Autori > Geo Bogza
Copacul simfonic
Printre ceilalţi copaci, liniştiţi, el părea aproape nebun:
Multiplu se ridica din pământ cu zeci de braţe
Pe care exaltat le flutura în vânt.
Însufleţit era - şi străbătut de atâtea fluide
Încât privirilor noastre păru un frenetic dirijor
Conducând, plin de pasiune, Simfonia glacială a Eterului.
Incoruptibilă dimineaţă de iarnă cu cerul senin
Când tot universul cânta, ca o orgă de cristal
Sunetul fiindu-i atunci rostul unic, esenţial.
Sub multele ramuri, fremătătoare, patetice,
Totul fu muzică: întinderea lumii şi durata ei
Păduri, oceane, milenii şi ere, o, cum le-am auzit!
Arătând stelelor drumul, iar vremii cadenţa secundelor
El purta prin noi, copleşitoarea imensitate,
Tălăzuirea sonoră a clipei spre Eternitate.
Copacul simfonic
Aceasta pagina a fost accesata de 709 ori.