• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Moartea narcisului

I.
Traieste înca floarea frumoasa de ieri sara,
Surîde lînga mine, pe-o margine de cupa;
Caci eu îi port de grija cu drag, ca sa nu moara,
În amintirea mînii ce s-a întins s-o rupa.

Traieste înca floarea, dar inima mea bate,
Vazînd-o cum paleste din ce în ce mai tare.
Sunt alte flori desigur mai mîndre si bogate;
Dar numai eu stiu taina Narcisului ce moare.

Traieste floarea înca, dar mîne-ncet va plînge
Alaturea de cupa, petala cu petala,
si flacara ce arde în mine se va stinge,
Ca focul care-l uita pe vatra o vestala...

II
Ma urmareste floarea într-una, si mi-i teama,
Iar inima-mi se strînge de-o grija nenţeleasa;
Ma urmareste-ntr-una, si pare ca ma cheama,
Ca o fiinţa scumpa ce sufere, acasa.

Ma dojeneste dulce, si lung mi-aţine drumul,
Trimite dupa mine nelinistita floare :
Sfioasa îsi trimite pe urma mea parfumul,
s-atunci ma-ntorn acasa învins ca de-o mustrare.

Învins ma-ntorn acasa, si singur rîd, dar cine
Nu s-ar întoarce oare cu inima-ngrijata,
În apa unei cupe dac-ar avea ca mine,
O floare daruita de-o mîna adorata ?

III
S-a ofilit Narcisul, si-s trist de-o zi întreaga...
Era ceva din tine în floarea asta draga ;
Era ceva desigur, caci altfel n-as pricepe,
De ce ma simt mai singur acum cînd noaptea-ncepe,
si n-o mai vad în umbra, luptînd staruitoare
S-adune stralucirea luminii care moare.
Avea ceva desigur din faţa ta curata,
Din toata gingasia ta candida de fata,
Din tot ce straluceste si-aduce bucurie !
O ! tu, care mi-ai dat-o s-o am tovarasie,
De-ai pus un gînd într-însa, din clipa asta sfînta,
În amintirea trista a celui care-o cînta,
Tu apara-l de lume, de moarte si uitare,
si cugeta la raul ce-l poate face-o floare.

IV
În linistea odaii s-a stins încet-încet...
Nu si-a farmat viaţa petala cu petala,
Ci a murit cu faţa din ce în ce mai pala,
Ca un bolnav ce-ngroapa cu dînsul un secret.

Asa s-a stins în taina, si nimeni n-a stiut,
Caci în minuta asta de grea melancolie,
Eu singur stam de faţa la muta-i agonie,
si singur mi-am dat seama atunci ce s-a pierdut.

Iar cînd a fost ca toate aceste sa le scriu,
Asemeni unui suflet de moarte dezlegat,
Un blînd parfum în aer usor s-a strecurat,
si a ramas în casa plutind pîn-în tîrziu.

V
si totusi te vad înca, naluca mea, s-acuma...
Se-nalţ-un braţ în aer, si iat-o ca apare:
Într-un vesmînt ce-o-nfasa ca un potir de floare,
Purtînd în mîna dreapta Narcisul alb ca spuma.

Mladie apoi braţul, s-asupra mea se-nclina,
Ca un vlastar ce-l pleaca un vînt de primavara,
si o mireasma dulce deodata ma-mpresoara,
De parc-ar fi deschisa fereastra spre gradina.

si-acum mînile-i pale le simt de mine-aproape...
Ah ! pale mîni, tot raul va fie-ntors în bine
Ce duh îsi poarta lampa arareori în mine
De pot vedea ca noaptea cînd fulgera pe ape ?

E magul amintirii cu lampa lui albastra
Ce s-a trezit si scrie în vechea lui scriptura,
Din tot ce e acuma, si toate cîte fura,
O jalnica poveste, ce samana cu-a noastra.






Moartea narcisului


Aceasta pagina a fost accesata de 844 ori.