Autori > Anton Pann


De cand ploaia cu carnatii




Demult, in vremea uitata,
O muiere cind dregea,
De barbatul ajutata,
Cele de lipsa-n argea,
Sapind ei din intimplare
La iepe sa faca loc,
Au dat peste o caldare
Plina cu galbinet foc.
O scot d-acolo indata,
in casa sup pat o duc;
Fiind si o groapa gata,
Aici iara o astrunc,
Zicind barbatul muierii:
– Sa taci, nevasta, cit poti,
Ca de vor afla boierii,
Ni-i ia indata pe toti.
Ea fiind ca intr-o parte,
Fara de creieri in cap,
Ca tot asa seci au parte,
Alti mai cu minte nu sap,
Sa taca mijloc nu fuse,
Taina inima-i rodea,
s-apucind, sori-sei spuse
Ca ea o tacea gindea.
Soru-sa si ea indata
La barbatul sau a spus,
si el, fara judecata,
De frate-sau n-au ascuns.
Frate-sau la altul iara
Sa o spuie au putut
si asa mai toti aflara
si tot satul au stiut.
Deci cel ce gaseste banii,
Tragind c-urechea prin sat,
Vazind ca stiu si dusmanii
De ceea ce s-a-ntimplat,
Pricepu ca vestea asta
De la altul n-a iesit,
Ci chiar proasta lui nevasta
Ar fi spus-o negresit.
si atuncea cum fusese
La un bilci cu alti barbati
si cu sine adusese
in traista niste cirnati,
Vine in graba acasa,
Sa face speriat nespus,
Striga nevasta sa iasa,
ii arata un nor sus,
Zicind: - Luai la tirg veste
De la oameni invatati
Ca norul ce vine este
Plin de ploaie cu cirnati,
si cum ca vin le e teama
Niste pasari dupa el,
Cu aripile d-arama
si cu ciocul de otel,
si dau toti cu socoteala
Ca de multime ce sint,
Viind intr-a lor iuteala,
Vor face rau pre pamint.
Nevasta-ncepu sa zica :
– Ce spui ? asa sa traiesti!
Aoleo ! eu mor de frica,
Tu, frate, sa ma pazesti.
El necajit ii raspunde :
– Ce sa pazesc mai intii?
Tu mai bine te ascunde
si eu singur sa ramii.
– Unde ? unde, fratioare?
Zicea tiindu-l de briu.
El zicea sa se pogoare
Aci-ntr-o groapa cu griu.
Aceasta ea o si face.
Puind o scara curind,
Intra-nlauntru si tace,
Speriata, tot tremurind.
Barbatul sau c-o prajina
Gura gropii-ncrucisind,
Arunca o rogojina,
Peste ea mei presarind.
Gaini, curcani navalira
La meiul cel rasipit,
Ciocamra, bocanira,
Pina cind s-a ispravit,
Facind pe biata muiere
Sa creaza ca au plouat.
incepu el sa si zbere,
Ca cind ceva l-a muscat,
s-alergind cu graba mare,
Scoase caldarea pe loc
s-ingropind-o-n departare,
Lipi pamintul la loc.
Deci dupa ce trecu norul,
Mergind, groapa a deschis
si in mina cu toporul
Catre nevasta a zis ;
– Ai, acuma iesi afara,
Ca eu facui ce facui,
Ma luptai pina zbuiara
si apucai ce putui.
Ea, iesind ingalbinita,
L-a-ntrebat ca l-a muscat?
El i-a zis: - Fii odihnita,
Cu securea am scapat.
il mai intreba ea iara :
-Dar vrun cirnat ai rapit ?
El i-a raspuns: - Dara, dara,
Vro cinci am capatuit.
– Unde-s, neica? mai sint inca?
Vesela il intreba.
Dar ce-o sa-i faci? sa maninca?
Sa frig vreunul, au ba ?
– Frige, frige, zise, puica,
Sint buni ca orce cirnati,
D-am avea sa bem si tuica,
Ar fi si mai minunati.
Mai scoase el din desaga
si o lipie pe loc,
Zicind: - sezi, nevasta draga,
Sa mincam pe linga foc.
Ea mincind intreba: -Neica!
Dar si lipii a plouat?
El ii zise: - Ba nu, leica,
Alta potca s-a-ntimplat,
Ispravnicii azi batura
Pe zapciu pentr-o belea
Tot cu lipii peste gura
si inapoi le-azvirlea.
Eu vazind ca toti luara
Care-n mima le cadea,
Abia si intr-a mea gheara
Asta o putui vedea.
Dupa ce facu el asta
Bazagonie atunci
si isi fermeca nevasta,
Cun momim si noi pe prunci
Trecu vreo citava vreme
si la zapciu fu chemat.
El iar fara a se teme
indata s-a-nfatisat,
Caruia-ncepu sa-i zica
Cu un ton foarte rastit :
– Cum tu de n-ai nici o frica
Sa tii ceea ce-ai gasit?
Nu stii ca de stapinire
Avem strasnice porunci
Pentru asa tainuire
Ca sa pedepsim cu munci?
De aceea nu ascunde,
Ci scoate tot la maidan,
C-apoi de nu, vei raspunde
in cazne pin' la un ban.
Iar el de aste cuvinte
Fara a se-nfricosa,
Cu coraj stind inainte,
Urmeaza a zice-asa :
– Boierule! mie napaste,
Poti sa-mi faci orice urit,
Eu pentru vorbele aste
Cu gresala sint pirit
Ca de gaseam vro comoara,
Era altfel sa ma port,
Iar eu nu am nici de moara,
Umblu de foame mai mort,
Cine m-a vazut in viata
Vrodata sa gasesc bani?
Sa vie sa stea de fata,
Sa vaz, care-mi sint dusmani?
Pira cere si dovada,
Oameni buni de crezamint,
Ca asa pot o gramada
Sa vorbeasca numa-n vint.
Atuncea zapciul pune
Pe pirisul la mijloc
si catre el zise : -Spune,
Cum l-ai vazut s-in ce loc?
– Eu nu-l vazui, el raspunse,
Ci numai am auzit.
Vecinul lon imi spuse
Cum ca el l-ar fi zarit.
El dar sa vie in pripa
La slujitori porunci,
Pe care numa-ntr-o clipa
il adusera aci.
I s-a facut intrebare,
si el iara a raspuns
Ca l-a vazut i sa pare
Alde nea Stan pe ascuns.
Viind Stan, spuse pe altul,
Altul p-altul arata,
Pina cind strinse tot satul,
si pe toti ii cerceta.
in sfirsit dar vorba asta
Din om in om s-a-nfundat,
si afla ca chiar nevasia
Sori-sii au aratat.
Deci pe ea dac-o aduse,
Afara pe toti a dat,
si la-ntrebare o puse
Cu un mijloc delicat,
Zicind: - Eu aflai prea bine
De banii ce i-ati sapat,
Dar voi ca si de la tine
Sa auz cuvint curat.
Barbatul tau o caldare
Arata c-ar fi gasit
si altii fac aratare
Ca doua sint negresit.
Tu dar spune adevarul
si nimica mi feri,
C-apoi te trintesc ca marul,
De nu vei descoperi.
Nevasta, de spaima mare,
Cu gind a se apara,
incepu cu tremurare
inaintea-i a jura
Cum ca numai o caldare
Au fost scoa ei din pamint
De mai mult ea stire n-are
si sa nu dea crezamit,
Zapciul ii zise: -Bine,
si el tot asa mi-a spus,
Eu ma-ncredtntez pe tine.
Dar acum unde i-ati pus?
– La noi supt pat, ea raspunse.
si zapciul trimetind,
Peste tot locul strapunse,
Cu sapele cautind.
si negasind, chema iara,
Pe barbatul ei aci,
Zicind: -Te voi pune-n fiara
si asa te voi munci;
Nevasta ta dreptu-mi spuse
si tu tot tagaduiesti?
Omul zicind ii raspunse:
– Coconule, sa traiesti,
Muierea mea e nebuna
si rau cu ea te-ntelegi,
Ca macar o vorba buna
Vrodata ei nu-i alegi.
Ea noaptea orce viseaza
Ziua spune c-a vazut,
si face pe am sa creaza
La ce nu e de crezut.
Fiind ea aci afara,
Fara sa aiba habar,
De fata-n grab-o chemara
Ca sa o intrebe iar.
Draga ! i-a zis, nu te teme,
Tu nu incapi in nevoi,
Numai spune in ce vreme
Ati gasit acesti bani voi?
Ea gindindu-se in sine
ii dete raspuns zicind:
Nu tiu minte asa bine
Ca pe ce vreme si cind...
Cind cu norii... si cirnatii,
Parca era... da, da, da,
De cind ploaia cu cirnatii
Mai-nainte cu ceva.
Se umfla de ris indata
Zapciul cind auzi
s-ncepu-n palme sa bata
intrebind: - Cind? cind? mai zi.
Ea poftori vorba iara
Cu un chip nerod si prost,
Alt fara sa i sa para,
Zicea cum c-asa a fost.
– Neroado! zapciul zise,
Gindesti ca sint fermecat?
Ce-mi spui tu mie de vise,
Cirnati cind zici c-au plouat?
Zise ea: -Cind te batura
Ispravnicii cu lipii
Pentr-o vina peste gura
si le-arunca la oopii.
in sfirsit el rizind iara
si prostia-i ocarind,
O dete pe loc afara
Ca e nebuna crezind.
Nu stiu aceasta poveste
Adevarata de este,
Dar in vremile aceste
Nu gasesti asa neveste.


(1841)






De cand ploaia cu carnatii


Aceasta pagina a fost accesata de 671 ori.