Autori > Anton Pann


Despre timp si varsta - Povestea vorbii



Unul auzind aceasta prin povești a se vorbi,
O gândea în toți de obște fără a mai osebi,
Pentru că nu auzise ș-ăst proverb zis de români:
Că "sunt tineri între tineri și bătrâni între bătrâni."
                                                                            
Într-acestea se însoară și cu întâmplare ia
O copilă prea de treabă ș-orfană ca el și ea;
Dar moralul și virtutea ce asupra-i se vedea
S-arăta că se silise muma-i creștere să-i dea;
Că blândețea în cuvinte și unirea-ntre bărbat,
Era pildă-n alte case, și amorul neschimbat;
Totdeauna ea pe dânsul într-acest chip îl trata,
Chiar ca în ziua de nuntă, când cu drag se mărita;
El în toat-a ei purtare, mulțămirea ce-o simțea,
Pe răposată ei mumă-n inima sa o sfințea,
Zicând: - "Ah! cum n-avui parte soacra mea să fi trăit,
Să mă-nchin ei ca la sfântă ș-în suflet s-o fi iubit!
Carea într-a ei viață acest înger mi-a născut
Și o asfel de consoartă pentru mine a crescut."
Dar orșicum chiar tot omul de familie stăpân
Este bine ca să aibă în casa sa un bătrân.
Așadar,
Mulțămit tânăru-n sine
Că trăia tihnit și bine,
Dorea s-aibă soacră numai,
S-o iubească ca pe muma-i;
Însă din reaua lui soartă
S-a-ntâmplat să fie moartă;
Dar când vrea omul să facă
Lesne inima-și împacă;
Ș-în dragostea soții sale,
Puse îndată la cale
Și mergând dete arvuna
Să-i facă de ipsos una;
Care după ce fu gata,
El cu față bucurată
Ia ș-în dulap o așază,
Unde mai des să o vază.
Deci într-o zi cu-ntâmplare,
D-a casii cutremurare,
Cade soacra, îl lovește
Și capul îi amețește.
El atunci de usturime
Zise soacrei cu asprime:
- Tu n-ai suflet ș-îmi spargi capul,
Nu te-a mulțămit dulapul?
Dar vai! de erai și vie,
Ce-mi făceai, Dumnezeu știe!
In adevăr,
Este bătrân, să te-ntinzi,
Cu patru mâini să-l cuprinzi,
E și de care să fugi,
Opt cu-a brânzII să te duci.
Cum a zis unul:
Soacră, soacră,
Poamă acră
De te-ai coace
Cât te-ai coace.
Poamă dulce
Nu te-ai face.

Umblând să mă prinz în danț,
Dând un ban, intrai în lanț (horă).
Și de voie dau cinci, șase,
Ca să scap și să mă lase.
Babele însă zic:
Am ajuns să ne ia copiii în picioare.
Zicând:
N-are dinți să roază pâinea ș-îi cere inima mere acre.
Și
Nu să lasă nici o babă,
Căci e bătrână și slabă,
Ci pentru că îi zic "mamă"
Și n-o mai bagă în seamă.
Șică
Pruncul și bătrânu-n toate
Fără doică nu se poate.
Și,
Când ai pisică bătrână,
Șoarecii-n casă-ți fac stână.

Parcă are orbul găinilor.
Dar,
D-ar avea și baba ca oamenii barbă,
Atuncea i-ar zice: ce mai moș de treabă!
Însă,
Știu d-aci-nainte bine
Că n-o să fac doi din mine!
Sau:
D-acu-ncolo bine vezi
Că n-o să fac eu boi brezi!
Și
Lasă să latre-n spatele mele,
Ca cățelele seara la stele.

Ursul de lătratul câinilor nu se sperie.
Ei nu știe că
Ceasul umblă și lovește,
Iar vremea se odihnește.
Și
Trebui să vie și ei
Ca mâine la anii mei.




Despre timp si varsta - Despre timp si varsta
Despre timp si varsta - Povestea cantecului
Despre timp si varsta - Povestea vorbii


Aceasta pagina a fost accesata de 301 ori.