Autori > Ion Barbu
Randuri despre poezia engleza
Superstitii comune tuturor continentalilor consacra poezia engleza ca intruparea cea mai inalta a "lucrului usor si inaripat" in care Platon recunostea esenta lirismului pur. Daca ne insusim definitia platoniciana, apoi desigur nici o alta lirica europeana n-a subliniat emotia pana la acel "ethereal" unde pluteste pulverizat cantecul celor mai reprezentativi din poetii englezi.
Decat, mai e un fel de a intelege poezia. Un fel mai ... omenesc. Pictura celor doua Flandre traduce in culoare aceasta conceptie cum niciodata nu vor putea-o traduce in rodinea expresiei cei ce se razboiesc cu retorica si atatea forme parazitare ale cuvantului.
Poezia inteleasa ca o mare senzualitate.
Echivalentul vorbit al unui Rubens, cu toata eroica proslavire a singurei certitudini acordata noua in aceasta vale: darnicia luminoasa a simturilor.
Un Verhaeren, daca vreti, fara obositoarea lui retorica: un Verhaeren mai continut si mai sudic.
O asemenea poezie e noua vesnic si multipla ca ftele felurite ale creatiei. Personalitatea fiecaruia o coloreaza deosebit dupa eterogenitatea senzatiei si modului propriu de a-i reactiona temperamentul.
Tocmai in excluderea acestei expresii temperamentale sta inferioritatea inspiratiei suprapamantesti in care se complace lirismul britanic.
In conteplatia cosmica sau reveria transcendenta, intocmai ca in actul rational al abstragerii, spiritele se identifica. Cu acest inteles, poezia engleza e asemanatoare stiintei: si ea evolueaza intr-un cadru omogen si general. Dupa cum o torema de geometrie elementara imi dezvaluie din acel moment al devenirii, din complexul calitativ care se cheama Euclid, tot asa deputin ca legile atractiei, de pilda, din turburea constiinta a lui Newton, comentatorul cornului lui David; la fel poezia engleza rasfrange din variatia timpului uman doar acea limfatica permanenta, botezata pe nedrept "spiritualitate".
Veti jdueca dupa urmatoarele probe:
Puternica fiica a dumnezeirii, nemuritoare dragoste.
Pe care noi, cei care nu ti-am privit vreodata chipul
Din cucernicie si numai din cucernicie te imbratisem;
Crezand acolo unde nu putem dovedi ...
(Tennyson: In memoriam)
Ea m-a parasit la ceasul tacut
Cand lunaa incetat de a mai ivi
Cararea de azur a cerului
Si-asemenea unui albatros atipit
Se leagana pe aripile ei de lumina
Tremura in purpura noptii:
Mai inainte de a si cauta cuibul ei oceanic
In incaperile vestului...
(Shelley: She left at the silent time)
Si atunci cum noaptea scapata
Si minutarul stelelor arata dimineata
-Cum minutarul stelelor inclina catre dimineata
La capatul drumului o licuescenta si vaporoasa lumina se ivi.
Al Astarteei diamant crescent
Se inalta cu indoitul lui corn...
(Edgar Poe: Ulalume)
Desi ziua destinelor mele e apusa
Si steaua norocului a scapatat
Inima ta buna ... etc. etc.
(Byron: Ellegra Thought the day of my destiny is over)
Patru crampeie de poezie, vadit asemanatoare prin substanta si muzica lor.
Toate se desfasoara in acelasi cadru abstract si intrucatva conventional al unei spiritualitati "date de-a gata". Stele, luna, sfere, lumina, mare, cu materialul acesta de poncife construiesc englezii poezia lor serafica ori elegiaca.
Sa nu va mire daca accetele unui asemenea lirism fac sa gandesti (prin acutele si monotonia lor) la niste psalmi cantati de sfantul Origene.
Desigur, poezia lui Racine si a celorlalti clasici evolueaza intr-un abstract mai arid. De unde, atunci, starnitorul ei interes; de unde plictiseala transcendenta a celeilalte?
Pricina se intrevede usor. Abstractul poeziei clasice e un abstract veritabil prin fondul de observatii si date concrete pe care-l presupune: un abstract "a posteriori". E curios cum tocmai in tara originara a empirismului poezia nu vrea sa stie de un amestec cu realitatea vie.
Mai bine: Wordsworth, americanul, a facut dovada de ceea ce poate un "spirit pur" cand se apuca sa observe si sa insufleteasca lucrurile umile. Natura devine pentru el o mare galerie de tablouri murale, didactice si moralizatoare.
Decata semenea viziune realista, tot mai pretios cantecul fara sex si incorporat al sferelor.
Poezia insulara e exact opusul poeziei noastre a continentalilor. Ca sa prindeti mai bine antinomia, incercati de ganditi aceasta transmutare imposibila de inspiratii:
Laforgue scriind Epipsychideon,
Shelley, Complaintele.
(Romania noua, literara si artistica, 19 iunie 1921)
Randuri despre poezia engleza
Aceasta pagina a fost accesata de 818 ori.