Autori > Mark Twain
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 03
Capitolul 03
Tom se înfatisa înaintea matusii Polly, care sedea în fata unei ferestre deschise, într-o camera prietenoasa din fundul casei — un fel de dormitor, sufragerie si biblioteca în acelasi timp.
Aerul înmiresmat al verii, linistea îmbietoare la odihna, parfumul florilor si zumzetul monoton al albinelor o facusera, pe matusa sa atipeasca. Motaia cu andrelele în mana; motanul îi tinea de urat, dar si el adormise în poala. Ca sa nu-i pice ochelarii, si-i proptise pe tample, printre suvitele sure. Era încredintata ca Tom o zbughise de mult de la treaba si se minuna cand îl vazu predandu-se iar puterii ei, cu atata semetie.
– Matusa, acu îmi dai voie sa ma duc sa ma joc?
– Cum, asa repede? Cat ai facut pana acu?
– Tot gardul, matusica.
– Tom, nu minti! Toate ca toate, dar minciuna n-o înghit!
– Nu te mint, tusa, zau ca-i gata tot!
Matusii Polly nu-i prea venea sa creada. Se duse sa vada cu ochii ei. S-ar fi multumit sa se dovedeasca adevarat macar si un sfert din ce-i spusese Tom. Dar care nu-i fu mirarea cand vazu gardul spoit tot, cu grija, strat peste strat, ba înca si împodobit cu un brau. Parca nu-i venea sa-si creada ochilor.
– Ei comedie! exclama ea… N-am încotro, trebuie sa recunosc ca stii sa muncesti cand vrei, baiete! Apoi coborî pretul laudei, adaugand: Da tare rar vrei, ce sa zic!… Hai, du-te la joaca; sa nu uiti însa sa te întorci saptamana asta, diavole, ca de nu, îti pun pielea pe bat!
Era atat de coplesita de mareata lui isprava, încat merse cu el la camara si-i alese un mar de soi. I-l dete împreuna cu o predica despre însemnatatea si gustul sporit al unui lucru bun, dobandit nu prin pacat, ci prin cuviincioasa osteneala. Pe cand încheia cu o frumoasa înfloritura în stil biblic, Tom sterpeli o gogoasa.
Apoi se strecura afara si-l vazu pe Sid, care tocmai urca scara ce ducea la odaile de sus. Puse mana pe niste bulgari de pamant si zvarr! cu ei în Sid. Pana ce matusa Polly, luata prin surprindere, sa-si vina în fire si sa se grabeasca a sari într-ajutor, vreo sase-sapte bulgari îsi nimerisera tinta, iar Tom o si zbughise peste gard, facandu-se nevazut. Sigur ca exista si o poarta, dar Tom era de obicei prea grabit pentru a o folosi. Se simtea cu inima împacata, acum ca se rafuise cu Sid, care îi aratase matusii ata neagra si-l bagase în bucluc.
Ocoli cu bagare de seama casele de la drum si ajunse într-o ulicioara noroioasa, care trecea prin dosul grajdului matusii. Trecu dincolo de zona periculoasa în care putea fi prins si pedepsit. Se îndrepta spre piata publica a targului, unde doua "armate" de baieti aveau întalnire pentru a-si masura fortele, conform unei întelegeri prealabile. Tom era generalul-comandant al uneia din osti, Joe Harper (prietenul sau cel mai bun) era capetenia celeilalte. Acesti doi mari comandanti de oaste nu se înjoseau sa ia ei însisi parte la lupta, asta era treaba racanilor; asezati pe o movila, conduceau amîndoi operatiile, transmitand ordine prin aghiotanti. Oastea lui Tom cuceri o mare victorie, dupa o lupta îndelungata si apriga. Apoi se numarara mortii, se facu schimb de prizonieri si se cazu de acord asupra conditiilor conflictului urmator, stabilindu-se si ziua bataliei ce devenea necesara— dupa care ostile se aliniara si parasira încolonate campul de bataie, iar Tom se îndrepta singur spre casa.
Trecand pe langa locuinta lui Jeff Thatcher, vazu în gradina o fetita necunoscuta, o fiinta dragalasa, mica, cu ochi albastri si parul balai împletit în doua coade lungi; purta o rochie alba de vara si pantalonasi lungi, brodati. Proaspat încununatul erou cazu învins fara sa fi tras un singur foc.
O oarecare Amy Lawrence îi pieri din inima, fara a lasa în urma nici umbra unei amintiri. Crezuse c-o iubeste la nebunie, îsi închipuise ca o adora, si iata ca nu fusese decat un capriciu. Îi trebuisera luni întregi ca s-o cucereasca; nu era decat o saptamîna de cand i se destainuise si ea. Timp de sapte zile, numai sapte zile, fusese cel mai fericit si cel mai mandru baiat din lume, si iata ca într-o singura clipa ea îi iesise din inima, ca un oaspe întamplator, a carui vizita a luat sfarsit.
Sorbi din ochi, în taina, pe acest idol nou, pana baga de seama ca si ea îl vazuse; atunci prefacandu-se ca n-o vede, începu sa faca fel de fel de giumbuslucuri, ca sa-i castige admiratia. Se maimutari asa un timp, dar în toiul unor acrobatii primejdioase, tragand cu coada ochiului spre
fetita, vazu ca se îndrepta nepasatoare spre casa. Tom facu cativa pasi si se sprijini mahnit de gard, nadajduind ca fata va mai zabovi un pic. Ea se opri o clipa pe trepte, apoi pasi spre usa. Cand puse piciorul pe prag, Tom scoase un suspin adanc. Dar îndata fata i se lumina caci, o clipa înainte de a dispare, ea arunca o pansea peste gard. Baiatul alerga roata, pana la un pas-doi de floare, se opri punand mana streasina la ochi si privi în josul strazii, ca si cum s-ar fi petrecut acolo ceva interesant. Apoi culese de pe jos un pai si cauta sa-l tina în echilibru pe nas, lasandu-si capul pe spate. Si tot miscandu-se asa cand într-o parte, cand într-alta, adanc cufundat, chipurile în exercitiile acestea, se apropia întruna, piezis, de pansea, pana ce picioru-i descult atinse floarea si degetele-i încarligate o înhatara; atunci se departa, topaind într-un picior, si, tinand strans comoara, disparu dupa colt, dar numai un minut, cat îi trebui ca sa vare floarea înauntrul surtucului, langa inima, sau poate langa stomac—nu se prea pricepea la anatomie si nici nu facea caz de asemenea mici deosebiri. Apoi se înapoie si zabovi pe langa gard se însera, tot facand la giumbuslucuri, ca si mai înainte, desi fata nu se mai arata deloc. Tom se mangaia întrucatva cu gandul ca între timp s-o fi apropiat de vreo fereastra si o fi bagat de seama cum îsi da el osteneala sa-i placa. În cele din urma, desprinzandu-se eu greu de langa gard, o porni spre casa, cu capul roi de visuri si închipuiri.
În tot timpul cinei fu atat de vesel si neastamparat, încat matusa-sa se întreba: "Ce-o fi cu baiatul?" Îi trase o sapuneala zdravana ca zvarlise cu bulgari în Sid, dar lui nici nu-i pasa. Încerca sa sterpeleasca o bucata de zahar chiar de sub nasul matusii, care îl plesni peste mana.
– Pe Sid nu-l bati, tusa, cand ia zahar—se jelui Tom.
– Fiindca Sid e baiat cuminte si nu ma chinuie ca tine. De n-as fi cu ochii pe tine, tu toata ziua ai rontai la zahar.
Apoi, matusa intra în bucatarie, si Sid, fericit ca el nu era supus pedepsei, întinse mana spre chiseaua cu zahar înfruntandu-l astfel pe Tom, care abia se stapanea sa nu-l plesneasca. Dar Sid facu o miscare gresita, chiseaua cazu jos si se sparse. Tom era în al noualea cer. Atat de mult îl bucura întamplarea, încat îsi tinu limba în frau si tacu. Îsi spuse ca n-are sa sufle o vorba, chiar cand va intra matusa, ci are sa stea linistit, pana va întreba ea cine facuse boroboata. Abia atunci are sa-i spuna; ce placere sa-l vada pe baiatul cuminte si alintat luand cateva scatoalce! Nu-si mai încapea în piele de bucurie si cu greu se stapani cand intra batrana si se opri în fata cioburilor, aruncand
fulgere de manie pe deasupra ochelarilor. Tom îsi spuse: "Acum îi da drumul!" si în clipa urmatoare se vazu zvarlit la pamant! Cand palma grea a matusii se ridica sa ma loveasca din nou, Tom striga:
– Stai! De ce ma croiesti pe mine? Sid a spart-o!
Matusa Polly ramase cu mana în vant, iar Tom ridica privirea, asteptand cuvintele de mila, alintatoare. Dar cand îi reveni graiul, matusa Polly spuse doar atat:
– Hm! Las ca n-ai mancat tu degeaba papara! Ai fi facut tu vreo alta trasnaie cat n-am fost p-aci.
Apoi începu s-o mustre constiinta, vru sa spuna o vorba buna, dragastoasa, socoti însa ca o astfel de vorba ar fi talmacita drept marturisire ca gresise; disciplina interzicea asemenea purtare.
De aceea tacu si-si vazu de treaba, cu inima tulburata. Tom sedea ursuz într-un colt si cugeta cat e de nenorocit. Stia ca în sufletul ei matusa îi cerea iertare în genunchi si asta îl umplea de o multumire posaca. Dar el unul n-avea de gand sa dea semne de mahnire si nici pe-ale ei nu voia sa le bage în seama. Stia ca din cand în cand o privire înlacrimata staruia asupra-i, dornica de împacare, dar se împotrivea s-o întalneasca. Se închipuia zacand, bolnav de moarte, iar pe matusa-sa aplecata deasupra-i, implorand un cuvintel de iertare, dar el se va întoarce cu fata la perete si va muri fara a rosti un cuvant. O, cum se va simti ea oare în clipa aceea? Apoi se închipuia adus acasa de la rau, înecat, cu zulufii uzi, cu bietele-i maini de-a pururi linistite, cu inima ranita odihnind în pace. Cum se va arunca matusa asupra trupului lui neînsufletit si cum îi vor curge lacrimile siroaie! Cum se va mai ruga Dumnezeu sa-i dea înapoi baiatul, fagaduind ca niciodata, niciodata nu-l va mai napastui! El însa va zacea neclintit, rece si alb ca varul, biet mucenic plapand, ajuns la capatul suferintelor. Aceste tragice vedenii, cu care îsi înfierbanta închipuirea, îi ravasira într-atata sufletul, încat era nevoit sa înghita neîncetat; cat p-aci sa se înece de atata suspine înabusite. Ochii îi înotau în lacrimi, care se revarsau cand clipea si se prelingeau pe obraji, picurandu-i din varful nasului. Si atata placere simtea sa-si alinte supararea, încat nu putea îndura nici o voiosie de rand în juru-i; veselia altora îl scotea din sarite, îi jignea cele mai sfinte sentimente. Cand vara-sa Mary navali în odaie cu pasi de dans, plina de bucuria de a se vedea iar acasa—dupa o vizita la tara ce durase o saptamana, si-i paruse o vesnicie, el se ridica si, învaluit în nori si negura, iesi din camera, pe alta usa decat accea prin care intrase ea, aducand cu sine cantece si soare.
Rataci departe de obisnuitele locuri de joaca ale baietilor, cautand colturi triste si parasite, care se potriveau cu starea lui sufleteasca. O pluta de busteni, pe rau, i se paru locul cel mai nimerit; se aseza pe marginea ei. Contempla întinderea vasta si mohorata a apei, dorind sa se poata îneca dintr-o data si pe nesimtite, fara a mai încerca obisnuitele suferinte harazite de natura. Apoi îsi aminti de floarea lui. O scoase din buzunar. Botita si vesteda cum era, ea sporea parca amara-i fericire. Se întreba daca "ei" i-ar fi mila, de-ar sti. Ar plange oare, ar dori sa-l poata cuprinde dupa gat, soptindu-i vorbe de mangaiere si îmbarbatare? Sau i-ar întoarce spatele cu raceala, ca toata aceasta lume perfida? Vedenia asta îi dadea chinuri atat de placute, încat si-o readucea întruna în minte, privind-o mereu sub alta lumina, pana cand în cele din urma ea se destrama, de mult ce-o folosise. În cele din urma, Tom se ridica oftand si se cufunda în întuneric. Pe la noua si jumatate-zece, trecu pe strada, pustie la acea ora, unde locuia necunoscuta adorata si se apropie de casa ei. Se opri o clipa si asculta încordat. Nici un zgomot nu tulbura tacerea; în perdeaua unei ferestre de la catul al doilea se rasfrangea palpairea slaba a unei lumanari. Oare acela sa fie lacasul binecuvantat în care salasluia ea? Sari gardul, se furisa printre razoare, pana ajunse sub fereastra. Privi în sus, vreme îndelungata, stapanit de o emotie puternica; apoi cauta un loc în dreptul ferestrei si se lungi la pamant, pe spate, tinand strans în mainile-i împreunate pe piept biata floare vesteda. Asa ar fi vrut sa moara: afara, în lumea aspra si haina, sub bolta rece a cerului; biet baiat fara camin, fara o mana prietena care sa-i stearga sudoarea mortii de pe frunte, fara o fata iubitoare care sa se aplece milostiva, asupra-i, cand avea sa vina chinul cel de pe urma. Asa îl va vedea ea, cand va veni a doua zi la geam, sa priveasca zorile voioase, si, ah, varsa-va ea oare o lacrima peste sarmanul lui trup neînsufletit, va scoale ea oare un suspin, cat de usor, vazand o viata tanara si plina de fagaduieli atat de nemilos zdrobita, atat de timpuriu secerata?
Deodata fereastra se deschise cu un scartait, glasul strident al unei slujnice profana linistea sfanta si un potop de apa inunda ramasitele mucenicului care zacea la pamant!
Eroul, mai-mai sa se înabuse, sari în picioare si se usura stranutand. În aer se auzi un vajait ca de proiectil, însotit de o înjuratura înfundata, urma un zgomot de sticla sparta, apoi o faptura marunta si nedeslusita sari gardul si, ca o sageata, se împlanta în bezna. Nu mult dupa aceea, Tom, dezbracat pentru culcare, îsi revizuia la lumina unei luminari de seu vesmintele ude leoarca. Sid se destepta, dar chiar daca îi trecu prin minte sa faca “anumite aluzii la anumite subiecte", se razgandi si tacu chitic, caci privirea lui Tom nu fagaduia nimic bun.
Tom se întoarse cu fata la perete, fara sa-si mai bata capul cu rugaciunea, iar Sid trecu la catastif abaterea.
Aventurile lui Tom Sawyer - Capitolul 03
Aceasta pagina a fost accesata de 677 ori.