• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

In Luxemburg

Ți-aduci aminte, după ploaie, ce albe străluceau la soare
Statuele străvechi și scumpe, și cât de drag ți-era cu mine,
Să povestești, umblând sub ramuri, de viața moartelor regine
Înmărmurite-n piatra rece de-o biată mână peritoare?

Deasupra lor porumbii vineți roteau voioși din vreme-n vreme!
Părea că lor li este dată grădina asta toată-n pază,
Și-arar o lacrimă de ploaie, ca un diamant aprins de-o rază,
Se desprindea, vuind un zgomot, din naltul unei diademe.

În straturi florile-nclinate iar se-nălțau cu bucurie,
Și-n cer, făr' de veste-atuncea lumina zilei liniștită
Se preschimba în fel-de-fețe ș-o clipă sta ca aiurită,
Pân să-și recapete cuprinsul din nou divina-i armonie.

Pe sub copacii jilavi încă, roiau copiii cu grămada,
Iar spre habuzul vechi, ții minte, cu fețele de plâns udate,
Câți îngeri nu jăleau de soarta vreunei nave fărâmate
Ce se pornise pe furtună cu pânze albe ca zăpada?

Fanfarele sunau un zgomot înfiorând prelung platanii
Sub umbra cărora voioase treceau eternele idile,
Născute dintr-o sărutare și moarte după zece zile ...
Pe zilele acele însă cine din noi nu și-ar da anii?

Curgea nedumerită vremea, și-ntr-un târziu, vestind că-i sară
O darabană-ndepărtată suna ca după bătălie,
Și-atuncea, tresărind din visuri, vedeam grădina că-i pustie
Și ne porneam și noi pe-acasă rentineriți de primăvară.

O vorbă îndemna o alta, ș-un gând chema o amintire
Și-n toropeala asta dulce a noastre inemi amândouă
Se-ngemănmau de duioșie, ca două lacrime de rouă ...
Și azi abia dacă mai aflu de la străini de tine-o știre.


(1903)





In Luxemburg


Aceasta pagina a fost accesata de 758 ori.