• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Edessa

Eu va salut, o, noapte si voi, o, stele albe,
Ce disputati domnia acestui loc mereu !
A voastra lupta-i demna s-o vaza Dumnezeu !
Vai ! Omul trece iute cu faptele lui dalbe

Ce perd pe calea vietii nestatatorul pas !
Tu, singura, natura, tot juna ai ramas !
Ce s-au facut acele troiene de popoare ?
Acele generatii ce-n lume au trecut ?
si sclavii si-mparatii ? Traira un minut,
Nascind spre a se face tarina trecatoare !
Ce s-au facut acele divine frumuseti
Ce-mpodobeau cu roze paharele-n ospeti ?
Acei luti cu sun dulce ca mierea Adonii
Ce rechemau nectarul si zeii dragalasi !
Epiriana floare ai carii sini gingasi
Produs-a pe eroul Europii si Asii ?
Junia, frumusetea pe anii-i se certau
si visele din secoli ideea ei ne dau.
Vai ! Tot s-a stins ! Putere si viata, si marire
Urmat-au in uitare pe generatiuni !
Tot ce lasara-n lume aceste natiuni
Sunt negrele morminte ce n-au nici amintire.
A numelui lor sopta, dintr-un trecut de dor,
Ca zgomotul ce moare, ajunge-n viitor.

Chiar daca amintirea ne-ar fi pastrat marirea
in secoli ce-au sa vie, morti, ce-ati fi stiut voi ?
si cugetele voastre traiesc ori printre noi ?
in negrele locasuri aveti voi multumirea ?
Vai ! Moartea despartit-a prin ziduri pin' la nori
Pe morti de vii, in lume, sarmani, slabi muritori !
Tot cade in uitare ! Popoare-mpovarate,
Popoare fara tinta si fara obiect,
Sa ratacesc in noapte : durerea le destept.
Dar grecul, rob el insusi, aspira libertate
si cata sa supuie pe popolul roman !
El singur va sa fie si liber si stapin !

in aste locuri viata atita de frumoasa,
Dar si atit de trista, e toata in mormint
Mai mult decit in oameni, pe-acest cazut pamint !
Omoara crud pe-un popol sclavia rusinoasa !
Un popol sub robie sa-nclina abatut,
Atunci cind energie, virtute a perdut.
Colo din virful stincii cascada gematoare
Se varsa-n valuri albe si geme printre nopti.
in lac d-azur ea fuge, varsind duioase sopti
indata ce s-arunca din coasta-ngrozitoare.
Colo revarsa luna torinte dulci de foc
si stelele ca vise balaie vin, sa joc ;
Zimbesc cu fericire acestor triste locuri
Ca cugete placute ce plana un minut
in suflete zdrobite d-un chin neabatut.
Lumina lor pe unde sa varsa-n dalbe focuri.
Mai colo in padure sacalul de mormint
Amesteca urlatul cu murmura de vint.
Pe orizonte ochiul zareste cum se-ntinde
O mare azurie sub focul cel ceresc,
Placeri neexprimate ne-mbata, ne robesc ;
Caci marea totdauna vederea drag aprinde.
Cu cit suntem aproape d-al vietii creator,
P-atita fericirea alina-al nostru dor !
Sa cercetam tarina scapata insultarii
De timpuri care seaman si secer totul jos,
Tot pin' la suvenirea d-un nume mincinos
Ce moare dopotriva in noptile uitarii !
Sa turburam marirea mormintelor in dor
si sa vedem in urma-i ce lasa-un muritor !
Edessa nu ne lasa decit tarina oarba
Ce omul si cu timpul in fine au stricat :
Umana lacomie chiar moarte-a despoiat
in restele lasate mormintelor sa soarba.
Asa se vor abate ce noi am ridicat,
Asa lua-va vintul cenusa ce-am lasat !
Asa peri-va inca a glorii lucire,
tarina rasipita de crivatul gemind
Nu va putea sa stie de am lasat trecind,
Pe viitorul lumii, a noastra amintire.
in darn locuitorii acestui loc frumos
Cred sa-auza noaptea, in vintul dureros,
Pe piata unde fuse Edessa altadata,
Sunari de muzici, zgomot de cupe ce inchin,
si nichezari profunde, ce strigatele-ngin,
Strigari de oameni, zgomot ce face o armata.
in darn ei cred sa vada in nopti cum se formeaza
Gradini, palate, teatruri, lumini ca variaza !
Nu ! Moartea nu intoarce aceea ce rapeste !
Trufia ce incinge pe popolii cei mari,
Pe regi, cata sa caza sub timpii cei amari,
Caci Dumnezeu razbuna pe cel ce s-asupreste.
Cascada varsa-n noapte desfatatoare sopti
si luna d-aur trece pe sinul negrii nopti.


(1862)




Edessa


Aceasta pagina a fost accesata de 698 ori.