• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Mihnea si baba (dupa o traditie)

dupa o traditie

I.

Cand lampa se stinge la negrul mormant
Atinsa de aripi, suflata de vant;
Cand buha se plange prin triste suspine;
Cand raii fac planuri cum au a retine
in barbare lanturi poporul gemand;
Cand demoni si spaime pe munti se aduna
De urla la stele, la nori si la luna,
intr-una din pesteri, in munte rapos,
Un om oarecare intra curajos.

II.

in pesterea Carpatilor
O oara si mai bine
Vezi templul pacinatilor
Ce cade in ruine.

Aci se fac misterele
De babe blestemate,
Ce scot la morti arterele
si harcele uscate.

Aci se fierb si oasele
in vase aurite,
Aci s-adun frumoasele
Cand nu mai sunt dorite.

O flacara misterica
Da palida lumina;
Iar stalpii in biserica
Pareau ca se inclina.

si liliecii noptilor
Ce au aicea locul,
Ascunsi in harca mortilor,
Umblau sa stinga focul.

O baba, ce oroarele
Uscasera in lume,
Tot rascolea vulvoarele,
soptind incet un nume.

III.

S-aude un zgomot de pasi pe aproape,
Cum calca strigoiul cand va sa dezgroape
O tanara fata... Colo... Ascultati!
Sa fie satana cu ochii de focuri?
- "Hei! Cine sa calce in negrele-mi locuri,
Se-ntreaba batrana... aici nechemati!..."
Ea zice, si-n umbra un om se arata
Cu ochii de sange, cu fruntea uscata,
Teribil ca locul in care intra.
- "Batrana, el zise, iti fa datoria!"
si vorba-i, cum geme in zid vijelia,
Din colturi in colturi grozav rasuna.

Asculta-ma, doamne, aveam in ostime
Un fiu oarecare vestit in multime
Prin luptele sale; era fiul meu;
Placut ca seninul, frumos ca o floare
si pentru aceasta mai stam eu sub soare.
Era pentru mine al meu Dumnezeu,
si pentru aceasta m-am dat in pierzare.
Sa-l fac intre oameni ferice si mare,
Am dat al meu suflet la negrul tartar.
Tu stii mai departe. Ce? gemi de turbare!
Vrei sangele mumei, tu vrei razbunare,
Loveste! Na sanul, tirane barbar!
Caci viata imi este acum blestemata.
O! cum nu pot oare sa sorb asta data
si zilele tale, si sangele tau!
Dar nu pot, caci fiu-meu in ultima-i stare
Opri orice mana a da razbunare.
Tirane! Vezi prada-ti, vezi cugetul sau.
Pe urma, c-o mana uscata si arsa,
intr-una din harce un sange ea varsa,
si, dandu-l lui Mihnea, ii zise: Sa bei!
E sangele fiu-meu, na! soarbe-l mai tare,
E cald si e tanar, cum vrei tu, barbare;
Na, soarbe, sau eu sorb p-al tau, de nu vrei.

IV.

Toti mortii din mormanturi,
Cu ghearale-nclestate,
Ca frunzele uscate
Ce zbor cand sufla vanturi,

Spre Mihnea alerga;
Iar varcolacii serii,
Ce chiar din luna pisca
Cand frunzele se misca
in timpul primaverii,
tipand, acum zbura.
soimanele ce umbla
Ca vijelii turbate,
Colore desirate
Cu forma ca o turla,
Din munti in vai calca.

V.

Un glas in multime teribil gemu
si ceata inferna indata tacu.

VI - Blestemul

Oriunde vei merge sa calci, o, tirane,
Sa calci p-un cadaver si-n visu-ti sa-l vezi,
Sa strangi tu in mana-ti tot maini diafane
si orice ti-o spune tu toate sa crezi.
Sa-ti arza plamanii d-o sete adanca
si apa, tirane, sa nu poti sa bei,
Sa simti totd-auna asupra-ti o stanca,
Sa-nclini a ta frunte la cine nu vrei.
Sa nu se cunoasca ce bine vei face!
Sa plangi! insa lacrimi sa nu poti varsa,
si orice dorinta, si orice-ti va place
Sa nu poti, tirane, sa nu poti gusta!

Sa crezi ca esti geniu, sa ai zile multe
si toti ai tai moara; iar tu sa traiesti!
si vorba ta nimeni sa nu o asculte,
Nimic sa-ti mai placa, nimic sa doresti!

VII.

Asa vorbi batrana
si Mihnea tremura.
Iar naiba, ce fantana
O soarbe intr-o clipa
si tot de sete tipa,
La dreapta lui zbura.

El are cap de taur
si gheara de strigoi.
si coada-i de balaur,
si geme cu turbare
Cand baba trista pare;
Iar coada-i sta vulvoi.

Iar nagodele-urate
Ca un mistret la cap,
Cu lungi si strambe rate
Cu care de pe stanca
Ram marea cea adanca
si lumea nu le-ncap;

si sase legioane
De diavoli blestemati
Treceau ca turbilioane
De flacari infernale,
Calari toti pe cavale
Cu perii vulvoiati.

si mii de mii de spaime
Veneau din iad razand
Pe Mihnea sa defaime,
Caci astfel baba are
Mijloc de razbunare
Pe mort nesuparand.

VIII.

Mihnea incaleca, calul sau tropota,
Fuge ca vantul;
Suna padurile, fasaie frunzele,
Geme pamantul;
Fug legioanele, zbor cu cavalele,
Luna dispare;
Cerul se-ntuneca, muntii se clatina,
Mihnea tresare.
Fulgerul scanteie, tunetul bubuie,
Calul sau cade;
Demonii rasera; o, ce de hohote!
Mihnea jos sare.
insa el repede iara incaleca,
Fuge mai tare;
Fuge ca crivatul; sabia-i sfaraie
in aparare.
Aripi fantastice simte pe umere,
insa el fuge;
Pare ca-l sfasie guri insetabile,
Hainele-i suge;
Baba p-o cavala iute ca fulgerul
Trece-nainte,
Slaba si palida, pletele-i falfaie
Pe oseminte;

Barba ii tremura, dintii se clatina,
Muge ca taur;
Geme ca tunetul, bate cavalele
Cu un balaur.

IX.

O, ce de hohote! Rasera demonii,
Iadul tot rase!
insa pe crestetul muntilor, zorile
Zilei venise.





Mihnea si baba (dupa o traditie)


Aceasta pagina a fost accesata de 930 ori.