Autori > Dimitrie Anghel
Marina
O, mare iubita ! Ce buna amica esti tu cu poetii !
Porneste vaporul, si iata-ma singur din nou linga pupa.
Viu aeru-mi umfla plaminii de parc-as sorbi dintr-o cupa
Demonica, filtru-ncarcat de toate puterile vietii !
Ah, gustul trecutelor lacrimi, pe care le-am plins altadata,
Pe buzele-mi pale acuma-l simt iarasi margelele de sare !
Ce alta dovada mai vie ca matca-ti adinc zbuciumata
E albia primordiala a vietii, o, tainica mare?
Ce giulgiu imens peste-un leagan string apele verzi miscatoare,
Ce-albastru a prins peste tine in cuie de foc baldachinul !
in noaptea aceasta simt bine ca-s clipa etern calatoare,
Ca-s una cu apele marii si una sint cu seninul !
Greu cade namolul la funduri, ca dupa furtuna, si cine
in apa privirilor mele ar fi sa priveasca de-aproape,
N-ar crede c-asa limpezime l-ascunde atita de bine
precum iti invaluie taina imensul tau giulgiu de ape !
si gindul meu fuge-nainte departe pe-ntinderea marii
Ce splendida-mi pare aceasta albastra si unica ora !
O, daca pe clipele-aceste s-arunc as putea o ancora,
Ce vesel as da pe vecie tot restul vietii uitarii !
Marina
Aceasta pagina a fost accesata de 700 ori.