Autori > Dimitrie Anghel
Florile
De cate ori deschid portita si intru in gradina-mi pare
Ca ma cuprinde-o vraja dulce, si florile-mi dezmiarda ochii.
O fantazie uriasa le-a dat un strai la fiecare,
si fete nu-s pe tot pamantul sa-mbrace mai frumoase rochii.
Pe crin l-a miruit in frunte, lasandu-i hlamida regeasca
Sa poata-mparati cu fala norodu-i de mironosite,
Cicorilor le-a dat seninul strans din privirea omeneasca,
Iar rasul faramat prin lume l-a nins pe foi de romanite.
Sfiala care urca-n fata fecioarelor cand vine-amorul,
si toata jalea si netihna acelora ce-asteapta mirii,
Mahnirea toat-a unui suflet pe care il ucide dorul,
Le-a pus pe-un ram, si-atuncea lumea s-a-mbogatit
cu trandafirii.
La fiecare pas te-asteapta cate-o minune, ici scanteie
Ca un rubin o ghintiana, colo un stanjinel se joaca ...
Slava aceluia ce-arunca din cer lumini de curcubeie,
si a stiut sa tese nalbei un cuib din tort de promoroaca!
Slava! caci trist-ar fi fost viata, si-ntunecat pe veci
pamantul,
De n-ar fi fost macar o floare, ce-am fi sadit noi
pe morminte?
Ce-ar fi cernut, in primavara, cand trece prin gradina
vantul,
si eu ce dar ti-as da azi tie ca sa-ti aduci de mine-aminte!
Florile
Aceasta pagina a fost accesata de 733 ori.