• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 11

Cu gest larg, de larga efuziune, de fericire, de recunostinta, Mihnea ridica palaria si saluta cu gest de tenor italian sub balconul primadonei... si d-l Nisipoiu se inabusa, tuseste, asuda si incurcat, orb, apoplectic... raspunde.

Aici, in incaperea asta racoroasa si muccda, Mihnea Baiatu are timp berechet sa perinde in amintire anii sai universitari... Penultimul se deosebeste tocmai prin aceste marunte, dar tocmai de aceea atit de numeroase intimplari, insemnate ori mcs-chine, de obicei vesele, in orice caz cu rezultat totdeauna luminos si fericit, dar care acum il revolta si-l dezgusta...

Iata, peste citeva saptamini ar fi sa se implineasca anul de cind coana Polixeni l-a poftit la dinsa sa se razbune crunt pentru miseleasca lui purtare si zizanie ; de cind deci, nestiutor si nepasator, Mihnea s-a virit in vizuina de fiara, crezind ca intra - si iesind intr-adevar ca dintr-o camara de paradis ! Timpul care s-a scurs de atunci - anul acesta din urma, an universitar care incepe in octombrie, cind plutesc in aer miresmele revederilor si se termina in iunie, odata cu teii, cu examenele si cu despartirile tandre - il infioara in schimb cu liniile lui putine, scurte si prea colturos zigzagate, oprindu-se brusc si ametitor in acest beci de temnita, cu ochiuri de fereastra in cerul albastru si dulce, taiat, in patrate ruginite, de puternice zabrele.

Mihnea priveste in acest trecut apropiat cu spaima si cutremur : dar, oricine ar putea vedea limpede la dinsul spaima si cutremur pentru ce-a fost - si nu pentru ce are sa fie. De urmarile care vor fi, cine stie, nu s-ar putea spune nici de ele ca foarte putin ii pasa ; dar el e inca, doar, sub semnul de groaza al acestor zigzagari de fulger, care inseamna ultimul lui an de viata in preajma universitatei.

Linia frinta de foc incepe desigur cu un punct luminos, vai, atit de luminos si de candid ! Era ceva in oras, in ziua aceea, nici nu se sileste sa-si aduca bine aminte ce... destul ca era una din acele zile cu freamat si multumire, in care se petrecuse un eveniment insemnat... Un doliu national, ah da... Destul ca lumea forfotea pe strazi sub soarele acela matinal, cald si dulce de toamna... se plimba vesela si fericita... sub mingiierea aceasta cereasca... Sau poate ca a fost atunci, cind cu schimbarea guvernului, dar astfel era de neinteles de ce strazile erau mai pline de femei, decit de barbati, se pare ; sau poate tocmai lui i s-a parut asa, din pricina acestui considerabil eveniment al vietei lui, care a intunecat atitea evenimente politice, cite s-au petrecut in toamna aceea, si care a tivit cu aur orice zi de doliu national...

I s-a intiparit in schim^b atit de bine si locul : era in Piata Palatului regal si tocmai da sa urce trotoarul Caii Victoriei, din fata Hotelului Metropol.

Nu trecuse bine o saptamina de la venirea lui in Bucuresti si tocmai facea planul cum sa vesteasca pe coana Polixeni Nisipoiu, a carei arzatoare imagine intima il framintase si-l naucise toata. vara... Batrinul Galusescu il incurca mai ales cu prezenta lui neregulata si poate chiar statornica in casa pe care si-o alesese sa-si duca restul vietei...

Cind deodata auzi, clopotel de argint, la un pas de dinsul, la un pas inainte, rasunind clar si precis, ca glasul de pe dru~ mul Damascului, in vuietul confuz al talazurilor de capete :

- Unde e ?... unde e ?...

Abia acum isi dadu seama ca drept inaintea lui, cu un pas inaintea lui, era Arina, cu talia ei zvelta si cu pasul ei saltat... intr-o parte era Maricica, intr-alta vipera, cu silueta fina si eleganta, intocmai ca a Arinei.

- Unde e, frate, unde e ?... rasuna din nou si mai tare si mai curios glasul Arinei... Unde este Mihnea Baiatu ?...

si ochii ei scormoneau prin grupurile dinainte, in vreme ce tovarasele de drum, care o avertizasera, nesimtit probabil, rosii si cu nasul in pamint, taceau chitic. Atunci, intr-o scaparare de intelegere, Arina intoarse capul infricosat incoace si ochii ei se oprira fericiti si ingroziti in ochii lui Mihnea. si-n aceeasi clipa un chirait salbatec, care intoarse toate privirile

incoace, rasuna in aceasta zi de doliu national, or de grava schimbare politica, sub soarele matinal si caldut de toamna, sub albastrul de-o puritate naprasnic de dulce, atit de fara de sfirsit si fara de prihana.

Pe urma pasarea speriata isi trase pe cele doua prietene linga dinsa si se topi strinsa de ele, ferita in risul lor abia retinut, in marea de capete. si Mihnea, care atit de putin se mai gindise la Teoria eroarei si la Istoria lui Fouillee, nu fu in stare, in acea clipa surprinzator de divina, sa ingiime nici un cuvint, nu avu prezenta de spirit sa se plece profund, cu un salut larg, raspunzind :

"Aici se gaseste robul vostru prea plecat, domnisoara !..." ...cum se gindi, abia hat pe urma, ca ar fi putut sa faca si venindu-i sa se dea cu capul de pareti ca nu s-a gindit la timp...

Al doilea punct luminos l-a gasit prin preajma Fundatu-rei celor sapte Fintini.

Era atit de limpede de priceput de ce Mihnea Baiatu avea drum, in ziua aceea, prin partea locului... dar lui i s-a parut uimitor de bizar sa se pomeneasca tocmai aci, infiripindu-se ca o a doua minune, din ploaia galbena de soare a dupa-amezei de toamna, cu Arina...

Venea cu Maricica din partea opusa, pe acelas trotuoar, si aveau sa se intilneasca fata in fata... Mihnea a dat drumul pleoapelor sa clipeasca repede, repede, pentru a sfarima vedenia, daca exista intr-adevar... si se minuna chiar, simtind cum i se amesteca surprinderea cu bucurie, ca a inceput sa fie bintuit de aceasta din ce in ce mai stapinitoare fantoma. Un semn fatal al vietei, care i se deschidea de acum inainte, in orice caz ! Mihnea stringea insa in zadar ochii. Orcit de scaldata in aureola prea galbena de toamna, Arina era Arina, copil frumos intrupat de raze, dar intrupat, viu, inaintind si adiind incoace prin invelisul minunat de maiestre linii si forme, melancolia vaga si dulce de vapaie calma, domolita de constrin-geri. si totusi, in tacuta mahala retrasa, genunchii ei superbi si inalti puneau in demersul lor, sub tivul fluturator al rochiei, un ritmic si neogoiat avint...

Fetele vazusera si ele pe drumetul care venea impotriva si consimteau, in schimb de priviri inveselite, ca o soarta vrea sa se pecetluiasca intr-un anume fel... Dar pe buzele Arinei pierise orice urma de zimbet si numai genunchiul ei continua sa-si zvicneasca inainte vointa de a nu sovai dinaintea oricarei

intimplari. Iar Mihnea, care auzise in adincul capului, rasu-nind ca sub o bolta cu ecouri profunde, categoricul comandament : "Acum ori niciodata' - se simti, intr-o clipa, iarasi las si imbecilizat, si toata dirzenia lui de a fi el insusi si fata de aceasta zina, coborita din turn de carti si ametitoare intelepciuni, o simti risipindu-se ca printr-o sita, cu fiecare nou pas cu care se apropia. Se agata deci cu disperare de ultima posibilitate, care mai raminea si se trezi rugindu-se, ca un prosternat dinaintea icoanelor, in pragul unui mare pericol : "Dumnezeule, Doamne ! Sa rupa ea zagazurile !... Sa ma intrebe ea, intii !... Dumnezeule mare !..."

si privind-o drept in ochii cari il priveau cu egala staruinta, ii ruga fierbinte, cu vocea clara a privirilor lui : "Haide, opreste-ma, intreaba-ma, divinitate coborita in calea mea..."

Minunea se facu...

Auzi si crezu ca e inca inchipuirea lui, care s-a intors za-natec din strinsele ei incheieturi : era vocea de argint, care rasunase in Piata Palatului regal acum citeva zile, rostind, stri-gind imprudenta si ametind ca o vraja, numele lui. Acuma, acelas glas, cu prelungi vibratii si adinci rezonante, il intreba calm si sigur, fara nici urma de sovaire, de invalurare :

- Domnule, daca nu va suparati de intrebare, poate stati pe aci pe-aproape... N-ati mai vazut pe drumul pe care veniti bilete de inchiriat ?... Iata, batem orasul de doua zile, eu si prietena mea, ca sa gasim o locuinta convenabila si ne e cu neputinta...

si ca la rostirea unui descintec, Mihnea se simtise pe data dezlegat de orice sfiala, liber de orice nod in git, dispus la cele mai mari fapte. Va sa zica nu-l intreba, intii si intii, daca a auzit cumva de filosofia posteartesiana sau macar de teoria eroarei. Ii vorbise in limbajul lui, iar acum Maricica incerca sa explice tot in acelas limbaj firescul acestei intrebari, facute fatal in conditiunile in care a fost facuta, pe astfel de vremuri, cind Capitala gemea de un exces considerabil de populatie si cind specula prospicia fara nici o jena, cinica si ucigatoare, prin toate colturile si in toate fundaturile ? Camere mobilate, domnisoarelor scumpe ? Haida, de, dars asta e specialitatea lui...

Cu o promptitudine de cuceritoare eleganta, Mihnea s-a aratat gata sa-si jertfeasca orice timp, orice ocupatie, pina nu va gasi o camera pentru Arina : Maricica n-avea nevoie, pentru ca statea cu parintii in' Bucuresti. Deocamdata Arina locuia la dinsa, dar tinea nespus sa aibe camera ei. Pina anul trecut locuise la camin ; insa acum, ca asistenta, nu mai facea... isi ceda locul bucuros pentru o fata lipsita de mijloace... Dar, in afara de asta, cu viata aceea de pensionat se plictisise :

- Vreau, domnule Baiatu, sa gust putin din aerul liber-tatei.. ah, vreau sa fiu student, cu adevarat - observati bine, domnule Baiatu, am spus student, nu studenta...

Maricica o certa in gluma pentru acest inceput de licente verbale si explica lui Mihnea ca e o nebunateca mai mult facuta decit nascuta, si care nu trebuia luata in serios. Dar spera ca in curind se va dezamagi de avinturile ei de libertate si va bate din nou la usa bunei prietene, sa imparta iarasi frateste mica-i camaruta...

Mihnea simtea cum curge in sufletul lui lumina peste lumina, cu fiecare din aceste revelatiuni. O, el se obliga sa alerge, sa gaseasca totul ; si chiar de a doua zi, porni in indirjita expeditie.

Arina dori sa-l insoteasca si drumul lor fu pentru dinsul o fericire intreaga. Fata insasi se amuza nespus de raspunsurile prompte, cu care improsca proprietaresele artagoase, de priceperea cu care stia sa le prinda slabiciunile si sa le scuture ifosele, si mai cu seama de curgjul, pe care prezenta ei i-l ridica la maxim, de a patrunde pretutindeni, de a pune pieptul dr-a curmezisul oricarei ostilitati, de a reprima glumet si pe loc orice incercare de ofensa. Camere se gaseau destule, care ar fi convenit, si ca infatisare si ca departare si ca pret, fetei. Dar proprietaresele se aratau de la inceput de o rezerva glaciala fata de domnisoare si de chiriase in genere ; asa ceva nu le trebuiau si nici perechi... in schimb, "pentru dumneavoastra singur oricind".

si iata-l atunci pe Mihnea, respingind, cu sagetile duhului sau acid, aceste omagii indirecte care, vrind, nevrind, trebuiau sa-l ridice in ochii tovarasei de drum, mai ales cind propuitoarea era vreuna din cele pe care le-ar fi preferat indata, in vechile si desele lui peregrinari dupa locuinta noua. Iar in ochii Arinei vedea cum creste grauntele recunostintei pentru hecatomba nesfirsita de atitea dornice priviri, pe care le spulbera cu dez- gustul lui. in cinstea frumoasei ocrotite, platonic dar indraznet ultragiate...

Era in elementul sau Mihnea Baiatu, iar seara, cind se despartea de Arina, lectura lui redeveni cartea lui Fouillee ; va veni vremea, teribilul soroc - el o stia destul de bine - cit de curind, de buna seama, ca sa dea socoteala si pe acest teren. Cu amintirile primelor lecturi, cu cetirile actuale, aduse chiar el putin vorba, pe o strada indepartata, pe unde statuse cindva inainte de razboi, de Heraclit, asta fireste in legatura cu trecerea timpului, dar cu excesiva grija sa nu se poticneasca de la inceput si gata sa visleasca intr-o gluma pregatita anume, pentru a schimba la vreme firul convorbirei. si o observa ingrijorat, desi se astepta la asta, ca fata accepta cu placere constatarea ca in conversatia lui, dealtfel destul de bogata, poate cadea din cind in cind si-un nume de filosof. Dar il opri hota-rila, cind el incerca sa recapituleze ce mai aflase aseara despre stravechiul intelept :

- O, nu, te rog... sa schimbam vorba, am pina aicea de filosofie, isi taie ea gitul cu dunga palmei... Daca admir ceva la dumneata este tocmai lipsa de pedanterie, desi varul dumitale mi te-a descris... mi te-a descris... ca pe-un latifundiar de studii .. imi place la dumneata naturaletea, vigoarea proaspata, nealterata definitiv de carte, viata, intelegi, viata...

Mihnea simtea ca innebuneste : zodia norocului sau parca se deschisese in cer si-si turna asupra-i continutul cu galeata. Se intrecu deci pe el insusi, dar fara a-si pierde cumpatul, sa intre neghiobeste intr-o veche ograda bine cunoscuta, de pe-a ca ivi poarta, doua bilete colorate imbiase pe fata...

- Le cunosc... erau neinchiriate si acum o luna cind imi cautam pentru mine... sunt ordinare... se grabi el s-o abata pe drum inainte...

La drept vorbind, dorinta intima a lui Mihnea era ca Arina sa nu gaseasca aceea ce dorea : cind lucrul era cit pe-aci sa se intimple, el chiar intervenea cu anume observatii critice, care o faceau indata sa dea indarat. Mai intii plimbarile in doi il fermecau pur si simplu, si-apoi in ele salasluia taria lui ; o camera gasita insemna sedere, vorba si, desigur, vrind nevrind pentru o fata atit de culta, filosofie... si-apoi nu intelegea prea bine aceasta indaratnica aplecare a Arinei spre viata, cum spunea ea. Ce libertate, ce viata mai dorea ? Nici macar nu-i trecea prin gind sa-i puna la indoiala puritatea ei, iar ca acolo, la Maricica, nici ca putea fi asezata la un mai bun adapost... De ce tinea atit sa-si paraseasca prietena, de ce se incapatina sa aibe o camera a ei, aparte, despartita de buna-i amica, de privirile parintilor ei... ?

O ispiti pe departe asupra caracterului celor doi batrini; dar Arina ii spuse lucruri atit de frumoase despre dragostea ce-o aveau de dinsa, de mihnire ca-i paraseste, ca Mihnea se simti iarasi ingrijorat... El vru sa-i marturiseasca, dupa lungi ocoluri, de intentiile lui cinstite si aduse vorba chiar de casatorie, declarindu-i ca asa, cu o fata ca dinsa, el n-ar ezita sa stringa cinstita si stramoseasca legatura, chiar asa pe loc, pierind din coltul acesta de strada, in care se gasesc, si luind-o direct la primarie...

- Da, dar acolo mai trebuie si martori...

- ii luam de pe strada...

Fata primi - Mihnea putu sa vada limpede - cu emotie si incintare, avintata, aproape directa lui propunere. Ochii ii exprimara toata recunostinta, dar buzele, spre spaima lui Mihnea, exprimara tocmai contrariul.

- Eu nu m-as marita, domnule Mihnea... si rizind, pentru ca-l vazu atit de consternat : sau cel putin deocamdata, nu stiu cit, nici nu ma gindesc la astfel de... banalitati, taie ea, cruda, in sufletul lui, privind cu satisfactie in profunzimea strazii, in care amurgul grabit de toamna semana primele neguri...

si Mihnea, care nu crezu o iota din spusele ei, suferi cumplit ca nu era franca fata de dinsul, ca odata gindul lui descoperit cu atita dezinvoltura, ea tinea sa-l invenineze cu astfel de mici contradictii si rautati inutile...

Toata dispozitia lui pieri ca prin farmec si fata acum tacuta, dar foarte dispusa, paru ca gusta cu nesat aceasta penibila tacere, aceasta teribila aducere la tacere a unui atit de zgomotos si de inventiv partener. Mersera astfel mult, tacuti, in negura crescinda.

- Strada Muzeului ! striga ea deodata, spre marea lui surprindere ca ajunsesera pe nesimtite tocmai aci. Dar asta e strada dumitale...

Era o strada scurta, tacuta si curata, Strada Muzeului. Ea vru sa stie care-i casa lui si-apoi dori sa-i vada camera...

O fata frumoasa, care declara ca nu vrea sa se marite, care doreste libertate, cit mai multa libertate si viata, viata, nespus de multa viata... si vrea sa vada, sa intre, la vreme de seara,

in camera unui holtei tinar si mester la vorba si fapta ! Nici ca s-ar fi putut pentru Mihnea o surpriza mai fericita, o bucurie mai fara pereche... si totusi se simti covirsit de durere, de-o imens de profunda deceptie, cind infipse cheia in usa si facu loc Arinei sa intre in camera lui... Deodata, cu lumina becului care navali vesela in oglinda si in sticlariile imprastiate pe lavabou si pe etajere, capul lui se lumina insusi :

- stii, ce, domnisoara Arina... iti place camera mea ? Sunt gata sa ti-o cedez...

Dar fata, careia ii placu totul de minune, refuza in ruptul capului... ii placea camera si vroia sa-l stie intr-o astfel de camera, unde-l va vizita si ea din cind in cind... Astfel va veni miine exact la ora asta, cind va iesi de la curs... Dar vroi ca el s-o astepte aci, sa nu vie, s-o ia de la facultate...

- Vreau asta, imi place ! ii taie ea de la incepui orice posibilitate de replica...

- Lasa, ca mai vorbim noi miine dimineata, surise el, amintindu-i ca, in orice caz, fericirea de-a o revedea i-o harazise ea, la ore ceva mai vremelnice decit hotarise acum, din nebagare de seama.

- Miine de dimineata nu te voi insoti si nici dumneata nu trebuie sa te ostenesti singur, iti interzic ! il ameninta ea cu degetul, in vreme ce el simti adincul gol in inima, gol infiorator de larg si de prapastios, pina la ora indepartata de revedere, pe care i-o daduse. Se mustra ca i-a amintit la moment nepotrivit si prea cu aer de siguranta de plimbarea lor matinala ; daca i-ar fi pomenit de ea la despartire, in poarta Maricicai, de buna seama ca ea ar fi acceptat-o ca pe ceva firesc, asa cum s-a petrecut intotdeauna. Dar cit se stradui s-o convinga, conducind-o acasa, sa-si schimbe dispozitia in privinta minunatei dimineti, pe care i-o rapea, ea se arata nestramutata : invoca grave pretexte, unul si unul, cum vazu asa de usor cu zdrobitul lui suflet, subrede si pripite, ca izvorite pe loc, dintr-o vointa subit si inexplicabil de rea si de obstinata.

si-a doua zi seara, cind camera lui inota in lumina fericirei, dupa o zi intreaga de mohorita si sfisietoare nerabdare, ceasul batu zadarnic orele si jumatatile atit de crincen dorite : ele se scursera cu tragica lor monotonie, excesiv de cruda si de chinuitoare, placida si indiferenta. Timpul atit de dureros si de neinduplecat, cind incepi sa-l simti, ii rinji lui Mihnea in fata, aratindu-i pentru intiia oara toata puterea si rautatea. ingrozitor cu fiecare clipa care vine in van, ingrozitor cu fiecare clipa care se adauga zadarnic nemarginitului neant ; calau cumplit la picioarele caruia te prosterni, sa nu-ti curme prea repede ferocele dureri, sa-ti prelungeasca tortura rafinata si nimicitoare ; infioratorul timp duse cu sine ultimele clipe, in care mai putea dainui vreo umbra de speranta...

infricosat la culme de cele mai nastrusnice si mai contrarii banuieli, Mihnea isi lua in graba pardessus-ul si glorioasa lui palarie tare. si alerga in pas gimnastic pina la statia de tramvai ; dar acolo abia rezista ispitei de a reveni tot in pas gimnastic pe drumul strabatut, la ideea ca Arina ar fi putut sosi in lipsa-i, prin capatul celalalt al strazei. insa ceasul, care-l chinuise atita, acuma il sfatui, cu aceeasi nepasare, sa nu-si mai faca nici o iluzie. Se arunca in tramvaiul care era gata sa-si inchida usile automate si schimba, la statia de legatura, pentru Izvor, unde locuiau parintii Maricicai, de parca l-ar fi gonit tatarii, ca-n vremurile cind parasea vreunul din restaurantele faimoaselor lui lovituri.

stia care anume e fereastra Maricicai si cind vazu lumina acolo, ii adie in suflet balsam racoros de alinare. De buna seama amindoua fetele trebuiau sa fie acasa ; si el inventa iarasi infinit de variate scuze, de asta data optimiste, si la fel de puternice ca si cele intunecate dintii, pentru nevenirea Arinei. O, miine ea va cauta sa bata cit mai devreme la usa lui, pentru a-si motiva absenta, ca o scolarita incurcata si rosie de prima ei abatere. Mihnea mai masura de citeva ori trotoarul in fata casei si-apoi, deplin asigurat de pasnice ginduri, noi, o lua agale inapoi.

, Noaptea crestea calma si frumoasa. Pe sub felinare trecatori grabiti gaseau inca timp sa-si arunce reciproc priviri de bunavointa ; mersul saltat or leganat al femeilor era in-timpinat si petrecut de ochi omagiali. Toti intiltiitii din seara asta se aratau bine dispusi si Mihnea se simti infratit cu toata lumea. Abia ceva mai departe, el vazu acea pereche care inainta la fel de zorita si dispusa, cum crezu la inceput ; si piciorul fin al femeii, jocul anumit al genunchiului pe sub pulpana fustei

ii aminti de ceva familar si drag. Acesta era pasul Arinei... iar femeia care avea pas la fel cu al ei... era... era parca ea... Arina...

In locul asta obscur, dintre felinare, era mai greu de distins un chip chiar la mai mica distanta ; dar era ea, Arina... era ea...

...la bratul unui necunoscut : un barbat, un tinar inalt si dirz, cu mijloc mladiu sub pardessus negru si taiat elegant, cu par deschis si cret sub borurile largi, de poet, ale feutrului negru.

Pasul lui Mihnea se abatu sub copacul apropiat sa le faca loc ; el insusi n-ar fi vrut sa fie vazut - si pe urma observa intr-adevar cu groaza ca n-a fost vazut... Salutul lui nelatimp si esuat, din lipsa complecta de energie, nici nu fu luat in seama; el revazu cu groaza acea privire straina, total absenta, acea privire pierduta in nemarginire, carc-i confiscase deplin orice libertate a gindului si-a sufletului, atunci cind o vazuse intii, asemeni cintaretilor fermecati, a caror trecere intrerupe orice vointa si orice activitate, ducind cu sine, pe note de flaut, spre necunoscutul fericit sau tragic, magnetizate, intregi suvoaie omenesti. Fata nu rostea o vorba : inainta ea insasi fascinata de propria ci putere. Tinarul inalt de alaturi ii spunea ceva si Mihnea nu prinse decit acest cuvint "intelepciune", care-i dobori definitiv sufletul pe pavajul murdar si dur.

si Arina nu reveni citeva zile in sir. Iar ol stiu sa sufere, cu indirjire si scrisnet, jaratecul tariei de a n-o cauta, nici macar s-o vada de departe. in seara cind ii batu la usa, el stiu bine ca e dinsa si-o fericire imensa il napadi pe loc si, totusi, nici dupa ce-i saruta mina, nici dupa ce schimba primele si inca multe cuvinte cu ea, el tot nu putea crede in realitatea nespusei fericiri. Ea incepu c-o scuza, care nici macar nu era, cu orcita bunavointa, plauzibila. Din mindrie, Mihnea vroi s-o accepte chiar asa, dar taria lui se frinse in cele din urma si necazul tisni printre dinti si prin sclipisul dur al ochilor. insa cel putin izbuti pina la urma sa si-l manifeste doar prin ironii amare si prin-zbucniri de ris seci si rele, de lama taioasa.

- Poate v-a vizitat un frate, sau poate un var... Eu cred mai degraba in rudenia din urma, caci palaria lui era de var...

Arina il masura adinc zimbitoare, dar repede zimbetul ei se topi in infinitul in care-i rataci din nou privirea. si ingrozit de aceasta departare fara de fund si fara de lumina, el se stradui desperat s-o aduca inapoi, ca de pe malul unei prapastii, cu vorbe blinde si glume pe care tot mai izbutea sa le gaseasca in sufletul lui stins.

Ea deschise ochi mari si poate se mira ca se gaseste aici. Apoi il privi cu mingiiere si prietenie si-i destainui in curgere lina si franca...

- A, de ce vorbeam ?... Da, de el... De Noel. Asa-i spunem noi si prietenii lui... dar in realitate il cheama Emanuel Maxim... a facut Medicina... L-am cunoscut la Maricica... era prietenul cel mai bun al lui Traian Stroe, logodnicul ei ; de asemeni doctor in medicina... Acum un an plecase din Bucuresti... dar acum a revenit... si-a gasit un loc la un spital, pe-aici...

- Probabil asistent al vreunui profesor... ?!

- O, asistent !... Traian Stroe a fost asistent... Acum e docent... Dar Noel ?

El ii marturisi cum a trecut din intimplare pe linga dinsii, dar se parc ca Arina si cu Noel umblasera mult pe jos de vreme ce ea nu-l intreba in ce loc anume i-a intilnit... Cind ii spuse ca a salutat-o si ca n-a primit nici un raspuns, ea paru foarte mirata :

- N-am observat deloc...

- Mi s-a parut un om grav si serios... si visator... intr-a-devar...

- Serios ?... si visator ?... il intrerupse ea uimita si privin-du-l mai atent, daca in ochii lui nu se ascunde vreo ironie.

Dar pentru ca el o privea la rindu-i uimit, ea zimbi iarasi golului aceluia strain, in care acum lunecau asa de usor ochii ei.

- Un singur cuvint am auzit din ce vorbeati... si pe-acela l-a rostit el... si cuvintul acela rasuna foarte potrivit sub o palarie asa de poetica... continua Mihnea, in mare stapinire de sine, tocmai pentru a-i dovedi ca nu-i pasa totusi, cu tot acest cuvint si cu toata aceasta palarie.

- Un cuvint potrivit ?... Ce cuvint ?...

- intelepciune...

- "intelepciune" ?... Asta e cuvintul ?

Mihnea incuviinta cu capul.

- si l-a spus el ?

- El, desigur...

- Cu neputinta... In conversatia lui nu poate sa figureze acest cuvint... si evident, nici eu nu-l puteam rosti, de vreme ce ma gaseam alaturi de dinsul...

Apoi izbucni in hohot mare de veselie : Noel a rostit cu-vintul intelepciune ? Iata, eu eram linga dinsul si n-am auzit acest cuvint...

si risul ei prinse si mai multa pofta de cl insusi, o ridica de pe scaun cu saltatu-i irezistibil si voios si o indrepta spre oglinda, sa-si stearga lacramile care-i zbicisera ochii...

- Noel a pronuntat cuvintul intelepciune ! batu ea voioasa din palme. Citeodata nu-l prea ascult, ca el vorbeste intr-una numai nimicuri si banalitati... si obraznicii desigur... Dar am sa-l pun sa-l repete : trebuie sa-i stea ca o tichie de margaritar pe uniforma lui de locotenent. El e ofiter medic... Dar in afara de medicina lui, pe care si pe aceea a trecut-o ca vai de lume, nu citeste nimic altceva - dac-o mai fi citind-o si pe aceea - decit carti de proasta calitate, cu hazuri lejere, pornografie si chiar romane senzationale ; ii plac filmele cu banditi si cele usor sentimentale, operetele si revistele, de care e foarte amator. E in curent cu toate cupletele, pe care ti le produce la moment, cu mult talent, si stie sa le sublinieze fin toate nuantele obscene. Iar cit priveste intelepciunea, cum spui dumneata, si filosofia, pentru el astea sunt obiecte de ris...

Mihnea asculta si privea ingrozit seninatatea cu care ea ii insira superficialitatea partenerului ei cu palarie de visator si mai cu seama opinia lui profanatoare despre filosofie. Bine, dar atunci ce vedea fata asta, imbuibata de carti si examene, in acest individ lipsit de fond si de seriozitate ?

si buzele lui Mihnea, studentul undecenal, exprimara atit de elocvent intrebarea, ca Arina ii prinse din aer sensul. Ceru o tigare si continua sa-si descrie prietenul, urmarind jocul nestatornic al fantasmelor de fum. E brut, dar natural, acest nebun. Lipsit de orice afectare si dovedind totdeauna o franchete adeseori suparatoare, dar foarte pretioasa. si de-un spirit atit de bogat, atit de original si inepuizabil, ca, incaput pe miini bune si energice, rapus la pamint si legat fedeles, stapinit, domesticit, in fine ca o supla si eleganta bestie vinata vie din jungla, prelucrat cu deosebita luare-aminte, s-ar putea transforma intr-un admirabil exemplar de.lux...

Ea lasa sa se risipeasca fumul de tutun, pentru a vedea figura lui Baiatu, si se aseza picior peste picior, dezvaluind pina la genunchi conturul fin, pe care ciorapul lucios il facea pe pulpa lunguiata ; ametit de priveliste, Mihnea isi intoarse privirea si asculta inainte, aiurit, cuvintul ei lenes, intrerupt uneori de fosnetul matasei negre de pe dinsa, cind intindea mina sa scuture scrumul tigarei in tavita...

- ...vezi dumneata, domnule Baiatu ? Noua ne trebuie carti si studii indelungi, examene istovitoare, ca sa ne regasim pe noi, ca sa putem fi noi... dar e uimitor cum baiatul asta, incult si salbatec, are un spirit, spirit nu e de ajuns, dar forta spirituala, atita putere de inventivitate, atita suplete de gindire, cu care poate face fata oricind celor mai dificile convorbiri, atita curaj si atita stapinire de sine in orice imprejurare ; sa-ti povesteasca el chipul cum si-a trecut examenele, e ceva uluitor! Nici cel mai umorist romancier n-ar fi putut inventa situatii mai dificile, cu rezolvari atit de mestesugite... Ei bine, el intra aproape intotdeauna in foc cu superficialele lui cunostinte, de care insusi isi bate joc, cum isi bate joc de intreaga lui persoana, cu o seninatate si cu o ingaduitoare ironie, ce te cucereste imediat... Ei bine, vioiciunea lui si-acest irezistibil farmec personal erau suficiente ca el sa iasa la liman oricind, evident, nu stralucit, dar onorabil... Da, domnule Mihnea, vei avea prilej vreodata sa stai cu el de vorba si ai sa-i simti acest farmec, incetul cu incetul... Dar cind se va invata cu dumneata, a doua 7.1, a treia zi. cu cit veti deveni msii familiari, cu cit isi va deschide mai larg sufletul, cu atit te va cuceri mai temeinic...

Mihnea holbase ochii la dinsa ; aflase ceva din trecutul lui propriu, aflase adevarul adevarat si acum vrea sa-l aduca pe departe, fin si matematic, la marturisire ? Nu, fata asta nu mai vorbea cu dinsul, ea vorbea fantasmelor tigarei sale si ochii ei luasera din nou directia aceea indepartata si insesizabila. si nesimtit ii veni atunci in minte risul dracesc al lui Dumitru din seara de pomina a urmarirei : "Filosoafelor astora spune-le de aventurile cu chelnarii si cu proprietaresele, daca vrei sa le interesezi cu ceva... Altfel, ce-ai sa vorbesti tu cu ea, ma nefe-ricitule"...

Arina continua :

...privind-o adesea, pe aceasta admirabila secatura, mi se deschide deodata inaintea ochilor privelistea celei mai insemnate parti a societatii noastre românesti... Printre, desigur, atitea exemplare solide si serioase, printre citeva chiar superioare, priveste imensa desfasurare a majoritatei : cita superficialitate, cit orientalism, cita lene si cit tembelism, cita necinste si incurie... si totus, cita inteligenta naturala, paradoxal! pe cit de primitiva, pe atit de rafinata... Cita subtilitate atavica de a face fata macar onorabil unui organism complex ca viata aceasta sociala...

Mihnea suridea vag si buzele-i jucau de nerabdare. Sta gata sa-i spuna : "Daca-mi permiti, asculta putin din biografia mea...'-

Dar Arina conchidea acum :

- ...Daca n-ar fi necinstea, ci numai superficialitatea, in-chipuie-ti te rog, nu atn fi noi infinit mai fericiti ?...

...nu, evident, nu trebuie sa-i destainuie deocamdata nimic de chelnari... dar de proprietarese... si-n special de menajul Nisipoiu...

- ...dar acum, continua Arina, strivind restul tigarei de marginea tavitei de sticla, mergi si mai departe si inchipuie-ti aceasta intreaga societate, scuturata si de superficialitate, intoarsa spre studiu si spre munca sincera si cu spor... Spune-mi atunci, cum vezi lumea noastra, tara asta... cind toti ca Noel vor fi in scoala, domnule Mihnea Baiatu, muncitori si cinstiti ca dumneata, ca varul dumitale si ca mine, cind vor fi in viata, dupa scoala, asa cum s-au comportat in scoala ?

Mihnea isi despaturi batista de la piept, din care fugira vagi urme de apa de Colonia, ca sa-si stearga sudoarea ce-i invada fruntea... Nu inca, nu era momentul potrivit de a-i destainui trecutul lui... Trebuiesc inca unele pipairi prealabile si asiguratoare... Ea vede in Emanuel Maxim un exemplar tipic de mari calitati spirituale, informe si inculte, zacamint pretios pentru considerabile posibilitati viitoare... Foarte bine, foarte bine... dar ce prefera acuma ?... un astfel de exemplar sau unul la fel, or aproape... insa trecut prin filiera prefacerei, a perfec-tiunei, prin studii mari si printr-o autoeducatie puternica a spiritului si a caracterului, asa ca Baiatu Mih... sau ca... in sfirsit... ca el... ca Mihnea, asa cum il vede dinsa acum... • •

- Totusi, grai el ragusit si aproape stins, totusi... in astfel de imprejurai-i mai sunt si alte considerente, care trebuie sa preocupe, daca nu pot fi socotite chiar ca primeaza... Bunaoara e posibil ca bunul dumitale amic Noel sa nu-ti fie atit de simpatic pre cit pare sa-ti fie, doar grafie acestei puteri spirituale latente, doar pentru acest filon aurifior, care zace in ascunzisul frumoasei si elegantei lui infatisari... Sper ca si aceasta frumoasa si eleganta infatisare joaca un rol extrem de important, trage mult in jos cumpana, in aceasta profunda simpatie...

- Profunda ? se mira ea, facind o schima nepasatoare cu buzele, dar lui Mihnea, care era cu sufletul la buze, nu-i scapa o umbra de nesiguranta si spaima ce-i dainui o clipa in ochi...

- Eu cred ca ar fi fericit sa-i propui sa fie domesticit de-o imblinzitoare atit de superba si chiar il invidiez considerabil ca nu sunt in situatia lui, pentru a avea parte si eu de-o asa educatie... Ah, sa ai o astfel de profesoara, de directoare, in viata si-n dedalul stiintei... de stapina ! se entuziasma el liric...

- Te inseli, daca-ti inchipui ca ar fi fericit... Dar nici macar nu se gindeste la asa ceva, pentru ca salbaticia lui doreste necontenit stepa ori jungla nesfirsita a libertatii. Mi-a spus-o verde in fata, ca nu ni-ar lua decit daca as fi foarte bogata... pentru bani...

- Ati vorbit despre asta ?... Probabil ca a citit in ochii dumitale sau a prins din vreun cuvint scapat ca nu te vei marita niciodata si a tinut s-o ia inainte... Cunosc acest tertip...

- Cum as fi putut sa aduc eu intii vorba ?

- si mai e o tactica si asta, sa declari dinainte tocmai contrariul de ceea ce ai dori sa faci...

- Nu, nu era nici o tactica la dinsul...

- Atunci cum a putut veni vorba de casatorie ? se interesa Mihnea intrigat la extrem...

- in sfirsit, ridica ea din umeri incurcata, la curtea lui asidua si putin cam indrazneata, am atras atentia ca la mine sufletul si corpul formeaza un tot indivizibil, pe care deocamdata, principial, l-am dedicai viitorului si necunoscutului meu sot.

- ...necunoscutului sot... parca spuneati... gemu Mihnea stins si infricosat...

- Spuneam... rise ea rau si ochii ei capatara un luciu metalic. cafe strivi pina in fund sufletul lui Mihnea... Dar se scutura parca de ceva greu si neasteptat si continua fireasca si voioasa : ti-am spus-o dumitale si as fi vrut sa i-o spun si lui... il provdcam astfel sa-mi faca propunerea, pe care eu aveam s-o resping... cu o deosebita savoare ; insa canalia parca mi-a ghicit gindul... si mi-a retezat-o scurt... ah, de-ai sti ce grozav instinct are aceasta fiara... ! In cazul asta, mi-a rinjit el in fata, intre noi doi orice drum e inchis. Atunci sa asteptam pe acest necunoscut ; dupa ce vei incepe a-l cunoaste, poate iti vei schimba parerea. Auzi ? facu ea la Mihnea, inveselita de atita rusine, ca si cind cine stie ce lucru extraordinar i-ar fi spus Noel...

- Il iubesti ! gemu Mihnea aspru si scurt, ridicindu-sc sufocat...

Dar ea rise scuturindu-se de aceasta absurda banuiala si se ridica la rindu-i, facind citiva pasi ca spre a se dezmorti. Totusi lui Mihnea nu-i scapa iarasi o umbra de ingrijorare in ochii ei.

- De unde deduci asta ? il intreba apoi destul dc serios...

- Dar nu se vede, izbucni el, aproape furios. Iata cum intrebi ! si iata cum ti se par extraordinare citeva simple obraznicii crase, fara spirit si fara rafinament...

Ea rise atunci fortat, pentru a-i dovedi contrariul, dar nemultumita cu atita, se apropie de dinsul, il lua de mincca pe care i-o scutura, il batu strengareste pe umar :

- Ma amuzi, tinere... Inima mea e tot asa de virgina ca si corpul meu... iti spun si dumitale cum i-am spus si lui... si voi ramine tot astfel, atit cit voi vrea cu... in orice caz, nu s-a ivit acela care sa ma determine sa fac pasul suprem, chiar in contra vointei mele...

- Rizi, rinji si el amar, dar esti ingrozita de ce se ascunde in sufletul dumitale...

Ea sovai un pas, parca izbita peste obraz, dar continua sa se apere cu strasnicie :

- Ce vorbesti aci ? ingrozita de ce ?... Doar a stat atita timp departe si nu i-am simtit citusi de putin departarea... Haide, haide, vad ca vrei sa ma necajesti, copile, dar nu vei izbuti, copile, copil din carti, copil din studii... rise ea iarasi sec, plim-bind degetele pe fruntea lui...

si pentru ca el continua sa rinjeasca neincrezator, agasata, indirjita, ea-i declara solemn :

- Te-asigur, daca inima nu mi-ar fi ramas virgina, acelasi lucru s-ar fi intimplat numaidecit cu corpul... Dar ce poti sti dumneata din toate astea ? cartea e carie si viata e viata, domnul meu... lamuri ea pe Mihnea Baiatu.

- Hm... vad ca revii necontenit asupra acestei discutii intre carte si viata, scumpa mea domnisoara... Cartea e doar o interpretare a vietei, a naturei... De unde deci aceasta distinctie si mai cu seama aceasta vadita marca de dispret, domnisoara doctoranda, asistenta la Istoria filosofiei ? se gasi gata Mihnea sa ia apararea stiintei si a filosofiei, aruncind in treacat o privire protectoare asupra modestelor teancuri de volume si cursuri litografiate, rinduite pe masuta.

- O interpretare, sau un sir de interpretari, care se contrazic necontenit si se anuleaza reciproc... Cind ti-e capul imbuibat de sisteme, ajungi, ca mai toti colegii mei, sa te simti obligat a cauta si tu pe-al tau, privind cu grija cogenialii de alaturi din banca, daca nu ti-a luat vreunul inainte... Avem o eflorescenta de supraoameni, mai ales la cursurile noastre, la filosofie, al caror surd necaz e ca de-a lungul secolelor s-au gasit altii cari sa epuizeze toate combinatiile ce se puteau face cu parerile si cu notiunile despre viata si univers... Cei mai stapini pe sine, ca varul dumitale, au plecat la Iasi sa faca pe salahorii; cel putin lucreaza cu bolovani palpabili si cu var si se bucura de-un rezultat evaluabil la prima ochire. Vreau sa spun ca nu mai asteapta consensul consacratilor... Iar intrucit ma priveste, scumpul meu prieten, facu ea intinzindu-se a somn si a lascivitate, cu miinele impreunate deasupra capului, ma complac Ba apreciez si sa compar bestiile aduse din jungla, ii flutura oa degetele pe la nas. Iata unde m-a dus in ultima instanta criticismul celor doua secole din urma. Felinele mele sunt creatii reale si suporta triumfal orice critica ; cel mult ramin incurcata asupra culoarei ochilor si a crinierei, daca te hotarasti cumva sa alegi...

Mihnea, reimblinzit, asculta cu auzul larg deschis. El prinsese din aceste destainuiri multe cuvinte si aluzii, care parura ca i se potrivesc chiar personal ; dar mai ales il impresiona proclamarea aceasta, fara inconjur, a falimentului cumulului de cunostinte artificiale, fata de valoarea intrinseca a exemplarului natural.

- Un noian de definitii ; se aprinsese in vremea asta Arina, facind rechizitorul filosofiei. Ca sa defineasca ce ? domnule Baiatu ? in ultima analiza ? Pe aceeasi splendida bestie, vitalitatea ei superba, eleganta-i desavirsita. Cine a facut opera asta de arta, cum a facut-o, si ce e opera asta de arta, cea mai inalta arta, daca a facut-o cineva ? si daca n-a facut-o, de unde vine si unde se duce ? Toti privesc in ei insisi ca sa-si raspunda la aceasta intrebare considerabila si eu privesc cu mila, cum isi scruteaza bietele lor "interioruri" incomplecte si schiloade. Ei au naivitatea sa creada ca adevarul e acolo, intr-insii, dar eu ma uit la adevarata opera, care nu se poate autocontempla, cum nu se contempla Gioconda or Venus de Milo. si imi place indiferenta bestiei, nepasarea cu care trece prin lume si, mai ales, cu care-si cheltuieste puterea-i spirituala, nativa, virgina, neschimonosita de nici o indoiala, de nici un scepticism, de nici o lasitate...

Mihnea o contempla, ascultind-o. Gindea : iata unde duc cinci ani de filosofie ! Sa admiri un pehlivan ca Noel ! Ah, dar si el era atunci la pret mare ! Pentru ca ea-l si pusese cot la cot cu Noel, fara a astepta si dovezile, pe care i le-ar fi putut aduce evident cu gramada, ca atributele ce-i acordase fals Baiatu Mih. nu-i conrupsese citusi de putin calitatile native. (Doamne, ce-o sa fie cind va afla ca Baiatu Mih, chiar o mintise si cind ii va povesti farsa formidabila cu potriveala de nume, cu examenul, cu conul Nisipoiu si cu toate celelalte !) Mihnea nu numai ca nu se mai simti obligat sa ia apararea Initierilor lui Faguet si a Istoriei lui Fouillee, dar chiar arunca o privire de compatimire spre masa, spunindu-le patetic cartilor, spre hazul ei si spre regretul lui imens, ca n-aflase despre asta inca de anul trecut :

- Ati auzit, dragile mele ?... N-am ce va face !... Pieriti rusinate dinaintea acestei profesoare, care va da cu piciorul, pentru ca n-ati contribuit nici cu o iota la frumusetea ei, de-savirsita de la Dumnezeu...

Arina facu haz mare de vorbele lui, incintata la rindu-i de complimentul indirect...

- Tradare, tradare ! striga si ea acuma, teatral... Prietena voastra cea mai buna va tradeaza, pentru ca nu sunteti bune de nimic... si rise fringindu-si in contorsiuni ametitoare mijlocu-i elegant...

Apoi deodata tipa scurt, ingrozita, de parca un sarpe si-ar fi ridicat capul dinainte-i. Mihnea ii prinse directia privirei... Se uita la ceasul de pe masa...

- Noua si jumatate ! Asta-seara ramin iarasi nemincala... Le-am spus ca maninc la cantina si ca voi fi acasa la zece... Dar pina atunci abia am timp sa ajung acasa... Haidem, haidem, sa ne grabim, tinere... Peste zece n-as suna la usa lor, sa stiu ca ramin toata noaptea in strada... Maricica e plecata in provincie de trei zile si va veni luni... Iar batrinii se culca cu gainile...

Mihnea se grabi sa protesteze. La urma urmei, nici nu se gindeste s-o lase sa se culce nemincata. Va lua masa cu el si apoi o va duce cu o masina acasa. Vazind ca intirzie, batrinii o vor mai astepta-o acolo, zece, douazeci de minute...

- Nu, nu ma asteapta. isi inchipuie ca am ramas la camin... Iar la camin, n-am sa ma duc neanuntata, asa tirziu...

Mihnea ii garanta totusi ca la zece, zece si zece, masina va stopa in fata casei Maricicai. Cu o masina, in cinci minute treci chiar si de fundul Izvorului. Iar aci, aproape, se afla un restaurant. tocmai linga statia de masini.

Convinsa pe jumatate, Al ina il lovea usor cu poseta peste brat :

- Grabeste, grabeste, tinere, continua ea sa-i dea titulatura de curind adoptata... N-ai sa poti rezista apoi, sa ma insotesti toata noaptea pe strazi...

- A, d-asta ti-este ?

- Lasa, lasa, nu te lauda... esti un carturar si-un tabielos...

- Ei bine, in curind vei vedea bine cine sunt...

- si admitind ca vei face acest sacrificiu pentru mine, nu voi putea rezista eu...

In fa(a restaurantului era intr-adevar un sirag de masini. Asta o incuraja sa intre. Dar aci ea protesta - ba chiar era gata sa se ridice - contra comenzei lui incarcate... insa, secundat de chelner, Mihnea putu s-o linisteasca. Totul va merge cu o viteza neinchipuita. Un tambalagiu adormit facu sa rasune coardele instrumentului intins pe genunchi si, dupa primele acorduri, un glas putin si de demult porni un cintec vechi si trist :

Te-am asteptat sa vii...

Sub caisul inrourat...

- Ah, pe asta nu-l prevazusem ! facu Mihnea plictisit... il cinstesc sa taca, se grabi el sa-si pipaie buzunarul vestei...

Dar ea-l opri :

- De ce ? mie-mi place... lasa-] te rog...

Apoi ea insasi transmise, prin Mihnea, muzicantului, ce vrea sa-i cinte. Cunostea un intreg repertoriu vechi, pe care Mihnea, slava Domnului, il stia de asemeni. Arina il cunostea din familia ei, cu multe fete de virste diferite si mama frumoasa. Astfel ca Mihnea o surprinse si-o amuza nespus, ajulind memoria cintaretului cu melodiile cintecelor dorite. Iar fripturile intirziau parca voit si vinul, intr-adevar bun ca si tambalul cu veche rezonanta, se intristau de-a binelea in fata acestei grabe. Timpul isi batu si el tambalul mai tare, din parete, cu zece lovituri, profunde si grave...

- Vezi ca nu m-ai ascultat ? il mustra ea... Fripturile sunt pierdute...

- Fripturile ca fripturile, dar nu-i pacat de vinisorul si de tambalagiul asta ?... raspunse el nefericit de perspectiva compromisa a unei nopti intregi de batut strazile, alaturi dc frumusetea asta ! stii ce, domnisoara Arino ? recurse atunci la o noua indrazneala, pentru a mai prelungi macar un ceas aceasta nesperata fericire, ramii ! Ramii, chiar daca esti putin obosita... iti voi da camera mea in primire si eu ma voi duce la un amic...

Ea refuza intii, desi era limpede ca propunerea ii suridea. Dar tambalagiul incepu, aproape la moment, intr-o frantuzeasca humoresca :

Que le jour m’est dure

Passe lom de toi...

si ea ramase subit si grozav de inveselita.

Dar era uimitor acest carturar de Mihnea, care stia atitea cintcce vechi si noi, atitea dansuri si, mai cu seama, care stie sa joacc atit de elegant... Pentru ca-n restaurantul aproape pustiu era loc berechet de joc, iar tambalagiul - "he, he, credeti ca sunt numai asa de moda veche, ia ascultati aici' - stia de minune ultimele slagare la moda. Arina era peste masura de in-cintata ; ea nu bause aproape nici un pahar intreg, dar veselia, miscarea si surpriza asta mai ales o imbatasera cu desavirsire. Degetele strinse lovira pe Mihnea peste obraz :

- si tu esti o fiara din jungla ! il tutui ea in vreme ce Mihnea ii saruta fermecat si izbinditor mina pedepsitoare.

in dans o strinse la pieptul lui, si sub arpegiile din ce in ce mai dezlegate ale tambalului, ei se iubira cu ochii si cu sufletul... Mihnea simti ca acuma este intr-adevar numai a lui... si el care credea ca minunea asia o va realiza doar Fouillee si Fa-guet si... si... si... dracu ii mai stie pe ceilalti !

Acasa, ea nu-l lasa sa plece. Se Irinti imbracata pe pat si-l sfatui sa faca acelas lucru pe canapea. Apoi vorbira si risera pe infundate pina a doua zi dimineata, cind el purcese, acor-dindu-i o jumatate de ora pentru gateala, tot la restaurantul din ajun, sa se ingrijeasca de aducerea cafelelor cu lapte. O ruga sa vie si-n seara urmatoare si astfel incurajata de purtarea lui excesiv de cavalereasca, ea petrecu la dinsul in primele trei nopti. in a patra, el refuza sa mai ramina, pentru ca vrea s-o slie dormind. si pentru ca ea nu vroia in ruptul capului sa se afle singura, Mihnea nu conveni sa-i implineasca dorinta decit dupa ce ea se va fi dezbracat ca la dinsa acasa si va fi intrat in pat ; el va astepta afara pe trotuar si cind va vedea ca se stinge lumina, va fi semn ca poate sa intre sa-si ia in primire canapeaua. Din acel moment, nici un cuvint nu va mai putea fi rostit de dinsa, decit raspunsul la buna seara ; in cazul cind ea calca invoiala, ca unul ce doarme imbracat, el se va ridica atunci si va parasi pe loc camera, ducindu-se la un amic apropiat... Dumitru Bobescu.

Lucrurile parura ca iau acest mers vreo cinci minute, cind ea pufni deodata, dar vazind ca el nu raspunde, isi acoperi fata sa-si inabuse risetele. El se forta sa ramina nemiscat, pina cind o simti, dupa respiratie, ca a adormit; atunci se ridica binisor si-o contempla in tacere la luminile felinarelor de strada, care se impleteau prin geamuri in jocuri de interferente. Pe urma adormi la rindu-i si oboseala celor trei nopti pierdute ii tinu lim-pla pironita de sulul divanului pina a doua zi de dimineata.

in ziua aceea era duminica, iar luni seara, la 11 si jumatate, trebuia sa se intoarca Maricica. Convenisera, ea sa vina si-n duminica asta sa doarma la dinsul ; iar a doua zi seara, sa mearga impreuna la terasa Otetelcsanu, unde aveau sa-i astepte logodnicul Maricicai si Emanuel Maxim. Ramineau aci, un ceas, pentru a se cunoaste mai bine - chiar anume, sa i-l prezinte lui Mihnea, il poftise Arina pe Noel - apoi plecau la gara cu totii.

Asa ca noaptea ce avea sa vina - tinuse el sa declare Arinei - va fi ultima lui noapte de fericire ; in cinstea ei

- pentru ca azi era duminica - mai aduse la cunostinta fetei ca din considerente de inalt ordin sufletesc e constrins s-o sechestreze toata ziua. Mersera impreuna la masa de prinz, reve- nira la dinsul, iar seara ascultara iarasi pe tambalagiul prieten, care isi permitea acum sa le cinte chiar ca unor insuratei ; si chelncrii ii priveau cu un astfel de inteles, dar singurul jenat de toata imprejurarea aceasta din urma era chiar el, Mihnea. Arina, in schimb, se simtea foarte dispusa, ba inca, ceea ce-o amuza mai mult, era tocmai timorata si caraghioasa lui jena.

In noaptea asta, Mihnea se trezise subit si i se paru profund de tiiv.iu. Tot timpul somnului se simtise gituit de impresia infricosata a unei lipse de presiune ; aerul i se parea rarit parca si sc rarea din ce in ce, impingindu-l spre o cumplita catastrofa. O mina ii scormonea inima in piept sa i-o stringa pina la ultima zbatere, iar fruntea ii inota in siroaie. Desteptat, aerul isi relua iar locul in camera, dar spaima lui din vis ii indrepta mina tremuratoare spre ceasornicul de pe masuta. La lumina felinarelor de-afara, putu vedea ca e 3 si jumatate si o bucurie nemarginita ii pompa vinele cu singe nou. Nu venisera decit de doua ceasuri, iar pina miine de dimineata, la zece, ea inca era a lui, ea respira inca aerul camerei lui, corpul ei va sta infasurat inca in cearsafurile lui, cu care miine seara el se va acoperi gol, gol. ca acuma dinsa, si se va rasuci in ele, adulmecindu-le prin toti porii, va stringe perna, pe care acum sta imprastiata cununa parului ei, la sin, ca pe o mireasa...

si se inalta intr-o mina sa-i vada capsorul adincit in somn, ingropat in perna lui, pe care miine noapte o va saruta si o va stringe la piept... Canapeaua scirtii prelung si dezagreabil si el isi retinu bataile inimei. Dar fata, al carei contur numai il ghicea de-aci, luind aspecte varii, imprecise si turburatoare la fiecare clipa, nu facu nici o miscare. El sari usor si papucii de pisla, singura toaleta de noapte, care si-o permisese in fata ei, in afara de pijama, calcara insensibil ca pasii de felina.

Se apropie de tablia patului si-si duse mina la frunte. Capul Arinei era in umbra, dar pe corpul ei, dezvelit si aproape gol, se incrucisau imputernicindu-se luminile vagi ale celor doua ferestre. Plapoma era toata cazuta intr-o parte, iar matasea neagra a camasei se ridicase cu desavirsire deasupra pieptului maseindu-i sinii, dar descoperindu-i arcul fin al pintecului. Mijlocul ascuns in strinsoarea chilotelor elastice nu preschimba nici cu o infinitezimala nuanta candoarea mistica a contempla- rei. Picioarele lungi si incrucisate la glezne isi descopereau complect superba lor arcuire ; ai fi zis o dansatoare cazula, dupa o excesiva intrecere cu ea insasi. Modelajul pierdut al rotulei contrasta enigmatic cu amintirea genunchiului neastimparat sub tivul mobil al rochiei.

Mihnea schimba de mai multe ori pozitia pentru a-si modifica perspectiva, complectind felurit imaginea divina. Dar la o intoarcere imprudenta, coltul Codului Pastion si Papadopol, care depasea bordura mesei, fu deplasat astfel dc soldul lui, ca intregul morman de carti de deasupra se narui pe podea cu detunet infricosetor de catapulta. Drept unica scapare, indiscretul, care abuza astfel de legile ospitalitatei, isi acoperi ochii pacatuitori si-si simti din nou gitul apasat de spaima gindului ca intentia lui ar putea fi, fara putinta limpede dc dezvinovatire, interpretata cit se poate de exagerat.

Astepta deci sentinta judecatorului suprem, care putea fi si capitala, dar care putea sa coboare pina jos de tot; din severitatea sau din indulgenta ei avea sa afle, incomparabil cu mult mai devreme decit ar fi vrut, sentimentul adevarat al Arinei pentru dinsul. Dar nu se auzi nici un cuvint, nici o miscare; Mihnea deschise ochii umpluti de lumina harului, tacerea echivalind cu o absolvire, sau poate, Dumnezeule mare ! o incuviintare.

Dar fala ramasese nemiscata si la fel de dezvelita ; si acest ultim indiciu ducea, mai mult ca orcare, la convingerea ca somnul ei" probabil, obisnuit excesiv dc greu, nu fusese tulburat citusi de putin de asurzitorul vuiet.

Dar atunci... ginduri haine si netrebnice bintuira prin capul lui, aprins deodata... El lupta cu indirjire impotriva lor si totusi ele izbutira sa-l determine, spre a-i dovedi cit de mari ar fi sortii lor de izbinda, macar sa inveleasca pe fata. Era doar singurul lucru decent, pe care-l putea face - desi animat de o intentie cu totul contrara - chiar cu riscul de a fi surprins. El savirsi gestul si inima i se strinse cit un purice, cind observa si de asta data somnul cu adevarat nespus de greu al fetei ; daca, aple-cindu-se spre figura-i, n-ar fi prins susurul aproape imperceptibil al respiratiei, ar fi putut crede ca murise. Mina incepu sa-i tremure si, ingrozit, dadu iarasi plapoma la o parte ; si nici acum, nici o miscare nu-i raspunse. Tremurind ca un paralitic, ii smulse chiar un colt intors, pe care apasa calciiul ei.

Abia de data aceasta fata gunguri ceva, care mugi ca in adinc de pesteri in urechile lui asurzite si-i clatina putcrnic nuntea ravasita ; dar nici o alta miscare, nici cea mai mica, nimic ; in ochii lui luci atunci flacara decisiva din ochii asasinului.

Se apropie ca un somnambul.

si fu de ajuns sa vada acum, in obscuritatea translucida, chipul ei palid, extrem de mirat, inotind in somn adinc, fara aparare, ca sa simta deodata rasucindu-i-se ceva in suflet, frin-gindu-se apoi intr-un sirag amar de dureroase icnete scurte... Cineva, ceva... se vaita parca in el... si simti fasii peste fâsii de rusine arzatoare smulgindu-i-se singure de pe fata.

isi racori fruntea de geamul plasmuitor de lumini fermecate si incet, cu minutioase precautii, acoperi, ca un avar satisfacut doar de priveliste, corpul nemaivazutei minuni.

Emanuel Maxim... Asta e Emanuel Maxim ?... Noel... Pff... Noel... auzi !?

Mihnea il considera cu vag suris prietenesc, la masa vesela, in mijlocul atitor mese vesele. Ei sunt asezati in fata estradei pe care se produc diverse numere de varieteu. Jazul bubuie si apoi se pierde in tremoluri bocite de saxofoane, ca jalea clarinetelor prin bilciurile taranesti. si toata lumea asta strident luminata suiera ineptia printre dinti or chiar prin ochi... Ur-neaza apoi un dans, fara melodie, dar care intreg e compus dintr-un fel de tact variabil, mestesugit adus si revenind necontenit, care va rasuna de acum inainte in urechile lui Mihnea intreaga lui viata : un cintec fara melodie, sau o melodie fara cintec, asemeni acelora pe care ti le sugereaza cineva, fo-losindu-se doar de podul palmei si de virful degetelor, cu care loveste necurmat intr-o tablie de pat... Asadar acesta e vestitul Noel... Ph... o, nu e nimic de disperat aici... o, daca nu e decit numai atita...

si Mihnea ride din ce in ce mai dispus si priveste cu anumit inteles pe Arina, care-l priveste la rindu-i fara nici un inteles. Noel spune unele glume benigne ; el nu pare deloc emotionat de prezenta lui Mihnea. Iar Traian Stroe, cu atit mai putin, ramine tacut si indulgent pe scaunul lui, privind binevoitor pe noul cunoscut. La fiecare spirit al lui Noel, care se pare ca e consacrat ghidusul companiei, el se intoarce spre Mihnea, parca l-ar intreba numai cu surisul: "ei, ce zici de asa ceva ?" si Mihnea suride la rindu-i de complezenta. Iar Arina pare putin nelalocul ei; ea nu ride la ghidusiile benigne ale lui Noel si ochii ei au acum intr-insii ceva dur si metalic. Mihnea intelege ca ea nu e multumita de penuria de spirit, din asta-seara, a exemplarului ei din jungla.

Dar ceea ce nu poate cu adevarat suferi Mihnea la Noel nu-i chiar parul acela la fel de cret ca al lui, insa blond-castaniu, nici ochii aceia albastri si dulci, dar pleoapele, pleoapele extrem de mari, pe care el le tine pe jumatate plecate si care au un ton al lor aparte, extrem de delicat si de femenin. si tot obrazul lui e delicat si catifelat, dar pleoapele acelea, mai ales cind ochii sunt inchisi, ii imprumuta un aspect de papusa de ceara proaspat modelata, pe care el il detesta, dar recunoaste ca, intr-adevar, poate fi ceva foarte impresionant. Din cind in cind Noel are si cite una buna. dar nici atunci Arina nu priveste spre Mihnea, cu aerul tacut si inveselit al lui Traian Stroe : "dar de asta ce zici ?"... si cu toate astea Mihnea isi da scama ca el ar putea fi si mai inventiv si mai hazos decit Noel ; nenorocirea lui e ca i-a ramas ceva in git, care-l stinghereste. O, daca n-ar fi Arina de fata, care parca l-a intepenit de tot, cu atitudinea plictisita si mai cu seama cu lipsa aceasta de deosebita atentie fata de dinsul sau mai degraba cu egalizarea asta a atentiilor ei fata de toti trei (ca si cind unul n-ar cintari mai mult decit celalalt pentru dinsa) o, s-ar fi simtit cu totul altfel aici ! Ar fi deschis pe loc si fara preget lupta cu acest duhliu sarac, care din cind in cind o mai nimereste.

Arina l-a prezentat pe Mihnea ca si cind ar fi prezentat pe Baiatu Mih. ; si asta il exaspera de asemeni pe Mihnea, ca Noel incuviinta alaturi de dinsul pe-un om indopat cu atita carte, cu un aer prea familiar, in loc sa se simta el incuviintat; in orice caz era revoltator cu lipsa lui complecta de jena, cind Mihnea si Arina nu-i primeau spiritele cu zimbete ; asta nu-l impiedeca sa faca altele, care de care mai proaste. Dar din cind in cind nemerea cite unul bun ; iar paliditatea aceea a tenului, si mai cu seama coloritul acela de-un liliachiu subtil al pleoapelor, trebuia si Mihnea sa recunoasca, ii imprumuta un oarecare farmec... mai mult feminin, si care contrasta, drace, cu pieptul lui pronuntat atletic, si cu statura aceea inalta si supla, cind se ridica.

"Fizicul, pur si simplu, a impresionat pe Arina !" isi spunea Mihnea desfidind in minte-i pe aceasta nula clovnesca, deopotriva cu aceasta filosoafa, captivata de luciul elementar al materiei... si, superior, Mihnea incepu sa se intretina cu masuratul la vorba, dar binevoitorul Traian Stroe, docent universitar.

Trenul Maricicai n-a sosit nici la unsprezece jumatate, nici la douasprezece si nici la unu... Necontenit tabla neagra a peronului isi schimba cifrele de creta si-i anunta sosirea tot mai adinc in noapte. Abia la doua jumatate, poticnitul si ratacitul pe cimpii a ajuns, varsindu-si ultima suflare de viata pe cosul scurt si gros. Dar, tragica imprejurare : Maricica nu se afla intr-insul.

Mihnea a simtit cum il napadeste fericirea ; s-a gindit indata sa propuna fetei s-o duca acasa, la parintii Maricicai, cu masina ; va lasa pe cei doi juni pe drum si-apoi singuri si cu norocul lor vor coti fericiti spre strada Muzeului. Dar un ascutis rece s-a infipt numaidecit atunci in mijlocul acestei imagini luminoase : daca vreunul dintr-insii, bunaoara logodnicul ei, sta in apropierea Maricicai ? - sau daca baietilor le vine cheful, cavaleri ce se gasesc, sa insoteasca pe Arina in corpore pina la poarta sa ?

Mihnea isi rostogoleste planul pe toate fatetele spre a evita orice eventuala neplacere, in vreme ce Arina se indeparteaza grabita cu cei doi amici. Mihnea i-a ajuns din urma, fara ca talentul lui strategic sa fi facut vreun progres. Arina pare voioasa si imprejurarea o amuza ca de obicei; si incepe sa tachineze pe Mihnea, pe care-l va sili sa colinde cu ea toate strazile pina miine dimineata, pentru ca la ora asta, a spus-o, n-ar suna la parintii Maricicai chiar daca ar taia-o cineva in bucati.

- Te voi urma ca un ciine, credincios, o asigura el cu promptitudine, tragind cu urechea si cu coada ochiului sa vada nu cumva cei doi dau semne de dezertare, de la o astfel de plicticoasa perspectiva.

- si eu te voi urma, dar scuzati, nu ca un ciine ! rise deodata Noel.

Arina si cu Traian Stroe nu-si putura retine zimbetul, iar Noel, pentru a arata ca nu pune pret pe rautatea lui, se grabi sa adauge :

- Dar mai bine te somam noi sa ne urmezi, dumneata domnisoara, la "Rusi", pe Doamnei, sau daca nu la "Ducibar".

Propunerea paru ca nu suride lui Traian Stroe. Miine e foarte ocupat la facultate ; totusi ce poate sa faca ? ii va insoti...

Mihnea intervine atunci cu o opinie serioasa, domnisoara Arina ar putea fi condusa foarte bine de toti, la doamna si domnul Trucinschy, de pe strada Muzeului, no. 3, unde, dupa o lunga cautare, si-a gasit camera de locuit ; cu toate ca si-a anuntat viitoarea proprietareasca ca-si va ocupa camera abia joi, totusi camera e libera si angajata ; doar a dat si acont...

- E drept ca ora e cam nepotrivita, dar gazda mi se pare ca ti-a spus unde poti gasi cheia, infrunta el drept in ochi pe fata care-l privea uimita si infricosata de curajul si aplombul cu care-i vorbea...

Ea nu indrazni sa priveasca la ceilalti doi, dar Mihnea continua, hotarit si logic :

- Astfel, presupunind ca o sa mergem la "Ducibar", cum o sa te prezinti miine dimineata obosita, acasa, la parintii prietenei dumitale sau la camin...

si Mihnea ii poruncea cu ochii incordati sa incuviinteze si sa-i multumeasca zgomotos, pentru o propunere atit de fireasca...

- Ai dreptate, ingaima ea, cum o sa ma duc miine, asa, la oamenii aceia... ? si-apoi, n-o sa tina nici acolo deschis pina la opt...

Ochii lui Mihnea se destinsera si zimbetul izbinzei ii inflori discret in colturile buzei.

- Atunci, o masina ! tipa el...

Dar tot atunci, Emanuel Maxim, care se oprise ceva mai departe, cu spatele la un felinar, flutura de asemeni zimbet si veselie din ochii lui albastri luciosi... El incepu o frintura de cintec, usor suierata parca intr-o vaga deridere, printre buzele strinse... si o porni domol... Traian Stroe il privi uimit, apoi zimbi si el si facu un pas dupa dinsul.

- Nu pot sa intru asa de tirziu la madam Trucinschy, reveni atunci Arina, complect pierduta.

- Bine, dar daca ai intrare separata si ea doarme... ? se indaratnici Mihnea cu desperare. Ce spuneti, domnilor, de ideea mea ? ii infrunta el cu cerbicie. Nu e cea mai buna ?

Noel isi intari suieratul, iar Traian facu semn ca Arina poate decide...

si Arina, pe care Mihnea o simti tremurind si pe care lumina cruda a zilei ar fi descoperit-o rosie ca focul, decise :

- Merg la Traian, pe care-l rog sa va pofteasca si pe dum-nevoastra... Cum e obosit va putea sa se odihneasca, iar noi vom vorbi incet sa nu-l deranjam si vom fuma pina la ziua...

- Perfect, se aproba ! striga din fruntea micei coloane Noel, fara sa se intoarca.

Iar Traian Stroe se grabi sa se declare fericit amfitrion :

- O, dar nici nu poate fi vorba de somn si de,dormit. Vom veghea cu totii pina la ziua : am un lichior strasnic si niste tigari de Macedonia, mi le-a adus cineva de curind, o minune... si cuprinzind pe Mihnea pe dupa sale :

- Esti al meu, domnule Baiatu...

Dar contrariat si palit de o amarnica incapatinare, Mihnea prezenta ingaimat un pretex de refuz. si vazu bine, Arina ii arunca o cautatura fugara, rizatoare si rea...

Abia peste trei zile veni Arina la dinsul, seara la opt. O astepta tocmai, asa cum o asteptase zadarnic toata ziua aceea, asa cum o asteptase zadarnic in ajun si rasajun ; banuia, credea, stia ca totusi ea va trebui sa vina.

Dar a avut taria sa n-o caute ; numai intr-o doara, chiar marti dupa-amiaza, s-a dus in vizita la Traian Stroe. Nu pentru ca ar fi fost ingrijat de ceva sau curios sa afle de la el cum si-au petrecut cu totii noaptea ; ci numai, evident, pentru ca prea-i refuzase invitarea fara un motiv bine rotunjit in ajun si baiatul asta solid si serios, care-i lasase cu adevarat o atit de simpatica amintire, trebuia, fara doar si poate, asigurat din parte-i de cfele mai bune sentimente.

A sunat deci la Stroe : a iesit o servitoare a proprietarului, care apoi a reintrat sa anunte. insa in locul lui Stroe a aparut Noel. Mihnea si-a strunit in suflet surpriza neplacerei si poate a unei temeri imprecise, dar grele si stapinitoare ; dar a facut loc pe buzele lui surprizei false de placere si fericire...

- Nici pina acum nu v-ati mai dus acasa ? a ris el aspru si ragusit, desi cu o puternica, o prea puternica emisiune de note rizatoare, menite sa acopere dezastru-i sufletesc...






Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 01
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 02
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 03
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 04
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 05
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 06
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 07
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 08
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 09
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 10
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 11
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 12
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 13


Aceasta pagina a fost accesata de 672 ori.