• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Ziorina

Armia de tara de trei zile bate,
Arde si farama strainii-n cetate.
Prin pulberea deasa vine-un cal usor.
Astfel trece-un vultur invelit in nor.
Catre domn se-ndreapta... Cavalerul sare...
E Ziorina, fiica-i, dulce la catare.

Ea ridica coifu-i; paru-i gratios,
Ca lung fluviu d-aur se revarsa-n jos,
Pe sub gene-i scantei doua lacrimele
Cum sub nori lumina doua dalbe stele,
si rauritoare, p-al ei chip senin,
Cad din roza-n roza si din crin in crin.
Bunul domn o mustra pentru ce sa vie
Sa-si expuie viata... Sa se-nturne-o-nvie.
Rara-i frumusete reunea, rapiti,
imprejuru-i bravii cei mai straluciti.
Ea pricepe lesne cat era dorita.
Despre-a lor simtire gratios profita.
Smulge de la sanu-i o plapanda floare
Umeda d-a sale line lacrimioare
si cu niste termeni dulci si rapitori
Ea vorbeste-ntr-astfel catre-adoratori:
- "Cine va purcede dup-aceasta floare,
Uda de suspine si de lacrimioare,
ii voi da, pe viata si pe Dumnezeu,
Mana si junetea sufletului meu!"
Zice, - arunca floarea dincolo-n cetate,
Dincolo de santuri unde tunul bate.
Zece bravi s-arunca dupa floarea sa
si-nca-o mie d-altii primilor urma.

Astfel ei intrara prin cetatea tare,
Astfel se-ncepuse falnica-i luare.

Dupa multe zile, domnul generos
sade cu Ziorina sub un cort luxos.
El intreaba bravii care din ei doare
Au cules pe santuri o frumoasa floare,
Ca sa vie-ndata, fiica lui sa-i dea.
Nimeni nu raspunde; nimeni nu venea.
Un batran acolo la vederi apare.
Merge spre domnita, zice cu-ntristare
- "Iata-aceasta floare - ce viteaz frumos
Dete pentru tine si-a murit voios!"
Dup-aceste vorbe, fata, ganditoare,
Cu-ale sale lacrimi scalda-aceasta floare.





Ziorina


Aceasta pagina a fost accesata de 681 ori.