Autori > Dimitrie Anghel
Omul din luna
Privesc o semuire de om in discul lunii,
Un chip bizar ce râde, privind de sus pamântul,
Un râs amar si straniu ce-l au numai nebunii,
Si mortii, când pe buze li-a-ncremenit cuvântul.
E-un om cu buna seama, e-un cap de om, - o masca,
Dar dupa ironia acestei masti s-ascunde
Cea mai cumplita moarte ce-a fost sa-mparateasca;
Si totusi chipul asta il stiu de nu stiu unde…
L-am mai vazut desigur demult, dar poate anii
Si-au zugravit sarcasmul pe marea lui durere
Si tot ce-a ars intr-insul s-a stins azi ca vulcanii
Ce râd in discul lunii cu-albastrele cratere.
L-am mai vazut desigur, si-l stiu, - dar tu, iubita,
Ce te-ai desprins sa judeci cumintii si nebunii,
Când stai privind pe geamuri cu fata linistita
Cunosti tu cine-i omul ce râde-n discul lunii?
Omul din luna
Aceasta pagina a fost accesata de 655 ori.