Autori > Anton Pann


Despre lucrare - Povestea vorbii



Doi țărani când vrură la lucru să plece,
Nevestele-n casă până a-i petrece
I-au sfătuit ce fel și cum să urmeze,
Cum să se tocmească și cum să lucreze.
Una zise: - Frate, vezi de ține minte
Și un-a muierii din zece cuvinte;
Eu nu îți zic alta decât să știi cum că,
După cum ești mare și vrednic de muncă,
Când te tocmești, cere să-ți dea plată bună,
Nu lua în grabă pe nimic arvună,
Să-ți pierzi surda vremea și zilele tale
Și să vii acasă fără de parale.
Iar cealaltă zise: - Bărbate, ascultă,
Lucrează pe plată puțină și multă,
Cum ți se întâmplă, nu după plăcere,
Decât să pierzi vremea degeaba-n ședere.
Deci dar ei plecară amândoi dodată,
Țiind fiecare sfătuirea dată.
In oraș intrară lucru să găsească,
Veniră ș-îndată oameni să-i tocmească.
Cel cu plată mare nu vru jos să lase,
Nevasta acasă cum îl învățase.
Ăstalalt se duse, lucră, luă plata,
A doua zi iară la alții fu gata,
A treia zi încă n-o pierdu degeaba,
In scurt, totdeauna se află cu treabă,
Iar celalt tovarăș stând în așteptare,
Ca să se tocmească tot pe plată mare,
Mai multa lui vreme era petrecută
Far' de nici un lucru ș-în deșert pierdută.
Ce lua-n trei zile dintr-o săptămână,
Da pe d-ale gurII odihnind p-o rână...
"Ascultă din zece vorbe și una a muierII."
Dar
"Sfatul muierii muierilor folosește."
Deci el cu șederea din zi până-n seară,
Se învăță leneș prin munca cea rară.
Într-aceste vine o văduvă-n piață
Și văzându-i trupul și viteaza față
Zise întru sine: "Ce om voinic mare!
Ăsta crez că-n lucru cât trei puteri are."
Ș-îndată cât cere îi dă să nu-l scape,
Îl duce la vie ș-îl pune să sape.
Ea, ca o femeie văduvă săracă,
Se dete deoparte bucate să-i facă,
Cugetul zicându-i că, plata ca plata,
Pe om întărește la muncă bucata;
Deși n-am tocmeală să-i dau de mâncare,
Dar văzând se-ndeamnă mai mult la lucrare.
Stând însă într-aceast-a ei gândire bună,
Ascultă și vede că sapa nu sună,
Aleargă la dânsul: - Ce șezi? îl întreabă.
- Odihnesc, - răspunse - nu șez eu degeaba.
Se scoală-naintea-i, începe, lucrează,
Și ea iar se duce mâncarea să vază.
Cum îl lasă însă, stătu totdodată,
Sărmana femeie s-a-ntors iar îndată.
începu să-l certe, zicându-i: ce șade,
Că ea îi plătește după cum se cade,
El iar înaintea-i începe să sape.
Ea pleacă la oală să-i ducă să crape;
Dar când se întoarse cu strachina-n mână,
Îl găsi la umbră culcat pe o rână.
- Ce faci? îl întreabă. El: - Stau după muncă.
- Na, scoal' de mănâncă ș-apoi iar te culcă:
Că pe trupu-ți mare te-am ales pe tine,
Gândind să-mi iau bine ș-au fost vai de mine!
"Iată omul dară leneș cum să-nvață,
Și de a sa minte și de rea povață."
Deci când trece vara și lucru-ncetează,
Plec și ei acasă, copIIi să-și vază.
Cel cu plata scumpă duse punga goală,
Trist, galben la față și slab ca de boală,
Iar cellalt umpluse de sfanți chimirașul
Și se duse vesel ca trandafirașul.
De aceea zice un înțelept:
Foamea se uită la poarta omului muncitor și nu îndrăznește
să intre.
Iar cel leneș
Până se încalță, soarele se-nalță, și până se gătește, soarele
sfințește.
De aceea,
In casa trândavului e sărăcie lucie.
Când mălai are, sare n-are, când sare are, mălai n-are.
Rămâne în sapă de lemn și în casă fără lemn.
Lenea face pe bogatul a i se urî,
Și pe săracul în nevoie a se târi.
Într-un papuc ș-o opincă, lipa-lipa, nea Stănică.
Toată vara cu cojoc și iarna cu curul la foc.
Se încălzește la față,
Iar spatele îi îngheață.
Trăiește viață cârpită cu ață.
Pică, pară, pică; dac-ai pica, eu te-oi mânca, iar de nu,
acolo îi ședea.
Umblă cu capu între urechi, cască-gură, pierde-vară.
Răsare unde nu-l sameni.
Unde sunt doi, cu el trei,
încârduit cu terchea-berchea, trei lei perechea.
Și
Sărăcia de el se ține ca pulberea după câine.
Umblă pe drumuri tăind câinilor frunză.
Casa-i e în trei pereți și cu ușa prin pod.
Sărăcia îi roade urechile.
Umblă gol ca un pistol.
Se-mbracă numai pe dinlăuntru.




Despre lucrare - Despre lucrare
Despre lucrare - Povestea vorbii
Despre lucrare - Povestea vorbii
Despre lucrare - Povestea vorbii


Aceasta pagina a fost accesata de 308 ori.