Autori > Ion Barbu
Copacul
Hipnotizat de-adinca si limpedea lumina
A boltilor destinse deasupra lui, ar vrea
Sa sfarme zenitul, si, -nnebunit, sa bea,
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalina.
Nici valurile noptii, nici umeda perdea
De nouri nu-i goneste imagina senina;
De-un stralucit albastru viziunea lui e plina,
Oricit de multe neguri in juru-i vor cadea...
Dar cind augusta toamna din nou il infasoara
in tonuri de crepuscul, cind toamna prinde iara
Sub casca lui de frunze un rod imbelsugat,
Atunci, intrind in simpla, obsteasca armonie
Cu tot ce-l limiteaza si-l leaga impacat,
in toamna lui, copacul se-nclina catre glie.
(Sburatorul, 6 decembrie 1919)
Copacul
Aceasta pagina a fost accesata de 859 ori.