Autori > Anton Pann


Imprumutul



Pina la cheful bogatului
iese sufletul saracului

Unul avind trebuinta
Sa ceara bani in credinta,
C-un prieten sa-ntilneste,
il roaga, i sa jeleste,
Mergind p-alaturi cu dinsul,
Suspina, il trece plinsul,
ii propune vorbe multe
Ca sa-l plece, sa-l asculte.
Prietenul gros in burta
Da cite o vorba scurta :
Ca acuma n-are vreme
si cum ca sa-i dea sa teme,
Poate cumva nu-i plateste,
Or ca mult il zaboveste.
Sa facu ca are treaba
si sa departa in graba,
Dupa din-sul cu un ciine,
Zicindu-i : sa vaza miine.
Bietul om iara sa duce
La casa lui sa-l apuce.
Bogatul, cum il zareste
De plecare sa gateste.
Pina a suit pe scara,
El a si iesit afara,
S-a-ntilnit fata in fata,
I-a dat buna dimineata.
El cum i-a dat multamire,
Cam cu chiorusa privire,
Nu sta pleaca sa se duca,
Cellalt dupa el apuca,
Sileste-n rind sa se puie,
Nevoile sa-si mai spuie.
Acesta tinea cararea,
Cellalt cu impiedecarea
Calca noroaie si gloduri,
inghitind destule noduri;
Iar el, fara a-i raspunde,
Intra pe loc oareunde.
Acestalalt biet ramase,
Dar tot n-a vrut sa se lase.
A treia zi merse iara,
Statu la usa afara.
Vazind ca sluga nu-l lasa,
il astepta ca sa iasa.
El iesind pleca ca vintul,
Necajit calcind pamintul.
Acest dupa el iar pleaca,
Rugaciune sa-i mai faca,
Asemenea calcind gloduri
(Nefiind p-atuncea poduri),
ii puse vorbe nainte
Cite-i venira prin minte.
El ca un satul de piine
I-a zis iar : sa vaza miine.
in urmatoarea zi dara
Sa duce la dinsul iara.
Acesta iar cum il vede
(Satul la flamind nu crede),
De ciuda-i venea sa crape,
Sa mira iar cum sa scape,
Pleca pe loc de acasa.
Cellalt iara nu sa lasa,
Mergind p-alaturi sa plinge,
Giubeaua la piept isi stringe,
Calca noduri si noroaie
s-ii spuse a sa nevoie.
El, vazind ca n-are pace,
in sfirsit face ce face,
ii da cu intariri bune,
A-i plati soroc ii pune,
si asa de dinsul scapa,
Bind de necazu-i o apa.
Deci la acest facut bine
Sorocul dupa ce-i vine,
Trece o zi, trece doua,
Vazind ca trece si noua,
Pe loc la dinsul sa duce
Sa-ntrebe caci nu-i aduce.
Acesta, cum il zareste,
Acasa nu zaboveste,
Pleaca pe poarta in graba
Ca dupa o mare treaba.
Creditorul dupa dinsul,
Crapind de necaz intr-insul,
Calca gloduri sa-i vorbeasca
si sa ceara sa-i plateasca.
Iar el, mergind pe carare,
ii zice ca acum n-are,
Dar miine nadajdueste .
Ca de dinsul sa plateste.
A doua zi daca merse,
El d-acasa iar o sterse,
A treia zi asa iara
ii fu cererea-n zadara.
Zi dupa zi soroc puse
si acesta tot sa duse.
Pina cind ii zise : -Frate !
Asta este nedreptate,
Mult o sa mai calc eu gloduri
inghitind de necaz noduri
si sa umblu dupa tine
Pentru ca t-am facut bine ?
-Nu, nu, el ii zise, frate,
Nu-ti fac nici o strimbatate,
Ci precum mi-a fost cerutul
Voi sa-ti intorc s-imprumutu;
Ia adu-ti aminte bine
Cum umblam eu dupa tine
Cu palaria in mina
Mai bine d-o saptamina,
Calcind gloduri si noroaie,
Smerindu-ma ca o oaie,
Umbla dar si tu acuma
si te rog imi iarta gluma,
Ca nu-ti este spre osinda,
Ci priimesti cu dobinda.
De poti cuiva sa faci bine,
Fa-i cind sa roaga de tine,
Nu-l purta cu azi, cu miine,
Cu vorba, ca pe un ciine.

(1841)







Imprumutul


Aceasta pagina a fost accesata de 359 ori.