Autori > Dimitrie Bolintineanu
O fata tanara pe patul mortii
Ca robul ce canta amar in robie,
Cu lantul de brate, un aer duios,
Ca raul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cant dureros.
Un crin se usuca si-n laturi s-abate
Cand ziua e rece si cerul in nori,
Cand soarele-l arde, cand vantul il bate,
Cand grindina cade torente pe flori;
Asa far' de veste pe zilele mele
O soarta amara amar a batut,
si astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am cazut.
Abia-n primavara cu zilele mele
Plapanda ca roua abia am ajuns,
Atuncea cand canta prin flori filomele,
O cruda durere adanc m-a patruns.
Amara e moartea cand omul e june,
si ziua-i frumoasa, si traiul e lin,
Cand pasarea canta, cand florile spune
Ca viata e dulce si n-are suspin!
Sa moara batranul ce fruntea inclina,
Ce plange trecutul de ani obosit;
Sa moara si robul ce-n lanturi suspina,
Sa moara tot omul cu suflet zdrobit!
Iar eu ca o floare ce naste cand ploua
Cresteam, pe cununa sa am dezmierdari,
si mie amorul cu buze de roua
Cu inima dulce imi da sarutari.
Ca frunza ce cade pe toamna cand ninge
Suflata de vanturi aici pe pamant,
Ah! juna mea viata acuma se stinge
si anii mei tineri apun in mormant!
O fata tanara pe patul mortii
Aceasta pagina a fost accesata de 992 ori.