Autori > Ion Barbu
Fulgii
Cad fulgii sovaielnici in stoluri fara numar
Din nevazute urne ei cad pe albul umar
Al dealurilor prinse de-o crusta argintie.
Ostiri de nori alearga...
- Ce surda simpatie,
Nori turburi, nori metalici, spre voi intins ma poarta?
Ati prefacut in domuri de-argint natura moarta
Si-ati pus in peisagiu un nou fior de viata,
Voi, blocuri mohorite, convoi de-obscura ceata!...
Tot plumbul meu din suflet, o, forme calatoare,
Ca voi sa se topeasca in ginduri de ninsoare,
Caci, iata, vine vremea cind - albe, impietrite -
Pe gind descaleca-vor zapezi neprihanite...
Cad fulgii sovaielnici, asa cum in poveste
Cad stropi de piatra scumpa, usor si lenes, peste
Un stralucit razboinic, cuprins de-o vraje-adinca.
- Asemenea cimpiei, sub cerul vinat inca,
Tinuturi ale mintii, lasati sa va-mpresoare,
Lasati sa cada-ntr-una din neaua altui soare,
Ce vesnic bratul ritmic al timpului arunca...
Cad flori de-argint, de spuma pe lunca-n sarbatoare,
Si vinturi potolite intinsurile-alinta,
Si fluturi albi s-aduna in pilcuri orbitoare,
- O, suflete, ca lunca te-mbraca-n hiacinta...
Fulgii
Aceasta pagina a fost accesata de 761 ori.