Autori > Ion Barbu
Salut in novalis
(Al. A. Philippide - Stanci fulgerate)
Urmand un vechi protocol al curtilor, poezia noastra delegase catre etajele subpamantene ale romanticei, un foarte tanar ambsador, sa incercuiasca inima luminoasa si ingropata a lui Friedrich von Hardenberg, cu o noua alianta. Sunt zece ani de atunci.
Muzicile acestor nunti thuringiene le-am auzit, curgand misterios, in marele Arbor al Aurului, in derivatiile regnului celui mai obscur.
Va aduceti aminte cum toti am tremurat, cum in apele inseratelor armonii ce se vestira, dizolvaram ceara si spalaram ultragiul a 20 de ani de aspre chiote semanatoriste. Fii ai unor parinti eminescieni, fagaduiti dulcelui vis germanic, prin taina ierbii de omat si a florii albastre, calcaram cu hotarare si lepadaram dubla trivialitate a unor rurali fara mister si a unui modernism ce reusise sa si asimileze, din toata sfortarea occidentala, doar formele galante ale traficului viu sau ale cupletului.
Mai mult decat primele volume ale lui Blaga si cu incisivitatea unui vers pe care nici Lauda somnului nu-l inchide, Aur sterp a lucrat sterilizator asupra vulgaritatii produselor literare ale urmasilor lui Vlahuta si Cerna. Redeveniram contimporanii lui Eminescu.
Cand intr-un cerc de scriitori, in primavara 1921, un adolescent comprimat si inchis, ca un nor de energie (ca una din pietrele dense si fara varsat ale domeniului novalisian), ne evoca, in spuneri fara seaman, Pietrele privegheate de spini, Drumurile meditatoare intre destine; Elseneur-ul adanc al Printului in Amanare (unde "clipele ploua ca o roua de arama") si Soarele mai ales: orb, hpogenic, aur sterp ori inima a Erdei, catre care Novalis comanda echipele-i de vise: cand minunea acestor dezgropari, arzand de focul absorbit al visului, ni se ivi, cati dintre noi vor fi recunoscut duhul unui nou Bateauivre venit sa campeze "sous l'oeil niais des falots"?
Daca poetii acestui cenaclu nu stiura sa recunoasca si aplaudara un magistrat mai mult, critica dibui si mai greoaie in labirintul unei poezii al carui fir nu-l detinea.
D-l Lovinescu, de exemplu, osandise poezia lui Philippide tocmai pentur frumusetea ei cea mai rara; declarase alegorie si procedeu unul din riturile rapsodice pe care, in lipsa de alt termen si pentru a-l opune alegoriei, il vom numi: figuratie.
Deosebirea dintre figuratie si alegorie as putea explica-o mai cu succes, domnului Lovinescu, prin viu grai. Stiu ca vorba mea scrisa e inzestrata pentru domnia sa cu proprietati de opacitate si caldura obscura. Odata, acest lucru intrista de moarte sufletul meu.
Dar sunt silit sa alerg astazi la expedientul scrisului, exercitiile pedagogice orale, de altadata, cu iubitul meu critic, fiindu-mi interzise (probabil, pana la urma).
Ar fi deci intre figuratie si alegorie deosebirea cunoscuta intre operatie si formula. OperatiaL transformarea, libera permutare de chipuri in domeniul aceluiasi grup. Formula, doar memoria consemnata a unei asingure din aceste operatii, iata un exemplu de figuratie, de regizura fastuoasa, novalisiana. Pamantul simplificat, inaltat pe coturnele unui "rege-linistit", se desfasoara in castele subpamantenesti:
Sein Schloss ist alt und wunderbar,
Es sank herab aus tiefen Meeren.
Stand fest und steht noch immerdar,
Die Flucht zum Himmel zu verwehren.
Von innen schlingt ein heimlich Band
Sich um des Reiches Untertanen,
Und Wolken wehn wie Siegesfahnen
Herunter von der Felsenwand.
Palatu-i vechi si vrajit,
S-a scufundat din mari adanci,
A stat neclintit si sta neincetat
Sa ferece fuga spre cer
Pe dinauntru un tainic brau,
Se-nfasoara pe supusii imparatiei,
Iar norii, pe peretele de stana-n jos
Falfaie ca steaguri de izbanda.
Figuratia e mai abstracta decat intuitia simbolica si mai naiva ca alegoria. A o confunda cu alegoria e o eroare sistematica, din acelea care altadata faceau pe d-l Lovinescu sa ia poezia intelectualista ca poezie parnasiana. Procedeul figuratiei (Pastel pustiu, Priveliste), asa de frecvent in Philippide, se acopere de precedentul indiscutabil al lui Novalis.
Am tinut sa salut, tarziu, zorile poeziei lui Philippide mai inainte de a slavi amiaza. Dar Stancile fulgerate nu sunt straine de Aurul sterp, Le uneste un tins elan de transcendere. Aurul sterp se juca sub pamant, in acel "unterirdisches Geschoss" in care dorm fictiunile novalisciene. Stancile fulgerate reprezinta ancorarea poetului in pamantesc.
Cu o muzicala stiinta a "chemarilor", Philippide ne pleaca si astazi peste motivele vechii lui poezii. Servite acum ca reminiscente ale unui domeniu parasit, aceste motive implinesc o functiune mai grava si mai tulburatoare ca in primul volum, unde poetul se identifica ordinei subpamante. Tipica pentru Stancile fulgerate e insa Rugaciunea de dimineata, cu atmosfera ei de sfarsit de furtuna. Si ar trebui o coroana de salbatice ierburi ca sa incunun cu vrednicie pe un Marsyas, inviat in sfarsit in Apolo; pe autorul acelei imbatatoare Ode sihastre care evoca toata bogatia si confuziunea padurii, in egale masuri de tetracord.
Dar elogiul meu absolut se indreapta atre pictorul Celui din urma om. Nimeni in poezia noastra nu ne-a dat fiorul unui haos fara posibilitati de revnire, opusul haosului virgin si biblic: teroarea unui haos terminal.
Philippide inseamna dezvoltarea unui sistem nou de axiome in posibilitatile liricei noastre.
Folclor sau poezie violent individuala. Aici numai, la aceste extreme, se plaseaza inventiunea si accentul veridic. Caci unitatea si numerile foarte mari sunt calauzite singure de legile regesti. O poezie a colectivitatii medii, o poezie sociala sau de scoala literara turbura inutil acordul imemorial, geologica simpatie dintre piscuri si vai.
(Vremea, 27 martie 1930)
Salut in novalis
Aceasta pagina a fost accesata de 1243 ori.