Autori > Ion Barbu
Gest
Toiagul vechi, pe care l-a ciuruit, l-a ros
Si cariul, si custurea, ti-l trec de-acum. Ca mine
Vei ispiti la rindu-ti temutele destine,
Urcind si tu sub cerul de fier si chinoros.
Te-asteapta mohorirea pustiului pietros!
Nu sovai, strabate-o; iar cind - diamantine -
Padurile de gheturi se vor ivi pe cline,
increzator azvirla ciomagul de prisos;
Din povirnis, in steiuri, din stinci, in vagaune
Izbit de lespezi, ciotul va face sa rasune
Cu lung si mare vuiet tot haul de granit,
Dar sus, sub inginata lumina-abia nascinda,
Lasind sa scape risul din pieptul rau sporit,
Acopere caderea cu hohot de izbinda.
Gest
Aceasta pagina a fost accesata de 758 ori.