Autori > Dimitrie Bolintineanu


Almelaiur




Pe unda poleita de miriade stele
Se leagana, murmur,
in hora gratioasa suave aurele,
si joc cu rasfatare in bucla dulcii mele,
Frumoasii Almelaiur.

Colo suspina valul sub maluri cununate
De chioscuri de porfir ;
Colo delfinul salta in jocuri rasfatate
Pe undele incinse de briuri colorate
De raze dulci de fir.

si cerul, si pamintul, si marea fara punte,
Saraiuri, toate zbor,
si luna cu chip d-aur se leagana pe munte;
Iar dulcea mea hanima ascunde alba frunte
in sinu-mi arzator.

Cu vorbe amoroase, cu tinara mustrare,
imi zice ea duios :
"Cu mult e mai placuta a noastra rasfatare
Decit acele raze ce scanteie pe mare,
Amantul meu frumos !"

Ea zice si suspina, si doua lacrimele
Se scura tremurind
Pe ale fetii albe garoafe dulci, junele,
Ce tremura sfioase ca razele din stele
Pe valul marii blind.
 
Eu, ca s-adorm suspinul ce inca rataceste
in sinu-i delicat,
Radic atunce valu-i ce fata-i umbreste,
P-o mandolina d-aur ce dulcea mea iubeste
Eu astfel am cintat:

"Vino, dulcea mea iubita,
Valul doarme, linistit,
Vezi, caicul meu invita
Cu catartul aurit !

Coardele-i sunt de matase ;
Velele-i sunt de atlaz.
Printre unde, de vint trase,
Sa plutim drag pe Bogaz !

Pentru munca, floare dulce,
Eu alt aur nu primesc
Decit aurul ce luce
Printre parul tau ceresc !"

Asa cintam pe mare si alba mea frumoasa
Pe bratu-mi adormea,
soptind cu rasfatare : "O, noapte gratioasa.
Opreste zborul dulce pe lumea mincinoasa,
Pe fericirea mea !"

(1855)





Almelaiur


Aceasta pagina a fost accesata de 749 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio