Autori > Dimitrie Bolintineanu
Esmé
Ca Esmé mai dulce floare
Cu dezmierdator parfum,
N-a mai stralucit sub soare
De la Tunis la Batum !
Sub privire-i s-aureste
Unda lina din Bosfor
si, vazind-o, Gul roseste,
in gradina la Nihor.
Ca margaritarul alba
si cu parul de ebin,
Ochi de foc si mina dalba,
Gura, gratios rubin ;
Nalta, delicata, fina,
Dar cu bratul rotunzior,
Sinul ei, sin de vergina
Unde dulci mistere zbor.
De un an e maritata.
De ghiauri, de musulmani,
si de frenci e laudata ;
Are optsprezece ani !
Cind o vezi la preumblare
Sub iasmac adus din sam,
Ca o stea prin nori, apare
Dulcea fiica-a lui Osman.
Feregeaua-i se-mladie
Pe kiahiul, bogat cerchez,
Cu dalga de selemie,
Cu salvari largi de geanfez.
Cind ea lasa cu dulceata
Valul ei a flutura,
S-ai trei zile-aici in viata,
S-o vezi asfel, tu le-ai da !
Cind Esmé umbla prin casa,
Coamele-i de talpe trec
si-ntr-o mie cozi se lasa
P-al ei sirmali-elec.
La plimbare cind ea iese,
'Noada paru-i, elegant,
Peste cap, in valuri dese
Cu un ac de diamant.
Oh ! amar cui o priveste
Un minut far' de iasmac !
Mai amar cui o iubeste !
Dorurile nu-i mai tac !
De la frunte la picioare
E un fermec gratios !
Sufletul ei e un soare,
Corpul ei un crin frumos !
A sa inima se duce
in secret dup-un ghiaur,
Patimile, strinse dulce
in arzindu-i sin, murmur.
Esmé
Aceasta pagina a fost accesata de 1321 ori.