Autori > Anton Pann


Despre iuteala, manie si posacie - Povestea vorbii



Unul trecând un râu mare, când vru carul a-și suci,
Cu-ntâmplare deodată rupe oiștea aci.
El necăjit stă, se uită, fluierând și înjurând,
își dă palme, bate boii, dă-n car și-n toate de rând;
Dup-aceea ca s-o lege o funie de tei ia
Și începe să o scuipe, s-o poată ceva muia,
Dar, din contră, și l-aceasta înjura, se necăjea,
Că cum vrea el să o moaie, scuipatul nu-i ajungea;
Iar un om ce sta deoparte și la dânsul se uita
începu de el să râză, zicând: - Vai de mintea ta!
Mă! omule, dar nebun ești? Moaie funia în râu!
Ce tot stai și scuipi din gură, când ț-e apa pan' la brâu?
- Da, bine zici, - el răspunse - că mai știu ce fac și eu!
Parcă-mi lipsește o doagă, acum la necazul meu.
Unii de necaz când dau
Pierd și mintea ce o au;
Iar alți de el nu mai scap
Și tot au simțit în cap.




Despre iuteala, manie si posacie - Despre iuteala, manie si posacie
Despre iuteala, manie si posacie - Povestea vorbii


Aceasta pagina a fost accesata de 276 ori.