, tintea pe profesor si cind acesta isi intorcea privirea spre dinsa, ca se apleca pe carticica deschisa, citea putin acolo si, revoltata, batea cu mina in pagina. Profesorul ii spiona miscarile pe sub sprincenc si intorcea capul ori de cite ori domnisoara inalta ochii spre dinsul. La un moment dat insa, inainte de a incepe noua serie de intrebari, ramase cu privirile la ea, infruntindu-i revolta :

- Eiibine, domnisoara, totusi nu scrie acolo asa, cum ai spus dumneata... Te rog sa ma crezi domnisoara...

Mihnea a iesit de-a dreptul consternat. Toata stiinta lui n-avea sa foloseasca la nimic daca trebuia sa aiba a facc cu profesori cari urmareau in timpul examinarii plimbarea mustelor pe geamuri sau cari uitasera ce-au scris in carti. si-n sufletul lui se schita un inceput de panica, a carei extensiune se afirma necontenit, pe masura barurilor vizitate in aceasta dupa-amiaza : panica, din cale-afara de cumplita, a nesigurantei, care te paleste cu miselie, chiar atunci cind te-ai prevazut cu cele mai teribile arme. Gazul asfixiant, indepartat si las, care indoaie cele mai ascutite baionete si darima lent cel mai infocat elan. Mihnea nu se bucura ca nu si-a pus capul la framintat pentru a si-l ingreuna astfel degeaba ; ci se gin<ji cu groaza la micile lui economii stiintifice, pe care va ajunge odata si odata sa le siringa, pe mina acestor calai inconstienti de suflete si de inteligente ! Cumpara plic si marci postale sa impartaseasca si pe domnul stefan, luind-o sincer inaintea ziarelor, cu nemernicia care domneste in aceasta lume, cu reauayointa ori cu ramolismentul care pun tot mai teapana stapinire pe omenire, ir.fringind temerare vointi si anulind stupid cele mai nobile si mai frumoase nazuinte.

Dar el nu se va lasa ! declarase in chip de inchciere Mihnea, asternind ultimele rinduri ale scrisorii. Va mai incerca o data cu seria de iunie, cu care va avea poate mai mult noroc, promise el solemn, fiind sigur ca nici Mih. nu se va lasa trintit cu una cu doua. Desi nebunul, care avea atitea magna cum laude la mina putea sa se lase pagubas de una din numeroasele licente urmarite.

si Mihnea, care convenise sa revie chiar si acasa, pina la iunie, daca domnul stefan nu vrea sa-i mai acorde acest "ul-tisim" termen, tocmai pentru a-i dovedi de cita bunavointa si sinceritate e animat acuma, mototoli, cu ultima farima de intelepciune ce-i mai ramasese, scrisoarea si o viri in fundul buzunarului pentru a o reface mai tirziu, extragind din ea numai partea de la inceput, in care-i descrisese pe mina caror profesori maniaci si caraghiosi a incaput ! Pe cind sfirsitul, cu rezolutia de reintoarcere, era o nebunie sa-l puna la cutia postri : cum putea sa incurajeze tocmai el pe domnul stefan, care atit ar fi asteptat, in aceasta veche toana a lui ? s-apoi, ce dracu, examenul abia se terminase, rezultatele- nu se pusesera ! Mai intii, trebuia sa aiba loc o conferinta, in care profesorii ceilalti aveau sa atraga luarea-r»minte afurisitului mic si uituc cine era Baiatu Mih. ! Cu ce drept decreta el deci insuccesul acestuia si cu ce drept, mai ales, il proclama in periculoase scrisori !

In timpul acesta, halbele s-au intetit si viitorul apropiat ii pare mult mai blond lui Mihnea, cu cit inainteaza seara si se aprind mai mult luminile in ultimul local in care a ancorat.

"Cum o sa cada Baiatu Mih. ?" e intrebarea salvatoare, care cade acum ca o lumina mare in capul lui Mihnea. Atunci, la examenul acesta ar urma sa cada toti studentii. Apoi, la ‘primul, chiar colegii lui de serie afirma ca va trece. si cum afirma ? Cu nemarginit respect ! La al doilea, el a mai vorbit ceva pe urma. Profesorul l-a ascutat macar o clipa cu interes, pe semne c-a intors-o putin bine... O clipa... dar asta e suficient pentru o rosie. Ce, ne trebuie neaparat elogii ? Eah... sa ne mai slabeasca domnul Mih. cu elogiile dumnealui. Noroc ca licentiatii sunt trecuti la ziar fara notele respective. Altfel, intr-un caz fericit, care se va intimpla... sigur ca se va in- timpla, domnule ! ce vorbesti aci ?... cum ar crecte domnul stefan in elogii...

si pe urma, cite n-a raspuns Mih., pina la intrebarea aia afurisita. Or cum a fost... cu carbunii... a nu, cu bancherul... Ce importanta poate sa aiba asta pentru un avocat sau pentru un magistrat ? Ce, o sa judece el universul ?

Mihnea e la a saptea halba si h cerut pe a opta. Acuma a pus miza pe norocul Arinei.

"in norocul tau, Arina !" inchina el in gind, aci, in fundul restaurantului, la o raza de noua mese de ceilalti consumatori. "in norocul tau, Arina ! Zimbetul tau prea dulce s-a coborit asupra mea, ingerule, ca sa ma lasi acum sa ma prabusesc ? in norocul tau, Arina ! Pentru tine numai si deci prin tine, vreau sa inving ! si voi invinge, Arina ! Voi invinge !" sopti Mihnea in buza halbei, convins de-a binelea acum ca e vorba de propria lui victorie.

Dar berea, datatoare de visuri blonde, nu intirzie sa ofere si mohoritele lor reversurj.

Mihnea ajunse la miezul noptii acasa, cu capul complect neutralizat de ginduri si asteptari contrarii. Gasi si-acum casa in intuneric, dar nu lua seama citusi de putin la asta. Nemai-putind sa suporte orice fel de gind, inccpu sa se dezbrace repede. Dar atunci vazu iarasi tremurai flacarei ratacitoare um-plind ferestrele dinspre salita, incarcate de brise-bise-uri.

"Sa fie Veve ?" se intreba indata Mihnea si simti cu putere aprinzindu-se intr-insul fiorul aprig al dorintei.

Acum, intr-adevar, ar fi avut nevoie de imbratisarea cea crincena, pe care numai o clipa a vroit-o noaptea trecuta. Mihnea astepta, cu inima potopita de singe, ciocanitul discret in geam, dar simburcle stralucitor, care se putea vedea prin tesaturile subtiri, trecu de usa si-n curind disparu dupa el toata lumina.

"Poate-a fost madam Balaman", gindi cu mihnire Mihnea. "Sa stii ca Veve e suparata'1, continua el sa converseze cu sine, remareind ca toate aceste maruntisuri, fara in'eres pina acuma, au o mare putere racoritoare pentru arsura din cugetu-i, peste care mai fierbea inca si cantitatea nu tocmai prea obisnuita, chiar si pentru dinsul, a celor opt halbe. "Ea a banuit, mititica... a banuit ca eu nu dormeam... asa se si explica persistenta ciocanitului ei in usa... Mitica..." si cum trebuie sa fi tremurat pe salita rece, picioarele si miinile subtiri, in costumul sumar pe care Mihnea si-l aminti asa de bine.

Dupa cum isi aminti soldurile inguste, coastele iesite ca niste gratii si sinisorii aceia ca doua mere pe pieptul plat, in sfirsit, pielea extrem de alba, intinsa pe-atitea oase rau acoperite,, amanunte pe care nu le mai respinse cu plictiseala sau chiar dezgust, ci dimpotriva le primi cu sete si cu pofta barbara de strins, de strivit, de sugrumat. O, tocmai avea nevoie acuma de oase care sa iese in relief, care sa-i dea impresia totala a sfarimarei, a patrunderei adinei, a contopirei totale. si, parca raspunzind la focul dorintei lui, geamurile de sus se umplura iar de primele licariri pornite din lumina ce se apropia. Altele venira si se asezara alaturi si el urmari cu inima ticaihd acest joc zglobiu de lumina tremuratoare si fagadui-toare. Pe urma, simburele luminarei reaparu prin brise-b«e-uri. Inainta putin si... se opri...

Mihnea, aproape dezbracat, se apropie tiptil de usa. si, odata cu inceputul ciocanitului discret, el deschise larg, sufla in luminare si, dintr-o miscare, aduse inauntru trupul subtiratic, cu camasa lunga si papuci de casa, cu stiutul tartan greu, de lina tarcata in diverse cafeniuri, pe umeri si pe spate. Cind incuie usa dupa dinsa, ea avu o tresarire ; vroi sa spuna ceva, dar renunta. El reveni la dinsa si o incercui cu atita putere, ca oasele ii trosnira in adevar si fata scoase un geamat atit de putin obisnuit, incit, cu tot avintu-i nemasurat, trebui s-o tina de rau :

- Sst, mai incet...

Dar ea isi napusti buzele asupra alor lui, dorita, aprinsa.

- Te iubesc, ii sopti, atit de tare si cu atita furie, incit el trebui din nou s-o aduca la realitate, in vreme ce-o impingea cu infrigurare, de-a-ndaralelca spre pat.

- Mai incet, mai incet... sst...

- N-avea nici o grija, ei dorm... trebuie sa doarma...

- Ei ?... e si Vulpache ?

- Da... ssst... a inceput sa vie foarte des, il lamuri ea in treacat, ca una pentru carc astfel de lucruri n-au nici o insemnatate... De o saptamina eu dorm in salon, il incunostiinta apoi, punind deci accentul pe singurul lucru care ar interesa-o din aceasta poveste... singura, singurica, facu in cele din urma, dojenitor, prinzindu-i iarasi gura in clestele apos si racoritor al buzelor.

I se paru curios insa ca ea rezista cind, ajunsi la pat, vroi s-o rastoarne...

- Unde mi-ai fost pina acum ? il mustra semeata.

Dar el era prea nerabdator si ea se opunea, apucata de-o suparatoare toana. O lupta scurta se incinse, in care pe el il jena cumplit zgomotul stirnit.

- Sst... intelege odata... mai incet.

Dar ea il saruta inainte patimas, proptindu-se zdravan in oasele ei masive. La un moment dat, el avu impresia unui zgomot suspect, din afara...

- Mi se pare c-au iesit dupa tine... se dadu el deoparte plictisit la culme... Vezi, daca faci prostii...

- Asi, pareri, il incuraja ea din nou... cind dorm impreuna, sa dai si cu tunul si nu-i deranjezi, rise, desfrinat si provocator, si repezindu-se la dinsul cu bratele-i osoase, intinse in laturi, intrevazute la lumina focului din soba ca niste nervure, prin minecile largi ale camasei, enorme aripi de fluture nocturn evoluind in jurul lampei ; il infasura in ele, stringindu-l pe pieptu-i plat si tragindu-l, acum ea, inapoi, spre patul larg si moale...

Cazura indata intr-insul si se contopira tremurind de ardoare si deodata, in spasmul salbatec, ea tipa ascutit si patrunzator ca o fecioara brutalizata.

- Ce-ai facut ?... ce-ai facut ?... esti nebuna ? gemu el cu suflet greu si incapabil sa se desfaca...

Dar trebui sa descinda, cind glasul doamnei Balaman rasuna imperativ dinspre salita :

- Veve, esti aci ? Ce-ai cautat aci ? Ce ? nu vrei sa raspunzi ?... Domnule Baiatu, te rog sa deschizi imediat... Ce cauta la dumneata... fata mea... noaptea, dezbracata ?

si incepu sa zgiltiie cu putere usa cu geamuri.

Dar Mihnea avu o idee intr-adevar de mare tactician. Facind semn de tacere lui Veve, cu degetul pe buze, el descuie usa dinspre antreu, strigind spre cea din salita :

- Un moment, un moment doamna Balaman... numai sa iau ceva pe mine... si veti vedea ca nu e nimeni aci.,.

Apuca pe Veve, care se supunea cu afectat mister, gata sa-i faca vint prin antreu ; insa cind dadu usa in laturi, domnul Vulpache umplu, cit era de mare, cadrul ei cu- persoana-i zdravana, dar parca mai mult cu imensele mustati innodate. Veve scoase un tipat si cazu in genunchi acoperindu-si fata cu miinile. Pe urma, cind simti ca a intrat si doamna Balaman, care ocolise ca fulgerul si cu zarva mare prin antreu, se inghemui si mai mult in podele, gemind de parca ar fi fost burdusita.

Doamna Balaman gemea de asemeni si plingea ingrozita :

- Vai de mine, fata mea, fata mea, facea dinsa...

Se apleca asupra lui Veve intr-un genunchi si incepu s-o zgiltiie cu putere : - Fata mea, fata mea, spune ca nu ti s-a intimplat nimic, fata mea... spune ca ai ramas tot fata mamei a cuminte si a curata...

Iar domnul Vulpache, mut si teribil, ca un justitiar, fulgeri cu ochii pe adevaratul vinovat..:

- Spune, fata mamei, spune...

Dar fata mamei scincea inainte, nearticulind nici un cuvint si confirmind banuielile groaznice din capul matern.

- Cum, taci ? Va sa zica ?... Va sa zica...

si un chirait si mai sfisietor decit al fetei tisni din pieptul opulent al mamei si improsca toata casa si poate mahalaua pina departe.

Mihnea, care considerase scena cu singe rece, se simti impresionat. Mama, tot mama ! se gindi el : de unde sa banuiasca ea ca domnisoara Veve a trecut, hat de multa vreme, si cine stie in ce complicitate, pragul cel cu blestem oprit. Ca unul care deci nu se simtea principal culpabil, se hotari sa astepte in liniste desfasurarea evenimentelor, putin tot cam contrariat ca ele nu incepusera macar cu un minut mai tirziu... il cam nelinistea numai, nu atit privirea, cit mai ales mfutismul acesta dirz al domnului Vulpache, pe figura caruia abia acum zari, intr-adevar, unele din trasaturile lui Veve, in anume momente intime. Nu se mai indoi deci de adevarata paternitate a fetei si se minuna doar de capriciile ereditatei, care acorda mostenitorului, in clipe de extaz, masca pe care parintele o imbraca, dimpotriva, in momentele cind minia ii turbura tensiunea arteriala. Dar Veve va trebui in cele din urma sa-si desclesteze dintii si atunci domnul Vulpache va binevoi sa ia act ca nu Mihnea detine vina initiala in aceasta simpatica aventura.

Dar dintii lui Veve se string si mai tare cu tot noul potop de intrebari deznadajduite, cu care o asalteaza nefericita mama...

Iar Mihnea asteapta calm si demn si chiar zimbeste cu simpatie spre Vulpache. insa acesta-i repede brutal dispozitia inapoi, ca un zid dur, de care s-a izbit in treacat o mingie scapata si fragila...

- Cum, nu vorbesti ? nu vrei nici sa deschizi gura... Va sa zica s-a terminat, va sa zica de-asta ai strigat adineauri de ne-ai sculat din somn (in nenorocirea ei materna, ea uita ca tradeaza cu acest plural pe domnul Vulpache, catre care Mih-nea gaseste .ca e tocmai cazul sa indrepte o privire de ingaduinta, doar poate i-o mai scadea ceva din duritatea-i martiala ; dar ti-ai gasit !), Va sa zica te-a nenorocit, nefericit-o... ti-a intors ochii peste cap si acum si-a atins scopul... Spune, spune, daca e adevarat, n-auzi, spune, ca te omor... si o zgiltiie iarasi asa de salbatec ca Mihnea se minuneaza cum lungile ciolane nu incep sa iasa prin pielea aceea alba si prea intinsa... Spune, nenoro-cito, spune...

Iar Veve are atita tact, incit sa nu scape nici o vorba precisa. In schimb, cind mama-sa o ameninta cu doctorul, ca-l va chema chiar miine de dimineata la control, ea se lasa de toi pe podea, intr-un plins sfisietor, care marturiseste totul...

- Aer, aer ! tipa atunci madam Balaman, aer ! ma-nabus... fala mea a fost violata. Doamne, Doamne, ce rusine pe numele meu... Doamne, Doamne, sub acoperisul lui bietu tata-sau, care tinea asa de mult la cinstea ei... Ah, Doamne... Domnule Vul-puche, du-te dincolo in dormitor, vezi ca e sticla de amoniac pe lavoar... oh, Doamne, ce mi-ai facut ?... vezi sa nu nimeresti po-a de glicerina... Dumnezeule, cu ce ti-am gresit de ma pedepsesti astfel...

si madam Balaman se jeleste in jurul fetei intinse pe podea ca linga un catafalc. Iar domnul Vulpache nu face imprudenta sa paraseasca pe cele doua femei, singure cu acest satir. Chiar doamna Balaman, care printre vaiete ii arunca priviri intrebatoare, intelege situatia si renunta la amoniac.

Iar domnul Vulpache ia la rindu-i cuvint grav si intelept :

- Nu mai plinge, cocoana, linisteste-le... Ce dracu, doar nu avem a face cu cine stie ce vagabond - apasa el si scinteie amenintator ochii asupra acestui cuvint - dupa drum, care a sarit pin fereastra in odaia fetei... Domnul Baiatu e un om onorabil si va repara singur greseala... Asa e, stimabile domle Baiatu ?... se indreapta el calm si morocanos spre Mihnea...

Dar Mihnea, veritabil cavaler, tine sa-si ia propria aparare, fara a cobori prea mult pe acea care-i acordase cu atit elan podoabele intimitatilor ei si desigur fara a izbi chiar de la inceput cu atita tarie iri ideea ce niste bieti parinti ca acestia isi fac, firesc, despre castitatea copilului lor scumpv

- Coane Vulpache, declara el cu un zimbet gratios si tranzactional, eu nu sunt omul care sa ma dau indarat de la raspunderea ce datorez pentru faptele mele...

- ti-am spus eu ? indrepta domnul Vulpache ochi de intelegere spre doamna Balaman.

- Deci, ii intuneca iarasi Mihnea privirile... sa ramina asa cum a zis doamna Balaman... miine sa chemam pe doctor...

Urma un moment de tacere adinca si de schimb de priviri nehotarite intre cei trei, caci Veve continua sa-si ascunda fata in covor. Domnul Vulpache isi mingiia mustatile lungi cu palma si parea dispus sa consimta. Dar doamna Balaman arunca priviri intrigate spre copila ei...

- Bine, dar daca faptul n-a apucat sa se consume, asta nu scuza mai putin vina dumitale, grai in cele din urma Vulpache...

- Foarte bine. foarte bine, incuviinta cu dragalasenie Baiatu... Daca miine de dimineata domnisoara Veve mai e inca... h... cum sa spun... asa cum trebuie sa fie... sau daca a fost pina-n noaptea asta, pentru mine e totuna... Sunt gata sa trag consecintele pe care vina mea le incumba...

Conul Vulpache era gata sa cada la tranzactie, cu toata nelinistea agravata din ochii doamnei Balaman.

Dar atunci, de jos, de pe podele, porni iarasi jalea sfisie-toare a celei cazute...

- Nu vreau, nu primiti..., nu primesc nici un doctor... se auzi din ce in ce mai ferm printre suspine.

si Mihnea, care tocmai deschidea spre cei doi miinile in semn de regret, pentru dinsul triumfal, se pomeni deodata cu figura crispata si fara nici o lacrima a lui Veve rasarind drept in crucea ochilor lui :

- iti convine acum sa pretinzi doctorul dupa ce ti-ai ajuna scopul de doua luni...

si fara a mai adauga un cuvint se repezi in latul patului, unde se dadu iarasi jalei celei mai amarnice, manifestata prin vaiete si prin convulsiuni nestapinite ale corpului. Dar stupefactia celor doi parinti si trasnetele de priviri aruncate celei ce abia acum le facuse, indirect, teribila destainuire, se mistuira repede pe fetele lor, sub porunca tacta dar apriga a necesitatei comerciale. Minia lor trebui deci sa se rasfringa tot asupra lui Mihnea, care se apara cu indirjire declinindu-si orice vinovatie. Domnisoara Veve a intrat de buna voie in camera lui chiar in ziua mutarei ; si daca e vorba pe-asa, va spune totul. I-a cedat putin timp dupa aceea si fara ca el sa depuna nici o silinta...

- ...incit chiar daca o fi fost cum pretinde c-a fost, scumpe domnule Vulpache, dumneata, care esti om de legi, articolul... articolul... zice...

- Ce zice, ce zice ?... ia lasa-ma pe mine cu legile dumitale...

- Pardon, pardon...

si deschizind cu energie pe Pastion, Mihnea strabatu ho-tarit si infrigurat tabla de materii : V... V... Viol... pagina 460.... pagina 460... pagina 460... rasfoi codul cu graba si siguranta. Ah, da... Art. 264... "Oricine va comite un atentat in contra pudoarei, indeplinit, sau cercat, cu violenta (aci apasa cu tarie, pentru ca si in cod era subliniat) in contra unui individ de sex barbatesc sau femeiesc, se va pedepsi cu maximul inchisorei.

Daca crima s-a comis in contra persoanei unui copil mai mic de 15 ani impliniti, culpabilul se va pedepsi cu maximum recluziunei"... Or, precum vedeti, scumpe domnule Vulpache, n-avem a face cu nici una, nici alta, din cele doua elemente, care se cer pentru ca vina sa fie constituita... Nici domnisoara nu e de cinsprezece ani si nici de violenta nu poate fi vorba...

- Dar e violenta moral... imorala... ticalosule, se corecta domnul Vulpache, scos din sarite... Crezi ca noi nu stim ce se gaseste in jurisprudentele alea care urmeaza... Sa ne scuipati colea in gurita, daca credeti ca ne scapati asa usor...

- Pardon, sa le citim si pe acelea, se arata dispus la controversa Baialu, vroind a aprinde in preopinent, dupa vechiul obicei, flacara amorului propriu de slujbas al legei. Dar se putu convinge repede ca de asta data nu mai avea a face cu domnul Nisipoiu. Domnul Vulpathe ii smulse indata cartea si o plesni cu toata energia de masa...

- Asculta, ba tinere, se viri el in Mihnea... sa nu crezi tu ca ma spai eu de stinta ta... Iaca iti spun, cit inca nu-mi sai din balamale ; nu iesi de aicea pin’ nu-mi iscalesti colea hirtioara ca intr-adevar ma oblig sa ieu pe domnisoara Veve, pe care am violat-o...

Dar si Mihnea nu era omul care sa se lase intimidat asa, cu una cu doua.

- Asta .e santaj ! racni el cu tarie, facind trei pasi in urma si asezindu-se intr-o pozitie de aparare, intr-atit de conforma cu regulele boxului, ca domnul Vulpache, care nu cunostea decit trinta româneasca, ezita sa se mai arunce la moment asupra-i. Poftim, daca-ti da mina, continua Mihnea, cautind sa-si intimideze si mai mult adversarul... Daca vreti sa sparg toate geamurile si sa fac un tambalau de sa se adune toata mahalaua... care toata stie, continua el pe nerasuflate, ca dumneata m-ai adus aicea, ca sa mi-o dai pe cap...

- Am martor pe Nisipoiu ca asa ai facut si cu nevasta lui...

- Nevasta e nevasta si fata mare e fata mare... Dovedeste cu doctoru ca dumneaei a fost cum trebuie acum doua luni, poftim... ca si asta se poate dovedi... si nu mai am nimic de zis...

Galbeni, cu doua lamii enorme in loc de capete, parintii isi intoarsera privirile la odrasla din pat. Mihnea privi si el intr-acolo si ochii i se oprira pe unul din picioarele fetei, care iesea din tivul camasei, mai sus de scobitura de-abia pronuntata a jaretei. Veve, trebui s-o recunoasca, cu toata subtimea ei, avea picior intr-adevar frumos si plin ; si Mihnea simti din nou, ca un val de singe, regretul ca razbunatorii pudoarei ei pierdute nu intirziasera macar un minut.

Dar el struni repede gindul, care-l coplesea acum si care atit de putin cit fusese si tot ii incropise putin indirjirea si vointa lui de aparare. Doamna Balaman, cu fata ravasita, de- zme-oaica, se indreptase acum spre Veve, cazuta parca in adinca prostratie, cu dosul, bine conturat de camasa subtire, in sus :

- Cum, Veve, nu spui nimic ? se auzi stinsa si deznadajduita vocea ei...

Dar fata ramase inainte, cu obrazul inecat in moalele asternutului. Domnul Vulpache vrea si el sa cuvinteze ceva, se vedea bine aceasta straduinta, dar nu era in stare sa articuleze nimic altceva,decit gemate informe de rastriste si indignare...

- Vev£, Veve, d-astia mi-ai fost, copila mea ? izbuti sa mai scinceasca madam Balaman, pe urma se abatu intr-un plins inecat, greu si stufos...

Dar atunci, domnul Vulpache nu se mai putu stapini si se napusti, enorm si otelit, asupra trupului firav din pat... O trase jos de-un picior si cind ea, dreapta, frematind de indignare, ii ceru socoteala : "Cu ce drept te amesteci ?" el o gabui dintr-o lovitura la pamint, strivindu-i apoi corpul aproape gol, prin camasa stravezie, sub greutatea ocalelor de pumni. Fata suferea stringindu-si dintii si rostogolindu-se fara intrerupere, oferind loviturilor regiuni inca neindurerate, pentru a-si feri pe cele zdrobite. Gemea sfirsita si-si inabusea chiraiturile in gitlej, pa-rind in cele din urma ca intr-adevar si-a pierdut rasuflarea. Madam Balaman, care urmarise la inceput scena cu satisfactie, interveni inspaimintala.

- Ce faci, Mitrule, o omori... ?

Insa domnul Vulpache o repezi si pe ea inapoi, doar cu o scuturatura din umeri.

- Sariti oameni buni, imi omoara fata... apuca ea sa raga, abia mai putindu-si tine inima si astmul.

Atunci Mihnea simti in el fiorul cavaleresc al donjuanului salvator de Ilene Consinzene in primejdie : contorsiunile trupului femeiesc fraged si gol, sub ploaia loviturilor barbare, fra-mintarile sinului necrescut, cu adevarat de impubera, miscarile dezordonate si impudice ale picioarelor, amintirea acum arzatoare a actului intrerupt de interventia subita a calailor ii dadura sadica imbarbatare si avint salbatec de lupta. Se repezi deci si apuca pe Vulpache de sale, pe la spate, ridicindu-l cu mari sfortari de pe trupul sfarimat al victimei. Dar ca si cind l-ar fi asteptat anume, Vulpache se scutura dintr-o smucitura de dinsul, se invirti pe calciie ca fulgerul si-l repezi cu atita putere in coltul mesei, ca aceasta se clatina si cazu, cu bufnet de carti cu zornait de cioburi.

- Ce te-amesteci tu aici... ?

- Da ce te-amesteci dumneata... doar esti strain de aceasta familie... si pe urma te invit sa vorbesti cum trebuie, badarane...

- Ce te priveste pe tine,.ma filfizonule ? racni vinat domnul Vulpache, prabusindu-se asupra-i cu pumnul ridicat. Mihnea il primi cu o joasa nepermisa, care il facu sa sovaie un moment, dar ii duse turbafea la paroxism... Se napustira salbatec unul in loviturile celuilalt: Mihnea se repezea necontenit la joa6e, dar nu le nimerea totdeauna. In schimb pumnul lui

Vulpache era de otel pur. Totusi respiratia grabita, pe care i-o accelerase, deopotriva cu ripostele calculate si grele ale lui Mihnea, virsta dusmana, ascunsa si vicleana, il facu sa ramina citeva clipe in urma, pentru a-si restabili o ordine in bataile inimei : ori tocmai de momentul acesta vroi sa profite Mihnea, cu care virsta era inca buna prietena si aliata. si cu toate ca doamna Balaman interveni jalnica si impaciuitoare, Mihnea se avinla :

- Te invat eu minte sa mai bati femei ! fu strigatul lui de razboi.

si-n invalmaseala cea noua, el avu totusi scurte ragazuri sa vada pe Veve ridieindu-se, ca si cind racnetul lui de lupta ar fi trezit-o din morti. Mai auzi chiar pe doamna Balaman chiraind ingrozita : "Veve, ce faci !" si simti ca in caierul nepotolit de brate s-a mai amestecat cineva... Dar cind Vulpache se dadu iarasi in urma, cu mina pe piept, cu ochii cascati, gil-giind aer pe git, Mihnea, care rasufla acum si el din greu, avu prilejul sa constate un lucru uimitor : Veve nu se amestccase in framintare ca aliata a lui, ci a lui Vulpache, care-o batuse. Intr-adevar miinile ei subtiri se infipsera salbatece intr-insul si degetele subtiri ii sfisiara obrazul. Cu greu Mihnea putea sa-si fereasca ochii, in vreme ce ea tipa ca o hurie antica :

- Hotule si tilharule, mi-ai mincat norocul si acum le bati cu parintii mei...

si palmele curgeau cu nemiluita. Mihnea, in cele din urma, o arunca doar dintr-un brinci in bratele doamnei Balaman, dar furibunda porni iarasi indirjita la atac. Se repezira s-o tina si Vulpache si doamna Balaman, in vreme ce cu bustul pe jumatate gol, cu umbrele pudoarei intrevazindu-se prin camasa care se tinea numai intr-un umar, picioarele goale, albe si pline, se zbatea superba in criza aceasta subita de razbunare si disperare, aruneindu-i blesteme crincene pentru fecioria-i distrusa, cu atita ardoare si sincera caldura, ca Mihnea isi simti mintea sovaind o clipa in fata adevarului.

Dar amintirea rece si experta ii spuse indata ca nu trebuie sa aibe nici o cumpana, in aceasta privinta : blestemele fetei se naruiau spre dinsul ca intr-un simbol. El platea acum pentru cel dintii si pentru toti ceilalti, cine stie citi, cari-l anticipasera, cari cintasera fetei pe struna tuturor ademenirilor, tuturor farmecelor si-a promisiunilor, cari o sedusesera cu rafinata viclenie si cu inalta scoala, pentru a o lasa apoi cu tineretea profanata, cu sufletul patat de otrava pacatului, ademenitoare ea insasi, intinzind la rindu-i curse si jucind la rindu-i teatru, pentru a-si rascumpara greseala primei naivitati si a plati tragedia celei dintii alunecari.

Suspinele ei sunt deci intr-adevar sincere si sfortarile ei de a scapa din miinile celor doi intr-adevar spontane. Blestemele ei sunt adevarate, ca si juramintele ei, ca si legamintul de a se lasa examenului medical, pe care acum ea-l invoaca, cu infricosatoare staruinta, nu din intentie de stratagema, dar pentru a se ingrozi ea insasi de corpul ei jefuit, de sufletul ei mintit si batjocorit. incit Mihnea se cutremura nu atit de clocotirea celorlalti, pe care glasul fierbinte al fetei i-a urnit din nou spre dinsul, cu ochii amenintatori si cu dorinta salbateca de razboi fara nadejde si fara cistig, pina la orice nimicire si pina la orice grozavie, cit de aceasta ancestrala si apriga nevoie a fetei de mahala de a gasi, neaparat, repararea unui amanunt fiziologic, care azi se pierde cu atita usurinta intre doua drumuri si care, pentru el, nu reprezinta nici un pret. Trebuie sa nimeresti aci, aproape de Fundatura celor sapte Fintini, sau cine stie in ce cotlon uitat de provincie, ca sa mai intilnesti fete care sa acorde atita valoare chiar unei castitati inchipuite. E inca un dram de cinste omeneasca in aceste suflete, trebuie sa conchida Mihnea, declarindu-se multumit chiar cu aceasta virginitate platonica.

Dar nu numai asta ii place acum la Veve, cit noua si cres-cinda ei atitudine razboinica si zelul ei instigator : la ceilalti nici nu se uita, cum inainteaza invizibil, pe calciie, clipita cu clipita, cot la cot, ca un rest de falanga macedoneana. Dar Veve e adorabila, ca o zeita a furiei si a razbunarii. Palmele si unghiile ei ascutite, ca si subtirimea trupului ei, care acum freamata prin zdreanta de lino, i s-au parut si i se par dclicioase ; la un cuvint al lui numai, ca in poveste, si aceasta furie s-ar preschimba in cea mai tandra iubire, aceste lovituri si aceste gheare de pisica, in cele mai dulci mingiieri... si acest trup, care tremura de ura... fringindu-se de patima sub stringerea lui, pc care o simte, de acum, ca va fi de titan...

De buna seama nu se poate plinge ca noaptea asta nu i-a frinat pina in cele mai marunte bucatele marasmul si descurajarea din suflet: s-apoi mai e ceva, un gind care-i zimbeste mai de citeva minute si care-l face la rindu-i sa zimbeasca celor trei spectre ale urei, ce nu sunt mai departe acum, cu mutrele lor haine si ochii lor magnetici, de un intins de mina si cari s-au oprit uimite dinaintea acestei fete zimbitoare si prietenesti. Un gind care-l patrunde de tot mai multa lumina si care-l face sa ajunga la vorbe si la fapta...

- Stati, spune el, stati... daca Veve jura ca e adevarat ce sustine, atunci o cred ! hotaraste el solemn.

si pentru ca toti trei au ramas nedumeriti si parca neincrezatori in fata subitei schimbari, Mihnea trebui sa adaoge :

- Daca ea jura pe viata mamei ei si pe viata tatalui celui adevarat, nu pe cel din mormint, ca pina acum !

Parintii cei adevarati schimba fete-fete, nestiind ce sa creada, apoi privesc curajosi la Veve. Dar Veve nu ezita : si pentru Mihnea e o placere s-o vada cum jura cu atita convingere, cu atita falsitate si fermitate, cum cheama chiar asupra-i pedeapsa cerului si-a dracilor in caz de nesincerilale, cum se inchina si cum face matanii, sarutind covorul. Iar Mihnea sba-minteste ca Veve se duce regulat la biserica, pune luminari, saruta icoanele, da acatiste, la fel de convinsa ca si doamna Balaman, si chiar aduce anafora acasa si pentru alte zile, ca s-o ia dimineata, pe nemincate.

- Asa ^a fio ! rosteste si el solemn, inchinindu-se.

Fata are doar o secunda o ezitare, nimic decit atita ; si sa inchina apoi si glasuieste si ea, ferm si grav :

- Asa sa fie !

- Bine, asa sa fie... Dar sa stiti, declara Mihnea, cu aer serios, desi zimbeste inainte unui punct luminos, nevazut de nimeni, din adincul cugetului sau, sa stiti, ca sa nu mai fie nici o discutie intre noi : nu fac nunta, pina nu-mi iau licenta.

- Amin ! intinde mina Vulpache, la rindu-i, solemn, ca la aldamas.

- He, dar aici e aici ! i-o apuca Mihnea, tinind-o strins, ca sa termine ce are de spus, inainte de a i-o scutura in semn de pecetluire a legamintului. Daca ma trintesc imbecilii astia de profesori la examen ?

- Dumneata sa fii sanatos, da Vulpache sa coboare nodul miinilor in jos... Ai tot timpul.

Dar Mihnea rezista cu fermitate grabei celuilalt :

- Da, dar, in cazul asta, conu stefan, platitorul, iubitul meu parinte si viitor socru al lui Veve, inchide brusc robinetul subventiilor lunare... rlnjeste Mihnea ridicind umerii In sec, spre inteles ca asupra acestui lucru nu va mai putea sa incapa nici un fel de tergiversare.

Dar il reduce la tacere un potop de proteste si de vaiuri, "se poate ? iaca-i buna, dar aici esti ca la dumneata acasa..."

- Iti dau si bani de buzunar, il asigura franc si culant Vulpache.

si tigania ia sfirsit cu aceasta invoiala scrisa si subscrisa de toti cei prezenti. (E slabiciunea si, evident, tactica lui Vulpache - documentul pe care-l ia il usuca presarind pe el cenusa de la soba, il impatureste si-l pune cu grija in porteJeuille.) Mihnea va locui aci in casa pina la casatoria care va avea loc numai dupa ce se va inscrie in barou. Zestre, casele ce se vad, cu conditia sa locuiasca in ele, pina se va savirsi din viata, si doamna Balaman. Dupa moarte ii va lasa si economiile ei de la banca, nu prea cine stie cit, dar bune, iara pina atunci pensioara o varsa tot in casa. La nunta Vulpache isi rezerva dreptul sa faca o surpriza celor tineri cu un cadou, pe care de mult il pastreaza in secret ; iar in testamentul lui stie el ce va scrie.

Protestind sagalnic dinaintea acestei ploi de daruri prezente si viitoare, Mihnea subscrie cu trasaturi energice de voievod, oftind dulce in tainitile sufletului :

"Arina, ce nu fac eu pentru tine, dulcele meu ideal... ?"

Apoi se saruta cu totii cu dulceata si efuziune, dc parca nu s-ar fi paruit de-a valma de cind ani si ani de zile. Iar Mihnea, palit de-o toana de amintire, nu-si putu retina un bufnet de ris...

- Asta e o adevarata compozitie voluntara, lamureste el pe Vulpache, care s-a intors la dinsul nedumerit...

- Compozitie... !?

- ...da, voluntara, asa e denumita in dreptul roman. Com-positio voluntaris, explica el doct si se repezi sa caute, printre cartile vrasulite, Dreptul roman. Cind il descoperi, rasfoi cu iuteala si siguranta paginile introducerei, in care se simtea tare. Dar cum nu gasi ce cauta, dadu el explicatiile cuvenite, intr-o definitie de felul acesta : "cind partile se impaca... adica nu, li se da termen partilor sa se impace cum or sti, mai da ala ceva, mai lasa celalalt - adica lasa la vointa lor, de aci voluntaris-vo-luntare, adjectiv de-a treia (domnul Vulpache inclina din cap

in semn de intelegere) - si daca nu ajungeau la invoiala, atunci ii potrivea, conform legei, compositio legalis...

- intocmai ca la noi, facu Vulpache luminat.

- Nuu... la noi a fost voluntaris, corecta Mihnea, surizind ingaduitor.

- Pai eu ce zic ! si Vulpache facu spre doamna Balaman semn cu fata contractata elocvent : "Ce ti-am spus eu, e burduf de carte..."

Dar e tirziu de tot si lumea trebuie in sfirsit sa se culce. Severa si imperativa, madam Balaman face loc in usa fiicei sale :

- Veve, poftim la dumneata, te rog...

insa Mihnea protesteaza cu' energie. Veve, rusinata, se codeste cu gratii de porumbita imaculata : dar madam Balaman o sfirteca literalmente cu privirile ei soimesti si Veve, ingrozita subit de starea ei de acuma, apuca si desfasura in pripa tartanul larg si vargat a toate acoperitor. Dar Mihnea nu poate sa inteleaga citusi de putin aceasta procedare : a semnat, faptul s-a consumat, acuma ce dracu ?...

- Nu, maica, raspunde neinduplecata doamna Balaman. Cine te-a pus sa te grabesti ?... Macar acum sa-i duci dorul pina la nunta...

- Asta s-o mai crezi dumneata, se indirjeste Mihnea, mai in gluma, mai in serios, dar in vadita panica ; si cu pas hotarit el se apropie, si cu brat hotarit el inconjura talia lui Veve, in semn de posesiune.

Dar doamna Balaman se apropie la rindu-i si apuca fata de brat. Vulpache, pe care scena il amuza, ride indulgent pipa-indu-si buzunarul de la piept, unde a fost pus la pastrare proaspatul document. Mihnea ii pretinde interventia si Vulpache indeparteaza domol, convingind muteste, cu ochi anume si cu zimbet particular, pe doamna Balaman, ca totul de-acum e in regula.

- Bine, te priveste ! ii intoarce ea spatele nemultumita.

Iar Veve, de rusine, si-a ascuns si capul in sal.

- in sfirsit singuri - co mpositio voluntaris ! scrisnestc acum Mihnea spre ochiul care, singur, il contempla printr-o fina deschizatura a salului ermetic rasucit. si miinile lui apuca zorite si voinice ; dar fata stie, cu intorsaturi maestre, sa se impleteasca si mai strins in pulpanele de lina, pe care Mihnea le desface pe rind si cu istovitoare obida, pentru a vedea disperat, cu rasuflarea accelerata pina la inec, cum se inchid una dupa alta, de cum miinile active pornesc sa se straduiasca alaturi. O ridica atunci, astfel infasurata, si o trinteste in latul patului, scrisnind fara oprire :

- De ce m-ai lovit, canalie, de ce m-ai batut ?...

Dar mireasa arvunita tine sa-i invedereze, printr-o intoarcere brusca, in lungul asternutului, ca de-acum inainte iubirea lor nu mai poate fi furisa. si salul se desface de la sine ca sa infasure acuma intreaga, nemaistapinita, salbateca lui razbunare.

Asadar Mihnea a devenit familist in regula. El se trezeste dimineata, in dulcea caldura a patului, pe care l-a impartit toata noaptea, mai in crincen razboi, mai in molcoma si molesitoare pace, cu fagaduita lui scumpa, Veve ; parca sunt lipiti, asa le este de greu sa se desparta, pina dimineata, cind doamna Balaman le aduce cafeaua la pat pe-o tavita de tabla rosie, cu servete, cu cornuri si cu smintina, minunindu-se toata de dragalasenia lor :

- Vai, ce bine va sta, parca sunteti facuti unul pentru altul, parca ati avea doua capsoare de ingerasi.

Doamna Balaman si-a parasit aprehensiunea ei, mai ales de cind rapoartele fetei au asigurat-o de pasiunea rara a lui Mihnea : i-a gasit si un nume, un nume literar, pe care insa nu ni-l spune decit noaptea, in zvapaiatele lor stringeri, cind lumina este stinsa : Arina...

. - Vai, mama, cum l-a gasit el, vezi ce rasunator si poetic 1 Dupa casatorie, mi-a fagaduit ca mi-l va spune si-n timpul zilei.

- Sa nu fie vreuna pe care a iubit-o el vreodata, Arina asta ? iscodi mama ingrijata...

- Nuu... mama, ce vorbesti ? Mi-a jurat pe lumina ochilor lui din cap si pe mama lui scumpa ca nici n-a cunoscut-o pina j|cum... E un nume fictiv, inventat de dinsul, pentru mine, mama... Spune ca Veve prea e... frantuzesc, pe cind Arina, desi nu e un nume obisnuit, are totusi o... rezonanta, cum spune el asa frumos - si aci domnisoara Veve isi tuguie buzele - o rezonanta româneasca, mama...

Dupa ce se spala si se imbraca, Mihnea pleaca la Universitate si nu mai e infricosat de plaga caderei la examene. Nici nu mai da pe jos, prin sala cu pietre arheologice si cu monumente funerare de la Drept. El cutreiera numai salile de la Litere si filosofie si coridoarele din dreptul lor. Uneori e surprins de vreun profesor inauntru si trebuie sa ramina ca sa audieze intreaga ora atunci, mai ales daca profesorul e de filosofie, el asculta cu religiozitate, incercind sa cuprinda sensul adevarat al celor spuse si nestiute, care in capul lui, precum isi da bine seama, iau cu totul un alt sens, poate mai complicat si fara indoiala mai original decit cel pe care vrea sa-l dea profesorul, dar in nici un caz cel adevarat. si recunoscindu-si in-voalte si temerare aptitudini filosofice, Mihnea e nevoit sa regrete totusi ca Arina va prefera, de buna seama, in dulcile lor discutii, sensul exclusiv pe care-l imprima de atitia ani domnul Radulescu-Motru temelor sale. Divagatia e permisa, recunoaste Mihnea, numai dupa ce dovedesti ca poti strabate necondus de nimeni drumul cel vechi si stiut.

De aceea, cartea lui de predilectie a devenit iarasi, de cind viitorul imediat i-a fost asigurat, brosura Initierilor lui Faguet. Pentru Vev6, aceasta lectura are perfecta ei legitimare : i-o fi lehamite baiatului de atita tevatura cu cartile groase si indigeste de la Drept, avalate cu nemiluita in toata perioada asta a examenelor, despfe al caror rezultat, tocmai pentru ca el pastreaza un mutism asa complect, atit ea, cit si d-na Balaman, cit si Vulpache gasesc ca e lipsit de delicatete sa-l intrebe. Evident, in sesiunea urmatoare lucrurile or sa se schimbe, dar pentru ca pina atunci e destula vreme. Veve, care, cum singura spune, s-a inscris la Universitate 2,mai mult de forma", e prea ocupata cu lucruri mai serioase - ca bunaoara ajutorul domestic, pe care acum trebuie sa-l dea cu atit mai virtos doamnei Balaman - ca sa mai aibe timp de controlarea lecturilor lui Mihnea. Lasa, mai spre Pasti, incolo, ii face ea un program special, sa nu creada domnul ca-l va lasa asa, la infinit, sa-si piarda vremea degeaba. Dar si acuma Mihnea, care si-a terminat frecventele, isi motiveaza vfzitele lui regulate la Universitate cu cercetarea asidua a bibliotecei de la Drept, "singurul loc undjg‘ poti gasi toate cartile de care ai nevoie". Era deci limpede peri- tru toata familia ca Mihnea cazuse, si ca, ambitios si indirjit

- si de buna seama putin rusinat - nu si-a oferit nici un ragaz si s-a hotarit chiar de-acum sa "ia din nou taurul de coarne". Incit lui Veve, daca scumpa ei nunta nu ar fi in functie decit tocmai de aceste examene plicticoase, i-ar veni serios gin-dul sa-l sfatuiasca si sa-l indemne la putina recreare...

- Dar e incapatinat, mama, si plin de ambitie ! il blameaza ea in lipsa, sagalnic si calin.

Iar in vremea asta, Mihnea bate cimcntul facultatei in cautarea adevaratei Arina ; iaca, se implinesc iarasi citeva zile pline de cind n-a mai zarit-o... in suvoaiele studentesti care curg fara ra^az pe cele doua laturi ale coridoarelor, el infige priviri adinei si minutioase grupelor baltate de studenti si studente. si astfel prinde din zbor vestea afisarei rezultatelor la anul al treilea de Drept ; cu toata siguranta lui de-acuma fata .de surprizele viitorului, Mihnea isi simte inima clatindu-se violent in cosul pieptului ; singele ii incropeste figura si-o emotie vie ii stringe sufletul in cleste. Un vint naprasnic de curiozitate il impinge atunci cu pas accelerat prin valurile studentesti spre scara fostului Senat. si-n graba-i asidua, abia dupa ce ea a trecut departe, el isi da seama ca a incrucisat pe Arina. Fata nu l-a vazut, din cauza bascului prea lasat pe ochi spre dinsul ; era plecata im-partasitor in partea cealalta, catre o insotitoare mica si blonda, cu ochi vineti, largi si plini de luare-aminte, barate in fata si-n spate dc liniile zgomotoase ale unor galigani de ambe sexe. Vocea ei l-a facut sa tresara, glasul ei clar, de cristal ciocnit usor, care nu i s-a adresat inca niciodata direct, dar pe care l-a cules din aer si din toate cotloanele, l-a cules picatura cu picatura in potirul amintirei lui. A auzit numai atita, aceste trei cuvinte, pe care ca le rostea cu glasul acela de cristal : "si de-o timiditate excesiva".

Atit. si nimic altefeva. si totusi cit de mult ! impartasea ea oare unei prietene flirtul care luase nastere aci pe salile acestea ? Interpreta ea astfel rezerva lui de a o cunoaste, absenta oricarei incercari de a se apropia de dinsa, in contrast bizar cu lungile priviri ce-i adresa, cu adincii, negrii si voluntarii sai ochi, cu care o fixa atit de stralucitor ?

Mihnea avu timp .sa vada pasul scump, lent si maiestoa; parca de dans, pierzindu-se intr-o forfota de linii miscatoare : ezita sa se ia indata dupa dinsa, dar ezita inca sa coboare spre afisierul temut. in cele din urma conveni ca ea, care parea, judecind dupa punctul intilnirei, de curind sosita - si asta era ceva inca ametitor de interesant, ca ea intra acum pe la Drept ! - trebuia sa mai ramina si se narui pe scari la vale pentru a arunca in fuga ochii asupra listelor si a reveni numai-decit.

Se intimpla insa sa nu gaseasca tocmai foaia in care era trecut numele lui Mih. ; i se explica, fusese oprita pentru a i se face o corectura. El trebui deci sa astepte, cu alti studenti cari erau strinsi gata si se stringeau inca, si incepu sa simta, fara voie, strabatindu-i prin haine si prin piele infrigurarea lor. Nu lipsi nici nodul din git, cind omul de serviciu, mic, negru si cu mustati lungi, rasucite cu cochetarie veche, pe care-l cunostea de unsprezece ani de zile (pe el il cinstise ca sa-i arate odata cum se umbla prin Digeste) aduse lista indreptata cu rosu. O framintare scurta se inteti atunci si-un sezut puternic il arunca in urma, in piepturile din spate, care-l repezira automat inainte. Rasunara exclamari de izbinda si protestari indirjite. Cineva, care se strecura sa iese, ii facu loc, cu ochi plecati, cu buze strinse, cu fata cadaverica. Dar Mihnea tot nu se gasi chiar in dreptul coloanei cu litera B, pe care, de-aci, de unde se afla, nu putu sa distinga nimic, din cauza necontenitei mobilitati a capetelor dinainte. Auzi numai, pe unul cocotat aproape, care citea tare, pentru ceilalti, nume si rezultate.

Racni si el :

- Baiatu Mih. !

- Baiatu Mih. ? paru ca intreaba la rindu-i mirat interpelatul. Albe cu elogii !

Mihnea sovai. Simti efluvii mari de caldura tisnind din membre spre inima care tresalta de fericire.

Apoi, cind nepotolita stilceala il impinse si pe el in dreptul limanului dorit, putu vedea in sfirsit cu ochii proprii minunea cea mare. si tot nu se multumi. Numara de sus in jos pe toti cei insirati din capul listei pina la Baiatu Mih. si pe urma numara liniile rezultatelor. Ei da, desigur : Baiatu Mih. era juxta-pus exact in dreptul stralucitului rezultat. Mihnea nu mai voi sa mai faca numaratoarea acum si de jos in sus, dar piepturile nerabdatorilor din urma il' evacuara scurt, si el iesi la larg cu picioarele strivite, cu luciosii lui galosi calcati, cu gambeta ju-cindu-i pe crestet ca barca pe valuri.

"Va sa zica... va sa zica... va sa zica...

Bucurie a bucuriilor ! Dar cum dracului, domnule, cum dracu... La urma urmei toate bune, dar ce cauta elogiile ?

Cum ? cum ? ce importa acuma... Viitorul e de-acum al nostru, libertatea e a noastra. La liberte est a nous !" si ochii lui varsau bucurie mai mult decit toti ochii astia, cari trebuiau sa se mai intoarca spre el, sa se umple din bucuria lor. Dupa cum altii se intorceau din calea lor, umiliti si rusinati...

- Ar trebui sa mergem la cite-uii aperitiv propuse cineva. Iar Mihnea calcula in gind ca ar fi timpul destul : Arina trebuia sa mai ramina un ceas, ce dracu ! Doar nu venise ca sa plece... Va putea vedea astfel daca il astepta, daca tot venind, mai zabovea de obicei si pentru dinsul... Mai ales daca intr-adevar despre el vorbise cu blonda cea mica, va astepta cu dinsa sa i-l arate...

Dar, odata incepute, aperitivele se intetira, iar grupul amatorilor se mari, cu noi-veniti, pe care cuvint lasat anume printre, prieteni ii indrumau incoace. in curind toata bodega fu numai a licentiatilor si-a altor studenti, cari venisera sa bea succesul prietenilor. Mihnea ghibui si o pereche de lautari, in smocuri patate si cu ghete de lac pe piciorul gol. Sub comanda lui, tiganii trecura indelung printr-un repetoriu bogat si atit de minunat ales, ca facu deliciul tuturor si Mihnea stirni admiratie unanima.

- Cine e asta, ma ? Cine e asta ? picara primele intrebari discrete. Voi l-ati mai vazut ? Cineva putu da o indicatie precisa : Asta e unu... Niculescu Romulus ?... De Niculescu Romu-lus vorbesti ? riposta indata un altul, cunoscator. Niculescu Romulus e ala inaltul de 1% masa din fund... ii zice Niculescu Basu, de la Craiova, desi el e tenor... dar are o voce teribila... Trebuie sa cinte si el acum.

- Nu cinta, domnule, ala prin circiumi... Ala urmeaza Conservatorul, e cu pretentii...

in vremea asta, Mihnea, acompaniat in surdina de lautari, cu halba in mina, caci trecusera la bere, fredona pe cit de usor, pe atit de inteligibil :

Padure..:

Padure...

Padure ca la Hirtoape, doda...

Salve de aplauze primira sfirsitul cintecului.

- Ma, cine e asta, ma ! L-ati vazut care cumva ?...






Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 01
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 02
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 03
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 04
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 05
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 06
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 07
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 08
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 09
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 10
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 11
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 12
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 13


Aceasta pagina a fost accesata de 622 ori.