Autori > Dimitrie Bolintineanu
Moldavii la Marienburg
Tara de durere! care muritor
Poate sa te vaza suspinand sub dor
Si gandind la fala-ti veche, vitejeasca,
Ochii tai de lacrami sa nu se topeasca?
Capul tau se pleaca, fata ti-a palit,
Florile din paru-ti tpate-au vestejit
Si-n a ata cadere ce te-apasa foarte
Fata ta surade cugetand la moarte.
Asfel cel ce geme, sub dureri zdrobit,
Cugetand sa moara, pare fericit!
Si cu toate-acestea, o, patria mea,
Ziua mortei tele noi nu-o vom vedea.
Faptele strabune, ca divine stele,
Vor luci prin noapte pasurile tele!
Sangele ce-un popol varsa in trecut,
Pentru neatarnare, nu va fi perdut.
Tara, uita-acele ganduri dureroase
Si asteapta zile fragede, frumoase!
In focul marirei timpului trecut
Scalda al tau suflet trist si abatut!
Iagel saruta zorile
Si cheama juna-i fiie
Ce trista-mparte grijele
Cu dansu-n batalie.
Saruta coama-i vergina.
Se-narma, coiful luce.
Spre campul cruciatilor
Cu cetele-i se duce.
Mai in sus de cortu-i, cu damele sale
Juna principesa se plimba pe vale.
Razele de soare se-mpletesc usor
Dar frumoasa grupa vede niste cete,
Cruciati in zale si pe cai cu plete,
Ce cu barbatie vin spre locul lor,
Cum spre fericire inimile zbor
Insa, iata, trece armia moldava.
Patru sute oameni, calarime brava,
Data de Moldova ca un ajutor
Regelui Lehii neobositor.
Capul lor e june. Soarele straluce
Si pe cofu-i splendid se rasfrange dulce.
Junele fecioare timide,s fioase,
Cheama capitanul cetei cei frumoase.
Capitanul vine si, descalecand,
Asfel zice doamnei, un genunchi plecand.
- Fiii de Moldova, nobila fecioara,
Ca sa-ti scape viata sunt voiosi sa moara!"
La aceste vorbe un suras senin
Pe-nrozata-i fata sa revarsa lin.
- "Noi vom fi spre tine recunoscatoare"
Zice si roseste ... Pare ganditoare.
Coama ei se varsa, valuri unduioase,
P-al ei san d-albastru, cu vine-azuroase.
Pe divina-i fata s-amesteca inca
Dulcea-i voluptate, si cu spaim-adanca,
Si prin lacramioare ea surade bland
Ca un crin ce-n roua il vedem nascand.
Astfel in dulci jocuri cand amantulo plange
Timida amanta, ea surade, plange.
Cum doi nori se lupta pe salbateci stanci,
Fulgera si tuna, pana-n vai adanci,
Asfel e lovirea cetelor turbate...
Bubuie surfata luncilor calcate.
Dar moldavii sprinteni turna caii, zbor.
Cruciatii urma pasurile lor.
Cei dintai la tufe, toti descalicara.
Intre doua lesne ... lupta-ncepe-amara.
D-acolo moldavii cu peri lungi si creti,
Varsa pe multime ploaie de sageti.
Cum sub arbori pica fructe-n vijelie,
Asfel cruciatul cade pe campie.
Undele de sange raur si s-alin;
Pe-nchegate valuri, alte valuri vin.
Cati mai scap, dau fuga, prinsi de spaima-adanca,
Iar moldavii-ncalec si-i resecer inca.
La domnita juna capul lor mergea.
Cu recunostinta fata-i suradea.
Regele-i ofera sabii in avute,
Iar domnita juna, mana sa-i sarute.
Moldavii la Marienburg
Aceasta pagina a fost accesata de 718 ori.