Autori > Ion Barbu
Formatia matematica
In ceea ce ma priveste resimt ca o umilinta nestiinta mea de elineste, neputinta in care ma gasesc de a proba ca pe un ban de argint, sunetul ce emit in original imnurile catre Demetera, tragediile lui Eschil, versurile lui Teocrit. Ceva mai mult, sunt gata s-o recunosc public, cu o singura conditie. Umanistii clasici sa declare si ei imediat, ca resimt ca o umilinta egala si vinovata, necunoasterea Elementelor lui Euclid, Stoicelor lui Apollonius din Perga, Colectiilor matematice ale lui Pappus. Dar umanistii clasici nu vor sa stie de asa ceva.
Totusi gândirea greaca se exprima nu numai mitic, in fabula, dar si direct, in teoreme. Poarta prin care poti aborda lumea greaca - fara de a carei cunoastere, dupa parerea mea, cultura cuiva nu poate fi socotita completa - nu este obligatoriu Homer. Geometria greaca e o poarta mai larga, din care ochiul cuprinde un peisagiu auster dar esential.
Aceasta poarta ni se deschidea noua acum 40, mai exact acum 44 de ani. Noi refaceam rapid experienta intelectuala a acelor mari geometri. Ne instruiam despre proportii, cu Thales si Euclid; regândeam teoria polarelor cu Apollonius; cu Archimede masuram ariile; cu Platon ne miram de incomensurabilitatea diagonalei patratului prin diagonala si poate concepeam naiv dar poetic, vreo doctrina a reminiscentei, pentru explicarea contradictiilor numarului irational. Tot cu Platon contemplam cele t existente perfecte, poliedrele regulate, a caror unicitate ne intriga desigur, fara a fi in stare sa-i intelegem sensul adânc.
Le-am uitat toate acestea? Nu face nimic. Cultura este, dupa definitia nu mai stiu cui, ceea ce ramâne dupa ce ai uitat tot - asadar virtualitatile, predispozitiile. Ea e superioara instructiunii, si facuta din cunostinte; e, oarecum, saltul ei calitativ. Primele impresii luminoase, pe care ochiul le primeste in pruncie nu se regasesc in memorie. Dar asta nu inseamna ca sunt pierdute. Sunt undeva, la temelia fiintei, formeaza individualitatea noastra, modul nostru de a reactiona.
Se poate vorbi de un umanism modern, de un sistem complet de cunostinte capabil sa formeze omul, bazat insa pe matematica? Sunt convins, ca da. Ba chiar, cum stiti, intre doua spirite din toate punctele de vedere asemenea cel care are de partea lui geometria va triumfa totdeauna. Singura slabiciune a unei atare judecati este, ca o facea un geometru. Totusi cunosc un exemplu care ilustreaza afirmatia lui Pascal. Luati scrisorile lui Ion Ghica intretaiate ici si colo de raspunsurile lui Alecsandri. Iata doua spirite in conditiuni comparabile. Apartin aceleiasi lumi, au aceleasi credinte politice, au trait aceleasi evenimente, la Paris au fost in acelasi timp. Cât de vacuu, cât de salciu e insa unul, poetul junei Rodica, si cât de cuprinzator, de instructiv, de inlantuitor e beiul de Samos! Alecsandri nu stie sa vada, sa prinda originalitatea unui moment. Vai, nu stie nici chiar sa scrie! Limba limfatica si emfatica a acestor scrisori nu e de loc a unui "rege al poeziei" (cu toate ca, slava Domnului, exercitiul literar nu-i lipsea), ci a unui bonjurist oarecare. Pe când Ion Ghica e un clasic al prozei noastre. Nu e desigur o intâmplare, ca unul nu avea decât cultura literara (si aceea improvizata), pe când Ghica audiase cursuri de analiza la scoala Politehnica, urmase scoala de mine si, se pare, emulase cu Delaunay, cunoscutul astronom, la examenele de calcul infinitizimal si integral. Se stie, de altfel, ca la Academia Mihaileana din Iasi, a fost profesor de matematice. Ce distinge umanismul matematic de umanismul clasic? in doua vorbe: o anume modestie de spirit si supunerea la obiect. O formatiune matematica, chiar daca se valorifica literar, aduce un anume respect pentru conditiile create in afara de noi, pentru colaborarea cu materialul dat. Daca, de exemplu, dupa o perioada de activitate literara in nemteste, cineva inzestrat cu o atare formatiune va fi adus de imprejurari sa scrie in frantuzeste, isi va acorda inspiratia cu geniul limbii celei noi, nu va brutaliza limba cea noua cerându-i cu orice pret efecte proprii limbii germane.
Aceasta conditionare a continutului de catre continator e opusul spiritului cabotin, care e tirania cliseului. Cabotinismul in geometrie nu e posibil, se confunda cu stupiditatea. Un geometru euclidian, care intr-un sistem de axiome schimbat, s-ar incapatâna sa obtina aceleasi teoreme (de exemplu: teorema lui Pitagora, in geometria lui Loacevski), ignoreaza A B C-ul mestesugului.
Cu toate acestea am vazut adesea, romancieri care cer prozei efecte lirice, poeti care vor sa rivalizeze in versuri cu oratorii sau cu autorii didactici.
Deci: veracitate, modestie a spiritului, supunere la obiect - iata caracteristicile unei formatiuni matematice. Mai mult inca: putere de a cuprinde un complex intreg de elemente intr-o singura privire, spiritul de sinteza intr-un cuvânt. Fara de aceasta facultate, retinerea si redarea unui rationament nu e posibila. Fiecare spirit e capabil de rationamente locale, de trecerea de la un silogism la altul. Dar de orientarea ca o armata de argumente in mers, a unui sistem de silogisme, dupa un plan final, mult mai putine.
Cunostintele de alta data, fara sfortari speciale, nu le vom recapata! Dar putrezirea lor a eliberat esentele ccelei mai subtile gândiri, aceea a vechilor geometri greci. Aceste esente ne umplu si ne invie. Tot modul nostru de a fi, e impregnat de ele. De aceea ne putem considera cu drept cuvânt umanistii cei noi, umanisti moderni: nu opusi dar, sigur, distincti de umanistii clasici.
Formatia matematica
Aceasta pagina a fost accesata de 812 ori.