Autori > Dimitrie Anghel
Liniste
Cit de sfioasa creste noaptea, palind incet din scara-n scara
Si cita liniste se lasa; pe cer gramezile de stele
Rasar ca niciodata parca, iar luna plina printre ele,
S-alege alba si scinteie ca un ban nou intr-o comoara.
Linga habuz, leandrul fraged din cind in cind arunc-o floare,
Iar apa-nrumenind o clipa, cind isi reface-oglinda-n luna,
in loc de-o floare vede doua cum tremurind se impreuna
Ca doua guri care se cata de mult sa-si dea o sarutare.
Vedenii luneca sub ramuri ca-n noptile de Sinziene,
Cind crinii albi pornesc pe drumuri feriti de orisice ispita,
Iar eu, pasindu-le pe urma, trec ca o umbra fericita
Ce-ar rataci pierduta-n tihna Cimpiilor Elizeene.
in slava bratele-amindoua le-nalti atunci, si-n noaptea clara
ingenunchind, sarut pamintul si-i multumesc, simtind in mine
Nadejdea tineretii mele, nadejdea clipelor senine
Cum iar se-aprinde si scinteie ca un an nou intr-o comoara.
Liniste
Aceasta pagina a fost accesata de 889 ori.