Autori > Anton Pann


Memorabilului focului mare




Memorabilul
Focului Mare
intamplat in Bucuresti

in zioa de Pasti, anul 1847,
Martie 23.


descris
de
Anton Pann



Vai ce vedere! ce groaza-vie!
Ce biciu de para, urgii ceresti!
Ce jale mare! ce saracie
Cazu odata pe Bucuresci!
 
Martie-n doa-zeci si trei zile,
Pastile sfinte cand se serba,
Cand tinerimea, copii, copile,
Sta'n haine noua ce se schimba,
 
Cand fie-care dupa'nviere
C'an a sa casa era culcat
De obosire, de priveghere,
Gusta odihna ne imbracat
 
Cand negustorii pe slugi lasase
Cu parinti, neamuri, a se vedea,
Ca la zi mare se'mprastiase,
La bolte nimeni nu mai gandea
 
Cand batu'n turle unsprece ceasuri
S'a-nceput toaca a rasuna
De pranzul zilei multime glasuri
La sfanta slujba cema, 'ndemna
 
Cand mergea unii spre'nchinaciune
si altii inca dormea'n somn greu,
Foc izbucneste cu viiciune,
inalta flacari ca curcubeu
 
si cum austrul se'ntaratase
Cu groaza vie il intindea,
in departare peste zeci case
Asvarlea flacari si aprindea
 
Sfantul Dimitre nu s'aprinsese
in preajma-i focul inca ardea
si Baratia o cuprinsese,
Ca un balaur o mistuia
 
D'aci la Vergu se vazu'n pripa
Prin tot ocolul grozav aprins.
D'aci Lucacii ca intr-o clipa
si Udricanii ardea ne stins
 
Apoi se ntinse ca o fasie
Pana la Delea spre rasarit,
s'alta fasie cu vrajmasie
Spre miaza noapte mergea cumplit.
 
Biserici sfinte facute bine,
Palate, hanuri, de rand ardea,
Lipscani, bolte de marfuri pline
Focului prada toate cadea
 
Sfantul Gheorghe, han ca cetate,
Cu'mprejurare de zid inalt,
Bolti doa randuri infrum'setate
incat ca dansul nu era alt.
 
Al carui clopot d'asupra noptii
Cu acel foarte urias glas
Din prejur focul si'n oras mortii
Era vestite'n clipa de ceas
 
Acuma pentru din urma oara
Isi scoase glasul la acest foc,
Ca alui para in turn cum zboara,
il si patrunde aci pe loc.
 
s'asa cela ce vestea focul
in cea din urma de foc s'a ars,
Ce vestea mortii, viind sorocul,
Ca toate, moarte si ea a tras.
 
Iata dar, mortii toate's supuse!
Nimic nu-i vecinic p'acest pamant!
Eri monumente vedeam stand puse
s'azi nicairea de tot nu sunt.
 
Sfantul Gheorghe, acest han mare
Era mai bine sa nu fi fost,
Decat s'ajunga la fie-care
Nadejdi desarte de adapost.
 
Ca'n el se stinse negustorime
De suma mare avut arzand,
Aci'si pierdura starea multime
si scapatara'ntr'un ceas pe rand.
 
Toti brasovenii, bogasierii,
si postavarii s'au fript, s'au ars,
si mai cu seama sunt librierii
Pagubi simtite care au tras.
 
Fiind ca targul spre'asigurare
De foc, intr'nsul tot isi baga,
si'n razmirite pentru scapare,
in el sa intre toti alerga.
 
Precum s'acuma vazand ca focul
Turbat incepe a se roti,
Apuc, car marfa si umplu locul,
Gandind ca'ntr'nsul o vor scuti.
 
Dar, vai! zadarnic se ostenira!
Le fu nadejdea far'de folos!
Caci aici toate se mistuira
si fir de ata nimeni n'a scos.
 
Ce poate zidul, ce poate omul!
Dupa cuvantul proorocesc
Cand o cetate n'o pazi Domnul,
Desert l-e truda cati o pazesc.
 
Asa si'n alte biserici, hanuri,
Scotand din case cati au carat,
Tot cu aceleasi de scapari planuri,
Nimic asemeni nu s'au scapat.
 
Lucaciul falnic, mahala mare,
Cladiri frumoase pe al sau drum,
si'o biserica din cele rare,
Facuta noua abia acum.
 
A carii turle prea inaltate
s'acoperite num'a fier blond,
Cu osebire 'nfrumusetate,
Ca niste cupe formate'n rond,
 
Ca o faclie de sus din turle
Prin zalojele cum lua foc,
Podoabe scumpe, averi si scule,
S'a topit toate aici pe loc.
 
Doua-spre-zece biserici toate[1]
Acest balaur a inghitit,
Nimic din gura'i n'a putut scoate,
Pana si clopot a mistuit.
 
Ca focul care se inaltase
si se suise pana la nor,
Plecandu-l vantul, tot de mari case
isi izbea varful intr'al sau zbor.
 
si ca fosforu'n iuteala mare
Pan'sa vezi casa de s-a aprins,
Ca praf de pusca din scapatare,
Pe clipa para o au si lins.
 
Razbea prin pivniti adanci, boltite,
Cu spirt si vinuri, buti aprinzand,
Ardea cu fierberi inclocotite,
Multime case si inotand.
 
Unt-de-lemn, seuri, rezerve stranse,
Product tot felul in magazii pus
Belsugul focul pe loc franse,
Scumpete, lipsa'n toate-au adus.
 
Aceste 'nsuma tot deodata
Cum s-aprinsese inflacarat,
Vedeai o para ne precurmata
Curgand ca raul cel turburat.
 
Tot orizontul se innegrise
De fumuri multe ce izbucnea,
Zbura in zare marfuri aprinse,
Hartii, materii pe sus pornea.
 
si'n nori ca zmeii serpuia roate,
Vazduhul parca vedeai arzand,
si prefacute cenuse toate,
Venea ca ploaia pe jos picand.
 
Nu e in stare condeiu sa scrie,
Nu poate gura a le rosti
s'intocma toate sa le descrie,
Vrand catre altul a povesti.
 
in doua ceasuri ard mii de case,
Toate cenuse se prefac, cad,
Tot Bucurestiul se'nflacarase,
Cazuse parca intreg in iad.
 
Fugea cocoane fara putere,
Cu prunci in brate, amar plangand,
Lasa scumpeturi, scule, avere,
Viata sa-si scape numai vrand.
 
Cuprinsi d'odata, fara de veste,
D'acele flacari ce se'nalta,
Desculti de fuga barbati, neveste,
Neavand pas nici a se'nalta.
 
Caci focul grabnic nu le da vreme
Nici sa-si imbrace ai lor copii,
Cati intra'n case far'a se teme.
Aici indata au ars de vii.
 
Ast-fel de jale d'a fost vr'odata
Nu sa gaseste scrisa in carti
Multi nu putura sa fuga indata,
Iau cuprins focul din patru parti.
 
N-avea pe unde din foc sa iasa
Aici indata ii cotropea,
Priveai cu jale din alta casa,
De mila, pieptul ti se rupea.
 
Vedeai pe omul ca arde, piere,
si de viu focul il ingropa,
si n'avea nimeni vre-o putere
Sa intre'n flacari de a-l scapa.
 
Pe poduri, uliti, inota focul,
Pe om din fuga il aprindea,
Cenusa, fumul de prin tot locul
ii orbea ochii, nu mai vedea.
 
Era greu foarte a sta'npotriva
Grozavei furii acestui foc,
C'acea furtuna ne milostiva
Sufla puternic, nu sta pe loc.
 
Scanteia mica, ca o sageata,
Pe pomul verde cum o lipea,
Copac gros, mare cadea indata,
Pe clipa'n doua jos il rupea.
 
Mistuia totul, patrundea fierul,
tarana, pietre, zidiri topia,
Pornise parca urgie Cerul
Sa arza totul si foc stropia.
 
Acum vrea parca Dumnezeirea
Cu foc pamantul a'l curati,
si cu venirea-i pe omenirea
Cea nesupusa a'mparati.
 
Acuma parca era sa fie
Judetul lumii, precum e scris,
Al carui ceasul nimeni nu-l stie
Precum chiar Domnul rostind a zis.
 
Uimita lumea uita de toate,
in desnadejde tot alerga,
Uita ca Cerul intr'un ceas poate
Sa-si verse mila de'l va ruga.
 
inalta Doamna cea prea duioasa,
Mergand indata, a pus pe cler,
Rugand d'odata evlavioasa
Sa imblanzeasca pe sfantul Cer.
 
si pe cand clerul citea litanii
si pentru mila pre Sfant ruga,
Atunci poporul facea metanii
si'naltand ochii spre Cer striga:
 
Vai, noua, Doamne! vai noua, sfinte!
Revarsa-ti mila, nu te'ndura!
Aceste s'alte de rugi cuvinte
Cu lacrami crunte toti murmura.
 
Printul calare crucisi tot locul
intr'o suflare inconjura
Aci da planuri sa stinga focul,
Appoi indata'ntr'alt loc era.
 
Dreapta si stanga pompieri, militii,
Sa curme focul, tot dobora,
Cu instrumente carma politii,
D'o parte s'alta sta, apara.
 
si prin comanda cea inteleapta
Ce o da Printul catre pompieri,
Ferira stanga si partea dreapta
D'acele flacari cu mari puteri.
 
s'a lasat focul sa se impinga
incotro vantul ii poruncea,
si ca parjolul far'sa se stinga,
Mergea 'nainte cum ii placea.
 
Ast-fel se duse potop de para,
Ca un balaur mancand semet,
Pana'n campie, la vii afara
s'aici se stinse, neavand nutret.
 
Speriata lume se ametise,
Nu stia unde sa faca pas,
Barbati, neveste, se raspandise,
Copii pierduse in acel ceas.
 
De unul, altul neavand stire
De's cu viata sau au ars
Umbla pe drumuri toti in uimire
Copii si mume tipa cu glas.
 
Goi, fara haine, cum se'ntamplase
Din somn indata atunci sculati,
Cei mai multi inca nici nu mancase,
Umbla de foame ca lesinati.
 
C'astfel de iute mergea parjolul,
Cat fugea numai de maini cu prunci,
Nici bani, nici haina, nu da pas zorul
Sa se intoarca sa ia atunci.
 
Fugea la margini, la camp afara,
Fieste-care'ncotro vedea,
Ca de vant mare, de foc si para
Sa scape vr'unul numai gandea.
 
Sosind si seara cea racoroasa
De frig ca varga toti tremura
Cadea pe calea ce pulberoasa
Mai vrand truda a'si usura.
 
Multi bolnavira, multi si murira,
De frig, de groaza, de'nspaimantari,
Multi multa vreme'n firi nu'si venira,
Umbla'n uimire de intristari.
 
Cati se crescuse in bogatie
si ne avere n'au patimit
Acum sa creaza la saracie
ii duce soarta cum n'au gandit.
 
iti era jale privind persoane
Ce mai'nainte galant purta,
Acuma zdrente lua cucoane
Punea asupra'si, nu se uita.
 
Cei ce odata avea din masa,
Sa dea si altori multi a manca,
Flamanzi acuma si fara casa,
N'au capul unde a si'l pleca.
 
in loc de jimble, galante mese,
Acuma vrea paine si n'o gasea,
Ca pregatirea de Pasti arsese
si bani, moneda, la multi lipsea.
 
Aceasta jertfa, aceasta jale,
Privind'o Printul c'ochi umilliti,
O suma mare din ale sale
Sloboade pentru nenorociti.
 
s'asa se'ndeamna intreaga lume
Cu indurare a se porni
si ajutoare din tara sume
si din parti alte mii a veni:
 
Deci, ca un tata porneste, 'mparte
La saracimea ce suspina,
si la streinul a facut parte,
Ca si pe fiul a'l imbuna.
 
si cu aceasta milostivire
Din mii de fete lacrami a sters,
A caror ruga de multumire
Ca o tamaie la Cer a mers.
 
Traiasca Printul Iorgu Bibescu,
Mii de familii din guri rostea,
Trimita-i viata de sus Cerescu
Pe tronul tarii multi ani sa stea.
 
* * *

Acest foc mare de'nspaimantare,
De care tremur orcand gandind
Fie de obste in neuitare
ast memorabil al sau citind;
 
si cu veghere fieste-care
in curte'n casa si or ce loc
De tot d'auna cu paza mare
Sa-si faca treaba umbland cu foc
 
Sa dea porunca la slugi in case,
Cum si la insusi ai sai copii,
Nici lumanarea sa nu o lase
in orce parte, ca pe campii.
 
Sa aiba'n grije pe toata luna,
Sau mai des cosul a-l matura,
si de pericol de tot d'auna
Proprietatea'si asigura.
 
Cei ce prin cuhnii gatesc mancare
s'umbla cu unturi ceva prajind,
S'aiba porunca de paza mare,
Sa nu s'aprinza, ne ingrijind;
 
Cand iar tigar'aprinde nestine,
Sa n'o azvarle cum o fuma,
Ci s'o stinga cum sa cuvine.
Vre-un pericol a nu urma.
 
D'aste putine aicea scrise,
Pentru acei ce'aud si'ascult.
Or de mii vorbe si sute zise,
Or numai d'una inteleg mult.

Note

1. Sfantul Dimitrie din Metohul sfintei Episcopii Buzaului;

2. Biserica Domneasca din curtea veche;

3. sf. Antonie de la Puscarie;

4. Baratia;

5. Sfantul Gheorghie Vechiu;

6. Sfantul Gheorghe nou;

7. Sfantul Mina din Mah. Stelea;

8. Vergu;

9. Udricani;

10. Lucaciu;

11. Ceaus Radu;

si a 12 sf. Stefan; iar Mahalalele arse se numara 13.

In urma insa din aceste Biserici numai doa a ramas cu de savarsire stricate, adica: Biserica sfantului Antonie din mijlocul Pietii si Sf. Mina din Mahalaoa Stelii; Precum si Hanul sfantului Gheorghie cel nuou; iar cele lalte toate, s'au infiintat la loc care mai frumoasa, care mai simpla; Asemenea si Boltile si Casele toate, afara din Mahl. Lucaci, care pana astazi sta ruinata, si numai Biserica s'a facut la loc tot in forma cea din taiu si mai cu de osebita comoditate, contrebuind fii ai acelorasi Ctitori, si toti Mahalagii, cum si alti Boeri si negotatori evlaviosi, prin indemnul si staruirea dinpreuna si cu ajutorul Parintelui Ioann Sachelarie Calarasanul, care si pana astazi nu conteneste a da si a osteni cu ne preget cum si a indemna pe fiecare spre a implini cele delipsa imprejurul sfintei Biserici.





Memorabilului focului mare


Aceasta pagina a fost accesata de 357 ori.