Autori > Anton Pann


Copaciul si dovleacul



Pe langa un copaci mare
    Un dovleac, din intamplare
Primavara rasarise
    si pe dansul sa suise,
Care intr-atat crescuse,
    incat varfu-i intrecuse,
in lung si-n lat sa-ntinsese,
    Ramurile-i cuprinsese,
si pretutindeni umpluse
    De dovleci care facuse.
Deci cu aceasta iestime
    Vazandu-se la inaltime,
incepu sa se mandreasca
    si zicand sa se faleasca:
- "Vezi, eu numa-ntr-o vara
    Cat crescui si tot cresc iara,
si tu copaci din vechime,
    in suma de ani multime,
D-ai fi crescut voiniceste,
    Precum si vrejul meu creste,
Mai, mai ajungeai la stele,
    Dupa parelele mele."
Iar copaciul cel cu minte
    I-a raspuns aste cuvinte:
- "Ei! te lauzi tu acuma,
    Ca inca n-ai vazut bruma,
Dar cand va da si zapada,
    Atuncea esti jos gramada!"

Gandeste la viitoare
    si la cele-ntamplatoare.
Nu te inalta cu firea
    Pan' nu cerci nenorocirea.


(1841)





Copaciul si dovleacul


Aceasta pagina a fost accesata de 443 ori.