• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 10

Considerabilul sau succes universitar ii fu desigur fatal Scrisoarea decanatului - Dumnezeu sa-l tina pe ala care raspunsese in pripa, fara sa mai cerceteze si fisele veteranilor sau sa intre in amanunte asupra situatiei geografice a ma-triculatilor - circulase din mina in mina si din casa in casa. Pina si domnu Gheorghita, intilnindu-l, lasa sfichiul irdniei lui necrutatoare departe si, cu toate ca mai in virsta cu treizeci de ani, saluta cu afectat respect, asa cum facea dumnealui fata de toti pe care-i avea in simpatie, si-l imbratisa zgomotos in mijlocul clubului - nu fara a improsca macar doua, trei din sagetile lui spre tinerii ceilalti de fata, cari ar fi de dorit sa dovedeasca, de asemeni, ca stiu a minui cartea : a de la facultate, nu a de la club, cu acelasi talent ca sLtacul.

Mai trebui apoi Mihnea sa faca fata la citeva chefuri senzationale in tirg, cari pentru toti acesti oraseni pasnici si viticoli isi avura nu numai scuze, dar legitimarea lor potrivit cu victoria repurtata. Iar in tot timpul acestor doua saptamini, vizitele cursera droaie in casa domnului stefan; si in serile de denii, in biserica principala a tirgului, Mihnea, care era incoronat dinainte tipul de frumusete masculina al tirgului, fu acum subiectul admiratiei integrale al suflarei femenine, fara deosebire de culoarea politica a familiei.

in schimbul slabului bagaj filosofic cu care se reintorcea, reveni insa la Bucuresti cu portefeuille-ul supraincarcat atit de daniile cele noi ale domnului stefan, cit si de economiile firesc facute stind la madam Balaman. Astfel ca din punct de vedere economic era nu se poate mai pregatit ca sa inceapa razboiul de independenta.

Dupa ce primi deci surisul de buna revedere si binecuvinta-re tandra a ochilor Arinei, porni cu pas vitejesc sa ia contact cu Dumitru, care de la razboi nu mai dadea vacantele prin oraselu-i natal, unde, dealtminteri, familia lui abia mai lasase departate urme ; iar partea lui de mostenire fusese lichidata demult. Veni, chipurile» sa-i mai aduca noutati din locul de bastina, dar Dumitru le asculta cu prea vadita lipsa de interes. Altceva parea ca-l rumega pe el inauntru, si Mihnea, care tocmai se pregatea sa intre in subiectul' adevarat al scopului venirei lui incoace, ramase fericit surprins cind celalalt ii ceru scuze ca vrea sa-l intrebe un lucru putin cam intim, si anume daca doarme propriu-zis in fiecare noapte cu studenta lui, in aceeasi camera, sau aceea il viziteaza doar din cind in cind...

Cu intuitie geniala in materie, Mihnea ghici unde vrea sa bata scumpul sau amic si-n loc sa sara in sus si sa-l ia de git, destainuindu-i ca motivul acestei vizite a fost tocmai sa-i ceara o nepretuita alianta in lupta lui de liberare, deveni circumspect si intoarse intrebarea rece si sec :

- in definitiv, ce te intereseaza pe tine lucruri care nu te privesc...?

Dumitru isi ceru iarasi iertaciune pentru indiscretie, insa Mihnea insista sa-i dea explicatia curioasei lui intrebari. si explicatia nu putu desigur sa fie alta decit acea pe care o astepta Mihnea. Scumpul lui prieten ramasese putin in urma cu chiria, vreo trei luni si cu toate ca avea cu ce s-o plateasca... "dar intelegi tu, Mihule, as dori sa gust iarasi putin din viata studenteasca... vezi tu, ma baiete, - sopti el arun-cind cercetator ochii spre usi si ferestre - inainte de razboi eram elev particular si stiu c-am dus o viata de student fata cu iubitii mei proprietari ! Iar acum cind sunt student, cu carte la buzunar, mai Mihule, mai, nu e pacat sa platesc eu pe trei luni de zile...? Dar dc, daca nu se poate, nu se poate... in afara de tine eu n-am pe nimeni care sa ma primeasca vreo trei, patru zile, pina imi gasesc odaie noua... iar pe tine nu pot sa te deranjez din dulcele tau cuib... La hotel iarasi, nu e nici o afacere in ziua de astazi : trei, patru zile de hotel e cit as plati aci pe doua luni, am calculat eu... Nu-mi ramine, vai, draga Mihule, decit sa ma achit constiincios, ca cel mai de pe urma imbecil de burghez... ca un biet invalid de razboi ce mavgasesc...

- Da de cind mai esti si invalid de razboi...?

- Ia uita-te Ia ei... mai, da novice mai esti, mai... Pai eu din ce fond pot primi pensia mea ?... june si fruoit>s cum ma vezi, primesc o pensie... de invalid... ca sa ma impace, stii tu, sufar de invaliditate de care poate suferi un ofiter de ata ca mine... invaliditatea registrelor... dar... r... ma intelegi ’mneala... totul e pe cale de aranjare... in curind voi redeveni iar teafar si sanatos, iubite, si-mi voi relua iar locul cu onoare si distinctie... Le-am spus-o verde : Domne, daca sunt achitat, sunt cinstit... Atunci ca ce ma tineti la pensie... Dati-mi-drumul, sa muncesc, ca asta mi-e scopul in viata...

Zimbi o clipa gindurilor lui, apoi relua :

- Dezertarea aia, fi-ar a dracului, incurca toate, ca m-am speriat ca timpitu... dar am primit asigurari c-o sa fie transformata in misiune.

Mihnea gasi prilej sa faca haz nemaipomenit de glumele si cinismul amicului sau, desi pentru prima oara acum simti un fior de dezgust pentru aventura juridica si norocul lui considerabil de a se gasi simplu nod bine strins in plasa atitor complicitati distinse. Ba chiar isi exprima admiratia pentru dibacia si perseverenta lui si-i fagadui, in semn de nedezmintita amicitie, ca se va priva nu pe trei zile, nu pe o saptamina or doua, dar chiar pe o luna de placerea de a imparti asternutul cu iubita lui, gazduindu-l la dinsul in toata regula, cu casa, cu masa si cu tot ce mai trebuie.

- Chiar am sa te rog, Dumitre, sa mai prelungesti sederea, am sa spui ca esti mutat.de curind in Capitala si, cum vrei sa-ti gasesti un rost mai gospodaresc decit o camera mobilata aci, ai nevoie de mai multa vreme, sa umbli si sa cauti... stii' provincialii proaspeti inspira mai multa incredere bucurestcni-lor astora de mahala... ii cred mai naivi si mai usor de inselat... insa am nevoie de venirea ta, iti declar sincer - deveni el, deodata, plin de mister si de nevoie de destainuire : M-a omorit, ma... intelegi... m-a omorit literalmente... Asa, de iubit m-oi mai iubi eu cu ea p-ici pe colo, in vreun colt... dar noapte cu noapte, draga... e nesatioasa, monser... in viata mea n-am mai vazut asa...

si prieteneste, degajat, nepasator de complicatii, ca unul care se adresa unui prieten sincer si recunoscator, Mihnea, cu aer de discretie fortata de nevoia unei usurari sufletesti, facin- du-se ca nu observa cum ochii lui Dumitru se bulbucheaza, cum vinele i se incordeaza si cum obrazul ii plesneste de singe si curiozitate, ii incredinta, amanunt cu amanunt, misterele senzationale si exagerate pina la marginile adevarului posibil ale nepretuitei Veve.

- Ma intelegi, ma Dumitre, tu cazi ca un inger... astfel oale si ulcele se alege de mine, daca nu mai pun din cind in cind o pauza fortata... caci s-o las de tot mi-e cu neputinta... nu cred c-o sa ma pot dezbara de ea... mi-a intrat in singe si in carne...

si privi la celalalt smecher, urmarind pe fata incordata, ca pe-un ecran de demonstratii stiintifice, cum se dezvolta cu o aviditate fara de seaman embrionul invidiei si al dorintei de inselare.

- Mare noroc ai tu la femei, ma Mihule, gemu ca o confirmare Dumitru cu glasul sufocat pe jumatate. Cum dracu’ le nimeresti ? si mai ales studente... Eu cum ma leg de cite una, cum ma aleg cu portia respectiva de palme... stii intim-plarea de asta-iarna de la facultate... Ei bine, scumpul meu, afla ca s-a mai repetat o data.

- Tot cu bruna aia durdulie ?...

- Asi ! cu una de la Istorie si Geografie... Ma, si nu i-am zis mare lucru...

Mihnea scutura mina prietenului sau cu drag si efuziune.

Chiar in ziua aceea madam Balaman afla de curinda venire in casa ei a celui mai bun prieten al lui Mihnea, camarad de arme, invalid de razboi pe punct de vindecare si de reprimire in armata, actualmente student la Drept, caci vrea sa se specializeze in justitia militara, in care s-a si remarcat prin niste senzationale lucrari militaro-juridice, specialitatea Dreptului penal.

- Uite ce, scumpa mamuta, cum tin asa de mult la el, iarta-ma daca-ti propun sa viu si eu cu ceva la cheltuiala casei... caci vreau o zi, doua, trei, o saptamina, doua, pina ce omul se aranjeaza cum trebuie, sa ia si masa cu noi... '

Madam Balaman respinse putin jignita propunerea viitorului ei ginere : drept cine o ia pe dinsa, drept madam Nisipoiu ? Daca e prietenul lui Mihnea, il primeste, ca si pe copilul ei. si Veve primi cu interes noutatea, ochiul vulturesc al lui Mihnea urmari cu satisfactie jocului de fizionomie ; cel putin scapa de corvoada acestor nopti de'umilinta si injurie, servind ca simplu obiect de satisfacerea placerilor acestui venetic, de legamintul caruia nimic n-o mai convingea si n-o indemna macar sa fie linistita! si-apoi mai era si acea curiozitate femenina, indoita de putinta intrarii in mica ei sfera de viata si actiune a unui element nou, pion de condus, aliat involuntar poate, in strategia ei infrinta si care acum putea sa se desfasoare intre noi puncte cardinale, sa iasa macar din aspectul tern si monoton al capitularei sub care zacea de' atita timp.

Un fior de viata veni deci sa bata, ca un freamat de aripa dezmortita, la geamul intunecat al ultimei ei existente ; un zimbet isi frinse fulgerul minuscul intre buzele clorotice. Pe el, pe acest zimbet tocmai, il astepta Mihnea, ca sa declare ca era dc datoria lui sa ceara si lui Veve incuviintarea ; fara aceasta incuviintare, cu toata amicitia ce-o poarta celui mai intim prieten al sau si cu toata bunavointa atit de nobila si de eleganta a doamnei Balaman. el va fi constrins sa nu raspunda la o veche si importanta datorie de recunostinta catre amicul si concetateanul sau. contractata in vreme de razboi, cind, bolnav grav de tifos exantematic. Dumitru a ramas lot timpul, dispretuitor de orice pericol, la' capul lui. i-a adus doctori peste doctori si n-a crutat nici o cheltuiala ca sa-i aduca "tocmai de la Iasi‘‘ cele mai-pretioase si mai greu de gasit medicamente.

si in vreme ce Mihnea, spunind toale acestea, isi insemna in gindul lui ca trebuie sa avertizeze din vreme pe Dumitru, de sacrificiul povestii, pentru a se gasi in cunostinta de cauza, Veve consimti cu un nou zimbet. ceva mai consistent de data asia, pe care Mihnea il intimpina cu un adevarat toast, felici-tindu-se ca nu se inselase niciodata - cu toate micile lor "fric-tiuni'- - de liniile principale ale caracterului iubitei sale, pe care, tocmai pentru ele, o adora mai ales si se simtea legat de dinsa pe vecii-vecilor. si Veve, surprinsa si fermecata, accepta ciocnetul paharului lui si accepta sarutul lui. astfel ca la venirea domnului Vulpache ea fu aceea care dobori chiar din primele reprize nedumerirea si cisliga bunavointa tatalui no. 1.

si cele doua nopti, care urmara fura nopti intregi albe, nopti de ramas bun, care avura in sfirsit pret si pentru Veve. Iar a treia zi de dimineata, cind Mihnea veni, spectru adevarat, sa confirme cu viu grai lui Dumitru ca lucrurile se aranjasera si, tacit, ca informarile lui asupra temperamentului lui Veve erau exacte, bunul lui prieten nu se putu opri sa-si manifeste la rindu-i fericirea ca poate aduce, cu venirea lui, unui atit de scump amic, o odihna binemeritata. in chiar noaptea aceea, trasura cu bagajul lui Dumitru trase la poarta doamnei Balaman ; apoi cum era prea tirziu si femeile nu faceau sa astepte pina la o astfel de ora pe-un simplu prieten, oricit de bun, al ginerelui lor prezumtiv, ele se multumira sa priveasca doar pe sub transperantul de la strada.

Mihnea ii ajuta cu strasnic avint la geamantane, si nu mare fu surprinderea lui, cind, desfacindu-si cuferele, Dumitru scoase dintr-unul, printre alte lucruri, si o frumoasa lampa de masa, pe care Mihnea o crezuse facind parte din mobila camerei parasite.

- A, lampa era a ta ? facu el placut surprins... De unde ai cumparat-o, Dumitre...

- A, n-am cumparat-o, se grabi celalalt sa inlature o astfel ds eroare. Am vazut ca-ti place si ti-am adus-o sa ti-o fac cadou...

si calm, Dumitru isi desfacu pardesiul larg pe care-l tinuse pina acum cu gulerul ridicat : din el iesi un mindru ofiter de administratie cu pantaloni civili ; pe urma, dupa ce desfacu sclipitoarea tunica, explicind lui Mihnea : "stii, n-am pus-o in cufar ca e de mare tinuta si se sifona", si dupa ce-si scoase si pantalonii, ramase de asta data in haina civila si-n pantalonii bufanti de militar.

- Nu mai aveam, draga, loc in cufar... In graba s-au mai amestecat aci unele lucruri ale proprietaresei.

Desi fiecare din aceste lucruri, scoase rind pe rind la iveala, provoca firesc hazul amindurora, risul fortat al lui Mihnea acoperea acum o covirsitoare doza de dispret si dezgust. Oricit a sarit si el noaptea pe ferestre cu frumosul si sistematicul lui geamantan in spinare (fata de care cufarul principal al lui Dumitru e o rudimentara si gretoasa cutie), totusi nici prin gind nu i-a trectot vreodata sa arunce printre lucrurile lui si obiecte de ale gazdei ! Se felicita deci pentru curatul lui instinct si, din nou, reproducindu-si numeroasele escapade nocturne de acest soi, pe care acum Le detesta, ca si aventurile sale economice din restaurante, se convinse inca o data mai mult ca in aceste imprejurari reprobabile, el n-a fost decit victima influentelor nefaste ale unui bandit de teapa acestuia din fata lui, or a actualului onorabil magistrat Idristeanu. Astfel ca planul pe care-l pusese la cale de a se libera, lasind zalog domnului Vulpache si lui Veve pe acest apas de noapte, i se. paru cit se poate de legitim, indirjindu-se astfel si mai mult in dorinta realizarii lui.

si nu trebui sa astepte mult ca sa ajunga la scopul propus ; chiar din primele zile facu remarca, imbucuratoare si incurajatoare, ca toate prevederile lui se realizeaza, ca toate dorintele lui merg spre grabnica infaptuire. Dumitru se simtea ca la el acasa, iar madam Balaman nu mai putea dupa acest "smecher de oltean". Veve asculta cu interes atit de covirsit povestea interminabila a ispravilor lui Dumitru in Africa iticit te puteai intreba, cu drept cuvint, daca o studenta, chiar fara nici un examen luat, dar in orice caz inscrisa in regula la universitate, si inca la o facultate cu obiect precis si pozitiv, poate fi cu adevarat uluita de toate nazdravaniile pe care le balanganea fara sfirsit clopotul gurei lui Dumitru. Femeia e tot femeie ! se convinge in cele din urma Mihnea de lipsa spiritului ei de control si, fermecat el insusi, incuraja cu exclamari necontenite pe Dumitru, privind cu nesfirsita mila pe cei de fata, in cap cu functionarul judecatoresc, domnul Vulpache, carora na le trecea prin minte nici macar sa intrebe in treacat pe povestitor, cum se face ca invaliditatea lui. daca a existat intr-adevar, asa cum o prezentase el, i-a permis sa savirseasca intr-adevar asa de considerabile ispravi nord-africane si navale.

Mihnea lasa adesea in camera, ochi in ochi, numai ei singuri, pe Dumitru si Veve, ca sa iasa putin afara, tot aci in casa, mai apoi ca sa ia niste tigari de la domnu Tancu, in sfirsit sa faca o cursa de un ceas. care se termina citeodata in d®ua sau in trei ceasuri. De obicei facea zgomot mare cind venea, inainte de a intra peste dinsii, tocmai pentru a le arata ca de o neplacuta surprindere din parlea-i nici nu putea fi vorba ; astfel nu o data ii gasi in oarecare stare de surescitare, pe care cei doi cautara s-o ascunda cu voiosenie stingherita si cu verva poticnita, la care Mihnea se asocie cu toata placerea. Iar nu dupa mult, veni in sfirsit si mult asteptatul asfintit : Mihnea intra efe asta ctata prin curte si prin salita. asculta cu urechea la usa si cind vagi si rari scincete, razbind din odaia, ramasa destul de tirziu in intunerec aproape profund, il convinsera ca a sosit momentul hotaritor, patrunse iures cu felinarul electric gata pregatit, tipa si injura, j->lama cu grave insulte inselatoria si ingratitudinea omeneasca si se napusti atit de furios asupra bagajelor aproape pregatite, ca nici o forta omeneasca nu se incumeta sa-l opreasca. Veve nu mai putu sa zica o vorba, madam Balaman lesina, iar domnul Vulpache, cind sosi ceva mai tirziu, se trezi in fata faptului implinit.

Chiar din ziust urmatoare, tocmai pentru a-si marca sie insusi ca se bucura de un nou regim, Mihnea isi redubla vizitele la Universitate. Camera isi gasi rejpede, dupa ce poposi vreo trei zile la hotel. Dar si sub aerul sfint al libertatii, Fouil-lee avansa nespus de greoi. si Arina, cu care corespondenta ochilor devenea patetica si din ce in ce mai incordata, ii parea cu atit mai retransata in dosul atitor autori - al caror nume gurita ei dulce il turuia ca o morisca perpetua la seminariile frecventate de acum' regulat de dinsul - cu cit ochii ei incercanati si privirea ei catifelata, cerindu-i parerea muteste, pe deasupra capetelor, ii comunica in acelas timp, din ce in ce mai nedumerita si mai voluntara, fca momentul primilor pasi de apropiere trebuie in sfirsit sa ajunga la termen.

Vacanta cea mare batea la usa, caci Paslele doar cazuse atit de tirziu ast timp !

Dar Mihnea,, strateg incercat, se temea ca de dracul tocmai de orice pas necugetat. El astepta, cu nespusa ardoare, aceasta vacanta mare, de al carei larg hiat, de buna seama, ea parea sa se ingrijeasca atita. Pasul cel dintii, al cunostintei, avea sa fie facut chiar in ultima zi ; in primele doua, trei ceasuri de convorbire de atit de mult timp dorita, nici lui Schopenhauer, miso-ghinului, gindea Mihnea cu drept cuvint, nu i-ar arde de filosofic. si-n cazul ca totusi conversatia ar fi amenintat sa ia aceasta turnura periculoasa, el era destul de dibaci vislas in astfel de intretineri cu fetele, ca sa indrepte la timp barca pe un curent favorabil ; de primele trei ceasuri, si chiar de cele doua zile urmatoare, era deci sigur ca nu va parea anost o clipa fru- moasei fete. Dar de zilele care ar fi urmat mai apoi nu raspundea !...

De aceea, un ramas bun, dulce si melancolic, cu o vacanta considerabila in spate, pentru a avea timp berechet sa-si puna la punct multumirile necesare unei intreprinderi atit de noi si neobisnuite pentru dinsul, ii suridea intr-un chip din cale afara de promitator si de atragator. Astepta deci ultima ora de seminar, in fervoarea unor veritabile repetitii ca la teatru ; orice deviere spre filosofie a partenerei fu data deoparte, in acest timp, in fata oglinzii, in felurite chipuri, pe care si le intipari in minte, da punctele de reper ale unui rol de mare greutate si raspundere. Va pasi spre ea, ultimul din siragul de studenti si studente cari isi vor prezenta carnetele de frecventa spre semnare. Va prezenta si el cartea lui de vizita, cu numele magic pentru dinsa : Mihnea Baiatu, si-i va spune cu un suris pe care si-l stia adorabil : "Va rog sa-mi certificati si mie aici, cea mai asidua si mai -fidela frecventa din viata mea, la cel mai fermecator curs din cite mi-a fost dat sa aud vreodata, la cursul minunat al ochilor dumneavoastra

Timp de trei saptamini in sir a repetat cuvintele acestea, alese cu greu, dupa citeva ceasuri de elaborare. Le-a schimbat in mai multe'rinduri ordinea, pentru a vedea cum suna mai bine asezarea lor in fraza si a ramas la aceasta ultima forma, cu care spera s-o lase mai incurcata, macar pentru un moment, decit ar fi fost el daca l-ar fi intrebat ce crede despre Bergson sau, si mai grav, despre teza domnisoarei Maricica Gheorghiade, care trateaza in chip eminent regulele evidentei si teoriei eroarei!

Raspunse deci, cu ochii, nerabdarei privirilor ei vadit agasate si dojenitoare, ca momentul cel mare e'cit se poate de aproape pe punctul de implinire.

si momentul sosi intr-adevar ! Se intimpla insa ca nu domnisoara Arina Velovan sa fie aceea care atesta frecventele ; tot esafodajul repetitiilor lui Mihnea incepu indata sa piriie si se narui in bucati. Dar in mijlocul darimaturilor si al restristei, el inca isi pastra singele rece si-si intocmi in pripa un nou plan de bataie. Se va duce la Arina, care de citeva zile ridica neinte- legaloare din umeri, si-i intoarce regulat spatele, si-i va declara ca intrucit il priveste, numai de semnatura ei are nevoie. si cobori treptele amfiteatrului spre masa profesorului, asaltata de gramada de studenti, scilciti unii intr-altiii salvindu-si de coco-losire carnetele gata iscalite sau purtate spre importanta formalitate pe deasupra capetelor, cit permitea intinsul miinilor, ca pe niste trofee scumpe, care-si primeau in sfirsit mirul bine-cuvintarei.

De pe ultimele banci ale salii de curs, Arina se putuse vedea in mijlocul invalmaselei ; dar, de jos, era complect acoperita de masa miscatoare de capete si brate. Astfel ca Mihnea trebui sa refaca drumul inapoi la locul lui de observatie. Arina inca nu mai privea incoace, ocupata de o animata conversatie cu o domnisoara, pe care el o mai vazuse din cind in cind pe aici... Mihnea astepta rabdator ca grupele zgomotoase sa evacueze, si partenera Arinei sa plece. Dar forfota se potolea incetul cu incetul, intr-adevar, pe cind domnisoara inoportuna parea prinsa in taifas lung cu Arina, careia nici nu-i da in gind sa ridice ochii. Fata il vazuse coborind si credea poate ca plecase. Dar de asta nu ducea grija Mihnea ; cind sala se va goli, el va incepe, sa coboare' din nou si-i va atrage din nou atentia. insa ce era de facut cu juna asta, care avea atit de mult de spus prietenei sale ? Mihnea era hotarit : daca Arina va ridica in cele din urma ochii incoace, ii va face semn catre partenera ei, cu inteles, ca s-o termine cu dinsa. si Arina se uita in cele din urma in sus, il revazu, si ochii ei lucira multumiti, dar cind Mihnea vru sa-i prinda din nou privirile si sa-i expedieze mutescul mesaj, inoportuna de alaturi ridica si ea ochii incoace.

Era de disperat cu comedia asta ! Totusi, multumirea din ochii fetei pentru surpriza revederii imbarbata pe Mihnea si el porni in jos, hotarit, mai ales ca bulucul studentilor se sparsese si acum cel din urma isi luau iscaliturile dorite ; era deci timpul nu se poate mai potrivit pentru lovitura finala. Dar ajuns jos, Mihnea schimba instinctiv linia dreapta printr-o miscare tangentiala ; piezis insa, se atpropia totusi, tot atit de hotarit. Cartea de vizita i-era in mina si pregatise si stiloul : dar cind tircoalele sale nesimtite il dusera pina la o distanta aproape infima de centrul mult dorit, spre care il atragea cu o putere fara de seaman genele plecate ale Arinei si bujorul din obrajii ei, aprinsi peste masura de apropierea faptei atit de mult timp asteptate - ceea ce Mihnea traduse cu stinjenirea din cauza prezentei acestei inoportune zgiite si cu nasul coroiat - fatalitatea aduse iarasi un dezastru. Caci ochii mici si rai ai tovarasei de vorba se zgiira si mai rau si nasul se coroie si mai teribil ; si o miscare circulara si ofensiva, de closca atacata, rotindu-se automat si gata de izbucnire, paralel cu miscarea de invaluire a lui Mihnea, transforma avintul putin cam strimtorat al aceluia irt dezastruos recul.

Mihnea ivavu timp decit sa vada pe Arina zimbind incurcata si putin amuzata de imprejurare si pe urma orice alta lumina ii disparu din ochi ; pentru ca pe urma cind vederea i se limpezi iarasi, sa prinda risul de satisfactie al inoportunei catre prietena ei, pe care aceasta il primi cu bine deghizata stinjenire,' intr-o expresie lasa de nevinovatie si de dezinteresare fata de neasteptatul incident. Ceea ce facu pe Mihnea sa porneasca indignat si vrajmas spre usa ; iesi fara sa se mai uite inapoi si .pentru atitudinea Arinei. dar mai ales pentru lipsa lui de curaj, in clipa culminanta, cind ar fi putut indrepta totul, ca prin minune, si-ar fi redus la tacere pe tigroaica, doar cu un compli-mept adinc, adresat celeilalte, si cu gestul elegant al intinderei stiloului si al cartei de vizita si mai ales cu exprimarea hotarita si dirza a dorintei de a ramine pe vacanta cu scumpul autograf ; atunci privirea ei ar fi avut o cu totul alta lumina decit aceea cu care i-a apreciat caraghioasa-i evolutie in juru-i, si care, din cauza ca a provenit numai din nedibacia si neprezenta lui de spirit, se iarta...

Astfel ca Mihnea se posta din nou la iesirea Universitatei, pe unde stia ca iese ea deobicei ; ii va cere autograful aci, fie ce o fi ! Doara ce dracu ! Nu este tot el Mihnea Baiatu si acum ? L-a schimbat Dumnezeu in citeva zile, de nu se mai recunoaste defel nici dinsul ?

Fetele si studentii ce ieseau priveau inciudati la acest june ferches, care astepta la iesire cu o carte de vizita in mina si cu un stilou desfacut. Dar putin ii pasa lui Mihnea de ce ar fi putut ei crede ; baietilor le respingea privirile cu aerul lui maret si elegant, fetelor le suridea obraznic, atragindu-si astfel din parte-le, dupa temperament, ris rusinat, surisuri infruntatoare si dispretuitoare sau intoarceri intepate ale capului. si Arina isi facu aparitia, in -susul scarei, flancata de-o parte de vipera coroiata si de alta de Maricica ; prezenta acesteia din urma, acum, ii scobori iarasi avintul si hotarirea. Dar tot n-ar fi dat indarat daca, fiind zarit, vipera n-ar fi scapat un cuvint si cele doua fete n-ar fi schimbat intre ele vagi priviri cu inteles. Cu siguranta ca vipera a grait : "uite, ala !" Dar de ce Arina si Maricica nu i-au explicat nesuferitei asteia cine-i propriu-zis acel "ala" ; sau ea n-a auzit oare de Baiatu, Mihnea Baiatu, varul lui Baiatu Mih.... licentiat in 7 facultati ?

Tocmai nedumerirea asta paralizeaza acum din nou vointa lui Mihnea ; le lasa deci sa treaca pe linga dinsul, fara sa s& miste ; Arina, rosie si cu capul plecat, Maricica, cu un suris in care inca nu izbutea sa se defineasca, vipera, intr-una severa si distanta. Mihnea nu mai intelegea nimic ; savirsise intr-adevar o gafa incercind sa se apropie la un moment atit de nepotrivit ? Sau atitudinea viperei era o dispozitie personala, de fata putin jignita ca nu era obiectul unei indrazneli, pe care, fara nici o autorizatie, se grabise apoi s-o reprime ? Dar atunci de ce nu cautau sa scape de dinsa ?

Sau poate chiar acest lucru il intentioneaza acum cele doua fete, care, tocmai din acest motiv, nu s-au.grabit sa impartaseasca furibundei asteia cu cine avea de-a face...

Automat, pasii lui calcau dupa ele. O vor duce desigur pina la poarta ei si-o vor lasa acolo... Dar daca stau impreuna in acelas camin ?...

, Mihnea se simtea intr-o stare de.nesiguranta mai stupida decit cea mai neasteptata deceptie... dar se facu numaidecit senin in sufletul lui, cind, la coltul bulevardului cu Calea Victoriei, ochii Arinei scapara scormonitori inapoi. I s-a parut sau i-a trimis un zimbet de consolare... ?

A intins pasul si pieptul' lui strapunge acum incordat grupele plimbatorilor, pentru a se tine necontenit in spatele celor trei fete. Acum Maricic^ e la mijloc si s-a prins adinc in discutie cu vipera, al carei profil Mihnea si-l fixeaza in minte pentru a-i trage o curte, stie el cum, s-o invete zdravan minte : mai ales ca, in felul ei, e draguta tipesa. Putin si voluntar stinghera, Arina a intors iaras capul, dar l-a readus repede inainte, speriata de apropierea neasteptata si ingrijoratoare,- la care descoperise acum pe Mihnea. Dar ochii ei fugisera tot plini de lumina si multumire si Mihnea se simtea co- virsit de fericire in acest noian miscator si incrucisat de grupe omenesti...

In dreptul cafenelei Capsa, un glas cunoscut il striga si o somptuoasa tinuta militara se desprinse de linga bara de metal a vitraliului luminos :

- Dumitru ! scapa Mihnea perplex si involuntar.

Da, era Dumitru. Fusese reprimit in armata cu vechimea care i s-ar fi cuvenit, daca n-ar fi petrecut lunga vacanta, dictata de nevoi. Acestea sunt primele lamuriri pe care i le da Dumitru, tinindu-se de pasul grabit al celuilalt. Mihnea intelese din asta ca bucuria reactivarei i-a mai potolit necazul pentru dibacia cu care l-a lasat, om in loc, in itele incurcate ale familiei Balaman. E gata sa-l consoleze, dar si celalalt, cind epuizeaza subiectul cu armata, se arata putin cam stinjenit de imprejurarea trecuta. Nici unul nu pare dispus sa deschida vorba asupra acestui subiect neplacut. il ocolesc,.pe cit pot mai departe, profitind de orice prilej care poate mina convorbirea in oricare alta directie.

- In definitiv, ce ma gonesti, ma, asa, prin multimea asta, ca abia imi mai tin sufletul ? se nedumireste Dumitru.

- Iarta-ma, daca trebuie sa ma grabesc... Ai dreptate, tu poti ramine... Iaca, sa ne intilnim miine la douasprezece, in locul de unde m-ai strigat...

si Mihnea, jucind ca pe jeratec, stringe mina lui Dumitru, aruncind priviri de nerabdare dupa cele fete, spre a nu le pierde din vedere. Abia acum Dumitru prinde rostul acestui zor febril.

- Aa... am inteles... care va sa zica te-ai si consolat, ride el usurat si fericit. si izbmd pe Mihnea pe umar prieteneste, continua sa-si exprime zgomotos satisfactia : Care va sa zica, cum s-ar zice, te lucrai, tipule... ti-am suflat-o pe scumpa ta Veve... si tu in loc sa fii in doliu, te-ai si consolat, pezeven-ghiule... iarta-ma, Mihule, dar sa-ti povestesc...

- Lasa-ma, draga, cu povestile,' isi trage celalalt mina infricosat... Lasa, ca-mi povestesti miine...

- Cum observ, nu te-a impresionat prea mult chestia noastra, hai ? se ia iarasi dupa el Dumitru, multumit de constatare, dar si putin deceptionat...'

Mihnea, care face sfortari sa-si desprinda mina inclestata de celalalt, nu se poate stapini sa nu pufneasca :

- Cum, ma caraghiosule... tu ai aerul ca tu m-ai lucrat pe mine... ha, ha, asta e nostim... bala-te sa te bata, Dumitre...

- A, ha, miriie celalalt neincrezator... A d’autres ! Te inteleg, draga Mihnea, amorul tau propriu e in joc... dar zau ca a fost fara voia mea... Tu singur recunosteai si-mi des-tainuiai ca-l irezistibila...

Mihnea se porneste pe-un hohot voios... Dar n-are timp sa-si epuizeze acum toata veselia... Miine insa, la douasprezece...

Intrigat la culme insa, Dumitru nu-i slobozeste mina ; U urmeaza.

- Mihule, alea trei dinainte, nu ?... Bine, tipule, ce faci tu cu atitea ?... Hai ca merg si eu cu tine...

- Dar astea sunt studente, draga, ii ride in nas 'Mihnea, cu putina dar destul de intepatoare compatimire.

- Daa. si Veve... nu e studenta ?

- Doua din ele sunt asistente, puiul meu ; una, aceea mai mica, la Psihologie si Teoria cunoasterei, dragul meu, gla-suieste el grav si apasat ; iar aceea mai inaltuta, la Istoria fi-losofiei. Pe cea mijlocie s-o ia dracu...

- Ce vorbesti, ma, se minuneaza in deridere Dumitru. Asa grozave sunt... ?

- Teza celei mici, continua Mihnea, hotarit sa-l readuca la tacere - cu care a facut furori si a fost discutata la toate universitatile din Europa - trata despre : ,"Regulele evidentei si teoria eroarei in filosofia cartesiana si postcartesiana"...

- Ma, a dracului ! facu Dumitru, 0dar acum se cunoscu ca expresia lui nu mai fu de zeflemea, ci de respect oltenesc pentru tot ce e subtilitate pur spirituala, independenta de orice scop practic.

si hazul lui Dumitru coti firesc de asta data de la fete la .Mihnea :

- Bine, ma, inteleg, ele or fi scris teoria aia a cunoasterei si-a eroarei, or cum zisesi tu, dar ce nu inteleg eu din toata asta e cum dracu ti-a venit tie sa-ti bagi nasu’ tocmai aci... Fir-ai al dracului de crai de mahala, te pomenesti ca le scoi si p-astea din minti... cu toate teoriile lor...

Cu pasi grabiti, facindu-si loc prin valurile de lume, desprinzi ndu-se si reapropiindu-se. inchizind necontenit noile grupe intrecute intre parantezele miscarci lor zorite, Mihnea si Dumitru ajunsera repede felele si ofiterul de administratie putu vedea cu uimire cum Arina arunca inapoi cautaturi in-grijale. Dar cind» ii revazu, inceta de a mai intoarce capul.

Fir-ai al dracului, ai si rasucit fata, brigandule... Ai vorbit cu ea, tipule ?...

- Nu inca, dar cum vezi nu mai e mult pina atunci.

- Bine ma, nefericitule, hohoti Dumitru din nou, dar ce-ai sa poti tu vorbi cu ea... ? Ca la d-astea, nu merge asa... sa le cinti sirba la pian si sa le spui anecdote... Sau sa le povestesti aventurile tale cu proprietaresele... ha... ha... ha... si cu... chelnarii din restaurante ho, ho', ho...

Mihnea nu-si mai putu retine o strimbatura de durere.

Amintirea atitor nemernicii, la citiva pasi doar departare de acest trup candid, de acesti ochi cari descind din infinit direct catre dinsul, ca o favoare zeiasca spre un muritor de rind, il facu sa se cutremure ca de un vis sinistru. insasi apropieiea lui Dumitru i se paru o profanare si o infamie. Ar fi vrut sa-l indeparteze cit mai repede cu putinta, pentru ca sacrilegiul prezentei lui zgomotoase si grotesti sa nu murdareasca si mai mult dispozitia de vis, in care desele intoarceri ale privirilor Arinei il transportase pe tot acest traiect fermecat.

in coltul lui Athenee Palace, fetele au cotit-o la dreapta si ochii Arinei au scapat iarasi pe furis incoace...

- Asta e, ma, aia cu teoria cunoasterei ? rasuna vocea grosolana a lui Dumitru - asta de tot se uita incoace ?... Tipule, o interesezi... hai sa dam asaltul, facu el viteaz, intin-zindu-si si incordindu-si eroic pasul...

- Lasa, Dumitre^ mai bine ne intoarcem, il apuca repccte de brat celalalt.,. Nu vreau, nu vreau... nu vreau sa le acostam...

si se gindea cu groaza la conversatia lui Dumitru, in cazul cind fetele ar fi admis atit de usor sa fie insotite de doi cavaleri cari se prezinta pe strada.

Dar Dumitru se intaritase ; el isi bl^ma cu vorbe grele amicul, care da dovada de slabiciune si lasitate. Cu ce putea altfel sa se impuna atentiei lor ? Cu vasta lui cultura ? si Dumitru se prapadi de ris, evaluind gradul de cultura filosofica a lui’Mihnea. Pe cind, intr-o astfel de imprejurare, numai indrazneala si cinismul ar putea sa primeze. Sa te vada obraznic si hotarit ! Asta e ! si dupa ce-oi cunoaste-o, s-o uimesti, povestindu-i cum ai tras pe sfoara pe chelnari si cum sari noaptea pe ferestrele proprietareselor iubite.

- intelegi, ma, carloafa amorezata si scincitoare ? Cu «ista le faci praf pe Kantii si pe Schopenhaurii lor...Povestin-du-le emotiile prin care treceai cind schimbai galosii la usile cafenelor si cind luai din greseala umbrela de matase de sub palaria altuia... Lasa, ma Mihnea, ma iamoiitule, ma, ca te pun eu acum pe roate... ,si tu mi-ai dat pe Veve, si eu, puiule, sa vezi cum ti-o dau pe filosoafa asta... ,

si el calca si mai voiniceste, cu santiurile lui stralucitoare, la lumina becurilor. Mihnea il apucase strins de brat, dar fostul legionar din Alger era dus de-un avint prea din cale afara de navalnic, ca sa nu tirasca dupa el pe cel ce tragea de dinsul'cu, disperare. intre timp, fetele privisera de mai multe ori nelinistite 'inapoi. Ele cotisera din nou, pe strazi tacute si mai pustii, o data si inca o data, si urmarirea asta asidua si din ce in ce mai apropiata era vadit ca nu le venea deloc pe plac. Iutisera pasul si, la intervale scurte, vipera arunca in urma-i scinteiele negre ale ochilor ei infricosetori. insasi Arina, cind privi de asta data incoace, paru in lumina felinarului ca exprima o durere jignita, o ofensa brutala si nemeritata...

- De ajuns, Dumitre, nu mai merg un pas inainte.  se opri Mihnea hotarit.

- Nu vezi, ma nenorocitule, se infurie, celalalt, cum se uita acum cu toatele inapoi... ? Ce mai vrei, ma opacitule, mai mult decit atit... ? continua el, sincer nemultumit de atita nepricepere si lipsa de curaj...

- Totusi nu mai merg, ramase ferm Mihnea in loc...

Dumitru dadu plictisit din umeri si porni singur inainte :

- Urmeaza-ne, sa vii cind te-oi striga...

ingrozit, Mihnea alerga dupa dinsul. Dar cind il ajunse si-l apuca de brat,' Dumitru il respinse dintr-o smucitura :

- Esti caraghios pur si simplu... eu sunt ofiter, ba nefericitule... nu pot sa dau inapoi...

si santiurile isi tremurara nervos luciul reflexelor diverse sub calcatura indirjita a viteazului ofiter de administratie.

Urmaritele, care cistigasera putina distanta, traversau tocmai riul de lumina si de zgomot al Bulevardului Bratianu-Take Ionescu ; se angajara apoi grabite in adincul obscur si linistit al strazei Jules Michelet. Pasul vertiginos al lui Dumitru le ajunse din urma la jumatatea strazei scurte. Mihnea, disperat si mai mult fugind, se gasea cu mai bine de zece pasi in urma, cind fetele, toate trei ca la comanda, facura front interpelatorului galant. Vipera chiar avansa un pas si, in tul-burarea-i fara margini, Mihnea trebui sa constate ca era superba :

- Ce doriti dumneavoastra ? intimpina ea mareata pe indraznet...

- Scuzati... scuzati, va rog... domnisoarelor, ca v-am intrerupt din drum doua minute, raspunse Dumitru cu o siguranta de sine, pe care de buna seama uniforma noua si eleganta de pe dinsul o ducea la extrem (seara, cu albul ei inselator, ai fi crezut ca e chiar din garda regali), insa am avut placerea sa [va] vad adesea la Universitate si stiu ca sunteti studente...

- Ei, si ce doresti dumneata, domnule... ?

- As fi vrut, v-as fi rugat... va rog sa aveti gentiletea sa-mi permiteti ca sa va intreb daca... domnul de Istoria fi... daca domnul Radulescu-Motru... a... si-a inchis cursurile...

- Asculta, domnule, izbucni vipera nemaiputindu-se sta-pini... Te rog sa faci bunatatea si sa ne parasesti imediat, pentru ca altfel imediat chem sergentul... Auzi ce nerusinare ?... facu ea ridicindu-si miinile si fringindu-si-le cu disperare... Daca-ti mai permiti vreodata sa ne acostezi... relua ea, abia mai nemerind cuvintele, sa stii ca ai de-a face cu...

Indignarea n-o lasa sa termine.

- Informatii despre cursul domnului profesor Motru, care preda alt obiect decit credeti dumneavoastra, veti gasi la afisierul Universitatii, facu si Maricica mica, pe-un ton ceva mai conciliant, dar de asemeni cit se poate de demn si muscator.

si lui Mihnea ii paru nespus de dragalasa, cu capsorul ei blond si roz,-cu ochii ei albastri si ingeresti, facind pe ofensata. Arina nu spuse un cuvint tot timpul, desi tot timpul gitul si partea de jos a figurei fura prada unei mobilitati nervoase, fara putere de stapinire. Ramase necontenit cu capul in pamint si nu ridica ochii nici cind Mihnea, ajungind grupul, apuca pe Dumitru de brat si curma diferendul cu un pretext atit de debil si stupid, ca-l facu sa-si muste buzele mai tirziu...

- Ia lasa domnisoarele, domnule... eu te-am invitat la un ceai, nu sa-mi scandalizezi lumea din partea locului...

Dumitru ridea cretin si molfuz, iar fetele se intoarsera toate trei, tot ca la comanda...

Lui Mihnea, care trasese pe Dumitru, de circumstanta, in gangul cel mai apropiat, i se paru ca a reintrat definitiv in intunericul din care vroia sa iasa. si toata aceasta poveste, de

0 jumatate de an, singura pe care o tesuse si el din vis si roze, iata, esuase atit de lamentabil, in acest gang muced, negru si strain, linga acest ris idiot, care-si recapatase curajul si care rasuna in atit de infioratoare si sarcastice modulatii, intre zidurile reci si sonore.

- Nu ne e dat noua de filozoafe d-astia, ma minzule ! il mingiie Dumitru, confirmind satisfacut durerea descurajarei totale, infringerii definitive a lui Mihnea.

Iar acesta se tira mut si distrus, dupa pasul lui, fara vointa, dupa risul lui, inapoi, in lumea lor, in lumina si in zgomotul desucheat al orasului, cu nesfirsite mahalale, cu subsoluri suspecte de cafenea, cu gradini de vara imbracate in miros greu de carne fripta, cu valuri de vin astringent si cu vulgare cintece de tigani porcosi.

Intr-una din aceste gradini il atrase Dumitru si aci ii ineca trista lui dispozitie, cu ajutorul chilelor de vin si-al sticlelor de sifon si cu risul lui rasunator si iscat din nimic. in cele din urma izbuti sa-l inveseleasca, si Mihnea se umfla acum de ris, la gindul ce va pati bunul sau prieten cind se va reintoarce acasa, atit de tirziu si atit de afumat. ii povesti cum i s-a intimplat lui insusi, dar din delicatete se feri sa mearga cu destainuirile pina la chipul cum avusese loc impacaciunea cu Veve. Totusi Dumitru izbuti sa-l traga usor de limba si, curios, toate amanuntele acelea, in loc sa-l turbure, sa-l intunece, era clar, ii produceau nespus haz si interes. El insusi ii impartasi citeva amanunte picante si chiar, spre dimineata, ajunse cu altruismul pina acolo, ca ii acorda ingaduinta sa-l viziteze din cind in cind, chiar si in lipsa...

- inteleg, inteleg si mergi, facu Mihnea voios... Vrei sa mi-o pasezi iarasi inapoi... Nu, puiul meu, asta n-o s-o mai -vezi...

Fu rindul lui Dumitru sa se prapadeasca de ris :

- Nu ti teme, il asigura el... pina nu termin cu licenta, asta nu se va intimpla : trebuie sa fiu nebun, intelegi, casa, masa, fata, leafa merge... iti inchipui ca eu sunt imbecil ca tine sa scap asa comoara din mina ? si atunci, miselule, peste doi-trei ani, daca ai vrea sa-ti reocupi locul, bucuros iti rezerv tie prioritatea... daca nu, de ce sa nu fac serviciijl asta unui alt student tinar, plin de vointa si cu drag de carte... Dar parca vad, ticalosule, cum ai sa te tii de mine si sa ma implori...

si lui Mihnea ii placu cinismul celui mai bun prieten al sau ; fericit, intarit, luminat pentru vechea viata, pe care voise s-o paraseasca, ii jertfi iarasi citeva chile de vin si lovi, de fiecare pahar dat peste cap, cu pumnul in masa :

- Dumitre, fatul meu, te iubesc... cu tine alaturi, ma, ma resimt iarasi om, ma ! ma resimt de piatra, ma tipule...

si-i fu dat astfel lui Mihnea sa incheie acest an de activitate studenteasca, marcat pe listele examenelor atit de elogios, cu un ultim succes, a carui imensa valoare, nici atunci cind il repurta, nici mai tirziu, nu stiu s-o aseze la justa ei insemnatate.

Cum se urnea astfel pe inserat, timp si greoi, cu suflet mort, la amintirea serei de mai inainte, cind ochii cu misterios straluci ai Arinei pieirisera pentru totdeauna din viata lui din nou pustie, Mihnea intilni, in schimb, grabind, cu mers vibrind, de forme plinute, strinse in vestminte ramase cam mici, pe doamna Polixeni Nisipoiu. Ii banui chiar din urma identitatea si cind o depasi vazu ca nu se inselase. O saluta larg, desi necontenit ceremonios, si cu/ satisfactie atit de deplina, ca miscarea de surpriza si de ingrijorare de pe fata Po-lixeniei se prefacu deodata in zimbet nehotarit si neutru. O intimpina cu cea mai aleasa mostra din bogatia-i verbala, dar fu cu neputinta s-o induplece sa-l insoteasca doar un singur ceas pina la noua-i locuinta. Indirjirea ei atit de neclintita nu stiu pina la urma cui s-o atribuie ; faptului ca de mult n-a mai incercat s-o vada sau, ceea ce s-ar fi aratat mai grav desigur, ideei, care-l napadi in cele din urma, ca o incondeiase prea din cale-afara credulului domn Nisipoiu, in seara memorabila a celei mai dramatice parasiri de domiciliu din lunga-i cariera de chirias sentimental.

Orcare ar fi fost imprejurarea adevarata care determina pe coana Polixeni sa nu-l urmeze, Mihnea observa un lucru totusi : ca prezenta si insistentele lui au un pronuntat efect de inecata dar sigura revenire pe figura incapatinatei si ca zimbetul ei redevine, cu fiecare vorba noua si dulce, din ce in ce mai mieros.

Ataca atunci cu putere coarda sentimentala : ii sopti cele mai dragastoase cuvinte, o tutui si o implora pe "nume, isi aminti cu efuziuni de cea mai sublima multumire, misterele corpului ei, despre care ii declara sub greu juramint ca nu le-a mai gasit la alta femeie...

- Mergi, ii raspunse ea pe jumatate transportata... De aceea te-ai mutat la Balamance...

Mihnea isi duse atunci mina la frunte. Era luminat ! Ii dovedi, cu puteri de convingere redublate, ca s-a mutat anume la Balamance, pentru a fi tot de dinsa aproape, ca a dat necontenit tircoale chiar din prima zi prin fundatura, si ca in fiecare seara, mai ales la inceput, era rapus de jale ca n-a revazut-o... De cite ori nu avusese cu Veve discutii, ca-l intrerupea uneori cu vreun sarut, tocmai cind el era cu gindul la dinsa... Parca-i cetea in ginduri, meduza aceea, pe care in cele din urma a trebuit s-o lase, caci ridicase pretentii dc casatorie...

si la insistentele Polixeniei ii povesti, de-a fir a par, cum "nemernica il inselase" cu cel mai bun amic, cu fratele lui de suflet, noutate despre care coana Polixeni parea informata si pe care o primi cu un foarte semnificativ suris : "ma asteptam eu !" Asta cam ciupi putin amorul propriu al lui Mihnea, care inca de la inceput, din spirit de ingimfare, inclina sa-i dea pe fata toata surubaria ; dar o mai atenta scrutare a consecintelor imediate il facu sa lase deocamdata relatarile lui in prima forma, si chiar observa oarecare succes in poza de inselat...

Ba inca... Pentru ca la urma de tot coana Polixeni conveni sa-i dea intilnire, chiar miine, la dinsa acasa insa, la o ora dupa-amiaza. Galusescu, chiriasul odaii, era tocmai in provincie, unde trebuia sa mai ramina citeva zile ; plccase sa lichideze cu toata averea lui imobiliara, pe care o oferise coanei Polixeni, cu invoiala ca sa-l tina la dinsa pina la savirsirea din viata si sa-i faca atunci cele de moarte.

- La noi se simte nespus de bine, informa Polixeni mai departe pe Mihnea. Aproape i-a trecut de naduf si el crede ca-i port noroc... insa m-am gindit ce sa fac cu averea aceea dupa moartea lui si mai ales cum sa stau eu prin judecati, de cearta cu neamurile sale ? Am chibzuit ca e bine sa t.1-0 vinda singur si noua sa ne aduca banii ,.licizi'1... Ne-a scris ca a strins pina acum sapte sute de mii... mai are de vindut un petec de yie si va lua si pe-ala vreo saizeci-saptezeci de mii... Dupa care se va reintoarce...

Cit priveste pe domnul Nisipoiu, la ora pe caro i-o oferea coana Polixeni lui Mihnea, se afla la instructie, unde acum se gaseste tare ocupat. Abia daca vine pe la sapte-opt seara...

Mihnea avu grija sa nu se desparta de ea, pina nu lua si dete chezasie, prin colturi mai obscure, de ulite neumblate, citeva saruturi prelungi, care, avu limpede impresia, c-au sfa-rimat complect orice urma de pica in sufletul celei «rtit de dorite. Dar el nu prea stiu sa citeasca in ochii Polixeniei care de la un timp se stringea tot mai patimasa intr-insul, faciri-du-l sa doreasca venirea acestui minunat miine, cu cea mai teribila viteza. Ah, ochii aceia erau grozavi ; in ei se rasfrin-geau toata umilinta la care o supusese domnul Nisipoiu cind ii aruncase in fata scirbaciunile destainuite de nevinovatul baiat, toata indignarea obrajilor palmuiti, odata cu crincenele noutati, de lataretele palme conjugale : in ei ardea acum focul cumplit al razbunarei.

Sarmanul Mihnea, el care era convins pina peste urechi ca un sarut patimas, cum numai el se pricepe sa aplice pe buze rebele, e in stare sa topeasca orice sloi si orice rezistenta, de unde putea sti oare, biet provincial, cit pretuieste un dor de razbunare in sufletul unei fiice pur singe de fundatura bucuresteana ? Abia ajunsa acasa, rasuflind in suieraturi scurte de graba si de punere la cale a planului raspla-titor, coana Polixeni se si apuca sa marturiseasca sotului ei pricina intirzierei:

- S-a luat dupa mine, nu si nu, ca sa ma duc cu el... E, stai ca am sa te invat eu, mi-am zis... si l-am poftit aici miine la patru... i-am spus ca tu abia pe la opt daca te intorci... Asa ca fa ce-i face, roaga-te de domn consilier sa-ti dea drumu’ inainte, cum ti-a mai dat si atunci, cind cu parastasu bietei mame, de a vazut Galusescu cum ne ingrijim noi de morti, da de ai vii...

Domnul Nisipoiu strimba din nas cit priveste Galusescu ; potriveala cu acesta nu-i prea placea dumnealui si poate de aceea coana Polixeni tot aducea vorba de ea, ca sa-i vire mai adinc in convingere ideea ca propunerea a venit de la batrin. insa erau opt sute de mii de lei la mijloc, si-apoi juridiceste nu se arata nimic obscur in toata imprejurarea. "Captatia vointei", hm ! Asta ar mai fi fost ceva, daca era vorba de-un testament. insa in afaceri, coana Polixeni se arata condusa de-un bun instinct... ea pretindea bani lichizi si un act solid de danie cu compensatia unei bune intretineri... Mai era fiscul la mijloc care la daniile intre streini stoarce cu nemiluita pe daruiti ; dar raminea sa vina Galusescu cu banii, si atunci domnul Nisipoiu, care "nu se amesteca1, va trebui, vrind, ne-vrind, sa-si dea si dinsul o parere.

Cit despre noutatea cu intilnirea lui Mihnea, ea indispuse putin pe Nisipoiu ; insistentele aventurierului pe linga coana Polixenia ii trezira in adincuri vechile resentimente. insa stratagema sotiei sale il ului ; daca ea a facut asta, insemneaza ca e o strasnica femeie si conu Nisipoiu se simti mindru de ea. Reintoarcerea lui inainte de o anume ora si pedepsirea nemernicului treceau desigur pe-al doilea plan. Avea sa-i arate el, nu-i vorba, cu virf si indesat. Dar principalul era ca Polixenia rascumparase totul cu acest dracesc plan al ei ; sinceritatea nu-i mai putea fi pusa in nici o cumpana si domnul Nisipoiu fu acum sigur ca tot ce-i spusese ea privitor la aventura cu fostul chirias fusese adevarat ; canalia cautase s-o dobin-deasca prin toate mijloacele : cu ochii, cu gura, cu mandolina, pina si cu promisiuni de daruri. Dar o sa-i dea dumnealui miine un dar !... Ca slujitor al instructiei criminale, se gindi chiar sa ceara ajutorul fortei publice si sa-i trinteasca haimanalei un proces no. 1, sa stie cu cine-a avut de-a face... Totusi dupa prelungi dezbateri interioare, negasind o definitie legala, convenabila, pentru fapta ce urma sa se savirseasca, i se paru mai nimerita o chelfaneala amarnica si discreta, cu storurile trase si cu usa incuiata...

A doua zi dupa-masa, el depuse un zel fara pereche, tocmai ca sa-l gaseasca domnul consilier cu o buna treaba la activ si astfel sa poata obtine mai usor invoirea. Asculta aproape toti martorii, caci domnul consilier avea atita incredere in subalternul sau incit il lasa totdeauna sa faca toata instructia el singur. Punea intrebarile atit de mestesugit si transcria raspunsurile atit de clar, ca domnului consilier nu-i mai raminea decit sa iscaleasca. Totusi, pentru a nu-si eluda indatoririle, domnul judecator readucea invinuitii, le repeta intrebarile, le reamintea raspunsurile si, fara a mai intreba daca staruiesc in ele, se multumea sa ingaime un "asa e ?" pe nas, grabin-du-se apoi sa iscaleasca. Evident ca interogatoriile de insemnatate mai mare, sociala sau politica, erau lasate totusi pentru venirea domnului consilier.

Pentru azi insa erau la rind pe condica tot felul de lucruri marunte, pe care Nisipoiu se gindea sa le dea gata in trei-patru ore. Iata de ce se reintoarse la palat cu un sfert de ora inainte de unu... Daca pina la patru si ceva le da gata, la cinci e acasa ; tocmai bine, cind domnisorul, care ca tot domnisorul trebuie sa mai intirzie si el ceva, a sosit si e in plina verva de craidon...

si domnul Nisipoiu, care era acum la a saptea cercetare, intreaba inainte :

- Va sa sa zica nu recunosti ca ai savirsit viol asupra dumneaei Stanca Grigorie Patrulescu din fundatura...

- Nu, domnule procuror, a fost de bunavoie...

- Hm... de bunavoie... Baga bine de seama ce spui, baiete...

- Asa e, sa traiti, domnule procuror...

- Bine, atunci povesteste singur cum au decurs faptele...

Dar invinuitul povesteste fara ordine, taraganeste cuvin- tul, se contrazice. si coana Polixeni, de buna seama, n-o sa poata tine pe nebun prea multa vreme peste ora convenita...

- De ajuns, de ajuns, vrei sa incurci lucrurile dumneata, dar nu merge, sa vie un martor...

Cu aducerea indivizilor cari trebuiesc ascultati, domnul grefier gaseste firesc vreme sa-si arunce iarasi putin gindul acolo unde-l doare. Probabil c-o sa-l ia cu dulceata, cu cafea, cu diferite pretexte, dar numai sa nu banuiasca... mizerabilul...

- Numele d-tale...

Martorul isi fixeaza identitatea si domiciliul... Domnul Nisipoiu asculta distrat si trece cu mina lui raspuns cu raspuns in dosar. Ar vrea sa treaca mai repede peste toate aceste formalitati, dar constiinta profesionala nu-l lasa... Orice s-ar intimpla, peste ea nu poate sa treaca domnul Nisipoiu ; de aceea citeodata e nevoit, din cauza atentiei care fuge necontenit departe, sa repete intrebarile ca sa nu gresasca raspunsurile, sau ca sa le prinda mai adincit sensul. Astfel timpul se scurge mai repede, in vreme ce treaba merge mai incet... De aceea dumnealui cauta, mai ales acum, dupa patru, sa alunge orice ginduri straine de ancheta de fata... si cu toate acestea, gindurile vin, se intorc suparatoare, ca un stol de ciori plicticoase, alungate cu o zburatura fara efect...

- Va sa zica n-ai auzit nici un strigat de ajutor venind din tufis ?

- Strigat ?... strigat... domnule judecator, am auzit eu... da mai mult semana a gemat.

- Cum gemat ? De durere, vrei sa zici ?

- E, de durere pa dracu... d-asa durere sa am parte toata viata.

- Vorbeste cum trebuie, baiatule, aici le afli in fata justitiei. l' - Sa traiti, domnule judecator, ii placea... ca d-aia am zabovit si eu ca sa aud... ca, ierlati-ma, asa e omu... daca tipa ca din gura de sarpe saream eu, he, he.

Domnul grefier se misca nervos in scaun. Raspunsurile martorului nu-i plac si pentru ca lungesc discutia si pentru ca presimte in ele saminta de nesinceritate. si-apoi mai e ceva: mizerabilul o sa se grabeasca sa treaca la fapte. Polixenia atunci... hm, ce-ar putea sa faca ea atunci... ? hm... desigur... nu-i ramine decit sa invoace un binecunoscut si atotfemeiesc pretext, care o ia uneori si inaintea asteptarilor. Uite, lui Nisipoiu ii pare rau ca n-a stat de vorba mai pe larg cu ea, planu- ind din timp toate raspunsurile si miscarile care trebuiau facute in caz de intirziere... He, da ii da ei in gind...

- Cum zici dumneata ?... Care va sa zica striga ca dm gura de sarpe...

- Nu, domnule judecator, tocmai asta zic, ca daca ar fi strigat ca din gura de sarpe, saream eu... Pe cind asa, stam si ascultam ca o mu’...

- Asculta, baiatule, te rog sa raspunzi frumos aici : or nu striga... asta sa raspunzi dumneata, aici nu e timp de gluma si poveste...

- Mi-ati spus sa spun tot ce stiu...

- Dar despre ei, nu despre dumneata... Ei, spune acum... se vaita or nu se vaita ?

si batind cu energie in masa, domnul grefier zimbea luminat : He, ce sa nu-i dea ei in gind... Femeia e femeie... cind vrea ea...

- Pai aici e aici mestesugu’, daca-mi dati voie, dom’le judecator, rasuna si glasul martorului. Ala nu era vaiet, cum sa zic... de... cum sa zic... vatamatura.

- Dar cum era ?...

- Hm... femeia, nu stiti dumneavoastra... femeia e femeie... striga de placere si zice c-o doare... cind vrea ea...

Hotarit lucru, domnului grefier nu-i place citusi de putin acest bandit de martor, potriveala asta de vorbe, tocmai cu ceea ce gindea dumnealui, il supara si-l indirjeste si pina la urma domnul grefier izbuteste sa stabileasca deplina complicitate a informatorului cu invinuitul. Atunci rasufla parca usurat. Trebuia sa ajunga aci dintr-un imbold ceva mai amplu decit acela pur si simplu al stabilirei dreptatei : din nevoia de a restabili intacta sinceritatea femeii, pe care acest vlajgan nespalat si cu ochii colorati felurit vroise s-o zdruncine In sufletul lui. ii intocmi astfel mandatul de arestare ca un omagiu adus curateniei sufletesti a coanei Polixenii. Dar timpul trecea totusi si ancheta asta indelunga si obositoare a unui viol banal ca oricare altul nu mai fagaduia sa se mai termine. si dupa ea mai ramineau atitea cercetari inscrise pe condica... iar domnul consilier intirzia... E patru jumatate acuma si Mihnea Baiatu trebuia sa fi sosit... si martorul care venea la rind (asta mai ramasese !) era surd si nesigur... el nu auzise nici un strigat, dar vazuse oarecare cearta... Vazuse dupa gesturi si dupa buze... si dupa ce nelegiuirea se terminase... Probabil ivirea lui zadarnicise repetarea ispravei si de catre informatorul i-trodus in cauza. Insa nu reiesea din depozitia lui opunerea hotarita a femeii ; indivizii afirmau ca totul se petrecuse cu invoirea ei si diferendul pe care-l surprinsese surdul, se referea doar asupra unei neaj ungeri la o suma anticipat convenita...

Insa din atitudinea reclamantei, din infatisarea ei, din desperarea zugravita pe fata, din certificatele ce prezenta, se vedea limpede ca nemernicii minteau cu strasnicie. Prezumptiile erau puternice, dar marturiile insuficiente... si domnul Nisipoiu, pentru care primatul dreptatii era suprema datorie si tinta, se gasea cu totul incurcat...

- Alti martori n-ai mai avea de propus dumneata ?...

- N-as mai avea... de unde sa am ? seinei femeia, cu glasul inabusit, vazind ca biata ei dreptate incepe sa-i fuga de sub picioare...

He, daca ar fi avut el timp, domnul Nisipoiu ar fi luat din nou in clestele interogatoriului lui strins si drept pe haimanalele astea, care rinjeau imperceptibil, calme si satisfacute... Dai- era acum cinci fara un sfert... Haimanaua cealalta trebuie sa fi sosit de un sfert de ceas si... si trebuie sa fi inceput primele asalturi... Iar domnul consilier intirzia, peste fire si peste obisnuinta. si-n capul grefierului plutea intr-una, din ce in ce mai insinuant, rinjetul complicelui descoperit adineauri si introdus in cauza : "He, femeia, nu stiti dumneavoastra11... Iar timp si rabdare suficienta lipseau tocmai acum domnului grefier, ca readucind la adevarata lumina cauza ce tocmai se straduia sa descoase, sa poata alunga toate aceste banuieli infame si descurajatoare. "He... striga de placere si zice c-o doare"... Ei, dracia dracului, dar ce s-o fi intimplat cu domnul consilier ! ?."

Mihnea a sosit intr-adevar Ia fosta lui gazda inca de la patru... Coana Polixenia l-a primit tandra si decoltata, drace ! si cu niste ochi atit de sfredelitori !... L-a poftit in odaia primei lor bucurii, care servea si de dormitor si de sufragerie... Mihnea a intrebat-o putin nedumerit :

- S-a intors batrinul ?...

- Nu inca... dar daca te pomenesti cu el pe neasteptate ?...

si Mihnea a patruns in odaia departata de strada, nepasator si zglobiu, coplesit pina-n microscopice ramificatii, de senzatia aceea fireasca momentelor premergatoare supremelor si staruitor asteptatelor fericiri. Chiar de la inceput el sfarima, cu sarutari patetice si cu gesturi barbate, tentativa de lunga si de departe adusa conversatie a coanei Polixeni. Dar dinsa s-a tinut voiniceste dinaintea tuturor asalturilor ; l-a mustrat ca prea e grabit si prea merge de-a dreptul la fapta, ceea ce presupune lipsa unui sentiment propriu-zis, ci numai dorinta de satisfacere momentana. Dar el a protestat cu toata energia, explicindu-i cu o logica zdrobitoare pentru dinsa, si cu lux de sarutari si imbratisari, ca argumente palpabile, ca orice sentiment nu poate fi dovedit mai bine decit tocmai prin manifestarea lui, mai ales in ce-i priveste pe dinsii, cari nu sunt la prima incercare.

Argumentatiile ajung fatal iar la fapta, caci Mihnea are cu atit mai mult la indemina, pe masura trecerei timpului, pe cea mai solida din toate : posibilitatea revenirei domnului grefier... He, daca ea ar fi primit sa vie la dinsul, ar fi vazut cum stie el sa se poarte cu o femeie, pe care o atit de lunga trecere a timpului n-a izbutit sa i-o stearga din suflet... ceea ce insemneaza ,.ca amorul curat a vegheat totdeauna acolo". Coana Polixeni rezista desperata, si la logica si la fapta, dar din ce in ce mai putin stapina pe miscarile ei... si blesteama in gind pe d-l grefier... inca e sase fara un sfert. Daca e tont si imbecil ce sa-i faca ? Ar trebui acum sa-i traga o lectie sa-l invete minte... Hh !...

- Nu ma iubesti, nu ma iubesti, acum am vazut ! bolboroseste ea in nestire, pe trei sferturi zapacita, celui ale carui brate o string acum s-o inabuse. si-i scapa iarasi, sleita de puteri, refugiindu-se intr-un colt si rizind, ratacita, cu ochii pleostiti de torpoarea rutului destelenit.

Dar ochii acestia se casca largi, parca sa cuprinda mai bine in intelegerea lor ce se petrece in jur ; si deodata luminile lor tresar de grija si spaima. Mihnea si-a apucat palaria si se indrepta spre usa ; din dreptul ei saluta cu elcganta-i obisnuita, cu care a impresionat-o intr-atita la prima lor vedere :

- Scumpa doamna, regret foarte mult, dar a trecut un ceas si jumatate de cind am venit : e pericol si pentru mine si pentru dumneata... daca mai intirzii.

- O, n-avea nici o grija, geme ea sfirsila... Cind iti spun ca el vine de-abia dupa 7.

- Cu toate astea, face Mihnea inclinindu-se din nou... vad ceva schimbat in dumneata... Nu mai esti aceeasi de de-muit, aceea pe care am iubit-o cu atita putere de aproape... si de departe, in tacere...

Banuieste ! trebuie sa deduca fatal coana Polixeni. si asta din pricina tontului, a imbecilului, a dobitocului astuia, care intr-adevar merita toate coarnele din lume. si pe urma, ce dragut stie sa vorbeasca si canalia asta, de fata... Mizerabil, mizerabil, dar dragut... Oricum, daca domnul Nisipoiu si-a voit-o, ea ce poale sa faca ? Consemnul ei e sa-l retie...

- Ramii, geme ea din nou, moale, intinzind brate moi de ceara si lasindu-si pleoapele sa cada pe ziua din afara...

si un ceas intreg trebuie sa-l retie astfel necontenit. si inca un sfert de ceas. Pentru ca imbecilul, idiotul, timpitul, dobitocul, gagautul, dovlecelul dracului intirzie intr-una. Iar Mihnea n-ar mai pleca de linga aceasta comoara ascunsa, cum nu i-a mai fost dat alta sa intilneasca in viata... Dar el insusi este o comoara dulce, si coana Polixeni trebuie sa-l destepte acum ea din betie, si sa-l indemne sa fuga, pentru ca a sosit timpul de intoarcere.

- ti-am spus eu, pujsorule drag !... el nu vine decit peste sapte... tu trebuie sa ai incredere in mine... acuma du-te, du-te... si gindeste-te la mine toata vacanta, cum am sa fac si eu... si haide, haide... iaca, ultimul sarut... dar nimic mai mult... pentru ca as muri, daca ti s-ar intimpla cel mai mic rau...

Mihnea a iesit pe poarta, beat, clatinindu-se... Fericirea asta a fost intr-adevar potolitoare ; si cine-i poate spune lui daca mult visata doamna din lumea mare, sau cea mai teribil? vedeta de cinematograf ii poate acorda una la fel... ? Daca frumoasa si savanta Arina ar fi pulut sa substituie, cu toate farmecele ei aparente, unicul...

Ah, Mihnea trebuie sa recunoasca : incheie in chipul cel mai neasteptat, cel mai stralucit, si acest an universitar... Ah, delicioasa cenusareasa din Fundatura sapte Fintini, blagoslo- vita de Dumnezeu cu sfintul tau secret, astazi chiar c-ai intrecut toate marginile si toate asteptarile...

La al doilea colt de strada, Mihnea trebuie sa intrerupa dionisiacul sau ditiramb ; pe trotoarul celalalt inainteaza ca un cal de camion, grabit de bici nemilos, domnul Nisipoiu, caruia domnul consilier i-a trimes vorba la ora cinci sa continue toate anchetele, in liniste, pentru ca motive importante familiare il retin pina la 7. In orice caz sa nu plece, pina nu vine dumnealui sa iscaleasca...





Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 01
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 02
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 03
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 04
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 05
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 06
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 07
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 08
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 09
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 10
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 11
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 12
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 13


Aceasta pagina a fost accesata de 669 ori.