Autori > Anton Pann


Despre saracie - Despre saracie



Decât toată bogăția
E mai scumpă sărăcia,
Că până nu-și va da toate
Să o capete nu poate.
Sărăcia când ț-e-n vatră,
E ca o stană de piatră.
Sărăcia pretutindinea
Să întinde ca pecinginea.
Necăjita lui viață
Se ține-ntr-un fir de ață.
De sărăcie nu scapă.
N-are după ce bea apă.
De foame i să lungesc urechile.
De sărac, nici unghii n-are
La vreme de scărpinare.
N-are cer, n-are pământ,
Șade ca într-un mormânt.
Trage neîncetat
Vetrela pe uscat.
E îmbrăcat ca un nap.
Din călcâie pan' la cap.
Haina lui
Mai mult ață decât față.
De la cel ce e de milă
N-ai ce lua nici cu silă.
Intr-un hambar gol, și șoarecele să cază,
capul o să-și spargă.
N-are casă, n-are masă.
Unde înserează, acolo doarme.
Casa săracul o are
Toată ca melcu-n spinare,
își ia oaule și cuibul.
N-are în lume săracul
Unde să-și plece nici capul.
S-ars, s-a stins într-un ceas,
Numai cu deștul a rămas.
L-a luat sărăcia după urmă
Ca o oaie rătăcită din turmă.
Și făină ș-aluat tot împrumut le-a luat.
Dacă moare juncul, se răpune jugul.
Se rupe zăgazul, îi stă și sfârleazul.
I-ai luat apșoara, a stătuit și moara,
Îi zmulgi aripioara, d-aci nu mai zboară.
De foame se învârtește,
Supt călcâi locul găurește.
Arzând numai doi tăciuni,
Nu să pot face cărbuni.
Numai într-un tăciune
Nu să face mămăligă,
Nici poate ceva să frigă.
Herghelie de o iapă ciufă
Și braniște numai de o tufă
Nu să face niciodată.
Murătură din mură nu să face.
însă
Când n-are cu ce săracul,
Răbdarea îi este leacul.
Să strâge ca melcul în coaja lui.
Când îmbrăcat, când despuiat.
Când mâncat, când nemâncat.
înghite la noduri cât pumnul
Și sufere în nas fumul.
Cum a zis un copil:
Tată! noi n-avem pâine nici o coajă
Și câinii umblă cu covrigi în coadă.
Găina curătură visează și vrabia mei.

Altul a zis iarăși:
Melcii îi frig pe cărbuni
Și ei cântă ca nebuni.
Așa și săracul,
Cu necazul se hârsește, ca unul ce cu el crește.

Arapul de n-ar vedea pe tatăl său și pe moșul său negru,
el s-ar omorî.
De aceea și săracul își cântă singur:
Tu, foamete lungă, unde ai iernat?
La săracu-n pungă, și mai mult supt pat.
însă
Cei mici vor multe cum și de toate.
Dar
Sărăcia învață pe om ca să fie econom.
Sau
Dăscălița sărăcie-nvață pe om meserie.
Că dacă n-ai să mănânci, muncești până cazi pe brânci.
Sărăcuța lelea plătește cu pielea!
Calul râios se scarpină de copaciul scrobos.
Ochii săracului sunt în mâinile bogatului.
Bogatul se scarpină și săracul socotește că caută să-i dea.
După toată sărăcia, îl mai mănâncă și râia.
Dacă-ți moare calul, îți vezi pe jos halul.
E destul de rău dacă n-ai al tău.
Un bordei să ai cât de rău, numai să fie al tău.
Te răsfață într-al tău ca ariciu-n cuibul său.
Căci
Ajungi în casa altuia, nu poți ședea cum îți place.
Ajungi la masa altuia, nu mănânci după cum ț-e gustul.
Ajungi în patul altuia, nu poți dormi cum ț-e voia.
Tot câinele iese din iarnă, dar numai pielea lui știe.

Oricât de mică piatră e mai grea într-a sa vatră.
Și
Tot cocoșul pe gunoiul său cântă.
Din pumni streini nu te saturi când beai apă.
Mână altuia nu te scarpină cum îți place.
Dacă nu te saturi mâncând, dar lingând, niciodată.
Albina vrednică însă d-orice floare face strânsă.
Dintr-o muncă cât de mică
Dacă nu curge, tot pică.
Acul este mic, dar scumpe haine coase.
Surdul n-aude, dar le potrivește.
Tot omul
Are ochi, mâini și picioare,
Poate munci cu sudoare.
Dar
Vara cine își câștigă,
Iarna nu se încârligă.
Săracul de ce e sărac? Că
Nu crede ce e în carte.
Ci crede-n lucruri deșarte.
N-are nici ce să îmbrace
Și șade, sărbători face.




Despre saracie - Despre saracie
Despre saracie - O femeie saracuta, c-o roche pe ea capot


Aceasta pagina a fost accesata de 358 ori.