Autori > Anton Pann


Despre saracie - O femeie saracuta, c-o roche pe ea capot




O femeie sărăcuță, c-o roche pe ea capot,
Veche, ruptă, peticoasă și cârpită pestetot,
Mai mult ață decât față se vedea în al ei port,
De cânepă, in și lână și de tot felul de tort.
Fiind astfel îmbrăcată, nici mai bine, nici mai prost,
S-a dus să se spovedească la un duhovnic în post.
Și mai întâi decât alte începu acest cuvânt,
Zicând: - Cinstite părinte! Nu căci mă vezi precum sânt,
De săracă sunt săracă, dar ori pe unde am fost
M-am păzit ca de otravă și n-am spurcat sfântul post,
Ba și în zile de dulce lăsate de Dumnezeu,
Neavând să-mi cumpăr carne, am postit iarăși mereu.
Decât numai câteodată când îmi dau oameni streini,
Și când prinz vreo găină venită de la vecini,
Atunci dau și eu de dulce, atunci mănânc mai pe plac,
Atunci îmi este Crăciunul, atunci Paștile îmi fac.
Dar tot, cinstite părinte, greșii o dată și eu,
Care păcat ca un ghimpe îl port în sufletul meu.
Că-ntr-o zi, mergând în piață și prin pescării trecând
îmi veni la îndemnă, și un cosăcel furând,
Uitai că e sânta lunea, fiindcă nu mănânc des,
Cum mersei pe loc acasă, pornii pe gură să-ndes.
Vai! când mi-am adus aminte că chiar sântă luni a fost,
Cât m-am căit, părintele, că am spurcat sfântul post!
M-am ucis în cap cu pumnII, am băgat degetu-n gât
Și, să ierți, toată mâncarea o turnai numaidecât.
Apoi mai o săptămână zăcui de inimă rea,
De părea că toată carnea și oasele mă durea.
Așa, cinstite părinte, păcatu-mi mărturisesc,
Și oricum știi rânduiește-mi canon să mă mântuiesc.
De alde sărbători iarăși nu știu de le-oi fi păzit,
Sunt în iad și de acestea, d-o fi cum am auzit;
Că este o văduvită, cu care mă-nvecinesc,
Bogată și milostivă, mai mult de la ea trăiesc
Și nu-i fac vro slujbă mare, ci nimic să zici de vei
Mă trimite să chem numai cât-un prieten d-al ei,
Și alteori iar mă pune de departe să-ngrijesc,
Când va fi să vie altul, să mă repez să-i vestesc.
Apoi îmi dă mălai, pâine, bucate, rachiu și vin,
C-un cuvânt, mult bine face la câți în casa ei vin.
Și este evlavioasă, să ferească Dumnezeu,
Nici călugăriță-n lume ca dânsa n-am văzut eu.
Că nu o văz niciodată lucru în mână luând,
Ci orcând mă duc în casă-i o găsesc în pat șezând,
Gătită, împodobită, hainele ei ochii-ți ia,
Ferice de bărbățelul ce-o avea parte de ea!
I-am zis odată: "Fetico! fă bine a mă ierta
Să te-ntreb, pentru ce oare azi nu lucrezi dumneata?
Ori este vro sărbătoare și ții pentru vreun sfânt?
Spune-mi, mă rog, că știi carte și toate de pre pământ."
Ea îmi răspunse, zicându-mi: "Mamă, dacă vei să știi,
Peste toată săptămâna găsești sărbători să ții,
Că lunea sunt sfinții îngeri, marțea sfântul Ioan,
Carii și în alte zile să prăznuiesc peste an.
Miercurea e ziua crucii, d-aceea și post mâncăm,
Și furca fiind mai mică-nainte-i n-o ridicăm.
Joia sunt sfinții apostoli, cum și sfântul Nicolai,
Vinerea e sânta Vineri, ș-o ții chiar să n-ai mălai;
Sâmbătă facem colivă și de răposați vedem,
Dumineca-ncai să știe că trebuie să ședem.
Asta e, mamă, pricină lucru-n mâini de nu iau eu,
Că sunt prea evlavioasă și mă tem de Dumnezeu;
Iar tu, mamă, ești săracă și nu-ți dă mâna să șezi,
Cu voie și fără voie, trebuiește să lucrezi."
Ș-așa, cinstite părinte, ca o săracă ce sânt,
Nu le-am putut ținea toate tocmai dup-al ei cuvânt:
Ci alte sărbători numai, a vro câțiva mai mari sfinți,
Dintr-a mea copilărie, de când eram la părinți,
Cum am văzut de la dânșII, le-am ținut și le-am păzit,
Chiar și când n-am avut pâine, să lucrez n-am îndrăznit.
Vinerea n-am tors cu furca, pilipii toti i-am ținut,
Nouă marți și răpoținii i-am păzit cum am putut.
Joile pan' la Rusalii eu nu m-am atins de fus,
Și la circovii Marinii mână pe nimic n-am pus.
Cum și alte ca aceste, după cum am apucat,
Le-am prăznuit, mi-a fost frică să nu caz în vrun păcat;
Căci, după ce sunt săracă, să n-ajung să mă sluțesc
Să pierz vrun ochi or vro mână și să mă ticăloșesc,
Și cu nădejde, părinte, că doar (aceste păzind)
Voi scăpa de sărăcie, să nu umblu flămânzind;
Dar văz că și cu acestea nu poci să mă procopsesc,
Nu pricep ce o să fie, pentru ce nu izbutesc
Așa, cinstite părinte, stau și mă mir ce să fac,
Că-n loc să-mi meargă-nainte, îmi sporește ca la rac!
Nu poci deloc să leg două, c-una mă bălăbănesc,
Mai mă rup și mă sparg încă, în loc să mă mai cârpesc.
- Fiică! - duhovnicul zise - în felul ce te privesc
Puteam, fără d-a-mi mai spune, acestea să le ghicesc.
Chiar portu-ți mărturisește și te arată curat
C-ai ținut sărbători multe și nimica n-ai lucrat.
în deșert dar ț-e mirarea și în zadar te ciudești
De ce nu-ți merge-nainte și de ce nu procopsești,
Că tocma pentru aceasta, cum zici, toate îți lipsesc,
N-ai haine, n-ai pâine-n casă ș-alte nevoi te-mbulzesc.
Fiindcă atâtea zile, de sărbători ce le crezi,
Le-ai petrecut în ședere, dormind fără să lucrezi,
Care putea să-ți aducă îndestul spor și folos,
T-a pricinuit tot lipsă și așa trai ticălos.
Căci Dumnezeu poruncește șase zile să muncești
Ș-a șaptea zi, duminica, din lucru să contenești,
Biserica iar oprește să se ție osebit
Niște sărbători alese, ce praznice s-au numit.
Aste trebuie creștinii a le numi sărbători
Și cu evlavie bună a le păzi sunt datori,
Iar nu răpotini și pilipi să ții și să prăznuiești,
Or marți, joi, vineri și circovi, sărbătorile drăcești;
Care le ținea norodul în vremile păgânești
Și să închina la idoli, la dumnezei elinești.
Lepădați, zic, rătăcirea, dacă credeți în Hristos,
Întoarce-vă-ți la lumină, fugiți de drumul noptos.
Lăsați credința deșartă, depărtați acest nărav,
Apucați-vă de muncă și goniți traiul trândav.
V-ați învățat tot în lene și vă place să ședeți,
Iar lipsa și sărăcia deasupra-vă n-o vedeți.
V-ați deprins în toată vremea la clopote s-ascultați
Ca să tragă în trei rânduri, din lucru să încetați.
N-a mai rămas om să moară, că clopot cum auziți,
îndată de sărbătoare sunetul îi socotiți.
Apucă-te, zic, de muncă și nu umbla haimănind
Și ușile unei-altei înverigând și păzind.
Tu zici că nu faci păcatul și deloc nu socotești
Că greșești deopotrivă, altei când îi înlesnești.
îmi spui că ții curat postul și apoi furi la găini,
De pe la pescării pește, ș-altele de la vecini.
Post curat nu să numește când furi și faci rău mereu,
Ci spurcat, scârnav cu totul și urât lui Dumnezeu.
Post zicând nu să-nțelege numai de a nu mânca,
Ci și poruncile legii să ții a nu le călca.
Nemâncând și făcând rele, nu te poți tu mântui,
în zadar numai cu postul raiul vei nădăjdui.
Postind și făcând păcate, pe Dumnezeu nu-l împaci,
Că dracii-n veci nu mănâncă și nu se mai schimb din draci.
Ci când postești, fă și bine, nu amăgi, nu fura,
Nu pizmui, nu ucide, nu ocărî, nu jura;
Nu face nici tu păcatul, nici altui nu-l înlesni,
Și a băga în nevoie pe niminea nu-ndrăzni.
Nu râvni la păcătoase, în trai mai bun de le vezi,
Ci să-ți aperi cât poți cinstea și sufletul să-ți păstrezi.
Nu cădea ca oaia-n râpă văzând p-altele sărind,
Nu face ce face altul, ci îți fă cruce fugind.
Cu al tău te mulțămește, d-al altuia nu dori,
Inima-ți de vro plăcere n-o răni când vei zări.
Să vorbești tot adevărul, minciuni să nu limbuțești,
Fugi de fleacuri și de vorbe nebune și nerozești.
Cinstește pe fiecare, pe nimenea nu urî,
Iartă greșalele altor, cu vorbe nu-i amărî,
C-atunci postul îți ajută și atunci te mântuiești,
Atunci poți fără-ndoială creștină să te numești.
La praznice și duminici la biserică s-alergi,
Dacă nu te iartă lucrul ș-în alte zile să mergi.
In sărbători mititele, în care poți să lucrezi,
Repede-te de te-nchină și mergi de treabă să-ți vezi;
Că sfântul nu se cinstește cu șederea, nelucrând,
Ci cu păzirea de rele și cu bunătăți făcând.
Sfântul nu îți poruncește să dormi și să stai pe brânci
Când îți lipsește în casă și nu ai ce să mănânci.
Sfântul nu va cuiva răul, ci va binele la toți
Și nu cere de la tine peste aceea ce poți.
Suflet curat totdeauna Dumnezeu și sfinții cer
Și orice faptă vei face, să gândești întâi la cer.
O asemenea povață ascultând ea ș-auzind
Și lacrimi de pocăință din ochii ei șiruind,
Cu o inimă înfrântă și cu suflet umilit
Când a plecat să se ducă, într-acest chip a vorbit:
- O, cât de întunecată și rătăcită am fost!
O, cât mi-am petrecut anii și viața fără rost!...





Despre saracie - Despre saracie
Despre saracie - O femeie saracuta, c-o roche pe ea capot


Aceasta pagina a fost accesata de 373 ori.