Autori > Geo Bogza


Copacul simfonic



Printre ceilalţi copaci, liniştiţi, el părea aproape nebun:
Multiplu se ridica din pământ cu zeci de braţe
Pe care exaltat le flutura în vânt.

Însufleţit era - şi străbătut de atâtea fluide
Încât privirilor noastre păru un frenetic dirijor
Conducând, plin de pasiune, Simfonia glacială a Eterului.

Incoruptibilă dimineaţă de iarnă cu cerul senin
Când tot universul cânta, ca o orgă de cristal
Sunetul fiindu-i atunci rostul unic, esenţial.

Sub multele ramuri, fremătătoare, patetice,
Totul fu muzică: întinderea lumii şi durata ei
Păduri, oceane, milenii şi ere, o, cum le-am auzit!

Arătând stelelor drumul, iar vremii cadenţa secundelor
El purta prin noi, copleşitoarea imensitate,
Tălăzuirea sonoră a clipei spre Eternitate.





Copacul simfonic


Aceasta pagina a fost accesata de 709 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio