Autori > Dimitrie Anghel
Nemultumitul
Venea-nflorit de alge, de foi, si scoici barbare,
Vuind urca pe dune enormul ocean;
Venea ca un logodnic zvîrlind margaritare
si ramuri rupte-n treacat din codrii de margean.
Cu pletele zburlite salta pe estacade,
Îsi anina în pripa splendidele-i dantele,
si iar le lua ca-n urma mai albe, în cascade,
Sa le resfire-n soare supt geamurile mele.
Pierea apoi prin pesteri, si-acolo, ca avarii,
Ce-si vîntura într-una gramezile de aur,
Rostogolea pietrisul adus de milenarii,
Facîndu-si socoteala imensului tezaur.
Se înalţa pe urma si iar venea aproape
Sa-mi plînga subt fereastra o, jalnic Ocean !
Ce-ţi mai lipseste oare cînd ai atîtea ape,
si-n ele-atîtea perle si aur si margean?
Nemultumitul
Aceasta pagina a fost accesata de 750 ori.